Neutrosofia
transcende opozițiile binare în mitologie și folclor (1)
Prof.
univ. dr. Florentin Smarandache, S.U.A.
13
Noiembrie 2024
Acest articol este un text cu acces deschis,
distribuit în conformitate cu termenii și condițiile licenței Creative Commons
Attribution. O variantă în engleză a acestui articol: Smarandache, F. (2024).
„Neutrosophy Transcends Binary Oppositions in Mythology and Folklore”
Neutrosophic Sets and Systems, 65: 57-79.
Introducere
Entitățile hibride (și superhibride) care apar în
mitologii și în folclorul din întreaga lume au fost explorate pe larg în
studiile culturale. O ramură a studiilor mitologice — care ar putea fi denumită
„teratologie mitologică” - ar putea fi propusă pentru examinarea acestor
monștri și ființe hibride (vezi mai jos Observații și Întrebări Deschise).
Acest concept al „ființei hibride” ca o reflectare a societății și a normelor
sale este o temă recurentă în diverse discipline academice, inclusiv în sociologie
sau psihologie. De exemplu, Joseph Campbell analizează rolul ființelor mitice
în cultură și societate, argumentând că acestea reflectă temerile și dorințele
societății [Campbell]. În mod similar, conceptul de „arhetip” al lui Carl Jung
discută cum societatea creează ființe mitice din ceea ce respinge sau găsește
deranjant [Jung]. Cohen scrie despre modul în care acești monștri funcționează
în cultură și societate, sugerând că ei oglindesc atât anxietățile, cât și
aspirațiile societății, propunând un modus legendi, adică “o metodă de a citi
culturile prin monștrii pe care îi generează” [Cohen]. Kristeva explorează
conceptul de „abjecție”, un termen pe care îl împrumută din psihanaliză pentru
a descrie sentimentul de groază care apare atunci când întâlnim ceva ce
perturbă granițele dintre sine și celălalt [Kristeva].
Ființele mitologice hibride, care combină
caracteristici umane și animale sau care îmbină trăsături divine și mortale,
sunt văzute ca anomalii sau devieri de la ordinea naturală. Aceste entități
întruchipează o natură paradoxală care depășește cadrele logice convenționale
și protocoalele societale prestabilite. Ele există dincolo de limitele
tiparelor previzibile și regulilor impuse, servind ca agenți ai disrupției în
cadrul sistemelor structurate, apărând totodată ca un produs secundar al
ordinii, născându-se din sfidarea haosului și acționând ca o forță contrară
care delimitează și totodată fortifică granițele structurii. Mai mult, aceste
ființe hibride nu sunt creații arbitrare, ci constituenți esențiali ai
civilizației, provenind din însăși principiile pe care societățile le
prețuiesc. Ele personifică în general toate aspectele respinse și contrazise de
normele și valorile societății. Prin identificarea și marginalizarea acestor
elemente nedorite, societatea își reafirmă propria identitate și principiile.
În consecință, ființa hibridă se transformă într-o reflexie negativă, o oglindă
distorsionată a societății, subliniind temerile, tabu-urile și limitările
acesteia. Prin confruntarea și interacțiunea cu aceste entități, societatea
atinge o înțelegere mai profundă a propriilor contradicții, contribuind astfel
la evoluția sa continuă (neutrosofică) și la auto-definirea sa ca sistem
dinamic (neutrosofic) al vieții.
Pentru mai multe informații pe această temă, oferim un
capitol bogat de sugestii de lectură la sfârșitul lucrării (vezi Lecturi
suplimentare).
Acest articol nu își propune să fie o contribuție
specială la acest domeniu dintr-o perspectivă culturală. Este doar o scurtă
trecere în revistă a câtorva trăsături neutrosofice și multialiste ale unui
număr relativ restrâns de hibrizi, dar revelatoare prin semnificația lor.
Reamintim că MultiAlism-ul este un sistem multipolar
format nu doar din elemente multiple care pot fi aleatorii, contradictorii sau
adjuvante, ci și prin acceptarea trăsăturilor din mai multe sisteme de bază
(sisteme unipolare, bipolare, tripolare sau pluripolare).
Acest articol se vrea, de asemenea, o încurajare
pentru cercetătorii specializați să investigheze „teratologia mitologică”
folosind instrumente și perspective neutrosofice și este - de ce nu? - o
încercare de a transcende câteva întrebări comune despre apariția și
perpetuarea acestor creaturi omniprezente în mitologiile lumii.
Identități neutrosofice: Hibrizi și SuperHibrizi
mitologici
Selectăm câteva exemple din vasta gamă de domenii
imaginative și apoi analizăm pe scurt, dar sistematic, modul în care acești
hibrizi sunt compuși. Ca structură generală a hibrizilor, se pot categorisi
drept „hibrizi mitologici” creaturile care ar putea fi formate prin unirea a
două entități (fie parte animal + parte uman, fie parte animal + parte
divinitate, fie parte uman + parte divinitate, fie parte demon + parte uman,
fie parte demon + parte animal, fie parte demon + parte divinitate) și drept
„superhibrizi mitologici” sau „hibrizi multialiști” creaturile care ar putea fi
formate prin unirea a cel puțin trei entități (de exemplu, parte divinitate +
parte uman + parte animal), sau prin combinații din tipuri diferite ale
aceleași entități (de exemplu, animal1 + animal2 +… + animaln).
- În mitologia mesopotamiană, Gilgameș este un
semizeu, întruchipând o fuziune între moștenirea divină și cea uman-muritoare.
Descris ca fiind două treimi divin și o treime muritor, cazul lui Gilgameș
prezintă un amestec complex de divinitate maternă și paternă. Dualitatea
naturii sale, fiind atât divină, cât și muritoare, devine o temă centrală în
narațiune, influențându-i acțiunile, luptele și căutarea sa finală a sensului
vieții și a nemuririi. Ambiguitatea din jurul sorții sale în tradițiile ulterioare
introduce un element de incompletitudine, permițând interpretări diverse
[Gilgameș].
- Lamassu sunt divinități protectoare în mitologia
mesopotamiană, cu trup de taur sau leu, aripi de vultur și cap de om. Aceste
ființe colosale serveau adesea ca gardieni la intrările palatelor și templelor
[Lamassu].
- Bhima este unul dintre personajele centrale din
epopeea antică indiană „Mahabharata”. Este al doilea dintre cei cinci frați
Pandava, născut din Kunti, regina Hastinapurei, și zeul vântului, Vayu. Bhima
este cunoscut pentru forța sa fizică excepțională, curaj și pricepere în luptă.
Bhima joacă un rol crucial în diferite evenimente, inclusiv exilul fraților
Pandava în pădure, jocul de noroc la curtea Hastinapurei și războiul de la
Kurukshetra, bătălia epică dintre Pandava și Kaurava. Este adesea descris ca o
figură supranaturală, capabilă de acte extraordinare de vitejie și eroism. În
ciuda forței sale formidabile, Bhima este, de asemenea, portretizat ca un
individ cu compasiune, bun la suflet, în special față de cei oprimați sau
marginalizați. Călătoria sa este marcată de momente de triumf și adversitate,
culminând în rolul său ca figură cheie în stabilirea ‘dharma’ pe tronul
Hastinapurei [Bhima].
- Ahile, fiul unei nimfe marine și al unui rege
muritor, întruchipează dihotomia semizeului în mintea grecilor. Scufundat în
râul Styx pentru invincibilitate, călcâiul său vulnerabil devine un simbol al
incompletitudinii. Natura sa neutrosofică se dezvăluie în moartea sa,
orchestrată de o săgeată muritoare ghidată de un zeu. Această intersecție
dintre vulnerabilitatea muritoare și răzbunarea divină subliniază complexitatea
sorții lui Ahile [Ahile].
- Freyr este o figură proeminentă în mitologia
nordică, adesea descris ca un zeu frumos și binevoitor, asociat cu recolte
bogate, iubire și abundență. În ciuda faptului că este considerat chiar zeu în
mitologia nordică, statutul său de semizeu este subliniat de dualitatea
parentală, unul dintre părinți fiind Njord și celălalt o gigantă numită Skadi.
Cea mai faimoasă posesiune a lui Freyr este sabia sa magică, cunoscută sub
numele de „Sabia lui Freyr” sau „Sumarbrandr”. Potrivit legendei, Freyr și-a
dat sabia pentru a câștiga mâna gigantei Gerd, de care s-a îndrăgostit. Acest
act de sacrificiu duce în cele din urmă la căderea lui Freyr, deoarece rămâne
fără apărare în timpul bătăliei finale de la Ragnarok, evenimentul apocaliptic
din mitologia nordică [Freyr].
- În tradiția islamică, Burāq este o creatură mitică
descrisă ca un armăsar cu cap de femeie, aripi de vultur și coadă de păun. Se
spune că l-a transportat pe Profetul Mohamed în timpul „Călătoriei Nocturne”
[Burāq].
- Banshee este o ființă supranaturală adânc
înrădăcinată în folclorul irlandez și celtic. Descrisă ca un spirit sau zână de
sex feminin, Banshee este adesea asociată cu familii sau clanuri specifice,
servind ca o prevestire a morții sau un semn de nenorocire iminentă. Una dintre
trăsăturile cele mai distinctive ale Banshee este tânguirea sa jalnică, un
strigăt înfiorător care se spune că este auzit atunci când cineva din familia
pe care o veghează este pe cale să moară. Banshee este de obicei descrisă ca o figură
solitară, adesea apărând ca o bătrână cu părul lung și despletit, îmbrăcată
într-o rochie gri sau albă, având trăsături care amintesc de ființe din alte
tărâmuri, cum ar fi elfii, vrăjitoarele sau aparițiile spectrale [Banshee].
- Huli Jing, sau „spiritele vulpii”, sunt ființe
metamorfozate din folclorul chinez. Ele se pot transforma în femei frumoase,
dar forma lor adevărată este aceea de vulpe [Huli].
- Forma hibridă a lui Abraxas, cu corp de om, cap de
cocoș sau leu și picioare de șarpe, este încărcată de semnificație
simbolică[1]. Corpul uman reprezintă conștiința și intelectul, în timp ce
trăsăturile animale simbolizează instinctele primare și forțele cosmice.
Cocoșul, asociat cu zorii și trezirea, semnifică iluminarea spirituală, în timp
ce șarpele este un simbol puternic al înțelepciunii, reînnoirii și
transformării. Abraxas întruchipează conceptul de unitate în dualitate,
simbolizând reconcilierea opozițiilor, precum binele și răul, creația și
distrugerea, lumina și întunericul. Această fuziune neutrosofică a elementelor
contradictorii reflectă viziunea gnostică asupra lumii, care concepea lumea
materială ca un tărâm al dualității și iluziei, cu scopul final de eliberare
spirituală prin gnoză sau cunoaștere divină [Abraxas].
- Conceptul de homuncul are rădăcini istorice în
tradițiile alchimice și filozofice. În alchimie, se credea că un homuncul putea
fi creat prin diverse procedee secrete, simbolizând dorința de a crea viața în
mod artificial[2]. Ingredientul cel mai frecvent asociat cu crearea unui
homuncul era fluidul seminal, considerat a conține esența vieții. În plus, alte
fluide corporale, cum ar fi sângele menstrual, erau uneori implicate ca
ingrediente. Alchimiștii indicau folosirea diverselor substanțe alchimice, cum ar
fi săruri, minerale și extracte de plante, despre care se credea că au
proprietăți transformatoare. Se sugera utilizarea de semințe animale sau alte
substanțe derivate din animale. Iată niște instrucțiuni pentru crearea unui
homuncul: “Amestecați sperma și piatra soarelui și inseminați vaca sau oaia.
Blocați cu grijă vaginul animalului cu piatra soarelui. Ungeți organele
genitale ale animalului cu sângele altui animal. Plasați animalul inseminat
artificial într-o casă întunecată unde soarele nu strălucește niciodată”. Și
așa mai departe [Homuncul]. Dintr-o perspectivă neutrosofică, un homuncul poate
fi explorat ca o metaforă pentru incertitudinile, contradicțiile și
complexitățile inerente în dimensiunile biologice, filozofice și simbolice.
Homuncul, ca simbol al creației artificiale a vieții, întruchipează implicații
etice și existențiale. Fiindcă nu este în totalitate uman, această entitate
reprezintă un animal rațional, adăugând un alt capitol fictiv în aspirația
umanității de a controla granițele vieții și ale morții.
- Balaurul ocupă un rol proeminent în folclorul
românesc, apărând ca un dragon sau șarpe cu mai multe capete[3], adesea asociat
cu fenomene meteorologice tumultoase și haos disruptiv. Interesant este că
legendele românești conferă salivei Balaurului o trăsătură particulară, despre
care se crede că posedă abilitatea transformatoare de a se cristaliza în
„diamante”. Simbolic, Balaurul întruchipează energii primordiale, encapsulând
esența haosului și a sălbăticiei neîmblânzite, evocând un joc complex de respect
și teamă în cadrul narațiunilor culturale.
- Zmeul, o altă figură captivantă din folclorul
românesc, îmbracă haina unui monstru care își schimbă forma. Versatilitatea sa
în a-și asuma forme diverse epitomează imprevizibilitatea, perpetuând o aură de
eluzivitate enigmatică. De obicei, Zmeul este descris ca o forță malefică,
întruchipând teme ca frica, vicleșugul și pericolul iminent, servind ca un
motiv de avertizare profundă în cadrul basmelor. În plus, portretizarea sa
reflectă temerile societale, simbolizând amenințări latente, conflicte interioare
și lupta dintre forțele morale opuse.
- Dintre spiritele folclorului românesc, Zburătorul
apare ca o entitate seducătoare, asemănătoare arhetipului incubus[4]. Apărând
sub forma unui bărbat carismatic, Zburătorul seduce fetele nevinovate,
simbolizând dorințe interzise și atracția necunoscutului. Traversând simbolic
pragul delicat dintre vise și realitate, Zburătorul evocă un amestec de frică,
fascinație și introspecție profundă în cadrul psihicului uman [Chelariu].
Să încercăm acum să integrăm aceste entități într-un
sistem coerent.
Descendenți ai zeilor și muritorilor: Hibrizi parțial
zei + parțial oameni
În mitologiile lumii, entitățile formate atât din
descendență divină, cât și din linie uman-muritoare, adesea denumite „semize”
sau „semizeițe”, întruchipează un amestec complex de trăsături moștenite de la
părinții lor divini și de la părinții lor muritori. Mitologii sunt, în general,
de acord că aceste ființe hibride servesc la crearea unei punți între
tărâmurile celeste și cele terestre, reflectând dorința umană de a înțelege
natura existenței și locul nostru în cosmos.
Semizeii posedă o gamă variată de caracteristici și
abilități: pot moșteni forță supraomenească, agilitate sau intelect de la linia
lor divină, dar în același timp se confruntă cu încercările și tribulațiile
mortalității. În ciuda abilităților lor extraordinare, semizeii sunt adesea
reprezentați ca ființe imperfecte și vulnerabile, care se luptă cu
complexitatea naturii lor duale și cu așteptările plasate asupra lor atât de
zei, cât și de muritori.
Pentru a explora mai multe mitologii, să ilustrăm
personajele a trei figuri reprezentative ale acestor ființe:
- Krishna. În mitologia hindusă, Krishna este venerat
ca un avatar al zeului Vishnu, născut ca fiu al lui Devaki, sora regelui Kamsa,
și al lui Vasudeva[5]. [Vishnu] Krishna a refuzat să pună mâna pe arme în
monumentalul conflict dintre Kaurava și Pandava. În schimb, el a oferit o
opțiune: să ofere îndrumare personală unei tabere și să împrumute armata sa
celeilalte. O altercație tragică a izbucnit între șefii Yadava, rezultând în
pierderea fratelui și a fiului lui Krishna. Profund întristat, Krishna s-a retras
în pădure. Acolo și-a găsit sfârșitul când un vânător, confundându-l cu o
pradă, l-a rănit mortal în picior, singurul său punct vulnerabil [Krishna].
- Hercule, fiul lui Zeus și al Alcmenei, o prințesă
muritoare, este o figură centrală în mitologia greacă, întruchipând
complexitatea existenței unui semizeu. Descendența sa divină, combinată cu
limitările umane, formează esența narațiunii sale. Celebrele sale (doisprezece)
Munci, întreprinse ca penitență pentru uciderea soției și copiilor săi într-un
acces de nebunie indus de zeița Hera, evidențiază forța sa extraordinară,
curajul și determinarea. Zeus, recunoscând faptele lui Hercule, îi acordă
nemurirea, subliniind jocul dinamic dintre mortalitate și divin [Hercules].
- Dagda, „Zeul Bun”, este o figură proeminentă în
mitologia irlandeză, venerat ca o (semi)zeitate puternică și binevoitoare. El
este adesea descris ca o figură paternă, un lider înțelept și un războinic
abil, întruchipând idealurile de putere, înțelepciune și generozitate. Dagda
este considerat tatăl sau conducătorul Tuatha Dé Danann, o rasă mitică de
ființe supranaturale. El deține artefacte magice puternice, inclusiv un
buzdugan magic cunoscut sub numele de „lorg mór”, care poate atât ucide, cât și
învia cu un capăt și controla vremea cu celălalt. De asemenea, deține un cazan
magic numit „coire ansic” sau „cazanul abundenței”, care oferă o cantitate
nesfârșită de mâncare și băutură. Dagda este cunoscut pentru aplecarea sa
pentru desfătări și plăceri, fiind adesea portretizat ca un iubitor de mâncare,
băutură și muzică.
Devașii indici: intermediari cerești ai echilibrului
cosmic
În cosmologia complexă a mitologiei hinduse, semizeii,
sau „Devași”, ocupă un rol central ca ființe cerești care se situează la
granița dintre divinitate și umanitate. Acești semizei întruchipează o
interacțiune complexă de atribute în cadrul neutrosofiei, unde conceptele de
certitudine, incertitudine și indeterminare converg într-un echilibru dinamic
[Deva].
Originea semizeilor în mitologia indică este învăluită
în ambiguitate, reflectând indeterminarea inerentă a ordinii cosmice. Născuți
din amestecul de linie divină și muritoare, semizeii întruchipează principiul
neutrosofic al incertitudinii, unde existența lor sfidează categorisirea
convențională. Ei locuiesc în spațiul liminal dintre certitudinea esenței
divine și incertitudinea trupului muritor.
Semizeii din mitologia indică dețin o semnificație
culturală și simbolică profundă, servind ca reprezentări alegorice ale
echilibrului cosmic dintre ordine și haos. Inspiră introspecție, reflecție și o
înțelegere mai profundă a principiilor neutrosofice care guvernează universul.
Ei oferă perspective atemporale asupra complexităților existenței și asupra
căutării eterne a echilibrului și armoniei.
Mai mulți semizei din mitologia indică exemplifică
principiile neutrosofiei prin natura lor complexă:
- Indra, regele Devașilor, întruchipează principiul
neutrosofic al opoziției, deoarece poartă război împotriva forțelor
întunericului, în timp ce se confruntă cu conflicte interne și dileme morale.
- Agni, zeul focului, simbolizează conceptul
neutrosofic al indeterminării, servind atât ca purificator, cât și ca
distrugător, întruchipând natura duală a focului creator și distrugător
totodată.
- Varuna, zeul apelor cosmice, reprezintă noțiunea
neutrosofică a adevărului parțial, susținând ordinea cosmică, în timp ce se
luptă cu propriile limitări și imperfecțiuni.
- Surya, zeul soarelui, întruchipează principiul
neutrosofic al ambiguității, iluminând universul cu lumina sa radiantă, în timp
ce aruncă umbre de îndoială și incertitudine.
- Vayu, zeul vântului, simbolizează conceptul
neutrosofic al complementarității, insuflând viață în toate ființele vii, în
timp ce poartă semințele distrugerii și schimbării.
Semizeii grecilor: explorarea arhetipurilor eroice
În vasta și complexa tapiserie a mitologiei grecești,
semizeii se remarcă drept figuri extraordinare, ocupând un spațiu unic între
zei și muritori. Născuți din uniuni între ființe divine și oameni, acești eroi
hibrizi posedă abilități extraordinare, inimi curajoase și destine complexe
care modelează cursul miturilor și legendelor. Această dualitate inerentă
reflectă principiul neutrosofic al indeterminării, în care semizeii există
într-o stare de flux perpetuu, nefiind nici pe deplin divini, nici complet muritori.
În panteonul semizeilor greci, mai multe figuri se
remarcă drept exemple de arhetipuri eroice, fiecare întruchipând principiile
neutrosofiei în mod unic:
- Hercule, fiul lui Zeus și al Alcmenei, întruchipează
lupta împotriva adversității și căutarea răscumpărării. Cele Doisprezece Munci
ale sale simbolizează conceptul neutrosofic al opoziției, unde forțe aparent
contradictorii coexistă și interacționează într-un echilibru dinamic.
- Iason, fiul a doi muritori, deși conceput de Zeus,
demonstrează carismă și diplomație ca lider al argonauților în căutarea Lânii
de Aur. El navighează prin intrigi politice și provocări personale cu tact și
reziliență, întruchipând principiul echilibrului și armoniei în relații și
eforturi.
- Un alt semizeu proeminent, Perseu, născut din Zeus
și o prințesă muritoare, reprezintă principiul neutrosofic al indeterminării
prin încercarea sa de a ucide Meduza și de o a salva pe Andromeda. Drumul său
prin lume plin de incertitudine și ambiguitate, dar el perseverează prin
viclenie, ingeniozitate și hotărâre pură. Perseu întruchipează noțiunea
neutrosofică a adevărului parțial, unde realitatea este inerent subiectivă și
deschisă interpretării. Destinul său legendar, inclusiv uciderea Gorgonei, nu
are o narațiune singulară, ilustrând incompletitudinea inerentă în
portretizarea destinelor semizeilor. Fie că Perseu își întâlnește sfârșitul în
luptă sau printr-o lovitură de disc, rămâne un subiect de interpretare,
adăugând un strat de indeterminare la statutul său de semizeu [Kerenyi].
Tuatha Dé Danann și Fomoire: descendența divino-umană
în mitologia celtică
În mitologia celtică, Tuatha Dé Danann[6] apar ca
figuri enigmatice, întruchipând o fuziune complexă de descendență divină și
muritoare. Primele relatări îi descriu ca fiind alungați din cer din cauza
cunoștințelor lor profunde, după care au coborât în Irlanda, învăluiți într-o
ceață misterioasă [Tuatha].
Inamicii antici ai Tuatha Dé Danann erau Fomoire, un
alt grup de ființe supranaturale din mitologia irlandeză. Fomoire sunt o rasă
de ființe monstruoase, semidivină, adesea descrisă ca malevolentă, asociată cu
întunericul, haosul și forțele distructive ale naturii. Ele sunt portretizate
drept creaturi marine monstruoase sau uriași [Fomoire].
Conform mitologiei irlandeze, Fomoire au fost printre
primii locuitori ai Irlandei, precedând sosirea Tuatha Dé Danann. Se spune că
au sosit în Irlanda din ținuturi îndepărtate și au purtat războaie împotriva
Tuatha Dé Danann pentru controlul insulei. Bătăliile dintre Fomoire și Tuatha
Dé Danann sunt descrise ca lupte cosmice între forțele haosului și ordinii,
Fomoire reprezentând haosul și întunericul[7], iar Tuatha Dé Danann
reprezentând lumina și civilizația.
Tuatha Dé Danann sunt pricepuți în magie, metamorfoză
și alte forme de cunoaștere ascunsă, dar, de asemenea, experimentează emoții,
dorințe și vulnerabilități umane. Câteva figuri cheie din Tuatha Dé Danann
exemplifică triada neutrosofică a certitudinii, incertitudinii și
indeterminării prin descendența lor complexă:
- Dagda, de exemplu, este uneori portretizat ca fiul
zeiței Danu și al prințului muritor Elatha, reflectând împletirea elementelor
divine și umane în descendența sa.
- În mod similar, Lugh este descris ca fiind fiul unui
muritor, Cian, și al unei ființe supranaturale, Ethniu, evidențiind natura sa
hibridă și ambiguitatea identității sale.
Hibridizări demonice: Hibrizi parțial demon + parțial
uman
În mitologiile lumii întâlnim adesea „ființe” care
sunt hibride, parțial demonice și parțial umane. Deși trăsăturile și aparențele
acestor ființe pot varia foarte mult între diferite culturi și mitologii. Iată
câteva exemple:
- Cambioni: În folclorul european, cambionii sunt
urmași ai unui demon și ai unui om. Ei sunt adesea descriși ca având unele
dintre puterile supranaturale ale părintelui lor demonic, cum ar fi schimbarea
formei, telepatia sau magia neagră, împreună cu aspectul fizic uman. Cambionii
sunt uneori portretizați ca figuri seducătoare și manipulatoare, folosindu-și
puterile pentru a influența sau a păcăli muritorii.
- Nephilim: În mitologia iudeo-creștină, nephilim sunt
urmașii îngerilor și ai oamenilor[8]. Ei sunt descriși în texte antice, precum
„Cartea Genezei”, ca uriași sau războinici puternici. Nephilim sunt adesea
asociați cu tema pedeapsei divine, deoarece existența lor este văzută ca o
răsturnare a ordinii naturale.
- Hibrizi Oni-Om: În folclorul japonez, oni sunt
spirite malefice sau demoni, descriși cel mai ades ca uriași cu coarne și păr
zburlit. Basmele prezintă hibrizi oni-umani, deci care rezultă din uniuni între
un oni și un om. Acești hibrizi pot moșteni unele trăsături fizice ale oni, cum
ar fi coarnele, precum și natura lor jucăușă sau malefică.
Acestea sunt doar câteva exemple, iar în mitologiile
din întreaga lume există multe alte variante de ființe parțial demonice și
parțial umane. Ele servesc adesea drept figuri captivante în povestiri,
întruchipând teme de luptă între bine și rău, între supranatural și cotidian,
și complexitățile ideilor de ‘moștenire’ și ‘identitate’.
Cambionii: Hibrizi demon + om
Imaginația umană a creat o mulțime de ființe
mitologice, printre care cambionii ocupă un loc intrigant. Conceptul de
cambion[9] își are rădăcinile în folclorul european occidental, în special în
cadrul demonologiei creștine. Cambionii sunt ființe născute din uniunea între
un demon și un om, întruchipând o amestecare unică între supranatural și
muritor. Aceste uniuni sunt de obicei prezentate ca acte de seducție, coerciție
sau ispitire, reflectând teme mai ample de ambiguitate morală și lupta dintre
bine și rău [Cambion]. Caracteristicile atribuite cambionilor variază între
diferitele tradiții mitologice, dar aceștia posedă de obicei un amestec de
puteri supranaturale și vulnerabilități umane, având trăsături fizice care
amintesc de descendența lor demonică, cum ar fi coarne, colți sau ochi de
culoare nefirească, dar mai ales posedă abilități supranaturale, inclusiv
schimbarea formei, telepatia sau cunoașterea magiei negre. Pe lângă puterile
lor supranaturale, cambionii sunt adesea portretizați având o manieră
carismatică și seducătoare, folosindu-și atracția pentru a manipula și a păcăli
muritorii. Acest aspect al caracterului lor reflectă teme de ispitire și
corupție morală, întrucât cambionii - nici pe deplin umani, nici pur demonici -
navighează prin complexitățile moștenirii lor duale.
- Merlin, vrăjitorul legendar din mitologia arturiană,
este uneori descris ca un cambion[10]. Conform unor versiuni ale poveștii,
tatăl lui Merlin era un incubus care și-a sedus mama, o femeie muritoare. Din
această uniune s-a născut Merlin, oferindu-i abilități magice.
- În piesa lui William Shakespeare „Furtuna”, Caliban
este o ființă jumătate umană, jumătate demon. Deși natura exactă a părinților
lui Caliban nu este explicit menționată în piesă, originile sale sunt descrise
ca fiind monstruoase și nenaturale. Caracterul lui Caliban atinge teme precum
colonizarea, dinamica puterii și conflictul dintre „civilizat” și „sălbătic”.
Ca ființe hibride, cambionii ocupă un spațiu liminal
între supranatural și muritor. În demonologia creștină, cambionii sunt adesea
considerați întruchipări ale păcatului și decăderii morale, reflectând
consecințele cedării în fața dorințelor lumești. Ei servesc drept avertisment
împotriva pericolelor corupției spirituale.
- Va urma –
------------------------------------
[1] Referințe la Abraxas pot fi găsite în
diverse texte gnostice, inclusiv în Biblioteca Nag Hammadi, o colecție de
scripturi gnostice antice descoperită în Egipt în 1945. Aceste texte îl descriu
adesea pe Abraxas ca pe o ființă divină sau arhon (uneori asociat cu Dumnezeu)
sau ca o emanație din tărâmul divin.
[2] Una dintre cele mai faimoase relatări
despre crearea unui homuncul provine din scrierile alchimistului elvețian
Paracelsus, care susținea că un homuncul poate fi creat prin manipularea
lichidului seminal. Rețeta sa presupunea plasarea materialului seminal într-un
vas de sticlă sigilat, împreună cu anumite substanțe alchimice, și apoi
incubarea amestecului într-un mediu cald și întunecat timp de câteva săptămâni
sau luni. Paracelsus era convins că, după perioada de incubare, o creatură
umanoidă în miniatură s-ar fi format în interiorul vasului.
[3] Legendele descriu Balaurul ca fiind o
ființă monstruoasă, cu gheare ascuțite, solzi care îi acoperă corpul și suflare
de foc.
[4] Încadrat în folclorul mai larg al
incubilor și succubilor, Zburătorul întruchipează spiritul masculin enigmatic
care caută legături nocturne cu femeile adormite.
[5] Vasudeva este patronimul zeului
Krishna, fiul lui Vasudeva. Închinătorii lui Vasudeva-Krishna au format una
dintre primele mișcări devoționale teistice din cadrul hinduismului.
[6] În traducere, „poporul zeiței Danu”,
care reprezintă apele primordiale ale creației și fertilității, aceste ființe
semidivine sunt venerate pentru înțelepciunea, magia și conexiunea profundă cu
pământul înainte de sosirea Milesienilor, considerați strămoșii irlandezilor
moderni.
[7] În ciuda reputației lor malefice,
unele povești îi descriu pe anumite Fomoire într-o lumină pozitivă,
portretizându-i ca personaje complexe cu propriile dorințe și motivații. În
anumite relatări, Fomoire sunt descriși ca meșteșugari și războinici iscusiți,
capabili de mari fapte de forță și magie.
[8] Uneori interpretați ca îngeri căzuți,
adică demoni.
[9] Cuvântul „cambion” se crede că provine
din termenul latin târziu „cambuca,” un vas folosit de soldații romani. În
timp, a evoluat pentru a desemna un vas sau un recipient pentru spirite,
ajungând în cele din urmă să semnifice urmașii demonilor.
[10] Merlin drept cambion este o versiune
explorată în diverse texte medievale, inclusiv în “Historia Regum Britanniae” a
lui Geoffrey de Monmouth.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu