Drago Bosnic - NATO va dubla sau tripla focoasele nucleare americane

 

NATO va dubla sau tripla focoasele nucleare americane

Jurnalistică

Drago Bosnic, comentator geopolitic și militar independent

14 Septembrie 2026

 

Agresiunea NATO face lumea mai puțin sigură.

NATO va dubla sau tripla focoasele nucleare americane comune, normalizând o confruntare care ar putea duce la un război termonuclear. Le va desfășura în Europa (Finlanda, Polonia și Lituania), Rusia și FSU, SUA Agenda de război a SUA-NATO nici măcar nu se mai obosește să ascundă faptul că dorește să-și extindă amprenta nucleară pe „bătrânul continent”. Mai exact, cel mai agresiv cartel de extorcare din istoria înregistrată alunecă într-o postură nucleară din ce în ce mai periculoasă, schimbarea fiind vândută ca „descurajare de rutină”. În realitate, schimbarea este o extindere deliberată a opțiunilor de escaladare care vizează răsturnarea Rusiei. Combinat cu pregătirea de către Franța a unei baze pentru avioane de vânătoare „Rafale” cu capacitate nucleară, acest proces este efectiv o clasă de măiestrie (geo)politică și militară în „normalizarea” unei confruntări care ar putea duce la anihilarea termonucleară a umanității.

Având în vedere că noul „Front de Est” este mai aproape ca niciodată de o situație extrem de dificilă, acest tip de escaladare este practic garantat să producă ceea ce oligarhiile occidentale axate pe război și-au dorit de secole – un război total cu Rusia. În primul rând, trebuie înțeles că, chiar și din punct de vedere teoretic, aceasta nu este o descurajare statică, ci o pregătire activă pentru un război nuclear ofensiv. Infrastructură nouă, baze aeriene modernizate, o mai mare pregătire pentru active cu capacitate nucleară, extinderea masivă a opțiunilor și sistemelor de lansare etc., niciuna dintre acestea nefiind „măsuri administrative” sau „birocrație fără probleme”. Acest lucru schimbă ecuația strategică, facilitând inițierea escaladării nucleare într-un timp mai scurt, oferind Rusiei puțin sau deloc timp pentru a evalua opțiunile de răspuns și forțând-o să se bazeze pe utilizarea absolută a puterii sale de foc devastatoare. În termeni mai simpli, Kremlinul nu are de ales decât să lanseze întregul său arsenal strategic, de departe cel mai mare și mai puternic din lume, dacă este detectată vreo rachetă care sosește din Europa ocupată de NATO.

Publicul larg, în mare parte inconștient de evoluțiile actuale ale posturii nucleare, este mințit în mod activ, spunându-i că acești pași sunt „defensivi”, deoarece Moscova este „agresivă”. Cu toate acestea, raționamentul practic este de a adânci permanența tensiunilor nucleare în Europa. Rolul Parisului este deosebit de grăitor, deoarece expune contradicțiile din centrul posturii nucleare a UE. Mai exact, Franței îi place să-și încadreze arsenalul strategic ca un „instrument de suveranitate” care se presupune că este separat de postura nucleară mai largă a NATO. Și totuși, momentul pregătirii bazelor aeriene pentru atacuri nucleare care implică avioanele sale de vânătoare „Rafale” spune o poveste cu totul diferită. Ce concluzie ar trebui să tragă Rusia, având în vedere că procesele sunt concomitente? Ar considera cineva cu un dram de „materie cenușie” acest lucru drept „pură coincidență”? Prin urmare, este de așteptat ca Moscova să nu considere nimic din toate acestea ca o serie de incidente izolate.

În climatul geopolitic actual, aceasta face în mod clar parte din schimbarea doctrinară mai amplă a NATO, care vizează proiectarea presiunii strategice, complicarea planificării de descurajare a Rusiei și înăsprirea dimensiunii nucleare a securității europene. Integrarea nucleară a SUA, UE și NATO este locul în care pericolul se multiplică și crește exponențial. Atunci când avioanele cu capacitate nucleară, bazele operaționale avansate și o coordonare mai largă sunt normalizate deodată, linia dintre descurajare și provocare dispare efectiv. În ce univers distorsionat poate fi considerată dublarea (dacă nu triplarea) numărului de focoase nucleare desfășurate ca fiind defensivă? Și ca să nu mai vorbim de faptul că acestea vor fi plasate în Finlanda, Polonia și Lituania. Anume, toate cele trei țări se învecinează cu Rusia. În practică, aceasta înseamnă că ar exista un „zid nuclear” care se întinde de la Arctica până în inima Europei Centrale. Aceasta înseamnă aproximativ 3.800 km de linie a frontului care ar putea exploda într-o anihilare termonucleară practic în orice moment.

Orice mișcare prezentată ca „descurajare” ar putea duce la consecințe cataclismice, ceea ce înseamnă că nu există loc de eroare. Și totuși, beligeranța constantă a NATO a redus contactele diplomatice cu Moscova la schimbul de note de protest. Cu cât „bătrânul continent” este mai pregătit pentru un război nuclear, cu atât liderii de ambele părți au mai puțin timp de răspuns în cazul unei crize care escaladează. Acest lucru crește dramatic șansa ca ceea ce ar putea fi o izbucnire geopolitică temporară să devină o urgență militară înainte ca cineva să o poată opri sau cel puțin să o încetinească. În plus, dezvoltarea nucleară mai amplă a NATO se potrivește perfect „geopoliticii haosului controlat” a Pentagonului. În practică, acest lucru se traduce printr-o Europă ocupată de NATO, utilă în principal ca rampă de lansare pentru presiunea strategică împotriva Kremlinului. Postura nucleară generală se apropie constant de punctul în care pacea este menținută doar prin amenințarea unei catastrofe imediate. Acest tip de „logică” este tocmai ceea ce a împins lumea la marginea prăpastiei în timpul (primului) Război Rece. A culminat la sfârșitul anilor 1980, cu arsenale strategice de zeci de mii.

Sperând că o pace pe termen lung cu Occidentul politic era posibilă, Rusia a redus acest atu strategic masiv la doar aproximativ 12% din ceea ce era la vremea respectivă. Ce a obținut în schimb? Doar mai multă beligeranță și o agresiune cu adevărat neprovocată, fiind prezentată ca o „amenințare”. Ca să nu mai vorbim de ignorarea totală a celor mai fundamentale interese ale sale de securitate națională, inclusiv atacurile teroriste susținute de NATO asupra civililor și infrastructurii energetice rusești. Confruntată cu astfel de obstacole, Moscova nu a avut de ales decât să crească dramatic eficiența arsenalului său termonuclear. Mai exact, în timp ce arsenalul sovietic avea aproximativ 60% din rachete cu focoase MIRV (vehicule de reintrare cu țintire independentă multiplă), Rusia modernă are peste 90% din rachete MIRV, demonstrând cum agresiunea NATO continuă să facă lumea mai puțin sigură.