Mircea Dorin Istrate - Vă puneți bine cu iubirea

 

Vă puneți bine cu iubirea

Motto

Când un surâs, ori o privire, v-a-nfiorat măcar odată,

Să știți că-n preajmă a fost iubirea, ce dintre ceilalți,

 ea vă cată.

 

 

~*~

 

Ca toamna scuturându-și frunza, te-ai dus și tu iubirea mea,

Spre alte zări de soare pline, să-l îndrăgești pe-altcineva,

Că asta faci din totdeauna, tu, nestatornică ce-mi ești,

Îl îndulcești pe orișicare și lași în urma lui povești

Și ură, lacrimi și tristețe și plânset încă înecat

Și arsul care mi-l topește, de câte înc-a

 îndurat.

 

Cu preafrumoasele-ți cuvinte, cum vrei tu-ntâi ne-ademenești,

Cu vise dulci ne strici tu somnul și cu vrăjeli ni-l înflorești,

Ne-aprinzi iar flacăra iubirii și-apoi nicicum nu te oprești

Și-așa pe zi de zi ce trece, într-una tu ne fericești,

Ne faci robiți, supuși, slugalnici, cu îndulcita ta măsură

Și-orbiți de vorba-ți lingușită, clipita timpului

 ne fură.

 

Așa-i iubirea, bat-o vina, când ea de tine mi se leagă,

Nebun de-a binelea te face și nu-ți mai lasă mintea-ntreagă,

Ca paiul mi te-ngălbenește și joci cum legea ei o vrea,

Pierzi șirul orelor într-una și-ți face ziua și mai grea

Și-așa te ține lungă vreme, tot îmbătându-te mereu,

Cu-nfiorări și cu speranțe, cu rugi la bunul

 Dumnezeu.

*

Cu cea iubire nu te pune, că ea mereu te biruiește

Și face cum ea vrea într-una și-ncă mai rău te zăpăcește,

Așa a fost din totdeauna, ea duce viața mai departe,

Alege și unește inimi și de îmi vrea mi le desparte,

Eu, ca să nu mi-o fac dușmană, o preamăresc în poezie

Și văd c-așa mă lasă-n pace și din cât are-mi dă și

mie.

 

Mircea Dorin Istrate

 

***

 

 

 

Eu sunt măturător de stele

 

În dimineți, în fața casei mele,

eu mătur pulbere de stele

Și-atâtea vise ne-mplinite

și doruri înc-abia mijite

Și bobi de lacrimă curată

plăceri ce fostu-mi-au odată,

Atât de vii și de frumoase,

dar și-altele nenorocoase

Și-mbrățișări și jurăminte

 și suspinări ce-s nerostite

Și sărutări de foc și pară

și-o supărare ce-i amară.

*

Le strâng cu grijă pe făraș,

le-ascund frumos sub covoaș

Că nu se știe când vreodată,

voi întâlni și eu o fată

Și-atuncea îi voi da ’napoi,

ce strîns-am și eu, de la voi.

 

~*~

Mircea Dorin Istrate

 

***