imnul
toamnei
~*~
venise
și toamna cu dinți de pelin
încercam
să te apăr să te acopăr
descifrând
peisajul apocaliptic
viața
care refuza să te urmeze
zilele
începeau aparent fără motiv
nu
știam că locuiam în țara fărădelegii
nu
știai ce se întâmplă
nu
aflasem câte țări ne urmează
și
de ce justiția fusese abandonată
dinainte
de naștere
prin
parcuri
pe
frunze ninse
în
formule geometrice
până
la pierderea de sine
scriind
imnul toamnei
ești
mai frumoasă decât orice zeiță
invocată
de oratorii antici
decât
orice pledoarie despre belșug
când
totul începe cu moartea
la
granița dintre anotimpuri
înaintezi
desculță
nu
-ți mai e teamă
de
faptele reprobabile ale celor
care
au incendiat anderlechtul
ultima
știre proastă a zilei
care
n-a mai vrut să fie fecundă
educația
sentimentală este educația caducă
a
frunzelor și a ieburilor printre fenomene
mai
grăbite sau mai încete
ai
vrut să semeni cu mine
am
vrut să semăn cu tine
devorându-ne
siamezi
mă
chemi printre regnuri
poate
mai
bune
în
sens invers
în
același peisaj apocaliptic
din
rubens
văd
pietre înnegrite de râu
ca
după apocalipsă
mersul
tău de fată aducând
pudoarea
în amfiteatre
printre
umbre și cranii
printre
tenebre
singura
lumină
în
refuzul social-politic
hamlet
nu are timp de explicații
trece
pe pământ ca și cum ar veni
de
la înmormântarea lui tito
unde
se spune au plâns cu adevărat
toți
președinții și toți regii
ca
după hiroshima
cu
toții au fost de acord
că
meciul zilei trebuie întrerupt
exact
în acel minut la belgrad
și
oriunde
~*~
cătălin
afrăsinei
Frumos!
RăspundețiȘtergere