Diana
Iovanovici-Șoșoacă - Scrisoare deschisă adresată Ursulei von der Leyen
Redactia
ART-EMIS
10
Noiembrie 2024
U.E. - noul lagăr al popoarelor în care tehnocrații
nealeși decid cum să ne trăim viețile
„Am aflat cu îngrijorare despre gestul Dvs.
incalificabil de a anula întrevederea cu premierul Serbiei, Milos Vucevic,
pentru că acesta se întâlnise în prealabil cu ministrul rus al dezvoltării
economice. Vă atrag atenţia că valorile Serbiei nu sunt comune cu valorile U.E.
Deocamdată Serbia nu se află în U.E. şi poate avea şi alte valori imuabile, cum
ar fi, de exemplu, credinţa creştină la care U.E. a renunţat şi chiar a
interzis-o, după cum poate avea relaţii de prietenie şi cooperare cu orice stat
din lume.
Valorile Serbiei nu sunt comune cu valorile U.E.
Eu am şi origine sârbe, pe lângă cele româneşti, şi le
voi solicita preşedintelui şi premierului Serbiei să nu se lase călcaţi în
picioare, aşa cum a făcut România, ci să reacţioneze faţă de actul Dvs. de
jignire la adresa Serbiei.
Dacă un stat decide că este în interesul său să
dezvolte relaţii cu alte ţări, are tot dreptul să o facă
Dvs. vreţi să interziceţi relaţiile Serbiei cu Rusia,
dar, spre deosebire de U.E., Rusia are o economie în dezvoltare şi face parte
din B.R.I.C.S., aşa că, dacă un stat decide să dezvolte relaţii cu ţările
B.R.I.C.S., are tot dreptul să o facă dacă acest lucru este în interesul său.
Sau vă este frică de faptul că B.R.I.C.S. va deveni mai atractiv decât U.E. şi
că vor fi ţări precum Serbia care vor prefera intrarea în B.R.I.C.S. decât în
U.E.?
Geografia și istoria nu țin cont de jocurile politice
ale unui președinte neales.
Trebuie să învățați cutumele diplomatice, nu sunteți
președintele ales al U.E. și nu aveți dreptul să puneți U.E. într-o situație de
afront față de Serbia pentru că, în felul acesta, aruncați U.E. într-un stadiu
de regres diplomatic și de lipsă de curtoazie și educație diplomatică față de
un stat care se află în Europa chiar, dacă nu este în U.E., iar geografia și
istoria nu țin cont de jocurile Dvs. politice.
Vă solicit pe această cale să îmi comunicați care este
motivul turneului Dvs. în Balcanii de Vest, pentru că cetățenii din țările U.E
care contribuie la bugetul Dvs., inclusiv cetățenii României, doresc să știe pe
ce cheltuiți banii.
Nu vă permitem să ofensați statul sârb în numele
popoarelor europene pe baza unui mandat pe care nu vi l-a acordat nimeni.
Nu vă permitem să ofensați statul sârb pe banii noștri
și în numele popoarelor europene și nici să interziceți relațiile de cooperare
dintre state, pe baza unui mandat pe care nu vi l-a acordat nimeni. Din
fericire, Serbia nu are, ca România, o Curte Constituțională care să interzică
o candidatură la prezidențiale la comanda Bruxelles-ului, altfel l-ați
interzice pe premierul sârb să mai participe la activitatea politică din
Serbia.
De când a devenit Comisia Europeană cenzorul șef al
Europei și ne interzice cu cine să vorbim?
Cu ce drept atacați suveranitatea statelor și mandatul
politicienilor aleși de popoarele lor de a face ce este mai bine pentru țările
lor?
Trebuie să vă cerem voie ce să spunem și cu cine să ne
întâlnim?
Acțiunile Dvs. dovedesc în fiecare zi că ați
transformat U.E. într-un nou «lagăr al popoarelor»
Acțiunile Dvs. dovedesc în fiecare zi că ați
transformat U.E. într-o dictatură. Să nu vă mire atunci dacă popoarele vor dori
să pună capăt acestui proiect care a plecat la drum cu promisiunea libertății,
păcii și bunăstării, pentru ca să se transforme acum într-un nou «lagăr al
popoarelor» în care tehnocrați nealeși de nimeni decid cum să ne trăim viețile,
ce avem voie să gândim și ce avem voie să credem. U.E. a devenit contrariul
promisiunii cu care a atras țările să i se alăture, iar acest fapt va avea consecințe
nefaste asupra proiectului european”.
Notă - Subtitlurile aparțin redacției și au fost
extrase din text.
Aranjament grafic – I.M.
------------------------------------
Sursă: bzi.ro via Certitudinea Nr. 174/2024
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu