Gică Manole - Ion Antonescu - Hitler (1940-1944). Întâlniri, memorii, scrisori (5)

 

Ion Antonescu - Hitler (1940-1944). Întâlniri, memorii, scrisori (5)

Prof. dr. Gică Manole

24 Septembrie 2023

 

Scrisoarea lui Adolf Hitler către Ion Antonescu - Berlin,18 iunie 1941

 

Scrisoarea lui Adolf Hitler către Ion Antonescu, din 18 iunie 1941, la numai 6 zile de la întâlnirea din 11-12 iunie 1941, este legată de participarea României la Operațiunea „Barbarossa”, care se va declanșa pe 22 iunie 1941, dimineața. În Scrisoare, Hitler face trimitere la tema „ultimei noastre întrevederi”[1], cerând permisiunea șefului statului român de a-l „pune la curent” [2] cu hotărârea definitivă pe care a luat-o. Reamintește lui Ion Antonescu că Rusia Sovietică a concentrat mari forțe militare la granița comună, pregătindu-se „din zi în zi”[3] să atace Germania. Pericolul unui atac al U.R.S.S. îl determină („forțează”) de a se folosi „de armata germană pentru a reduce definitiv acest pericol pentru Europa”[4]. Îi amintește lui Ion Antonescu, ceea ce au discutat la întâlnirea lor de la München, despre faptul că va „fi preocupat”[5] ca, conducerea în viitor „a acestei operațiuni grandioase de atac să fie concentrată într-o singură mână”[6]. De asemenea, el, Hitler, în cadrul viitoarelor operațiuni militare, va ține „socoteală”[7] de demnitatea și prestigiul „personalităților conducătoare ale aliaților noștri”[8], astfel încât acestea să fie „respectate în cel mai înalt grad, față de poporul și armata lor”[9].

 

După partea introductivă, cu deferență, Hitler cere voie să-i îngăduie de a-i „transmite din când în când dorințele mele care se referă la armata română”[10]. „Dorințele” lui Hitler, care în realitate erau niște ordine mascate, erau date „în interesul desfășurării operațiunilor în ansamblul lor”[11], și trebuiau executate întocmai.

 

După care îl informează pe Antonescu, că generalul Ritter von Schobert, comandantul Armatei a XI-a germane aflată în România, va fi „ca un fel de Stat Major General de lucru al Cartierului dv. General”[12]. Generalul german va transforma „dorințele” sale către Antonescu, care vor deveni „ordine militare”[13]. Respectivele ordine militare vor fi emise de fiecare dată când se vor lua „hotărâri esențiale”[14], și vor fi semnate de Ion Antonescu.

 

Între cele două armate, română și germană, legătura se va face prin „șeful Misiunii germane” [15] în România, generalul maior Arthur Hauffe, „șeful misiunii navale”[16], generalul Karl Fleischer, precum și „ofițeri de legătură ai Flotei 4 aeriene”[17] ce vor face parte din Cartierul General al Armatei Române. De asemenea, Hitler îi scrise lui Antonescu, că ar fi necesare „comandamente de legătură reciproce”[18]. După acestea, Hitler îl informează pe Ion Antonescu care era „Misiunea inițială”[19] a armatelor române și germane „din România”[20]. Pentru perioada de timp de la începutul ostilităților, aceste armate aveau misiunea de a „apăra teritoriul român contra invaziei forțelor rusești”[21], și de a feri Valea Prahovei de „atacuri aeriene”[22], de „acțiunea parașutiștilor”[23] și de a bloca orice tentativă de sabotaj.

 

Regiunea petroliferă din România, îi scria Hitler lui Antonescu, are o importanță „vitală pentru conducerea comună a războiului”[24]. Și portul Constanța, cât și „podul peste Dunăre”[25] trebuiau bine apărate și ocrotite de atacurile aeriene ale inamicului. Hitler îl informează pe Antonescu că serviciile de informații militare germane au stabilit că „în regiunea de sud a Basarabiei” [26], cât și în zona Cernăuți, Rusia Sovietică a concentrat „unități puternice mobile și forțe blindate”[27]. Inamicul, scria Hitler, trebuie „să fie făcut să creadă”[28] că forțele germano-române sunt mai numeroase decât în realitate, și de a identifica ocazii favorabile „pentru a realiza capete de pod peste Prut”[29].

 

Armata română, pentru Hitler, în prima fază a războiului, avea ca prioritate asigurarea „securității României”[30] în care intra, în primul rând, și securitatea Văii Prahovei. Aviația română, dădea dispoziții Hitler lui Ion Antonescu, avea misiunea de a sprijini în luptă „acțiunea Marilor Unități Române”[31]. Misiunile aviației române vor fi delimitate, separate de acțiune aviației germane. După ce „inamicul” va fi respins din Galiția de Nord, va fi forțat „să-și retragă forțele aflate în fața granițelor românești”[32]. După ce se va produce acest fapt, „forțele aliate din România”[33] vor ataca inamicul, împiedicându-l „să execute o retragere ordonată peste Nistru”[34] sau chiar să-l distrugă. Îi cere permisiunea lui Antonescu ca, „pentru misiunile speciale ce vor reveni armatei române”[35], să le propună „la timp”[36].

 

Încheie, asigurându-l pe Ion Antonescu de camaraderie credincioasă trimițându-i, totodată, „cordiale salutări”[37]. Ion Antonescu îi răspunse lui Hitler pe 23 iunie 1941, tot printr-o Scrisoare, mulțumindu-i pentru directivele date, asigurându-l că „armata română va fi la înălțimea dârzeniei, elanului și eroismului dovedite de străbuni”[38] în cursul istoriei, o istorie „de luptă, martiraj și de glorie românească”[39]. Îl informează pe Adolf Hitler că între el, armata română și „Comandamentul german din România”[40] domină armonia, și că „directivele operative”[41] primite vor fi executate „întocmai”[42].

 

--------------------------------

[1] Gică Manole, Antonescu – Hitler, vol. I, p. 107.

[2] Ibidem.

[3] Ibidem, op. cit. p. 108.

[4] Ibidem.

[5] Ibidem.

[6] Ibidem.

[7] Ibidem.

[8] Ibidem.

[9] Ibidem.

[10] Ibidem.

[11] Ibidem.

[12] Ibidem.

[13] Ibidem.

[14] Ibidem.

[15] Ibidem.

[16] Ibidem.

[17] Ibidem.

[18] Ibidem.

[19] Ibidem.

[20] Ibidem.

[21] Ibidem.

[22] Ibidem.

[23] Ibidem.

[24] Ibidem.

[25] Ibidem.

[26] Ibidem, op. cit. p. 109.

[27] Ibidem, op. cit. p. 108.

[28] Ibidem, op. cit. p. 109.

[29] Ibidem.

[30] Ibidem.

[31] Ibidem.

[32] Ibidem.

[33] Ibidem.

[34] Ibidem.

[35] Ibidem.

[36] Ibidem.

[37] Ibidem.

[38] Ibidem, op. cit. p. 110.

[39] Ibidem.

[40] Ibidem.

[41] Ibidem.

[42] Ibidem.