Desculț,
pe cărări de lumină
~*~
Peste
valuri de clipe, să trecem,
Cu
respect față de mărgăritarele cerești.
Prin
picături de iubire, jertfă de iubire
Să-nălțăm
altarul tainic, sfânt din suflet,
Către
Dătătorul, Purtătorul de lumină,
De
viață și de numuritoarele comori...
Suntem
călători în lume, trecători grăbiți
Și
de aceea trebuie să lăsăm aripi de lumină,
Iubirii,
anotimpurilor, dorului, cuvintelor sfinte...
Desculț,
pe cărări de lumină, caut, însingurat,
Mugurii
vlăstarului de lumină, îngenunchiat,
Într-un
octombrie rece, trist și întunecat...
Gândurile,
rănile nevindecate sunt smerite,
Duc
poverile fiecărei zile către porțile cerului,
În
apropierea Domnului răstignit de Noi,
De
oameni prin păcate, neascultare și răutate.
Și
îngerii plâng pentru Noi și Domnul Hristos,
Atotputernic,
Atotmilostiv și de necuprins...
Punte
de legătură între două lumi diferite,
Între
lumea pământeană și Împărăția cerească,
De
ne-ntoarcem la normalitate putem rămâne
Diamantul
de aur al Planetei, ecoul sfințit,
Cu
rădăcini astrale și speranță nearsă de timp.
Suntem
candelă vie a timpului, făclie a veacurilor,
Speranța
de zbor către piscurile eternității...
Aripile
unui vis de copil pot săruta norii cerului.
Rătăcesc
pe căi necunoscute, desculț prin rouă,
Cu
lacrimi neuscate prin păduri de gânduri,
Cu
priviri de rouă, tainice să găsesc Împărăția,
Împărăția
luminilor, iubirilor și nestinselor doruri...
De
pe cărări de lumină poți vedea, auzi foșnetul viu,
Nestinsa
laudă și rugăciune către Păstorul cel Bun.
Prin
oglinda vremii, clopot de cuvinte vii, albastre,
Ne
cheamă, ca îmbrăcați cu haine de lumină,
Să
ne apropiem, împreună cu cei dragi, plecați înainte,
De
Mirele ceresc, Împăratul ceresc, Izvorul veșniciei!
În
sufletul netimpului
Omul
scânteie divină,
Clipă
la marginea lumii,
Hoinărește
prin anotimpuri și ..stele.
Prin
țipăt deschide ochii,
Către
vuietul vieții, bucuriile lumii.
Prin
iubire, bunătate luminează
Poteca
ce duce către fericire...
Omul
drept, milostiv îmbrățișează,
Aprinde
candela păcii, a omeniei.
Prin
smerenie, dăruire, jertfă,
Intrăm
în sufletul viu al spațiului
Și
devenim ecouri nemuritoare,
În
nesfârșirea timpului...
Comoara
limbii române
Limba
Română, Catedrală sfântă,
Coloană
a infinitului, comoară nesfârșită,
Aur
sufletesc, Suflare de lumină,
Luminează
altarul din sufletul românilor.
Diamantul
strălucitor și viu al străbunilor,
Există
în Noi, în fiecare dintre noi...
De-a
pururi vor rămâne vii,
Cuvintele
sacre ale limbii române.
Prin
graiul sfânt flori și muguri înfloresc!
Istoria
și destinul lumii va cunoaște înălțarea,
În
zborul nesfârșit către Împărăția cerească.
Suntem
români și iubim glia părintească!
Pentru
Limba Română dăruită de însuși Dumnezeu,
Nici
un sacrificiu nu-i prea mare...
Limba
Română rămâne respirația vieții,
hrana
sfințită și netrecătoare a românilor,
Veșnic
ecoul al Raiului de la început....
Să
fim raza de lumină ce aduce pace!
Copii
ai Domnului, clepsidră a vieții,
Prin
jertfă de smerenie și ascultare, rămânem
Scânteie
divină, făclieri, stea în devenire,
Punti
către netimp, oceanul uman, infinit...
E
multă frumusețe în viața terestră,
Razele,
undele sacre ale netimpului dansează,
În
simfonia cosmică a iubirii, veșniciei...
De
credem în Părintele ceresc, Domnul Păcii,
Ne
vom întoarce către noi înșine, vom opri,
Furtuna
dezlănțuită de furia armelor,
Genocidul
uman… cursa înarmărilor și a urii.
Iubirea
va-nflori peste popoare și oameni!
Sfânta
lumină Dumnezeiască ne va lumina,
Pașii,
inima și îndepărtând vicleșugul,
Răutatea,
violenţa, fărădelegea, vom intra
În
cartea nemuritoare, a vieţii cereşti…
Să
conştientizăm, până nu-i târziu,
Că
mugurii luminii deschid ferestrele iubirii,
Și
că nu-i totuna să mori îmbrăcat în haina smereniei,
În
haine de lumină sau împrăştiind cenuşa răului…
Fericiţi
cei blânzi, milostivi şi buni!
Pământul
să nu ajungă în deşertul galactic….
Să
fim raza de lumină ce aduce pace,
Înţelegere
între popoare, armonie şi fericire.
Preţuieşte
inima Terrei, adevărul şi munca,
Primeşte
Cuvintele, poruncile Dumnezeieşti,
Alungă,
înfrânge puterea celui rău și întunecat.
Să-l
rugăm pe Purtătorul de lumină și de viață,
Să
ne ajute, să ne lumineze mintea şi calea...
Să
nu transformăm puterea tehnologiei
În
control, manipulare, închisoare a libertăților,
Să
nu stingem ecoul viitorului, al frăţiei şi al iubirii…
Domnul
Iisus ne îndreaptă paşii către,
Livezile
înflorite ale iubirii, păcii planetare.
Azi,
în loc să mărim spurcăciunea,
Otrava
urii, vicleşugul, să deschidem larg
Ferestrele
iubirii, nu viruşilor, ci viselor …
Să
semănăm binele în grădina vieţii, cu drag
Cuvintele
Domnului în fiecare suflet de Om!
Vrem
pace pe Terra!
Marele
Creator prin zâmbetul vieții, ne-a dăruit
Temelia
anotimpurilor, nestinse iubiri…
Fără
iubire în Haos, negreșit, fără grai,
Fără
să știm ne-am întoarce,
Neputând
să mai străbatem Galaxii…
Lumina
Sfintei Treimi împrăștie,
De
jur împrejurul nostru, neprețuita Pace.
Am
primit în dar o singură planetă,
Primitoare,
frumoasă, prietenoasă.
Cei
puternici, mai marii Zilei, în loc,
Să
consolideze Pacea, uneori seamănă teroare,
Nu
renunță la drumul răzbunării…
Nu
vrem asasini ai luminii!
Se
vând armele morții ca orice marfă,
Rachete,
sofisticate tancuri, diverse bombe…
Pentru
cine? Pentru ce?
Bolile,
durerea nu se vindecă cu arme,
Dimpotrivă
sporesc… nefericirea.
Cu
armele nucleare, bombele morții,
Planeta
noastră, minunata casă terestră,
A
fiecăruia dintre Noi, a noastră, a tuturor,
În
primul rând a nevinovaților copii…
Poate
întra în colaps, în destrămare, în neant.
Se
știe că Războiul aduce: pierderi imense,
Morți
fără număr, infirmități, foamete,
Un
calvar uman de nedescris și…sălbăticie.
De
aceea suntem împotriva asasinilor de lumină,
A
teroriștilor, vânzătorilor de violență.
Dincolo
de noi, clopote...
Suntem
șoapta, zborul,
Unei
clipe în univers...
O
palmă de lut ceresc,
Scânteie
din izvorul tainic,
Nesfârșit
de lumină.
Picătură
nestinsă de timp,
Sub
clopote de lumină...
Dincolo
de noi,
De
comorile vieții și ale lumii,
Doruri
infinite, călătoare.
Și
noi putem lăsa
Speranța,
Iubirea să colinde
Întreaga
planeta...
Să
lăsăm aripi de lumină...viselor!
Dincolo
de noi, clopotele
Înfloresc
ecoul veșniciei.
Buchet
de amintiri...
Un
dor de copilărie,
Urcă
și coboară trepte
Și
zilnic ne înfioară ecouri
Primite
din albastrele zări.
Am
mers pe drumul vieții,
Cu
drag, hotărâți să facem bine,
Să
urcăm pe treptele desăvârșirii...
Au
apărut ghiocei la tâmple!
Încă
ard chemări neștiute,
Foșnet
de aripi de lumină
Prin
anotimpurile patriei.
Rătăciri,
reușite, neîmpliniri
Îmbrățișează
pe om,
Însă
Omul-om rămâne
De
veghe la porțile binelui,
Adevărului,
omeniei...
Nesfârșite
gânduri înfloresc
Apropiindu-ne
de Cetatea albastră,
De
iubire și lumină cerească.
Nu
plecăm, rămânem să oblojim,
Rănile
și căutând lumina mântuitoare,
Sub
bolți nesfârșite, să-l întâlnim
Pe
Păstorul cel blând, astfel vom
Găsi
liniștea, nestinsa bucurie....
Cerșetor
de normalitate
În
cartea vieții
Suntem
trecuți prin nume.
Devenim
călători liberi,
Pe
aripile viselor, ale veacurilor...
Cerul
ne îmbrățișează cu
Brațe
de lumină și de iubire,
Prin
Părintele ceresc,
Isus
Hristos, Păstorul nemuritor.
Normalitatea
este a Iubirii.
Iubirea
crește și se hrănește cu iubire!
Anormalul,
imoralitatea crește:
Suferința,
nedreptatea, violența...
Într-o
lume, denumită democratică,
Izgonit
de la Cina cea de Taină,
Ești
obligat să devii sclav liber și supus,
Umil
cerșetor de normalitate...
Se
pare că cineva stinge candela iubirii,
A
educației normale, firești, a omeniei.
E
timpul trezirii, căutării:
Adevărului,
armoniei și păcii planetare.
Preasfântă
Fecioara MARIA!
Adevărul
hrănește miraculos viața,
Dă
ecou de lumină omului, candelă
De
cuvinte sacre și nemuritoare...
Dincolo
de fire pururea fecioară,
Fecioara
Maria a născut pe Isus,
Cel
mai presus de nume și tărie,
Dătătorul
și Purtătorul de lumină,
De
viață, de binecuvântare, speranțe...
Fecioara
Cuvântului Dumnezeiesc,
A
unit, prin Fiul celui PreaÎnalt,
Cele
pământești cu cele cerești,
Ridicându-ne
din mlaștina păcatului,
Dând
speranțe vii spre mântuire...
Împărăteasă
a luminii, a lumii nădejde,
Nu
ne părăsi în veac de veacuri,
Roagă-L
pe Isus, Mântuitorul nostru,
Împăratul
slavei, cel fără de moarte
Să
ne miluiască după mare mila Sa,
Să
ne facă părtași Împărăției cerești...
Preacurată
Fecioară Maria primește
Cununi
de laudă și nestinsă mulțumire
Din
partea robilor tăi, nevrednici,
Adesea
nemulțumitori și neputincioși....
Ave
pururea Fecioara MARIA!
În
zâmbetul omeniei
Pe
cărările vieții omului îi cresc
Muguri
de lumină, florile iubirii.
Prin
bulgări de omenie înfloresc
Cărările
tainice spre călătorie…
Prin
zâmbetul omeniei poți zidi
O
lume frumoasă și bună în fiece zi,
Precum
voi care aveți aripi de lumină,
Dor
de muncă, dăruire și iubire.
Înaintașii,
eroii neamului prin fapte
Au
înfrânt furtunile inamice,
Și-au
stat de strajă învingând răutatea…
E
timpul nostru să reaprindem
Scânteia
iubirii de glia părintească
Să
aducem bucurie, pace și fericire.
~*~
Poet
Ionel MARIN, Focșani
Câteva
poezii din vol. Desculț, pe cărări de lumină, autor Ionel Marin, Editura
Bogdania, 2023
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu