Președintele
argentinian Javier Milei
denunță
la Davos „ideile socialiste” şi „colectivismul”
care
pun în pericol Occidentul
• 17
IANUARIE 2024 •
Preşedintele Argentinei, ultra-liberalul Javier Milei,
a avertizat miercuri la Forumul Economic Mondial de la Davos că „Occidentul
este în pericol” din cauza tendinţei liderilor de a urma idei „care conduc
inexorabil la socialism şi deci la sărăcie” sau din cauza „experimentelor
colectiviste, care nu sunt niciodată soluţia problemei”, transmite Agerpres.
„Principalii lideri ai lumii occidentale au abandonat
din nefericire în ultimii ani ideea de libertate în favoarea a diferite
versiuni din ceea ce noi numim colectivism”, a remarcat Milei în intervenţia sa
la forumul de la Davos, unde a făcut prima sa vizită externă de când a fost
învestit în funcţie pe 10 decembrie.
El a criticat ”feminismul radical”, despre care a spus
că duce la o intervenție și mai puternică a statului în economie.
„Prima dintre aceste noi bătălii este disputa ridicolă
şi nefirească între bărbat şi femeie”, a spus preşedintele argentinian.
„Singurul lucru la care a condus această agendă a feminismului radical este o
mai mare intervenţie a statului pentru a îngreuna procesul economic”, consideră
Javier Milei.
Cât despre tema schimbărilor climatice, el s-a
declarat împotriva „ideilor nocive” ale celor care „susţin că fiinţele umane
provoacă pagube planetei şi că aceasta trebuie protejată cu orice preţ, aceiaşi
ajungând până la a pleda pentru controlul populaţiei sau agenda sângeroasă a
sprijinirii avortului”.
Pe plan economic intern, noul preşedinte argentinian,
care se autodescrie drept un „libertarian”, a promis reforme tipice terapiei de
şoc în ţara sa care trece printr-o criză economică perpetuă şi a avut anul
trecut o inflaţie de peste 200%.
În politica externă, Javier Milei a abandonat
planurile pro-ruse și pro-chineze ale fostului guvern de stânga și a anulat
procesul de aderare la grupul BRICS (Brazilia, Rusia, India, China, Africa de
Sud). În schimb, el și-a axat politica externă pe apropierea faţă de SUA.
https://www.g4media.ro/presedintele-argentinian-javier-milei-denunta-la-davos-ideile-socialiste-si-colectivismul-care-pun-in-pericol-occidentul.html
DISCURSUL
INTEGRAL
Bună ziua, vă mulțumesc foarte mult,
Mă aflu astăzi aici pentru a vă spune că Occidentul
este în pericol.
Este în pericol pentru că cei care ar trebui să apere
valorile Occidentului sunt cooptați de o viziune asupra lumii care – în mod inexorabil
– duce la socialism și, în consecință, la sărăcie.
Din nefericire, în ultimele decenii, motivați de unele
dorințe bine gândite de a vrea să-i ajute pe alții, sau de dorința de a
aparține unei caste privilegiate, principalii lideri ai lumii occidentale au
abandonat modelul de libertate, pentru diferite versiuni, de ceea ce numim colectivism.
Sunt aici pentru a vă spune că experimentele
colectiviste nu sunt niciodată soluția la problemele care îi afectează pe
cetățenii lumii, ci – dimpotrivă – sunt cauza lor. Credeți-mă, nu există nimeni
mai potrivit decât noi, argentinienii, pentru a depune mărturie despre aceste două
probleme.
Când am adoptat modelul de libertate – în 1860 – în 35
de ani am devenit prima putere mondială, în timp ce când am adoptat
colectivismul, în ultimii 100 de ani, am văzut cum cetățenii noștri au început
să fie sistematic sărăciți, până când au ajuns pe locul 140 în lume.
Dar, înainte de a purta această discuție, va fi
important ca mai întâi să analizăm datele care susțin de ce nu numai că
sistemul capitalismulului de liberă inițiativă nu este doar un sistem posibil
pentru a pune capăt sărăciei din lume, ci este singurul sistem – dezirabil din
punct de vedere moral – pentru a face acest lucru.
Dacă luăm în considerare istoria progresului economic,
putem observa cum de la anul zero până în anul 1800, aproximativ, PIB-ul pe cap
de locuitor al lumii a rămas practic constant pe toată perioada de referință.
Dacă ne uităm la un grafic al evoluției creșterii economice, de-a lungul
istoriei omenirii, am avea în față un grafic în formă de băț de hochei, o
funcție exponențială, care a rămas constantă, timp de 90 la sută din timp, și
care crește exponențial începând cu secolul al XIX-lea. Singura excepție de la
această istorie a stagnării a venit la sfârșitul secolului al XV-lea, odată cu
descoperirea Americii. Dar, cu această excepție, în toată această perioadă,
între anul zero și anul 1800, PIB-ul pe cap de locuitor, la nivel global, a
rămas stagnant.
Or, nu numai că sistemul capitalist a generat o
explozie de bogăție, din momentul în care a fost adoptat ca sistem economic,
dar, dacă analizăm datele, ceea ce observăm este că creșterea a fost
accelerată, pe toată perioada.
În tot acest timp – de la 1800 până la 1800 – rata de
creștere a PIB-ului pe cap de locuitor a rămas stabilă la aproximativ 0,02% pe
an. Adică, practic, nicio creștere; începând cu secolul al XIX-lea, odată cu
Revoluția Industrială, rata de creștere a crescut la 0,66%. În acest ritm, dublarea
PIB-ului pe cap de locuitor ar necesita o creștere, pe parcursul a 107 ani.
Acum, dacă ne uităm la perioada dintre 1900 și 1950,
rata de creștere se accelerează la 1,66% pe an. Nu mai avem nevoie de 107 ani
pentru a dubla PIB-ul pe cap de locuitor, ci de 66 de ani.
Iar dacă luăm perioada – între 1950 și anul 2000 –
vedem că rata de creștere a fost de 2,1% pe an, ceea ce ar însemna că în doar
33 de ani am putea dubla PIB-ul mondial pe cap de locuitor.
Această tendință, departe de a se opri, este încă vie
astăzi. Dacă luăm perioada cuprinsă între 2000 și 2023, rata de creștere s-a
accelerat din nou la 3 % pe an, ceea ce înseamnă că am putea dubla PIB-ul pe
cap de locuitor în lume în doar 23 de ani.
Acum, când studiem PIB-ul pe cap de locuitor, din anul
1800 până în prezent, ceea ce observăm este că, după Revoluția Industrială,
PIB-ul mondial pe cap de locuitor s-a înmulțit de peste 15 ori, generând o
explozie de bogăție care a scos din sărăcie 90% din populația lumii.
Nu trebuie să uităm niciodată că – până în anul 1800 –
aproximativ 95 % din populația lumii trăia în sărăcie extremă; în timp ce acest
număr a scăzut la 5 % până în 2020, înainte de pandemie.
Concluzia este evidentă: departe de a fi cauza
problemelor noastre, capitalismul de liberă inițiativă, ca sistem economic,
este singurul instrument pe care îl avem la dispoziție pentru a pune capăt
foametei, sărăciei și lipsei de mijloace pe tot globul. Dovezile empirice sunt
de necontestat.
De aceea, din moment ce nu există nicio îndoială că
sistemul capitalist de piață liberă este superior – în ceea ce privește
producția -, doxa de stânga a atacat capitalismul pentru chestiunile sale de
moralitate, pentru că, potrivit lor – spun detractorii săi, este nedrept.
Ei spun că este rău pentru că este individualist și că
colectivismul este bun pentru că este altruist, cu cealalalt. În consecință, ei
luptă pentru dreptate socială, dar acest concept, care – de la Prima Mondială –
a devenit la modă în ultimul timp în țara mea, a fost o constantă în discursul
politic de peste 80 de ani.
Problema este că justiția socială nu este echitabilă,
și nu contribuie la bunăstarea generală; dimpotrivă, este o idee intrinsec
nedreaptă, deoarece este violentă; este nedreaptă deoarece statul se finanțează
prin taxe și impozite, iar taxele sunt colectate în mod coercitiv. Poate
vreunul dintre noi să spună că plătește impozite în mod voluntar? Acest lucru
înseamnă că statul se finanțează prin coerciție, iar cu cât este mai mare
povara fiscală, cu atât este mai mare coerciția, cu atât este mai mică
libertatea.
Cei care promovează justiția socială pornesc de la
ideea că economia, în ansamblul ei, este un tort care poate fi distribuit în
alt mod, dar acel tort nu este dat, ci este bogăția care este generată, în ceea
ce – de exemplu – Israel Kirzner numește un proces de descoperire a pieței.
Dacă bunul sau serviciul oferit de o companie nu este
dorit, acea companie dă faliment dacă nu satisface ceea ce vrea piața. Dacă
generați un produs de bună calitate la un preț bun și atractiv, acesta va merge
bine și va produce mai mult.
Așadar, piața este un proces de descoperire, în care
capitalistul găsește cursul corect pe parcurs, dar dacă statul îl pedepsește pe
capitalist pentru că reușește și îl blochează în acest proces de descoperire,
îi distruge stimulentele, iar consecința este că va produce mai puțin și plăcinta
va fi mai mică, generând prejudicii pentru întreaga societate.
Colectivismul – prin inhibarea acestor procese de
descoperire și prin dificultatea de a-și însuși ceea ce a fost descoperit – îi
leagă mâinile întreprinzătorului și îi face imposibil să producă bunuri mai
bune și să ofere servicii mai bune la un preț mai bun. Cum se poate, atunci, ca
mediul academic, organizațiile internaționale, politica și teoria economică să demonizeze
un sistem economic care nu numai că a scos 90 % din populația lumii din sărăcia
extremă și face acest lucru din ce în ce mai repede, dar este, de asemenea,
corect și superior din punct de vedere moral.
Mulțumită capitalismului de liberă inițiativă, astăzi,
lumea este în cea mai bună formă. Nu a existat niciodată, în toată istoria
omenirii, o perioadă de mai mare prosperitate decât cea pe care o trăim astăzi.
Lumea de astăzi este mai liberă, mai bogată, mai pașnică și mai prosperă decât
în orice alt moment din istoria noastră. Acest lucru este valabil pentru toată
lumea, dar în special pentru acele țări care sunt libere, unde respectă
libertatea economică și drepturile de proprietate ale indivizilor. Pentru că
acele țări care sunt libere sunt de 12 ori mai bogate decât cele care sunt
reprimate. Decilul cel mai de jos al distribuției țărilor libere, trăiește mai bine
decât 90 la sută din populația țărilor reprimate, are de 25 de ori mai puțini
săraci în format standard și de 50 de ori mai puțini în format extrem. Și dacă
asta nu ar fi fost de ajuns, cetățenii țărilor libere trăiesc cu 25 la sută mai
mult decât cetățenii țărilor reprimate.
Acum, pentru a înțelege ce suntem aici să apărăm, este
important să definim despre ce vorbim atunci când vorbim despre libertarianism.
Pentru a-l defini, mă întorc la cuvintele celui mai mare erou al ideilor de
libertate, din Argentina, profesorul Alberto Benegas Lynch Jr. care spune:
“libertarianismul este respectul fără restricții pentru proiectul de viață al
celorlalți, bazat pe principiul neagresiunii, în apărarea dreptului la viață,
libertate și proprietate. ale cărui instituții fundamentale sunt proprietatea
privată, piețele libere de intervenția statului, libera concurență, diviziunea
muncii și cooperarea socială”.
Cu alte cuvinte, capitalistul este un binefăcător
social care, departe de a-și însuși bogăția altora, contribuie la bunăstarea
generală. Pe scurt, un antreprenor de succes este un erou.
Acesta este modelul pe care îl propunem pentru
Argentina viitorului. Un model bazat pe principiile fundamentale ale
libertarianismului: apărarea vieții, a libertății și a proprietății.
Acum, dacă capitalismul de liberă inițiativă și
libertatea economică au fost instrumente extraordinare pentru a pune capăt
sărăciei în lume; Și ne aflăm astăzi în cel mai bun moment din istoria
omenirii, de ce spun atunci că Occidentul este în pericol?
Spun că Occidentul este în pericol tocmai pentru că în
acele țări care ar trebui să apere valorile pieței libere, proprietatea privată
și celelalte instituții ale libertarianismului, sectoare ale establishmentului
politic și economic, unele din cauza unor erori în cadrul lor teoretic, iar
altele din ambiția pentru putere, subminează fundamentele libertarianismului, deschizând
ușile către socialism și condamnându-ne potențial la sărăcie. mizerie și stagnare.
Pentru că nu trebuie să uităm niciodată că socialismul
este întotdeauna și pretutindeni un fenomen de sărăcire care a eșuat în toate
țările în care a fost încercat. A fost un eșec economic. A fost un eșec social.
A fost un eșec cultural. Și, de asemenea, a ucis peste 100 de milioane de
ființe umane.
Problema esențială a Occidentului de astăzi este că
trebuie să ne confruntăm nu numai cu cei care, chiar și după căderea zidului și
după dovezile empirice copleșitoare, continuă să lupte pentru un socialism
sărăcăcios; ci și cu proprii noștri lideri, gânditori și academicieni care, sub
pretextul unui cadru teoretic defectuos, subminează bazele sistemului care ne-a
oferit cea mai mare expansiune a bogăției și prosperității din istoria noastră.
Cadrul teoretic la care mă refer este cel al teoriei
economice neoclasice, care concepe un instrument care, în mod neintenționat,
sfârșește prin a fi funcțional pentru interferența statului, socialism și
degradarea societății. Problema neoclasicienilor este că, din moment ce modelul
de care s-au îndrăgostit nu se potrivește cu realitatea, ei atribuie eroarea
unor presupuse eșecuri ale pieței, în loc să revizuiască premisele modelului
lor.
Sub pretextul unui presupus eșec al pieței, se
introduc reglementări care nu fac decât să genereze distorsiuni în sistemul de
prețuri, care împiedică calculul economic și, în consecință, economiile,
investițiile și creșterea economică
Această problemă constă, în esență, în faptul că nici
măcar economiștii presupus libertarieni nu înțeleg ce este piața, pentru că,
dacă ar înțelege, s-ar vedea rapid că este imposibil să existe eșecuri ale
pieței.
Piața nu este o curbă a cererii și ofertei pe o
diagramă. Piața este un mecanism de cooperare socială în care se face schimb
voluntar. Prin urmare, având în vedere această definiție, eșecul pieței este un
oximoron. Nu există eșec al pieței.
Dacă tranzacțiile sunt voluntare, singurul context în
care poate exista un eșec al pieței este dacă există constrângere. Iar singurul
care are capacitatea de a constrânge în mod generalizat este statul, care
deține monopolul asupra violenței. În consecință, dacă cineva consideră că există
un eșec al pieței, i-aș recomanda să verifice dacă există o intervenție a
statului la mijloc.
Iar dacă descoperă că nu există intervenție a statului
la mijloc, îi sugerez să refacă analiza, pentru că aceasta este cu siguranță
greșită. Eșecurile pieței nu există.
Un exemplu al presupuselor eșecuri ale pieței descrise
de neoclasiciști este reprezentat de structurile concentrate ale economiei. Cu
toate acestea, fără funcțiile care prezintă o rentabilitate crescândă la scară,
a căror contrapartidă sunt structurile concentrate ale economiei, nu am putea
explica creșterea economică din anul 1800 până în prezent.
Observați cât de interesant. Din anul 1800 încoace, cu
o populație care s-a înmulțit de peste 8 sau 9 ori, producția pe cap de
locuitor a crescut de peste 15 ori. Există randamente crescânde, ceea ce a dus
sărăcia extremă de la 95% la 5%. Cu toate acestea, această prezență a randamentelor
crescânde implică structuri concentrate, ceea ce s-ar numi monopol.
Cum se poate ca ceva care a generat atâta bunăstare
pentru teoreticienii neoclasici să fie un eșec al pieței? Economiștii
neoclasici ies din cutie. Când modelul eșuează, nu trebuie să te superi pe
realitate, ci trebuie să te superi pe model și să îl schimbi.
Dilema cu care se confruntă modelul neoclasic este că
ei pretind că vor să îmbunătățească funcționarea pieței atacând ceea ce ei
consideră a fi eșecuri, dar, în acest fel, nu numai că deschid ușile către
socialism, dar subminează și creșterea economică.
De exemplu, reglementarea monopolurilor, distrugerea
profiturilor și zdrobirea randamentelor în creștere ar distruge automat
creșterea economică.
Cu alte cuvinte, de fiecare dată când doriți să faceți
o corecție a unui presupus eșec al pieței, inexorabil, pentru că nu știți ce
este piața sau pentru că v-ați îndrăgostit de un model eșuat, deschideți ușile
socialismului și condamnați oamenii la sărăcie.
Cu toate acestea, în fața demonstrației teoretice că
intervenția statului este nocivă și a dovezilor empirice că a eșuat – pentru că
nu se putea altfel – soluția pe care o vor propune colectiviștii nu este o mai
mare libertate, ci o mai mare reglementare, generând o spirală descendentă de
reglementări până când vom fi cu toții mai săraci.
Iar viețile noastre, ale tuturor, depind de un
birocrat așezat într-un birou elegant.
Având în vedere eșecul răsunător al modelelor
colectiviste și progresele incontestabile ale lumii libere, socialiștii au fost
nevoiți să își schimbe agenda. Au lăsat în urmă lupta de clasă bazată pe
sistemul economic pentru a o înlocui cu alte presupuse conflicte sociale la fel
de dăunătoare pentru viața comunității și creșterea economică.
Prima dintre aceste noi bătălii a fost cearta ridicolă
și nefirească dintre bărbat și femeie.
Libertarianismul stabilește deja egalitatea între
sexe. Piatra de temelie a crezului nostru spune că toți oamenii sunt creați
egali, că avem cu toții aceleași drepturi inalienabile acordate de creator,
printre care se numără viața, libertatea și proprietatea.
Singurul fapt pe care l-a generat această agendă a
feminismului radical este o mai mare intervenție a statului pentru a împiedica
procesul economic, pentru a da de lucru unor birocrați care nu contribuie cu
nimic la societate, fie sub forma unor ministere ale femeilor, fie sub forma
unor organizații internaționale dedicate promovării acestei agende.
Un alt conflict pe care îl pun socialiștii este cel al
omului împotriva naturii. Ei susțin că ființele umane dăunează planetei și că
aceasta trebuie protejată cu orice preț, mergând chiar până la a susține
mecanisme de control al populației sau agenda sângeroasă a avortului.
Din păcate, aceste idei dăunătoare au pătruns puternic
în societatea noastră. Neomarxiștii au reușit să coopteze bunul simț al
Occidentului. Au reușit acest lucru datorită însușirii mass-media, a culturii,
a universităților și, da, și a organizațiilor internaționale.
Din fericire, din ce în ce mai mulți dintre noi
îndrăznesc să își ridice vocea. Pentru că vedem că, dacă nu luptăm frontal
împotriva acestor idei, singura soartă posibilă este că vom avea din ce în ce
mai mult stat, mai multe reglementări, mai mult socialism, mai multă sărăcie,
mai puțină libertate și, în consecință, un nivel de trai mai prost.
Occidentul, din păcate, a început deja să meargă pe
această cale. Știu că poate părea ridicol pentru mulți să sugereze că
Occidentul s-a îndreptat spre socialism. Dar este ridicol doar în măsura în
care ne limităm la definiția economică tradițională a socialismului, care spune
că este un sistem economic în care statul deține mijloacele de producție.
Această definiție ar trebui, pentru noi, să fie
actualizată la circumstanțele actuale. Astăzi, statele nu au nevoie să
controleze direct mijloacele de producție pentru a controla fiecare aspect al
vieții indivizilor.
Cu ajutorul unor instrumente precum emisiunea
monetară, împrumuturile, subvențiile, controlul ratelor dobânzii, controlul
prețurilor și reglementările pentru a corecta așa-numitele “eșecuri ale
pieței”, acestea pot controla destinele a milioane de ființe umane.
Așa ajungem în punctul în care, sub diferite denumiri
sau forme, o bună parte din propunerile politice general acceptate în
majoritatea țărilor occidentale sunt variante colectiviste.
Fie că se declară în mod deschis comuniști, fie că
sunt socialiști, social-democrați, creștin-democrați, neokeynesiști,
progresiști, populiști, naționaliști sau globaliști.
În cele din urmă, nu există diferențe substanțiale:
toți susțin că statul ar trebui să dirijeze toate aspectele vieții indivizilor.
Cu toții apără un model contrar celui care a condus omenirea la cel mai
spectaculos progres din istoria sa.
Am venit astăzi aici pentru a invita celelalte
țări din Occident să se întoarcă pe calea prosperității. Libertatea economică,
guvernarea limitată și respectul neîngrădit pentru proprietatea privată sunt
elemente esențiale pentru creșterea economică.
Acest fenomen de sărăcire produs de colectivism nu
este o fantezie. Și nici de fatalism. Este o realitate pe care noi,
argentinienii, o cunoaștem foarte bine.
Pentru că am trăit-o deja. Am fost acolo. Pentru că,
așa cum am mai spus, de când am decis să abandonăm modelul de libertate care ne
făcuse bogați, suntem prinși într-o spirală descendentă în care suntem mai
săraci în fiecare zi.
Am trăit-o deja. Și suntem aici pentru a vă avertiza
cu privire la ceea ce se poate întâmpla dacă țările din Occident, care s-au
îmbogățit cu modelul de libertate, continuă pe această cale a servituții.
Cazul Argentinei este demonstrația empirică că nu
contează cât de bogat ești, câte resurse naturale ai, nu contează cât de
calificată este populația, cât de educată este sau câte lingouri de aur sunt în
cuferele băncii centrale.
Dacă se iau măsuri care împiedică libera funcționare a
piețelor, libera concurență, sistemele de prețuri libere, dacă se împiedică
comerțul, dacă se încalcă proprietatea privată, singura soartă posibilă este
sărăcia.
În încheiere, vreau să las un mesaj tuturor
antreprenorilor prezenți aici și celor care ne privesc din toate colțurile
planetei.
Nu vă lăsați intimidați nici de casta politică, nici
de paraziții care trăiesc de pe urma statului.
Nu vă predați în fața unei clase politice care nu
dorește decât să se perpetueze la putere și să-și mențină privilegiile.
Sunteți binefăcători sociali. Sunteți eroi. Sunteți
creatorii celei mai extraordinare perioade de prosperitate pe care am
cunoscut-o vreodată. Nu lăsați pe nimeni să le spună că ambiția lor este
imorală. Dacă faceți bani, este pentru că oferiți un produs mai bun la un preț
mai bun, contribuind astfel la bunăstarea generală.
Nu cedați în fața avansului statului. Statul nu este
soluția. Statul este însăși problema.
Voi sunteți adevărații protagoniști ai acestei povești
și să știți că, începând de astăzi, aveți un aliat de neclintit în Republica
Argentina.
Vă mulțumesc foarte mult și trăiască libertatea.
Compilare- redactare
George M.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu