Cuvânt de deschidere pentru o
nouă carte a autorului australian de origine română, poetul Ioan Miclău din
Cringila Australia – „Pe drumurile artei”. Descoperirile de-o viață.
De multa vreme omul s-a mutat in
spatiu unde traieste in facilitati artificiale, in statii care circula
interplanetar.
Colonii intreagi de orase-capsula
de milione de locuitori alimentate de ligi comerciale, corporatii alimentare si
industrii militare duc o lupta continua pentru controlul sistemului nostru
solar.
Zeci de orase l-au parasit pentru
a pleca in adancurile universului. Omul e deja sintetic, si putini mai cultiva
o farama de suflet prin credinta. Credinta in Forta Suprema.
Odata pornit in spatiu, orasul
ajuge in mai putin de sase ani la viteza luminii si apoi se pierde in jungla
stelara. Toti stiu ca odata plecati nu se mai intorc.
Plutim printre planete
indreptandu-ne spre soare, intram prin nori, prin aburi sau ceata, si o lacrima
se prelinge pe sanul ei catifelat si rumen. S-a oprit.
Planeta albastra numita demult
Terra este sterila, insa luminoasa si seducaoare, bogata in ploi de sulf si
stralucire.
Fermecator! Totul e curat. Se
spune ca odata pe aici au locuit oameni printre vai, munti impaduriti si ape
dulci. Oare cum au fost?
Oare cum au fost?
Oare cum au fost?
Poate cineva sa-si imagineze
atractia acestor locuri si apoi se mai vorbeasca de iubire, dragoste si dor?
Sa simti in talpi nisipul marii!
Toate tabu, in 2813.
Plaja oceanului pe care Decebal a
aterizat fortat este formata din pietris rotunjit de vremuri. De cum pasi pe el
cizma ii intra ca intr-o covata cu boabe de fasole insotita de un scrasnit
sinistru. Nava, construita dintr-o gelatina vie computerizata ce se adapta
emotiilor si dorintelor pilotului, s-a mulat frumos. Are proprietati fizice si
chimice necunoscute vreodata civilizatiilor trecute si este dirijata prin
instinct. A aterizat pe aceasta plaja ca un strop de apa, s-a rotunjit si s-a
lipit apoi de suprafata ei ca roua de frunza.
Decebal s-a simtit dintodeauna
atras de aceste locuri. El cauta spunandu-si: “Toata viata m-am dedicat unei
iluzii.”
Si cum inainta ganditor, remarca
in distanta, iesind din nisip, niste fascicole de raze colorate care se
dispersau in inaltimea cerului. Se indrepta curios spre sursa si spre uimirea
lui, intre milionele de pietricele se afla o sfera de cristal, copie fidela a
unei antice mingi de golf.
Razele erau atat de puternice
incat iti orbeau privirea. Soarele se infiltra printr-una din indentarile
concave ale sferei, un fel de superlentile interioare, iar raza intrata era
multiplicata si reflectata in toate directiile prin celelalte lentile.
Era un fel de multi proiector
care difuza pe stancile de la capatul plajei. Imaginea deveni mai clara cand se
apropie de proiectia dinspre o grota.
Decebal studiase arheologia
civilizatiilor disparute in orasul Sarmis.
Cerul era acoperit de 12 orase
aurite care straluceau in bataia soarelui precum iconitele unei Catapeteasme.
Sfera, un martor din alte
timpuri, continea cateva sute de imagini.
Cand reorienta lentilele, pe
perete aparea o noua imagine. Imagini apareau in reflectie si pe ecranul castii
sale.
Se puteau citi basmul Fat Frumos din Lacrima, El Zorab, Doina, Albinutele
lui Sara si iata, a aparut chipul profesorului Artur Silvestri cu textul: La propunerea, care mi-a parut la inceput
copilareasca, a romanului-australian Ben Todica de-a crea aceasta capsula si
calatori cu ea in viitor,
am colectionat tot ce-a
parut mai sincer si mai authentic in efortul pentru apararea patrimoniului
diasporic romanesc si am trimis-o ca punte de legatura urmasilor nostri.
Sa ma ierte preaiubita mea
sotie Mariana Braiescu pentru acest secret. Am plasat comanda la institutul
atomic de cercetari din Elvetia, ca apoi mii de capsule sa fie raspandite pe
suprafata pamantului. Am expediat cateva mii prin vapor la Constanta unde visez
sa le dispersez pe plaja Marii Negre. Printre zecile de autori romani ce mi-au
atras in mod deosebit atentia este si Ioan Miclau, protector al Bibliotecii
Mihai Eminescu din Cringila, Australia. O biblioteca in care emigrantii romani
depoziteaza, de zeci de ani, cartile dragi cand simt ca se duc din aceasta
lume. Asa cum
elefantii inainte de moarte se duc la templul lor sacru.
Eu am mult respect pentru promisiunea facuta
unui om dus de pe aceste meleaguri, bine fa de-l respecta pentru ca asta ti-e
cinstea si sfintenia spunea Ionica, e un pacat pe care nu-l mai poti schimba.
Din lucrarile de incununare a creatiei sale
literare propun pentru urmasi PE DRUMURILE ARTEI. In acest volum, Ioan Miclau
sintetizeaza relatia de-o viata cu limba si cultura romana, cu dragostea sa de
neam si locuri natale. E foarte important sa stii cine esti si de unde vii.
O schimbare se simtea in emotiile pilotului.
Ceva il apropia si mai mult de pamantul pe care se afla. Simtea ca se
intregeste ca om, ca se echilibreaza si prinde radacini.
Decebal ingenunche: “Ce dar minunat!” si incepu sa savureze Romania Tainica
pe care numai un suflet din departari a unui pui sincer de roman, precum al lui
Ioan Miclau din Gepiu, o putea simti cu adevarat. Dorul de acasa, taina sufletului neamului nostru continua mai
departe Silvestri, maretia si intrarea in
nemurire se adevereste prin graiul limbii pe care o vorbim.
Instinctul ii vorbi: Toate sunt iluzii Decebal. Ce este viu insa sunt
trairile tale de-a lungul darului.
Sfârșitul
primei părți
