vineri, 31 ianuarie 2020

Pavel Rătundeanu-Ferghete - ACESTUI BUN NAȚIONAL




ACESTUI BUN NAȚIONAL


~*~

Dragi fete şi băieți, omul Ben e inspirat
ca un om de ştiințe, că toată lumea provita îl vede inspirat, cu noblețe,
că rupe gura târgului, lucrează cu noi: fete şi băieți, puneți, în agricultură: puneți mâna pe sapă, pe coasă, pe hârleț şi pe lopeți,
că totul ia timp şi timpul ia tot, în Olimp, zice Eminescu, celebru Domn Savaot
şi Florin Persec ca un actor iubit zice şi el dezamăgit:
-"Nu luăm cu noi nicio avuție,
oameni buni şi de omenie. Ceea ce ne rămâne moştenire, este numai ce am dat",
că să nu credeți, că eu cu 50 kg dărâm zidul cu umărul... -zice național doamna Cabal,
deşi fiecare facem imperativ:
care ni rutina zilnică-pro-pâine de toate zilele ca să ne tragem viața şi adăpos, în rost şi folosul din mâine:
adică ce facem fără mănuşi? Mă întreabă admirabila Vica aflată în postată, tovarăşă, în parcelă, lot, cu mine, român de bine,
zice transparentă, transpirată,
în dricul verii toridă, plină de artă,
că şi ea şi eu, cu eforturi supra omeneşti
dam ca mutu de poveşti, fenomenal monumental,
asta ne era strategia,
ca să mergă munca ca untu,
că şi ea era naturală
ca-n şcoala de dincolo de şcoală,
iubire pe verticală,
că era dumneaei dintr-o bucată femenină, supraumană,
radicală, femeie fenomenală, femeie de seamă şi ce era ciudat? nu era falsă, ci diferită, cum nu fu alta mai frumoasă, mai plină de artă înfrunta necunoscutul,
dar plecarea ei mă văduvi, îmi lăsă, în viața mea, un gol,
o insuficiență terță, în spectacol
care, chiar mandatat deabia acum începe amară,
memorabilă, că eu am propriile vicii, deficii, de principii de BIBLII,
c-am o probleme în câmpul muncii şi păcii implicit, în demers către sens de vers, universal ca să nu aduc prejudiciu pe cont propriu: mândrie, artă şi orgoliu acestui bun național.

~*~
Pavel Rătundeanu-Ferghete

"în drag de România"








Al Dogaru - Gândul zilei, 31 ianuarie 2020







Al Dogaru










ITHACA 616 Bengt Berg, Suedia













joi, 30 ianuarie 2020

Al Dogaru - Gândul zilei, 30 ianuarie 2020







Al Dogaru












Jennifer Bilek - MILIARDARII DIN SPATELE MISCARII PENTRU DREPTURILE HOMOSEXUALILOR




MILIARDARII DIN SPATELE MISCARII PENTRU DREPTURILE HOMOSEXUALILOR

Nu cu multi ani in urma am publicat citeva articole privind miliardarii care profita de pe urma confuziei sexuale. Ei o cauzeaza, ei o promoveaza, si tot ei ofera servicii celor care sunt confuzi privind propria sexualitate. Din toate aceste miscari cistiga ei. Si doar ei. Noi pierdem. Cistiga si companiile de asigurari medicale. Buzunarul publicului e afectat. In nici un alt domeniu nu e acest lucru mai evident ca in privinta ideologiei de gen si a transgenderismului. Oameni cu bani le promoveaza, industria medicinei profita din ea, companiile farmateutice fac profiruti uriase, si asa mai departe.

Recent am dat peste articolul alaturat, scris de Jennifer Bilek privind acesti miliardari. [ https://www.firstthings.com/web-exclusives/2020/01/the-billionaires-behind-the-lgbt-movement] Materialul a fost tradus de colegii nostri de la Pro-Vita. Le multumim.

Inceputurile

Nu cu mult timp în urmă, mișcarea pentru drepturile homosexualilor însemna un mic grup de oameni care se luptau să-și urmeze înclinațiile într-un cadru cultural dominant heterosexual. Homosexualii și lesbienele erau marginali, mult depășiți numeric și organizați vag, uneori supuși discriminării și abuzurilor. Povestea lor era una tragică, suferința fiindu-le amplificată de SIDA și dramatizată de Rock Hudson, BrokebackMountain și Matthew Shepard [1].

Cu toate acestea, mișcarea lor de astăzi nu seamănă cu acea bandă de paria persecutați. Agenda drepturilor LGBT – notați adăugarea lui „T” [2] – a devenit o forță puternică și agresivă în societatea americană. Susținătorii săi se află în topul mass-media, al lumii academice, profesionale și, cel mai important, al marilor afaceri și marilor filantropii.

Să discutăm următorul caz.

Jon Stryker este nepotul lui Homer Stryker, chirurg ortoped, care a fondat Stryker Corporation. Cu sediul în Michigan, Stryker Corp. a avut o cifră de afaceri de 13,6 miliarde de dolari în 2018. Jon, moștenitorul averii, este homosexual. În anul 2000 el a înființat Fundația Arcus, o organizație nonprofit care servește comunitatea LGBT, în urma propriei sale experiențe de homosexual declarat. Arcus a acordat granturi de mai mult de 58,4 milioane de dolari programelor și organizațiilor pro-LGBT numai între 2007 și 2010, ceea ce o face una dintre cei mai mari finanțatori ai mișcării LGBT din lume. Stryker însuși a finanțat cu peste 30 de milioane de dolari Arcus în aceeași perioadă de trei ani, prin intermediul acțiunilor pe care le deține la corporația medicală.

Stryker a fondat Arcus în perioada în care epidemia de SIDA era adusă sub control în SUA; înainte de aceasta, el a fost președinte al Depot Landmark LLC, o companie de dezvoltare specializată în reabilitarea clădirilor istorice. A fost, de asemenea, membru fondator al Greenleaf Trust, o firmă privată de administrare a averilor.

Sora lui Jon, Ronda Stryker, este căsătorită cu William Johnston, președintele Greenleaf Trust. De asemenea, este vicepreședinte al Colegiului Spelman, unde Arcus a acordat recent un grant de 2 milioane de dolari activistei feministe lesbiene AudreLorde. Banii sunt alocați pentru un program de „studii queer” [3]. Ronda și Johnston au oferit școlii Spelman 30 de milioane de dolari în total. Ea este și membru al consiliului de administrație al Colegiului Kalamazoo din Michigan (unde Arcus a acordat o subvenție pentru „lider-ship în justiție socială” în valoare de 23 de milioane de dolari în 2012), precum și membru al consiliului de învățământ al facultății de medicină a Universității Harvard.

Familia Stryker se imbogateste

Pat Stryker, o altă soră a lui Jon, a lucrat îndeaproape cu homosexualul Tim Gill. Gill conduce una dintre cele mai mari organizații non-profit LGBT din America și a fost un apropiat al familiei Stryker de când Jon a înființat Arcus. În 1999, Tim Gill și-a vândut participația la Quark, compania sa de software de calculatoare, și a preluat postul de președinte al Fundației Gill din Colorado. Lucrând îndeaproape cu Pat Stryker și cu alți doi filantropi bogați, care au devenit împreună cunoscuți drept „cei patru călăreți” [4] datorită nemiloaselor strategii politice, au lucrat pentru a schimba statul „roșu” Colorado într-unul „albastru” [5]. Au turnat o jumătate de miliard de dolari în grupuri de dimensiuni mai mici care pledau agendele LGBT. Gill remarca, în prezentarea pe care i-a făcut-o lui Jon Stryker la Premiile GLSEN [6] din 2015 că, de când s-au cunoscut, el și Jon au „complotat, strategizat, călătorit și schiat împreună”, pe lângă faptul că îi „pedepsesc pe cei răi și răsplătesc pe cei buni”.

Înainte de 2015, Stryker construise deja infrastructura politică necesară pentru a propulsa ideologia identității de gen și transgender-ismul pe tot globul, donând milioane pentru entități mici și mari. Donațiile au inclus și sute de mii de dolari către ILGA, o organizație LGBT pentru egalitate în Europa și Asia Centrală, cu membri din 54 de țări, și Transgender Europe, o voce pentru comunitatea trans din 43 de țări europene și asiatice (Transgender Europe la rândul său a fost finanțator pentru organizații mai mici precum TENI – TransgenderEqualityNetwork, Irlanda).

În 2008, Arcus a înființat ArcusOperating Foundation, o branșă care se ocupă de conferințe, programe de lider-ship și publicații de cercetare. La o întâlnire din 2008, la Bellagio, Italia, 29 de lideri internaționali s-au angajat să extindă rețeaua filantropică globală care sprijină drepturile LGBT. La reuniunea precizată, împreună cu Stryker și Ise Bosch, fondatorul Dreilinden Fund în Germania, a fost și Michael O’Flaherty – unul dintre raportorii pentru „Principiilor Yogyakarta privind aplicarea dreptului internațional al drepturilor omului în relație cu orientarea sexuală și identitatea de gen”. Odată cu aceste principii, au fost plantate semințele pentru apropierea și atașarea ideologiei identității de gen la structurile legale. O’Flaherty este membru ales al Comitetului pentru drepturile omului al Națiunilor Unite din 2004. [Citește și: WHITE PAPERS: Principiile de la Yogyakarta: Punct nodal al agendei împotriva familiei și a religiei]

După întâlnirea de la Bellagio, Arcus a creat MAP, LGBT MovementAdvancement Project (Proiectul pentru Avansul Mișcării LGBT), pentru a urmări complexul sistem de advocacy și finanțare care urma să promoveze identitatea de gen / transgender-ismul în culturile din diverse țări. În același timp, a fost format LGBTI Core Group (Grupul central LGBTI) ca un grup transregional informal de țări pentru a reprezenta problemele legate de drepturile LGBTI în fața Organizației Națiunilor Unite. Printre membrii Grupului, finanțați de Arcus, se află OutrightAction International și HumanRightsCommission.

Țările membre ale Grupului includ Albania, Australia, Brazilia, Chile, Columbia, Costa Rica, Croația, El Salvador, Franța, Germania, Israel, Italia, Japonia, Muntenegru, Mexic, Noua Zeelandă, Norvegia, Spania, Regatul Unit, Statele Unite Statele, Uruguay, dar și Uniunea Europeană, precum și Biroul Înaltului Comisar al Națiunilor Unite pentru Drepturile Omului.

Aceste inițiative promovează identitatea de gen și transgender-ismul prin formarea liderilor în activism politic, leadership, legislație specifică, libertate religioasă, educație și drepturi civile. Gama de organizații susținute de Arcus care promovează cauza LGBT este descurajantă: Victory Institute, Center for American Progress, American Civil Liberties Union, Transgender Law Center, Trans JusticeFunding Project, OutRightAction International, HumanRights Watch, GATE, Parliamentarians for Global Action, Council for Global Equality, Organizația Națiunilor Unite, Amnesty International și GLSEN. Sexuality Information andEducation Council of the United States (Consiliul pentru Informații și Educație în Sexualitate din SUA, SIECUS), în parteneriat cu Advocates for Youth, Answer, GLSEN, HumanRightsCampaign și PlannedParenthood America a inițiat o campanie de informare cu privire la abordările în remodelarea cutumelor culturale despre sexualitate și sănătatea reproductivă. Șaizeci și unu de organizații suplimentare au semnat o scrisoare care susține o revizuire a curriculum-urilor educaționale actuale.

Adrian Coman si Soros in Romania

În 2013, Adrian Coman, un veteran al Fundației Soros pentru o Societate Deschisă (un motor al ideologiei trans), a fost numit director al programului internațional pentru drepturile omului la Fundația Arcus, cu scopul de a propulsa ideologia gender la nivel global. Anterior, Coman a fost director de program al International Gay and Lesbian HumanRightsCommission. Și în 2015, Arcus a colaborat strâns și a finanțat programele fundației NoVo pentru persoane transgender. NoVo a fost fondată de Peter Buffett, fiul miliardarului Warren Buffett.

Aceste programe și inițiative avansează ideologia identității de gen prin sprijinirea diferitelor organizații religioase, sportive și culturale, prin pregătirea lucrătorilor din poliție și programe educaționale în școli și licee (GLSEN, al cărui fondator a fost adus la Arcus în 2012 în consiliul de administrație și a influențat multe programe școlare) și universitățile și instituțiile medicale – inclusiv American Psychological Foundation (Fundația Americană pentru Psihologie, APF). Fondurile Arcus ajută APF, cea mai importantă organizație de psihologie din Statele Unite, să dezvolte linii directoare pentru stabilirea practicilor psihologice care să afirme ideologia transgender. Psihologii sunt „încurajați” cu acești bani să-și modifice înțelegerea despre gen, lărgind azimutul realității biologice pentru a include identități abstracte, medicale.

În același timp, Arcus promovează ideologia identității de gen și transgenderismul, încurajând întreprinderile să investească în cauze LGBT. În caz că ați uitat, Stryker este moștenitorul unei corporații medicale cu o valoare de 13,6 miliarde de dolari. Nu trebuie să ne uităm decât la corporațiile care susțin LGBT în cursul „lunii mândriei LGBT” [7] pentru a aprecia succesul pe care Arcus l-a avut în această luptă.

Așa cum arată exemplul Fundației Arcus, mișcarea pentru drepturi civile LGB de altădată s-a transformat într-un monstru fără odihnă, cu puternice legături în interiorul complexului industrial medical și cu corporatistii globali. Lobby-ul farmaceutic este cea mai mare entitate de lobby din Congres [8]. Deși activiștii prezintă mișcarea LGBT ca pe un grup slab, neputincios, care suferă opresiune și discriminare, aceasta deține de fapt putere și influență enorme, pe care le folosește tot mai mult pentru a schimba legislația, școala și societatea noastră.

Traducere și adaptare de Bogdan Stanciu după originalul THE BILLIONAIRES BEHIND THE LGBT MOVEMENT apărut la FirstThings. Foto U.S. Department of the Interior via Creative Commons.




NOTELE TRADUCATORULUI

[1]. Rock Hudson (1925-1985) – actor american homosexual, mort în urma complicațiilor date de SIDA. „BrokebackMountain” – filam american din 2005 în care personajele principale sunt doi bărbați homosexuali. Matthew Shepard – student american homosexual omorât în 1998; acoperirea mediatică a cazului a acordat o importanță deosebită motivației anti-homosexuale a ucigașilor, deși inițial aceștia plănuiau doar să îl jefuiască.
[2]. „T”-ul reprezintă persoanele „transgender” și a fost într-adevăr adăugat ulterior la acronimul „LGB” care până atunci arăta doar orientarea sexuală, mai exact desemna persoanele de orientare homosexuală sau bisexuală.
[3]. Queer înseamnă „bizar” sau „ciudat” și este un termen umbrelă pentru minoritățile sexuale. A fost folosit în sens peiorativ, inițial.
[4]. Aluzie la cei patru călăreți din Apocalipsa Sf. Ioan, care prevestesc schimbări majore.
[5]. Roșul este culoarea Partidului Republican, conservator, în timp ce albastrul simbolizează politic Partidul Democrat, așa-numit „liberal”; echivalent mai degrabă al Stângii social-democrate din Europa. În alegerile prezidențiale din 2016, statul Colorado a votat majoritar pentru H. Clinton.
[6]. GLSEN este acronimul de la Gay, Lesbian &StraightEducationNetwork, o organizație majoră pro-homosexualitate din SUA.
[7]. „Pridemonth” este evenimentul anual major al mișcării mondiale a homosexualilor și durează, așa cum îi spune numele, o lună.
[8]. Congresul este Parlamentul federal, bicameral, al Statelor Unite ale Americii.


Sursa: Alianta Familiilor din Romania








miercuri, 29 ianuarie 2020

Drimboi Camelia - Mierea si nucile




Mierea si nucile
Drimboi Camelia
ianuarie 28, 2020


Mierea si nucile, consumate corect, devin un aliat de nadejde in lupta contra anemiei, durerilor de cap si ulcerului gastric

Impotriva anemiei: Ai nevoie de o jumatate de kilogram de miere, o jumatate de kilogram de nuci pisate si de sucul de la o jumatate de lamaie.

Ingredientele se amesteca bine, dupa care se depoziteaza intr-un borcan care se inchide ermetic. Pentru tratarea anemiei se ia cate o lingurita din acest amestec de trei ori pe zi, cel putin o luna.

Contra tensiunii arteriale crescute: Pentru combaterea hipertensiunii, consuma cate 100 de grame de nuci in combinatie cu 100 de grame de miere, in fiecare zi.

Trateaza durerile de cap: Pe langa faptul ca aceasta combinatie este delicioasa, studiile arata ca este benefica si in tratarea durerilor de cap si chiar a insomniilor.

Daca te doare capul, consuma cateva nuci in combinatie cu putina miere, iar in cazul in care nu poti sa dormi, consuma seara un amestec preparat din 5-10 nuci pisate si 2-3 lingurite de miere.

Remediu eficient impotriva ulcerului gastric: In cazul in care suferi de ulcer gastric, amestecul pe baza de miere si nuci poate face minuni.

Ai nevoie de 20 de grame de nuci care se fierb in apa, dupa care se filtreaza si se piseaza, apoi se amesteca cu 2 linguri de miere intr-un pahar cu lapte. Din bautura preparata, se iau cate 2-3 linguri inainte de mesele principale ale zilei.

Miezul de nuca este protectorul inimii, stomacului si al sistemului nervos. E vremea nucilor!

Fructele acestui pom s-au copt si sunt numai bune de cules. Pe linga faptul ca miezul de nuca este un aliment delicios si folositor in bucatarie la prepararea deserturilor, are si niste calitati terapeutice de invidiat.

Consumate zilnic, nucile aduc beneficii greu de egalat, motiv pentru care, daca aveti ocazia sa mergeti la batut de nuci, nu refuzati. Mincati nuci verzi si o sumedenie de boli nu se vor atinge de dumneavoastra.

Bate nucii cat sunt verzi! In fiecare toamna, medicina naturista recomanda o cura de nuci, fiindca aceste fructe gustoase sunt extrem de sanatoase.

Cura este indicata ca adjuvant in tulburarile de stomac si intestine: ulcere, dispepsii, iritatii, diaree, constipatie. Putem minca miez de nuca o luna intreaga, daca nu depasiti 100 de grame pe zi.

In acest fel, vom evita si neplacerile cauzate de rontaitul indelung al miejilor, adica afte si inflamatii bucale. Daca ele totusi se instaleaza, luati o lingurita de miere de albine si plimbati-o prin gura.

Sau se mai poate clati gura cu decoct de salvie. Nucile se mesteca indelung inainte de a fi inghitite. Se consuma proaspete sau usor prajite, pentru a fi mai usor de digerat.

Nucile pe care nu le mincati, pastrati-le pentru preparate naturiste, utile in tratarea diferitelor afectiuni. Sau puneti-le la uscat, imediat vine Craciunul si miezul de nuca va da cozonacilor un gust delicios.

Cu toate ca este satios si sanatos, multi dintre noi se feresc sa manince prea mult miez de nuca, pe motiv ca ingrasa. Intr-adevar, are o valoare calorica mai mare, dar grasimile din nuci sunt nesaturate, contribuind la scaderea colesterolului.

De ce sunt atit de valoroase nucile? Miezul lor e o uzina de substante benefice: apa (3-5%), grasimi (52,0-77,5%), substante proteice (12-25%) din grupa globulinelor (de natura celor din lapte si oua), saruri minerale (nuca este fructul cel mai bogat in cupru si zinc), provitamina A, vitamine din complexul B (B1, B2, biotina, colina), vitaminele C, E, F, P.

Valoarea energetica a miezului de nuca este in medie de 700 kcal la 100 g.

Intrucit contine tocoferol (vitamina E), care contribuie la scaderea continutului de colesterol din singe si are o cantitate foarte redusa de hidrati de carbon, miezul de nuca este admis in regimul diabeticilor.

Fiind foarte bogata in grasimi si proteine, nuca intrece carnea ca valoare calorica, avind insa o toxicitate de citeva ori mai mica. Miezul de nuca este unul dintre cele mai vitalizante si nutritive alimente cunoscute si o minune pentru organism in anotimpul rece.

Cel mai bun doctor de inima: Antioxidantii continuti in miezul fructului regleaza pe cale naturala nivelul colesterolului in singe si, implicit, tensiunea arteriala. Consumul periodic de nuci proaspete intareste vasele de singe si previne deteriorarea acestora, mai ales la virstnici.

Datorita bogatiei in vitamina E, consumatorii de nuci prezinta risc minim de a face un atac de cord. Opt nuci pe zi tin arterele flexibile, inima sanatoasa si previn aparitia atacului vascular cerebral, arata un studiu american recent.

Specialistii ne sfatuiesc sa consumam nuci mai ales dupa o masa bogata in grasimi pentru a atenua efectele lor negative asupra organismului. Cercetatorii au mai observat ca acidul alfa-linolenic din nuci poate fi benefic pentru cei cu tulburari ale ritmului cardiac.

Grasimile protectoare din nuci inlatura efectele grasimilor saturate din dieta. Studiile au mai aratat ca persoanele care maninca nuci de cel putin doua ori pe saptamina au un risc de doua ori mai mic de a suferi o criza cardiaca subita, fata de cei care nu maninca deloc nuci.

Nucile reduc de asemenea si riscul unei boli coronariene cu aproximativ 30%. Se spune ca daca maninci cinci portii de nuci verzi pe saptamina, vei avea o inima de atlet.


Sursa MR-C








Eminescu - REFLECTII




Eminescu
REFLECTII


Ceea ce se cere de la o profesie de credințe politice este, desigur, înainte de toate, ca ea să corespundă cu simțămintele și aspirațiunile legitime ale țării și să fie adaptată instituțiilor ei. S-ar putea într-adevăr imagina un sistem de idei politice, folositoare chiar care să nu fie conforme cu sentimentele și aspirațiunile țării, dar în lumea strictei necesități un asemenea sistem n-ar fi cu mult mai mult decât productul unei imaginații fecunde. Căci un principiu absolut, netăgăduit de niciun om cu bun simț, este că o stare de lucruri rezultă în mod strict cauzal dintr-o altă stare de lucruri premergătoare și, fiindcă atât în lumea fizică cât și cea morală, întâmplarea nu este nimic alta decât o legătură cauzală nedescoperită încă, tot astfel aspirațiunile și sentimentele sunt rezultatul neînlăturat al unei dezvoltări anterioare a spiritului public, dezvoltare ce nici se poate tăgădui, nici înlătura (...).
Căci cine zice „progres” nu-l poate admite decât cu legile lui naturale, cu continuitatea lui treptată. A îmbătrâni în mod artificial pe un copil, a răsădi plante fără rădăcină pentru a avea grădina gata în două ceasuri nu e progres, ci devastare. Precum creșterea unui organism se face încet prin superpunerea continuă și perpetuă de nouă materii organice, precum inteligența nu crește și nu se întărește decât prin asimilarea lentă a muncii intelectuale din secolii trecuți și prin întărirea principiului înnăscut al judecății, precum orice moment al creșterii e o conservare a celor câștigate în trecut și o adăogire a elementelor cucerite din nou, astfel, adevăratul progress nu se poate opera decât conservând pe de o parte, adăogând pe de alta: o vie legătură între prezent și viitor, nu însă o serie de sărituri fără o rânduială. Deci, progresul adevărat fiind o legătură naturală între trecut și viitor, se inspiră din tradițiile trecutului, înlătură însă inovațiunile improvizate și aventurile hazardoase (...).
Chiar dacă epoca formelor goale care domnește de douăzeci de ani și mai bine în țările noastre, s-ar putea explica, deși nu se justifică prin cuvântul „epoca de tranzițiune”, e evident că sarcinile cu care tranzițiunea ne-a încărcat cu asupra de măsură ne dictează în mod serios de-a ne întoarce de pe calea greșită, de-a privi în mod mai limpede starea adevărată a țării, de-a judeca în mod mai limpede necesitățile ei (...).
(Studiu asupra situației, „Timpul”, 17 februarie 1880) Spiritul public modern sufere de o boală până la oarecare grad nepricepută pentru noi, născută fiind din împrejurări și din stări de lucruri fără analogie în viața noastră internă. (…)
Religia, cu credințele ei fericite, care stabilea în mod dogmatic toate răspunsurile la întrebările cele mari ce preocupă o minte omenească, a suferit grele lovituri, însă numai negative - din partea unor ultime raționamente materialiste, cari în sine sunt tot atât de neîntemeiate ca și mitologia grecească. Dar raționamentele materialiste, brutale fiind, lesne de priceput și apelând oricum la bestia din om, găsesc în suta a nouăsprăzecea o mulțime de aprigi apărători, încât viața noastră modernă pare a se apropia de povârnișul fatal pe care istoricii latini îl presupun, fără cuvânt, a fi existat înaintea constituirii statelor, adecă aceea stare de vecinică vrajbă însemnată cu vorbele „bellum omnium contra omnes”, războiul tuturor contra tuturor. (…)
Pe altă parte sistemul libertății, totodată a individualismului, cuprinde primejdii și mai mari. El preface viața într-o luptă de exploatare reciprocă, care poate ajunge la disoluțiunea completă a statului. (…)
A împreuna exigențele existenței neapărate a statului cu exigențele libertății individuale, a nu permite ca asociații de indivizi răpitori să facă din stat o unealtă a lor și a nu lăsa pe de altă parte ca statul impersonal să nege cu totul mâinile individului, asta e problema pe care mulți au încercat s-o dezlege, dar de la cezarii Romei și până la cezarii moderni nu s-au găsit încă remedii radicale, ci numai paliative. (…)
Organizația de astăzi a favorizat fuga de muncă; ea a ridicat elemente, cari n-au nimic, în fruntea statului, ca să trăiască sau să se îmbogățească din averea statului și tot organizația aceasta a făcut și pe alte clase se crează că numai prin politică poți ajunge la ceva. Astfel, profesorii de universitate, în loc să își caute de treabă, fac politică; profesorii de licee și de școale primare asemenea; inginer, medici, scriitori, muzicanți, actori chiar, toți fac politică pentru a parveni. (…)
Caracterul general al acestor oameni e că vor să câștige fără muncă, că statul pentru ei e o materie de exploatat și că ideile chiar ce le profesează în fiece zi sunt asemenea mijloace de exploatare a țării și a nației. Astfel se ivește azi un grup, mâne alt grup, cari nu sunt în fond decât societăți anonime ce pun un mic capital la mijloc pentru a izbuti într-o mare afacere: a veni la putere.
E drept că sunt grupuri a căror țintă nu este aceasta, pe cari le dezgustează acea febrilă activitate de a se mănține sau de a ajunge la putere și cari, chiar dacă doresc a veni la ea pentru a-și realiza ideile și a pune lucrurile p-o cale mai naturală și mai cumpătată, nu sunt în stare a face mii de promisiuni mincinoase pentru a amăgi mulțimea. (…)
De ce mulțimea a lesne crezătoare...? Nu e tocmai greu de explicat.
Ea uită zicala: „Să nu dea Dumnezeu omului atâta rău cât poate purta” și, pentru a scăpa de suferinți actuale, relativ mici, face orice i s-ar cere, necunoscând că din ceea ce face ar putea rezulta ceva și mai rău (...).
Dezbinare și ură între cetățenii statului, pentru ficțiuni și pentru cinstitele obraze ale domnilor demagogi (...).
Patimi rele și uricioase, conduse de minți nebunatice de copil, iată caracterele care hotărăsc pentru moment soarta statului român.
Nu vom zice că tot sunt astfel, că am fi nedrepți, dar, desigur, majoritatea e astfel (...).
De aceea alegeți oameni de treabă și cuminți, alegeți oameni întradevăr serioși și nepătimași și nu vă temeți (...).


(„Timpul”, noiembrie-decembrie 1878, ianuarie 18







Robert A. Henlein - O tempora, O mores!a




AUTORUL A FOST ELEV AL LICEULUI MIHAI VITEAZU (M.V.) ZIS ”MĂGARII VESELI“, LICEU AFLAT MEREU ÎN CONCURENTĂ CU LICEUL CANTEMIR, DAR ŞI CU TAICA LAZAR!
O tempora, O mores!a

Anii tineretii noastre, cand ne durea in cur de comunism, pentru ca eram prea ocupati sa ne traim tineretea…

Din 1948 Romania avusese o presa cenusie, terna, urata grafic, marcata de limba de lemn, dae lozinci inepte si de o agresivitate necioplita,“proletara”. Au mai aparut pana in 1953 cateva din cotidianele de tiraj si de traditie -“Universul”, “Adevarul”, insa erau de nerecunoscut. Apoi n-au mai existat decat trei ziare centrale: “Scanteia”, “Romania libera”, “Scanteia tineretului”, trase fiecare in patru pagini plumburii. Li se adauga un ziar de seara: “Informatia Bucurestiului”, cu mai putina ideologie si mai multe stiri utilitare si de interes public. De la mijlocul anilor ’50 aparea cotidianul “Munca”, ce nu era decat localizarea ziarului sovietic “Trud”, tot asa cum “Gazeta literara” – din 1954 – nu era decat o “Literaturnaia gazeta” romaneasca. La fel si “Muncitorul sanitar” ori “Gazeta invatamantului”, saptamanalele unor categorii profesionale.
Radio Romania se transformase in Radio Bucuresti si avea pana in 1960 un singur program pe unde lungi si medii. Aparatele de radio vandute in magazine nu erau dotate si cu frecvente scurte, pentru ca lumea sa nu poata asculta “Vocea Americii”, “Europa libera” – “ziarul vorbit al romanilor de pretutindeni”, cum se intitula pana in 1963, BBC-ul, sau scurtele programe radiofonice in limba romana difuzate la Paris, Atena sau Vatican. Radio Bucuresti isi incheia programul, inceput la 5 dimineata, la miezul noptii. A aparut apoi si un Bucuresti 2, emitand din zori pana la pranz, emisiunile acestuia prelungindu-se apoi gradat cate doua ore in plus.

Din 1957 exista Televiziunea Romana, mai intai cu programe experimentale, iar apoi regulate. Televiziunea se infiintase in Romania la numai doi ani dupa aceea din Italia. Fata de presa meschina, anosta, marcata de o demagogie ridicola sau agresiva, Televiziunea, desi in alb-negru, a adus in Romania o unda de varietate si destindere. In 1959, cand s-au aniversat 500 de ani de la intemeierea Bucurestilor, s-au alcatuit programe aparte, lansandu-se cantece precum “Badea-neichii Bucuresti”, compus de Ion Vasilescu si Gherase Dendrino si interpretat de Maria Tanase, sau “Frumos esti, Bucuresti!…”. Apareau in programele de divertisment, toate “live”, realizate in conditii tehnice modeste, dar foarte reusite, solistele si solistii in voga de la rascrucea deceniilor sase si sapte: Dorina Draghici, Aida Moga, sora ei, Lavinia Slaveanu, Mara Ianoli, Gigi Marga, Alin Noreanu, Nicolae Nitescu, Wili Donea, George Bunea, Dorel Livianu… Intr-o emisiune muzicala a debutat, in 1959, la varsta de 16 ani, Margareta Paslaru. In acelasi an, Televiziunea n-a ezitat sa transmita un program de la barul “Continental”, situat in subsolul unui bloc interbelic de langa Biserica Rusa, prabusit la cutremurul din 4 martie 1977.
Tot in 1959-’60, Televiziunea difuza numere de revista, cuplete, scheciuri, interpretate de cel mai mare comic al vremii, Mircea Crisan, de duetul Horia Serbanescu – Radu Zaharescu, sau de Vasile Tomazian, un actor foarte popular, care il imita pe Vico Toriani, unul dintre putinii cantareti straini sositi pe atunci in turneu la Bucuresti, sau povestea dialoguri conjugale purtate cu Florica, nevasta-sa…A aparut si aparatul de radio BUCURESTI 500.

Din 1961, aproape seara de seara, dupa telejurnalul de la ora 19, existau, timp de o jumatate de ora, excelente emisiuni pentru copii,al caror protagonist era Aschiuta, un Pinocchio local, manuit de un papusar excelent. Realizatoarea emisiunii, Daniela Anencov, devenise extrem de populara, la paritate cu Cleo Stiber, crainica frumoasa, cultivata si poliglota a Televiziunii… Popularitate dobandisera,datorita rolurilor interpretate in seriale pentru copii,actorii Tudorel Popa (Profesorul Paganel) si Dem Savu (Capitanul Val-Vartej). Un eveniment era prezenta Mariei Tanase in programele de muzica populara, in mijlocul unui taraf – ultima a avut loc in 1962, ca si aceea a Ioanei Radu, care interpreta romante.

In 1964, scriitorul Ion Marin Sadoveanu prezenta saptamanal ciclul “Din istoria universala a teatrului”, ilustrat cu secvente interpretate de actori. Asezat in spatele unui birou masiv, pe un scaun cu dimensiuni de jilt, conferentiarul vorbea liber, imbracat elegant, cu batista alba la buzunar, rasucind intre degete capacul unui stilou Pelikan cu penita de aur… Moartea scriitorului, survenita in acelasi an 1964, a dus la intreruperea acelui serial elevat. In acelasi an o montare a unei piese intreprinsa cu mijloacele teatrului de televiziune – “Pana de automobil” de Friedrich Durrenmat, consacra un tanar si stralucit actor in rolul protagonistului, pe nume Mircea Albulescu.
Daca un crainic radio a pronuntat inversat in acei ani titlul operei lui Mozart “Cosi fan tutte”, de o maniera pe care nu o suporta hartia, un crainic de televiziune a fost aspru admonestat pentru o stire citita pe post: “Tovarasul Gheorghe Cioara s-a intors de la Moscova pe calea aerului”.

Teatrul de revista, cu o mare traditie in Romania, cu nivelul inalt la care il ridicase Constantin Tanase, a adus multa culoare si mult haz in vremurile de-acum 45-50 de ani. Existau in Bucuresti doua sali incapatoare ale aceluiasi teatru care primisera numele marelui comic, o gradina de vara, “Boema”, datand din 1928, pe Strada Theodor Aman, o alta se afla la limita Cismigiului, pe un spatiu napadit astazi de brusturi, buruieni si otetari, de pe fosta Intrare Brezoianu, rebotezata Rigas, si se mai montau uneori spectacole de revista pe scena Teatrului de vara din Herastrau sau in fostul parc Carol, rebotezat “Parcul Libertatii”…

Cel mai mare actor al genului era Mircea Crisan. Pana in ziua de azi oamenii mai in varsta isi amintesc de “Castravetele” lui, de “Un foc in noapte, un foc in soba; arde-te-ar focul!”, de legenda potrivit careia, cu prilejul unei vizite a lui Hrusciov in Romania, Gheorghiu-Dej l-a adus pe Mircea Crisan sa-i distreze, chemand si un translator. Mircea Crisan a mieunat ca pisica, a latrat precum cainele, a imitat leul, tigrul si alte animale, iar la sfarsit i s-a adresat translatorului: “Acum, tradu!”. Dintr-un turneu la Paris actorul s-a intors cu un Chevrolet – clasicul model 1957 - pe care n-a ezitat sa-l pomeneasca pe scena: “Ce nu face omul pentru o bucata de Chevrolet?”
Notoriu de dinainte de razboi, de cand jucase in filmul “Bing-bang” si de cand facea tandem cu Vasile Vasilache, era N. Stroe (“Alo! Aici e Stroe/Si roaga sa-i dati voie/O clipa sa va-nveseleasca…). In spectacolul “Vitamina M – Muzica”, montat in 1961 in cladirea de peste drum de Academie a Teatrului “C. Tanase”, fost sediu al Legatiei Germaniei, intr-un dialog imaginar Stroe i se adresa unei cucoane:
– “Ati fost la Domnul Puntilla?… – Nu ti-e rusine, domnule?! Eu sunt femeie serioasa”. “Domnul Puntilla” era o piesa de Bertolt Brecht, jucata pe atunci de un teatru bucurestean.
Trei ani mai tarziu, pe scena Teatrului de Comedie se monta “Rinocerii” de Eugen Ionescu, rolul lui Beranger, protagonistul, fiind interpretat de Radu Beligan, iar pe scena Teatrului Mic se juca “Lectia de engleza” a aceluiasi dramaturg, sub titlul de “Cantareata cheala”.
Din 1963, cuvantul Romania si derivatele sale se scriau iarasi cu “
â ”. Vreme de un deceniu, consecinta a Reformei ortografice din 1953, privilegiul acestei grafii il detinusera doar vagoanele romanesti de cale ferata de pe traseele internationale si tricourile sportivilor romani care luau parte la competitii desfasurate in strainatate.

In acelasi an, in luna noiembrie, Televiziunea inceta sa mai transmita parada militara de la Moscova din ziua de 7, dar relua in direct, integral, ceremonia inmormantarii presedintelui Statelor Unite, John F. Kennedy, asasinat la Dallas. De-acum radiodifuziunea Romana, in afara de Alexandru Stark, corespondent la Moscova, avea un trimis permanent la Washington si corespondenti la Paris si la Roma: pe Georges Dascal si Angelo Chiari.

Un magazin cultural foarte citit devenise revista “Contemporanul”, condusa, la mijlocul anilor ’50 de George Ivascu si avandu-l colaborator permanent pe G. Calinescu (“Cronica optimistului”). In 1963-’64 “Contemporanul” nu mai era foaia proletcultista infiintata in 1948, unde oficiau cei mai abjecti ideologi si culturnici ai noului regim. Aici isi incepe Nicolae Manolescu lunga si stralucita cariera de cronicar literar. O rubrica foarte apreciata era aceea sustinuta de un publicist, Mihai Popescu, economist la Camera de Comert, care dezbatea cu verva subiecte interesante si incitante. De pilda: se cuvine sau nu ca un barbat si o femeie, ambii casatoriti, insa nu unul cu celalalt, sa intre intr-un restaurant si sa ia masa impreuna?…
===========

Carmen Silva se chema, de fapt, Vasile Roaită (după numele unui așa-zis ilegalist, dovedit ulterior colaborator al Siguranței). Era, la finele deceniului cinci, o stațiune prăpădită, frecventată masiv de sindicaliști. Trăgeam la “fina”, la pensiune. Fina – gazda noastră, pe atunci văduvă, fusese cununată de bunică-mea prin anii ’30. Îi arăta un respect ieșit din comun și i se adresa cu apelativul “nășico”. Casa modestă avea două-trei camere,cu dependințe rudimentare. Pe timpul verii familia amfitrioanei, cu mic cu mare,se muta în niște barăci ridicate în curte. Atmosfera generală era ponosită, vag insalubră, dar veselă. Mă hârjoneam cu copiii localnicilor. Ei mă gratulau cu “vilegiaturistule”, iar eu le ziceam “băștinașilor”. Altminteri, ne înțelegeam bine. Plaja se afla în apropiere. Era puțin populată și cam sălbatică. N-auzeai muzică, defel. Când și când mai huruia răgușit – agățat de un stâlp de telegraf – câte un megafon. Cu greutate puteai să recunoști ce se transmite. Recepția deficitară depindea covârșitor de forța și direcția vântului. La ambianța sonoră contribuia zilnic și un flașnetar uscățiv, îmbrăcat într-un tricou marinăresc, cu o maimuță pe umăr, care naviga printre cearșafurile risipite la buza mării. Primea monede de 25 de bani.

Mă distram la Ghiol. Semăna cu un ștrand, unde protagoniștii, de toate vârstele, se etalau defilând fără complexe în costumul lui Adam sau al Evei (după preferința Făcătorului). Aria destinată fiecărui sex era despărțită, formal, de un gard de uluci crăpate, cu rolul de a stopa – chipurile – ocheadele și de a stăvili eventualele porniri reciproce. Ceea ce nu era cazul, totuși. Buna dispoziție era unanimă, iar comunicarea extinsă și relaxată. Nu am reperat niciodată ceva obscen sau indecent. Partea într-adevăr scârboasă ținea de operațiunea unsului cu noroiul negru, greu mirositor. Și aceea de încrețire elefantină a pielii.

La întoarcere treceam prin dreptul terasei “Potcoava”. În miezul zilei se produceau doi lăutari – unul cu vioara, altul cu acordeonul, știrbi și foarte prietenoși. Repertoriul vocal, susținut alternativ, se compunea din cântece de pahar și voie bună, gen: “M-a făcut mama oltean”, “Ionel, Ionelule”, “Zaraza” etc. Piesele “cu dedicație” se arvuneau la masă, sub deviza: “cine lipește biștarul, comandă muzica”. Mă număram printre beneficiarii clandestini, fiindcă trăgeam cu urechea pe la gard.
Serile le “petreceam” la vilă, într-un plictis debordant.. Cam o dată, de două ori, în perioada sejurului, ieșeam la plimbare pe faleză. Zăboveam apoi pe o bancă în preajma Cazinoului. “Ascultă și tu melodiile. Poate le înveți.” Concerta o formație “de antren și dans”. Dizeuza – o vedetă a momentului, se numea Dorina Drăghici, care făcea bezele și reverențe după fiecare piesă. Avea succes. Programul se prelungea.
===========

Ce regretati de pe vremea lui Ceausescu?
Daca regret ceva? Ca nu l-au impuscat mai devreme si nu l-a luat si pe Ion Ilici cu el…
Totusi…..
… Teatru radiofonic, liceul Mihai Viteazu, Noapte buna copii, Unda vesela, Cine stie cistiga, ziarul “Urzica”, revista Secolul XX, covrigi cu sare,Timur si baietii lui, “Los Paraguayos” in turneu, magnetofonul Tesla, ceaiurile cu lumina stinsa si Rolling Stones, snitel la pachet in drum spre tabara, restaurantele cu mandatar, Costinesti, La Dobrogeanu, numar si uniforma de liceu, studentii de la arhitectura pictând icoane pe geamurile la “Ion Mincu” in iarna lui ’68, Carpati fara filtru, formatia Mondial, gogoshi in Piatza Unirii, Margareta Paslaru, sedintele de exmatriculare ale celor care plecau cu parintii in Israel sau Germania, balul de la Arhitectura, Liviu Ciulei, Tiriac si Nastase, “Macarale, râd in soare argintii”, prietenii plecind in Israel, au intrat rusii in Cehoslovacia, unt, faina, pine, zahar si ulei pe cartela, oua rosii, pantaloni “supraelastici”, coteleapelordunarii, “tacimuri”, babic, ghiudem, nechezol, imbracat “din pachet’, “schlafensiedeutch”, Vama-Veche, blatul pe tren la Sinaia, cantonamentele Scolii Sportive, incalzit apa pe resou, Tanta si Costel, Zizi Serban, studentii din Cuba, repartitia, Marin Moraru si Toma Caragiu, Miriam Raducanu, ceaun din fonta, cravata de pionier, nudism la Sf. Gheorghe, halvitza, ciubuc, sirop de 50 de bani, casata de la “Albina”, profiteroale, statuia lui Mihai Viteazu, Coada Calului, penare din lemn, tigari Marasesti, hartie albastra de invelit caietele, fier de calcat cu carbuni incinsi, uniformele scolare, tocul cu penitza, galosii, butoiul in care se aduna apa de ploaie pentru spalat parul, peretii vopsiti cu rolul, fragi din tren, Mos Gerila, televiziunea alb-negru, dopurile din cocean, unt in frunza de brusture, Parcul Circului, creion chimic, gutuile puse la copt pe dulap, George Vraca, asternuturi brodate de mana, cani de tabla, L.S. Bulandra, plapumarese, spalatorese, birjari, pantofi cu talpa de crep, policlinici cu plata, Babele, tenisul la Herastrau, creasta din Piatra Craiului, canotaj, grohotisuri in Apuseni, sugative, Marina-Marina, shoshoni, foto-minut, caramele, piata cu gainile in custi de lemn, Oraselul Copiilor, Ion Dacian, moda dintilor de aur, caciuli rusesti cu urechi, fâsh, cicoare, somierele, Piatza Palatului, shifonierele cu oglinzi groase de cristal, Gradina Botanica, parfum de trandafiri bulgaresc, papusi din carpa, parcul de la Sosea, sifoanele din sticla colorata, masina de tocat carne, covata de framantat aluatul, cazanul de fiert rufe, masina de cusut cu pedala din fier forjat, pe care scria ‘Singer’, geamuri cu flori de gheatza, omul de zapada cu carbuni in loc de nasturi, teracota fierbinte, in fatza pravaliilor se stropeste trotuarul cu apa, Ciresarii, bibelouri, statuia lui Lenin, cobilitzele de care atirnau cofele cu mere murate sau iaurt, savarine, cishmeaua de pe strada, Nivea, borsh la borcan, trasuri, muraturile din beci, soba cu foc din lemne, prajiturile de unleucinzeci, lumina misterioasa a lampii cu gaz, fotografiile de familie alb-negru, matusi cu palarii, unchi tepeni, bunici severi, flasneta din fatza teatrului, papagalul cu norocul in cioc, Dambovitza la Cotroceni, Celentano, defilarea de 23 August, mititei la gratar in Parcul Libertatii, gara cu zgomote si miros de despartire… pufoaicele cenusii, bibelouri, figurine, catei si caluti in vitrina din sufragerie, milieuri, Nivea in cutii plate albastre, muraturile din beci, soba cu foc din lemne, Calea Victoriei, closete in fundul curtii, copii infasati strans, Anda Calugareanu, tiganci care ghicesc in palma, in ghioc si in carti, babe care leaga si dezleaga farmece, Strandul Studentesc, scrobeala de rufe, albastreala de rufe (sineala), bocanci cu blacheuri, tocuri luichenz, cazaca, decolteu encoeur, decolteu en bateau,cuvertura de pat, carpete de chelim, Libraria Eminescu, tuns nemteste, Ora vesela cu Stroe si Vasilache : – Alo, aici e Stroe/ si roaga sa-i dati voie/ o clipa sa va-nveseleasca/ sa glumeasca iar cu voi. Frank Cafea, balene, tunsoare a la garconne, coafura paj, coafura a la Alida Vali, ciorapi tricotati, Casuta noastra/ cuibusor de nebunii/ te asteapta ca sa vii… Inghetata pe batz, telemea de paispe, adidasi, patricieni, vata pe batz,stofa pe puncte, loden, briz-bizuri, la patru pasi de o excursie, steaua fara nume, Cico, floarea din gradina, Daniela si Aschiuta, Cine stie castiga, ‘Avaramu’ vazut de nu stiu cite ori, translatoarea de la cinemateca…. taxiurile Pobeda, ceasurile Pobeda…. cremshniturile de la Casata… ,

Aici e Radio Europa Libera/buna seara, dragi ascultatori, Rita Pavone, cravata de pionier… cu colturile roase, insignele FGMA, FGAPS;
laleleee, laleleeeee; macarale; cand la trap,cand la galop, Dorina Draghici, ZIS; ZIM; Molotov; GAZ, biciclete MIFA, “la canal”, “la stuf”,Calboreanu, calimara cu cerneala, cinema Scala, Fory Etterle, spoitori, bulibasha, chimir; militia economica, Jean Marais, Raf Valone, Luigi Ionescu,Scinteia pionierului, Teatrul Tandarica, Arta Florescu, tigari Nationale, salicilat, penicilina uleioasa, festivalul tineretului, lipii…Cavit 9 pentru pofta de mancare, te-slavim-Rominie-pamint-parin tesc, pronosport, loz-in-plic-dai-3-lei-si iei nimic, bomboane agricole, fondante, dans la Zalomit, parizer, icre de Manciuria, cartofi noi, inghetata pe bat, la microfon Noel Bernard, artista poporului Lica Gheorghiu, misto-nasol-gagiu, Alain Delon, Simon Templar, trening, bascheti, imbracaminte de la ‘pachet’, pantofi Guban, pantaloni evazati, inele ghiul, tablouri cu sirene, Beng beng, Unde ie iluziile mele, care le-am perdut? My, my, my Delilah, Beatles, clasificarea muzicii in usoara, grea si populara, primele autoserviri, “Dialog la distanta”, telefoane cuplate, program de apa calda, creioane chimice si HB, 303, ascutitori chinezesti, noile uniforme scolare, tovarasa diriginta, martisoare, cadouri de 8 martie, braga si placinte dobrogene, frigider Zil, camera Laika, poze cu dedicatie pe verso, Pif le chien, Paris Match… Bula si bancuri cu cutremurul,Carul cu Bere, BTT-uri, sticla de bere Rahova, Cico,prajituri cu nume antiapetisante “Buturuga”, “Cartof”, ‘stewardesele’ de pe ITB, ‘blatul’ studentesc la teatre, calatorii clasa 1-a cu ‘nashul’, cursuri de ‘socialism stiintific’, cartusul de Kent si sticla de whisky, chibrite care nu se aprindeau, la cartofi, Foishorul de Foc, palinka, Noapte buna, copii… Maresiev, Stahanov, Ivan Budionii, Ceapaev, Ostrovski (ala cu asa s-a calit otelul), Fadeev, Zboara Cocorii, Fata cu parul carunt,Libelula, Piati Minuuuut…

Alarma in munti, Sadko, Cazacii de pe Don, Tanara Garda,Norman Wisdom (sic)… sufertash, baia comunala, stamba, Marina Voica,tesatura anti-jeg, pantofi cu talpa de rafie/paie, ghetele de baschet cehesti, ceasuri Schaffhausen/Doxa, geamgii, iaurgii, laptari,zarzavagii, sacagii, tocilari, sapunul ‘Cheia’, magiunul, ‘Cumparati curent de la IREB!’, ‘Dati copiilor bomboane!’, statia de radioficare, dusumele de lut, pantaloni de doc, fotbal cu nasturi, bluze de nailon stravezii prin care se vedeau bretelele de la sutien, legaturile de schi Kandahar, pantalonul-pana, pantalonii pescaresti, frizura-periutza, vase de bucatarie emailate, patefonul cu ac, rufe inghetate, puse iarna afara la uscat, caimac, ierbar, raglan… ==

La începuturile televiziunii muzica ușoară românească, inclusiv cea televizată, era dominată de Dorina Drăghici, Gică Petrescu, Luigi Ionescu, Aida Moga, Nicolae Nițescu, Gigi Marga și alții, cunoscuți din spectacole și turnee.
Televiziunea le aducea popularitate în plus, dar au trecut destui ani până când numărul de televizoare a ajuns de ordinul sutelor de mii.    Prima interpretă de muzică ușoară lansată de televiziune a fost Margareta Pâslaru.
La prima prezență pe micul ecran, era elevă și cânta la un club muncitoresc din cartierul Bucureștii Noi. Lansarea ei la televizor a făcut-o celebră în câteva săptămâni. A fost si eleva la Liceul Lazar.Compozitorii cunoscuți se înghesuiau să-i ofere melodii. Alături de ea a început să apară frecvent în programele televizate Marina Voica, devenita și ea vedetă datorită televiziunii.
Cei care au remarcat-o și au adus-o la televiziune pe Margareta au fost Valeriu Lazarov și Ileana Pop. Ei au fost primii selecționeri de persoane capabile să devină mari atracții ale micului ecran. După plecarea din țară a lui Valeriu Lazarov au devenit generatori de vedete Alexandru Bocăneț, care se limita la o echipă restrânsă și Sorin Grigorescu-Simona Patraulea,cei care au lansat majoritatea cântăreților de muzică ușoară de prim rang ai anilor 70-80, prin celebra emisiune “Steaua fără nume” (Corina Chiriac si multi altii).
Ileana Pop, nume mai puțin cunoscut în afara Televiziunii Române, a avut vocația găsirii unor tineri talentați pe care îi aducea la Televiziune. A fost mereu un secondant al unora din marii realizatori de emisiuni de divertisment. Ileana Pop i-a atras către televiziune, încă de când erau studenți, pe Florian Pittiș, pe Mariana Mihuț și pe mulți alții.

Tudor Vornicu, el însuși om cu talentul rar de a simți vocația telegenică a unor oameni (i-a invitat frecvent la Televiziune printre alții, pe profesorul Grigore Moisil și pe Catinca Ralea) și-a asociat-o pe Ileana Pop ca realizator la emisiunea duminicală, sub numele Ileana Vlad.  Când a înființat în România prima sa firmă de producții televizate, Valeriu Lazarov a numit-o director pe aceeași Ileana Pop, deși aceasta depășise, de destulă vreme, vârsta pensionării.
Am amintit pe alt post că prima crainică a televiziunii a fost Mariana Zaharescu. Era o brunetă frumoasă,cu o voce și o dicție excelente. Fusese crainică la Radio și s-a adaptat foarte bine cerințelor televiziunii. Probabil că noua ei postură a determinat o reverificare a dosarului de origine socială și i s-or fi descoperit cine știe ce hibe. Cert este că, după numai câteva luni,a fost mutată înapoi la Radio și apoi dată afară. În locul ei au fost aduse două fete drăguțe, fără vreo pregătire, dar cu dosare corespunzătoare, care au fost școlite cu termen redus de o crainică de la Radio. Se bâlbâiau frecvent și erau crispate în fața camerei. Unul din regizori, parcă David Esrig, încerca să le determine să-și mascheze crisparea. Una din soluțiile recomandate de Esrig era zâmbetul, la știrile “bune”.

În toamna anului 1957, Grigore Preoteasa, ministrul român de externe de atunci, (a cărui fiică a fost prima soție a lui Adrian Năstase) a murit într-un accident de avion, când se întorcea de la Moscova. În mijlocul știrii, crainica și-a adus aminte de indicația regizorului și a trântit un zâmbet seducător. Tovarășii de la cadre n-au avut de ales și au fost obligați să recurgă la crainice profesioniste. Așa au venit de la Radio Cleo Stieber și Georgeta Perlea, care au fost mulți ani prezențe simpatizate și apreciate de public. Pe atunci programul începea la 7 seara și dura trei-patru ore. Când volumul programelor a crescut a mai fost angajat, în chip de crainic, Florin Brătescu, o voce remarcabilă și o prezență care fermeca telespectatoarele. Mai târziu a devenit crainică și Ioana Măgură, care a fugit ulterior din țară și a preferat Europa Liberă, Televiziunii Române.
Pana pe la inceputul anilor ’70, pe locul actualului hotel Dorobanti au existat doua localuri: “Mon Jardin” si “Poarta Alba”. Primul era un restaurant interbelic, cu loji de plus si ring de dans, iar vara cu o gradina faimoasa. La “Mon Jardin” s-a cantat jazz,chiar si in anii ’50, cand acesta era considerat “muzica decadenta”. Din formatia de la “Mon Jardin” au facut pe atunci parte Sergiu Malagamba, Iancsi Korosi si Johnny Raducanu. A cantat in particular cu aceasta formatie Yves Montand, care in 1956 a intreprins un turneu la Bucuresti; unul rasunator, intrucat de aproape un deceniu nu mai venisera in Romania interpreti din Occident. Yves Montand era pe atunci comunist. A sustinut cateva concerte, iar dupa unul dintre acestea a fost dus la “Mon Jardin”, unde a ramas incantat de jazz-ul interpretat acolo si a cantat impreuna cu formatia. Nu-i exclus ca vreunul dintre muzicanti sa fi incercat sa-i tempereze entuziasmul pentru ideologia rosie. Frecventau in anii ’50 “Mon Jardin”-ul criticii de arta Petru Comarnescu si Eugen Schileru, calamburgiul Oscar Lemnaru si multi alti intelectuali.

Poarta Alba era o carciuma cu ciorba de burta si gratar,unde se consumau bere si alcooluri distilate, inclusiv secarica, populara bautura din anii ’50. Intr-o seara a nimerit acolo si Maria Tanase. Era iarna si un taran din apropiere de Bucuresti isi priponise calutul cu care aducea marfa la piata la intrarea in local. Maria Tanase a intervenit pentru ca animalul sa fie ingaduit inauntru, la caldura. Acesta, ascultator, s-a lasat jos intr-un colt al carciumii si a adormit cu capul sub masa stapanului.
La “Poarta Alba” venea autorul versurilor cantecului “Din bucata mea de paine” (“Din bucata mea de paine/Am hranit un om si-un caine/Omul nu ma mai cunoaste/Cainele ma recunoaste”), care putea fi auzit in bodegile de periferie si mai veneau vreo doi poeti de carciuma; specie de mult disparuta. Acestia isi multiplicau poeziile pe coli de hartie si, dupa ce intrau in local, le imparteau clientilor asezati la mese. Dupa o jumatate de ora poetul facea din nou turul meselor si isi strangea versurile. Unii musterii, drept rasplata, ii trimiteau autorului ceva de baut: o halba de bere, o tescovina, o suta de rachiu sau de “Adio, mama!”… Versurile unui poet de carciuma puteau suna in felul urmator: “Eu nu-s decat un vagabond/Batut de vanturi si de ploi;/Sunt un gunoi/Dar, din an in an/Imi fumez pipa mea sub un castan.”
Pe vremea “dezghetului”, cand galantarele si rafturile restaurantelor nu mai erau goale, Pastorel Teodoreanu sustinea in revista “Magazin” o “Cronica gastronomica”, iar Maria Tanase canta la redeschisul restaurant “Continental” de pe Calea Victoriei, acompaniata de Faramita Lambru. In pauza, cantareata mergea in bucataria localului sa fumeze cu sete doua-trei tigari, una dupa alta, impreuna cu instrumentistul, care tocmai isi instalase telefon si se furlandisea fata de personalul restaurantului, sunand acasa. Intr-una din seri, intrebandu-si in receptor nevasta ce ii gatise, dupa primirea raspunsului, o indemna: “Da’ sa pui, fa, in tocana si-o foaie de dafin…. si pune si nitel piper…” Plictisita, Maria Tanase ii recomanda intre doua fumuri de tigara: “Spune-i, ma, sa puna si niste rahat!”. Prompt, acordeonistul se executa: “Doamna Maria zice sa pui si niste rahat, pentru ca vine si dumneaei la masa.”

Un alt turneu al unui artist strain care a lasat urme adanci la Bucuresti, mai ales in cartierele marginase, a fost cel intreprins in 1958 de actorul si cantaretul indian Raj Kapoor, protagonistul filmului “Articolul 420”. Raj Kapoor a aparut si la noua televiziune – care emitea din 1957 – si a inregistrat un disc la Electrecord cu piesa “Avaramu” din coloana sonora a filmului. Pe canavaua acestuia, lautarii au dat la iveala o manea,care s-a cantat apoi ani de zile prin bodegile de la periferie: “Pe Soseaua Colentina, trece Rita cu masina si Raj cu motocicleta,sa-i fure fetii poseta".
In anii 1959-’60-’61 nu era “politic” sa ai automobil. Omul bine cotat avea motocicleta si magnetofon Tesla cehoslovac. Motocicleta cea mai shic era importata din RDG, MZ, de 250 cm3 si Jawa (cehoslovaca). Mai existau Zundapp si BMW, unele cu atas, dar acelea erau din timpul sau dinaintea razboiului. La sfarsit de saptamana bucurestenii cu motociclete plecau, impreuna cu sotiile sau cu prietenele spre Snagov, Mogosoaia, Padurea Pustnicul sau pe Valea Prahovei. La petrecerile date in apartamente particulare, sambata seara, magnetofonul era un simbol de modernitate si inlesnire. In anturaje mai modeste, cu acelasi prilej, se puneau la patefon discuri cu Dorina Draghici, Nicu Stoenescu, Ioana Radu sau Mia Braia. Dupa discuri de patefon dansau si elevii din ultimele clase de liceu atunci cand mergeau in excursie la munte, “scolile medii” avand patefon in dotare.

In fostul local “Modern” aflat in capatul dinspre Calea Victoriei al fostei strazi Sarindar s-a deschis in 1958 restaurantul “Berlin”, cu specific culinar german, decorat de catre un arhitect din Republica Democrata Germana. La etaj exista un bar cu taburete inalte, unde berea blonda Radeberger, imbuteliata in sticle de o jumatate de litru, era servita in sonde.

Multe dintre restaurantele bucurestene fusesera rebotezate: Capsa devenise “Bucuresti”, de pilda. Athenee Palace isi pastrase insa hramul si-l pastrase si pe Petrica Johnson, barmanul de culoare de pe vremuri. La Capsa (tot asa ii zicea lumea) si la Athenee Palace venea noua elita intelectuala fidela regimului, aflata la loc de cinste intre privilegiati. In cele doua braserii mai puteau fi vazuti si scriitori interbelici straini de gratiile noului regim, precum poetul Ion Barbu, sau Pastorel Teodoreanu. Acesta din urma, putin grizat, intr-o seara, iesind de la Athenee Palace, a scos o bancnota de cinci lei vrand sa i-o dea portarului – credea el – galonat si plin de fireturi, cu rugamintea: “Adu-mi, te rog, un taxi.” Poetul il confundase pe portar cu un amiral venit la o receptie. Indignat, acesta si-a declinat identitatea, amenintandu-l cu arestarea pe poet. “Atunci, adu-mi un vapor”.

In apropiere de Athenee Palace, pe locul actualului Hotel Bucuresti, intr-un imobil prabusit la cutremurul din 1977, isi continua existenta, la parter si la primul etaj, Cofetaria Nestor, rebotezata “Victoria”. La etaj cofetaria avea aspectul unei braserii elegante. O frecventau domni de pe vremuri, cu parul alb sau grizonat, imbracati pedant, unii arborand batista la buzunarul de la piept al hainei. Aici se serveau café-frapé si Mazagrin, cu paiul lipit de sticla brumata a sondei, bere germana, vermut italian, coniac indigen, citron pressé si oranjada… Specialitatile de cofetarie erau pregatite dupa retete vechi, adesea de catre aceiasi oameni din epoca anterioara instaurarii comunismului. Se serveau la “Nestor” profiterol, tort si merengue-glacé, inghetata simpla ori asortata cu frisca si “langue de chat”, Coube-Jacques, Krantz, Joffre, Parfait Marechal, prajituri “Bibescu”, carora ulterior li s-a spus “Tosca”, pricomigdale, alune de padure pudrate fin cu sare, cafea turceasca si cafea-filtru. La parter, pe langa bomboanele cu visine trase in ciocolata si fructele confiate, se vindeau, in cutii, fondante… O braserie cu scaune inalte imprejurul barului fusese deschisa la parterul unui bloc interbelic de pe Bulevardul Nicolae Balcescu – noua denumire – care se invecina cu Biserica Boteanu. Intrucat veneau studenti de culoare, nu putini in Bucurestiul epocii, i s-a spus “Katanga”, porecla substituindu-i numele.

Primele doua congrese ale Partidului Muncitoresc Roman se desfasurasera in Sala Ateneului. Apoi carmuirea s-a gandit sa inalte o cladire anume pentru ele si asa a fost construita, la sfarsitul anilor ’50, Sala Congreselor, cu o capacitate de 3600 de locuri, in spatele fostului Palat Regal.. S-au demolat case vechi pentru ca noul edificiu sa fie inconjurat de o duzina de imobile dominate de un bloc turn cu 14 etaje. La parterul unuia dintre acele blocuri mai exista si azi magazinul “Filatelia”, inaugurat in 1960, iar in capatul opus, colt cu strada Stirbey Voda, la parterul altui bloc, s-a deschis tot atunci un restaurant-expres spatios, modern pentru acele vremuri, in care se putea lua masa de pranz compusa din doua feluri de mancare cu circa 10 lei.

Dupa ce in Sala Congreselor s-a tinut, in iunie 1960, al treilea conclav al partidului unic, au inceput sa fie proiectate aici filme, indeosebi premiere, i s-a zis Sala Palatului si din 1962 au inceput sa cante pe scena ei solisti straini. Intre primii, Domenico Modugno. In iarna lui 1962 Modugno a cantat aici “Alleluia” si cateva din compozitiile sale; “Volare”, “L’uomo in frak”, “Piove”, ramasa multa vreme in amintirea romanilor prin refrenul “Ciao, ciao, bambina”… A inregistrat si el un disc la Electrecord.. In acelasi an a mai cantat o celebra soprana peruviana de coloratura, Imma Sumah, apoi Claudio Villa, facand furori cu “Un tango italiano”. Era vremea muzicii usoare italiene – din 1964 Televiziunea Romana incepe sa retransmita Festivalul de la San Remo. Insa noul “dezghet” adusese cha-cha-ul, muzica latino-americana, concomitent cu bomboanele cubaneze (din trestie de zahar, colorate, in forma de inimioara) si twist-ul.

Unele case din Rahova, chiar dintre cele aflate pe strada principala a cartierului, aveau banci la intrare. Vara, spre sfarsitul zilei, se asezau acolo la taclale barbati si femei – oameni trecuti de prima tinerete. Altii veneau din vecini cu scaunele lor. Discutau, fumau, rontaiau seminte cumparate cu 25 de bani cornetul. La sfarsitul anilor ’50 inca isi mai aminteau de…Postul Festivalului.

In 1953 avusese loc la Bucuresti Festivalul Mondial al Tineretului.. Participasera numerosi straini, indeosebi oameni de stanga, din partidele comuniste occidentale; altii venisera din Asia sau din America Latina. Aveau prilejul sa vada cum se traieste intr-o tara condusa de comunisti. Pentru ca Bucurestiul sa para un oras bine aprovizionat, chiar imbelsugat, cu doua-trei luni inainte Ocarmuirea incepuse sa dramuiasca drastic mancarea si bautura, astfel incat,in saptamanile premergatoare Festivalului,nu se mai gasea aproape nimic de cumparat in magazine. Timp de doua luni nu se vanduse nicaieri, inclusiv in localuri, un gram de bautura alcoolica. La sfarsitul “postului” au fost oameni care au lesinat, au facut infarct sau chiar au murit pentru ca abuzasera de bere, tuica sau vin.Un alt eveniment care se propagase in toate cartierele Bucurestiului, intr-o perioada in care se numarau pe degete artistii straini care veneau in Romania, fusese turneul lui Raj Kapoor – in 1958 -, solist si actor de film indian, protagonistul peliculei “Vagabondul”. Raj Kapoor cantase la televiziune – aceasta emitea din 1957 – si inregistrase pe un disc Electrecord bucata coloanei sonore, cu tanguitorul refren Aaaavaramu, pe care lautarii aveau sa-l reia ani in sir prin bodegile orasului. Eram in clasa a doua cand am auzit cantecul, interpretat de un coleg tigan, Neacsu, care isi aducea uneori acordeonul la scoala, in versiunea “Pe Soseaua Colentina/Trece Rita cu masina…”

Alti colegi, in ziua de Ignat, inainte de inceputul vacantei de iarna, aduceau la scoala soric din porcul taiat si parlit cu paie in propria curte. Curtile din Rahova erau fabuloase. Intr-una dintre ele, coplesita de bozii, otetari si salcami, despartita de un maidan printr-un gard cu uluci, zacea epava unei trasuri cu cos si felinare. Ma suiam in ea atunci cand mergeam la copiii familiei Slabacu – macedoneni. Erau si aromani in Rahova, indeosebi fosti negustori, si invatasem ceva din graiul lor, folosit ca pe o limba “secreta”. In alte curti existau fantani sapate in pamant, garaje dezafectate, cotete de porci, gaini in libertate racaind dupa rame, voliere de porumbei… Primavara izbucnea liliacul, iar o luna mai tarziu, cand curtile erau pline de flori si de verdeata, unii scoteau difuzorul afara, agatandu-l intr-un pom. Oamenii care nu aveau bani pentru aparat de radio si abonament cumparau un difuzor pentru care plateau o taxa lunara la Statia de radioficare. Aceasta retransmitea unicul post national, astfel incat difuzorul era un radio cu un singur program. Aparatele din comert erau anume concepute – nu aveau decat unde medii si lungi – ca sa nu poata capta Vocea Americii sau Europa libera, altminteri bruiate puternic, privilegiu de care se bucurau radiourile produse inainte de razboi. La petreceri se dansa dupa muzica de patefon, redata pe placi de 78 de turatii, avand imprimate o melodie pe fata si alta pe revers, care se faceau tandari daca erau scapate pe jos. Patefonul era pick-up-ul vremii, ace pentru el vanzandu-se in orice librarie sau papetarie (in provincie s-au gasit pana in 1972). Oamenii cu pretentii discutau despre “menajul” (asa i se spunea casniciei) Dorinei Draghici cu Nicu Stoenescu, tenor de muzica usoara si interpret de romante care il imita pe Tino Rossi. Aceasta pereche era in varful topului. Cantau amandoi un slagar dulceag, “Firicel de floare-albastra”.

Toamna, daca aveau si gradina, unele localuri, precum “Strugurel” sau cel de la Piata Rahova, incropeau o mustarie imprejmuita cu stuf, unde se manca pastrama la gratar si se bea tulburel. Etalonul il reprezentau mustariile din Targul Mosilor, din Obor, unde in 1958 Maria Tanase a cantat pe estrada carciumii “La prispa inalta”.

Toamna era anotimpul care sporea aerul patriarhal al Rahovei. In octombrie, in curti, dar si pe strazile acelea cu aspect de ulite, se ardeau gunoaie, crengi, frunze uscate al caror fum se inalta lent si lenes spre cer. Cu o luna inainte, in septembrie, se aduceau de la piata legumele de pus la murat in borcane inalte de-un metru legate la gura cu celofan, tinute in magazia de lemne, in antreu, pe veranda sau in marchiza parfumata cu miros de gutui. Proprietarii nostri le pastrau in pivnita lor captusita cu caramizi, iluminata electric, inchisa cu un chepeng de metal. Tot acolo tineau, in sticle cu gatul lat insirate pe polite, marar, leustean, chimen, tarhon… Bulionul era fiert in curte, la foc de lemne, intr-o oala de 50 de kilograme proptita pe pirostrii.

In Rahova mancarea era pregatita cu grija, minutios. Femeile din vechea generatie fusesera casnice. Aveau retetele lor pentru musacale, ostropeluri, tocane, plachii de peste, iahnii de fasole. De Craciun si de Paste erau scosi din cuptor cozonacii simpli si cei cu felurite umpluturi; in zilele de pomenire a mortilor se facea coliva cu grau arnaut fiert o noapte intreaga. Dulceata si serbetul tot in casa erau facute, ca si visinata ori micile cantitati de lichior si mastica. La fel, branzoaicele, baclavalele, saleurile, gogosile “infuriate” pudrate cu zahar…

Robert A. Henlein


COMENTARII:

Anii tineretii noastre, cand ne durea in cur de comunism, pentru ca eram prea ocupati sa ne traim tineretea.
La fel si tinerii de azi ! 

Nimic nou in specia umana, oranduirea e doar o eticheta si o acoperire pentru noii hoti.