luni, 31 august 2020

Parohia Malovăţ - CĂRȚI RARE - SEPTEMBRIE 2020




Parohia Malovăţ
Loc. Malovăţ - Jud. Mehedinţi
România

Tel. 0724.99.80.86
E-mail: stanciulescubarda@gmail.com

      


CĂRȚI RARE
=SEPTEMBRIE - 2020=


Vă rugăm să ne permiteți să vă prezentăm  lucrările pe care le avem disponibile în stocul parohiei noastre. Ne exprimăm, totodată, speranța,  că ele vor găsi ecoul cuvenit în sufletul Dvs. și ne veți face comenzi, atât pentru nevoile Dvs.  spirituale, cât și ale celor dragi.

Parohia noastră pune la îndemână tuturor cărți ziditoare de suflet, de literatură, de istorie, filozofie și din alte domenii, tocmai în această perioadă, când, pe toate canalele de informație, suntem bombardați cu  tot felul de produse menite să ne îndepărteze de Dumnezeu. Cărțile propuse de parohia noastră pot fi hrană pentru sufletul Dvs., dar și un cadou fericit, pe care îl puteți oferi celor din jurul Dvs. Se cheltuiesc sume enorme pentru tot felul de daruri ce se fac celor dragi, deși multe sunt doar simbolice și de circumstanță. Noi vă punem la dispoziție cărți, care să fie un prieten de nădejde pe drumul către Dumnezeu, atât pentru Dvs., dar și pentru cel ce le primește ca dar din partea Dvs.  O scurtă privire asupra listei de mai jos v-ar convinge de seriozitatea ofertei noastre. Ele sunt achiziționate de la centrele eparhiale, de la diferite edituri, care s-au remarcat prin seriozitatea și competența publicațiilor în domeniile menționate mai sus.

Înțelegem că această activitate de răspândire a publicațiilor religioase creștine ortodoxe face parte din însăși misiunea noastră de a răspândi, cu timp și fără timp, cuvântul lui Dumnezeu. Datorită acestei lucrări, putem să desfășurăm și o serie de activități misionar-pastorale în parohie, de ajutorare a unor familii și persoane aflate în dificultate, donații de cărți în parohie, gratuitatea serviciilor religioase și multe altele.

Vă mulțumim cordial celor care ați comandat deja cărți. Vă mulțumim celor care ne-ați încurajat, celor care ne-ați îndrumat. Vă mulțumim și celor care nu ne-ați răspuns. Din toate am înțeles că doriți să avem lucrări cât mai bune, cât mai ziditoare de suflet și cât mai diverse. Ne străduim să împlinim această dorință a Dvs. Sperăm că prezenta ofertă să fie mult mai interesantă. Regretăm, însă, că stocurile sunt foarte mici, iar stocurile de la capitolul ,,Micul anticariat” se reduc în cele mai multe cazuri la câte un singur exemplar.

Trimitem cărți și în străinătate, dacă ne sunt solicitate, cu precizarea că taxele poștale revin cumpărătorului. Pentru trimiterile în țară taxele poștale sunt suportate de parohie.

Precizăm, de asemenea, că publicăm, de două ori pe lună, ,,Scrisoare pastorală”, pe care o trimitem gratuit tuturor familiilor din parohie, cât și la câteva sute de persoane din afara parohiei, prin poștă sau pe e-mail. Daca va interesează, comunicați-ne și vă putem trimite și Dvs. această publicație a noastră gratuit. Găsiți acolo multe lucruri care v-ar putea interesa.

În cazul în care mesajul nostru nu vă interesează sau vă deranjează, vă rugăm să ne scuzaţi, eventual să ne daţi un semn, ca să ştergem pentru totdeauna adresa Dvs. din evidenţele noastre. Oricum, să dea Dumnezeu ca acesta să fie singurul necaz al Dvs., altele să nu mai aveți.

Sănătate, pace și bucurii în viața și în casa Dvs.



             Aşadar, avem disponibile următoarele lucrări:



A.  Cărți recent apărute:



1.Ioan Neacșu,  Martirii Ardealului: Horea, Cloșca și Crișan, Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, 2017, 104 pag., 8 lei;

   ,,Când am lecturat prima carte a lui Ioan Neacșu, Oastea pandurilor, mi-am zis: ,,Păcat că omul acesta nu s-a ocupat mai mult de istorie!” Avea ce spune și știa să cum să spună adevărul istoric. Citind a doua carte a sa, Martirii Ardealului, nu m-am putut abține să nu exclam: ,,Păcat că omul acesta nu a scris literatură!”  Martirii Ardealului este creația unui profesionist, nu a unui amator. Ioan Neacșu reînvie personaje istorice, creează personaje noi, fictive,  intră în pielea lor, le înțelege mentalitățile, frământările, aspirațiile; creează viață autentică; îl captează pe cititor, îi pune imaginația la lucru. Martirii Ardealului este un omagiu sincer și curat, pe care autorul îl aduce marilor eroi ai neamului românesc. Este o dovadă concretă, adevărată, incontestabilă, de patriotism, exprimată de un intelectual veritabil din prima jumătate a veacului trecut.

2.Pr. I. Ionescu, Pagini de cultură veche creștină, românească, Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, ediția a II-a, 2020, 180 pag., 16 lei;

Părintele I. Ionescu realizează o lucrare de maturitate, rod al unei cercetări de aproape șapte decenii. Cele 12 capitole ale cărții au fost, în parte, publicate în diferite reviste și volume de prestigiu, dar pentru prima dată sunt reunite între coperțile aceleiași cărți. Prima parte(9 capitole), ne introduce în lumea fascinantă a primului mileniu creștin, identificând argumente inedite, ori prea puțin abordate de alții, privind vechimea și continuitatea creștinismului la români. Sunt întrebate bibliotecile și arhivele, sunt investigate mai ales cuvintele vechi, datinile și obiceiurile păstrate în tradiția românească. Lucrarea devine astfel o abordare interdisciplinară pertinentă  a fenomenului religios la români. Sunt reliefate figurile unor sfinți și martiri mai puțin cunoscuți publicului românesc, precum Dasius, Sava Gotul, Nichita Gotul, pe bază de documente noi și o bibliografie impresionantă. Partea a doua a cărții privește istoria culturii și literaturii medievale românești de sorginte creștină și câteva momente de referință din istoria Bisericii Ortodoxe Române din sec. XVII și XVIII. Lucrarea se adresează oamenilor de cultură, dar în egală măsură și tuturor celor însetați de cunoaștere și zidire sufletească.

3.Pr. I. Ionescu, Începuturile creștinismului românesc, Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, ediția a II-a, 2020, 146 pag., 12 lei;

Părintele Ionescu ne convinge că creștinismul a fost dintotdeauna un factor incontestabil de cultură și civilizație în istoria românilor în special și a celorlalte popoare în general. El și-a adus contribuția la realizarea etnogenezei noastre în spațiul carpato-danubiano-pontic, impunându-se totodată ca un liant major al maselor și ca un element de bază al identității noastre românești. Creștinismul s-a suprapus religiei dacice cu succes, începând din vremea Sfinților Apostoli și a fost receptat de către populația locală ca element civilizator. Părintele Ionescu Întreabă sânurile pământului, sipetul de aur al graiului românesc, atestările cronicarilor antici și zdrobește fără milă teoria potrivit căreia noi ne-am fi creștinat abia prin secolele III-IV, sau chiar în vremea țaratului slavo-bulgar. Cartea Părintelui Ion Ionescu este o replică usturătoare dată tuturor celor care au văzut în creștinism un element minor și nejustificativ  al culturii românești, mai degrabă o componentă folclorică a culturii populare. Autorul argumentează, de asemenea, că studierea religiei în învățământul preuniversitar este o necesitate logică în procesul de cristalizare a conștiinței patriotice a elevilor, a cunoașterii marilor valori autentice din istoria națională.

4.I. Ionescu, Icoane de sfinți slăviți ai Bisericii Țării Românești, Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, ediția a II-a, 2020, 104 pag., 10 lei;

Părintele I. Ionescu, ,,Tata”, cum îi spun zecile de generații de elevi ai săi, este un bătrân al nației sale. El scoate din lada de zestre a istoriei amintiri scumpe sufletului românesc și le prezintă cititorilor cu har de istoric și de orator, de preot și de scriitor, pentru a-i zidi sufletește, a-i întări în credință și a le redeștepta conștiința că fac parte dintr-un popor, care a știut să-și apere cu jertfe sânge valorile și moștenirea,

5.Amintiri despre Titani(Mitropoliții Antonie Plămădeală, Bartolomeu Anania și Nestor Vornicescu),  2017, 313 pag., hârtie offset, tipar offset, copertă policromă, 20 lei.

  Sunt amintiri culese de-a lungul a peste zece ani de la diferite personalități din țară și străinătate referitoare la Mitropoliții Antonie Plămădeală, Bartolomeu Anania și Nestor Vornicescu. Dintre semnatarii amintirilor cuprinse în volum cităm: Vasile ANDRU, Nicolae  Dabija, Stelian GOMBOȘ, Vasile MALANEŢCHI, Vasile MIRON,  Andrei ȚURCANU, Grigorie BĂBUȘ,  Nicolae BUD,  Gheorghe CALOTĂ,  Cornel COSTEA, Gheorghe DEACONU, Claudia DRĂGAN, Ștefan DUMITRESCU, Adina FACINA, Dumitru ICHIM, Emil ISTOCESCU, Ioan Șt. LAZĂR,  Gheorghe PANZA, Eugen PETRESCU, Ioana REVNIC,  Dorin-Cătălin SAS, Doina DRĂGUȚ, Gabi GABOR, Constantin MĂNESCU, Cristian MURARU, subsemnatul și mulți alții.  Sunt pagini de suflet, care vin să contureze încă o dată imaginea celor trei ierarhi.
          Într-o vreme în care Biserica și slujitorii ei, - foști și actuali -, sunt denigrați în mod sistematic, punându-li-se în seamă învinuiri grave, mai mult sau mai puțin fanteziste, în intenția diabolică de a submina unul din stâlpii de susținere ai edificiului național românesc, dăm la lumina tiparului această carte. Ea are și rolul de a demonstra contrariul celor afirmate de către detractori, pe lângă acela de a scoate la lumină încă o dată măreția unor personalități de prima mână ale Bisericii noastre.

6.Cristian Stănciulescu-Bârda, Ascultă-ți inima! Bârda, Editura ,,Cuget Românesc, 2020, 356 pag., format A5, hârtie offset, tipar offset, 30 lei;

              Lucrarea este un imn închinat dragostei, fie că dragostea se adresează ființei iubite, lui Dumnezeu, unui ideal, unei profesii etc. Am putea spune că este o altă variantă a Cântării Cântărilor. Stilul cu care sunt îmbrăcate ideile este inconfundabil și el relevă multă sensibilitate, dedicație, cultură, într-un cuvânt, conturează un portret intelectual  bine consolidat.

7.Pr. Al. Stănciulescu – Bârda, Viața Cuvioasei Teofana Basarab, Bârda, Editura,,Cuget Românesc”, 2020, 276 pag., format A5, hârtie offset, tipar offset, copertă policromă plastifiată, 40 lei(ediție color), 20 lei(ediție alb-negru);

           Fiica Voievodului Basarab I, întemeietorul Țării Românești, ajunsă țarină a Bulgariei, trăiește o viață de jertfă și sacrificii personale, dar desfășoară o activitate culturală fără precedent în cultura bulgară. Se știe foarte puțin despre ea în istoriografia românească, dar ea devine primul monah român cunoscut până în prezent, anterior lui Nicodim cel sfințit de la Tismana. Pe domniţa Teodora Basarab, devenită mai apoi maica Teofana, o vedem ca pe o altă Ana lui Manole, pe care nu soţul, ci tatăl ei, o zideşte la temelia statului român. Nu putem înţelege altfel o căsătorie încheiată din raţiuni politice. Nu putem înţelege altfel o femeie umilită, persecutată de propriul soţ, cu un copil otrăvit de a doua soție a  soţului ei, alungată de la curte şi obligată să se călugărească, ea, împărăteasa ţării. Nu putem înţelege altfel tăcerea şi supunerea ei, decât ca pe o autojertfire în folosul păcii, echilibrului politic, în folosul neamului său. Drama personală şi eşecul în căsătorie al Doamnei Teodora ar fi putut declanşa conflicte armate între români şi bulgari, ar fi slăbit puterea românilor în faţa expansiunii tătare şi turceşti. Răbdarea ei şi înţelegerea situaţiei ca pe o rânduială de la Dumnezeu, bunătatea şi înţelepciunea, grija pentru operele de cultură, au făcut pe bulgari să îi atribuie maicii Teofana aură de sfântă şi să o cinstească în consecinţă, ca pe o personalitate  de frunte a vieţii lor politice şi religioase din epoca medievală. Sperăm că lucrarea noastră să fie încă un argument pentru cei care vor binevoi să se alăture strădaniei de a obține aprobarea canonizării Cuvioasei Teofana.

8.         Conf. Dr. Ana Sofroni, Gândul zămislește fapta, Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, 2020, 90 pag., format A5, hârtie și tipar offset, copertă policromă, 8 lei;

Doamna Conf. Dr. Ana Sofroni este cadru universitar din Republica Moldova. De mulți ani s-a făcut cunoscută în publicațiile bisericești și nu numai cu articole de o înaltă cugetare și trăire  religioasă. Doamna îmbină în mod armonios rugăciunea cu munca, studiul cu viața de creștin adevărat. Împărtășește din cunoștințele și meditațiile sale cu generozitate cititorilor, ca un adevărat teolog. Articolele sale se bazează pe Sfânta Scriptură și Sfânta Tradiție, dar sunt filtrate printr-o gândire  fină, care invită pe cititor spre universuri înalte de  spiritualitate.

9.Bogdan Stănciulescu-Bârda, Prețul Alexandrei, Bârda, Ed. Cuget Românesc, 2020, 32 pag., 5 lei:

O palpitantă poveste pentru copii, cu multe ilustrații color. Mesajele pe care le transmite lucrarea sunt optimist: Binele iese biruitor în ciuda tuturor opreliștilor; nimic nu e mai scump pe lume decât un copil. Povestea se citește cu plăcere și de către copii, cărora le este adresată, dar și de adulți.

10.           Pr. Prof. Dr. Al. Stănciulescu-Bârda, Cristian Stănciulescu-Bârda, Bibliografia Revistei ,,Ortodoxia”(1949-2018), Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, 2020, 672 pag., format A5, hârtie și tipar offset, copertă policromă, plastifiată, 50 lei;              

 Revista ,,Ortodoxia” a fost și este un fel de prințesă a revistelor bisericești. Dacă  ,,Biserica Ortodoxă Română” se voia un fel de ,,buletin” al instituției, în care să se consemneze în primul rând faptele și după aceea articolele, studiile și recenziile, dacă ,,Studii Teologice” era revista facultăților de teologie, având menirea să găzduiască, în primul rând, studiilor profesorilor, masteranzilor și doctoranzilor în teologie, revista ,,Ortodoxia” era, pe de o parte, creuzetul în care se plămădeau ideile și pozițiile teologiei românești față de curentele religioase care se vehiculau în lume la un moment dat, iar pe de altă parte, tribuna de la care răsunau vocile cele mai autorizate ale teologiei ortodoxe românești cu prilejul contactelor  pe care Biserica Ortodoxă în general și Biserica Ortodoxă Română le avea cu bisericile surori și cu cultele creștine sau religiile lumii. Ea a fost ,,vârful de lance” al Bisericii noastre în confruntările ecumenice și teologice internaționale. Nivelul acestei reviste a fost întotdeauna superior celorlalte reviste centrale bisericești. Am putea spune, că materialele cele mai bune au fost publicate aici, ca o carte de vizită a teologiei românești. Cele mai bine realizate studii ale profesorilor noștri de teologie și al celorlalți colaboratori au găsit găzduire în paginile acestei reviste. Chiar tezele de doctorat au fost selectate și au fost publicate aici doar cele care aveau deschidere spre universal, spre domeniul ecumenic. Poate pentru cititorii de rând și  pentru unii preoți a fost mai greoaie prin limbajul utilizat, dar trebuie înțeles acest lucru ca pe ceva firesc în contextul misiunii pe care îl avea revista

11.          Pr. Al. Stănciulescu-Bârda, Dicționarul proverbelor religioase românești, vol. I, Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, 2016, 630 pag., hârtie offset, tipar offset, copertă policromă, plastifiată, 45 lei;

Ideea realizării unei asemenea lucrări o port de mulți ani în suflet, ca pe o povară scumpă. După 1989, am început publicarea unui serial de articole menite să explice și să comenteze proverbe și expresii românești cu conținut religios. Articolele s-au bucurat de un ecou foarte favorabil din partea presei și a publicului cititor. Asta m-a încurajat și am continuat cercetările în această direcție, ceea ce a făcut ca să public asemenea materiale și în niște volume speciale. Descopeream în acele crâmpeie de gândire profunzimi nebănuite, care dovedeau nu numai cunoașterea învățăturii creștine, ci și puterea de creație, de sinteză și de exprimare a autorului anonim. Două mii de ani de creștinism pe pământul românesc își spuneau cuvântul cu prisosință și în această specie folclorică: proverbul. Alături de alte specii folclorice, precum colindele și legendele, alături de complexul de tradiții și obiceiuri religioase, care încununează curgerea anului sau a vieții omenești, proverbele religioase formează o bază documentară solidă pentru alcătuirea unei etnoteologii românești. Câteva studii pertinente în acest sens s-au realizat, dar e prea puțin față de volumul imens de material existent.

  La realizarea volumelor de față, am avut în vedere câteva teme mari, pe care le-am ilustrat cât am putut mai bine cu material corespunzător, astfel: I. Proverbe și expresii cu caracter dogmatic: cele privitoare la Dumnezeu(creator, conducător, mântuitor și judecător), creația lumii, om(trup, suflet, mântuire), Maica Domnului, biserică, cruce, sfinți, icoane, Sfintele Taine, viață, moarte, judecată, rai, iad, diavol etc.; II. Proverbe și expresii cu caracter moral: cele privitoare la virtuți(credință, nădejde, dragoste, curaj, dreptate, cumpătare, înțelepciune etc.), păcate și vicii (alcoolism, hoție, crimă, corupție, mită, desfrâu, dușmănie, invidie etc.); III. Proverbe și expresii cu caracter canonic: cele privitoare la comportamentul episcopului, preotului, călugărului, la Sfintele Taine(în special căsătoria, familia) etc.; IV. Proverbe și expresii religioase cu caracter liturgic: cele privitoare la sărbători, slujbe, materiale și obiecte liturgice, la comportamentul credinciosului    în biserică, la Sfintele Taine etc.; V. Proverbe și expresii religioase necreștine: cele privitoare la soartă, superstiții de tot felul, farmece, descântece, personaje mitologice ș.a.,  socotind că acestea, în mare parte, sunt reminiscențe ale unor vechi religii precreștine din spațiul românesc sau ale unor religii ale altor popoare cu care românii au intrat în contact de-a lungul timpului.  Am însoțit o bună parte din aceste proverbe de note de subsol, în care am făcut comentariile și precizările ce le-am socotit necesare pentru înțelegerea mai bună a unităților paremiologice citate. Sperăm că într-un timp foarte scurt vor vedea lumina tiparului și celelalte volume. Realizarea acestor volume constituie un pas important spre realizarea unor studii mai profunde de etnoteologie românească, bazată și pe proverbe. Aceasta este o necesitate, fiindcă teologii, în special, când au abordat teme de acest gen s-au  bazat mai ales pe genul liric, respectiv pe colinde.

             Lucrarea noastră era necesară în peisajul cultural românesc actual, pentru a dovedi, încă o dată, dacă mai era cazul, câteva adevăruri fundamentale: 1. Poporul român are o vechime milenară în spațiul carpato-danubian; 2. Poporul român are o continuitate neîntreruptă pe acest teritoriu, elemente din vechile religii precreștine regăsindu-se atât în proverbe, cât și în alte genuri folclorice; 3. Poporul român s-a născut creștin, ceea ce a făcut ca să-și însușească deplin învățătura creștină nealterată, s-o păstreze cu sfințenie ca pe un dascăl de cuget și simțire, ca pe o călăuză  sfântă a vieții, ca pe o pavăză și un reazim la vremuri de nevoie; 4. Poporul român a avut capacitatea să recepteze învățătura creștină în nuanțele ei cele mai subtile încă înainte de apariția culturii scrise. Am putea spune, fără teama de a greși, că poporul român a fost cel mai mare teolog al românilor dintotdeauna; 5. Limba română s-a dovedit a fi capabilă la 1688 să recepteze și să redea cu fidelitate Biblia, fiindcă ideile și terminologia specifică se plămădiseră îndelung  în creuzetul gândirii și vorbirii populare, proverbele și colindele fiind dovezi incontestabile în acest sens.  

           Sperăm că lucrarea noastră să fie de un real folos cercetătorilor și cititorilor.

12.          Colinde străvechi românești, Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, 2019, 94 pag., 8 lei;

 Colindele din acest volum au fost culese de regretata învățătoare Alice N. Sârbulescu, originară din Baia de Aramă, înainte de 1951, când a fost deportată împreună cu soțul său, medic, în Bărăgan. Acolo a locuit într-un bordei de pământ, dar, ca intelectual, a folosit timpul, adunând de la localnici folclor, în primul rând situându-se aceste colinde. Ele sunt adevărate perle ale folclorului nostru, unii dintre informatori știindu-le de la bunicii și străbunicii lor, adică de la oameni  din Bărăgan, în special din zona Călărașilor, care au trăit la jumătatea veacului al XIX-lea.  Textul cărții ne-a fost pus la dispoziție de nepoata regretatei Înv. Alice N. Sârbulescu, respectiv Doamna Deputat Oana Manolescu din Craiova.

13.          N. N. Sârbulescu, Zavera lui Tudor Vladimirescu, Ediția a III-a, Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, 2019, 58 pag., 6 lei, piesă de teatru în patru acte.

Autorul piesei, N. N. Sârbulescu, face parte din elita intelectualității românești de la începutul veacului trecut; face parte din elita corpului didactic care a format generația celor ce au realizat Marea Unire de la 1918. Autorul este un intelectual notoriu, un patriot desăvârșit și un român adevărat. El valorifică toate cunoștințele sale dobândite din cărți și din informațiile culese de la cei ce au trăit evenimentele respective.  Pe toate acestea le coroborează cu pricepere, le expune cu măiestrie în formele unei limbi românești curate, cristaline, accesibile. Creațiile sale sunt gustate și de cei învățați, dar și de cei simpli, mai puțin școliți. Informația este împletită cu  plăcutul, cu frumosul, cu utilul și toată construcția literară realizată de domnia-sa  urmărește educarea publicului în spiritul dragostei de țară, de istorie, de valorile perene ale neamului românesc. Observăm cu ușurință, după lecturarea piesei de față, că aceste bijuterii literare își păstrează frumusețea, actualitatea și puterea educativă și azi, după mai bine de un secol de la zămislirea ei. Precizăm că prima ediție a fost apreciată și de Constantin Rădulescu-Motru. Aceasta, alături de cartea lui Gheorghe Duncea, Tudor Vladimirescu, așa cum l-am cunoscut, și cartea profesorului Ioan Neacșu, Oastea pandurilor, sunt lucrări  care se pot constitui într-un adevărat omagiu pe care-l aducem și noi marelui erou cu prilejul comemorării a două veacuri de la martiriul său.

14.           Pr. Al. Stănciulescu-Bârda, Cristian Stănciulescu-Bârda, Bibliografia Revistei ,,Biserica Ortodoxă Română”(1874-2014), Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, vol. II, hârtie offset, tipar offset, copertă policromă, plastifiată, format A5, 692 pagini, 45 lei;

Cartea cuprinde capitolele: Istoria Bisericii Universale, Ecumenism, Bizantinologie, Patrologie, Istoria Religiilor, Etnografie și Folclor. Volumul conține acele materiale care privesc răspândirea creștinismului în lume timp de 2000 de ani, relațiile dintre Biserici, relațiile creștinismului cu necreștinii, evoluția sentimentului religios la diferite popoare, tradiții, obiceiuri și datini românești și nu numai. Cele mai importante din cele peste 7.000 de materiale bibliografiate beneficiază de un rezumat telegrafic. Al doilea volum își propune să prezinte creștinismul în special și religia în general ca fenomen istoric, ce s-a dezvoltat de-a lungul veacurilor în contextul unor realități culturale, sociale, politice și religioase specifice

15.                   Pr. Al. Stănciulescu-Bârda, Cristian Stănciulescu-Bârda, Bibliografia Revistei ,,Biserica Ortodoxă Română”(1874-2014), Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, vol. III, hârtie offset, tipar offset, copertă policromă, plastifiată, format A5, 1.000 pagini, 60 lei;       

Al treilea volum, – și cel mai dezvoltat -, cuprinde Istoria Bisericii Ortodoxe Române, Istoria României, Literatură, Folclor, Redacţionale, urmărind să prezinte apariția, răspândirea și dezvoltarea creștinismului la poporul român din epoca apostolică până în vremea noastră. O mare parte din materiale sunt însoțite de scurte rezumate, care ajută cititorul să știe mai bine despre ce este vorba în materialul respectiv. Mii de documente, manuscrise, recenzii, articole și studii sunt dedicate istoriei României și Bisericii Ortodoxe Române, iar revista noastră le-a găzduit cu generozitate de-a lungul celor 140 de ani de existență, devenind prin vreme ea însăși nu numai un depozitar, ci și un document istoric propriu-zis. Al doilea volum își propune să prezinte creștinismul în special și religia în general ca fenomen istoric, ce s-a dezvoltat de-a lungul veacurilor în contextul unor realități culturale, sociale, politice și religioase specifice (Secțiunea Istorică: Istoria Bisericii Universale, Bizantinologia şi Istoria literaturii creştine sau Patrologia, Istoria Religiilor). Creștinismul se remarcă drept o religie superioară, cu origine divină, capabilă să-și croiască drum în lume în ciuda tuturor vicisitudinilor celor două milenii ale sale, capabil să devină una din cele mai puternice religii ale lumii, în permanentă expansiune în plan spiritual.

16.          Pr.  Al. Stănciulescu-Bârda, Scrisoare pastorală, vol. X, Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, 2019, 647 pag., 40 lei.

Cartea cuprinde numerele 361-400 din ,,Scrisoare pastorală”, publicația bilunară a Parohiei Malovăț.

Am ajuns repede la concluzia că e păcat să se piardă atâta muncă și atâta informație. Cele șase pagini în format A4 aveau ,,viața” lor de câteva zile, după care dispăreau. Trebuia făcut ceva care să le prelungească existența. Și atunci am găsit o soluție: cartea. Am adunat câte 40 de numere din ,,Scrisoare pastorală” și le-am pregătit pentru tipar sub formă de volum. Până în prezent iată că au apărut zece asemenea volume. Ele au fost răspândite de-a lungul timpului în țară și străinătate, la cititori particulari, la biblioteci publice.

În permanență, când am redactat ,,Scrisoarea pastorală”, ori când am răspândit-o, am avut conștiința că nu facem decât ceea ce ne revine ca datorie profesională, ca o prelungire a activității pastorale, ca o împlinire a misiunii de preot de a răspândi învățătura creștină. În acest sens, recomandăm călduros tuturor confraților să încerce să recurgă la instrumente similare pentru a-și împlini misiunea de preoți. Oricum, dă rezultate mulțumitoare.

Mulțumim lui Dumnezeu pentru puterea ce ne-a dat-o de a realiza cele 400 numere ale ,,Scrisorii pastorale”, respectiv cele zece volume care le conțin. Vă mulțumim dumneavoastră, cititorii și enoriașii parohiei noastre, căci fără dumneavoastră ,,scrisoarea” n-ar fi apărut, nu și-ar fi găsit rostul. Mulțumim enoriașilor care s-au ostenit de-a lungul anilor să ducă din poartă-n poartă ,,scrisoarea” fiecăruia, fie că a fost ploaie, ninsoare, cald, frig, fie că au avut timp, fie că nu au avut. Mulțumim redacțiilor unor reviste de prestigiu din țară și din străinătate, precum ,,Națiunea”(București), ,,Bibliotheca Septentrionalis”(Baia Mare), ,,Observatorul”(Toronto-Canada), ,,Omniscop”(Craiova), ,,Clipa”(Philadephia-SUA), ,,Logos și Agape”(Timișoara) și altele, care au preluat în întregime sau parțial ,,Scrisoarea pastorală”. Dumnezeu să le răsplătească, fiindcă, prin osteneala lor, au făcut și dânșii un mic apostolat pentru Domnul Hristos. Sperăm să ducem mai departe ,,Scrisoarea pastorală”  cât ne va mai răbda Dumnezeu pe această lume, sau cât ne vor mai permite autoritățile  s-o facem. Doamne ajută!

17.     Pr. Al. Stănciulescu-Bârda, Europa, Europa!..., Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, 2019, 384 pag., 30 lei;

Lucrarea este o antologie de articole scrise de-a lungul ultimelor trei decenii pe tema raporturilor româno-europene. Sunt scoase în evidență valorile perene ale poporului român, atât de ordin material, cât și spiritual, care sunt în pericol de a fi subminate, distruse, pierdute pentru totdeauna în procesul de europenizare. Sunt analizate, de asemenea, anumite aspecte ale stărilor de lucruri și politicii europene față de națiunile ce compun uniunea, față de imigranți, față de nenumăratele curente religioase și ideologice  ce amenință viitorul european, specificitatea spiritualității europene. Este o carte care, după ce o lecturezi, te pune pe gânduri, fiindcă vorbește despre tine ca individ, despre familia ta, despre urmașii noștri, despre țara noastră.

18.     Viețile Sfinților, Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, 2019,   vol. III, 744 pag., 50 lei;

Aceste volume conțin viețile sfinților sărbătoriți în timpul unui an.   Nu putem vorbi de sfinții dintr-o anumită perioadă a istoriei creștine, ci de o epocă foarte extinsă, dacă este să ne gândim că cei dintâi sfinți căzuți pentru Hristos și credința creștină au fost chiar dintre Sfinții Apostoli și ucenicii lor, iar ultimii menționați în prezentul volum au trăit în secolul al XIX-lea. Nu putem vorbi nici de sfinți dintr-o anumită parte a lumii. Unii dintre ei au trăit în Imperiul Roman și au suportat persecuțiile greu de înțeles pentru omul zilelor noastre, alții în Imperiul Bizantin și au luptat pentru apărarea valorilor majore ale învățăturii creștine, prin sinoadele ecumenice, prin scrierile lor, prin predica lor, dar mai ales prin însăși jertfa vieții lor. Alții au trăit în Europa Occidentală, alții în Rusia țaristă sau în Principatele Române.  Viețile Sfinților nu sunt povești, ci fapte de viață, scrise cel mai adesea cu sânge și lacrimi, dar și cu speranță nestrămutată. Cu ani în urmă, răsfoiam la Biblioteca Academiei din București câteva din cele peste 40 de volume din Vitae Sanctorum(Viețile Sfinților), care cuprindeau hotărârile judecătorești ale instanțelor romane privitoare la creștinii care  nu voiau să jertfească idolilor sau să mănânce din cele jertfite acestora, care nu voiau să ia parte la manifestările și sărbătorile dedicate împăratului, care era socotit zeu sau semizeu(sec. I-IV). Romanii nu ucideau pe creștini de dragul de a ucide, ci îi condamnau în urma unei judecăți oficiale, desfășurată după toate regulile procedurale, în conformitate cu legislația imperială în vigoare de la acea dată. Colecția menționată mai sus conținea, așadar, sentințele judecătorești, prin care erau condamnați la moarte pentru nerespectarea legilor imperiului. Volumul de față nu ne prezintă documente judecătorești, ci povestirea multora din acele procese. Vedem oameni simpli, oameni cu diferite ocupații, cu diferite pregătiri intelectuale, cu diferite poziții sociale, care manifestă credința și apartenența lor la Biserica lui Hristos cu un curaj impresionant. Nu se înfricoșează de judecată, de bătăi, de închisoare, de maltratări, de moarte. Mărturisesc credința lor și suportă cu un eroism cutremurător metodele sălbatice prin care li se storcea și ultima picătură de viață din trupul vlăguit și terciuit. Când pui astfel de oameni alături de unii dintre creștinii noștri de azi, care-și leapădă nepăsători credința și se duc la diferite secte pentru simplul motiv că acolo li se oferă o strachină de linte sau câțiva biscuiți, poți să realizezi cât de departe suntem de sfințenia celor de atunci! Întâlnim în acest volum creștini învățați, care-și dedică viața studiului Sfintei Scripturi și adâncirii învățăturilor ei. Luptă cu vorba și  cu condeiul  pentru apărarea învățăturilor fundamentale ale credinței creștine: Sfânta Treime, Maica Domnului, Sfintele Taine, Sfintele Icoane și multe altele. Pentru curajul lor suferă alungări din funcții, confiscări de averi, exiluri, bătăi și chiar moartea. Aceștia sunt stâlpii teologiei creștine, pe care se sprijină Biserica de două mii de ani. Astfel de modele de credință și de viață oferim enoriașilor și cititorilor noștri, într-o vreme în care mass-media, pe toate canalele sale, oferă cu totul alte modele. 

15. Pr. Gh. Paschia, Călăuză patristică, Malovăț, Editura Parohiei Malovăț, 2016, 314 pag., 30 lei.

Cartea cuprinde peste 1600 citate(cugetări, reflecții  și maxime) culese cu atenție  din scrierile Sfinților Părinți. Acestea sunt organizate pe teme și probleme, fiind însoțite  apoi de indici tematici și de autori. Este o lucrare de pionierat în domeniu.

16. Dicționarul proverbelor religioase românești, vol. III, Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, 2019, 642 pag., hârtie offset, tipar offset, copertă policromă, 45 lei.


 Fericitul Augustin se hotărâse să scrie o carte despre Dumnezeu. Se plimba pe plaja mării și se gândea cum să înceapă cartea, cum  s–o împartă în capitole. La un moment dat a văzut un copilaș, care săpa cu mânuțele o gropiță în nisip și l-a întrebat: ,,- Ce faci tu aici?” ,,- Sap o groapă, în care să torn toată apa mării!”  A zâmbit îngăduitor  Fericitul Augustin și a zis în sine: ,,Ce naivitate! Cum să torni toată apa mării într-o asemenea gropiță?” După câțiva pași, reflectând, a constatat că, de fapt, și el seamănă cu copilul: ,,Nu cumva și eu vreau să cuprind imensitatea tainei lui Dumnezeu în biata mea minte?”

Așa vor zice, poate, cunoscătorii într-ale religiei, care vor întâlni pe cineva căutând pe Dumnezeu și învățătura Sa în cuvintele simple ale țăranilor români. Și, totuși, dacă vor citi sau vor reciti nenumăratele nestemate de gândire și simțire românească și creștinească adunate pe filele acestor cărți, vor privi cu alți ochi pe anonimul trăitor al învățăturii creștine din spațiul românesc, vor iubi mai mult sufletul lui și limba românească.

17. Iisus Hristos. Documente secrete, Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, ediția a III-a, 2018, 130 pag., 8 lei.

Cartea aduce în atenție o serie de documente din vremea activității pământești a Mântuitorului, documente aflate în arhivele Vaticanului, de o importanță deosebită pentru învățătura creștină ortodoxă. Documentele ne arată că Mântuitorul Iisus Hristos a fost într-adevăr persoană istorică, ci nu invenția Sfinților Evangheliști, că autoritățile romane Îl urmăreau pas cu pas, așa încât fiecare cuvânt și faptă a Lui erau raportate de iscoade. Periodic, guvernatorul roman sintetiza notele informative culese din teren și transmitea un raport detaliat împăratului la Roma. Aflăm de aici că însuși împăratul era interesat de Mântuitorul și, dacă nu s-ar fi întâmplat condamnarea Lui, Domnul Iisus ar fi fost în scurt timp prins și trimis la Roma, la împărat. Cele relatate în documentele în discuție sunt atestări auxiliare ale minunilor săvârșite de Mântuitorului, ceea ce constituie încă o dovadă că acele minuni s-au săvârșit cu adevărat. Din lectura cărții înțelegem mai bine mecanismul procesului lui Iisus, contribuția pe care personajele care apar în Sfintele Evanghelii mai puțin conturate și-au adus-o la judecarea și condamnarea Lui. Lectura cărții ne ajută să ne întărim în credință și să înțelegem mai bine realitățile istorice în care a activat Mântuitorul Iisus Hristos.

18. Unirea dintotdeauna, Bârda, Editura Cuget Românesc, 2018, 120 pag., tipar offset, hârtie offet, copertă policromă, 10 lei;

Lucrarea reunește mai mule articole și studii  dedicate Marii Uniri de la 1918. Ele reușesc să ne contureze evoluția ideii de realizare a României Mari din cele mai îndepărtate timpuri până la finalizarea acestui proces măreț din istoria românilor. Sunt urmărite documentele de arhivă, mențiunile presei din epocă, dar și realități concrete din viața de zi cu zi a celor ce au trăit marele eveniment.  Iese în evidență cu prisosință rolul major al Bisericii Ortodoxe Române întru realizarea României Mari.

19.  Pr. Al. Stănciulescu-Bârda, Amintiri din paradis, Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, 2014, 270 pag., 16 lei;

Sunt cuprinse în carte o parte din amintirile autorului din copilărie, din școala primară, școala generală și seminarul teologic. Pentru fiecare dintre noi perioada copilăriei este cea mai frumoasă din viață, este raiul trecerii noastre prin lume, căruia îi purtăm nostalgia de-a lungul întregii vieți. Indiferent cât de tristă ar fi fost această perioadă, indiferent câte necazuri, lipsuri și suferințe am fi trăit, ea rămâne, totuși, plină de duioșie, de sinceritate, de curățenie sufletească. Atunci suntem cu adevărat apropiați de părinții noștri, iubim și suntem iubiți, suntem mai lipsiți de griji, de ambiții și patimi. Avem datoria să consemnăm astfel de fapte și trăiri, chiar dacă nu suntem de talia lui Creangă. Lucrarea de față vine să zugrăvească viața unui   copil de la țară în a doua jumătate a secolului trecut și, de ce nu, se constituie într-o adevărată frescă de epocă. Numeroase fotografii de familie din epoca respectivă însoțesc volumul.             

20.      I. Neacșu, Oastea pandurilor, Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, 2017, 170 pag., 20 lei.

Prof. Ioan Neacșu din Batoți(MH)(1889-1969), fost profesor la Liceul ,,Traian” din Tr. Severin, știe să strunească excelent cuvântul scris. Frazele sunt frumos rotunjite, mustind de informație; ideile se înșiruie cuminți, formând adevărate planuri citadine, cu bulevarde, străzi, intrări, cu parcuri și locuri de agrement, cum ar fi spus Nicolae Iorga. Cartea lui Ioan Neacșu se citește cu plăcere, curiozitatea stăpânind pe cititor de la un capăt la altul al său. Nu trebuie să fii istoric ca s-o lecturezi. Autorul știe să-i servească cititorului informațiile în mod gradat, fără a-l copleși, fără a-l plictisi. Când termini această carte, exclami cu admirație și convingere: iată cum un istoric adevărat ne învață ce-i dragostea de neam, de țară, de marii eroi; iată cum un  intelectual de provincie reușește să intre în rândul istoricilor consacrați prin muncă cinstită și asiduă, prin competență și prin dragoste de adevăr. Și în cazul de față, Istoria se dovedește a fi o adevărată ,,învățătoare a vieții”, cum ar fi spus Herodot. Cititorii vor fi cei care vor aprecia mai bine valoarea cărții și a autorului și, dacă aprecierile vor fi pozitive, mulțumirea editorului va fi deplină. A fost admirabilă strădania Doamnei Înv. Eugenia Bordeiașu, fiica autorului, de a nu lăsa uitarea să se aștearnă peste opera atât de valoroasă a tatălui său. Să tot ai așa copii!

21. Prof. C. Negreanu, Istoria proverbului românesc, Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, 160 pag., format A5, hărtie offset, copertă policromă,  16 lei.

Constantin Negreanu a inițiat o adevărată școală de paremiologie în Mehedinți. El însuși și-a luat doctoratul cu o teză despre proverbele românești, a editat câțiva ani o revistă de paremiologie, a organizat și condus patru simpozioane naționale de paremiologie, a reeditat vechi culegeri de proverbe românești, a publicat numeroase articole și studii în țară și străinătate despre proverbele românești și era pe punctul de a obține aprobările necesare pentru a înființa la Tr. Severin o secție a Academiei Române pentru studiul proverbelor. Suflul morții l-a smuls dintre noi și proiectele lui au rămas neîmplinite. Prin strădaniile şi generozitatea lui NEGREANU se realizase ceva în Mehedinţi. Ceva trainic, ceva ce trebuia să dureze! Dar aripile lui NEGREANU s-au frânt înainte de vreme şi, odată cu el, din păcate, s-au ruinat şi proiectele ce le iniţiase. Aripa morţii a bătut păstorul şi s-au risipit oile. Azi toate realizările, proiectele şi visele lui NEGREANU au rămas amintire, au devenit ele însele istorie. Au rămas exemplu şi au devenit reproş pentru cei ce nu au mai continuat opera începută. NEGREANU a pus temelia. Aceasta nu trebuia să rămână un zid părăsit, ci zidirea trebuie să continue. în această temelie NEGREANU a zidit însuşi sufletul şi tinereţea lui şi tocmai de aceea am convingerea că zidirea nu se va surpa. Publicarea cărţii de faţă sperăm să fie un semn în acest sens.

22. Pr. Al. Stănciulescu-Bârda,  Folclor din Mehedinți, Bârda, Editura Cuget Românesc 2017, 261 pag., 20 lei, hârtie offset, tipar offset, copertă policromă.

Am adunat, de la tinerețe până azi, ori de câte ori am avut prilejul, aceste nestemate ale sufletului românesc. În ele am găsit bucurie, durere, dragoste, mângâiere și speranță. Am cules folclor de la oameni școliți, dar și de la neștiutori de carte. Piesele cele mai pline de sens și frumusețe au fost cele culese de la oamenii simpli, neinfluențați de lecturi, dar și de la oamenii greu încercați în viață. Cântecul le-a fost acestora ca un înger păzitor, însoțitor cotidian la bine și la rău. Cu cântecul în suflet și pe buze, greul n-a mai fost atât de greu, durerea n-a mai fost atât de mare, bucuria a fost trăită cu mai multă intensitate. Cântecul a făcut legătura între oameni și între generații, a vorbit despre vremuri de vitejie și de mărire ale neamului, a proslăvit eroi, a descris în limbajul său dragostea, dorul, jalea, nădejdea de mai bine. Dacă Dumnezeu n-ar fi dat oamenilor și  muzica alături de hrană, de apă și de aer, de dragoste, de credință și speranță, lumea ar fi fost mult mai săracă, mai puțină, mai tristă, mai îndobitocită.

23.     Pr. Prof. Dr. Al. Stănciulescu-Bârda, Studii și documente privind Istoria României. Vol. III. Banatul, Craiova, Editura Sitech, 2013, 631 pag., 50 lei;          

Cartea cuprinde 1073 documente inedite din perioada 1780-1886 privitoare la Banat, provenind din cancelariile bisericești, politice, militare și administrative din Vârșeț, Karloviț, Viena, Buda, Pesta, Sibiu, Timișoara, cât și un manuscris bănățean, - variantă locală din 1804 a lui Supllex Libellus Valachorum - , descoperit la Biblioteca Academiei Române din București. Primul volum din această serie a apărut în 2003 și în el au fost analizate aspectele istorice desprinse din aceste documente. Volumul al II-lea a apărut în  2010 și în el erau analizate aspectele juridice(drept internațional, administrativ, civil, penal, medicină legală etc.), cât și cele de drept canonic. Documentele în discuție prezintă însă aspecte mult mai variate, care ilustrează viața românilor bănățeni din perioada respectivă. Sunt pagini emoționante, care vorbesc despre Răscoala lui Horea, revoluția franceză, revoluția de la 1848, numeroasele războaie austro-turcești, austro-franceze, epidemiile de ciumă și de holeră, care au decimat populația Europei acelei vremi. În ele surprindem starea materială și spirituală a românilor, relațiile lor cu autoritățile politice, militare și bisericești, cu celelalte naționalități conlocuitoare. Nu lipsesc nici documentele care ne vorbesc de renașterea conștiinței naționale, de lupta românilor pentru  afirmare politică, bisericească, culturală și socială. Găsim aici o adevărată cronică a noutăților editoriale ale vremii, apariția și răspândirea publicațiilor românești din Banat și Transilvania, care și-au adus din plin aportul lor la progresul poporului român. Găsim aici figurile unor mari luptători pentru drepturile românilor, apariția și dezvoltarea școlilor, asistenței medicale și multe altele.        

Astăzi, când apar tot mai puține volume de documente, cartea noastră este o noutate binevenită în spațiul cultural românesc și sperăm că ea va fi bine receptată de cititori, de cercetători, de toți iubitorii de cultură ți de istorie românească.

 În cazul în care vor exista solicitări, vom reedita primele două volume. Raportat la prețurile actuale, primul volum ar costa 15, 00 lei, iar al doilea   aprox. 40 lei. Așadar, primim înscrieri și la acelea.

24. D. Bălașa, Țara Soarelui sau Istoria Dacoromâniei, Bârda, Editura ,,Cuget Romanesc”, 342 pag., format A5, hartie offset, tipar offset, coperta policroma, plastifiata, 25 lei.

Părintele Bălașa scrie cu convingerea că dacii n-au pierit, ci, dimpotrivă, s-au dezvoltat de-a lungul istoriei ca un popor măreț, cu  notabile realizări în toate domeniile de activitate. Își susține tezele cu nenumărate dovezi documentare, arheologice, lingvistice, etnologice. Poate unele dintre ideile sale vor fi contestate de anumiți cercetători, dar, cu siguranță, de multe va trebui să se țină seamă în istoriografia românească viitoare. Bătrânul istoric nu se sfiește să răstoarne statui, să atace teze care păreau de neclintit până de curând și să ne dea un exemplu grăitor de ceea ce înseamnă a fi istoric și patriot. Când citești cărțile Părintelui Bălașa, - tu însuți fiind român -, te simți mai puternic, mai mândru, mai optimist, mai încrezător în viitorul nației tale, cu mai multă speranță în propriul tău viitor. Bătrânul istoric se dovedește a fi, cu prisosință, un bătrân al nației sale, un învățător, un dascăl. Scoate la lumină acele momente înălțătoare ale trecutului, care ne pun la loc de cinste în rândul marilor popoare ale Europei, ce-au reușit să-și cucerească demn drumul prin veacuri, convingându-ne că avem toate șansele să redevenim noi înșine; aduce în discuție situațiile critice ale istoriei noastre, poticnirile și insuccesele, felul cum am știut și am reușit să le depășim, convingându-ne că vom găsi întotdeauna resursele necesare să revenim pe linia de plutire, ne convinge, vorba poetului, că ,,românul are șapte vieți în pieptu-i de aramă”.  Nu mai este posibilă realizarea Daciei Mari ca entitate juridică, element de drept internațional, fiindcă contextul politic nu mai permite un asemenea fapt istoric. Totuși, în contextul europenizării și globalizării, daco-românii au datoria sfântă să întărească legăturile lor cu frații de aceeași origine de dincolo de fruntariile politice, să-i ajute să-și păstreze limba, credința, muzica, dansul și tradițiile, într-un cuvânt, să-i ajute să-și păstreze specificitatea etnică, lingvistică și spirituală. În sensul acesta, istoricul ne asigură că putem realiza Dacia Mare. O Dacia Mare în conștiințele noastre, în concertul spiritual de valori al lumii. Cărțile Părintelui Dumitru Bălașa nu se adresează numai istoricilor, cercetătorilor, specialiștilor, ci sunt scrise într-o limbă ușor accesibilă tuturor iubitorilor de istorie românească, de limbă și de țară românească. Astăzi, în contextul unei perioade critice, în care românii sunt atât de încercați pe plan intern sub toate aspectele și atât de discreditați pe plan extern, când sunt tratați de multe ori ca niște rude sărace și înapoiate ale europenilor, Părintele Bălașa ne aduce destule argumente, care ne fac să înțelegem că acestea sunt încercări și crize de moment și că valorile adevărate de care dispune poporul român sunt perene  și nu vor fi distruse, așa cum speră vrăjmașii lui. Părintele Dumitru Bălașa este un învingător, fiindcă a plecat dintre noi cu convingerea că a făcut ceea ce trebuia să facă în calitate de român, de creștin, de preot. Chiar dacă unele dintre tezele și ipotezele pe care le propune vor fi contestate, poate infirmate, despre autor se va vorbi mult de aici înainte, cărțile sale vor fi tipărite și retipărite, cititorii vor găsi în ele mereu prospețimea informațiilor documentate, iar dacii vor reveni mereu în conștiința acestora și datorită cărților Părintelui Bălașa. Cărțile Părintelui Bălaşa sunt  un act de autentic patriotism într-o vreme în care globalizarea şi înstrăinarea devine  crezul unor întregi generaţii. După ce le citeşti, nu poţi decât să exclami: ,,Într-adevăr, cine n-are bătrâni să-şi cumpere!"

25. D. Bălaşa, Dacii de-a lungul mileniilor, Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, 286 pag., format A5, hărtie offset, copertă policromă,  20 lei.

Parcurgând cărţile Părintelui Dumitru Bălaşa dedicate istoriei dacilor, sesizezi cu uşurinţă că sunt scrise de un mare patriot şi deţin ele însele o mare doză de patriotism, care te copleşeşte. Datorită cărţilor Părintelui Dumitru Bălaşa, dacii îşi regăsesc vadul în istorie, în ciuda celor ce-au făcut tot ce le-a stat în putinţă să-i facă să dispară de pe scena ei. Părintele Dumitru Bălaşa este un învingător, fiindcă a plecat dintre noi cu  convingerea că a făcut ceea ce trebuia să facă în calitate de român, de creştin şi de preot. Chiar dacă unele dintre tezele şi ipotezele pe care le propune vor fi contestate, poate infirmate, despre autor se va vorbi mult de aici înainte, cărţile sale vor fi tipărite şi retipărite, cititorii vor găsi în ele mereu prospeţimea informaţiilor documentate, iar dacii vor reveni mereu în conştiinţa acestora şi datorită istoricului Dumitru Bălaşa.

26. Gheorghe Duncea, Tudor Vladimirescu, aşa cum l-am cunoscut,  Bârda, 2015, 150 pag., 6 lei;  

Gheorghe Duncea a fost căpitan al lui Tudor Vladimirescu. Este unul dintre prietenii cei mai apropiați ai lui Tudor Vladimirescu. Au fost împreună de la vârsta de cinci ani. Au fost colegi de școală, tovarăși în afaceri, în armată, în lupte. Lucrarea de față cuprinde însemnările scrise de autor la câteva zile după asasinarea lui Tudor, când Duncea însuși se aștepta să fie prins și executat. Este un text scris ,,cu limbă de moarte”, pentru a se ști de către urmași lucruri necunoscute din biografia marelui erou. Însemnările lui s-au păstrat ,,la căpriorul unei case” din Prejna, au fost transcrise de un urmaș al său, au fost publicate în reviste din perioada interbelică sub formă de serial  și văd acum pentru prima dată lumina tiparului sub formă de carte. Lucrarea este însoțită de un studiu introductiv semnat de Pr. Stănciulescu-Bârda.   Ne facem o datorie de conștiință din publicarea acestui manuscris și sperăm că el va intra în circuitul științific și-n atenția istoricilor și a marelui public.  

27.      Nicolae Iorga, așa cum l-au cunoscut, Bârda,  Editura ,,Cuget Românesc”, 2012, 272 pag., 20 lei;

Lucrarea este rodul unor căutări desfășurate în ultimii treizeci de ani. Nenumărate scrisori și mesaje am adresat de-a lungul celor trei decenii către toți cei ce l-au cunoscut pe marele savant. Am publicat anunțul în multe reviste și ziare și rezultatul s-a concretizat în această carte. Întâlnim aici  amintiri despre Nicolae Iorga semnate de foști studenți, secretari, prieteni, apropiați ai săi din țară și din străinătate, precum Nicolae Bocancea, Traian Cantemir, Alexandru Ciorănescu, Alexandru Ciurea, Ioan Cociu, Gheorghe Cunescu, Nicolae Fuiorea, Ieremia B. Ghita, Nicolae Grigoraș, Gheorghe Iliescu-Izvoare, Constantin Pavel, Alexandru Petrescu, M. Petrescu-Dâmbovița, Ion Larian Postolache, Alexandru Predescu, Ioan Rămureanu, Petru Rezuș, Constantin Robescu, I. I. Rusu, Stela  Serghie, Dan Simonescu, Ene Stanciu, Haralambie Teodoru, Gh. Vețeleanu, D. Bălașa, I. C. Chițimia, Rodica Ciocan-Ivănescu, Gheorghe  Hrușcă, Ioan T. Ionescu, I. Ionescu, C. Lodovescu, Gh. Ruscanu, Maria Schmidt, Ilie Grămadă, Aurel Bordenache, Emilia Comișel, Gunther Schuller, Alexandru Andronic, A. Mihăescu, Iosif E. Naghiu, Nicolae Petrescu, Gheorghe Șinca, Haralambie Teodoru,  Teodor Costescu, Gh. Dumitrescu-Bistrița,George Magherescu, Mircea Iosif, Gh. Paschia, Em. D. Petrescu, Gh. Popescu, Jozsi  Sandor, Virgil Medan, Antonie Plămădeală și mulți alții.         Mulțumesc lui Dumnezeu că mi-a dat ideea de a aduna aceste amintiri inedite, dar regret că ideea mi-a venit mult prea târziu. S-ar fi putut aduna mult mai mult material! Asta este!

28.     Pr. D. Bălașa, Marele atentat al Apusului papal împotriva poporului român, Bârda, Editura ,,Cuget Romanesc”, 150 pag., format A5, hartie offset, tipar offset, coperta policroma, plastifiata, 16 lei.    

 Editura noastră a publicat cartea regretatului părinte Dumitru Bălaşa, Marele atentat al Apusului papal împotriva poporului român. Ea reprezintă o noutate în domeniu, în sensul că urmăreşte contactele pe care le-a avut poporul român pe o perioadă de cea. două milenii cu Occidentul, cât şi implicaţiile pe care le-a avut scaunul papal, mai precis papa, cu aceste contacte româno-occidentale. În spatele unor evenimente cruciale din istoria românească s-au vehiculat interese ale papalităţii de expansiune şi prozelitism în spaţiul românesc. Părintele Dumitru Bălaşa apelează pentru justificarea susţinerilor sale la o bibliografie impresionantă şi la reinterpretarea unor documente şi cronici de epocă mai mult sau mai puţin cunoscute în lumea ştiinţifică românească. Autorul este conştient de importanţa filonului dacic în spiritualitatea românească şi tocmai de aceea tratează poporul român drept popor „daco-român”. Conştiinţa descendenţei româneşti din trunchiul traco-dacic îl aveau şi popoarele occidentale cu care românii au intrat în contact de-a lungul vremii şi acest lucru le-a făcut să aibă o politică în mare parte ostilă, menită să împiedice realizarea idealului românesc de „Dacia Mare”. Părintele Dumitru Bălaşa socoteşte că realizarea acestui ideal a constituit un adevărat fir roşu al întregii istorii româneşti bimilenare şi în sprijinul acestei teze aduce argumente documentare mai mult decât convingătoare. Părintele Dumitru Bălaşa se dovedeşte a fi, – şi în cazul de faţă –, ca preot şi istoric, un adevărat bătrân al naţiei sale. Repune în discuţie fapte şi evenimente istorice, documentează fiecare afirmaţie, ne prezintă lucruri, pe care le credeam arhicunoscute, ori altele mai puţin cunoscute şi ne face să cădem pe gânduri. Ne dă sfaturi cu discreţie, dar mai degrabă ne ajută să ajungem la concluzii. Nu îndeamnă la ură, la şovinism, ci doar la cumpătare, prudenţă şi obiectivitate. Papalitatea pentru el este elementul cheie, care a condus din umbră multe dintre evenimentele ce au adus atâta suferinţă strămoşilor şi moşilor noştri, care au provocat ură şi războaie între popoare. Neamurile au fost adevăraţi pioni de şah, pe care papa i-a folosit ca să-şi atingă scopurile, să-şi întindă stăpânirea. Dacă astăzi atâţia consideră legăturile ce se ţes vizibil între lumea ortodoxă şi cea catolică drept o binecuvântare, un dar al papalităţii, părintele Bălaşa ne îndeamnă la prudenţă şi la multă, multă atenţie. Calul troian prezintă multe surprize şi de aceea e bine să fim suficient de maturi în abordarea evenimentelor. Istoria stă mărturie în acest sens. Cine are urechi de auzit să audă! Aceştia ar trebui să fie cititorii de toate categoriile, diplomaţii, dar mai ales cei ce-şi iubesc cu adevărat ţara. Cartea părintelui Bălaşa este un act de autentic patriotism într-o vreme în care globalizarea şi înstrăinarea devine crezul unor întregi generaţii. După ce o citeşti, nu poţi decât să exclami: „într-adevăr, cine n-are bătrâni să-şi cumpere!”

29.     Pr. Al. Stănciulescu-Bârda, Scrisoare pastorală, Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, vol. IX, 2018, 641 pag., 40 lei, hârtie offset, tipar offset, copertă policromă.

În lucrare sunt cuprinse numerele 320-360 din ,,Scrisoare pastorală”, publicația Parohiei Malovăț. O primă parte din articolele cuprinse în carte conţin, cum era şi firesc, teme religios-morale, menite să contribuie la întărirea credinţei enoriaşilor noştri, respectiv a cititorilor, la repunerea în viaţă a virtuţilor morale, la familiarizarea cu valorile învăţăturii şi vieţii noastre creştine. O altă parte a materialelor cuprinse în cele ce urmează abordează cele mai ,,fierbinţi” probleme ale actualităţii cu implicaţii religios-morale din parohie, din ţară, dar chiar şi din lume. Sunt puse în discuţie fapte, întâmplări şi probleme, care sunt uneori capăt de afiş în rândul ştirilor zilei, sunt analizate, sunt scoase în evidenţă aspectele pozitive, demne de urmat şi aspectele negative, menite să trezească cititorilor noştri repulsie şi să-i determine să nu repete astfel de fapte.  O altă categorie de materiale priveşte viaţa parohiei. E vorba de tot felul de evenimente, de activitate pastoral-misionară, culturală, administrativă şi gospodărească. Prin materialele de acest fel, publicaţia noastră şi, în cazul de faţă, cartea, devine o adevărată cronică a unei parohii, a unei localităţi, dar şi un adevărat manual de Pastorală, în care, cu obiectivitate  şi transparenţă, se scot în evidenţă ,,secretele”  care au contribuit la realizarea unei parohii prospere  în lumea de azi atât de debusolată şi secularizată.

30.     Pr. Dr. Al. Stănciulescu-Bârda, Dicționarul proverbelor religioase românești, vol. II, Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, 2017, 567 pag., hârtie offset, tipar offset, copertă policromă, 40 lei.

Domnul Prof. Univ. Dr. Wolfgang Mieder este considerat  cel mai competent paremiolog din lume, datorită studiilor sale și prestigioasei reviste internaționale de paremiologie ,,Proverbium”, pe care o editează.  De mai bine de trei decenii, între noi s-a legat o adevărată prietenie, reprezentată prin numeroase scrisori, schimburi de cărți și colaborări la ,,Proverbium”.  Domnul Prof. Univ. Dr. Wolfgang Mieder  a luat act cu mult interes de strădaniile subsemnatului de a realiza Dicționarul proverbelor religioase românești, iar când a răsfoit primul volum, a exclamat că ,,nu cunoaște un alt popor, care să aibă o zestre paremiologică cu profil religios atât de bogată.  Numai un popor cu existență milenară putea să creeze un asemenea tezaur.”  Iată un adevăr incontestabil. Aducem drept argument și prezentul volum.

31. Călăuză biblică,  426 pag., 30 lei;                 

Cartea este o antologie de cugetări și sfaturi înțelepte selectate din Sfânta Scriptură, organizate pe teme și probleme, cu indici și note de subsol. Lucrarea nu este o concordanță biblică, ci ea se vrea chiar o călăuză în viața duhovnicească a cititorilor. Numeroase texte cuprinse în această lucrare sunt însoțite de comentarii, care ajută pe cititor în înțelegerea mai adâncă a sensurilor mesajului biblic. Cel care a selectate aceste texte, a făcut cuvenitele comentarii și explicații, prefața și indicii, a îngrijit ediția, este Pr.

                      Al. Stănciulescu-Bârda.





B. Cărți în curs de apariție:



32.             Mânăstirea profanată; 

33.             Nunta din Transilvania; 

34.             Dicționarul proverbelor religioase românești, vol. IV; 

35.             Religia și proverbul românesc;

36.             Războiul Crucilor;

37.             Inima mamei;

38.             Coșulețul cu flori;

39.             File de jurnal, vol. I(1966-1981);



C. Micul anticariat:



40.  Abdolah, K., La porțile moscheii, București, Editura Univers, 2008, 300 pag., 10 lei;

41.  Balaguer, J., Forja, București, Editura Adevărul, 1992, 320 pag., 7 lei;

42.  Banks, R., Rezervația, București, Editura Univers, 2009, 250 pag., 10 lei;    

43.  Barry, S., Calea cea lungă, București, Editura Univers, 2007, 240 pag., 10 lei;

44.  Băbuț, Gh., Predici la înmormântare, Oradea, Ed. Pelerinul, 1993, 344 pag., 20 lei;

45.  Băran, V., Ancheta, București, Editura Cartea Românească, 1972, 180 pag., 5 lei;

46.  Berstein, S., Milza, P., Istoria Europei,  Buc. , Inst. European, 1998, vol. I, 374 pag., 15 lei; vol. II, 272 pag., 15 lei; vol. IV, 366 pag.,, 15 lei; vol. V, 476 pag., 20 lei;

47.  Blaga, Serapion, Prințesa Tamaz, Editura Gheea, 2000, 288 pag., 10 lei;

48.  Brăescu, M., Îmi amintesc și-mi imaginez, București, Editura Carpathia, 2010, 240 pag., 5 lei;

49.  Bucur, M., Istoriografia literară românească, Buc., Ed. Minerva, 1973, 646 pag., 20 lei;

50.  Carr, J. L., O vară la țară, București, Editura Univers, 2007, 126 pag., 3 lei;

51.  Castillon, C., Insecta, București, Editura Univers, 2008, 126 pag., 4 lei;

52.  Codul rutier 2003 în 1100 întrebări, București, Editura Național, 2003, 364 pag., 10 lei;

53.  Charney, D., Înainte de Shogun, Craiova, Editura Tribuna, 704 pag., 10 lei;

54.  Conceptul de istorie literară în cultura românească, Buc., Ed. Eminescu, 1978, 340  pag., 20 lei;

55.  Constantinescu, M, Liman virtual(versuri), București, Editura Cartea Românească, 1983, 60 pag., 3 lei

56.  Constelația lirei, București, Editura Cartea Românească, 1987, 380 pag., 15 lei;

57.  Copcea, F., Dictatura de dincolo de dictatură, Tr. Severin, Ed. Lumina, f. a., 148 pag., 2 lei;

58.  Crumey, A., Pfitz, București, Editura Univers, 2007, 174 pag., 5 lei;

59.  Cuvinte duhovnicești, Craiova, Editura Contrafort, 2006, 390 pag., 25 lei;

60.  Daba, D.,  În căutarea lui Brâncuși, Timișoara, Ed. Facla, 1989, 252 pag., 15 lei;

61.  Dangor, A., Fructul amar, București, Editura Univers, 2007, 302 pag., 10 lei;

62.  Davy, M., Enciclopedia doctrinelor mistice, Buc., Ed. Amacord, 1999, 290 pag., 30 lei;

63.  Desmarest, Marie-Anne, Torente, Buc., Editura Porus, 1992, vol. I, 320 pag., 6 lei; vol. II; 290 pag., 6 lei; vol. III, 304 pag., 6 lei; vol. IV, 206 pag., 6 lei; vol. V, 190 pag., 6 lei; vol. VI, 208 pag., 6 lei; 

64.  Djebar, A., Nerăbdătorii, Buc., Ed. Univers, 1982, 226 pag., 7 lei;

65.  Djuvara, N., Civilizații și tipare istorice, Buc., Ed. Humanitas, 1999, 568 pag., 50 lei;

66.  Dorobanțu, Nil, Acatistier, Ed. Floare de april, 2018, 414 pag., 35 lei;

67.  Dorobanțu, Nil, Antihristul, Ed. Floarea de april, 2017, 88 pag., 10 lei;

68.  Dorobanțu, Nil, Apocalipsa, Ed. Floarea de april, vol. I,  2018, 510 pag., 40 lei; vol. II, 2018, 526 pag., 40 lei;

69.  Dorobanțu, Nil, Apologetica, Ed. Floarea de april, vol., I, 494 pag., 35 lei; vol. II, 2017, 400 pag., 30 lei;

70.  Dorobanțu, Nil, Cuvinte cerești, Ed. Floarea de april, vol. I, 2016, 160 pag., 15 lei; vol. II, 2016, 140 pag., 15 lei; vol. III, 2017, 100 pag., 10 lei;

71.  Dorobanțu, Nil, Dumnezeu în natură, Ed. Floarea de april, 2016,  320 pag., 25 lei;

72.  Dorobanțu, Nil, Etica, Ed., Floarea de april, 2017, 150 pag., 15 lei;

73.  Dorobanțu, Nil, Faust – ateul mântuit, Ed. Floarea de april, 2016, 116 pag., 10 lei;

74.  Dorobanțu, Nil, Logica, Ed. Floarea de april, vol. I, 2020, 380 pag., 35 lei; vol. II, 2020, 384 pag., 35 lei;

75.  Dorobanțu, Nil, Mistica, Ed. Floarea de april, 2016, 320 pag., 30 lei:

76.  Dorobanțu, Nil, Nebun pentru Hristos, Ed. Babel, 2015, 190 pag., 20 lei;

77.  Dorobanțu, Nil, Omul – ființă necunoscută, Ed. Floarea de april, 2019, 190 pag., 15 lei;

78.  Dorobanțu, Nil, Petru de la Maglavit, Ed. Floarea de april, 2016, 78 pag., 10 lei;

79.  Dorobanțu, Nil, Rugăciuni în prigoană, Ed. Floarea de april, 2016, 110 pag., 10 lei;

80.  Dorobanțu, Nil, Sociologia, Ed. Floarea de april,  2017, 216 pag., 20 lei;

81.  Dorobanțu, Nil, Stil, Ed. Floarea de april, 2017, 112 pag., 10 lei; 

82.  Dorobanțu, Nil, Tâlcuiri la Acatiste, Ed. Floarea de april, 2019, 136 pag., 15 lei;

83.  Dorobanțu, Nil, Tâlcuiri la canoane, Ed. Floarea de april, vol. I, 2016, 358 pag., 35 lei; vol. II, 320 pag., 30 lei; 

84.  Dorobanțu, Nil, Tâlcuiri la Molitfelnic, Ed. Floarea de apil, 2019, 344 pag., 35 lei;

85.  Dorobanțu, Nil, Tâlcuiri la Tatăl nostru și Psalmul  50, Ed. Floarea de april, 2016, 112 pag., 10 lei;

86.  Dorobanțu, Nil, Teofania, Ed. Floarea de april, 2016, 144 pag., 15 lei;

87.  Dorobanțu, Nil, Teofaniile din Pateric, Ed. Floarea de april, 2016, 294 pag., 30 lei;

88.  Dorobanțu, Nil, Veronica de la Vladimirești, Ed. Floarea de april, 2017, 180 pag., 15 lei;

89.  Drăgan, I. C., Idealuri și destine. Eseu asupra evoluției conștiinței europene, Buc., Editura Cartea Românească, 1977, 330 pag., 10 lei;

90.  Dumas, A., Contele de Monte Cristo, Buc., Editura Eden, 1992, vol. I-III, 480 + 450 +500 pag., 45 lei;

91.  Dumas, A., După douăzeci de ani, București, Editura Eden, 1992, vol. I-II, 464+446 pag., 30 lei;

92.  Durrell, L., Mountolive, Buc., Ed. Cartea Românească, 1990, 384 pag., 5 lei; 

93.  Dvornik, Fr., Slavii în istoria și civilizația europeană, Buc., Ed. Al Educational, 2001, 640 pag., 40 lei;

94.  Epictet, Marcus Aurelius, Manualul. Către sine, Buc., Ed. Minerva, 1977, 5 lei;

95.  Faulkner, W., Zgomotul și furia, București, Editura Univers, 2007, 300 pag., 10 lei;

96.  Frumusețea, o istorie a eternului feminin, Buc., Ed. Univers, 1997, 128 pag., 5 lei;

97.  Fruttero, C., Femeia de duminică, București, Editura Univers, 2008, 384 pag., 7 lei;

98.  Fulga, L., Salvați sufletele noastre, București, Editura Eminescu, 1984, 304 pag., 7 lei;

99.  Gaarder, J., Fata cu portocale, București, Editura Univers, 2009, 160 pag., 4 lei;

100.    Gânju, T., Arta de a gândi, Buc., Ed. Albatros, 1983, 138 pag., 5 lei;

101.    Getino, O., Îi spuneau patruzeci și cinci, Buc., Ed. ptr. literatură universală, 1966, 172 pag., 7 lei;

102.    Gheorghiță, N., Chinonicul duminical în perioada post-bizantină(1453-1821), Buc., Editura Sofia, 2009,  344 pag., 20 lei;

103.    Grădincea, I., Relațiile dintre Biserica Ortodoxă și Bisericile Vechi Orientale din anul 1964 până în 2001, Craiova, Ed. Sitech, 2004, 334 pag, 15 lei;

104.    Grigoraș, I., Binele și răul, Buc., Ed. Științifică și Enciclop., 1981, 80 pag., 5 lei;

105.    Guerrazzi, Fr. D., Isabella Orsini, București, Editura Albatros, 1968, 248 pag., 7 lei;

106.    Harris, Th., Tăcerea mieilor, București, Editura Lider, 1988, 380 pag., 10 lei;

107.    Ibanez, V. B., Maja Desmuda, București, Editura Univers, 2008, 270 pag., 5 lei;

108.    Iureș, Șt., Orbita planetei EPS, București, Editura Cartea Românească, 1987, 606 pag., 10 lei;

109.     ,,Izvorașul”, Revista de cultură populară, Rm. Vâlcea, 1993, nr. 4, 48 pag., 2 lei;

110.    Ivan, A., Logos Parainetikos, Craiova, Ed. Mitrop. Olteniei, 2015, 394 pag., 20 lei;

111.    Întâmplări din Gastropolis, București, Editura Univers, 2008, 286 pag., 7 lei;

112.    James, H., Daisy Miller și alte nuvele, București, Editura Univers, 2008, 282 pag., 7 lei;

113.    James, H., Portretul unei doamne, București, Editura Eminescu, 1970, 600 pag., 20 lei;

114.    Jerome, J., Tommy și prietenii săi, Cluj-Napoca, Ed. Dacia, 1989, 288 pag., 5 lei;

115.    Kerouac, J., Cartea viselor, București, Editura Univers, 2007, 320 pag., 10 lei;

116.    Laudan, D., Doctor Quinn,  București, Editura Z,  160 pag., 5 lei;

117.    Lawrence, D. H., Fata pierdută, București, Editura Victoria, 1992, 460 pag., 8 lei;

118.    London, J., Croaziera cu Snark, Buc., Ed. Meridiane, 1988, 288 pag., 5 lei;

119.    Lungu, I., Școala Ardeleană, Buc., Ed. Minerva, 1978, 506 pag., 20 lei;

120.    Maievschi, G., Maxim Gorki, spre adevăruri umane, București, Ed.Albatros, 1980, 210 pag., 7 lei;

121.    Maugham, W. S., Robie, vol. I, București, Editura Minerva, 1970, 280 pag., 5 lei;

122.    Mâciu, M., Interpretări. Din istoria sociologiei românești, Iași, Editura Junimea, 304, pag., 15 lei;

123.    Meyrink, G., Golem, București, Editura Univers, 2007, 254 pag., 5 lei;

124.    Micle, Veronica, Corespondență, Cluj, Ed. Dacia, 1979, 380 pag., 10 lei;

125.    Munthe, A., Cartea de la San Michele, Chișinău, 1990, 380 pag., 20 lei;

126.    Negrescu, I., Limba slavă veche, Buc., Ed. Inst. Biblic, 1961, 468 pag., 30 lei;

127.    Neuman, C. și colb., Istorie sumară a dezvoltării științei, Buc., Ed. Politică, 750 pag., 30 lei;

128.    Octavian, T., Motivul. Afară din joc. Celălalt, Buc., Ed. Minerva, 1991, 350 pag., 5 lei;

129.    Onstott, J., Mexic, National Geografic, f.a., 400  pag., 10 lei;

130.    Pătruț, A., De la normal la paranormal, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1993, 348 pag., 15 lei;

131.    Permanența umanismului românesc, Buc., Ed. Eminescu, 1985, 316 pag., 15 lei;

132.    Pestalozzi, J. H., Cum își învață Gertruda copiii, Buc., Ed. Didactică, 1977, 152 pag., 15 lei;

133.    Popa, G., Vademecum de urgențe medicale, București, Editura Medicală, 1981, 330 pag., 30 lei;

134.    Popescu, Tudor, ,,H. W.” își caută umbra, București, Editura Militară, 1970, 184 pag., 5 lei;

135.    Prat, R., Timpul hienelor, Buc., Ed. Dragon, 1991, 224 pag., 5 lei;

136.    Probleme de asistență medicală în obstetrică-ginecologie, Buc., Ed. Medicală, 1981, 118 pag., 10 lei;

137.    Prohodul Maicii Domnului, Rm. Vâlcea, Editura Buna Vestire, f.a., 36 pag., 5 lei; (3);

138.    Qubein, N., Profesionist în vânzări, București, Editura Curtea Veche, 2010, 232 pag., 5 lei; 

139.    Ragde, A. B., Plopii din Berlin, București, Editura Univers, 2009, 254 pag., 5 lei;

140.    Robinson, M., Galaad, București, Editura Univers, 2007, 274 pag., 7 lei;

141.    Rotaru, N., Lumina zilei, Timișoara, Editura Facla, 1989, 152 pag., 5 lei;

142.    Rusu, D., Cercetări istorice, 1925-1947. Bibliografie, Buc. Ed. Științifică, 1982, 140 pag., 7 lei;

143.    Sbanțu, C., Patrula spațială, Iași, Editura Junimea, 1989, 312 pag., 5 lei;

144.    Scott, W., Quentin Durward, Craiova, Editura Oltenia, f.a., 326 pag., 8 lei;

145.    Scott, W., Rob Roy, București, Editura Cartea Românească, 1972, 486 pag., 15 lei;

146.    ,,Secolul 20”, Buc., 1975, nr. 1-2(168-169), 164 pag., 15  lei;

147.    Semenik, D., Dragostea,  București, Editura Sofia, 2014, 290 lei, 20 lei;

148.    Silvestri, A., Așa cum l-am cunoscut, București, Editura Carpatia, 2010, vol. I, 272 pag., 10 lei;

149.    Silvestri, A., Critica criticii literare, Buc., Ed. Carpahtia, 2013, vol. I, 270 pag., 7 lei;

150.    Simenon, G., Pisica. Casa de pe canal, București, Editura Adevărul, 2009, 312 pag., 10 lei;

151.    Sfetcu, I, Predici, Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, 2011, 312 pag., 20 lei(2);

152.    Silvestri, A., Critica poeziei(1973-1989),  București, Editura Carpathia, vol. II, 2014, 304 pag., 7 lei; vol. III, 2014, 272 pag., 7 lei; vol. IV, 2014, 208 pag., 7 lei;

153.    Silvestri, A., Frumusețea lumii cunoscute, București, Editura Carpathia, 2009, 5 lei;

154.    Silvestri, A., Apocalypsis cum figuris(în franceză), Buc., Ed. Carpathia Press, 2005, 48 pag., 5 lei;

155.    Smollett, Tobias, Călătoriile lui Humphrey Clinker, Buc., Ed. Univers, 1971, 430 pag., 20 lei;

156.    Somerset, M, Julia, București,. Editura Victoria, 1992, 240 pag., 8 lei;

157.    Somerville, Ch., Marea Britanie, București, National Geografic, f.a., 400 pag., 15 lei;

158.    Sorescu, M., Sărbători itinerante. Poeme, București, Editura Cartea Rom., 1978, 144 pag., 10 lei;

159.    Stanciu-Reiss, Fr., Vorbește-mi despre moarte, București, Editura Universal, 1994, 190 pag., 6 lei;

160.    Stancu, Zaharia, Desculț, București, Editura Cartea Românească, 1971, 670, 15 lei;

161.    Stănciulescu-Bârda, Al., Unitate națională. De la gând la faptă, Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, 2006, 48 pag., 5 lei;

162.    Sue, E., Misterele Parisului, vol. II, București, Editura pentru literatură, 1968, 366 pag., 5 lei;

163.    Ștefanahe, Corneliu, După echinocțiul de primăvară, Iași, Editura Junimea, 1981, 222 pag., 5 lei;

164.    Știința literaturii. Istoriografia de artă, Buc., Ed. Academiei, 1979, 192 pag., 7 lei;

165.    Știință, religie, societate, București, Editura Politică, 1972, 480 pag., 10 lei;

166.    Tache Sterea, Teologie Dogmatică și Simbolică, vol. I, Buc., Ed. I. Biblic, 2003, 304 pag., 20 lei;

167.    Talisman, Bârda, Editura Cuget Românesc, 2015, 16 pag., 1,50 lei;

168.    Tatăl nostru(în zece limbi), Bârda, Editura Cuget  Românesc, 2015, 16 pag., 1,50 lei;

169.    Trevor, W., Citindu-l pe Turgheniev, București, Editura Univers, 2007, 234 pag., 20 lei;

170.    Triumful marelui ideal. 1918, Buc., Ed. Militară, 1988, 488 pag., 20 lei;

171.    Vancura, V., Marketa, fiica lui Lazar, Buc., Ed. Univers, 1984, 200 pag., 5 lei;

172.    Vian, B., Smulgătorul de inimi, București, Editura Univers, 2009, 190 pag., 5 lei;

173.    Vianu, T., Opere, Buc., Editura Minerva, 1978, vol. VI, 616 pag., 20 lei; vol. IX, 1980, 850 pag., 20 lei;

174.    Vorobiov, N., Cum să trăim în ziua de astăzi, București, Editura Sofia, 2010, 376 pag.,  30 lei;

175.    Zamfirescu, D., Istorie și cultură, Buc., Ed. Eminescu, 1975, 234 pag., 10 lei;

Așteptăm comenzile Dumneavoastră și înscrieri la viitoarele  apariții.

           Sănătate, pace și bucurii în viața și în casa Dvs.!


                           Pr. Al. Stănciulescu-Bârda