marți, 31 mai 2022

Ionel NECULA - ADRIAN BOTEZ – ”CAVALERUL FĂRĂ LEGE”, AL PROZODIEI ROMÂNEȘTI

 




ADRIAN BOTEZ – ”CAVALERUL FĂRĂ LEGE”, AL PROZODIEI ROMÂNEȘTI

 

      Nu este prima dată când bunul meu prieten, scriitorul Adrian Botez, mă surprinde cu isprăvile sale literare, ieșite din tipicul obișnuit și greu de integrat într-un cadru exegetic omologat. Îl cunosc bine, de mulți ani - și-i urmăresc, cu consecvență, prolificitatea prestațiilor sale beletristice. Frecvența aparițiilor sale, în vitrina cu noutăți literare, este așa de fluidică, încât depășește, cu mult, ritmica și bugetul de timp, ce le-am consacrat lecturii cărților, cu care confrații mă onorează.

      Ultima carte pe care Adrian Botez mi-a trimis-o - TĂRÂMURI (poeme și prozopoeme...boeme) - Editura Rafet, Rm  Sărat, 2022 -  este la fel de ciudată, ca și altele, primite anterior. Este o culegere cu de toate: versuri, prozopoeme, haiku-uri  -  structurate, însă, în  patru diviziuni distincte. Prima dintre ele este rezervată Poemelor Stafii, în care autorul caută imaginea cea mai apropiată de reflecție și simbolistica propice rostogolirii gândului, în abisul meditației metafizice: ”tai Crăcile Uscate ale Sentimentelor/ mele Caline - altoiesc Gândurile mele - cu/ Mlădițe Minuni: RAZE/ DIVINE// sap adânc/ abisul - dureros (până la/ pierderea Conștiinței de Sine!) - la RĂDĂCINILE COPACULUI/ VIEȚII ȘI  MORȚII...// totul -degeaba: / în fiecare clipă a/ Zilei - bate - arid:/ MIEZUL NOPȚII... ” (MUNCI DE PRIMĂVARĂ). 

      Nu este deloc simplu să lecturezi o carte semnată de Adrian Botez. Pentru un cititor obișnuit cu modalitatea clasică de exprimare poetică, poemele poetului i se par, probabil, bizare - prin substanța lor lirică, dar chiar și prin forma de dispunere a versurilor. Asemeni ”CAVALERULUI FĂRĂ LEGE”, interpretat de Raf Vallone, din cunocutul film italo-francez, nimic din canoanele omologate, în prozodia clasică, nu se regăsesc, în prestațiile lui Adrian Botez - dar asta n-o face din neștiință (...la un moment dat, se specializase, cu succes, în haiku și sonetistică  –   specii poetice extrem de rigide, prozodic !), sau din refractarism -  ci pentru că  DĂ UN ALT ÎNȚELES CREAȚIEI LITERARE. El nu are nevoie de reguli omologate, pentru că le are pe ale sale, mai potrivite pentru genurile cultivate. Se vede bine că, din  cunoscutul binom eminescian - minte și inimă - privilegiază primul termen, că emoția, afectivitatea, sentimentul – pălesc, în fața bisturiului rațional ! -  și că pasiunea se supune raționamentului silogistic. Autorul știe să-și controleze temperamentul și dorințele, iar  rațiunea  nu  se  lasă  păcălită  de  dogoarea  inimii.

      Sigur, dezechilibrul se mai atenueazî în diviziunea a doua a cărții, cea consacrată rubaiyatelor , deși ”CAVALERUL FĂRĂ LEGE” nu se dezminte, nici în această formă de dispunere lirică -  și, ca un TRUVER ÎNVOLBURAT, în pofida cursului originar, conferit  de persanul OMAR KHAYYAM - rațiunea, împănată cu sensuri biblice, continuă să-și subordoneze pornirile emoționale și să conducă barca destinului omenesc : ”Am vrut să fiu Curat în Suflet - nici Falșii  Prieteni - nici Păduchi.../ Când merg în  munți - Crist și cu mine - ne așezăm pe-Același  Trunchi:/ e-atâta Liniște în Floare - atâtea Păsări ne vorbesc!/ Crist și cu mine  - unul altui -  ne arătăm Rănile - FIRESC!(Reciprocitate)    

      Bineînțeles că același ”CAVALER FĂRĂ LEGE” poate fi regăsit și în  partea a treia a cărții, cea consacrată prozopoemelor, jocurilor de copii sașìi  -  alcătuiri sui generis -  la granița dintre scheci,, reflecții și poeme în proză - greu de încadrat într-un  anume gen literar.  Autorul a găsit forma ideală, prin care Spiritul trece din TEZĂ, în ANTITEZĂ  -  și se combină în SINTEZĂ, pentru a-și arâta îngrijorările (și revoltele...), față de ideea unui presupus Guvern Mondial, față de Noua Ordine Mondială,  față de derbedeii obraznici (”poponarii”) și față de alte moravuri (extrem de dubioase !), ale lumii ”evoluate” (?!) de azi – dar, în același timp,  sugerează, cu convingere,  nevoia de Pocăință (...discretă, a fiecărui individ în parte... - ...și, mai cu seamă, în domeniul AXIOLOGICO-ARTISTIC !) – Pocăință, dacă nu mistică, măcar lucidă și SINCER-AUTOREFLEXIVĂ.

      Cartea se încheie cu un bogat CV, din care se pot reconstitui liniile configurative ale profilului său de autor prolific și inconfundabil, pe care îl creditez, ”cu asupra de măsură !

 

Ionel NECULA

Tecuci / ROMÂNIA

 

 











Gheorghe Constantin Nistoroiu - „Barbaria” geto-dacilor şi „civilizația” romană. Nereuşita romanizării Dacilor neliberi (1)

 



„Barbaria” geto-dacilor şi „civilizația” romană. Nereuşita romanizării Dacilor neliberi (1)

Prof. dr. Gheorghe Constantin Nistoroiu, Cavaler de Clio

31 Mai 2022

 

„Apărarea pământului Daciei de către poporul său a fost un IMN DE IUBIRE cum rar le-a fost dat popoarelor să-l adreseze patriei lor în primejdie” (Vasile Pârvan)

 

Dacă, pământul vetrei noastre străbune - Dacia Mare era/ încă mai este un imn de iubire, adică un Cer înstelat de lumină, de albastru, de har, de biserici, de mănăstiri, de eroi, de martiri şi de sfinţi, nu vom păşi alături de linguşitorul orator C. Plinius Caecilius Secundus, care l-a zeificat pe împăratul tiran - Traian, pentru a ni-l întroniza „călăuză tuturor domnitorilor”, ci vom călca apăsat pe urmele ilustrului istoric Titus Livius (59 î.Hr.-17 d.Hr), care ne aşterne imaginea reală a imperiul roman cu un secol înaintea războaielor daco-romane, pentru a ne da seama corect ce model civilizator putea fi Roma pentru popoarele subjugate sau chiar cele vecine.

 

 „Părerea mea e că fiecare om trebuie să se străduiască a-şi da seama cum a fost viaţa romanilor, ce obiceiuri au avut, prin ce bărbaţi şi prin ce mijloace s-a întemeiat şi a crescut puterea Romei în timp de pace sau de război, apoi cum slăbind treptat, au decăzut mai întâi moravurile şi apoi oamenii din ce în ce mai mult, până ne-am prăvălit în mocirlă, încât am ajuns în actualele vremuri să nu mai putem nici îndura păcatele noastre, nici primi leacuri de îndreptare” (Titus Livius, Ab urbe condita libri –Carte de la fondarea Romei).

 

Pierderea imensă, incomensurabilă, spirituală, seculară, milenară a Dacilor neliberi din provincia/ provinciile romane, instituite după anul 106 d.Hr., şi poate chiar şi a dacilor liberi, privind insuccesul romanizării, s-a aggiornat...,s-a recuperat,  în cele din urmă, abia la începutul mileniului trei d.Hr., prin vizita papei Ioan Paul al II-lea (cel care ne-a săltat ca popor, ca naţiune cu un secol, două de civilizaţie şi cultură, cum trâmbiţează calicii filolatini şi toţi antiromânii autonomi - n.a.). Karol Wojtyla a dorit să fie poet, actor şi autor de teatru. N-a reuşit. El este deci un poet ratat, un om de teatru ratat şi, îndeosebi, un actor ratat. Dacă n-a reuşit mare lucru în poezie şi actorie Karol Wojtyla a izbutit în schimb strălucit ca faţă bisericească. A visat să însemne ceva în artă şi a ajuns în politică. Toate apariţiile sale în public beneficiază de înscenări de mari proporţii, bine concepute şi bine regizate în cele mai mici amănunte”. (Mihail Diaconescu, Teze cominterniste preluate de Papa Ioan Paul al II-lea, în Istorie şi Valori, Ed. M.I. Buc.-1994, p. 377)

 

Un tablou mai complet, căci nu poate fi vorba de Icoană, în care se reflectă personajul „poetul ratat”, „actorul ratat”, „autor de teatru ratat”, ajuns papă, creionat de Părintele Filologiei române creştine ortodoxe Mihail Diaconescu, ni l-a conturat marele general aviator, istoricul militar Radu Theodoru. „Karol Voityla Katz a fost propulsat în înalta ierarhie ecleziastică a clerului catolic din Polonia (Iluminat, şeful lojii Opus Dei, Stadthalter al lui Rockefeller), ca rezervă strategică în lupta pentru cucerirea Vaticanului. Ca pe tronul pontifical să fie suit Karol Voityla Katz au trebuit să moară asasinaţi papa Ioan al XIII-lea şi papa Ioan Paul I. Papa Ioan al XIII-lea a vrut să facă ordine la Vatican. Ordine financiară « averea imensă a Vaticanului este administrată de banca Rothschild », ordine administrativă şi ordine liturgică. A murit otrăvit...

 

Papa Ioan Paul I, a murit la 33 de zile de la înscăunare. El primise de la ziaristul italian Mino Pecarelli lista cardinalilor masoni care complotau împotriva catolicismului. Pe listă figurau nume de masoni membri ai Lojei Negre. Papa a hotărât conform tradiţiei pontificale să taie legăturile masoneriei cu Varicanul... Vârfurile din jurul lui n-au permis autopsia, îmbălsămându-l şi înmormântându-l în mare grabă, făcându-i astfel loc la ordinul Ierarhiei oculte, pitorescului actor de comedie ecleziastică Karol Voityla Katz. Gazetarul Mino Pecarelli a fost asasinat în 1981, fiind executat în stil ritual...

 

- 1978, 17 octombrie. Ziarele Le Matin şi The Times scriu că noul papă va da frâu liber umanismului « în politica Vaticanului şi în religie » scăpându-l de sub control.

 

Ziarul Le Monde afirmă că noul papă este mai curând existenţialist decât tomist. Semnatarii articolelor subliniau preferinţele filosofice exoterice ale noului papă: Kierkegaard, Husserl, Rudolf Steiner, prietenul şi mentorul în tinereţe regizorul Mieczyslaw Kotlarczyk, adept înfocat al teozoafei Helena Blavatsky...* Reamintesc relaţia piramidală: Ierarhie-Masonerie-New Age”  (Radu Theodoru, Francmasoneria Pro şi Contra, Ed. Paco, Bucureşti, 2013, p. 93-98).

 

Rusoaica Helena Petrovna Blavatsky (1831-1891) a pus bazele Societăţii Teozofice „Miracle Club” în anul 1875, la New-York, pe baza spiritismului, societate transferată apoi în anul 1882 la Adjar, aproape de Madras, în India. Succesoarea rusoaicei a fost englezoaica Annie Besant, care şi-a impus „izgonirea lui Dumnezeu din Cer”, urmată de Alice Bailey (1880-1949), care iniţial a înfiinţat o nouă societatea teozofică, „Compania Editorială Lucifer”, dar stârnind un val de proteste a botezat-o „prin stropire”, Lucis Publishing Company, în 1923 şi Lucis Trust, în 1924, impunând doctrina New Age, care va instaura Noua Ordine Mondială. Noua Eră, care are simbolul pentru iniţiaţi Curcubeul, a elaborat o religie unică, universală, cu o nouă parusie şi evident un mesia din tabăra new age.

 

Aluatul New Age este o frământătură care se prepară ca „specialitatea casei” alcătuită din ingrediente anticreştine: mistere, filosofie grecească, gnosticism, misticism iudaic, kabbală, alchimie, renaştere, francmasonerie, rozacrucienism, iluminism, spiritism, reîncarnare, ecumenism, mondialism, prin care se va instaura împărăţia răului. (Mitropolit Irineu Mihălcescu, Teologia Luptătoare, Ed. Episc. Romanului şi Huşilor, 1994; Bruno Wurtz, New Age, Ed. de Vest-Timişoara, 1994; Pr. Dan Bădulescu, Împărăţia răului: New Age, Ed. Christiana, Bucureşti-2001)

 

Aşadar, nu toţi pontifii, mai ales cardinalii îl slujesc numai pe Petru, ci şi pe Lucifer.

 

Urmaşii lui Petru - cel/cei care s-au lepădat de Mântuitorul Hristos, au chipurile o smerenie sacră, faţă de pământul ţărilor pe care le vizitează. Ei, însă nu-l sărută din venerare creştineasă pentru ţara respectivă ori din evlavie apostolică, ci când îl sărută-mimează, spunându-şi în şoapta lor indulgento-iezuită: şi ăsta este al meu!

 

Aşadar, pentru a avea o imagine absolut fidelă a celor două culturi şi civilizaţii geto-dace şi romane, trebuie să punem faţă în faţă cele două state şi cele două popoare reprezentate de monarhii lor de la acea vreme până la înfrângerea* lui Aurelianus din anul 271 d.Hr. şi nu presupusa retragere de bună voie. Înfrângerea împăratului Lucius Domitius Aurelianus (270-275), nu retragerea, cum au consemnat cei mai mulţi „istorici”, s-a datorat luptelor permanente ale dacilor liberi, în năzuinţa crescândă de a-şi elibera fraţii rămaşi sub jugul şi tirania romană.

 

Suveranii prigonitori ai monoteismului zamolxian şi ai creştinismului - unelte perverse ale Răului s-au dovedit a fi cele mai odioase şi insultătoare orori ale istoriei.

 

Relatăm câteva mărturii ale celui mai mare Împărat creştin ortodox din stirpea geto-dacă, Constantin cel Mare, despre o parte dintre marii persecutori, înfrânţi de rezistenţa neîncetată a geto-dacilor liberi, care au rămas mărturisiri revelatoare şi pentru ceilalţi tirani, dinainte şi după Marele Împărat al Mântuitorului Hristos: „Dar tu, Decius, - pe tine te întreb acum -, tu, care altădată ţi-ai bătut joc de nişte oameni drepţi; tu care urai Biserica şi care pedepseai pe tot cel ce-şi ducea viaţa în sfinţenie: cum o duci tu acum, după ce ţi-ai sfârşit viaţa? Din ce amar îţi este ţesută soarta? (Soartă care s-a şi văzut în clipele premergătoare vieţii tale, când ai căzut dimpreună cu întreaga-ţi oaste pe câmpul de luptă din Sciţia, făcând de râsul geţilor mult trâmbiţata forţă a Romei!”).

 

„Sciţii, numiţi geţi, ucid pe împăratul Decius; aşa afirmă Dessip, contemporan cu faptele, care a luptat împotriva acestor geţi.” (Istoria I. 677-680. Tab. Cron. p. 270). „Dar tu, Valeriane, care faţă de slujitorii lui Dumnezeu ţi-ai dat în vileag aceeaşi sete de sânge: şi la tine s-a văzut până la urmă aceeaşi necruţătoare judecată când, prins în luptă şi dus legat (cu toată mantia ta de purpură şi celelalte însemne ale demnităţii împărăteşti), Sapor-regele perşilor - a poruncit să fii jupuit (de viu) şi îmbălsămat, spre a le fi (altora) de-a pururi pildă! Până la urmă tu însuţi, Aureliane (tu, para-de-foc a tuturor fărădelegilor!), n-ai făcut tu nebunia de a te năpusti de-a curmezişul Traciei? Şi n-ai fost tu spintecat acolo, sub privirile tuturor, chiar în mijlocul drumului, căruia i-ai umplut şanţul cu sângele tău blestemat?”(Atunci, cum rămâne cu „retragere Aureliană”, atât de fariseic mediatizată?!).

 

„După sângeroasa lui prigoană, Diocleţian şi-a pecetluit singur soarta când s-a socotit nevrednic de domnie şi când şi-a dat în vileag relele urmări ale nebuniei, închizându-se între pereţii unei case de rând. Or - întreb eu atunci - la ce i-a folosit lui faptul de a fi pornit la luptă împotriva Dumnezeului nostru? Fiindcă - dacă nu mă înşel - tot restul vieţii Diocleţian a tremurat de frică să nu moară cumva lovit de trăznet! Poate să o spună Nicomidia; istorisesc şi cei ce au fost de faţă atunci, printre care mă număr şi eu însumi! (împăratul Constantin cel Mare). Fiindcă într-adevăr am putut vedea cum, cu duhul slăbit şi temându-se de cea mai neînsemnată privire, de cel mai mărunt zgomot, se văicărea Diocleţian recunoscând că sminteala lui ajunsese să fie cauza tuturor năpastelor ce-l asaltau, de când stârnise la luptă împotriva lui - şi de partea drepţilor- purtarea de grijă a lui Dumnezeu!” (Eusebiu de Cezareea, Viaţa lui Constantin; Către adunarea sfinţilor -  Cuvântul împăratului Constantin către adunarea sfinţilor, cap. 24, 25, PSB, vol. 14, ...).

 

Dacia Mare - țara zeilor/profeților

 

Pământul vetrei Străbune este o călătorie spre miracol, o dorință spre împlinire divină, o râvnă întru har şi statornicie, o ispită întru creaţie, o taină a dăinuirii cu popasuri, amintiri, cu evocări măreţe de fapte, întâmplări, fenomene, zidiri,  răscoliri, cu tâlcuiri, cu înălţări profetice, cu slăviri de mame, de eroi, de martiri.

 

Dacia Mare - tărâm milenar strămoşesc încrustat cu răsăritul şi azurul divin ne-a lăsat moştenire un adânc de frumuseți inefabile şi o continuă revelație!

 

Dacia Mare - un tărâm de cer, încifrat în veșnicie este matca frumuseții sufletului Neamului primordial pelasgo-geto-daco-român!

 

Dacia Mare - vatra graiului divin - focul fenomenului originar al Creaţiei în care arde, străluceşte  şi se cântă sublim liturghia cuvântului dumnezeesc!

 

Dacia Mare - a fost/ este darul providenței oferit geto-daco-românilor!

 

Dacia Mare este Pantheonul monoteismului religios al marelui Profet Zamolxis!

 

Dacia Mare este şi Vatra străbună a Sfinţilor dumnezeeşti Părinţi Ana şi Ioachim, nume pelasg compus din, Ioa = prieten şi chim = salcie, prietenul Salciei, (Salcia-simbolul smereniei), al Maicii Domnului - Fecioara Maria-Vlaherna-Carpatina, a Fiului Acesteia, cel mai mare Profet get al lumii şi Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul Iisus Hristos, al atâtor cete de Genii, Profeţi, Voievozi, Conducători, Vlădici, Eroi, Martiri, Mărturisitori, Sfinţi şi a poporului valah drept măritor creştin!

 

 

 

Roma - marea prostituată (Apocalipsa XVIII, 1-7)

 

Legenda potrivit căreia Roma îşi are originea în numele lui Romulus unul dintre cei doi copii gemeni hrăniţi de lupoaică, are un sâmbure mare de adevăr ca toate legendele de altfel, dar fondarea Cetăţii Eterne sau Marea Prostituată, i se atribuie celebrei prostituate Acca Larentia. Acca făcea parte din clasa de mijloc a prostituatelor, cea a femeilor bune. Treapta de jos era ocupată de femeile vulgare, iar cea de sus de faimoasele curtezane/ mari curtezane rafinate (în care intra casta nobiliară cu contese, marchize, ducese, prinţese, regine şi împărătese).

 

Acca Larentia trăia într-o grotă de lângă malul Tibrului, unde se întindeau câmpii străbătute de ciobani şi de turmele lor. Când un cioban se observa în direcţia grotei Acca scotea un sunet/ urlet identic cu cel al lupilor, căpătând cognomenul de „lupoaică” - „lupa”, iar grota/ coliba s-a numit lupanar. Între favoriţii ei s-a numărat păstorul Faustulus. Prin câştigul adunat cu pasiune şi îndemânare şi-a cumpărat un teren de păşune, o turmă de oi şi capre, construindu-şi propria stână, devenind prima Băciţă a Romei - Cetatea eternă.

 

Într-o zi a găsit pe drum doi gemeni noi-născuţi, abandonaţi. I-a luat acasă şi i-a alăptat la o capră numită Amalthea. „Crescuţi de « lupoaică », Romulus şi Remus au ajuns, după moartea acesteia să stăpânească pământul şi turmele ei. Au construit o casă: - aceasta e prima temelie a Romei. Fraţii erau însă geloşi unul pe altul. Romulus l-a aruncat de pe acoperişul casei lor... Fugarii din satele vecine, prostituatele atrase de aceştia, au fost primii supuşi ai lui Romulus. Colibe noi au fost ridicate în jurul casei sale...« Răpirea Sabinelor » a fost determinată de nevoia de a spori numărul femeilor în noua « cetate eternă »... Roma nu ar fi existat fără lupoaică. Marii Romani sînt urmaşii acesteia şi ai fugarilor prădători” (E. Armand, Mari Curtezane şi Vestiţi Libertini, Ed. Intim, Bucureşti-1990, p. 41-42).

 

Aşadar, Roma  Cetatea eternă îşi are temelia zidită pe marea prostituată - Acca Larentia şi pe fiul ei adoptiv, ucigaşul de frate Romulus!

 

În vremea Creştinismul primar, după ce Episcopul Romei a uzurpat monarhia lui Hristos şi Apostolatul lui Petru, instituind Primatul papal, iar el numindu-se vicar al Hristos, Roma -  Cetatea eternă a devenit Marea Prostituată Sacră. „Din capitală a împărăţiei lui Christos, ea Roma a devenit regatul desfrîului, patrie prostituatelor, unde servitorii altarului treceau repede în patul necinstei, unde cei mai imfami proxeneţi erau confidenţii prelaţilor şi ai prinţilor eclesiastici... Cît timp a durat puterea temporală a Papilor, prostituţia a plătit o redevenţă Sfîntului Scaun. Vicarii puteau obţine dreptul de a păcătui, comiţînd adulterul, în anumite luni ale anului sau chiar în tot timpul vieţii lor. Totul e comun între noi  spune Canonul – chiar femeile... Toate puteau fi iertate prin faimoasele Indulgenţe.” (Jesuitul Mdeu, Pico della Mirandola, Olivier Maillard, Felipe y Santiago, cf. E. Armand, op. cit., p. 90-91)

 

Psalm IV - „Destul!... Opreşte, Doamne, căderea,/ Sau poate degeaba mă rog, că lumea/ Ţi-a scăpat din mâini./ Şi-aştepţi, ca şi mine, să se-mplinească minunea!// La început ai spus să se facă lumină, şi s-a făcut;/ Azi lumea rătăceşte prin beznă./ Şi-aşteaptă de la Tine lumină,/ Şi lumina nu vine.// Odată ai poruncit să se retragă apele,/ Şi, la porunca Ta, apele s-au retras;/ Azi lumea se-neacă şi-aşteaptă de la Tine/ Cuvântul,/ Şi Cuvântul nu vine”  (Demostene Andronescu, Peisaj Lăuntric – versuri din închisoare. Fundaţia Sfinţii Închisorilor - Piteşti, 2004).







Corvin Lupu - Efectele Pactului Ribbentrop-Molotov în anul 2022

 



Efectele Pactului Ribbentrop-Molotov în anul 2022

Prof. univ. dr. Corvin Lupu

31 Mai 2022

 

Pornind de la faptul că Federația Rusă a anului 2022 nu e totuna cu fosta U.R.S.S. a anului 1992, se pune întrebarea dacă actuala Federație Rusă s-ar opune sau nu anulării normale a tuturor efectelor Pactului Molotov-Ribbentrop și România s-ar reuni cu Republica Moldova?

 

Înaintea definitivării proiectului de aderare a României la N.A.T.O., în anul 2003, președintele Vladimir Putin a transmis oficial României să nu adere la N.A.T.O.. În schimbul acestei decizii, Federația Rusă se oferea să restituie României restul nerestituit din Tezaurul României aflat în Rusia din anii primului război mondial, că Rusia va dota armata României cu armament foarte modern care să-i asigure superioritatea netă în fața vecinilor cu care a avut probleme în istorie și a altor potențiale pericole, inclusiv cele mai moderne sisteme S.S. Cu acest prilej, președintele Putin a declarat că Ucraina este un stat artificial și ea se va dezmembra. La dezmembrare, România își va primi înapoi teritoriile care au fost încorporate Ucrainei de-a lungul istoriei.

 

Deci, Rusia nu a făcut referire la restituirea Republicii Moldova, țară care cuprinde și Transnistria, teritoriu pe care se află sate eminamente românești, dar care nu a fost în componența statului român niciodată. În 1941, Hitler ar fi dorit ca România să anexeze Transnistria, inclusiv cu regiunea Odessa, iar în schimb să nu mai solicite restituirea părții din Transilvania anexată de Ungaria în urma Diktatului de la Viena (30 august 1940). Atunci, Antonescu i-a scris guvernatorului Transnistriei, profesorul universitar George Alexianu, să nu facă nici un gest politico-administrativ care să sugereze intenția de anexare la România a Transnistriei, pentru că ea nu este a noastră și România trebuie să-și recupereze Ardealul românesc.

 

După dezmembrarea U.R.S.S., apartenența Transnistriei la Republica Moldova a reprezentat garanția că ea nu se va uni cu România. Restul au fost vorbe patriotarde, sentimentalisme și dorințe de unire a Moldovei cu România care nu aveau la bază nici un proiect viabil. De altfel patrioții noștri din Basarabia au eșuat în toate proiectele unioniste dintr-un motiv simplu: proiectele erau toate formulate în adversitate cu Rusia. Nici unul nu a fost construit decât pe baza sentimentelor de ură față de Rusia și nu au fost calculate „la rece”, de conivență cu Rusia. Astăzi, Republica Moldova a făcut cerere de aderare la U.E. Aceasta este garanția că, dacă Rusia nu va ocupa Moldova, companiile multinaționale ale U.E. vor acapara toate resursele naturale și umane ale Republicii Moldova, cum s-a întâmplat și în România. U.E. va lăsa Moldova de la est de Prut „în pielea goală”. Vest-europenii nu practică nici un alt model de cooperare cu noile state pe care le achiziționează decât modelul colonial. De aceea, au pierdut europenii Africa, în întregimea ei. China a construit în Africa parteneriate solide, bazate pe egalitate în drepturi și profit și pe respectul față de popoarele africane cu care chinezii fac afaceri colosale. Până și cea mai dezvoltată și mai pro-occidentală țară africană, Republica Sud-Africană, a întors spatele Occidentului și este partenera Rusiei, Chinei și Indiei, fiind și parte a B.R.I.C.S.. Recent, președintele Africii de Sud a declarat că N.A.T.O. este vinovat de războiul din Ucraina.

 

Colonialismul occidental, condus cu multă determinare de kazaro-evrei, este dezavuat de majoritatea popoarelor. Acum, Uniunea Europeană, controlată integral de evreii de pe Wall Street, se sinucide economic, social și moral, implementând la ordin măsuri care îi afectează grav propriile interese. Uniunea Europeană și N.A.T.O. ne împinge și pe noi să-i susținem pe kazaro-evreii care stăpânesc Ucraina și care au făcut și fac și românilor  mult rău și ne obligă să luptăm împotriva național-suveraniștilor din Rusia.

 

Doresc să menționez că în perioada mandatului de ambasador la Moscova al domnului general Dumitru Prunaru, unicul nostru cosmonaut, el a fost chemat la sediul Ministerului de Externe al Federației Ruse și i s-a spus că președintele Vladimir Putin transmite președintelui României, pe atunci Traian Băsescu, să trimită o delegație căreia să i se înmâneze tăblițele de aur de la Sinaia, care au fost descoperite când s-a săpat fundația Castelului Peleș și care au ajuns la Moscova în împrejurări controversate. Lui Prunaru i s-a spus: „aceste tăblițe aparțin poporului român”. Acestor tăblițe li s-au făcut niște copii de plumb, care se află la București, care sunt și ele controversate, după unele păreri. Președintele Traian Băsescu a refuzat oferta președintelui Putin, probabil la ordin american și l-a demis pe dl. general Prunaru, rechemându-l din misiune..

 

În anul 2008, în sediul Casei Poporului din București, în ultima zi a summit-ului N.A.T.O., în lumina camerele de filmat și în prezența mai multor șefi de stat, inclusiv cel al S.U.A., președintele Putin i-a spus lui Traian Băsescu că el dorește să vândă României tot gazul pe care îl vindea până atunci Ucrainei, la prețul zilei, iar România să-l revândă Ucrainei cu cât vrea ea. O afacere colosală. În mod normal, de nerefuzat. Ucraina n-are gaz deloc, avea 45 de milioane de locuitori și o suprafață de trei ori mai mare ca România. Ca să nu crească simpatia față de Rusia în rândul poporului român, oferta a fost declinată, iar România, a continuat să cumpere gazul de la o firmă germană, care îl vinde țării noastre de trei ori mai scump decât îl cumpără din Rusia! Vă dați seama, cât de imbecil este regimul politic care a făcut și continuă să facă acest lucru?

 

Referitor la fosta Armată a XIV-a a Federației Ruse care a staționat în Transnistria, actualmente mai sunt la Tiraspol doar niște rămășițe ale ei și un foarte mare depozit de armament convențional, muniție și proiectile de toate felurile, vechi de câteva decenii. Prezența militarilor ruși acolo a fost o garanție că Republica Moldova nu va putea fi complet acaparată de occidentali. De altfel, la ora când scriem noi aceste rânduri, 65% dintre cetățenii Republicii Moldova se opun unirii cu România. Între ei sunt și etnici români/moldoveni. Este greu de anticipat viitorul Republicii Moldova și al celor patru regiuni românești din cuprinsul frontierelor Ucrainei.

 

De altfel, eu nu sunt sigur nici de viitorul României, după acest război. Știu doar sigur că situația actuală este una neprielnică României profunde și poporului român, mai ales etniei române, că țara noastră este jefuită la sânge și orice posibilă schimbare de regim politic nu poate fi decât de bine. În cazul nostru, în acest moment istoric, zicala „Schimbarea stăpânilor, bucuria nebunilor!”, nu mai este valabilă. Eu am mai spus, în mod repetat, că recunoașterea eșecului regimului euro-atlantic în România este doar o chestiune de timp.

 

Notă - Adaptare după dialogul dintre prof. univ. dr. Corvin Lupu și jurnalistul Sterie Ciumetti[1].

 

Aranjament grafic - I.M.

 

--------------------------------------------

[1] https://www.incorectpolitic.com/intrebarea-zilei-s-ar-opune-rusia-anularii-normale-a-tuturor-efectelor-pactului-molotov-ribbentrop/ - 27 mai 2022









Gică Manole - Istorie şi Destin

 



Istorie şi Destin

Prof. dr. Gică Manole

31 Mai 2022

 

Ceea ce se petrece de un timp obositor de lung, peste Prut, în Basarabia, nu este o întâmplare, nu sunt gesturi ale unor inconştienţi brutali şi primitivi, ci reprezintă o linie de conduită, a politicii ruseşti faţă de românii basarabeni, faţă de români, în general.

 

„Descoperirea” a două popoare latine, la Nord de Dunăre, unul „moldovenesc”, altul român, aparţine lingviştilor şi politicii ruseşti încă din veacul al XIX-lea, nu mult după ce s-a deschis rana aceasta trainică, din trupul ţării, prin anexarea jumătăţii de Est a Moldovei la Imperiul Rus (1812).

 

De la Petru cel Mare şi până la colapsul istoric şi benefic, pentru toată lumea, al Uniunii Sovietice, din 1991, ochii imperiului din Nord au fost mereu aţintiţi spre Sud-Estul Europei, zonă pe care Rusia dorea să o anexeze sau să o ţină sub control. Neîmplinirea, în totalitate, a planurilor expansioniste ruseşti, ţine de implicarea, a două mari puteri atlantice, în ceea ce s-a numit „problema orientală”, care a urmărit blocarea Rusiei în drumul său spre Strâmtori şi Constantinopol. Corolarul tuturor obrăzniciilor comise de ruşi şi rusofoni, ca o sinteză a dispreţului şi urii faţă de români, îl reprezintă acest dicţionar „moldovenesc – român”, apărut, recent, la Chişinău, avându-l ca autor pe un oarecare Vasile Stati, un trădător de neam printre atâţia alţii din stânga sau din dreapta Prutului.

 

Mi-a fost dat, îmi este dat, să trăiesc ruşinea copleşitoare a abandonării de pământuri româneşti, de bună voie şi nesiliţi de nimeni (Basarabia, Nordul Bucovinei, Insula Şerpilor, Herţa), precum şi dezinteresul, până la abandonul laş, faţă de soarta minorităţilor româneşti din afara frontierelor României (Timoc, Ucraina, Bulgaria). Ştiu că împotriva fatalităţii unor forţe copleşitoare, în istorie, nu poţi lupta cu sorţi de reuşită; dar, ştiindu-te de partea dreptăţii, a adevărului, merită să lupţi, mai ales că de această luptă depind demnitatea, idealul şi onoarea unei naţiuni. Noi, românii, cu puţine şi excepţionale ocazii (Ştefan cel Mare, Mihai Viteazul, 1916-1919) ne-am complăcut într-un constant şi nepermis raport negativ cu Istoria.

 

Care să fie cauza acestor eşecuri, neîmpliniri, de durată, în destinul nostru? Cum poate fi identificat „invariantul” ascuns de care depinde această înfrăţire, a noastră, cu eşecul? Ce anume ne-a slăbit puterea de expresie, în plan superior, aducându-ne în pragul unei indiferenţe vinovate, de ce forţa noastră de reacţie faţă de ticăloşia celor ce ne batjocoresc naţiunea se manifestă atât de palid şi insuficient? Să nu fim noi, românii, în stare, după spusa unei conştiinţe a zilelor noastre, de a ne opune destinului? Rămâne, numai, să fie identificat, ca atare, destinul, vorbesc aici de destin naţional, iar nu de „preţiosul” destin personal de care sunt preocupaţi până la indecenţă cei care au fost şi sunt investiţi cu responsabilitatea guvernării poporului român.

 

În ceea ce mă priveşte, identific rosturile noastre, ca destin, cu năzuinţa de a ne împlini Idealul Naţional, Ideal Naţional care a fost, şi va rămâne, refacerea unităţii statal-istorice a poporului nostru între hotarele etnice pe care le-am moştenit de la înaintaşi. Şi, dacă timpurile potrivnice sau generaţii de lideri nedemni de un asemenea rost au abandonat acest ideal, ar trebui să acceptăm provocarea unei lupte imposibile, spunându-ne-o, ca şi Nicolae Bălcescu, la 1848: „Mai bine ţara noastră să se prefacă într-un întins mormânt, numai să rămâie tot ţara românilor”. Nu-mi pot reprima întrebarea dacă ţara noastră mai este a românilor sau doar a unor români mai speciali, aşa cum, în Vechiul Regim, Franţa aparţinea unor francezi mai speciali (stări privilegiate).

 

Puterea de rezistenţă, de exprimare, a unui popor, depind în cel mai înalt grad de nivelul de conştiinţă pe care-l posedă, de efortul conştient, de a sfida ceea ce te depăşeşte în fapt, de a depăşi sau sfida adversităţi, potrivnicii de neocolit sau greu de învins. Pentru ca puterea de reacţie să fie pe măsura provocărilor, sunt necesare, ca aerul, solidarităţi umane constante, reale, eficace, motivate de o moralitate superioară; solidaritatea unei naţiuni se creează prin zidirea armoniei, a unei bunăstări generale, prin participarea tuturor la efort şi risc, iar nu prin manipulare, hoţie, cinism sau impostură.

 

Un popor dispune de o forţă de reacţie reală, se îmbracă în haine de sărbătoare, atunci când îşi asumă sacrificiul, iar sacrificiul celor mulţi, odată asumat şi făptuit, e răsplătit, de posteritate, prin recunoştinţă, iubire şi neuitare, nu prin indiferenţă generală sau omagieri ipocrite, de circumstanţă. Românii s-au opus destinului chiar şi atunci când au fost provocaţi la o luptă inegală, disperată, când invariantul ascuns al istoriei s-a întrupat în personalităţi istorice unice, excepţionale.

 

Întreaga epocă a lui Ştefan cel Mare a fost, pentru români, un timp creator de destin, un timp în care în ciuda marilor provocări, l-am supus, modelându-l. Toată epoca lui Ştefan cel Mare ne vorbeşte de forţa şi demnitatea unui popor care, în ciuda oricăror evidenţe potrivnice, a fost conştient că luptă pentru supravieţuirea, libertatea şi credinţa sa. Dintr-o ţară dezbinată, ruptă în două, vasală, aşa cum era ţara Moldovei la începutul domniei lui Ştefan cel Mare, la sfârşitul ei, va atinge apogeul, devenind o reală putere europeană. Însă, în timpul marelui voievod, am fost capabili de sacrificii peste măsură de mari, ştiindu-ne investiţi de destin cu o misiune de avanpost şi de apărători ai civilizaţiei creştine. Şi totuşi, în ciuda jertfelor, într-un final, puterea noastră a slăbit, iar destinul (conjuncturi istorice nefavorabile) ne-a strivit. Aş cita aici una din spusele lui Ştefan cel Mare, de la sfârşitul domniei: „Nu ştiu cum face Ivan (Ivan al III-lea, primul ţar al Rusiei şi cuscrul lui Ştefan – n. n.) că, fără lupte, şi-a tot mărit ţara, iar eu, care n-am coborât de pe cal aproape deloc şi n-am lăsat o zi sabia din mână, abia reuşesc să-mi apăr ţara.”.

 

Mihai Viteazul a înfruntat destinul, provocând istoria şi creând-o, în ciuda împrejurărilor istorice imposibile. Avram Iancu şi prefecţii săi au reclădit, printr-un sacrificiu cutremurător, demnitatea unei naţiuni prea îndelung înjosite şi umilite. Românii şi-au înfruntat destinul, biruindu-l, atunci când şi-au aşezat drept temelie, faptei, un ideal, sau când au fost conduşi de personalităţi excepţionale. Decăderea, decadenţa vremurilor noastre ţine de natura unei civilizaţii care-şi articulează „valorile” pe ignoranţă, divertisment, necredinţă, egoism visceral. Nu ai cum împlini un ideal într-o societate care are drept religie divertismentul de cea mai joasă speţă, precum şi bunăstarea dobândită, nu prin sudoare, ci prin furt.

 

Puterea de rezistenţă a unei naţiuni nu este constantă, iar reacţia la ticăloşie, în timp, nu este aceeaşi; când vremurile stricate ţi-au şubrezit temeliile, sau când există o presiune constantă au unor fatalităţi istorice, Dumnezeu te-a abandonat, şi te înfrăţeşti cu eşecul! Esenţiale rămân identificarea eşecului, valorizarea, răscumpărarea sa.

 

O ştim bine, cu toţii, necunoscând istoria, riscăm să o repetăm; numai că istoria conţine, în structurile sale de nepătruns, irepetabilul. Evenimentele istorice sunt singulare. Ai ratat sau ai eşuat, cantonat în eşec rămâi (de exemplu, ratarea unirii Basarabiei cu România la 27 august 1991). Aceasta nu înseamnă că dacă nu cunoaştem istoria ştim ce avem de făcut, deoarece istoria nu are niciun sistem, nu conţine legi, în ciuda acelora care pretind contrariul.

 

Există Istorie numai în măsura în care există conştiinţă, dar o conştiinţă dublată de responsabilitate şi sacrificiu. Eşecul nostru, în planul idealului naţional, rămâne să fie explicat, parţial, printr-o neputinţă certă de a înfrunta forţe ostile şi drept urmare a unei conjuncturi spaţial-temporale mult peste forţa noastră de reacţie şi de rezistenţă. Acesta poate fi un adevăr, poate constitui o explicaţie, dar altceva este atunci când eşuezi prin nepriceperea, reaua credinţă, prostia, ticăloşia sau laşitatea „liderilor” tăi! Pentru că, astăzi, „masele” nu mai fac istorie, puterea lor au dăruit-o cu generozitate conducătorilor lor; astăzi istoria o face „elita” politică, cum îi place cu trufie şi obrăznicie să se autodefinească. Iar dacă popoarele, astăzi, „fac” istorie o dată la patru ani, delegând-o liderilor, dacă aceştia n-au conştiinţa responsabilităţilor mari sau o au doar de circumstanţă, poporul suferă, iar nobleţea înfăptuirii de ideal îi rămâne străină.

 

Vorbeam de o conduită constantă, a politicii externe ruseşti, în ceea ce-i priveşte pe români. Această constanţă rezidă în faptul că românii n-au avut un duşman mai înverşunat, mai tenace, al statalităţii lor, al unităţii lor, decât Imperiul Rus! Din nefericitul an 1792, când Rusia va ajunge vecina Ţării Moldovei, pe Nistru, şi până azi, suportăm rigorile unei prezenţe ameninţătoare şi strivitoare de destin românesc. La aceasta s-au priceput şi încă se pricep, ruşii, în istorie: să înghită popoare şi spaţii, chiar şi dacă pentru aceasta le-au fost impuse enorme sacrificii, călcând în picioare orice principiu moral! Dacă au întâlnit adversităţi, opoziţii, reacţii, pericole (vezi 1812, 1853-1856, 1918-1920, 1941-1945) „troica rusească”, pe care Dostoievski o vedea ca pe o adevărată arcă civilizatoare, a lumii, nu s-a oprit.

 

Să dăm un exemplu: după triumful revoluţiei, în iunie 1848, în Ţara Românească, şi după ce revoluţionarii români din tot spaţiul românesc au elaborat programe care, odată înfăptuite, ar fi permis realizarea unităţii naţionale româneşti, Rusia, ca putere „protectoare”, va avea o reacţie vehementă. Astfel, şeful guvernului rus de la acea dată, cancelarul Nesselrode, va emite o nouă circulară către guvernele Europei, notă extrem de jignitoare faţă de români şi care sintetizează tot dispreţul cu care ruşii ne-au tratat de atâtea ori, în trecut. În notă (18 iulie 1848) se scria, despre marea generaţie paşoptistă, a românilor, ca despre o „minoritate turbulentă”, ca despre „un număr de nesăbuiţi” care vorbesc „în numele unei pretinse naţionalităţi”, şi care „pe o bază istorică ce nu a existat niciodată”, vor să constituie „regatul Daco-Român”… (Cornelia Bodea, „1848 la români”, O istorie în date şi mărturii, 1982, p. 811 – 815).

 

Aşadar, pentru mine, nu reprezintă o noutate, poziţia ruşilor, prin „descoperirea” unui popor moldovenesc, în Basarabia: ei sunt consecvenţi cu ei înşişi şi cu interesele lor. Drama constă în faptul că, în ultimii ani, noi am ajutat Rusia să se înstăpânească, din nou, în Basarabia, prin toate abandonurile diplomaţiei româneşti. Acest tip de relaţie, servilă şi laşă, cu Moscova, este explicabilă prin faptul că, imediat după triumful revoluţiei (şi al loviturii de stat), în România s-a petrecut o „rotaţie” a cadrelor fostului P.C.R., s-a înfăptuit cea mai completă, mai rapidă şi imorală restauraţie din istoria contemporană. Urmaşii celor aduşi la putere de ocupantul sovietic după ultimul război mondial, sau chiar aceleaşi persoane, au preluat (tot cu ajutor rusesc), prin manipulare şi crimă, puterea, în nefericita şi îndelung chinuita Românie; după ce se făcuseră vinovaţi de participare la genocid, faţă de poporul român, tovarăşii au avut şi au încă obrăznicia şi cinismul să-i înveţe pe români ce sunt libertatea şi democraţia, onoarea şi responsabilitatea.

 

Toţi oamenii aceştia (se ştie cine sunt) doresc puterea, cu orice preţ, au puterea şi vor dori mereu, puterea, în România, doar de dragul de a „guverna” şi chinui, o naţiune, de a-şi clădi mari averi pentru ei şi abjectele lor progenituri. Idealul acestor oameni n-a fost şi nu este idealul României profunde, eterne; ei n-au nimic de-a face cu marile interese ale poporului român, deoarece, dacă ar fi avut, ar fi înţeles că este un laş şi un nemernic cel (cei) care se sustrage (sustrag) de la obligaţiile, sacrificiile şi pericolele cărora trebuie să le facă faţă poporul său; ar fi înţeles că este o cumplită infamie, faţă de memoria jertfelor trecutului, să abandonezi un ideal naţional.

 

Astfel, când Uniunea Sovietică dădea semne clare de dezintegrare, în 1990, diplomaţia românească semnează, la Moscova, tratatul cu Gorbaciov, dându-l, culmea, ca model de tratat şi celorlalte state foste comuniste (să nu uităm că, la 23 decembrie 1989, Kremlinul, prin acelaşi Gorbaciov, a condamnat, în văzul întregii lumi, pactul banditesc cu Hitler, de la 23 august 1939, în consecinţă şi anexiunile teritoriale sovietici); când Basarabia îşi proclamă independenţa, la 27 august 1991, România este primul stat din lume care recunoaşte această „independenţă”, în loc să fi proclamat, de comun acord cu Chişinăul, unirea, în virtutea actului de la 27 martie 1918!

 

Când, în 1991-1992, Basarabiei i se va impune un război cu rusofonii din Transnistria, război în spatele căruia se afla Rusia, ea va fi lăsată singură, la cheremul acesteia şi al Ucrainei; când dezastrul economic programat a devenit cotidian, în Basarabia, statul român, prin autorităţile în drept, nu a mişcat un deget, cu excepţia unor gesturi care ţin, mai degrabă, de propagandă, decât implicare serioasă. Toate aceste renunţări laşe ţin de o strategie deliberată, a Bucureştiului, de a abandona definitiv românii basarabeni în sfera de influenţă rusă. Şi, ca o încununare a acestei politici, a fost semnat tratatul cu Rusia, prin care România nu a reuşit să rezolve niciunul dintre litigiile bilaterale pe care ni le-a lăsat o moştenire istorică negativă, împovărătoare (tezaurul, Pactul Ribbentrop-Molotov, ş.a.).

 

Toate acestea mă fac să cred că forţele sănătoase ale naţiunii n-au ieşit şi nu vor ieşi, devreme, la suprafaţă, că pleava nu se va vântura, că neghina va rămâne, mai departe, amestecată cu grâul cel sfânt, că unirea nu se va înfăptui aşa cum m-a încredinţat, într-o convorbire personală, în ianuarie 1996, marele istoric român, academicianul Gheorghe Platon. Pe atunci, vorba lui Mircea Snegur, basarabenii se mai „ţineau de neamuri”, cu românii; acum, nu, este nevoie de un dicţionar, pentru a ne înţelege. Este, aceasta, expresia prostiei, cinismului şi urii, faţă de români, a unei minorităţi rusofone obraznice, care a uitat că este musafiră (nepoftită) în Ţara Românească a Moldovei.

 

Ion Iliescu şi Emil Constantinescu şi-au asumat, cu bună ştiinţă, o responsabilitate grea, faţă de viitorul naţiunii române. N-a fost deloc uşor, ci de-a dreptul „epocal”, ca, într-o singură viaţă, să beneficiezi de „norocul”, privilegiul, de a fi încheiat două tratate, cu ruşii (chiar la ei acasă), aşa cum a făcut-o Ion Iliescu… Aici nu mai este vorba de destin, ci de o trădare faţă de memoria celor care au murit pentru ca ţara să fie întreagă, uitându-se că respectul, faţă de jertfa lor, trebuie, obligatoriu, să se continue în fapta celor vii.

 

Nu s-a ştiut, şi nici nu s-a dorit să se ştie, de către cei care trebuiau să o ştie, de îndemnul-legământ al lui Nicolae Iorga faţă de Basarabia, când aceasta încă era robită, la începutul veacului XX: „Şi făgăduim că vom da tot ce e mai bun în noi, credinţă şi muncă, noi înşine şi urmaşii noştri, pentru ca vechea nedreptate să se şteargă şi viaţa naţională liberă să domnească şi peste aceste plaiuri ale întunericului şi robiei, unde dreptul nostru veşnic ne cheamă.”.

 

Astfel că n-am să fiu deloc optimist, în privinţa viitorului, în privinţa reînfăptuirii unităţii naţionale, şi am să spun că atât prezentul, cât şi viitorul, sunt şi vor fi sumbre! Vechea nedreptate am acceptat-o, iar acolo unde dreptul nostru, veşnic, ne cheamă, n-am răspuns, nu răspundem decât printr-o nefericită, nedreaptă şi îndelung blestemată indiferenţă!








Redactia ART-EMIS - Biolaboratoarelor americane din Ucraina

 



Biolaboratoarelor americane din Ucraina

Redactia ART-EMIS

31 Mai 2022

 

Ministerul de Externe al Federației Ruse - În biolaboratoarele din Ucraina cetățeni americani cu imunitate diplomatică, amplificau artificial bolile

 

Rusia lansează noi acuzații la adresa activității biolaboratoarelor americane din Ucraina. Biolaboratoarele au fost folosite la amplificarea artificială a bolilor, a declarat în cadrul unui briefing de presă reprezentantul oficial al Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova. Potrivit acesteia, în aceste laboratoare lucrau americani, care aveau imunitate diplomatică: „Federația Rusă a primit materiale care indică faptul că pe teritoriul Ucrainei se desfășoară activități biologice militare în laboratoare biologice cu sprijinul Agenției de reducere a amenințărilor Pentagonului (Defense Threat Reduction Agency - D.T.R.A.) și al companiilor afiliate « Black and Veatch » și « CH2M Hill », încălcând articolele I și IV din Convenția privind interzicerea dezvoltării, producerii și stocării armelor bacteriologice (biologice) și cu toxine și distrugerea acestora (Biological and Toxin Weapons Convention - B.T.W.C.).

 

Cercetările privind agenții patogeni periculoși și deosebit de periculoși au fost efectuate în interesul Centrului Național de Informații Medicale al Departamentului militar al S.U.A. (Centrul Național de Informații Medicale). Un rol-cheie în punerea în aplicare a unor astfel de programe a fost jucat de Laboratorul central de referință cu un nivel de biosecuritate B.S.L.-3 pe baza Institutului ucrainean de cercetare antipestă numit după I.I. Mechnikov din Odesa” (Maria Zaharova).

 

În ultimele două luni, Rusia a lansat de mai multe ori acuzații la adresa S.U.A. cu privire la presupuse laboratoare biologice deținute în Ucraina și finanțate inclusiv de fiul lui Joe Biden. Rusia a cerut și o anchetă a O.N.U. pe acest subiect. S.U.A. au respins în mod repetat acuzațiile că ar fi dezvoltat arme biologice în Ucraina, precizând că laboratoarele de cercetare biologică din Ucraina nu aveau scop militar.

 

Potrivit rușilor, alte centre de cercetare specializate au participat, de asemenea, în mod activ la punerea lor în aplicare:

- „Institutul de Cercetare de Stat pentru Diagnostic de Laborator și Expertiză Veterinară și Sanitară, Institutul de Medicină Veterinară al Academiei de Științe Agrare și Stația Centrală Sanitară și Epidemiologică a Ministerului Sănătății din Ucraina din Kiev;

- „Institutul de cercetare în domeniul epidemiologiei și igienei al Ministerului Sănătății din Ucraina”, „Laboratorul de stat de medicină veterinară” și „Centrul regional pentru controlul și prevenirea bolilor al Ministerului Sănătății din Ucraina” din Lviv;

- „Laboratorul regional de stat de medicină veterinară” din Dnipro;

- „Centrul regional pentru controlul și prevenirea bolilor” din Herson;

- „Laboratorul stațiunii sanitare și epidemiologice” din Ternopil;

- „Centrul regional de laborator din Transcarpatia al Ministerului Sănătății din Ucraina” din Uzhgorod;

- „Centrul regional de laborator al Ministerului Sănătății din Ucraina” din Vinnița;

- Centrul național de cercetare „Institutul de medicină veterinară experimentală și clinică” din Harkov.

 

 

Declarația Mariei Zaharova publicată pe site-ul Ministerului rus de Externe:

 

„30 de laboratoare ucrainene situate în 14 localități au fost implicate în activități biologice militare la scară largă în Ucraina. Cardul de înregistrare a programului corespunzător a fost semnat de secretarul de stat adjunct al Cabinetului de Miniștri al Ucrainei, V. Polishchuk. Baza legală a fost Acordul dintre departamentul militar al SUA și Ministerul Sănătății din Ucraina privind cooperarea în vederea prevenirii răspândirii tehnologiilor, agenților patogeni și informațiilor care pot fi utilizate pentru dezvoltarea armelor biologice. Harta identifică clientul activității - Agenția de reducere a amenințărilor din cadrul Pentagonului - și o listă de obiecte biologice.

 

Angajații implicați în activitatea cu agenți patogeni periculoși în Ucraina erau cetățeni americani și aveau imunitate diplomatică. Printre aceștia se numărau experți în arme biologice care au stabilit contacte cu specialiști ucraineni care participaseră anterior la punerea în aplicare a programelor biologice militare sovietice. De exemplu, desfășurarea proiectului UP-8 pentru studierea febrei hemoragice Crimeea-Congo și a hantavirusurilor indică faptul că toate studiile serioase de pericol sporit au fost efectuate sub supravegherea directă a specialiștilor din Statele Unite.

 

Documentele obținute ne permit să afirmăm că laboratoarele biologice ucrainene (inclusiv unitățile Direcției centrale sanitare și epidemiologice a Ministerului ucrainean al Apărării) au fost angajate în activități menite să sporească proprietățile patogene ale ciumei, antraxului, tularemiei, holerei și ale altor boli mortale, folosind metode de biologie sintetică.

 

Instrucțiunile afișate public de Ministerul Sănătății al Ucrainei din 24 februarie anul curent. privind lichidarea rapidă a stocurilor de agenți patogeni periculoși și deosebit de periculoși depozitați în instalațiile biologice atestă încercările regimului de la Kiev de a ascunde urmele unei astfel de activități. Analiza actelor de distrugere confirmă activitatea cu ciumă, antrax, leptospiroză și bruceloză. Numai în laboratorul din Lviv au fost distruse 232 de containere cu agenți patogeni de leptospiroză, 30 cu tularemie, 10 cu bruceloză, 5 cu ciumă. În total - mai mult de 320 de containere. Nomenclatura și numărul excesiv de agenți patogeni indică o activitate desfășurată în cadrul unor programe biologice militare, încălcând articolul I din B.T.W.C.

 

Au fost primite dovezi ale colaborării cu departamentul militar american a două laboratoare biologice din Mariupol. O analiză preliminară a documentației care a supraviețuit indică utilizarea Mariupol ca centru regional pentru colectarea și certificarea agentului patogen al holerei. Tulpinile selectate au fost trimise la Centrul de Sănătate Publică din Kiev, căruia i-au fost încredințate funcțiile de a trimite în continuare biomateriale în Statele Unite. Această activitate se desfășoară din 2014, fapt confirmat de actele de transfer al tulpinilor. De ce din 2014? Pentru că a avut loc o lovitură de stat anticonstituțională care a distrus complet independența Ucrainei în adoptarea, controlul și analiza activităților relevante. Cetățenii Statelor Unite, Canadei și ai altor țări N.A.T.O. au venit acolo în masă pentru a conduce direcțiile fundamentale ale politicii interne, externe.

 

În laboratorul sanitar și epidemiologic a fost găsit un act de distrugere a unei colecții de microorganisme patogene din data de 25 februarie 2022, în conformitate cu care s-a lucrat cu agenții patogeni de holeră, tularemie și antrax.

 

O parte din colecția laboratorului veterinar nu a fost distrusă în grabă. Provoacă nedumerire și suspiciune prezența în colecția sa a agenților patogeni ai unor boli necaracteristice pentru medicina veterinară - febra tifoidă, febra paratifoidă, gangrena gazoasă. Acest lucru poate indica participarea laboratorului la programul biologic militar.

 

Există toate motivele pentru a afirma că principalele activități ale D.T.R.A. în Ucraina au inclus colectarea și exportul în Statele Unite ale Americii de tulpini de microorganisme periculoase, precum și activitatea de cercetare privind studiul potențialilor agenți de arme biologice, specifici acestei regiuni, care au focare naturale și sunt capabili să fie transmise la oameni. Pentru colectarea și studierea biomaterialului populației locale, în principal în regiunile estice ale țării, în 2020 au fost livrate în Donbass două laboratoare mobile. Aici, contractantul pentru D.T.R.A. a fost Black and Veatch.

 

Cu asistența D.T.R.A., pe baza laboratoarelor din Kiev, Harkov și Odessa, a fost implementat proiectul UP-4 pe teritoriul Ucrainei până în 2020 pentru a studia posibilitatea răspândirii unor infecții deosebit de periculoase (gripa înalt patogenă A H5N1 cu o rată de mortalitate de până la 50% pentru oameni, precum și boala Newcastle) prin intermediul păsărilor sălbatice care migrează între Ucraina, Rusia și alte țări din Europa de Est.

 

Potrivit documentelor primite, partea americană a planificat, de asemenea, să desfășoare în acest an lucrări privind agenții patogeni ai păsărilor, liliecilor și reptilelor în Ucraina, cu o tranziție ulterioară la studierea posibilității de a transporta prin intermediul acestora pesta porcină africană și antraxul (proiectele P-781, UP-2, UP-9, UP-10). Cercetările în această direcție au avut un caracter sistemic și au fost efectuate cel puțin din 2009 sub supravegherea directă a specialiștilor din Statele Unite, de asemenea în cadrul proiectelor P-382, P-444 și P-568. Unul dintre curatorii acestei activități a fost șeful biroului D.T.R.A. din cadrul Ambasadei S.U.A. la Kiev.

 

Unul dintre obiectivele proiectului UP-2 a fost identificarea locurilor de înmormântare a animalelor moarte și prelevarea de probe de sol din locurile de înmormântare a vitelor cu antrax. Având în vedere că situația epidemiologică a antraxului în Ucraina era favorabilă, se pune întrebarea cu privire la adevăratele obiective ale cercetărilor efectuate de Pentagon. Permiteți-mi să vă reamintesc pentru « experții » în geografie din N.A.T.O. (am văzut oameni uimitori care cred că Marea Baltică și Marea Neagră sunt un singur lac) - Statele Unite nu au o graniță cu Ucraina. Aș vrea să o găsesc, dar nu reușesc. A trece astfel de activități pe seama dorinței și dorinței Pentagonului de a-și securiza țara este lipsit de temei, zadarnic. La întrebarea ce a făcut Pentagonul, în general, în laboratoarele biologice ucrainene. Interesul biologilor militari americani pentru studierea vectorilor de insecte în locațiile de înmormântare a vitelor nu este întâmplător ( epidemiei de antrax din 2016).

 

În plus, pe 9 martie anul acesta. pe teritoriul regiunii Kherson, Forțele Armate ale Federației Ruse au descoperit trei vehicule aeriene fără pilot la bord echipate cu containere cu un volum de 30 de litri și echipamente pentru pulverizare. La sfârșitul lunii aprilie a acestui an au mai fost găsite încă 10 exemplare de acest fel în zona satului Kakhovka. În același timp, anterior, partea rusă a prezentat documente care atestă încercările Ucrainei de a obține drone echipate cu echipamente de pulverizare de la compania producătoare de U.A.V. Bayraktar.

 

Mai mult de patru mii de persoane au fost implicate în cercetarea din cadrul proiectului UP-8. Potrivit datelor publicate în presa bulgară, numai în timpul experimentelor din laboratorul din Harkov au murit aproximativ 20 de soldați ucraineni, iar alți 200 au fost spitalizați. În același timp, astfel de experimente sunt interzise în Statele Unite, așa că ele sunt efectuate de departamentul militar din afara acestuia. Unde? Acolo unde este posibil, nu există o lege - acolo unde nu există cei care să implementeze și să respecte această lege. Și unul dintre acestea este teritoriul Ucrainei.

 

Au fost stabilite faptele de testare a unor preparate biologice potențial periculoase pe una dintre cele mai puțin protejate categorii de persoane - pacienții spitalului clinic regional de psihiatrie nr. 3 din Harkov. Au fost obținute informații care dezvăluie detaliile experimentelor inumane ale Pentagonului asupra cetățenilor ucraineni din spitalul psihiatric nr. 1 (satul Strelechie, regiunea Harkov).

 

Rezultatele proiectelor de cercetare legate de studiul și răspândirea unor boli mortale periculoase (holeră, variolă, antrax, toxine botulinice) au fost trimise la centrele biologice militare americane. Printre acestea se numără « Institutul de Cercetare Medicală a Armatei S.U.A. pentru Boli Infecțioase », « Institutul de Cercetare al Armatei Walter Reed », « Centrul de Cercetare Medicală al Marinei S.U.A. », precum și laboratoarele militare de la Fort Detrick (Laboratoarele de Război Biologic ale Armatei S.U.A.), care au fost anterior obiecte cheie ale programului american de arme biologice.

 

Este demn de remarcat faptul că aproximativ 2.000 de mostre de ser de sânge ale cetățenilor ucraineni de etnie preponderent slavă au fost trimise în Statele Unite, precum și în Marea Britanie și Germania. Mai mult de 140 de containere cu ectoparaziți ai liliecilor - purici și căpușe - au fost transferate în Germania.

 

Programele au fost finanțate atât direct prin intermediul D.T.R.A. în cadrul proiectului « Contracararea amenințărilor cu agenți patogeni deosebit de periculoși în Ucraina », inițiat de departamentul militar american, pentru perioada până în 2024 (contractorul principal este compania americană CH2M Hill), cât și prin intermediul capacităților centrului științifico-tehnologic ucrainean (Centrul de Știință și Tehnologie din Ucraina). În total, peste 1,5 miliarde de dolari au fost alocate pentru implementarea bioproiectelor în ultimii 10 ani. În special, fondul de investiții Rosemont Seneca, care dispune de resurse financiare în valoare de cel puțin 2,4 miliarde de dolari, este implicat în finanțarea acestei activități. În același timp, poate fi urmărită relația sa strânsă cu principalii contractori ai departamentului militar american, inclusiv Metabiota.

 

Potrivit rapoartelor, D.T.R.A., la începutul lunii martie a acestui an. a informat conducerea Pentagonului că instalațiile programelor americane de cercetare biologică din Ucraina reprezintă o sursă de pericol sporit pentru țările europene, având în vedere ostilitățile în curs de desfășurare pe teritoriul ucrainean.

 

Un pericol suplimentar este faptul că activitatea desfășurată în Ucraina în interesul departamentului militar american cu agenți patogeni periculoși și deosebit de periculoși a făcut, încă de la început, obiectul unei atenții deosebite din partea grupurilor naționaliste ucrainene. În condiții de înfrângere militară, aceste materiale pot fi folosite de naționaliști pentru a pune în aplicare « tactica pământului pârjolit ».

 

În plus, în timpul unei operațiuni militare speciale, au fost obținute materiale care indicau utilizarea deliberată în 2020 a unui agent patogen al tuberculozei multidrog-rezistente pentru a infecta populația, inclusiv minorii, din districtul Slavyanoserbsky al RPL, prin intermediul unor pliante realizate sub formă de bancnote false. În conformitate cu concluzia Stațiunii sanitare și epidemiologice republicane Lugansk, «... infectarea bancnotelor a fost cel mai probabil artificială, deoarece materialul conține tulpini extrem de periculoase ale agentului patogen într-o concentrație care poate asigura infectarea și dezvoltarea procesului de tuberculoză […] ». În concluzia sa, medicul-șef al dispensarului republican de tuberculoză din Lugansk notează, de asemenea, că «... există toate semnele unei infecții deliberate și artificiale a bancnotelor cu biomaterial de înaltă patogenitate... ». Știți ce teste se fac acum cetățenilor ucraineni care ajung în țările U.E.? Tuberculoză. De ce? Pentru că se știe ce făceau acolo structurile N.A.T.O.

 

D.T.R.A. a sugerat conducerii Pentagonului să ia măsuri suplimentare pentru a monitoriza situația epidemiologică din Ucraina și din țările europene învecinate. În cazul în care acolo sunt detectate focare de boli infecțioase periculoase, se recomandă să acuze imediat Forțele Armate ale Federației Ruse de « atacuri asupra instituțiilor de cercetare și medicale » sau să le lege de acțiunile « grupurilor de sabotaj rusești ». Pentru aceasta, au fost deja stabilite canalele necesare de interacțiune cu partenerii din Pentagon din Ungaria, Polonia, România și Slovacia.

 

Potrivit informațiilor disponibile, D.T.R.A. a cerut Ministerului ucrainean al Apărării și Ministerului Sănătății să asigure distrugerea garantată a tuturor materialelor rămase legate de cercetările biologice în curs de desfășurare în Ucraina. Cetățenii care se află acum pe teritoriul țărilor U.E., printre care se numără un număr mare de persoane care suferă de tuberculoză, nu sunt victime ale atacurilor aeriene asupra centrelor de cercetare din Ucraina "sub aripa" Pentagonului. Ei nu au fost supuși la nimic din toate acestea. Ei sunt doar purtători. Pentru că această activitate a fost desfășurată de Statele Unite pe teritoriul țării în care locuiau. Agenția se temea că informațiile despre rezultatele experimentelor vor fi interpretate de comunitatea internațională ca o încălcare a prevederilor B.T.W.C. de către Statele Unite. Cea mai mare parte a documentației a fost evacuată din laboratoarele din Kiev.

 

Materialele primite de Federația Rusă ne permit să tragem o concluzie lipsită de ambiguitate că în biolaboratoarele de pe teritoriul Ucrainei, aflate în imediata vecinătate a Rusiei, dezvoltarea armelor biologice a fost realizată cu sprijinul unor companii private americane afiliate la departamentul militar american. Distrugerea urgentă a agenților patogeni deosebit de periculoși a fost necesară pentru a preveni descoperirea încălcărilor articolelor I și IV din B.T.W.C. Se confirmă validitatea afirmațiilor făcute în mod repetat de Federația Rusă cu privire la activitățile biologice militare ale Statelor Unite și ale aliaților acestora în spațiul post-sovietic în contextul punerii în aplicare a B.T.W.C.

 

Ne pregătim să activăm mecanismele prevăzute la articolele V și VI din B.T.W.C., conform cărora statele părți trebuie să se consulte între ele pentru a soluționa orice probleme legate de scopul convenției sau în legătură cu punerea în aplicare a dispozițiilor acesteia, precum și să coopereze în desfășurarea oricăror investigații privind posibilele încălcări ale obligațiilor B.T.W.C.”[1].

 

Aranjament grafic - I.M.

 

----------------------------

[1] Sursa - Florin Pușcaș https://www.stiripesurse.ro/ministerul-rus-de-externe-insista-in-biolaboratoarele-din-ucraina-lucrau-cetateni-americani-cu-imunitate-diplomatica-amplificau-artificial-bolile_2390380.html?fbclid=IwAR0aMe827y7pjOwx0EUvcX3oimT9RpzPNnWY7bfxDuPxMmo2YlYtqaF17-4 – 20 mai 2022