joi, 30 aprilie 2020

Omul si Natura // (Tristan si Isolda – Cand dragostea invinge moartea)




Tristan si Isolda – Cand dragostea invinge moartea

Frumoasa poveste de dragoste dintre Tristan si Isolda este una dintre cele mai cunoscute si iubite legende din Evul Mediu, ea având o larga raspândire pâna in zilele noastre. Ea face parte din ciclul legedenelor celtice (ca si Cavalerii Mesei Rotunde) oglindind, asadar, o parte din credinţele si miturile poporului celt.
Tristan is Isolda fac parte din celebra si tragica serie a indrăgostiţilor nefericiti, ei suferind din cauza uneltirilor celor din jur (ca si Romeo si Julieta sau Siegfrid si Kriemhilda). In literatura universală se intâlnesc multe cazuri de despărtire a unor tineri ce se iubesc, separarea fiind insă intotdeauna urmată de unirea dupa moartea celor doua suflete-pereche. La fel, Tristan ramâne in eternitate cu iubita lui Isolda, demonstrând inca o data ca „dragostea invinge totul”.


Tristan, fiul tristeţii

Se spune că pe vremea când regele Arthur stăpânea în Camelot, un rege, pe nume Marc, domnea în ţinutul englez Cornwall, castelul său numindu-se Tintagil. Marc trebuia să se lupte deseori cu alţi regi rivali, pe care reuşea să îi înfrângă cu ajutorul aliaţilor săi. Printre aceştia se număra şi Rivalen, regele de la Loonois. Rivalen se îndrăgostise de sora regelui Marc, Blanchefleur, iar Marc a acceptat să i-o dea de soţie.

Cei doi tineri erau fericiţi. La scurt timp după nuntă, au plecat în ţinutul de bastină al lui Rivalen, în Loonois. Acolo, un duce trădător, pe nume Morgan, voia să ia tronul lui Rivalen. Regele a plecat să se lupte cu el. Blanchefleur îl aştepta, numai că vasalii lui Rivalen s-au întors purtând o flamură neagră. Suzeranul lor murise. Blanchefleur nu a rostit nici un cuvânt in ziua următoare, ea, fiind însărcinată, a dat nastere unui băieţel. Nesuportând însă să trăiască fără Rivalen, a murit de durere. Jalea domnea în castelul Kanoel din Loonois. Consiliul cavalerilor s-a întrunit pentru a-l alege pe succesorul lui Rivalen. Băiatul său a fost numit Tristan (fiul tristeţii), iar un vasal credincios lui Rivalen a propus să fie ascuns faptul că regele avea un urmaş. Vasalul se numea Rohalt şi, pentru că toţi cavalerii i-au acceptat propunerea, Rohalt l-a crescut pe Tristan până la 15 ani.

Fostul scutier al lui Rivalen, Gorvenal, l-a învăţat pe Tristan să mânuiască armele. Băiatul ştia să imite graiul păsărilor şi domesticea animalele pădurii. Mai ştia să compună versuri (numite „lais”) şi cânta la harpă.


Tristan se intâlneşte cu unchiul său, Marc

Într-o zi, pe când cânta pe ţărmul mării, Tristan a fost răpit de piraţi pentru a fi vândut. Piraţii l-au legat şi l-au lăsat pe punte. Numai că Tristan a inceput să se zbată şi cu cât se zbătea mai tare, cu atât furtuna de pe mare se înteţea. Era ca şi cum marea voia să îl elibereze pe fiul lui Rivalen. Văzând aceasta, piraţii s-au speriat şi l-au aruncat pe Tristan in mare, după ce l-au dezlegat. Furtuna a încetat pe loc. Tristan de Loonois a înotat până la mal, pe ţărmul unde debarcase tatăl său cu mulţi ani în urmă, ca să-i dea ajutor lui Marc. Tristan a ajuns în cele din urmă la castelul Tintagil, unde a cântat la harpă cele mai frumoase melodii pe care le ştia. Curtenii au rămas ca vrăjiţi. Marc, fermecat de cântecul lui Tristan, i-a spus că îl face bard la curtea sa şi i-a promis să îl armeze cavaler.

Astfel a început Tristan să lupte pentru unchiul său, fără să ştie ce legătură de sânge îi unea. Între timp, Rohalt îl căuta disperat pe prinţ; când l-a găsit la curtea lui Marc, le-a mărturisit amîndurora cine era, de fapt, Tristan. Cu atât mai mare a fost bucuria celor doi, care simţeau dinainte că sunt legaţi în mod misterios. Marc l-a făcut cavaler pe Tristan, iar acesta i-a jurat credinţă unchiului său.


Tristan se luptă cu uriaşul Morholt

După ce secretul a fost dezvăluit, Tristan s-a întors în Loonois pentru a se lupta cu Morgan. L-a înfrânt pe acesta, dar când cavalerii au vrut să îl încoroneze, Tristan n-a vrut să primească şi i-a cedat tronul tatălui său adoptiv, Rohalt. Apoi s-a întors în Cornwall să îl ajute pe Marc, care voia să îl numească succesor.

Numai că acolo îl aşteptau nenorociri. Solul irlandez, un uriaş pe nume Morholt, venise să îi ceară tribut regelui Marc. Marc nu mai plătise de multă vreme tributul, iar Morholt a spus că ar putea scăpa de datorie dacă s-ar găsi vreun cavaler cu care să se lupte. Spre surprinderea lui Morholt, care se credea invincibil, Tristan a acceptat provocarea.

Cei doi au plecat pe o insulă şi s-au luptat trei zile şi trei nopţi. S-a întors o singură barcă în care se afla, învingător, Tristan. Cavalerii din Tintagil s-au bucurat, dar apoi Tristan le-a căzut în braţe, fără suflare. Fusese rănit de o săgeată otrăvită a lui Morholt. Era pe moarte.

Tristan il invinge pe Morholt

Cavalerii erau îndureraţi. Nimeni nu putea să îl vindece pe Tristan, căci antidotul otrăvii îl cunoşteau numai irlandezii, care nu ar fi acceptat niciodată să îl salveze pe cel care îl omorâse pe Morholt, fratele reginei lor.

Tristan l-a rugat atunci pe Gorvenal să îl lase să plece. Să i se dea o barcă şi harpa lui de argint şi să moară pe mare. Dorinţa i-a fost îndeplinită. Tristan plutea în larg, cu mâna pe coardele harpei. Simţea că se stinge…


Frumoasa Isolda il salvează pe Tristan

Tristan visa că era pe o pajişte, lângă castelul părintesc, şi că se lupta într-un turnir. Apoi işi pierdu cunoştinţa. Când s-a trezit i s-a părut că vede o zână cu părul de aur. Era blonda Isolda, fiica regelui Irlandei, care se pricepea, ca şi mama ei, să ingrijească orice boală. Tristan nu i-a spus cine este; i-a zis doar că este un bard din Loonois, pentru că nu voia să o piardă.

Dar după ce vara s-a terminat, cavalerul a trebuit să, se întoarcă în Cornwall. Acolo a lăudat-o atât de mult pe Isolda, încât regele Marc, care nu avea moştenitori, l-a trimis pe nepotul său să i-o ceară regelui irlandez. Tristan a plecat, îndurerat, la Weisefort, unde îl îngrijise Isolda. Acolo a aflat că un balaur se aşezase la marginea oraşului şi cerea în fiecare zi câte o fată pentru a o mânca. Muriseră atât de multe fete, încât în scurt timp venea rândul Isoldei.

Tristan s-a luptat cu balaurul şi l-a ucis. I-a tăiat limba pentru a o păstra drept mărturie. Apoi s-a prăbuşit, din cauza răsuflării otrăvitoare a balaurului. Aguyngueran, un cavaler ce voia să o câştige pe Isolda, a tăiat capul balaurului şi i l-a dus regelui.

Numai că, între timp, Isolda se dusese la locul luptei ştiind că se petrece ceva necurat. Acolo l-a găsit pe Tristan şi l-a salvat, din nou. A doua zi, Tristan l-a demascat pe Aguyngueran, aducând drept dovadă limba balaurului. Regele irlandez a vrut să îl căsătorească cu Isolda, numai că Tristan i-a dezvăluit motivul venirii sale în Irlanda. După ce a aflat cine este Tristan, regele şi-a ţinut totuşi cuvântul şi i-a dat-o pe Isolda pentru a deveni regină în Cornwall.


Isolda si Tristan beau elixirul dragostei

Isolda a plecat spre castelul Tintagil, însoţită fiind de slujitoarea ei credincioasă, Brangien. Aceasta primise de la mama Isoldei o băutură fermecată, un filtru de dragoste, din care trebuia să bea Isolda şi Marc pentru a se indrăgosti unul de altul…

Numai că, din întâmplare, din acel filtru au băut Isolda şi Tristan. Aveau să se iubească toată viata.

Tristan si Isolda band elixirul dragostei

Isolda s-a căsătorit, aşa cum promisese, cu Marc. Anii treceau, dar iubirea ei pentru Tristan nu a scăzut deloc. Un cavaler invidios, pe nume Andret, uneltea să îi despartă pe cei doi şi să îl alunge pe Tristan. Uneltirile i-au reuşit, el fiind ajutat de piticul vrăjitor Frocin. Regele Marc a hotărât să îi ardă pe rug şi pe Isolda şi pe nepotul său. Mergând spre locul execuţiei ei au văzut o capelă. Tristan a cerut să i se dea voie să se roage pentru ultima oară. Numai că s-a strecurat printr-o fereastră şi s-a aruncat în mare. Cavalerii au crezut că a murit.

Cand Isolda a fost dusă spre rug, poporul din Cornwall a început să murmure. Nu voiau ca frumoasa şi buna regină să moară. Atunci, în faţa lui Marc a venit un bărbat, Yvain, ce era bolnav de lepră. El a cerut ca Isolda să fie dată leproşilor. Regele s-a învoit. Numai că pe drum leproşii s-au întâlnit cu Tristan, care nu pierise; el a salvat-o cu ajutorul credinciosului Gorvenal, pe iubita sa Isolda.


Tristan nu trădează jurământul făcut regelui Marc

Tristan a dus-o pe blonda Isolda în pădure, unde a construit o colibă, în care au trăit împreună, ajutaţi de Gorvenal. Între timp, regele Marc, care aflase de la leproşi că nepotul lui trăia, îi căuta pe cei doi. Intr-o zi, i-a găsit, pe când dormeau. Uitându-se pe fereastră, Marc a observat că între îndrăgostiţi se afla sabia lui Tristan. Ea dovedea că prinţul din Loonois nu-şi încălcase jurământul de credinţă făcut unchiului său. Marc a înlocuit spada cu sabia lui şi i-a pus Isoldei pe deget inelul lui. Când s-au trezit, cei doi şi-au dat seama că Marc îi găsise. Au hotărât să se despartă. Isolda s-a intors la Marc, iar Tristan a plecat din Cornwall, luând parte la numeroase bătălii.


Tristan moare fără să o revadă pe Isolda

Anii au trecut. Tristan s-a luptat în Galia, Britania, Germania, Spania. Intr-una din bătălii, l-a salvat pe ducele Bretaniei, Hoel, şi pe fiul acestuia, Kaherdin. Drept răsplată, Hoel i-a promis-o de soţie pe fiica lui, care se numea (din întâmplare?) Isolda cu mâinile albe. Tristan a acceptat, gândindu-se să o uite pe Isolda cea blondă. Dar nu a putut. Aşa că s-a aruncat din nou în focul luptelor. Intr-una din confruntări, a fost din nou rănit de o săgeată otrăvită. Nu mai avea cine să-l vindece. Tristan a cerut să fie urcat în turnul castelului, să poată vedea valurile mării. A rugat să fie inştiinţată Isolda. şi dacă ea voia să vină, să pună la catargul corabiei o flamură albă; dacă nu, una neagră.

Isolda a plecat de îndată ce a aflat vestea. Dar pe corabie se aflau nişte marinari plătiţi de Marc. Ei au agăţat o flamură neagră la catarg. Văzând-o, lui Tristan i s-au împăienjenit ochii. Apoi s-a stins… Isolda a fugit în turn să-l îmbrăţişeze pe iubitul ei. Numai că era prea târziu.

Barzii povestesc că, după moarte, Isolda şi Tristan au fost adusi la Tintagil şi înmormântaţi fiecare intr-un sicriu de smarald. Regele Marc nu a vrut să îi îngroape împreună. Dar a doua zi, toată lumea a văzut că din racla lui Tristan crescuse un trandafir care imbrătisa mormântul Isoldei. Degeaba l-au tăiat, trandafirul crestea la loc. Isolda şi Tristan au rămas împreună, pentru vecie…



https://enigmatica.ro/tristan-si-isolda-cand-dragostea-invinge-moartea/








Melania Rusu Caragioiu - Tristețea lui Florin Piersic





Tristețea lui Florin Piersic

Unii au ajuns să se supere de adevărul care li se spune, de sfaturile bune care li se dau, de rezultatul educației copilului care îl imită pe el, părinte, în comportamentul greșit.
Dar se supără degeaba, acum când ljcrurile sunt atât de avansate că trebuie să crească alte generații ca să le îndrepte.
Deci ei vor sfârși în mediul pe care din ignoranță și răutate l-au otrăvit.
Aceasta este pedeapsa lor și din păcate și a copiilor lor.
Îmi amintesc despre ce a scris Dl. Al. Florin Țene: (citez din memorie), Societatea se va îndrepta când fiecare individ  va  fi îndreptat, șlefuit, educat.
Societatea a ajuns în punctul în care i se potrivesc  spre îndreptare toate ,,maximele” cunoscute,
              Subscriu și eu, cu aceste cuvinte, la această jelanie,
                      Melania Rusu Caragioiu        


***




😢 Trist... La 83 de ani Florin Piersic trage o dureroasă concluzie:

„Așa s-o făcut lumea de rea, că mă mir că se mai face ziuă.”
Ce ai făcut tu, române? Îți spun eu: ți-ai furat căciula singur!

Nu te-ai limitat la căciulă, ai furat o bucată de traversă să o vinzi la fier vechi și acum te plângi că faci cu trenul 10 ore în loc de 3, ai furat componente din sistemul de irigații și apoi te-ai plâns că îți omoară seceta culturile, ți-ai tăiat bucata de pădure și apoi ai țipat, ca din gură de șarpe, când casa ți-a luat-o la vale, ți-ai păcălit la cântar clientul intrat la tine în magazin, apoi ai dat din colț în colț că nu mai ai vânzare, ți-ai vândut pământul ca să-ți cumperi BMW apoi ai jelit că n-ai ce mânca, ți-ai aruncat gunoaiele în râuri, in lacuri, pe stradă, în parc, apoi ai fost indignat că este mizerie, ți-ai deschis firma și ți-ai bătut joc de angajați, apoi te-ai văitat că ai dat faliment.
Să-ți mai spun? Ba, ți-ai învățat și copilul că necinstea și lipsa de respect te fac „șmecher” și plin de bani.
Să amintim și despre corupție! Măi române, câți ai corupt tu când n-aveai răbdare să stai la coadă, la un ghișeu, când vroiai niște facilități care nu ți se cuveneau, când nu doreai să mai plătești taxe ca să te dai mare cu excursii pe la dracul în praznic?

Vrei educație? Păi de unde? Ai uitat când îl reclamai pe profesor că ți-a tras de urechi odrasla pentru că era obraznică? Când l-ai mutat la o alta școală, vezi, Damne, că aceea e mai „cu moț”, ajungând sa ruinezi copilul și școala? Când îți agasai propriul copil cu meditații peste meditații pentru a demonstra că mutarea lui la altă școală este benefică? Doar sufletul lui de copil știe cât suferă și nu, nu îți va recunoaște niciodată cât îl doare și cât este de obosit, de frică să nu te supere.
Când i-ai mulțumit ultima data unui profesor care, poate cu trudă și în condiții precare, ți-a făcut copilul „om”? Te-ai întrebat cât ai contribuit tu la educația copilului tău?
Te-ai întrebat dacă tu, în locul acelor profesori, ai fi fost mai bun? Te-ai întrebat, măcar o singură dată, cât de bine i-ai făcut copilului tău? Lui sau ție? Ai uitat când, fără urmă de considerație, ți-ai vorbit de rău părinții, copiii, profesorii, vecinii...?

Ce faci tu pentru țara și pământul tău natal?
Ești mândru?

Când ai luat atitudine că cineva ascultă tare muzică, în autobuz, sau că cineva face scandal într-un loc public? Când ai vorbit ultima oară fără (c.p.m., p.l.m.) bip-uri...? Ce-ai făcut tu, ca cetățean de rând, române ? Nimic! Ai contribuit cu vârf și îndesat ori prin tăcere ori prin participare. N-ai vrut să știi de solidaritate, n-ai vrut să auzi de cinste, ai vrut doar vilă și mașină bengoasă, chiar dacă rahatul de la vila ta polua lacul din vecinătate și pentru pământul pe care ți-ai construit-o ai dat șpagă la primar, să-l treacă în intravilan.
Datorită celor ca tine au avut de suferit cei onești, cei cu bunul simț la purtător, cei care au știut că bunăstarea nu este o consecință a șmecheriei, mitocăniei, arivismului și lipsei de scrupule. Din cauza ta au ajuns ceilalți pribegi, mulțumindu-se cu resturile de la masa altora, pentru că tu nu te-ai implicat, pentru că ție nu ți-a păsat, pentru că tu ai aplaudat nedreptățile de care te foloseai să-ți fie bine, trăgând după tine și o gloată de buimaci care sperau că totul va fi roz, din secunda doi, dacă te urmează.

Nu mai arăta cu degetul spre alții! Arată spre tine!

De-aia n-ai o țară ca afară! Pentru că te doare la bască de lege, de țară (pe care o înjuri pe unde te duci), pentru că te doare în flecul de la pantof de toți și toate, chiar și de mamă-ta, de copilul tău și pentru că, oricât ai primi tot ți se pare prea puțin cât timp vine altul și-ți promite mai mult.

Ai cerut, dar n-ai dat nimic în schimb! Nici măcar un „bună ziua” îngrijitoarei care spăla scara blocului sau măcar... un pet în lada de gunoi!...”

Florin Piersic



Nimic nu e mai scump decât ce primești gratis.









Ioan Miclău-Gepianu: CUVINTE DE MINTE




Ioan Miclău-Gepianu: CUVINTE DE MINTE

-Dacă a venit vremea unei noi deșteptări la români, atunci, din experiența Istoriei, va trebui să învățăm ceva! Va trebui să învățăm a fi parte unitară în ceea ce se cheamă ”unitate în diversitate”, adică să învățăm a valorifica specificul nostru național, școala și gândirea proprie, fără a copia pe nimeni. Sigur, întotdeauna a știut Românul a lua ce e bun și folositor din exemplul altor țări, vecine sau mai îndepărtate, dar de aci și până a ajunge la fenomenul de a te atinge de identitatea ta, este o altă poveste!
-Dacă cineva vrea bani, atunci să i se dea munca; iar dacă vrea munca, atunci să i se dea banii cuveniți!
-De muncă n-a murit nimeni, dar de lene au murit mulți!
-Dacă până la șaptezeci de ani nu i-a venit mintea, ce autobiografie așteptați să vă mai prezinte!
-Dă-i flămândului cozonacul tău, dar nu-i da și cheia casei!
-De Dumnezeu n-ai unde fugi, nici unde te ascunde!
-De-alungul istoriei am mai experimentat noi asemenea fenomene, ce pot fi adunate în vechiul și arhicunoscutul proverb: ”Peștele mare înghite pe cel mic”, dar înainte de a ne acoperi cu proverbe, să ne vedem pe noi înșine în propria noastră istorie!
-De ce plângeți voi de mila Dumnezeului din ceruri, când mai bine ar fi să plângeți de mila voastră!
-De n-ai nimic, ești singurul pierdut, deci să fii om bun..., de n-ai nimic a pierde; câștigător de rai se dovedește hoțul!
-După cum mierea e opera albinei, la fel și arta este opera artistului. Cine nu este artist, este ca musca prin bucătărie!
-Dacă și minciuna este o artă, atunci nici mincinosul nu poate fi fără o oarecare înțelepciune, din  moment ce ne poate ține pe toți cu gurile căscate.
-De unde să găsească studentul calea cea bună, când cărțile falsifică adevărurile; care-i ”adevărul” pentru cei ce o scriu rău? Interesul.
-Dă fiecăruia dreptatea lui, căci vezi bine cu cât foc și-o pretinde, dar tu stai în dreptatea ta, ca să nu te rătăcești, căci de când e lumea lume se știe, cum, întotdeauna adevărul umblă cu capul spart!
-Dumnezeu nu lasă nimic nerăsplătit. Timpul este a Lui!
-Dumnezeu ajută unde nu-i putere, ne dă și avere, doar credință cere!

(Culese din cartea Cuvinte de Minte, autor Ioan Miclău, 2012).




Aprecieri:

   Ben Todica - Australia
   ”...Proverbul este esența milenară, care a luminat și îmbărbătat cultura neamului românesc. Proverbele și limbajul folosit s-au adaptat și au crescut în valoare și forță odată cu omul, cu timpul și viața socială.
Poetul roman Marcus Lucan(anii 39-60) scria proverbial: ”Pigmeii așezați pe umerii giganților văd mult mai departe decât giganții înșiși”.
Poetul Ioan Miclău în Cuvinte de Minte ne arată tocmai cât de simplu și efectiv proverbul poate fi sursă de inspirație în adresarea situației, e mult mai eficient decât vârful sabiei și a glonțului! Este iluminarea adevărului, trezirea judecății sănătoase. Citiți-l și vă veți lumina, citiți-l și veți prinde curaj”.

Tania Miclău – Australia
”...Proverbs have always been with us. The one thing I have always loved about proverbs is that it expresses the truth in a practical and sometimes honorous way. Ioan Miclău-s novel Cuvinte de Minte does exactly this, and it is a joy to read. I will be refering to these proverbs for a long time to come. I hope you enjoy them as much as I did”.

Mariana Gurza - România
”...Scriitorul Ioan Miclău ne propune o nouă carte: Cuvinte de Minte, Apărută la Editura ”Cuget Românesc – Bârda”.
    Așa cum precizează, autorul a reușit ”să adune de prin toate scrierile anterioare vreo 500 de proverbe, ziceri de minte și înțelepciune, cam în ideea de care amintea Preabunul Român Tainic Artur Silvestri!”
 Un demers de prezentare a cărții, la cererea autorului, mi-l asum, pornind de la ”un cuvânt care poate fi arbore”citindu-l pe Constantin Noica: ”Că s-a născut pe pământul tău ori că a căzut ca o sămânță din lumina altora, un cuvânt este, până la urmă, o făptură specifică”.
    Să fie vorba despre o carte minimalistă? Dând posibilitatea celorlalți de-a reflecta asupra acestor termeni, mă grăbesc să adaug că cei mai mulți scriitori minimaliști evită adverbele și descrierile. Personajul principal devine chiar cititorul; acesta trebuie să determine înțelesul ”cuvântului” pe baza propriilor experiențe și mai puțin pe contextul autorului.
    Volumul Cuvinte de Minte reușește să ne capteze de la bun început prin reflecții privind arta: ”A intra în poezie înseamnă a ieși afară în universul mare, spre a pândi și prinde din realitate visele imaginației proprii; altfel zis, visele pot deveni realitate atâta vreme cât imaginația noastră le poate intui”.
   Aranjarea ”cuvintelor” în ordine alfabetică sugerează credința poetului Ioan Miclău în puterea lor ca ”voce a inimii”, ca să-l citez pe Confucius.
    Autorul vede literatura română, trimițând la B.P.Hașdeu, ca ”o câmpie Poetică, unde fiecare creator de artă e ca un ram ce crește în individualitatea sa”.
Ioan Miclău este de necesitatea cuvintelor, ”umbra de aur în conștiință a materiei”
(Nichita Stănescu).
   ”Cuvintele de Minte”sunt acumulate de către scriitorul Ioan Miclău în ani de trudă pe câmpul literaturii române. Demersul său editorial s-a născut din dorința autorului de a transmite celor de față, dar și celor ce vor veni ”proverbe, ziceri de minte și înțelepciune”, ca zestre și carte de învățătură.
       ”Zilele vieții sunt ca valurile râului, deși prezente sunt, totuși, noi. De unde vin?
Din Marea spre care se  reîntorc. Așa și zilele vieții, dinspre sfârșit răsar ca aștrii cei cerești!” spune atât de poetic și de profund Ioan Miclău.
(Din prezentarea scriitoarei Maria Gurza dedicată acestui volum ”Cuvinte de Minte”).

Pr.Al.Stănciulescu-Bârda
   Tudor Arghezi lăsa drept bunuri de moștenire urmașilor săi ”un nume adunat pe-o carte”.
Domnul Ioan Miclău, - român pribeag la marginile lumii -, lasă ceva mai mult. Pe lângă Renumele câștigat pe-ncetul, cu trudă și migală, lasă copiilor, nepoților și strănepoților Limba și sfintele aduceri aminte de Țara moșilor și strămoșilor din care își trag rădăcinile;
Lasă tezaurul inestimabil de carte de la Biblioteca ”Mihai Eminescu”, - adevărată oază românească într-o pustie a străinătății. Le mai lasă urmașilor o parte din sufletul său, cu care să se înveselească, atunci când răutățile lumii acesteea îi vor lovi. Ar putea să mai lase, ca un îndemn pentru vremuri de răgaz, îndemnul firesc și creștinesc: Rugați-vă pentru mine!
Nici nu știți cât v-am iubit!”

    (O înscriere pe prima pagină a cărții mele ”Frunze de toamnă aurie”-2010)




~*~
La Aniversară, decembrie,2017
(Născuți în luna lui ”Undrea”)
Redacția ”Suflet Nou”-Comloșu Mare,
***

IOAN MICLĂU-GEPIANU(25.12.1940)
*
     Român cu mare demnitate, un adevărat patriot care ține trează făclia națională și stindardul țării în sufletul conaționalilor din îndepărtata Australie. Dragostea lui de neam și de țară ne-o împărtășește și nouă cu mult patos și mândrie în paginile revistei noastre.
     Din toate creațiile sale poetice și în proză răzbat sentimentele naționale ale celor înstrăinați, dragostea de neam și țară și nostalgia meleagurilor natale.
În proza sa inconfundabilă, cu specificitate atavică, a satului românesc exprimă în mod încântător amintirile momentelor din viața de mare fericire a copilăriei petrecute în satul natal bihorean Gepiu. Narațiunea sa metaforică și curgătoare prezintă cu multă dragoste și atașament nedisimulat satul cu lumea sa ancenstrală a simplității și demnității, creatoare de inestimabile valori materiale, culturale și spirituale cu specificarea zonei, pe care le păstrează ca pe comori de preț, dar le și diseminează în patrimoniul național și universal prin măiestria cu care sunt înzestrate. Datinile, ritualurile, portul și folclorul lor bogat ca și inegalabilul lor talent au făcut posibilă recunoașterea acestor valori bihorene prin spectacolele și festivalurile naționale și internaționale la care au participat.
   Fiu cognitiv al satului, nu se poate desprinde de lumea mirificică, de frumusețile și valorile spațiului rural ce i-a fermecat copilăria. Pentru atașamentul său nedisimilat, i-a fost conferit titlul de ”Cetățean de Onoare”, iar el a adoptat și numele satului său, Gepianu. Reveria, confidența și mărturisirile amănunțite ne-au fost transmise într-un adevărat medalion ce îi conturează personalitatea marcantă.
     În creațiile sale poetice, maniera sa abilă cu abudențe fonetice, cu consonanță
lirică de mare frumusețe, dă frâu liber ideilor ce pătrund în suflete și crează stări de mare încântare. Imaginația debordantă în fabulații, mixajul de cuvinte transformă faptele și evenimentele simbolistice, virtuale, în închipuiri și visări accesibile și captivante. Polifonia universului transpusă în versuri de mare finețe, prin alternanța vocalică și consonanță, produce vibrații sufletești armonioase.
   Versificația este abundentă în exprimări metaforice, fluidă și ritmată și penetrează în adâncul simțirilor. Panoplia expresiilor, flexiunea și intensitatea satirică și umoristică se transformă în ”arme de tărie” sufletească și în speranțe de mai bine.
       Este un discipol consacrat, un eminescian fervent, făcând ca creațiile ”Luceafărului” poeziei românești să fie cunoscute în îndepărtata lume.
       Pentru toate meritele sale, de ziua națională îi transmitem felicitări și urări de viață îndelungată, îmbelșugată și prolifică în creații.


Primăria Comunei Gepiu
Diplomă de Cetățean de Onoare
Se acordă titlul de Cetățean de Onoare al comunei Gepiu
Domnului Ioan Miclău
pentru prestigiul pe care l-a adus satului natal prin întreaga
activitate literară, editorială și culturală și pentru promovarea
spiritualității naționale în mijlocul comunităților românești
din Australia – 18 Mai 2014 – Primar Ioan Purge


Mulțumesc tuturor acestor iubitori de Litere, de Limba și Neamul Românesc
Ioan Miclău – Gepianu
Australia

2020





FRUNZELE COPACILOR - MINILECTURĂ cu GÂND DE SEARĂ




STRALUCIREA SOARELUI
- Sfantul Tihon din Zadonsk-


          Vezi soarele care straluceste placut si lumineaza întreaga lume si ne veseleste. De la soarele acesta simtit ridica-ti mintea catre cel gândit, catre vesnicul Soare al Dreptatii, Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Care îi lumineaza în chip minunat pe cei drepti si în veci îi va lumina si-i va veseli, astfel încât ei însisi „vor straluci ca soarele în Împaratia Tatalui lor”, dupa fagaduinta Sa cea neamagitoare (Matei 13, 43). Si de la aceasta lume vazuta, care e luminata de stralucirea razelor soarelui, stramuta-ti mintea la Cetatea înfatisata în Apocalipsa, la Ierusalimul cel de Sus, care „nu are trebuinta de soare si nici de luna ca s-o lumineze, caci slava lui Dumnezeu a luminat-o si faclia ei este Mielul” (Apocalipsa 21, 23), unde „noapte nu va mai fi; si ei nu au trebuinta de lumina lampii sau de lumina soarelui, pentru ca Domnul Dumnezeu va lumina peste ei si vor împarati în vecii vecilor” (Apocalipsa 22, 5).

Sfantul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 63


SOARELE
- Sf. Nicolae Velimirovici -


             Soarele este simbol al Domnului Dumnezeu. Sfântul Grigorie Teologul a scris: „Ceea ce pentru oamenii trupesti este soarele, pentru cei duhovnicesti este Dumnezeu”. Asemenea lui, dupa cum soarele straluceste si lumina sa lumineaza si încalzeste toate fapturile vii de pe pamânt, tot astfel si Dumnezeu lumineaza sufletele cu întelepciunea Sa si le încalzeste cu dragostea Sa. Fara soare, vine moartea trupeasca; fara Dumnezeu, cea sufleteasca. Prorocul Moise a grait catre poporul lui Israil: „Viata si moarte ti-am pus eu astazi înainte, si binecuvântare si blestem. Alege viata, ca sa traiesti” (Deuteronom 30, 19). Cu alte cuvinte, cunoaste pe Dumnezeu Cel Unul si Viu, nevazut, si doar Lui, Unuia, sa te închini, si sa nu te închini înaintea simbolurilor vazute, primindu-le pe ele ca dumnezei, ca sa nu devii închinator la idoli. Primul l ucru înseamna viata, al doilea este moarte.

Sfantul Nicolae Velimirovici, Simboluri si semne, traducere de Gheorghita Ciocioi, Ed. Sophia, Bucuresti, 2009, p. 22-23



FRUNZELE COPACILOR
-Sf. Ioan de Kronstadt -


              Ale cui sunt frunzele copacilor? Ale lui Dumnezeu. Ale cui sunt gândurile bune care îti vin în minte? Ale lui Dumnezeu. Cine a dat copacilor, pomilor, însusirea de a se forma si creste în ei o parte lemnoasa, de a se forma si dezvolta în ei frunze, flori si roade? Dumnezeu le-a dat-o. Cine te-a înzestrat cu darul gândirii si al vorbirii? Dumnezeu. Folosesc oare arborii si pomii însusirile pe care le au de la Dumnezeu spre dauna lor? Nu. Foloseste oare omul însusirile si puterile ce i-au fost date de Dumnezeu spre dauna lui? Da, foloseste. Abuzeaza de minte, cea data de la Dumnezeu pentru cunoasterea lui Dumnezeu si a adevarurilor Sale, abuzeaza de inima, creata de Dumnezeu pentru a iubi pe Dumnezeu si pe aproapele, pentru a simti comunicarea cu Dumnezeu; abuzeaza, în sfârsit, de liberul arbitru, care i-a fost dat omului pentru continua sa desav&aci rc;rsire si pentru a cultiva virtutile.


Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 80-81.


Sursa: Pr. ALEXANDRU STANCIULESCU BARDA







Citește gratuit online: Editura Tracus Arte vă propune o Biblioteca virtuală




Editura Tracus Arte vă propune începând de astăzi, 29 aprilie 2020, zece titluri pe care le puteți descărca gratuit din Biblioteca virtuală: Arta războiului de Romulus Bucur; Citadela de fier de Adrian Buzdugan; Urmare și sfârșit, de Livius Ciocârlie; Liderul grupei mici de la grădiniţa de stat nr. 2 de Dan Ciupureanu; Amurgul orașelor de Nichita Danilov; Când va veni ceea ce este desăvârșit de Andrei Dósa; aici îmi iau dinții-n spinare și adio de Robert G. Elekes; toți sunt îngrijorați de V. Leac; Lanul cu sârme întinse de Cătălina Matei; Garda de corp de Merlich Saia.

📚📓📔📖 Volumele sunt disponibile aici: https://edituratracusarte.ro/biblioteca-virtuala/

Arta războiului, de Romulus Bucur

Şi de fiinţa ei mai ţine şi altceva, o experienţă tragică a poeţilor asupra lor înşile: nici unul, chiar dintre marii lirici ai epocii noastre, nu a lăsat mai mult de vreo şase sau opt poeme desăvârşite, celelalte pot fi interesante sub aspectul biografiei sau al evoluţiei autorului, dar concentrate în sine, luminând dinăuntrul lor, pline de o lungă fascinaţie sunt doar puţine – aşadar, pentru aceste şase poeme cei treizeci până la cincizeci de ani de asceză, suferinţă şi luptă. – Gottfried Benn

Citadela de fier, de Adrian Buzdugan

Proza lui Adrian Buzdugan, un cockteil apetisant de filosofie, speculaţie (mai mult sau mai puţin ştiinţifică), umor şi o capacitate deosebită de a vedea, de a înţelege şi de a exprima, dansează pe linia fină care desparte literatura zisă mainstream de cea zisă F&SF. Poate nicicând speculative fiction nu a avut un înţeles mai deplin în literatura română. – Michael Haulică

Urmare și sfârșit, de Livius Ciocârlie

Cartea de faţă încheie o serie lungă, prea lungă, de însemnări, şi, foarte probabil, pune capăt scrisului meu. Motivul? Poate fi formulat într-o frază pe care mi-o repet de câte ori este cazul: ce-i prea mult e cam mult. – Livius Ciocârlie

Liderul grupei mici de la grădiniţa de stat nr. 2, de Dan Ciupureanu

Nu de anxietăţi duce lipsă poezia lui Dan Ciupureanu. Dimpotrivă. Cu toate acestea, cel puţin anxietatea influenţei o cruţă deocamdată, poetul trecînd fără exces de filtre culturale inhibante spre straturile magmatice din inconştient. Accesul la expresie survine cu o spontaneitate ce aminteştede l’art brut. Totodată abisală şi dezinvoltă, scurtcircuitînd prin insolitul asociaţiilor, amalgam de candoare şi cruzime, împărţită între percepţia fulgurantă şi efortul de a închega, din stimuli contradictorii, un univers coerent, poezia lui D.C. respiră autenticitate prin toţi porii. Bine spunea cine spunea că, spre deosebire de femeia beauvoiriană, bunăoară, poeta nascitur. – O. Nimigean

Amurgul orașelor, de Nichita Danilov

Din generația ´80, Nichita Danilov e unul dintre cei mai înzestrați poeți-prozatori. În plus, se pare ca are toate șansele să devina și el (de n-o fi ajuns deja!) o „figură mitică” a poeziei ieșene. Numai că mitul, în măsura în care consacră, răpește vieții caracterul ei imprevizibil, surprinzător. Dar talentatul scriitor ne-a arătat și până acum că știe cum să evite primejdia. – Antonio Patraș

Când va veni ceea ce este desăvârșit, de Andrei Dósa

Sub puterea unei sensibilităţi ieşite din comun (e multă tandreţe înşelată în aceste poeme), Andrei Dósa ştie să deducă angoasele şi fricile aproape din nimic. Simpla cădere pe stradă a mamei se transformă într-un eveniment poetic de proporţii. Tot sub imperiul intensităţii emoţionale combustive – putem ghici cum sângele urcă vertiginos în obrajii copilului-martor – plăcile tectonice ale realului alunecă şi de unde nu te aştepţi ţâşneşte un imaginar distorsionat, dar incandescent ca o lavă. – Alex Goldiş

aici îmi iau dinții-n spinare și adio, de Robert G. Elekes

Când, spre finalul apoteotic al acestui volum, vocea poetică va comuta brusc, preţ de câteva versuri, de pe română pe maghiară – mulţi vor avea senzaţia tulburătoare că înţeleg. Mulţi, chiar dintre aceia care au nutrit întotdeauna convingerea troglodită că limba “lor” e o pură bolboroseală. Iată un miracol de care numai un poet profund şi puternic (deci, potenţial, mare) poate fi în stare! – Caius Dobrescu

toți sunt îngrijorați, de V. Leac

Poezie a unei singurătăţi asumate, unde orice altă prezenţă umană este sugerată prin metonimie obiectuală, ea evită însă capcana lamentaţiei, a plângerii de milă, ci prefer să se auto-comenteze, să se pună singură sub lupa microscopului. Turbionul verbal, fluviul de cuvinte sunt false piste, disimulări ale acestui vid, al singurătăţii: melancolia acestei poezii e una a solitudinii, pusă pe umerii unui Subiect născut să fie optimist. Acesta e paradoxul care marchează volumul lui V. Leac: e poezia unui astronaut care, plutind „fără” destinaţie precisă, eşuează pe o lună din Wonderland, unde la masă îl aşteaptă cu un ceai Pălărierul Nebun, Iepurele de Martie şi teckelul Jacky. – Bogdan Alexandru Stănescu

Lanul cu sârme întinse, de Cătălina Matei

Ceea ce am citit acum în Lanul cu sârme întinse îmi amintește de poezia sa de acum un an și jumătate sau doi, dar autoarea trage în cele din urmă linie, ca la sfîrșitul oricărei perioade de creștere & acumulări . Destule lucruri schimbate, tăieturi, elipse & insolitări care îmi reconfirmă ideea că un poet nou, pentru a fi astfel, trebuie să aducă o combinație numai a lui de atitudine, orgoliu, intensitate, luare pe cont propriu a „vânătorii dinăuntru”, adică de adevăr și pregnanță în ceea ce se decide să arate lumii. Iar toate acestea (nu năzuințele oarbe, nu diversele bovarisme literare, nu dorința cu orice preț de a fi numit astfel) fac din cineva care scrie versuri – fie că este conștient de asta, fie că nu, fie că o acceptă, dar mai ales dacă i se împotrivește din toate puterile – un poet. – Claudiu Komartin

Garda de corp, de Merlich Saia


Volumul lui Merlich Saia este o epopee a singurătăţii, un imn epic închinat aventurii în vizuina luminată a interiorităţii. Este poemul unui Eu rămas, aşa cum scrie chiar autorul, în faţa unei uşi închise la care nici măcar nu poate bate. Poate fi interpretat şi ca un poem al încheierii unei etape şi a trecerii într-una a maturităţii, acolo unde nu mai poţi fi garda de corp a celor pe care i-ai iubit şi tot ce-ţi rămîne este să-ţi aperi, cu toate forţele, statutul de om întreg. – Bogdan-Alexandru Stănescu


http://bookhub.ro/citeste-gratuit-online-editura-tracus-arte-va-propune-o-biblioteca-virtuala/

Sursa: ILM







miercuri, 29 aprilie 2020

Al Dogaru - Gândul zilei, 30 aprilie 2020






Al Dogaru








Teo Palade - În loc de „Gata de atac”, „Pe loc repaus”




În loc de „Gata de atac”, „Pe loc repaus”
Teo Palade 
26 Aprilie 2020


„Defender 2020 este unul dintre cele mai mari exerciții militare din istoria post-război desfășurate  pe pământ european, costă miliarde și este conceput ca o repetiție pentru un conflict real” (Özlem Alev Demirel, vice-președinte al Comitetului Parlamentului European pentru Securitate și Apărare, februarie 2020)

Prezentat cu surle și trâmbițe, pregătit în amănunt timp de aproape 10 ani, exercițiul N.A.T.O. cu cea mai mare participare americană desfășurat pe continentul european în ultimii 25 de ani s-a stins precum un foc de paie. Motive invocate: îngrijorarea pentru sănătatea participanților; grija de a nu răspândi mai mult corona virusul; închiderea granițelor naționale în Europa; limitarea deplasărilor; problemele economice și financiare ale aliaților europeni și ale partenerilor N.A.T.O. Pe scurt, pandemia COVID-19 a sufocat elanul bătăios al adepților zeului Marte. Planificat să înceapă de facto în luna mai a anului 2020, cu ample desfășurări de forțe și trageri de luptă mai ales la granițele europene ale Federației Ruse, criticat de unii analiști care îl considerau un pericol pentru pacea continentului și lăudat de alții pe considerentul că demonstrează pe viu partenerilor europeni din N.A.T.O. determinarea S.U.A. de a le asigura protecția, Defender Europe 2020 este, în prezent, în poziția „pe loc repaus” ca să utilizăm o formulă consacrată în armată.


Stoparea activităților

European Command (EUCOM), comandamentul forțelor armate americane staționate în Europa, a publicat la 17 martie 2020 un document intitulat Exercise Defender- Europe 20 Announcement - COVID-19 Implications prin care, practic, anunța hotărârea de a bloca definitiv exercițiul. Aducerea în Europa a miilor de militari americani și a tehnicii militare aferente acestora începută încă din luna ianuarie era în plină desfășurare și se cheltuise, până în acel moment, aproape un miliard de dolari. Se apreciază că pentru retragerea pe teritoriul S.U.A., se va cheltui încă pe atât.

„Ca răspuns la actuala explozie a virusului COVID-19 și ca urmarea îndrumărilor recente ale Secretarului de Stat al Apărării, am modificat în dimensiuni și ca scop exercițiul Defender Europe 20. Astfel, de la 13 martie toate mișcările de personal și echipament dinspre Statele Unite spre Europa au fost anulate. Sănătatea, siguranța și pregătirea militarilor noștri, civililor și a membrilor familiilor reprezintă prima noastră preocupare” se specifică în declarația de la Stuttgart a Comandamentului trupelor americane staționate în Europa.

Concret, în ceea ce privește desfășurarea propriu-zisă a exercițiului, EUCOM anunță că nu se vor mai desfășura cele mai importante patru (din șapte) aplicații cuprinse în desfășurătorul exercițiului Defender Europe-20, aplicații în care urmau să aibă loc inclusiv trageri de luptă cu o extrem de variată categorie de armament și cu rachete, unele de ultimă generație, abia intrate în înzestrarea armatei S.U.A. Aplicațiile celelalte, vor fi și ele modificate ca dimensiuni și scopuri, reducându-se la dimensiunea unor antrenamente combinate între trupele americane staționate în Europa și aliații lor din N.A.T.O.


Exercițiul compromis

Toți militarii, aduși special pentru Defender Europe-20 de pe pământ american, împreună cu tehnica militară ce urma a fi folosită la exercițiu, se vor întoarce, conform unui program deja aprobat, în S.U.A. Exercițiul Defender Europe 2020 este compromis. Nu mai există nicio șansă ca el să-și atingă scopurile planificate inițial. Este, în mod categoric, un eșec greu de înghițit pentru N.A.T.O. și un insucces dramatic al programului strategic american. Dar reprezintă, totodată, o ușurare pentru toți cei îngrijorați de turnura pe care ar fi putut s-o ia acest exercițiu destinat să demonstreze rușilor, chiar la granițele lor europene, forța militară americană.

Urmare a hotărârii de a modifica drastic programul exercițiului Defender Europe-2020, în martie EUCOM anunța, păstrând un ton optimist: „Protecția sănătății forțelor noastre, a aliaților și partenerilor noștri, reprezintă preocuparea noastră principală. Noi luăm în serios răspândirea corona virusului și suntem încredințați că luând această importantă decizie ne facem partea noastră de datorie pentru a preveni dispersare pe viitor a virusului, timp în care maximalizăm eforturile pentru a avansa împreună cu aliații și partenerii pentru a întări pregătirea noastră în ceea ce privește orice criză sau situație de urgență”.


Defender Europe 20 în cifre

Participanți:
- 37.000 militari între care 20.000 militari americani aduși direct de peste ocean, inclusiv – 6.000 membri ai Gărzii Naționale selectați din 15 state ale SUA;
- 33.000 mijloace de tehnică militară: tancuri, tunuri, lansatoare de rachete, mijloace de transmisiuni, avioane, elicoptere  etc;
- 4.000 Km de drumuri pregătite pentru traversarea Europei de la Vest la Est și invers;
6 aplicații de mare anvergură[1].

Foto N.A.T.O.
Aranjament grafic - I.M.
------------------------------

[1] Articolul a apărut şi în publicaţia Qmagazine - https://www.qmagazine.ro/efectele-militare-ale-covid-19/ -25 aprilie 2020








Corvin Lupu - Protest față de blocarea de către autoritățile din România a publicației „Justițiarul”




Protest față de blocarea de către autoritățile din România a publicației „Justițiarul”
Prof. univ. dr. Corvin Lupu 
29 Aprilie 2020

Miercuri seară, 22 aprilie 2020, în zi de sărbătoare pentru români, Agenția Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (A.N.C.O.M.) a blocat vizualizarea publicației „Justițiarul”, fără să se atenționeze conducerea publicației, respectiv pe redactorul șef, în legătură cu vreo încălcare a legislației în vigoare, fără să facă vreun reproș publicației „Justițiarul.ro”. Cu o lună în urmă, A.N.C.O.M. a atenționat o altă publicație, somând-o să retragă de pe site o serie de articole/traduceri ale unor articole străine considerate în mod subiectiv că ar fi „fake news”.

Nefiind atenționat în nici un fel, redactorul șef, reputatul jurnalist investigator Marius Albin Marinescu, nu a radiat două articole de pe site-ul publicației, iar cenzura regimului politic actual, autointitulat democratic, a reacționat închizând ziarul. Exact ca pe vremea judeo-bolșevică a anilor 1948-1952, anii când tatăl torționar al prim-ministrului Ludovic Orban îndeplinea funcția de adjunct al șefului Securității Raionului Stalin. Am spus torționar, pentru că în calitate de istoric, cercetător al istoriei Securității, știu că într-o asemenea funcție era obligatoriu să fii torționar.

Iată cum, ocolind dialogul cu victimele regimului globalist român, sau dintr-o eroare care caracterizează activitatea multor funcționari ai aparatului represiv din România, publicația „Justițiarul.ro” nu mai apare. Afirm că erorile caracterizează activitatea multor funcționari ai aparatului represiv din România având în vedere miile de semnale de acest fel din presa din România, în toată perioada de după lovitura de stat din 22 decembrie 1989, care a condus țara noastră, din aproape în aproape, spre stadiul ei actual de colonie la periferia U.E., condusă din punctele cheie de minoritari etnici, care nu au nici sânge și nici simțire românească.

Ziarul „Justițiarul” din Sibiu și domnul Marius Albin Marinescu au promovat de-a lungul ultimilor două decenii adevăruri din viața social-politică, economică și culturală a României. În paginile sale, au fost devoalate infracțiuni și alte încălcări grave ale legii de către funcționari publici și oameni de afaceri importanți. Dar marele „păcat” al domnului  Marinescu, pentru care trebuie să sufere din plin și pentru care suportă astăzi răzbunarea poliției politice a regimului, este că el a investigat adopțiile internaționale ale unor copii din Rășinari (jud. Sibiu) intermediate de fostul profesor Klaus Werner Johannis și soția acestuia și a semnalat dispariția fără urme a acestor copii care au fost dați spre înfiere cu condiția ca bunica lor să-i poată vedea și să știe despre soarta lor. Copiii au dispărut !?

Dl. Marinescu este cel care a investigat afacerea obținerii de către primarul Sibiului, Klaus Werner Johannis, a 6 (șase) case (!) pe baza unui document testamentar care a fost dovedit ca fiind fals prin două sentințe civile definitive și irevocabile. Dl. Marinescu este cel care a relatat despre un  alt adevăr crud al regimului colonial din România: acțiunea în constatare făcută în instanță de către Forumul Democrat al Germanilor din România (președinte pe țară Klaus Werner Johannis), prin care organizația cerea să se constate calitatea ei de continuatoare a Grupului Etnic German, formațiune politică declarată ilegală și desființată prin Acordul de Armistițiu dintre România și Națiunile Unite (septembrie 1944), prin Decret-Lege al Regelui Mihai I (octombrie 1944), care nu a fost abrogat și este și astăzi în vigoare și prin Tratatul de Pace de la Paris (februarie 1947), care a pus capăt celui de Al Doilea Război Mondial.

În baza acelei sentințe judecătorești, dată de o singură judecătoare (Morar), care nu a fost atacată de nimeni, statul român refuzând să-și apere bunurile, Forumul Democrat al Germanilor din România (președinte pe țară fiind Klaus Werner Johannis), prin sucursala sa din Sibiu, a solicitat primarului Sibiului (Klaus Werner Johannis) restituirea de proprietăți în valori uriașe, care au îmbogățit peste măsură minuscula comunitate germană care a mai rămas prin România.

Doresc să menționez că judecătoarea Morar a refuzat să semneze sentința pe care ea însăși a pronunțat-o (!), preferând să se pensioneze. O colegă a ei, fostă studentă a noastră cu care nu ne mândrim, Corina Draşovean (după divorț redevenită Limpede), a semnat sentința cauzei pe care nu a judecat-o. Astăzi cele două judecătoare sunt cercetate de către Secția pentru investigarea infracțiunilor din justiției… Eu am înțeles de ce s-a ridicat atât de vehement președintele Johannis în favoarea desființării acestei instituții! Ziarul „Justițiarul” a publicat și articolul unuia dintre cei mai valoroși istorici de istorie contemporană a României în viață, prof. univ. dr. Ioan Scurtu, membru al Academiei Oamenilor de Știință din România, care a demonstrat științific incorectitudinea situației retrocedărilor de bunuri ale statului român către F.D.G.R. Dl. prof. univ. dr. Ioan Scurtu a fost dat în judecată de F.D.G.R. și, cum nu s-a putut dovedi că nu are dreptate științifică, a fost amendat „pentru defăimare” (?!).

Iată câteva dintre motivele care, cred eu cu convingere, că stau în spatele răzbunării de la nivel foarte înalt împotriva „Justițiarului” și a domnului Marius Albin Marinescu. Profitând de inducerea crizei internaționale de sănătate, poliția politică din România se dezlănțuie împotriva celor care promovează adevărul în societatea românească.  Rușine lor și vai nouă, românilor!


Nota autorului: În legătură cu cauza privitoare la adopția internațională de copii în care a fost implicată familia Johannis, în arhiva „Justițiarul” există întreaga documentație, probabil, acesta fiind unul din motivele suspendării acestei publicații. Dl. Albin Marinescu prezintă oricând disponibilitatea domniei sale pentru a oferi detalii referitoare la afirmaţiile prezentate în articolele sale şi în acest protest.









Melania Rusu Caragioiu - P L Ă S M U I R E + Mircea Dorin Istrate - SEMNE ȘI….ÎNSEMNE




P L Ă S M U I R E,
(facere și desfacere), autoreplică


~*~

Pe un așternut hidos,
Din cearceaf acoperit cu moloz,
Se naște o statuie pentru cel mai pur bronz,
Cu ochii dispuși în quinconz.

Meduză e capul cu râs mascaron;
Se-nșiră-n șuvițe metal monocrom,
Pe umărul inegal drapat,
Ieșind prin sacul deslânat,
Ce prinde nerotunjit...

Tactil,  talia uleioasă se strecoară,
Un lujer, apoi o vioară…
Dar la ce bun o meduză cu trenă
Și terminale molatice: sirenă ?

În jur același iz de lut spart,
De feronerie ruginită și șipcă de gard…

Un ultim retuș la nasul strivit:
Un neg de biscuit,
Nu din turnat, ci din ciocan de lipit…

Cineva a așezat la intrare un soclu
Și o tejghea unde se vinde  monoclu !


~*~

Melania Rusu Caragioiu





SEMNE  ȘI….ÎNSEMNE


~*~

Mă fură viața-ncet de câte-s toate,
Nu-n față ca s-o văd, ci pe la spate,
În fiecare zi câte un pic
Ca să rămân apoi, cu mai nimic.

Întâi, din cât am fost, mă tot micește,
Mă scade de puteri, mă gârbovește,
Din pasu-ntins ce l-am avut odată
E doar un lat de palmă, deșirată.

Nu mai aud o șoaptă de departe,
Abia de văd ce scrie într-o carte,
Putere am în drapta, d-ai puțină,
În stânga nici atât, cine-i de vină?

Albit e părul, barba e căruntă,
E greauă pleoapa, ce fac azi se uită,
S-a lenevit și vorba ce odată
Îmi turuia ca moara cea stricată.

Mă doare peste tot, că de, sunt om
Și tot mai des mi-s nopțile-n nesomn,
Știutul neam încet s-a tot rărit,  
De prieteni largul meu, s-a pustiit.

Noroc mai am, c-am tăinuit în gând
Bucăți de viață și, acum pe rând
Le retrăiesc pe toate cum au fost,
Atunci când viața asta, avea rost.

Și-apoi mai am puterea celui vis,
Mă poarte el prin largul necuprins,
Să uit de clipa vieții de acum,
Și să trăiesc o alta, pe-al meu drum.

Așa-i la toți, c-așa-i al sorții dat,
De la sărac la marele-mpărat,
Ne-arată viața când suntem aproape
De clipa mergătoare către…..

~*~
30.04.2020
     Mircea Dorin Istrate