joi, 31 mai 2018

CARAGIOIU - DIN SUFLET ȘI CONDEI



DIN  SUFLET ȘI  CONDEI
de   Melania RUSU CARAGioiu

M.R.C.
                                        

                                               

                                                                    D U P Ă   F E S T I N  

                                                                 Atomi domoliți
                                                                            în
                                                                  opalescenta apă vie de-aseară,
                                                                  cheamă în magnetismul lor
                                                                   fire de praf,
                                                                   paianjeni-priviri,
                                                                   lumina reflectată...

                                                                              și
                                                                    totul strâns
                                                                    în cămașa de cristal
                                                                    a paharului
                                                                     îndoit
                                                                     pe oglinda mesei,
                                                                     izbindu-se apoi
                                                                     în draperia de fum...                
                                                            M.R.C.                     Timișoara, 199o  

                                                              

   
^                                ÎNTÂLNIRE    ÎN   VIITOR
                                                  
                               Te-aștept, iubită Fortuna, in viscol,
                               Cu ochii mei plini de cenușă,
                             Dar tu te plimbi prin  zări  depărtate…
                           S-ar putea să mă cauți ...
                           Eu te chem,
                            Năucit  în vârtejul meu,
                          Din zori balansând când aici, când acolo…

                            Astăzi m-am hrănit cu pietricele.

                            Ferește-te !
                           Știu să și mușc !

                            Tu, antic mit: Fortuna !
                            Fortuna ,
                            Ești mai rătăcitoare decât mine !
                           Vreau  să te agaț  in aripa blândului vânt,
                           Dar tu mereu  întârzii …
                           Tu ajungi târziu la  epave,  pe mare…
                           Ai obiceiul rău de a ședea pe țărmuri…

                           Ți-ai pierdut piciorul drept,
                           Și din acel moment rechinii sunt plini de justețe !
                           Ferește-te, insă,
                           Într-o zi te voi prinde !
                          Să nu-mi apari în față doar în scheletul vizibil,
                         Prin pielea suferindă de poluare  !
                         Imi place seva ta,
                         Licoarea ta divină,
                        Deși este mereu  amară…
                                                 M.R.C.                
                                         


                                             A M A L G A M

                                  Cărți, scriitori, personaje,
                                   Albume, cuvinte de vrajă
                                   Stau drepte în rafturi sculptate:
                                   Puțin aici, mult în eternitate...
                                                      
                                    Bing-bang clopotesc anii
                                    În clopoței de ger;
                                     Bing-bang cântă castanii
                                     Cu palmele spre cer.

                                      Se răscolesc arginți
                                      Sub palida dantelă                                                                  
                                      Iar pomii stau cuminți
                                      Și gravi, ca o capelă.

                                       Din filele palmate,
                                        Cu slovele uscate –
                                       Mici turle aplecate,
                                       Cad timpi și ploi ritmate...                                      
                                                          M.R.C.                                                    



F A T A   M O R G A N A


Învolburată îmi simt vederea;
Două siluete în văluri,
Mă cheamă spre ele.
Eu fug, dar oricât fug
Nu pot să le ajung.
Se-arată o caleaşcă  fermecată;
Ea, parcă le duce… acum…
Departe, şi tot mai departe.

Un singur cal,
Apare…, dispare…

Câmpurile, însetate
Atârnă sub cer…

Văd plutind o pălărie de soare.

Calul se deşiră pe înălţime,
Roţile se dilată şi caută drumul,
Pământul - perie arsă,
Se desfăşoară, ca marea…    
                 M.R.C.
           



BOB  DE  CAFEA ...

                                                     Păpușa  cu păr castaniu
                                                     Și ochi migdalați, de cafea,
                                                     Se plimbă cu rikșa târziu,
                                                     Departe de tot, pe șosea.

                                                     Cu fes, un ibric cu pompon,
                                                     Pe capul rotund ca un bob,
                                                     Cu buze ce suflă-n trombon,
                                                     Cercel și-a pus doar la un lob...

-         ,,Păpușă cu ten de cafea,
                                                     Te chem lângă cană să stai,
                                                      Dulceața ți-o dau și pe-a mea !
                                                      Te rog, doar aromă  să-i dai !!!

                                                 M.R.C.
                



                                              MAI  MULTĂ  POEZIE

                                   Când citesc poeziile de piatră
                                   Îmi vine să arunc literele în vâltoare,
                                   Îmi simt dinții înclinându-se  unul către altul.

                                Coperta e gri, tonul e gri.
                                 Pete de alb,
                                 Tablou în  pereți jupuiți.

                                  Vânturi învrăjbite ce se sparg de parâme.
                                  Cresc lăstărișul  sălbatic.

                                 Păsări dezorientate
                                       dispar în altă carte.
                                Nu mai mi-e somn;
                                Când închid ochii văd multe bile negre.

                                 Cperta e gri.
                                 Tonul e gri.
                                  Numai bilele negre se sparg în rătăcire…       
                                           M.R.C.           Timișoara, 1990
                                                     
    

                                                
         STARE  DE  SPIRIT

Mi-e  plină gura de catran,
Limba,  de aşchii şi lipan.
. . ... ..... . . . .. .. . . . . . . . . . . ..
Aş vrea să ţip, dar gâtu-i mut
Şi sufletu-mi crâcneşte slut.

Cu ce-am greşit de atât amar
Cu gard de spini îmi stă hotar ?
Vreau cugetul să-l am senin
Şi doar cu vin să beau pelin !

Şi florile să-mi fie fraţi
Dar fraţi de sânge, nu turbaţi !
Mă-nvăluie aşa un fum
Cutremurat, tornadă-n drum...

Şi ape-mi tulburi cresc în ochi
Şi pricolicii din deochi
Şi soarta ca un câine rău
Îmi cheamă ştimele din tău...

Sunt trist şi sunt înviforat...
Fi-voi vreodată alinat ?

M.R.C.             Timişoara, 1988
                    După atacul mişelesc al colegei Margot.



                                        S F Â Ș I E R E

                         Ascultă-mi tu sufletul plin de  iasma durerii;
,                        Când capul întorc spre acute asprimi ale vieții,
                         În ceafă simt viforul și biciuirile crude
                         Și-n fața mea ochii cei sumbri a ce mă așteaptă…

                          Atunci mă destram peste stânci umezite de vreme
                          Îmi pun tălmăciri peste pânza uscată de cimbru
                          Și iarăși mă-ndrept spre genunele  pline de casne,
                          Să sorb din puterea acelui foc jalnic, ce arde.

                           Un huiet cutremură zarea cu mine;
                           Strălucii de raze orbesc ale cerului stele
                           Și hăul mă-nghite în flacăra stinsă din ele…

                           Ascultă-mi deci sufletul plin  de iasma durerii,
                          Rănit și sdrobit sub povara adâncelor patimi
                          Și cerne asupră-mi o ploaie  curată de lacrimi.
                                      M.R.C.              Laval, noiembrie 2013 





MAI SUNTEM?

Suntem speriaţi,
     Suntem năuciţi de creaţiile noastre...
     Am blestema,
     Dar blestemul ni s-ar întoarece iar şi iar...

     Am zbura,
     Dar păsările pierzării nu ne îngăduiesc.
     Am plânge,
 Dar tot n-am putea  umple cu lacrimi găurile pe care le-am săpat.

      Ne-am târâ pentru îndurare,
      Dar zidul de vuiet ne stă în cale.

      Am mângâia cu obrajii solzii dragonilor,
      Dar ne-au pierit obrajii.
      Am schimba culoarea roşie a dragonului,
      Dar focul de sus ne învăluie.

      A venit un vifor cu aşchii tăioase.
      Ne rărim,
      Piezându-ne unul câte  unul
      În hăul negru  de la marginea lumii.

           M.R.C.                   Montreal, 2004



                                       
                                                  PUȘCHE  PE  LIMBĂ
                                                   
                                                         Parodie după „Cenușa verii” de Ion Sângereanu
                                                  Cenușa verii mă-ntrista
                                                  Când răspândea în vânt cuvântul,
                                                  Mă spulbera, mă irita,
                                                   Silindu-mă să-mi iau avântul...

                                                  Mi-am pus o mască:  Vream să tac,
                                                  Prea multe-având atunci pe limbă,
                                                  Apoi, pe-o scenă,  având trac,
                                                  I-am zis mulțimii: „Hai,  te plimbă !...

                                                  Urmarea o știți din jurnal;
                                                  M-au declarat un „mut-limbut”
                                                  Cu aspru  obraz - de toval !
                                                   Le-am spus ! Azi, tac ! Nu le-a plăcut...
                                                                                M.R.C.


               

                                                                    RUSTICĂ    
                                                            Ultimii bobocei întârziați,
                                                            Găsiți de buna pe sub tufe: 
-                    - ,,Maichii, așa târziu îi făcuși ?

-                    ,, Hai, cu mama, să vă culc în șopron !

-                    ,, Tu, găscă bolândă, mi-ai făcut așa și anțărț !

-                     ,, Bobocuț, bobocuț, hai cu mama...

-                      ,, Ușșș, cocoș blestemat !

-                      ,, Că nu ție-ți dau bobițele !...

-                            M.R.C.                         Laval, 2013



  

,,SOROCUL”  HIBRID,,

Doi paşi inainte
Şi trei înapoi
Vezi aşa se joacă
Jocul pe la noi !
 
Trageţi hora feciorei,
Frunză verde, măi,
Şi sunaţi din pintenei,
Frunză verde, măi !

Hora noastră o iubim,
Frunză verde, măi,
Şi cu ea așa trăim,
Frunză verde, măi !

Trageţi hora  feciorei,
Frunză verde, măi,
Şi sunați din pintenei,
Frunză verde, măi !

      Bucureşti, 1979
         (ceva prelucrare după folklor)
M.R.C.



                                            MAI  MULTĂ  LUMINĂ
                                               Replică la poemul ,, Mirabilii dinți ai uriașului mic avion de lumină”de Florin Liviu Jianu

Lumina adevărului să vină
Din zările ce sunt mereu senine,
Din cugetul curat și fără tină,
Pe care tu român le porți în tine.

Zis-au bătrânii dascăli ai puterii
Și binele și răul stau în minte;
De vrei, tu poți opri pragul durerii.
Și ție și-altora croind destine.

Multe-adormite simțuri stau ascunse;
Tu cheamă-le să-și vină îndeaproape;
De ți-au fugit, ele pot fi ajunse,
De s-au pitit, deschide-le supape.

Mai zis-au alde învățați ai terrei:
Voința este cea care primează;
Ea e mobilul trainic al puterii-
Îi este ajutor o minte trează !

Un poet ne trimite la ,,Sorica”-
O ,,babă” prea isteață, ca Merlin,
Dar astea-s vorbe, parc-ar fi nimica,
Din mintea ta croiește-ți un destin !
                                     M.R.C.    

                   
                                                                                
                                         C A M E L E O N U L    V I E Ț I I

                                              Vreau să mai croiesc un sonet, dacă știu,
                                              Numărând  bobii din păstăile ploii,
                                              Ascultând argintarea săgeților Troiei
                                              Sub  curcubeul ce bate-n arămiu.

                                              Zboară și acum fluturi mari de sophora
                                              Cu stropi de antere în clinchet, pe vânt;
                                               Ce greu mi se pare: Eu astăzi mai sânt
                                               Cu tolba-mi de oase, doldora…

                                               Și iar mă întreabă: Ce-i mort și ce-i viu,
                                               Stereotip, refrenul uitat din vreun cânt
                                               Dedicat lui Osis, tot Ra, în pustiu…

                                               Balans sinuos spre pânză-n pământ,
                                               Fac faldurile-mi seci  din pardesiu:
                                               Mi-a mai rămas doar lutul, să-l frământ       

                                                                               M.R.C.