sâmbătă, 29 februarie 2020

GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU - NAE IONESCU-între iubiri şi detractori




NAE IONESCU-între iubiri şi detractori

                                                     GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU
                                                         

   „Înflorind de-o parte, printre femei, viaţa
   zbuciumată şi de veşnică neodihnă interioară,
   pururi în salt peste sine însuşi; rodind pe de alta,
   printre bărbaţi, viaţa de linişte, de reculegere, de
   regăsire şi de dăruire din plin.”(Mircea Vulcănescu)


   Femeile din viaţa Filosofului.

   Un mugure de Luceafăr se pogoară pe raza privirii FEMEII, învăluind-o în taina
   chemării care, răspândeşte mireasma inefabilă a muzicii sufletului ei frumos!
   
   Elena-Margareta-Fotino era o frumoasă şatenă armâncă, cu frunte lată de amazoană încadrată armonios pe chipul prelung, cu nas acvilin, cu gura surâzătoare înrămată în două gropiţe fine, catifelate ce dezvăluie şiragul de perle al dinţilor parcă sculptaţi anume, cu ochii mari aprinşi, de mure, cu privire  sfredelitoare, dincolo, înspre zenitul serafic, cu părul bogat prins în două cozi groase de aproape un metru, ce-i cădeau perpendicular pe sânul feciorelnic ascuns tainic în nobilul costum popular. Avea imaginea unei fiinţe nobile, puternice, autoritare, exaltate, dar stăpâne pe destinul ei pe care-l va urma până la capăt fără cârtire, fără nici o împotrivire.

    Elena-Margareta Fotino, o distinsă mignona nubilă de sânge regal era studentă la Litere, când l-a întâlnit pe frumosul student sclipitor în Filosofie la aceeaşi Universitate Bucureşti. Nae Ionescu a primit o bursă şi a plecat în Germania în 1913.
S-a întors în ţară după un an pentru satisfacerea serviciului militar. Apropierea dintre cei doi a avut loc în perioada cătăniei filosofului la Brăila, finalizându-se cu cununia civilă în 25 Noiembrie 1915, în Capitală. Filosoful pleacă din nou în Germania însoţit de inimoasa sa soţie. După intrarea României în război împotriva Germaniei, Nae Ionescu ajunge prizonier în castelul Celle-Schloss. La eliberare filosoful doctorand lucrează la o editură religioasă, urmărind evoluţia războiului care se configura negativ pentru Germania, în paralel cu anarhia bolşevică aprinsă în Kiel, Munchen, Berlin.
   „Nae le urmăreşte desfăşurarea şi înţelege întinderea pe care reţeaua bolşevismului o căpătase în interiorul celui de-al doilea Reich. Apoi înţelege că Germania era doar o verigă din reacţia în lanţ a revoluţiilor bolşevice.” (Elena-Margareta Ionescu, Jurnal cu şi fără Nae Ionescu. Ed. Vremea, Bucureşti-2015, p.6)

   Fiind la Munchen, la trei ani de la căsătorie, pe 25 Noiembrie 1918, Elena-Margareta devenită mamă se confesează Jurnalului său: „Trei ani de iubire şi credinţă; trei ani de grele încercări; trei ani de curaj şi speranţe, trei ani de adâncă luptă pentru existenţă şi sufletească. Doi copilaşi au binecuvântat această căsătorie, doi băieţi mici şi drăgălaşi.” (ibid., p. 21)

   Elena-Margareta era bucuroasă, fiind consoarta unui tânăr prefigurat a deveni Om mare, era fericită fiind de două ori mamă, era tânără, iubea, dar era singură, aproape întotdeauna neîmplinită şi neîmpăcată. „Nae? Da, e un bun prieten, dar pentru el eu nu sunt decât o femeie şi o femeie poate să fie curajoasă, activă, bună, iubitoare, dar numai o femeie: are dreptul să aibă un suflet, dar unul de femeie; are dreptul chiar să aibă minte, dar una de femeie.” (ibid., p. 22)
   În sânul familial s-au cuibărit două virtuţi preţioase, cinstea şi onoarea. Capul familiei şi-a ales onoarea, iar Elena-Margareta cu ce-a mai rămas. „Mi-am ales cinstea ca virtute fiindcă o simt trăind în mine mai tare decât mine, în afară de voinţa mea; dar toate năzuinţele mele tind cu desperare spre onoare.” (ibid., p. 31)

   Lună de iarnă în plină Capitală. Zi cu ger pe străzi, în unele case, dar şi în sufletul Elenei-Margareta. Luni 22 Februarie 1930, peste fiinţa ei se preling sloiurile despărţirii de Nae. Dragostea lor încremenise. De ce? „Aspiraţiile lui politice, ambiţia şi nestatornicia lui, toate femeile care alergau după el, familia mea, prietenii lui falşi, toate au contribuit la îndepărtarea noastră.” (ibid., p. 40)
   Peregrinările profesorului pe căile şerpuitoare, misterioase, tainice, ispititoare ale frumosului feminin, n-a însemnat nestatornicie, ci căutarea feminităţii însăşi, cum i se pogorâse o singură dată făptura idealului de iubire, sub chipul unei tinere deosebit de frumoase. „Am iubit, şi eu o fată, mult de tot, în tinereţe. Era frumoasă, cum nu mai văzusem...Am petrecut toată noaptea lângă ea, privind-o cu adoraţie, destăinuindu-mă şi pradă entuziasmului, dar fără să mă ating de ea.” (Mircea Vulcănescu, Nae Ionescu-Aşa cum l-am cunoscut. Ed. Humanitas, Bucureşti-1992, p. 110) 

   Istoria Donjuanismului bucureştean a deschis-o marele boier valah, dregător domnesc, istoric, filolog, poet, diplomat Ienăchiţă Văcărescu (1740-1797), i-a perpetuat apoi nobleţea „Prinţul Alb” – Barbu Ştirbey, favoritul Reginei Maria şi a rafinat-o la nivel de spirit renascentist carismaticul gânditor creştin-ortodox şi eruditul profesor universitar Nae Ionescu, coborâtor din boierii Băleni. Rugul dragostei lui neputând arde într-o iubire copleşitoare, covârşitoare, cutremurătoare s-a ostoit în pâlpâirile efemere ale unor flăcări doar aţâţătoare, nemistuitoare precum, Ileana Baston, Ştefania Zottoviceanu, Maruca Cantacuzino, Elena Popovici-Lupa, ori Cella Delavrancea. Şirul de mărgăritar feminin l-a înfăşurat într-o ispititoare  mireasmă de beatitudine afrodisiacă. „După unele din ele şi-a părăsit casa, pentru altele şi-a frânt rosturi şi valeităţi..., dar nu s-a despărţit niciodată – în chip legiuit – de singura femeie care i-a fost soţie - Elena-Margareta Fotino... Un lucru m-a impresionat totdeauna cînd m-am gîndit mai mult la Nae Ionescu: asemănarea lui izbitoare cu Abelard! Nu numai în privinţa poziţiilor lui filosofice, ci în toate veleităţile şi destinele lui. Îmbinarea aceasta a logicismului care, între „sic et non” pretinde coerenţa adîncă dincolo de lucrurile simple, care trec, şi  care caută o noimă-n toate, unit cu setea nesecată de „experienţă”, care iscodeşte posibilităţile ascunse-n fiecare fiinţă spre a le face să se istovească lund chip, nu face, oare, din trecerea omului în viaţă, printre femei, o formă a aceleiaşi căutări de absolut, de ispitire a vieţii formelor, pentru a găsi, dincolo de ele, miezul lor neschimbător, căutare pe care John Charpentier o descoperea, în cartea lui de curînd închinată Heloisei, la întemeietorul schitului Sfîntului Paraclet?” (Mircea Vulcănescu, op. cit., p. 108-109) 

   Pentru colosul gândirii metafizicii creştine Nae Ionescu, amorul a fost un mijloc sau o formă proprie de depăşire a sinelui, iar femeia i-a urmat ca o cale a sensibilităţii, ca un simbol al frumuseţii, ca o chemare a voluptăţii, spre un răspuns al virilităţii sale.

   Ileana Baston a fost o frământare spre o dorinţă de împlinire care a eşuat neputincios într-un sentiment zănatic. A fost doar o adiere cu parfum de femeie.

   Ştefania Zottoviceanu a căzut pradă irezistibilei fascinaţii pe care o întâlnim doar la fluturele obsedat de lumina unei flăcări îndârjite, dar care, apropiindu-se prea mult de lumină a uitat de foc şi de aripile sale care s-au făcut scrum.

   Maria, fiica boierului Dimitrie Rosetti Tescani, admirator şi prieten al filosofului Vasile Conta, devenită Maruca Cantacuzino, s-a căsătorit la 18 ani cu fiul „Nababului” Gheorghe Grigore Cantacuzino, Mihai Cantacuzino, aproape dublu ca vârstă, 34 de ani, devenit ministru al Justiţiei în guvernul Ionel Brătianu în vremea primului război mondial, dar a sfârşit într-un stupid accident de maşină în anul 1928.
  Maria-Maruca şi-a făcut „ucenicia”  şi „ocrotirea” cu multă fidelitate sub înaltul patronaj al marei Curtezane-Regina Maria, în paralel cu profesiunea de credinţă a amândurora, privind îngrijirea răniţilor din Spitalul Militar Iaşi. Într-o perioadă de timp a acordat asistenţă medicală şi marele teolog, poet, scriitor Nichifor Crainic. „Acesta, consemnează istoricul Ioan Scurtu, avea să noteze că „domniţa” îşi începea în fiecare zi programul la ora trei după-amiaza, într-un pavilion din scândură amenajat în incinta spitalului.” (Ioan Scurtu, Istoria Civilizaţiei Româneşti Perioada interbelică 1918-1940 Ed. Enciclopedică, Bucureşti-2009, p. 131)

   În acea amenajare improvizată de decor rustic se mai petrecea însă şi altceva. „Trei bărbaţi o vizitau zilnic, în ordine prestabilită, fără greş, un ceas fiecare. Cel dintâi sosea un mare bancher cu nume grecesc. Al doilea, un diplomat român, de o rară frumuseţe. Al treilea, un artist celebru. La fiecare vizită, suspinele patetice ale domniţei se auzeau prin scândurile pavilionului. Într-o zi, un doctor a intrat în camera „domniţei” şi a găsit o carte franţuzească de cugetări: „Una dintre aceste cugetări sfătuia ca pentru a-şi menţine prospeţimea senzaţiilor amoroase, femeia să aibă trei amanţi simultan. Şi specifica: de preferinţă un bancher, un diplomat şi un artist! Aşadar, domniţa noastră îşi organiza pasiunea după prescripţiile unui manual de specialitate! Faptul că pavilionul deliciilor se găsea în cel mai lugubru cadru al mizeriei omeneşti, în spitalul acesta cutremurat de urletele durerii, nu stânjenea divina pasiune, ci dimpotrivă, o intensifica prin contrastul suferinţei şi al morţii pentru ţară.” (Nichifor Crainic, Zile albe. Zile negre. Ediţie Nedic Lemnaru, Bucureşti, Casa Editorială Gândirea, 1991, p. 124)  

   La moartea soţului-prinţ Maruca şi-a păstrat titlul, dar a pierdut moştenirea, Palatul Cantacuzino, devenind în schimbul unei chirii modice sediul guvernului Maniu şi-al Preşedinţiei Consiliului de Miniştri. Maria avea deja de câţiva ani buni o legătură amoroasă cu marele muzician George Enescu, poate era chiar artistul celebru din pavilionul Spitalului Militar Iaşi, sau poate celălalt confrate al încântării Dinu Lipatti, dar la „debutul” pe scena seducţiei farmecului feminin al Divelor din lumea aristocrată, a fascinantului filosof Nae Ionescu, prinţesa Maruca l-a abandonat fără regret pe artistul George Enescu, consemnând încântată această mare „cucerire”. „În 1928, Nae Ionescu a intrat în viaţa mea, ca trimis extraordinar al sferelor înalte ale gândirii şi metafizicii spre care mi-a deschis calea, pe de o parte, dar tulburându-mi, pe de alta, existenţa în totalitate.” (Maria Cantacuzino-Enescu, Ombres et lumieres. Umbre şi lumini, Oneşti, Ed. Aristarc, 2000, p. 429)

   Maruca a omis însă scena fierbinte petrecută între cei doi amanţi ai ei în dormitorul conjugal. „Într-o seară, George Enescu, aflat la Sinaia, se întorcea la Vila Luminiş unde locuia cu prinţesa, şi o găseşte în dormitor cu Nae Ionescu. Nae Ionescu are o replică asasină - <<Ieşi afară, stârpitură!>>. Enescu s-ar fi executat supus, de teamă să n-o supere pe iubita sa.” (Dan-Silviu Boerescu, Nae Ionescu Filosoful playboy şi povestea lui halucinantă. Integral, Bucureşti-2018, p. 14)  

   Aşadar, Prinţesa Cantacuzino, confidenta şi „Eleva eminentă” a Reginei Maria pendula între tulburătoarea metafizică a sexului şi liniştea cugetării. Cum filosoful o eclipsa din punct de vedere spiritual, metresa aristocrată rămânea doar o sclavă nobilă a trupului seducătorului bărbat. „Silueta fină, bine proporţionată, cu muşchi-arcuri de oţel, mers viril şi hotărât, mişcări agile, repezi, ca flacăra, dar reţinut în gesturi şi atitudine gravă impregnată de concentrarea gândului, de adâncimea în hăul interior. Părul negru, des, cu înspicări argintii, faţa brăzdată de linii mobile, parcă martirizată de excesul vieţii interioare şi intensitatea fanatică a crezului său. Sunet dureros al vocii parcă îndoliate de nu ştiu ce tristeţe de nevindecat şi cuvânt zdrobitor prin elocvenţă, în slujba unei inteligenţe şi a unei ştiinţe fulgurante. Privirea albastră, când adâncă, pierdută, ca cerul noaptea, când sigură, dreaptă, expresie de netăgăduit a unui suflet şi violent şi disciplinat, în stare de detaşare de sine, dar şi obsedat de gândul mântuirii, şi dominat de Idee; reflectarea – ideea – a celor mai înalte sfere ale Spiritului (ale absolutului), de care dă mărturie sufletul său.” (Maria Cantacuzino-Enescu, op. cit. p. 429)

   De teama sufocării la pieptul înăbuşitor al domniţei Maruca, filosoful s-a orientat şi el după modelul discipolului monarh Carol al II-lea, înspre ceva mai aprins, mai dogoritor, mai roşcat, prăvălindu-se în braţele languroasei Elena Popovici – Lupa, unul în braţele Lupeascăi, celălalt în ale Lupei, „fata cu părul roşcat şi cu ochii de oţel, albaştri, care avea ceva din înfăţişarea aeriană şi tare a unei divinităţi germane.” (Mircea Vulcănescu, Nae Ionescu-Aşa cum l-am cunoscut..., op. cit. p. 113)

   Maria Cantacuzino şi-a alinat durerea despărţirii şi refacerea chipului ars de arsenicul turnat pe faţă, din cauza părăsirii de către Nae, prin căsătoria cu muzicianul George Enescu, domnişoară de onoare fiindu-i chiar proaspăta amantă a fostului amant, Cella Delavrancea. Prinţesa l-a acaparat pe Enescu cu totul, bărbat şi artist, concertându-i recepţiile doar în rafinatele ei apartamente. „În timp ce maestrul Enescu cânta la pian, Maruca dispărea împreună cu câte un tânăr invitat, nu pentru multă vreme. Când reapărea, satisfăcută, îşi săruta soţul pe frunte, în semn de recunoştinţă.” (Ioan Scurtu, Istoria Civilizaţiei..., p. 135)

   Elena Popovici – Lupa, era un discipol fidel, mai tânără cu 7 ani decât Magistrul, un fel de alt „înger păzitor”, odrasla unui profesor universitar, renumită în cuceriri galante. Timp de 5 ani (1933-1938) au fost un cuplu invidiat, survolând periodic arşiţa Casei mentorului de la  Balcic şi valurile Mării Negre. De teama înecului, filosoful s-a agăţat de tentacolele fiicei cea mare a celebrului avocat-scriitor Barbu Ştefănescu Delavrancea, renumita pianistă Cella Delavrancea, care percuta la unison cu celălat cuplu de amor şi muzică: Maria cu un pianist de geniu, Nae cu o pianistă seducătoare care, i-a adaptat Casa de la Băneasă într-un veritabil conac, miraculos după gusturile rafinate ale celebrei artiste. „În casa omului acesta aspru şi ne-mpăcat plutea acum o atmosferă de dulceaţă, de linişte, de lumină. Pereţii albi, florile risipite-n glastră, clavirul din care aveai impresia că nu-ncetase orice sunet, te făceau parcă s-aştepţi să vezi ţîşnind un stol de rîndunele. Numai biblioteca lui şi tabloul de El Greco, din perete, păstrase încăperii atmosfera vieţii de mai-nainte.” (Mircea Vulcănescu, op. cit. p. 115)
  
   Cella Delavrancea a fost o artistă rafinată, o femeie uluitoare, seducătoare şi continuu aprinsă de dor. A fost căsătorită pe rând cu diplomatul Viorel Virgil Tilea, apoi cu bancherul Aristide Blank şi cu prinţul Philippe Lahovary, urmând se pare prescripţiile aceluiaşi „manual de specialitate!”, „împrumutat” de la prinţesa Maruca.
  
   La 25 de ani Cella l-a pârjolit pe celebrul dramaturg I. L. Caragiale care, trecuse de 60 de ani, însă marea sa iubire a fost filosoful don juan Nae Ionescu. Amândurora pianista le va închide ochii, dramaturgului la Berlin, după un amor <<în stil calache>>, iar filosofului după „reţeta” prescrisă de Carol al II-lea şi roşcata sa, Elena Lupescu-Wolff, la 15 Martie 1940, Cella stingându-se abia la vârsta de 104 ani.
   „Ani de-a rândul, în ajun de Sfântul Niculaie, cercetam florarii ca să găsesc violete pentru profesorul. Avea un fel sălbatic de-a le mirosi, îi plăceau, îl răcoreau – şi îi aduceam totdeauna în ochi un zâmbet de mulţumire curată. Primea de ziua lui multe, multe flori – şi îi era drag să vorbim despre numirile lor în diferite părţi ale ţării. Bunăoară, violete=toporaşi, tămâioară. La Balcic, adunam şi-i duceam plante balsamatice, erau puzderie acolo, asemănătoare celor ce cresc pe coasta Mediteranei. Şi de Sfântul Toader îi căutam rădăcină de iarbă mare, rădăcină aromată, cu care se afumă prin casă, vechi obicei bătrânesc. De acum nu-i voi mai vedea surâsul şi nici lumina din albastrul de oţel al ochilor – profesorul odihneşte.” (Cella Delavrancea, Profesorul, în „Apostrof”, anul V, nr. 10-11-12/ 1994)

   Paralel cu mulţimea diferită de adulatori, filosoful a avut însă şi mulţi calomniatori.

   Viziunile luciferice s-au prelins din mintea ocultată a prinţesei Maria Cantacuzino.

   Patriarhul-premier Miron Cristea, de tristă şi nefastă amintire, care ca episcop adusese osanale imperiului habsburgic împilatorul neamului Valah din Transilvania, cerând răspicat cu cârja ridicată că va afurisi pe cei care doresc unirea Ardealului cu Patria-Mumă, cel care a abjurat de la slujirea lui Hristos-Arhiereul veşnic pentru deşertăciunile sale lumeşti, cel care l-a slujit doar pe regele criminal şi pe roşcata sa amantă necreştină şi neromâncă Elena Wolff-Lupescu, aducându-şi şi el prinosul alături de alţi „epigoni”, detractori la „cinstirea” marelui DASCĂL al Neamului, i-a cerut pictorului Belizarie să-l „aşeze” în tinda Catedralei patriarhale sub înfăţişarea unui demon. Această scenă este descrisă de ucenicul filosofului Mircea Vulcănescu. „Pe zidul Bisericii, lângă uşa de la intrare, din tindă, acolo unde este zugrăvită Judecata de Apoi, cu Raiul în stânga şi cu focul Gheenei în dreapta, un diavol mare, negru, aşezat vizibil în centrul compoziţiei, în picioare, cu aripile desfăcute, atrăgea prostimea şi tineretul la pierzanie, îndrumând-o spre focul cel de veci. Sub trăsăturile luciferice ale duhului întunecat, într-o zi în care mă aflam, în calitate de subsecretar de stat, la o defilare în urma unui te deum am tresărit recunoscând fără putinţă de înşelare chipul zugrăvit al profesorului Nae Ionescu.” (Mircea Vulcănescu, Nae Ionescu - Aşa cum l-am cunoscut, în volumul Nae Ionescu în conştiinţa contemporanilor săi, crestomaţie de Gabriel Stănescu, Ed. Criterion Publishing, Co, Inc. Bucureşti-1998, p. 428)

   Proverbul daco-român, înţelept ca întotdeauna care a ţinut mii de ani lumina aprinsă în Candela sufletului Neamului spune: „Aschia nu sare departe de trunchi!”

   Călugărul Valeriu Anania, fost deţinut politic, colaborator-instructor al reeducării de la Aiud, după eliberare şi-a reînnoit atestatul de colaborator al regimului roşu, prin vânarea-defăimarea-decapitarea lui Valerian Trifa, Arhiepiscopul Eparhiei Ortodoxe Române din America şi Canada, călcând astfel destul de apăsat pe urmele înaintaşului său marele chiriarh Miron Elie Cristea, nedezminţindu-l în cuget şi fapte, fiind foarte aproape să apuce chiar şi cârja patriarhală. A rămas numai mitropolit, cărturar şi poet. Când a căutat în marele său portofoliu de cultură o amintire despre filosoful Nae Ionescu, a găsit-o într-un ungher al cutelor memoriei sale, şifonată, sub  acest fragment, denigrator.
   -„M-am pomenit într-o zi cu Cioculescu că vine la mine, mă ia de braţ şi mă întreabă:
   -Unde este, aici la dumneavoastră, o zugrăveală care înfăţişează iadul?
   L-am dus în tinda catedralei (patriarhale), în faţa râului de foc prin care mişună diavolii, chinuindu-i pe păcătoşi. Cioculescu a dat o roată cu ochii peste ei, apoi a pus degetul pe unul din încornoraţi, cu profil tăios şi cu bărbuţă.
   -Ăsta e, a exclamat el, sigur, el e!
   -Cine, domnule profesor?
   -Nae Ionescu, nu-l recunoşti? e leit, nu-ncape nici o-ndoială. 
   -Nu l-am văzut niciodată, nici măcar în poză.” (Valeriu Anania, Rotonda plopilor aprinşi. Dialog între autor şi Tudor Arghezi, Ed. Florile Dalbe, p. 55)

   Călugărul Anania era atunci bibliotecarul Patriarhiei. Nu-l văzuse pe filosof, nu-l întâlnise în lumea universitară, nici la conferinţele erudite, nici în publicistică, dar scena cu Cioculescu i-a rămas însă vie, dragă, fapt ce remarcă însăşi povestirea ei.

   -Cine era deci, curiosul, persiflantul Şerban Cioculescu?
   Şerban Cioculescu (1902-988), bucureştean, critic, istoric literar, memorialist. A debutat în 1940, cu Viaţa lui I. L. Caragiale, în Buc.; colaborator alături de Tudor Vianu şi Vladimir Streinu la Istoria literaturii române moderne, vol. I, 1944, Buc.;  Dimitrie Anghel, Viaţa şi opera, Buc., 1945; Introducere în poezia lui Tudor Arghezi, Buc., 1946; Curs de istoria literaturii române moderne: I.Literatura militantă, Buc., 1947; Viaţa lui I. L. Caragiale: Caragialiana, Buc., 1974; Prozatori români: de la Mihail Kogălniceanu la Mihail Sadoveanu, Bub., 1977; Poeţi români, Buc., 1982...

   Faţă de conceptul Trăirism/ Trăirişti al aristocratei reviste spirituale Criterion, de natură, artă, literatură, filosofie care a promovat ideile gândirii filosofului Nae Ionescu, îmbrăţişate de Mircea Vulcănescu, Mircea Eliade, Sandu Tudor, Dan Botta, Ion Cantacuzino, Petru Comarnescu, Constantin Noica, Al. Cristian Tell, Henri H. Stahl, Mihail Sebastian ş.a., „Termenul trăirism este folosit cu sens peiorativ în articolele lui Şerban Cioculescu, în „Revista Fundaţiilor Regale” (Institutul de Istorie şi Teorie Literară <<G. Călinescu>>, Bibliografia Esenţială a Literaturii Române. Scriitori. Reviste. Concepte, Ed. Enciclopedică, Bucureşti-2003, p. 237)

   O replică palidă la CUVÂNTUL, cotidianul de dreapta, fondat de Titus Enacovici, cu redactori de 24 de carate, Pamfil Şeicaru, Cezar Petrescu, Nichifor Crainic, Adrian Maniu, Lucian Blaga, Nae Ionescu, care devine proprietarul revistei, la care au colaborat Mircea Vulcănescu, Mircea Eliade, Ion Vinea, Perpessicius, Dan Botta etc., a apărut o altă orientare proletcultistă prin Cuvântul liber, seria a III-a. „Seria a III-a are o orientare militantă de stânga.” (ibid., p. 266)

   Şerban Cioculescu a colaborat la Cuvântul liber, Familia, Flacăra-săptămânal al Frontului Democraţiei şi Unităţii Socialiste, condusă din 1973 de Adrian Păunescu.
   Flacăra  era o revistă comunistă militantă, tribună a proletcultismului. Colaboratori, D. R. Popescu, V. Netea, Ş. Cioculescu, Fănuş Neagu, Aurel Baranga ş.a. (p.269)

   Gazeta literară, cu apariţie săptămânală a fost organul Uniunii Scriitorilor-„tribună a literaturii de propagandă comunistă, condusă de Zaharia Stancu. În paginile ei apar Nichita Stănescu, Cezar Baltag, D. Micu, Şerban Cioculescu...” (ibid., p. 271)

   Ca o provocare de paie, la Rugul aprins al GÂNDIRII, de orientare tradiţionalistă, autohtonistă, ortodoxistă, onorată de C. Petrescu, T. Vianu, D. I. Cucu, N. Crainic, R. Gyr, V. Băncilă, V. Voiculescu, Pan. Vizirescu, D. Botta, D. Stăniloae, M. Eliade, S. Tudor, L. Blaga, I. Minulescu, G. Topârceanu, G. Călinescu, Gib. I. Mihăescu, P. Şeicaru, M. Sadoveanu, Gala Galaction etc., s-a creat fumigânda revistă Kalende, lunară, literară, ştiinţifică, democratică, „lunatică”, anti-gândiristă, anti-ortodoxă, anti-mistică, între (10 Nov. 1928-Mart.1929), sub dirijarea lui Tudor Şoimaru, Vladimir Streinu, Şerban Cioculescu, Pompiliu Constantinescu. (p. 273)

   Şerban Cioculescu a mai cotizat la Luceafărul, braţul Uniunii Scriitorilor care a promovat „subteran” curentul onirismului, ceva plămădit în absenţa spiritului, de o încărcătură, o iluzie pierdută, o spoială de materialitate, evazionistă, confuză, apoi zburând pe Ramuri-le doljene, trece pe la România literară, gazeta lui Rebreanu, dar şi la cealaltă România literară, săptămânalul Uniunii Scriitorilor, pentru lansarea unui „umanism socialist.” (ibid., p. 281-282)

   Viaţa românească (1948-1989), organ al Uniunii Scriitorilor, a devenit rampă a proletcultismului din anul 1949. Printre redactorii-şefi „înfiiaţi” s-a numărat între (1965-1967) şi Şerban Cioculescu. (ibid., p. 289)
    
   Şerban Cioculescu avea orientare de stânga, iar Valeriu Anania-de oricare...

   - De ce Valeriu Anania, bibliotecar al Patriarhiei, n-a luat exemplu de preţuire a filosofului-jurnalist de la şeful său ierarhic Vicarul Patriarhiei Tit Simedrea, „om cu aleasă cultură şi cu un fel de a fi simplu şi românesc, în care profesorul vedea pe viitorul patriarh al României”? (Mircea Vulcănescu, Nae Ionescu-Aşa cum l-am cunoscut. Ed. Humanitas, Bucureşti-1992, p. 127) 

   Unicitatea, complexitatea, diversitatea caracterului său îl apropie spre asemănare cu personalităţi marcante şi controversate ale istoriei de-a lungul ei. „Prin acest caracter nemaipomenit de complex al vieţii lui, în care se întâlnesc: Abelard cu IL Cortegiano, Ignaţiu de Loyola cu Pere Joseph, Pafnutie cu Origen, Socrate cu Cezar Borgia, Hugo Stinnes cu Voltaire, Faust cu Don Juan – Nae Ionescu rămâne un om cu totul deosebit de oamenii tipizaţi ai vremii noastre, reduşi, în dinamica vieţii lor, la cîteva mobile elementare.” (Mircea Vulcănescu, Nae Ionescu-Aşa..., p. 153)

   Pentru posteritate filosoful Nae Ionescu rămâne aproape în egală măsură un paradox şi o antinomie, pulsând între „trăirismul” metafizic şi trăiristul lui Cupidon.














Adrian Botez - CE-I FRUMOS – NU E SAVANT...!




CE-I FRUMOS – NU E SAVANT...!

~*~

a iubit - și El – odată – parcă-s mii de ani de-atunci...
Zânele – înmiresmate – însoțeau Feții – prin Lunci...
a iubit - și El – odată – iar în urmă – numai Fum :
degeaba privește Cerul : s-a închis – acolo – Drum...

unde-s Lebedele Verii ? – au zburat – cu Ea – spre Nori...
unde-s Inorogi și Stele ? – dar Izvoare ? – dară Sori ?
a venit un Viscol Strașnic – un Vârtej de Ceasuri Rele
măturând – în Cale – Zeii – abătând – din Bezne – Iele...

...acum El -  Bătrân ca Munții – zăvorăște-n Trup – Izvoare
Sufletu-și năpăstuiește – azvârlind – în Foc – o Floare...
dacă nu mai e-Amintirea – tragi nădejdi de Leac Târziu

ce ți-e scris în Cartea  Vieții – strâmb vibrează – sângeriu...
...Slovă după Slovă – Soarta Îl topește-n Pagini Albe
pe El l-a zdrobit Vecia... - ...Ea e-un Dans de Îngeri-Salbe...

...cine vrea să-și uite viața – iscă duhori de Neant...
cine - -n Ceruri – Armonia și-o răsfață – Zeu Vagant
naște Cântec după Cântec : ce-i Frumos – nu e Savant...!
***



...SURÂDE EA – VISÂNDU-SE – PAIAȚĂ - -NTRE FECIOARE

...surâde Ea – visându-se – Paiață - -ntre Fecioare
dar Inocența-i Cancerată-o dă de Gol : Grotescă...
Petală cu Petală – -și iau adio de la Ciot-de-Floare
Gesturi de Înger... - ...și rămâne - ștearsă – doar o Frescă...

Vicii sapă la Izvoare : oarbă-i - stearpă - Valea Vieții :
demult  cheamă Înserarea – chircind Zeii Dimineții...
...dintr-o Divă-Arborescentă – abia Zvâcul de Cenușă
ține-i loc de Chip-Lumină – deschizând Lugubră Ușă...

...totu' - -acuma – se târăște – zvârcolește
putrezește – fără preget... : doar Nimicul ce mai crește...
...o Femeie Dumnezee : -Acum duhnește – Veșted - a Morminte...

...Ea nu știe : se-oglindește – în orice – cu-Exasperată Luare-Aminte... :
poate – oare – Marea-a fi Secată...?” - ...cum vezi ! – chiar și Universul !
...când e Seară –vine Noaptea : tre' să știi – să-ți strângi Soldații
să înfrunți – demn – Prăbușirea (...cum - al'dat' - primeai Ovații...!) !
***




VINA DE A FI POET

Basm – Umor – Carte Deschisă : tot – FICȚIUNE !
cine-mi dă – de-un Ban – Amărăciune ? - ...ori Minune ?
crudă – ne-ndurată-i lumea : potrivește-te cu ea !
altfel – vei rămâne doar Poet – căzut din Stea !

...am citit – nu doar Ceasloavele Deschise
ci am violat – prădalnic - Uși Închise...
Infractor-fără-de-Casă – m-am ferit de Închisoare
stând pitit – mereu – pe după Stele – după Soare...

...căci Minunile nu stau cu Ușa-Nchisă :
uite Flori – privește-Izvoare – și citește - -n șoaptă - Cartea Scrisă...
iar Amar îmi furnizează Cristul-Dumnezeu

Răstignitul - cu sau făr' Certificat de Derbedeu !
...sunt – în felul meu – un Criminal Cinstit (...”Om de la Munte”...) :
mi-am scris Vina de a fi Poet : pe Palme - și pe Frunte !
***



ÎMI STRÂNG MULȚIMEA DE MORȚI

îmi strâng Mulțimea de
Morți – în
Vis

ce nu-ncape – trimit la
Antrepozitele de
vis-a-vis – în
Paradis
***



SCÂRBOASĂ LUME ! – CINE-A MINȚIT C-AȘ VREA SĂ MAI ÎNTÂRZII ?

Scârboasă Lume ! – cine-a mințit c-aș vrea să mai întârzii ?
mă spăl pe mâini cu Foc – mă șterg cu Gura Pânzii...
Cleiosul Aer mă sufocă - -mi dă Migrene :
nu mai vreau Hoit : un Duh - și două-trei Antene !

păcat de Munții Sfinți ! - ...dar sunt așa departe...
și scad – pe zi ce trece - -n orișicare parte...
și ei intra-vor sub Pământ – ca și Pădurea...
când voi pleca – nu voi uita nici Floarea – nici Securea...

...mai e Femeia ! – Doagă duhnind – Celest ! - a Smoală
pe care Dumnezeu iscat-o-a : din Capac de Oală
făcutu-i-a lu'-Adam – Capacul de Coșciug !

...să nu-i vâri Demiurgului – în nară – un Belciug ?
...cu-așa Siniștri Făcători de Lume
voi cere - -imperios ! – o Nouă Cheie : SINGUR clădesc Sălaș-de-Glume !
***



FOST-A-AICI SĂLAȘ DE CAI

fost-a-aici Sălaș de Cai
acu-i – pentru mine – Rai !
Lumina nu-i din Femeie
ci-i din Duh și din Curmeie...!
altfel – de Amar ai parte
și nimic nu te desparte...

Hriste ! - ai împlut Hogeagul
se-ncălzește și Moșneagul
Nouă Rază-ncepe Veacul... :
ba chiar Moșu-ntinerește
și vă spune – iar – Poveste !

o Poveste cu Bărbați
Oșteni de la Șapte Frați :
dau Năcazul de Pământ
cheamă Duh cu Jurământ !

nu Femeie – nu Descânt
nu-amăgiri și nu Mormânt
ci – din Sori – Cântec de Flori
din Luni – Colinzi de Ninsori...
***



CINE ȘI DE CE SĂ MĂ FI BLESTEMAT

cine și de ce să mă fi blestemat
să nu mor la ceas de seară – potrivit ?
cine și-mpotriva cui s-a-nnourat
Duhul Nopții să oprească din plivit ?

eu sunt Negura Munților – Ornicul Florilor
și răzbesc cu voie-ori fără voie – la Zeul Ploilor
eu sunt Fiu Pădurilor – Bufnița și Mâinele
pe mine mă iubesc – în Agonie – toate Zânele...

nu mai blestemați – să nu vi se-ntoarcă Blestemul
numai mie Ceasurile-mi mor ! – ...tot Haremul !
...iar eu mor – spre-a fi Nemuritor ! – Neînvinsul

Cel pe care-l caută – prin Eoni – Necuprinsul !
...Izvoarele nu se-ntreabă – SE CÂNTĂ :
Ele – de mult – s-au luat – cu Dumnezeu – la Trântă !
***



LUNA – DE CÂND UMBLĂ PE PĂMÂNT – DESCULȚĂ

Luna – de când umblă pe
Pământ – desculță - și pășește peste
Munți - Pietre și Cetăți – peste
Suflete Scrumite – Ornice Sparte și Cochilii
Marine... – ...Picioarele Ei – Cele de
Lumină Albă – au început să
sângereze – iar Degetele Picioarelor Ei – să
facă Bătături – unele tot mai
înalte – altele – tot mai
scobite...

în Bătătura  de la Degetul
Mic – al Piciorului
Stâng – Lunar – m-am
furișat – m-am
scufundat eu - și
de acolo – din Adâncul
Dureroasei Bătături
Selenare – cânt și vă
povestesc – toate câte le-am
cântat și povestit – de la
Începutul Lumii...

...nimeni nu mă
bagă în seamă – nici cât pe-n sărman
Greiere Pribeag – dar
eu nu mă las – eu îmi
cânt Poveștile și-mi
povestesc Cântecele – până când
Luna se va sui – Regină
Deplină – înapoi pe
Cer – întru
Desăvârșirea Senină...
***



SFÂNTUL SFINX

fiecare Por de Zid – al
Camerei mele – explodează
Solemn – aproape
Ritualic - dar – totodată - Grăbit și
Implacabil – Înnebunitor de
Răpăitor - cu
Împușcături și
Oribile Detonări - Otrăvite de
Timp - încât
simt că – de voi mai gândi un
singur Gând  –  va trebui să
alerg – ca-n Vis - cu iuțeala
Viscolului și-a
Supremului Păcat – s-alerg – debusolat - prin
mine și să m-aplec – în Fugă (ca prin
Tranșee – pe Front...) - să nu ajung a fi
cumva - Victima Propriilor
Schije de Gânduri

fiecare Por din
Zidurile Camerei mele – îmi
întoarce – acum – sub Formă de
Țăndări și
Schije - Rafale de
Mitralii – Gânduri trimise
inconștient – de mine
spre Pereți – timp de mii de
Ani – timp de mii de
Ere... : până acum – Porii
Zidurilor Camerei mele - își târau
Rănile Stelare – făcute de
Gândurile mele - ca pe niște
Gândaci Diformi și
Enormi – Gândaci molfăind – între
Mandibule Amenințătoare – Otrăvuri
Letale... – ...da – se târau - în
jurul meu – deasupra mea - sau
atârnau – periculos – ca niște Țurțuri de
Scrum și
Cenușă – dar acum : GATA!
...gata cu
Toleranța : EXPLODEAZĂ ! – ...totul
în jurul meu – deasupra
mea – Împușcă și
EXPLODEAZĂ...



îmi explodează drept
în Față – tocmai Armamentul pe care
eu li l-am oferit – de
Mii de Ani – de Mii de
Ere... : Explozia Sângelui
Proaspăt – din
Gânduri Milenare – ale unui Om
Pitit – Chircit - într-o
INEXPLICABILĂ
SECUNDĂ...



...nu mai rezistă – Porii de Zid ai
Camerei mele – nu mai rezistă
nicicum – să mai
trimit – spre ele
Cometele – Supernovele
Gândurilor mele – Gândurilor
Tragicului Amurg – al
Omului din
Lună... – ...Omul pogorât din
Lună – drept între
Jocurile Liniștii
Zidurilor unei Case de
Om Normal și
Neînarmat cu
Moarte... : el - Omul din
Lună – Letalul Om din
Lună – Gânditorul Om din
Lună - care a conlocuit cu
ele – dar mult prea
mult - și mult prea
intens - și
mult prea lăbărțat de
Intim – ca acum
ele – să considere
Absurd – a nu
riposta - cu Foc și
Explozii Perseverente – cu Foc și
Sânge – închegat
Sânge... – ...tulbure și
tulburător - până la
demență – MILENAR VINOVAT
SÂNGE...



...Sânge – în care se simte
pregnant – înnebunitor de
expresiv (ca-ntr-un
Cosmic Bocet – ca-ntr-un Fascinant
Cântec de
Moarte  - de pe
Lună...!) - Miros de Praf de
Pușcă - și Miros de
Apostoli – dar și de
Veste Bună...

...m-am retras după
Alte Ziduri – Proaspete – precum
Dimineața Cea
Adevărată – m-am retras și
IARĂȘI NĂSCUT - după
alte Cărți – după alte
Izvoare – după alte
Evanghelii...



...și – dintr-odată – eu nu mai sunt - și - deci
nu mai există nici
Furibundele Riposte – Împușcătoare și
Explozive - ale
Vechilor mele
Ruine – ale
Vechilor mele
Ziduri - prăfuite cu Praful de
Foc și de
Lună - al
Gândurilor : a rămas – singur și
Gigantic – Curat și
Gigantic - doar
EL !

Sfântul Sfinx...
***



ORICARE MURMURARE-CÂNTEC A-MBRĂCAT PETALE

să treci prin Rai ? – să treci prin Iad ? – atâta doar ?
când Munți – Câmpìi - Păduri – Izvoare-ți sunt...Budoàr ?
n-a fost și nici va fi vreun Zeu – să-aducă-atâta Sărăcie :
NOI n-avem Minți : Safir n-am copt – aici – sub Scăfârlìe...!

haide  și-alungă - Timp și Umbre -  dimpreun' cu mine – Frate
cutreierând și Cartea - și Vulcànii - -n Deplină Libertate
cântând cu Greierii deolaltă – alunecând – pe Cer – cu Lebedele-Zâne
încât Călătoria noastră s-aibă și-AZI – dar – mai cu seamă : MÂNE !

...cât de târziu – s-aprindem – pe-unde trecem – Bal de Focuri
făr' să-ntrebăm – re-aprindem – astfel – Stelele – în Jocuri...!
veniți cu noi – Frați Sfinți – prin Ceruri Neumblate

și hoinăriți – cu Aripi Translucide – pe Câmpii Ninși : SENINĂTATE !
...atâtea-s de văzut – tu – Coborâtule din Hărți Astrale
încât oricare Murmurare-CÂNTEC a-mbrăcat Petale !
***



CASA LUI
lui Vincent van Gogh

Casa lui e Cerul – cu Stele-Explodate
Casa lui sunt Vulcanii – sunt Primăverile – cu Flori Detonate
Casa lui e-oriunde nu-s Case de Oameni – ci-Aureole de Sfinți
Casa lui sunt îndelungi Buciumările – din Părinți în Părinți...

Casa lui e PRETUTINDENIunde Dumnezeu îl strânge la Pieptu-i pe OM
ca FRATE SUBLIM – ÎNSÂNGERAT CERȘETOR – chiar ATOM...
Casa lui e-n Soarele-Floare – acolo unde  DOARE – cel mai turbat și fără-ncetare...
Casa lui e Noul Pământ – unde Grădinile se pleacă sub Înfloritor Jurământ...

...nu  întreba de el – ci călătorește prin MIRUL SAFIR !
...nu întreba de el : oriunde vei afla Gazdă – lui îi vei fi Musafir !
...nu întreba de Continua Înflorire-n EXPLOZII :

el este CĂLĂUZA FOCULUI  - dar și PAHARNIC DE-AMBROZII..
...Filfizoana Minte las-o la Poartă – când vii în Cosmosul-Ospeție :
pune-ți pe Cap – COROANĂ DE-ASTRAL CERȘETOR – ca totul – în Rânduială Sfântă – pentru Vecie – SĂ FIE !
***



MI-AI VORBIT

mi-ai vorbit de-un Pelerinaj la Mânăstirea-din-Stele - de-o Călătorie Solitară – prin Câmpii de Argint
pe la Zimbri și Crai – pe la toți ce s-au rugat și-au venit...
mi-ai vorbit despre Mari Lacuri – unde Ape nu mint
mi-ai vorbit despre Măiestria de-a deveni Pasăre cu Grai
m-ai trecut prin Tulpinile a Mii de Crini – prin Sfânta Roură – prin Rai...

dar vorba ta a căzut împușcată - și Azi - și Ieri
pentru că – înainte de-a-ți termina Povestea – năvăliră Păsări de Seri...
am mușcat - și eu - Țărâna : nu-i De Cea Bună - -i numai Nisip :
pe-aici s-au îngropat Mii de Mări Selenare – iar mie – ca Vechi Matroz – mi-a venit să țip...

...de ce n-ai scos Bufnițele – la Plimbare ?
măcar aveam asigurată o Noapte – fiecare...
de ce nu dăruiești Cornuri de Lună ?
măcar am învăța diferența – între Zâna Cea Rea și Zâna Cea Bună...
...așa – Caracatițele vin și pleacă – nestingherite – prin Umbre de Sticlă – prin Amintirea Străbună...



...așa – trebuie să VISĂM – fiecare pe Țărmul lui
să ne ghemuim și să ne trăim viețile NUMAI în Vis – ca-n Pântecul Mamei Oricui
să ne întreținem -  în Saloane Băloase – cu Fioroșii Gargui...
...vom rămâne – curând – fără de Slovă și Grai
ni se va lua – de la Gură – până și Ultimul Nai :
în loc de Sfinte Mânuri și Piept – ni s-aleg Fulger și Cui
dar – presimt : în următoarele Veștede Ceasuri – vom afla că nu se petrece – niciunde – nicicând – Răstignirea nimănui...

...am rămas - Părăsiți și Orbi – pe-al Lumii Ruinat Grui...
fără Timp – fără Rost – fără Candelă – fără-a mai avea ce - cui – unde SĂ SPUI...

...pe Malurile Râpei spre Lumină – măcar acum – TĂCEȚI !
noi Îl așteptăm – totuși – pe Învietorul de Săgeți
cari va șterge din TERFELOG niște Vieți – pentru a face posibil de respirat – FĂRĂ NUMĂR SAFIRE-DIMINEȚI...
dar noi nu mai scriem Cuvânt pe Pământ
căci noi așteptăm și un Nou Legământ
Întrutotul Biruitor – Întrutotul SFÂNT !
***



DOINĂ DE TAINĂ

Candelă de Rugăciuni
Plinesc Stele de Minuni
Stalagmite de Izvoară
păzesc  Taina ce Omoară...

Munte-de-Tămâie :
zboară – Ciocârlie !

...râzi și plângi – Oame Sărace
căci Veșmânt de-AICI nu-ți place :
ACOLO – însă – nu-i Jale :
îmbraci Straie-de-Petale
iar pe Cap îți ții
Nimburi Străvezii
Cununi Purpurii :

Cunună de Foc
Hristul – la Mijloc !
***



CÂNTEC BARBAR

ineluctabile luxații de Lumină
șontorogite cârje de vermină !
ăsta-i Adevăratul Început de Lume
nu Mii Versete – pline de Minciune :
va ține-așa... - ...pierzându-se-ntre Dune...

Șacal Mârșav ! – duhnești Zeamă de Stârvuri
secat-a-n Lume tot ce are Vârfuri...
și – în definitiv – ne merităm ”parfumul
căci urmăm Iudei – neabătut – Drumul !

o Gâlmă ni s-a-umflat – în loc de Cap
un Sac de Flatulații : Suflet de Casap...
și – înmulțind – spre Stele - -orice nimicnicie

s-a sinucis – în Lună – Biata Ciocârlie...
...refuz să cânt  - în Stihuri – CATASTROFA :
aștept ca Îngerii să-și renoveze Strofa !
***



SAR DIN LUME-N ALTĂ LUME

sar din Lume - -n Altă Lume
unde se pot face Glume :
Altă Lume – făr' Noroaie
fără Zăpadă cu Zoaie
făr' Prostie – doar Lumină
nu s-orbești : Rază Senină...

nu mă credeți – încercați :
nu ucideți – nu trădați
nu furați și nu-nșelați
iubiți și Spinii Savanți...

de umblă vreun Cerșetor
de Hristos fie-vă Dor...
Bolnavul de zace-n Prag
e Hristos – Roua-de-Drag...

...și de te-ntâlnești – în Zori
cu-o Ceată de Trecători
strânge-i – câte pe-un' – la Piept
(...căci îți este Frate Drept...!)

...privește la Munți și Stele
nu la Spartele Ulcele
privește Păduri și Lună
nu la Piatra Cea Nebună...

pune-ți Inima pe-Izvoară
să te doară – să te doară...
adu-ne Crăciun și Paște
Sfânta Mumă – Noi Lumi Naște...

și-Nvierea Strepezită
'n orice Zi – fie-ți Ursită :
căci pe Gòlgota sunt Sfinții
în Lumină sunt Părinții !

...iar nu prin Crâșme de Zei
Lacrimi mu-u-ulte : LACRIMI-CLEI...
...și să nu mai fie-alt Sânge
decât Crinu-n Zori – când plânge...
***



ÎN MIJLOCUL FĂPTUIRII COSMICE

Vârtejuri de Stele
pătrund prin Zidurile
Casei mele – Aștri
Sihaștri – îmi duc și-mi
aduc – Veștile
Bune – ca și
Veștile Rele

Vârtejuri de Stele
îmi rotesc – ca pe niște Neastâmpărate
Sfredele – Capul și
Sufletul – să facă din
Cer – numai
Rumeguș și
Surcele

Vârtejuri de Stele – învârtind
Aștrii – precum
Paie-de-Jele – ridică
Cetăți și
Munți – spre
Noapte – spre Umbritele de
Taină – PUNȚI...

...în Mijlocul Haoticelor
Vârtejuri de Stele (...pentru
Pribegi : LOGO-STELE !) - ne
ridicăm – neabătuți de niciun
Puhoi de Umbră-Lumină :
DREPȚI-SULIȚE-DE-RUBIN  – precum
Stâlpii de FOC-MONASTIRE - și
ne-mbrățișăm  (din
Braț și Privire !)
noi – COSMICI-EROII – din
Mituri – Istorii și
Glorii :
eu - și
HRISTOS – Frate mai Mare al lui
FĂT-FRUMOS...!
***



VIS VECHI ȘI VECHI DESCÂNTECE

...am visat - cândva
parcă mă chema
parcă voci strigau
furioase - -urlau
vechi descântece
negre cântece :

nu încape – nu încape !
să mai sape – să mai sape !
...că doar nu-i o putinică
o purcică sau o sticlă
ci sunt Soarele și Luna :

dezvață-i să vrea Cununa !
tu ești Zmeul – iar noi – Iele :
vrem să piară Nunți și Stele
vrem zburare-am – Vulturese
pân' de unde Fumul iese
și se face Focul – GHEM
iar noi nu mai încăpem !
acolo Lumina stingem
pe Regina noastră-o frângem
cu Descântec tot mai crâncen
și alegem dintre noi
Regină de Bezne Moi !
...haide – Zmeule – la treabă
c-ajunge Regina – BABĂ !

...nu vi-i dat să stingeți Sorii
și nici Lunele ! – ...iar Norii
vă vor fi Însoțitorii
înapoi spre Lumi-de-Umbră
Paznici Tainelor - și sumbră
ostenire spre Regatul
Nestematelor – cu Sfatul
de-a lăsa – în Lumi – Lumina :
altfel – toate Ielele
s-or preface – Relele
într-un Singur Crin-de-Sânge :
numai Inorogu-l plânge...!
***



DOINĂ ȘI DESCÂNTEC

voi – din Vale
Flori de Jale
v-a venit Regele-Crin
să vă supună la chin :
chin de a vedea Prinț-Soare
cum – în Cer – plânge și moare !

nu vă duceți Vântului
la Câinii Pământului :
poate nimerim la Zâne
să facă – iarăși – un Bine...

să dezlege Apele
să tocească Àcele
Prinț s-ademenească
de rău să-i menească
ca să îl spăimânte
să-i aducă-aminte
de vechi jurăminte
către Mumele din Peșteri
către Zidarii Cei Meșteri...

Mumele-or trudi
tot la Temelii
și vor scoate Soare
din Neagră Strânsoare...
Meșteri meșteri-vor
Meșteri înălța-vor
Meșteri - iar - dura-vor
Chipul Soarelui
Capăt Răului...
Piatră după Piatră
Cerului dând Vatră
nouă – Candelă
Rugăciunilor :
Graiul Zeilor
Raza-Arheilor
Muma Doinelor...

...și s-o lepăda
Crin – de Umbra Sa
și va fi iar Crist
UNIC AMETIST...
***



BLESTEME PENTRU VOITORII DE IMPERII

vreți imperii ? – vreți putere ?
vreți doar zările mizere ?
foc și plâns și neputinți
agoniile de sfinți...
vreți să ștrenguiți
frații osteniți ?

să vă cadă morții-n cap
din orice banal dulap ?
să ia foc a voastră vrere
(...drac din crime și putere !)

...nume  nobil – ca de crap
după-oricàre – strig : ”CASAP !

blestemați să fiți în veci
de Mume cu sânii reci
cu Izvoare-oprite – seci... :
noaptea  vor veni – tiptil
la pătuțul de copil
(răsfățatul vostru tril...) :
îl vor  arde-ncet – fitil
urmașul” vost' : volatil !



...să vă sece gâtul
să vă crească râtul !
nu grăiți – ci mormăiți
urșii – iarna - -i zădărâți
de vă scarmăn' – opăriți !

...să vedeți doar ciori
și spânzurători !
să intrați – în Mori
sub Piatră - din zori !

blestemat vă fie neamul
semințìa – râul – ramul !
...când copiii vă vor plânge
să aflați – în loc – doar Sânge !

...sânge-n zoaie
și puroaie !
zvârliți să fiți pe gunoaie
și ciupiți de ghionoaie !

...sânge – foc – nenorocire
fie-a voastră fericire
demoni umflați în imperii
draci de mahala – cozi-perii...

...copiii – prin voi – cenușă
strecura-s-or pe sub ușă
și în somnul vostru spart
în visul vostru deșart
veți vedea doar chipul lor...
...demoni fără coridor...!

stàfii albe - -nduioșate
vă vor mângâia de moarte :
chipuri înghețate
mâini încețoșate
vă vor mângâia
până veți urla
și veți implora :

moarte de lup
liniște de stup...
moarte în hazna
(nu v-or număra...)

...la șobolani – lung sejur
caracatiți împrejur...
sânge-amar – în guri și-n supă
fără nădejdi de vreun ”după”...
făr' vestire de vreun ”după”...

...doar neant – când viața-astupă
ciocoii în Jaf-de-Cupă...
oripeunde -i trap de ...”trupă”...!
***



ÎN LUMINA CATIFELEI-DE-MĂGAR

în Lumina Catifelei-de-Măgar
am scos Foaie - și-ncepui să Ar
(...mi-amintii c-am fost – cândva – Zidar...!) :
Slovele vor fi Fructe de Aur
Stihurile – Flăcări de Balaur !

pogorât – răznit – sub Zodie de Foc
începui să socotesc Văpăi :
Hristosul – sigur ! – arde la Mijloc
dar și eu împușc – ascuns în Clăi...

Vânător de Salamandre – Pavezi Mii
m-am întors în Limba de Copii :
vindec Crini și oblojesc la Păpădii

până-mi curge-n vine Sânge-Adevărat : treji Oameni Vii !
...interzis să m-alungați din Bătătură !
sunt Cuvânt-de-Flăcări – a Lui Hristos – GURĂ !
***



UCIDE-N GURĂ ORICE GREU ȚI-ATÂRNĂ

ucide-n Gură orice greu ți-atârnă :
Cuvânt – Sărutul Desfrânat – Ocări de Scârnă
și-n Cerul Gurii – iscă-ți Miracole de Stele
Meniri Înalte - -a Firii Large Schele

tăcând – veni-vor Sfinți în Ospeție
Auzului bănuitor – cum și Privirii :
și-Aureolele – Laviți de-Mpărăție
s-or înșira – binecuvântând Mirii
prea multă Gălăgie-aduce Bezne
Sumbre Bătăi de Aripi și Piroane-n Glezne :
e ARMONIA -  CUMPĂTAREA ZEE !

fără Capricii – ori Narduri de Femeie...
...într-un Celest Bordei - stau Nobilii Veciei :
Sfântă Lumină – în Strâmtul Hardughiei...!
***



DOINA  DRAGOSTEI  NĂCAZULUI

păsări vin și păsări pleacă
numa-n casa mea săracă
e un Musafir ce șade :
e Năcazul...cum-se-cade !

în tot mușuroi de oameni
tu cu nimeni nu te-asameni :
lipit de Inima-ți-Munte
stă Năcaz – cu Stea în Frunte...

'l-întrebai de n-are drum
și la alții – de-mpart scrum...
o fi mai tihnit pe-acolo
i-or mai da și niște ouă...
Năcaz mă privi duios :
pentru mine - -ești Cel Frumos !”



lipsi-m-aș de frumusețe
să văd Năcaz dând binețe
luând căciula de pe masă
și ieșind – vreun ceas – din casă...

cu tărie-aș respira
de Pădurea s-ar mira :
atâta de-ușor mi-ar fi
că-n Văzduh eu m-aș sui...

...dar Năcazul mă iubește
totu-ntr-însul crește – crește :
mi-e atâta pacoste
de duioasa-i dragoste...

de mă mai iubește mult
am să intru în pământ
de mă mai iubește-așa
mi-e că Marți m-oi agăța...
***



SFAT PENTRU TOȚI NEROZII

nu e bine - și
nici nevoie – să
fluieri în
Biserică : așteaptă
întâi – să cânte
Îngerii : atunci
sigur vei înțelege de ce
NU”...

oricând – vei constata că
se poate afla – de la
Îngeri – ceva
mult mai mult de
învățat – decât
Vulgaritatea Prăfoasă a
Șuierului – sau Mascarada
Huiduielii Plebeie – ori
Blasfemia Neroadă – care să
azvârle – iar – în
Umbră – în
Bezna Neantului – Sfințenia
Cântecului – Demiurgia
Cuvântului – Atotbiruitoarea
Arătare a
CRINULUI ...!
***



CERUL IPOCRIZIEI

se bagă târfele în seamă
făcând mânăstirii reclamă :
spre-altar le-orientează un astrolab
dar ochii lor sunt – mereu – la ...prohab !
***



DOINA IDENTITĂȚII

Frunză de Spin
spintec Suspin :
nu răstigniți
până nu știți
cine suntèți
de ce rămânèți
sau unde vă dùceți
când Crist vrea să ùmpleți
Potir de Porfir
Plecări pe Zefir...

Foaie Roșă de Graal
mult nu e până la Mal :
lăsați Câinii la culcare
să nu sece vre o Mare
lăsați Vidrele să cânte
și Cuțitele să-mplânte
în Pământul fără spor :
Fulger iscă Nou Izvor...
***



MATROZ ȘI MARANGOZ

mai dă o gură Fetei dintre Aștri
să pună-n Ceruri încă Trei Pilaștri
mai ceartă Ielele-de-Gălăgie
că prea dansează cum îmi place mie :



să nu se-nvețe-a fi lingușitoare
la Curtea-unui Matroz – venit pe Mare :
sunt Regi și Regi – dar noi – Matrozii
bem – precum Zei – Nectar și-Ambrozii

și stăpânim – în joacă – Cer – Pământ
Feuda Sfântă-a Celui mai Nesfânt !
ne închinăm – egal! – lui Crist – cât și Satanei :

cu Două Feței-i Vara Mistic-Ranei...
...noi ne-am născut din Taină și Rogoz :
fieștecare-i Zeu și - Marangoz !
***



AL DOILEA BAL

dansați – dansați – în Dansul Satanei
căci Muzica Boantă a dat drumul Vranei :
toți Dansatorii – vestiți Hahalere
orbesc – când e vorba de-Alei Grănicere !

Poetul nu-i Dansator-în-Neant – nu-i Paiață
n-a făcut – niciodată – Satanei – Slujul de Rață :
Dansul Poetic e-n Explozii de Aștri
în Vârtej de Lumină – ajungând la Sihaștri...

nu vreau – ca Vechìl al Satanei – să-njur :
Cuvântul e – doar – Mântuire-n Azur !
...mai răsună un Bal – de puțini auzit :

e-al Serafilor Cântec -  al Iubirii Sfânt Rit...
...de nu mă potrivesc – cu voi – la Mituri
e pentru că dansez cu Munți – Păduri - Izvoare - -n Fără-de-Sfârșituri !
***



CERERE DE TRUBADUR
in memoriam GEORGE ANCA

-în numele trubadurilor – eu – fiu de Lună
îți cer ție Mâna – preagrațioasă Regină bună !
în numele Zânelor și al tărâmurilor neumblate
te implor – Zeiță-a Capriciului – nu-ntoarce spate !
în numele Imperiilor Viselor - cărora Văzduhul mă făcu Rege
în numele a tot ce nu mă are decât pe mine și Lăuta mea – drept Lege
în numele Îngerilor  - și a tot ce Cântă – Stihuiește și Zboară
te implor să ai milă de mine – cel ce-ntr-una  - cu Stâncile Cele mai 'Nalte se-nsoară...
în numele Crinului Munților și-n numele a tot ce se-nnoură
lasă-mă – Regină – o dată – o dată măcar - să-ți sărut Ochii de Rouă !



-dar cine ești tu – de fapt – îndrăznețule-n zdrențe
ce-mi faci – precum Soarele – mii de reverențe
cine ești tu – cari nu te temi de Pedeapsa cea Sfântă
sub pretext că – sub Mâna-ți – strunele se supun și – zici – tu despre ele – cum... ”cântă”...?



cine ești tu – doar Văr al Zefirului și-al Albinei
tu – tu - suindu-te – neîngăduit de cutezător
acolo unde toți ceilalți știu că se-apune și mor
și îndrăznind să ceri Mâna Fiicei Luminii
Mâna Reginei
când Mâna-ți altceva nu știe – decât să lunece pe Strunele Lăutei – Multstătutei...
...Mâna-ți alt Meșteșug nu știe  – altă Iscusință nu are - decât să supună - Sărmane și Ne-Curtene Cântece  - Lunii – de-atâtea mii de ani - Mutei ?

-Regină – nu eu – ci tu ai rostit Cuvinte ne-ngăduite
Blasfemii – ce nici măcar nu trebuie – în șoaptă – zvonite...
O – tu - Regină – aceea ce-n Petale se-nveșmântă
(...dar asta n-o știe - și de ce plâng Florile – în zadar se frământă...!)
o – tu – Regină – care zici că spinteci pe Cel care Minte
dar îl disprețuiești pe Marele Greier de-Ispite – Cel Care – cu Sângele Său – Adevăru-l lecuiește – în Vechiul Descântec și-n Sfinte Labirinte
(...unde Boala și Moartea se-nspăimântă să intre...!)
...arăți Lebedelor – Pădurilor – Ondinelor și Cocorilor
Izvoarelor – Câmpiilor – Mărilor și Norilor
că tocmai tu nu te-arăți a fi vrednică de mine
în această Seară și de-această Mână – ce spre tine – atât de luminos și curat – vine – însoțită de un alai de Albine-ale Heblei...și de mine - Umilul Spine...

...nevrednică te-arăți și de-Uraganele-mi – Selenare Cuvinte :
ar fi răsărit Mii de Sori – de Tâlcuri Înalte... : ar fi luminat Sfinte și-Aprinse Ninsori – cu Magii și Steaua Cea Sfântă – la subsuori...



...rămâi – dar' – Regină – la tine-n Serai
adio-ți zic : Trubadurul se duce – înapoi – la Mare – la Mume – în Rai...
...da – se duce-napoi la Mume – la Mume !
să-i pețească – Atotștiutoarele - Ele - altă Cerească Soție  - Mai-Vie-Decât-Vie : LUNA DINTRE DUNE...
...ce-mi aduce drept Zestre – o Altă – Viscolit-Fermecată Lume - de Vis și Minune...!
***


Adrian Botez