FAMILIA
în tradiția biblică pelasgo-traco-getă
Și a făcut Dumnezeu pe om după chipul
Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut;
a făcut BĂRBAT și FEMEIE.” (Facere
1, 27)
Ființa Omului înmănunchează două elemente distincte:
trup material și suflet spiritual. Trupul omenesc este alcătuit în chip
armonios, artistic și în vederea unui scop special: „ca să fie instrumentul
sufletului, organul său de manifestare și colaboratorul lui.” (Mitropolitul
Irineu Mihălcescu, Teologia Luptătoare, Ed. Episcopiei Romanului și Hușilor,
1994)
„Omul, mărturisea marele Duhovnic, Părintele Arsenie
Boca, are dimensiunile intenției divine; centrul și sinteza creațiunii Sale:
lumea văzută îmbinată cu lumea nevăzută.” (Părintele Arsenie Boca-Mare
Îndrumător de Suflete din Secolul XX Ed. Teognost Cluj-Napoca, 2002)
Însușirile sufletești sunt însușirile esențiale ale
omului:
- Omul cugetă și are idei abstracte;
- Omul are grai convențional-consecință a rațiunii;
- Omul este ființă etică, adică își poate impune sau
interzice săvârșirea unei fapte;
- Omul este ființă inventivă, capabilă de progres, de
creație;
- Omul este ființă religioasă.
Așadar, Omul este sinteza celor două elemente
diferite: trup și suflet.
Sufletul este flacăra spirituală liberă, cugetătoare
și nemuritoare precum și izvorul fenomenelor psihologice din Om: gândirea,
judecata, memoria, conștiința, iubirea, viziunea ...
Protopărinții omenirii, BĂRBATUL și FEMEIA au fost
creați în plinătatea tinereții și frumuseții lor fizico-moral-spirituale,
dincolo de pruncie și copilărie, în adolescență când virtuțiile se aflau în
pârga rodirii lor, fizico-metafizice prin aceea regală însușire de PĂRINȚI!
Scriptura în prologul său privind istoria omenirii,
dezvăluie taina Omului cu Creatorul său ca pe o relație firească și fiiască,
față-către-față, când Dumnezeu venea în răcoarea serii să contemple Familia
creată prin voința bucuriei și a iubirii Sale nemărginite. (Fac.3,8)
„Om e și rămâne numai acela, grăia Sf. Ardealului –
Arsenie Boca, care nu-și dezminte obârșia divină; iar OM numai Unul, Iisus
Hristos, Care pentru oameni, Dumnezeu fiind, S-a făcut OM.
Știam și până la EL că avem o obârșie divină, că
suntem nemuritori cu sufletul, că este un singur Dumnezeu, spiritual, nevăzut -
știau aceasta și dacii lui Zalmoxis de pe meleagurile noastre - , dar cu
venirea lui Iisus Hristos ca OM între oameni, în istorie, se repară structural
firea omeneacă – temelia cea străveche, în care avea să crească de la chip la
asemănare cu Dumnezeu.”(Părintele Arsenie Boca-Mare Îndrumător de..., op. cit.)
Din adierea Facerii s-a desprins prima declarație pe
care Bărbatul o face Femeii sale, arătând unitatea ce trebuie să existe în
Familie și dragostea pe care Dumnezeu a pogorât-o asupra lor, binecuvântându-i:
„Iată, aceasta-i os din oasele mele și carne din carnea mea!” (Fac.2,23)
Așadar, Eva nu a fost creată. Ea s-a desprins din Adam
ca o adevărată și miraculoasă naștere. Prin urmare se poate spune că prin
Voința lui Dumnezeu, Adam a născut-o pe Eva. „Și aceasta înseamnă că în
momentul în care actul creator al lui Dumnezeu îl cheamă pe Adam la viață,
acesta conținea deja în el partea constitutivă, jumătatea lui, pe Eva.” (Paul
Evdokimov, Femeia și Mântuirea Lumii Prefață Olivier Clement, trad. Gabriela
Moldoveanu, Christiana,Buc.1995)
„Orice bărbat, spune o vorbă din bătrânii noștri
pelasgi, o poartă pe Eva lui în el.” În limba pelasgă sau kaoino-aramaică, Eva
înseamnă viață. Tot în această limbă Adam = Om, este un termen colectiv: ha
adam=Să facem om, (la singular)... și ei vor stăpâni (la plural).
„Crearea lui Adam este creația celulei umane
originare, a Omului ca bărbat-femeie.” (Paul Evdokimov, op. cit., p. 145)
Expresia: ca bărbat-femeie, nu lasă loc de nici o
interpretare meschină ori profanatoare. Particula ca, ce însoțește expresia:
bărbat-femeie, arată elementele masculine și feminine în fuziunea lor originară
încă nediferențiată.
Distincția ulterioară și actuală feminin-masculin ne
arată două individualități izolate una de cealaltă. O ființă umană masculină
ori feminină luată izolat și considerată în sine nu este un om desăvârșit, ci o
jumătate de om într-o ființă izolată de elementul ei complementar.
„Nașterea Evei apare deci ca marele mit al
deoființimii principiilor complementare ale ființei umane: bărbat-femeie,
arhetipul de la început al ființei umane în întregul ei.” (ibid., p. 146)
Limba pelasgă, kaoino-aramaică tâlcuiește cel mai
fidel dinamismul cuvântului lui Dumnezeu, arătând întotdeauna actul ori fapta
săvârșită imediat, graiului: „El a zis și s-au făcut!” (Psalmul 32,9) Expresia:
„Și Dumnezeu a zis...”, conține rodul întregii Scripturi a Vechiului Testament.
Cuvântul lui Dumnezeu este spontan, simultan, grai divin și înfăptuire sacră.
„Și Dumnezeu a zis...”, ne arată deja comuniunea
dintre Creator și Făptura Sa, ivită cu prima silabă rostită în Azurul
strălucirii Luminii sale necreate.
Dragostea prin natura ei divină, își naște obiectul –
o existență!
Dumnezeu-Dragostea binecuvintează Creația Sa și se
revarsă ca o Splendoare în ființa Omului ca bărbat-femeie!
Dumnezeu binevestește și grăiește lumea întru
frumusețea Creației Sale!
Prin Voia și Dragostea lui Dumnezeu, Cuvântul și lumea
au ieșit simultan din gura divină!
„Cuvântul, prin propria lui valoare, nu poate rămâne
suspendat în gol; el crează urechea, el îl aduce, deodată pe cel care îl
primește, pe TU. Înaintea lui Dumnezeu, în abstracțiunea neantului, în absența
oricărui subiect, se desprinde un chip, ochiul îl vede, urechea îl ascultă.
Raportul inițial cu Dumnezeu este numai transparență. Chipul își reflectă
originalul.” (Paul Evdokimov, op. cit.)
Și a privit Dumnezeu toate câte le-a făcut și iată
erau bune foarte. (Fac.1,31)
Bun, în sensul cel mai fidel, pelasg, adică,
aramaico-kaoin înseamnă: conform menirii, exact. Dumnezeu se reflectă astfel în
propria icoană! Imaginea fidelă traduce desăvârșita asemănare! Dumnezeu se vede
în oglinda vie a Chipului, a Luminii Sale!
Lumina aici nu este sursa optică ce a apărut odată cu
soarele, ci este vorba de lumina spirituală, „care își descoperă a sa
față-către-față, care permite trăirea unei prezențe: Tu-ul (lui Dumnezeu),
tu-ul aproapelui meu.” (ibid., p. 147)
Aceasă Lumină divină, nu este opusul întunericului, ci
al absenței. Ea este principiul spiritual al comuniunii, iar absența este
prezentă prin singurătate.
Lumina biblică „este Lumina care face din cele Trei
Persoane divine un singur Dumnezeu; din Dumnezeu și din om îl face pe Hristos;
din două ființe care se iubesc face una singură; din bărbat și femeie,
dualitatea bărbat-femeie.” (Paul Evdokimov, op. cit.,p.147)
Să fie lumină! (Fac.1,3), „înseamnă: comuniunea, ca
principiul divin, să fie în uman, să se reflecte aici: „Fața Ta strălucește
întru Sfinții Tăi,”glasul liturgic.(ibid.)
Ascultarea semnifică fidelitate, unitate, comuniune.
Era acea vreme paradisiacă, de basm, ce strălucea într-o beatitudine serafică
pe lângă TATĂL-Creator, în brațele unei tinereți veșnice.
„Toată făptura, desăvârșit de frumoasă, îmbrăcată
într-o veșnică și dulce lumină, cânta lui Dumnezeu, cânta bucuria vieții. Toată
floarea era floare, cleștarul pădurilor și umbrele copacilor, murmurul vântului
și cântul păsărilor, chiar graiul animalelor era armonie și desăvârșită
frumusețe. A fost epoca de aur a omenirii.”(Părintele Dimitrie Bejan, Simple
povestiri – Cugetări morale despre viața de toate zilele, Ed. Trinitas, 2008,
p.24)
Neascultarea înseamnă ruptură, separare. Neascultarea
Protopărinților de Dumnezeu a provocat separarea de EL, dar și separarea
deoființimii Omului, a principiilor complementare ale ființei umane:
bărbat-femeie.
Căderea s-a petrecut în adâncurile duhului Omului.
Lumina s-a eclipsat în lăuntrul Omului și acesta s-a proiectat în afara sa, la
suprafață într-un spațiu izolat, unde materia e pietrificată, lângă natura și
necesitatea ei, unde timpul măsoară sfârșitul, adică moartea, unde se întinde
absurditatea și haosul, DESFACEREA...
„Separarea de Dumnezeu este o sfâșiere în lăuntrul
omului; acel unu inițial, complexul față-către-față, este rupt și părțile lui
constitutive sunt exteriorizate.”(ibid., p. 152)
Căderea Protopărinților ne arată exact stadiul
separării între ei, voind să-și aparțină fiecare sieși, astfel că ce este al
unuia nu mai poate fi al celuilalt.
Hristologia patristică ne arată că singura fire
adevărată este cea de la început, cea voită de Dumnezeu în care sălășluia
Chipul dumnezeiesc, pecetluit ca Theos-Anthropos. De aceea Tatăl Atotcreatorul
a intervenit din nou și îngăduit înomenirea Fiului Său – Logosul întrupat din
Fecioara Maria, prin puterea Duhului Sfânt, ca putere a recapitulării creștine
universale.
„Căci, câți în Hristos v-ați botezat, în Hristos v-ați
îmbrăcat. Nu mai este iudeu, nici elin; nu mai este nici rob, nici liber; nu
mai este parte bărbătească și parte femeiască, pentru că voi toți una sânteți
în Hristos Iisus.”(Gal.3,28)
Sfântul Irineu a scos în evidență rolul compensator al
Fecioarei Maria în repararea păcatului originar – neascultarea de Dumnezu,
făptuit de Eva și Adam în Paradis: „Nodul neascultării Evei a fost desfăcut
prin ascultarea Mariei, căci ceea ce virgina Evă a legat prin necredința sa,
Fecioara Maria a dezlegat prin credința ei.” (Sf. Irineu, Împotriva ereziilor,
III.22.4)
În Răsărit nu s-a compromis reputația tuturor femeilor
susținând vinovăția Evei, fiindcă în Biserica lui Hristos, păcatul originar nu
a presupus niciodată transferarea vinovăției lui Adam asupra tuturor
persoanelor, așa cum s-a întâmplat în Apusul lui Petru, al vicarilor lui-papii.
Sfântul Ambrozie – Episcopul Milanului (339-397), a
evidențiat elementele pozitive ale plămădirii Evei, arătând că: „plenitudinea
(plena) edificiului omenesc bărbat-femeie se apropie de perfecțiune
(perfectio). Prin urmare, fără femeie, bărbatul nu primește nici o laudă:
femeia este cea care-i aduce cinste!” (Sf. Ambrozie, Despre rai, XVIII.22 (PL
14.314)
Așadar, plenitudinea edificiului omenesc
bărbat-femeie, constituie nobila autoritate de părinte ancestral, înzestrat
divin cu actul procreației, ce absorbe în sine prin harul Duhului Sfânt –
Dătătorul a toate, ca: nașterea de prunci, creșterea copiilor, educația
adolescenților, prin izvorul tradiției, demnității, onoarei, dragostei și al
înțelepciunii, revărsat prin legea natural-religioasă a firii, adică însușirea
naturală a Omului.
Nobila și divina însușire de PĂRINTE a Omului creat, a
fost hărăzită de Dumnezeu – TATĂL, prin însăși instituirea primului nucleu al
Vieții pământene, FAMILIA paradisiacă, spre a trăi numai în armonie întru Viața
veșnică. „Bărbat și femeie i-a făcut!” (Facerea 1, 27)
Prin expresia biblică: „Bărbat și femeie i-a făcut!”,
se înțelege unitatea indestructibilă ce trebuie să existe și să rămâie, ca
Voință a lui Dumnezeu în coexistența Familiei pământene. Bărbatul și Femeia lui
sunt egali, dar diferiți. Amândoi au aceeași esență – tes autes ousias. „Căci,
afirmă Sfântul Părinte Ioan Gură de Aur, bărbatul și femeia nu sunt doi oameni
(anthropoi), ci un singur Om (anthropos.” (Omilia XII la Coloseni, PG
62.387D-388A,PNPN 1,XIII)
În această stare, reia marele Părinte al Bisericii
Ortodoxe, bărbații și femeile își împart „egalitatea întru cinste (isotimia).”
(Omilia XXVI la I Corinteni, PG 61.215B,PNPN 1, XII)
„Astfel, fie prin naștere biologică, fie prin
renaștere spirituală, există o egalitate absolută între partea bărbătească și
partea femeiască.” (David C.Ford, Bărbatul și Femeia în viziunea Sfântului Ioan
Gură de Aur. Trad. Din engleză, Luminița Irina Niculescu, Ed. Sofia,
București-2004)
De aceea, binecuvântă Scriptura, că: „va lăsa bărbatul
pe tatăl său și pe mama sa, și se va uni cu femeia sa, și vor fi amândoi un
trup.” (Facere 2, 24)
În tradiția primordială pelasgă exista dintru început
un sacerdoțiu al Bătrânilor, Înțelepților, Profeților, care venera FAMILIA.
Aceasta avea în viziunea lor un caracter religios. Urmarea acestei sacre
legături se fundamenta pe întrajutorarea și sprijinirea reciprocă, prin
înțelegere și iubire, conform Voinței Părintelui lor ceresc: „că cei doi vor fi
un trup.” (Facerea 2,24)
Deși frumusețea estetică se revărsa ca o splendoare
paradisiacă înmiresmând totul, inima, dorul și văzduhul omului, cei din vechime
căutau frumusețea sufletului.
FAMILIA, în afara unității sale sacre, procrea
nașterea de prunci, se îngrijea de creșterea sănătoasă, firească a copiilor,
educația adolescenților, responsabilitatea filială a tinerilor. Existau de asemenea drepturi și îndatoriri
reciproce: părinții între ei, părinții pentru copii, copiii pentru părinți,
adolescenții pentru adulți, tinerii pentru bătrâni, bolnavi, orfani, văduve,
răniți.
În arhitectura ființei FAMILIEI, TATĂL ceresc a
pogorât iubirea care sălășluiește în firea Omului, făcând legătura strânsă și
unirea bărbatului cu femeia sa, fiindcă nimic nu unește atât viața pământească
cât iubirea dintre bărbat și femeie, având ca urmare Modelul și Măsura
Mântuitorului Hristos și a Bisericii Sale:
„Bărbaților, iubiți pe femeile voastre, după cum Hristos a iubit
Biserica!” (Sf.Ap. Pavel, Epistola către Efeseni 5, 25)
„Și alungând atenția tuturor acțiunilor, unește
trupurile. De aceea, la început femeia a fost creată din bărbat, și apoi din
bărbat și femeie a fost creat bărbatul și femeia, nelăsând altă ființă să
pătrundă din afară?” (Sfântul Ioan Gură de Aur, Cuvinte de Aur III, Nunta,
familia și problemele lor.Trad. pr. Victor Manolache, Ed. Egumenița,
Galați-2012)
„Bărbații sunt datori să-și iubească femeile, ca pe
înseși trupurile lor!” (Efeseni 5, 28). Nimeni vreodată nu și-a urât trupul
său. Bărbatul iubește pe femeia sa, findcă ea este trupul său, după cum
binecuvântă Scriptura: „Aceasta – Femeia este os din oasele mele și trup din
trupul meu!” (Facerea 2, 23) Și nu doar aceasta, ci: „Și vor fi amândoi un
trup!” (Efeseni 5, 31)
„Așa cum Hristos a iubit Biserica!” Biserica este
comuniunea de credincioși care își mărturisește dreapta credință așa cum a
primit-o de la Iisus, nădăjduiește chiar prin suferință în EL și se jertfește
chiar prin Cruce din dragoste pentru Mântuitorul ei, Care a Înviat pentru Ea.
„Pentru că suntem mădulare ale trupului Lui, din carnea Lui și din oasele Lui.”
(Efeseni 5, 30)
„Bărbatul și femeia sunt un singur trup, tot astfel
precum Hristos și Dumnezeu-Tatăl sunt una.” (Omilia XX la Efeseni, și Roth, p.
52)
„Bărbații să fie cu luare-aminte, și femeile la fel;
să-și dovedească adânca lor iubire, făcând totul ca și cum ar fi un singur
suflet și alcătuind un singur trup.” (Omilia XLV la Facere, 9, PB 82)
Bărbatul, în structura sa este cuceritor, inventiv,
constructor, aventurier, de toate, dar fără a răspunde spontan categoriei
religioase a paternității. Pentru bărbat, a trăi înseamnă a cuceri, a lupta, a
ucide. Femeia, prin sensibilitatea cu totul aparte față de ceea ce este
spiritualul pur, este principiul religios în uman.
Femeia este hărăzită pentru a naște, a întreține, a
apăra viața dăruindu-se. Bărbatul se dăruiește pentru a ieși biruitor. Femeia
salvează dăruindu-se pe sine ca ofrandă curată.
Sufletul feminin este cel mai aproape de izvoarele
Facerii. Însăși paternitatea spirituală folosește imagini ale maternității,
după expresia marelui Apostol Pavel: „sufăr iarăși durerile nașterii până ce
Hristos va lua chip în voi!” (Gal.4,19)
„Theotokion”-ul din glasul al treilea liturgic,
reliefează analogia dintre paternitatea TATĂLUI și maternitatea MAICII
Domnului, Theotokos: „Tu, Cea care L-ai născut pe Fiul fără tată, pe Fiul
născut mai înainte de toți vecii din Tatăl fără de mamă.”
Așadar, maternitatea Fecioarei Maria este chipul uman
al Paternității divine!
Icoana și Liturghia, îndeosebi divina Sfânta Treime a
marelui pictor rus Rubliov, prin limbajul lor propriu, ne tâlcuiește că
paternității divine îi răspunde, corespunde maternitatea umană.
FAMILIA hărăzită de Creator prin nașterea de prunci,
prin grija de copii sănătoși, prin educația morală a tinerilor, naște mădulare
vii, luptătoare,mărturisitoare ale Bisericii – Trupul lui Hristos.
FAMILIA A FOST ȘI ESTE PRIMA INSTITUȚIE SACRĂ,
OFICIALĂ A CREAȚIEI LUI DUMNEZEU!
„Deci, ce a unit Dumnezeu (la creație), omul să nu
despartă!” (Matei 19.6)
Fiul neamului pelasg, geto-dacul Iisus Hristos,
Mântuitorul lumii a instituit Taina căsătoriei, prin participarea Sa la Nunta
din Cana Galilei, arătând sacralitatea și indisolubilitatea ei. Îndemnul
Apostolului Pavel, grăind bărbaților de a-și iubi femeile, precum a iubit
Hristos Biserica și femeilor de a se supune bărbaților lor ca Domnului, exprimă
dealtfel, marea minune: „Taina aceasta este mare, iar eu zic în Hristos și în
Biserică. (Efes.5,32)
Prin FAMILIE, Dumnezeu a dăruit Cerul pământului, ca
Pământul să dăruiască Fiii cerului!
Adevărata conviețuire religioasă a FAMILIEI
binecuvântată de Dumnezeu are toate responsabilitățile, îndatoririle, dar un
singur Dor: IUBIREA întru mântuirea lor și-a urmașilor!
CĂDEREA – SEPARAREA lumii de azi, de Dumnezeu, de
Famile, de Om, de Fire, de Neam, de Patrie a ajuns prin slujirea fidelă a celui
Rău, ca moderatorii RĂULUI - zeii politici și economici să declanșeze în
omenire FACEREA DESFACERII, INTEGRAREA DEZINTEGRĂRII, UMANIZAREA INUMANIZĂRII,
ORGANIZAREA DEZORGANIZĂRII desăvârșite, până la gradul celui mai ucigaș seism
apocaliptic.
ÎN STATUL CEL MAI CORUPT NE-AM PIERDUT DEMNITATEA DE
POPOR CREȘTIN ORTODOX!
Vorba istoricului și omului politic roman Tacit: „În
statul cel mai corupt sunt cele mai multe legi.” Căci, „Politica după Voltaire
citire, este să faci să moară de foame pe acei care îți dau putința să
trăiești.” Fiindcă, „Nu este mai mare durere, cum grăia nemuritorul Dante
Alighieri, decât a-ți aduce aminte de timpul fericit, când ești în mizerie.”
ÎNAINTEA DRAGOSTEI DE VIAȚĂ, CEI FĂRĂ DUMNEZEU AU
SEMĂNAT MOARTE SPIRITUALĂ!
Dintr-un memorabil poem al celui mai mare Poet al
Crucii, Radu Gyr, condamnat la moarte pentru dragostea de Dumnezeu și iubirea
de Patrie, se desprinde viziunea sa profetică:
„Și poate iar va fi măcel/ Pe lumea asta
de păcate/ Vom sta cu frunțile încruntate/ Și dumneata și eu, și el.// Și flori
și soare vom uita/ Și toate ne-or părea dușmane/ Vom trece crânceni pe
chesoane/ Și eu, și el și dumneata.// Și peste toate, Dumnezeu/ Va crește
iarăși flori și pace,/ Iar noi miresme ne vom face/ Și dumneata și el, și
eu.”(cf. Monah Atanasie Ștefănescu, Fragmente de Epistole, Scara, Ed. Psaltic
Pres, 2016, p. 110)
Eseu
închinat Fiilor și Fiicelor României Tainice !
GHEORGHE
CONSTANTIN NISTOROIU
25
Iulie 2024 + Adormirea Sfintei Ana, mama Preasfitei Născătoare de Dumnezeu
