vineri, 22 martie 2019

Ioan Miclău-Gepianu - Cerul drept catarg al lumii!




Cerul drept catarg al lumii!
(Varianta II)


~*~

Prezenta  eclipsă  de  microunivers,
Privirea-n  derivă,  spre focul  nestins,
Privind înspre inima Terrei,
Visăm îmbăierea in aur topit!
Și-n arginți!?
Astfel,  muza poeziei,
Ne va catapulta spre ceruri
Cu capul in jos,
Găsind calea eternității
Firului de nisip!
Corabia lumii catarg luminos
Înspre Ceruri  îndreaptă,
Și calea-i  cea sfantă,  cale ce-n suflet
Lumină aduce, îmbobocindu-ne  lutul,
Sfințire aduce! Să facem spre Ceruri,
O Cruce!
O, Cititorule,
Cerul drept catarg al lumii,
Se înalță cu iubire,
Priviți stelele-i  albastre
De lumina! Razele cele de soare!
Înveliți-vă în ele!
Când trăiești, fii bun ca cerul,
Viata-i flacăra iubirii,
Iar iubirea dă Viață!
Iubiți Pomul, Râul, Munții,
Iubiți Omul, iubiti Cerul înflorit,
Iubiți  Pământul,  îndemnul Crucii,
Și Cerul dăruit!


~*~
Ioan Miclău-Gepianu

2/22/2019











Alexandra DOGARU - GANDUL ZILEI - 22 martie 2019







Alexandra DOGARU











PE A ȚĂRII, DOINĂ DULCE, DE ALBASTRĂ VATRĂ





PE A ȚĂRII, DOINĂ DULCE, DE ALBASTRĂ VATRĂ


~*~

Am aflat fără s-o întreb direct, punctual, am aflat-o pe câmpul de iarbă din Montreal: aură şi nimb, de gen femenin şi național,
cer senin în destin şi cu o curiozitate omenescă, bolnăviciasă, scriitoricească, mie îmi apăru o frumoasă, cum doar Vica fu mai frumoasă la mine-n țară şi casă,
deşi după modul ei elegant şi stilat după cum se exprima femenin dulce,
vibra vorba ei, în ostenita inimă a mea,
că tot a iubire aduce şi răbduce:
poetic cu-n iz național liric românesc, senzațional-omenesc,
îmi puteam da seama, că nu-i oricine,
că-i un om fericit de mine, o stare de bine,
mai ales, că de la tine de pe blog am prins boii la jug şi plug,
omule, Benule !
am luat, furat, adresa ei
(nu-mi explic în fond, puii ei ! cărui imbold făceam lucru aiesta, cinstit-artist
şi serios, onest optimist-altruist,
cu ce vânt din nord vest, tu Ben, în două lumi făcut-m-ai vestit,
iubit sau hulit, cum devine: să fiu citit,
dezinteresat, luminat şi curat
pe masa tăcerii
dând glas de clopot, cristal de aur strecurat universal,
cu sărut răstignit la poarta sărutului,
coaloană a infinitului
în templu eliberării ca Mesie a iubirii
şi nepăsării, de deal a înserării,
în am un singur dor,
mioritico-carpatic la Portul Euxin,
să nu vreu încă să mor la curți de dragoste şi dor,
îmbrățişând la marginea mării  cu dragoste şi dor pe însinguratu, exilat Ovidiu, mândrie şi geniu,
pentru ai face cunoscut dintr-un impus pe cont propriu, dintr-un început  a luminii şi de mileniu:
că sunt şi eu printre scriitorii necunoscuți, viu, insenifiant, nensemnat argint viu,
savant, mai mult amator, decât academician,
pentru'că şuhan, năzdrăvan n-am ştiut să trăiesc în van,
dându-mi inima dulcelui glonț a lui Vica şi al Patriei Limba Română,
al României mele, ca binele  să se adune
şi în rai a se pune
ca pe cer constelația de mulțime stele: mari şi mânânânțele,
cu luna mai strălucitoare şi mai soare între ele,
că eu un get beget poet: țăran cu suflet, cu suflet someşan şi translvan,
de neam prin ce sunt şi-n iubire mă am,
ca să nu zic cinstit: no! mi-s ardelean pădureț,
că doar am fost cu moț, cu păru creț
dar ce nu-l mai am, că nu-l mai am,
deşi întru nimic nu-s măreț,
c -am chelit să răsar deştept ori eccetera, eccetera înşirând pe pe strune de stradivarus-Iisus şi celelalte calități, responsabilități,
ca Iancu fluierând cu profund,
că-i venea să fluiere din caval
şi fluiere în grai național
prin apuseni şi văi:
pe guri de rai şi pe şes ori coame şi şei, picioare de plai, cu aiurea-n tren pe mălăini printre buruieni-străini ce-mi pun pe frunte cununi de spini, cu spini
şi colți de piatră şi câini,
care te muşcă şi latră,
pe a țării doină dulce, de albastră vatră.

~*~

PAVEL RĂTUNDEANU-FERGHETE