vineri, 15 decembrie 2017

Psihologul Emilia Ţutuianu,...







Psihologul Emilia Ţutuianu, în spectacolul oamenilor culţi
Maria Diana Popescu

Plin de semnificaţii, copleşitor în frumuseţe, pilduitor şi profund, generator al unui ambient spiritual superior, imposibil de ignorat, de pe verticala timpului atrage în mod plăcut atenţia şi va intra în ritmul sufletesc al literaturii contemporane volumul de interviuri „Azi... pentru mâine", apărut la Editura „EIKON" - Bucureşti, sub semnătura psihologului Emilia Ţuţuianu, directorul revistei „Melidonium" din Roman, Neamţ. Cele trei sute patruzeci şi două de pagini, cu personalităţi pregătite să supravieţuiască în vreme prin renumele dobîndit, sînt o bunăvestire pentru autoare şi se bucură deja de un ecou neaşteptat printre cititori. Mica istorie a fiecărui intervievat şi în integralitate, compartimentările volumului, cu „jocul" intrinsec de perspective, ne oferă, sub acest unghi, prilejul unor bogate reflexii, purtătoare de insignii şi amprente ale unor năzuinţe morale, educative şi formative.

Creditul deosebit pe care îl reclamă volumul prin prezenţa unei pleiade de intelectuali, împreună cu lanţul conştiinţei şi gîndirii fiecăruia, face din autoare un martor pentru viitor despre trăirea unei vieţi culturale autentice, aşa cum binele unei societăţi o cere. Emilia Ţuţuianu este genul de regizor şi actor (în acelaşi timp) de pe scena conştiinţei contemporane, despre care trebuie să vorbim şi să scriem cu admiraţie şi respect. Prioritatea acordată cunoaşterii acestor personalităţi îi conferă volumului rolul public de suport al unor convingeri culturale ferme. Prezenţe pregnante, chipuri de creatori şi gînditori aşezaţi comunicativ în pagini, într-o frenetică aşteptare a cititorului, o aşteptare parcă vecină cu istoria: Rodica Anca, Petruş Andrei, Veronica Balaj, Iulia Roger Barcaroiu, Florin Vasile Bratu, Gheorghe A. M. Ciobanu, Ileana Costea, Boris David, Ştefan Dumitrescu, Tudor Ghideanu, Dimitrie Grama, Mariana Gurza, Sorin Ullea, Cecilia Bănică Pal, Vavila Popovici, Virgil Răzeşu, Dianu Sfrijan, Ben Todică, Tiberiu Tudor, Minodora Ursachi, pe care cartea îi angajează să se facă auziţi, căci urma lor rămîne consemnată în acest hronic de idei strălucitoare şi clipe de graţie, echivalent cu un tablou moral-cultural al valorilor româneşti, cu o supremă confirmare a armoniei dintre truditorii întru spirit şi societatea modernă, acreditată de personalităţile prezente în volum, care s-au arătat deschişi dialogului. Interviurile au făcut obiectul unor cunoscute pagini de revistă, care le-a adăpostit în coloanele sale: „Armonia", „Melidonium", „U.Z.P.R.", „Agorapress", „Confluenţe literare", „Singur". „Armonii culturale", „Aşii Români", „Observatorul". Volumul poate fi perceput ca fiind o cetate zidită din portretele plasate în pagini, încît acesta capătă veridicitatea maximă, demnă de apreciat în sînul culturii. Întrebările Emiliei Ţuţuinau şi răspunsurile intervievaţilor ar merita dezbateri serioase în societate. Ele se recomandă, deopo¬trivă, într-o perspectivă unitară şi comportă un gen de încoronare în duhul unor mărturii de natură sufletească şi moral-contrapunctică a existenţei. Intervievaţii se destăinuiesc ca purtători ai unui dinamism cosmic, ca orizont al unor trăiri unice, superioare, integrate într-o scară de valori universală, în şi din perspectiva unui Dumnezeu imanent şi per¬manent.

Încercaţi o abatere în spaţiul volumului! vă veţi întîlni cu eroii-intelectuali ai vremii! Unii trăiesc printre noi, alţii departe de ţară! (Mi s-a trezit aşa, dintr-o dată o poftă de lume şi am pornit, precum Onedin, peste mări şi ţări... Voi simţi româneşte până mor, pentru că aşa am venit în astă lume. Cine spune altfel îşi fură căciula. Oricât de viteaz, de grozav, rus sau american te-ai crede după cetăţenie, va sosi momentul când te vei cutremura şi o vei striga pe mama ta din leagăn, afirmă Ben Todică, „un australian cu suflet de român, deşi departe de hotarele ţării, contribuie la dezvoltarea culturii româneşti, la promovarea valorilor spirituale ale poporului nostru şi la definirea lor în contextul multicultural al ţării de adopţie"). Ei sînt voluntarii care nu cer nimic de la nimeni, dar continuă cu demnitate drumul spiritualităţii româneşti, fără de care am fi lipsiţi de identitatea noastră ca popor în lume. Citind acest volum cu mărturii de suflet şi conştiinţă, veţi vedea ce se întîmplă cînd se întîlnesc (cum spunea şi Toqueville) capetele luminate: „cel mai frumos război de idei".

Numele psihologului Emilia Ţuţuianu, editoare, publicistă şi poetă, militant pentru dreptate şi adevăr, pentru păstrarea valorilor neamului românesc, personalitate preţuită şi apreciată în sînul culturii naţionale şi internaţionale, trebuie scris cu majuscule, pentru a ilustra maniera expresivă a fiinţării domniei sale pe tărîmul culturii şi literaturii, în ipostazele de creator de frumos, de autoritate spirituală a locului, un punct de convergenţă şi consecvenţă temeinică fiind instituţia revistei „Melidonium", unde se petrec ceremonii de spirit ale contemporaneităţii. Într-un registru de armonie, volumul înmănunchează poveşti adevărate ale unor creatori şi oameni de cultură care au ceva de adăugat metaforic lumii şi poate fi socotit o pîrghie prin care fiinţa culturală a românismului primeşte informaţii despre evoluţia acestor exponenţi de seamă şi, totodată, poate comunica măiestrit cu trăitorii întru frumuseţe spirituală, cu slova scrisă, cu încrustarea în gînd, inspiraţie şi creaţie, şi cu operele lor aflate pe drum de lumină („Durerea Bucovinei o simt mereu ca pe o lacrimă fierbinte pe obraz. Mă arde. Nu cred că vom mai putea schimba ceva. Prea multe orgolii şi interese. Eu sunt o iubitoare de Neam Românesc! Sună desuet? Pentru unii, poate. Pentru cei cărora le pasă, vrem dreptate şi purificare. Am rămas o idealistă ca Vasile Plăvan", afirmă Mariana Gurza). Volumul de interviuri „Azi... pentru mâine" are, esenţial, legătură cu criteriul valorii, cu mijlocirea spre comunicarea de tip înalt, dar şi spre cunoaştere (Am crezut întotdeauna că deasupra noastră este Creatorul care veghează şi de care nu trebuie să uităm în nici un moment al acţiunilor noastre; o conştiinţă supremă, de la care a pornit totul, o „sămânţă" care rodeşte continuu în timp şi spaţiu. Totodată mi-am format o idee despre destin, definit în dicţionar ca soartă, viitor, pe care nu am abandonat-o: ne naştem pentru a călători pe un drum, funcţie de înzestrările cu care suntem creaţi. Acea călătorie este viaţa noastră, de care trebuie să avem grijă pentru a putea ajunge la sfârşitul ei. Căile sunt alese de noi şi suntem ajutaţi, ori împiedicaţi de cei din jur" - Vavila Popovici).

Ceea ce determină interesul sporit faţă de cartea în discuţie sînt următoarele: personalităţile care o populează, izvoarele din care acestea se hrănesc, rezonanţa deosebită, afirmarea unei obiectivităţi care integrează lumea culturală a vremii în mersul ei normal şi firesc. Scriind această carte, dimpreună cu personalităţile care o alcătuiesc, ca demers editorial de promovare şi de evidenţă, psihologul Emilia Ţuţuianu deschide cu o cheie de aur lacătele culturii mari şi, într-un sens mai larg, deschide uşa reuşitelor auctoriale, ce vor rămîne vii în memoria culturală a vremii. Emilia Ţutuianu ştie să se manifeste în întrebări erudite, colocviale, exigentă şi autoexigentă, cu bun simţ uman şi intelectual, un reporter care pune întrebări cu inteligenţa pe care i-o dă valoarea, un reporter cu opţiuni ferme, purtătoare de demnitate, dar şi răspunsuri ale intervievaţilor din aceeaşi croială luminoasă.

Patria unui autor de carte este inteligenţa sa, limbajul folosit, sensibilitatea sa, aş putea spune...poezia sa, pentru că Emilia Ţuţuianu realizează interviurile poetizînd, psihologizînd, arhivînd conştiinţe ale unor fiinţe culturale metaetice, cu speranţă, exprimată sau neexprimată, dar existentă în întrebări şi răspunsuri. O carte care se întemeiază pe criteriul afinităţii structurale cu marea cultură românească, o carte cu întrebări şi răspunsuri puternic marcate de conceptul de cultură şi conştiinţă: „Am făcut o cercetare, cu doi prieteni psihologi, în cadrul Biroului de Viitorologie de la Bucureşti, care a durat 30 de ani, plecând de la ipoteza, confirmată de cercetarea noastră pe deplin, că Binele făcut semenilor tăi, creează bine, că Binele se autogenerează şi se întoarce la cei care au făcut bine. Concluzia cercetării este indubitabilă, cine face bine în viaţa aceasta, ei, copiii şi nepoţii lor vor primi binele, cine face rău în această viaţă, ei, copiii, nepoţii lui vor primi răul. Le va merge rău. Cartea pe care am scris-o în urma acestei cercetări în care se găsesc toate cazurile, toate argumentele şi raţionamentele se numeşte « Revoluţia Binelui », şi a apărut la editura Literatura, în 2016", afirmă Ştefan Dumitrescu, scriitor propus pentru „Noblel". O carte de unificare a unor idei strălucite într-o epistemologie nedogmatică, prin depăşirea dihotomiei adevăr-fals în cultura românească.

Atît întrebările cît şi răspunsurile vorbesc despre un tip de prospeţime spirituală, despre noi focalizări în contextul cultural postmodern şi chiar de punerea în scenă a adevărului (Cartea Istoria unei trădări naţionale - Tratatul cu Ucraina am scris-o şi pentru a pune la dispoziţia unei viitoare diplomaţii româneşti responsabile argumentele că validarea Tratatului cu Ucraina a fost obţinută de către Putere printr-o amplă manipulare a societăţii româneşti, exprimând voinţa de cabinet a unei camarile şi nu voinţa poporului român, care ar fi trebuit să fie larg consultat, eventual prin referendum, într-o problemă de o asemenea anvergură. Prin delimitarea de o minoritate responsabilă de validarea acestui tratat, diplomaţia noastră va avea legitimitatea denunţării lui, la momentul istoric potrivit", afirmă Tiberiu Tudor" fizician, membru de onoare al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România). Vorbesc despre un tablou divers dar omogen, ce nu se poate pierde în dezordinea amatorismului contemporan, pentru că va reuşi să comunice eficient cu toţi căutătorii de comori spirituale. Cum să nu putem afirma că mai avem încă, mai avem oameni cu prodigioase capacităţi intelectuale, „fructe" ale harului! Ei există, noi îi simţim, ceea ce calculatoarele, cu fantastica lor memorie, nu pot să o facă. Iată o cauză care poate menţine în lumea noastră vie, prin autori precum Emilia Ţuţuianu, spectacolul oamenilor culţi, acum şi în viitor. Aşadar, perspective asupra omului de cultură contemporan, mărturii ale condiţiei sale, călătorii în sălile spiritului românesc, cu mărturii ce se cade a nu fi pierdute („Într-o Europă unită, valenţele particularului, ale specificităţii sunt o emblemă obligatorie pentru ca unitatea să poată fi realizată în şi prin diversitate" - Veronica Balaj). O carte a prieteniei de spirite în sens uman şi intelectual, o carte a afinităţii creative şi morale, un spectacol de trăsături definitorii ale personalităţilor care o alcătuiesc ca un fluid spiritual, atras în cîmpul de gravitaţie al autoarei.









Aghiazma - Apa sfintita






Aghiazma - Apa sfintita

Oamenii pot să se vindece într-adevăr în biserici atunci când ating sfintele moaşte sau sanctuarele. Oamenii de ştiinţă din  Petersburg au dovedit-o şi au descoperit şi   mecanismul "material" al acestui fenomen divin. "O rugăciune este un remediu puternic", spune Valeri Slezin, şeful Laboratorului de Neuropsihofiziologi e al Institutului de Cercetare şi Dezvoltare Psihoneurologică Bekhterev din Petersburg . 

"Rugăciunea nu numai că reglează toate procesele din organismul uman, ea repară şi structura grav afectată a conştiinţei."[2] 
Profesorul Slezin a făcut ceva de necrezut - a masurat puterea rugăciunii. El a înregistrat electroencefalogramele unor călugări în timp ce se rugau şi a captat un fenomen neobişnuit - "stingerea" completă a cortexului cerebral. 

Această stare poate fi observată numai la bebeluşii de trei luni, atunci când se află lângă mamele lor, în siguranţă absolută. Pe masură ce persoana creşte, această senzaţie de siguranţă dispare, activitatea creierului creşte şi acest ritm al biocurenţilor cerebrali devine rar, numai în timpul somnului profund sau al rugăciunii, aşa 
  după cum a dovedit omul de ştiinţă. Valeri Slezin a numit aceasta stare necunoscută "trezie uşoară, în rugăciune" şi a dovedit ca are o importanţă vitală pentru orice persoană. 

Este un fapt cunoscut că bolile sunt cauzate mai ales de situaţii negative şi afronturi care ne rămân înfipte în minte. În timpul rugăciunii, însă, grijile se mută pe un plan secundar sau chiar dispar cu totul. Astfel, devine posibilă atât vindecarea psihică şi morală cât şi cea fizică. 

Slujbele bisericeşti ajută şi ele la ameliorarea sănătăţii. Inginera şi electrofiziciana Angelina Malakovskaia, de la Laboratorul de Tehnologie Medicală şi Biologică a condus peste o mie de studii pentru a afla caracteristicile sănătăţii unor enoriaşi înainte şi după slujbă. A rezultat că slujba în biserică normalizeaza tensiunea şi valorile analizei sângelui. 

Se pare că rugăciunile pot să neutralizeze chiar şi radiaţiile. Se ştie că după explozia de la Cernobîl , instrumentele de masură pentru radiaţii au arătat valori care depăşeau capacitatea de măsurare a instrumentului. În apropierea Bisericii Arhanghelului Mihail, însă, aflată la patru km de reactoare, valoarea radiaţiilor era normală. 

Oamenii de ştiinţă din Petersburg au confirmat, cu ajutorul experimentelor efectuate, că apa sfinţită, semnul Crucii şi bătutul clopotelor pot să aibă, de asemenea, proprietăţi vindecătoare..De aceea, în  Rusia , clopotele bat întotdeauna în cursul epidemiilor. 
Ultrasunetele emise de clopotele care bat omoară viruşii de gripă, hepatită şi tifos. 
Proteinele viruşilor se încovoaie şi nu mai poartă infecţia, a spus A. Malakovskaia. Semnul crucii are un efect şi mai semnificativ : omoară microbii patogeni (bacilul de colon şi stafilococi) nu numai în apa de la robinet, ci şi în râuri şi lacuri. Este chiar mai eficient decât aparatele moderne de dezinfecţie cu radiaţie magnetică. 

Laboratorul ştiinţific al Institutului de Medicină Industrială şi Navală a analizat apa înainte şi după sfinţire. 

A rezultat că dacă se citeşte rugăciunea Tatăl Nostru şi se face semnul Crucii asupra apei, atunci concentraţia bacteriilor dăunătoare va fi de o sută de ori mai mică. Radiaţia electromagnetică dă rezultate mult inferioare. 
Astfel, recomandările Ortodoxe de a binecuvânta orice mâncare sau băutură nu au numai o valoare spirituală, ci şi una preventivă. 

Apa sfinţită nu este numai purificată, ci ea îşi schimbă şi structura, devine inofensivă şi poate să vindece. Aceasta se poate dovedi cu aparate speciale. 

Spectrograful indică o densitate optică mai mare a apei sfinţite, ca şi cum aceasta ar fi înţeles sensul rugăciunilor şi l-ar fi păstrat. 
Aceasta este cauza acestei puteri unice de a vindeca.. 

Singura limită este că vindecă numai pe cei credincioşi. 

"Apa "distinge" nivelul de credinţă al oamenilor.", spune A. Malenkovskaia. Atunci când un preot sfinţeşte apa, densitatea optică este de 2,5 ori mai mare, atunci când sfinţirea este efectuată de o persoană credincioasă laică, numai de 1,5 ori mai mare, dar cu un om botezat şi necredincios, fără cruce la gât, schimbările au fost nesemnificative. 

De fapt, după cum se va vedea, au fost capabili să măsoare unele efecte, dovedind cu mijloacele ştiinţifice actuale ceea ce Sfinţii Părinţi ştiu, prin experinţă, de 2000 de ani, dar "mecanismul" , fiind divin, nu poate fi explicat în termeni omeneşti. 

Această putere vindecătoare pe plan fizic, moral şi spiritual a rugăciunii Tatăl Nostru şi a rugăciunii, în general, spusă cu credinţă, am vazut-o cu ochii mei în programul 12 Paşi pentru Alcoolici Anonimi şi Al-Anon (pentru familii afectate de alcoolism). 
Oameni care erau la un pas de moarte sau pacienţi în spitale de boli mentale au suferit transformări miraculoase. Nu numai că le-a dispărut obsesia alcoolului, dar au ajuns să aibă o sănătate perfectă. Pentru a-şi menţine această stare, continuă să se roage, să practice cei 12 Paşi şi să se abţină de la orice substanţă cu prorpietăţi psihotrope, inclusiv uneori anestezia la dentist. Părintele Ortodox Melethios Weber, în cartea sa 
"Doisprezece Paşi de Transformare" (Twelve Steps of Transformation) explică bazele ortodoxe ale programului, care are efecte pozitive şi asupra neortodocşilor, cu condiţia să aibă credinţă în Dumnezeu.(N. T.) 

Am deosebita rugăminte la dumneavoastră, să multiplicaţi prezenta şi să o oferiţi cunoscuţilor şi chiar necunoscuţilor. 


Sa fie azi pace inlauntru tau. Ai incredere ca esti acolo unde este locul tau, unde e nevoie de tine. Nu uita de posibilitatile infinite care se nasc din credinta in tine si in ceilalti. Foloseste darurile pe care le primesti, care iti sunt date, si da in continuare altora dragostea pe care o primesti. Fii multumit(a) de felul in care esti tu, asa cum esti. Lasa aceasta intelepciune sa patrunda adinc, pana in maduva oaselor si daruieste sufletului tau cantec, muzica, dans, rugaciune si libertatea de a iubi. Asta exista pentru noi toti."  
Te rog sa copiezi aceste randuri si trimite-le intr-o alta scrisoare la 12 persoane in timp de 5 minute. Si te rog si mie. Vei vedea de ce.

Sursa:  Prof. Valentina Lupu










joi, 14 decembrie 2017

ÎNSEMNĂRI DESPRE ROMÂNI










ÎNSEMNĂRI DESPRE ROMÂNI
Ediția actualăInsemnari Despre Romani - Karl Marx

“Istoria se repetă prin ea însăși - întâi ca tragedie, a doua oară ca farsă” Karl Marx (1818 - 1883)


K. MARX: ÎNSEMNĂRI DESPRE ROMÂNI

In 1964, când însemnările inedite ale lui Karl Marx despre români apăreau într-un volum editat de Academia Republicii Populare Române, eram medic în Maramureș.
La fiecare început de lună mergeam la Secția Sănătății Raionale din Vișeul de Sus, pentru ședința de analiză a muncii și trasarea sarcinilor pentru următoarea lună.
După ședință treceam prin magazine și prin unica librărie, raională, care era ticsită de opere marxist - leniniste, literatură sovietică și câte o noutate românească sau de peste cortina de fier.
Nici unul dintre cei care au intrau în librărie în acele luni ale lui 1964, nu a dat vreo atenție volumului maroniu cu o bandă aurie lucioasă pe care scria: K. MARX - INSEMNĂRI DESPRE ROMÂNI.
Atât eram de ândopați de marxism încât nu mai voiam să auzim nimic de Marx!
Nici măcar nu ne-am pus întrebarea: oare ce însemnări putea să facă Marx despre români, știind că a trăit așa de departe de ei și a murit în 1883 !?!
Volumele au stat mult și bine pe raftul librarii raionale până într-o zi, când un străin, ce părea ca venit anume pentru Marx, i-a spus librarului că vrea toate volumele.
Surprins de cerință și graba străinului cumpărător, librarul prins de o anumită curiozitate a zis “afară de două care deja sunt retinute”
Străinul nu a comentat, a plătit, le-a luat și a dispărut cu o mașină.
Pentru prima dată, librarul a deschis volumul și-a început să citească. Repede a realizat că era un Marx de care românii nu mai auziseră sau citiseră până atunci.

Aparitța volumului K. MARX - INSEMNĂRI DESPRE ROMÂNI în librările din România a fost încă un semn că începuse, de sus, desprinderea “de frații noștri de la răsărit” de “eliberatorii poporului român”.
Prin tipărirea ânsemnărilor inedite ale lui Karl Marx despre români care se află în Arhiva Marx – Engels a Institutului International de Istorie Socială din Amsterdam, românilor li se oferea, prin dascalul marxismului, o lecție de istorie româneasca ce le-a fost interzisă din 1944, aceia a cotropirilor și exploatărilor Principatelor Române de către ruși, cuprinsă în perioada dintre Ocuparea Crimeii (1787) și până la Razboiul din Crimeia (1856).

Pentru început aș fi dorit să scriu câteva rânduri despe Karl Marx. Despre fiul unor evrei, care s-au convertit la luteranism, despre studiile sale universitare de drept, istorie, filosofie (teza cu care și-a luat doctoratul a fost despre filosofii greci), despre ostilitatea și critica sa la adresa religiilor care i-au închis toate porțile academice germane, despre suspendarea ziarului editat de el și părăsirea Germaniei.
Si despre expulzarea din Franța (în 1845, din cauza ideilor sale) urmată de expulzarea din Belgia (în 1848, dupa publicarea Manifestului Comunist) și chiar despre viața lui din Anglia, dar e mai bine ca să vă convingeți singuri că una a fost marxismul cu care au fost îndoctrinați românii de către dictatura stalinistă și cu totul altceva interesul pe care Karl Marx la manifestat față de soarta și viitorul românilor.

S-a întâmplat ca un profesor universitar din Polonia, Stanislas Schwann să studieze Arhiva Marx – Engels din Amsterdam și să dea peste patru manuscrise inedite, autografe ale lui Karl Marx despre români și plin de bunăvoință să semnaleze existența lor Academiei Republicii Populare Române.
Pe lângă întimplare și bunăvoința profesorului, s-a mai nimerit, din fericire, ca cei care au citit scrisoarea să fie roamâni adevărați și să se apuce de treabă. O treabă foarte grea.
Toți, dar absolut toți, care au avut în mână manuscrisele lui Karl Marx s-au simțt total dezarmați de iligibilitatea lor.
Se spune că printre puținii care au putut ăa le citească au fost și cele trei fete ale sale Laura, Eleonor si Jenny care le retranscriau pentru a le trimite editurilor.
Pe scurt, Karl Marx în goana neîntreruptă a lecturilor și a ideilor ce le avea nu acorda nicio atenție notițelor și conspectelor sale. In aceiași frază puteau fi intâlnite, de-a valma, cuvinte germane, franțuzești și englezești, care-i trecea primul prin minte!!
Mai mult, într-un cuvânt erau ăi litere latine ăi gotice.
Apoi prescurtările.
Dar trecând, cu multa trudă, peste acestea, cele patru manuscrise autografe au fost descifrate corect și folosite ca dovezi împotriva “fraților noștri de la răsărit” în momentul când conducerea superioară de partid și de stat a considerat că rușii doar și-au schimbat blana țaristă cu cea marxistă, dar relele năravuri de cotropitori și jefuitori nu.

Inainte de-a intra în lectura propriu- zisă, este de precizat că manuscrisele autografe sunt urmarea lecturii “Histoire politique et sociale des Principautes Danubiennes” a lui Elias Regnault care a aparut la Paris în 1855.
Autorul ”Istoriei politice și sociale a Principatelor Dunărene”, un valoros publicist si istoric al secolului XIX-lea, a mai scris o istorie despre Napoleon, despre Franța, Anglia și Irlanda.
Din 1848 a început să strângă material istoric despre Principatele Române scrise de diferiți publiciști francezi dar folosind și lucrarile lui Nicolae Bălcescu, Ion Eliade Rădulescu, Ion Ghica și Aurel Papiu Ilarian, scoțând un volum istoric de peste cinci sute de pagini în 1855, pe care l-a pus la dispoziția francezilor dar și a românilor francofili.
Elias Regnault a fost un susținător ardent al formării unui stat unitar român în paginile publicației sale pariziene “L’Avenir national”
A fost un prieten sincer al poporului român, tot așa și Karl Marx după cum reiese din însemnările sale despre români.

Iată acum ce a extras și cum a comentat Marx istoria românilor.
Precizare: Toate citatele cu litere îngroșate, care urmeaza din text, sunt din K.Marx “Insemnări despre români” (Manuscrise inedite - publicate de Acad. Prof A. Otetea si Prof. S. Schwanin) apărut in Editura Academiei Republicii Populare Romane in anul 1964.

Manuscrisul înregistrat cu B 85 începe cu uciderea lui Grigore Ghica de către turci “și-i trimite capul îmbălsămat la Constantinopol: acolo e înfipt într-un cui pe zidurile Seraiului (1777) pentru că a protestat împotriva cedării Bucovinei în favoarea Austriei“
Dacă până la această dată, doar turcii și habsburgii dominau principatele românești, odată cu ocuparea Crimeei de către Ecaterina a Rusilor, în 1787 vecinătatea rusă devine un nou pericol pentru principate.
Iar după Pacea de la Sistov din 1781 Karl Marx notează: “Abia au plecat austriecii din Tara Românească și rușii sub Suvorov au intrat. Tara este dată pradă focului și jafului de către acesta”
După zece ani Rusia obține un hatiserif de la sultan prin care se poate amesteca în treburile principatelor iar amestecul lor vine întotdeauna cu armată multă și jefuitoare.
Când pe firmamentul istoriei apare Napoleon și se împrietenește cu Alexandru, țarul Rusiei, acesta se grăbește să-i ceară anexarea principatelor.
“Napoleon își dă consimțământul la anexarea celor două principate” consemnează Karl Marx.
Spre norocul românilor, prietenia celor doi nu a durat mult și a început războiul ântre ei.
Dacă începea cu câteva luni mai devreme Basarabia nu ar mai fi fost cedată rușilor de către turci.
Karl Marx notează: “Turcia nu putea ceda ceea ce nu-i aparținea, pentru că Poarta otomană n-a fost niciodată suverană asupra țărilor roâane”
Ca să nu mai vorbim de Rusia care nu avea nici un drept sa ia ce nu-i aparținea.
După victoria asupra lui Napoleon, Alexandru avea cuvântul hotărâtor în Congresul de la Viena.
Karl Marx adauga: ”...rușii s-au arătat așa cum sunt: jaful și ocuparea Basarabiei au spulberat toate iluziile” si “Tăranul care suferise cel mai mult de pe urma ocupatiei n-avea pentru muscal (moscovit) decât cuvinte de ură”.
Din tot cuprinsul manuscrisului reiese cât de impresionat a fost Karl Marx de suferințele țăranilor români atât de năpăstuiți de boierii lor, dar și cât de jefuiți au fost de către ruși.
Despre Tudor Vladimirescu are numai cuvinte de laudă: “Vladimirescu era patriot român”, “Pentru el, Rusul și fanarioții sunt dușmanii”, “Tudor respinge alianța rusă ...”
Apoi în detaliu scrie despre trădarea și uciderea eroului nostru pe care o califica “Asasinat mirsav”.
Totuși ceva se schimbă dupa 1821 în Principatele Române, turcii acceptă din nou numirea de domni pământeni, care “au pus la locul de cinste limba românească disprețuită de retorii Fanarului”.
Si turcii se săturaseră de fanarioții lor!!
Karl Marx scrie pe larg despre ocupația rusă din timpul razboiului ruso-turc din 1828 - 1829, când 150.000 de ruși au găsit de cuviință să invadeze, ca lacustele, Moldo-Valahia “Au avut loc excese groaznice. Contribuții de tot felul în produse, furaje, vite, corvezi, hoții, omoruri, etc.
Bărbați și femei au fost înhămați la care cu vizitii cazaci care nu-și cruțau nici bâta, nici vârful lăncii lor. Peste 30.000 de români fură smulși de la munca câmpului pentru a servi ca animale de muncă”.
Ocupația de jaf și haos a ținut până în 1835, încă șase ani după terminarea razboiului și a încheierii Păcii de la Adrianopol în care rușii, ca învingători, au dispus cum au dorit de Principatele Române.
S-a mers atât de departe încât: “Orloff, in numele tarului, propune sultanului sa cumpere cele doua provincii, oferindu-i 36.000.000 fr.”
Reiese că sub dominația “curții otomane” și a “curții protectoare” principatele ajunseseră marfă de târg.
Intre 1829 și 1834, Kiselev a fost guvernatorul general al Principatelor Române care își pierduseră orice urmă de libertate și independență, pentru că guvernatorul rus, prin forță și dictat a înlăturat, prin alungare, închisoare sau moarte pe toți românii care protestau împotriva lui sau al Regulamentului Organic pe care l-a introdus în 1831.
Marx exemplifică cum I. Vacarescu a protestat împotriva puterilor nelimitate ale lui Kiselev și a fost dat pe mâna judecătorilor militari ruși care l-au surghiunit din București și faptul că alți patru boieri români care au protestat toți  au murit  “din întâmplare” în aceiași săptămână (vezi pag.119).
Kiselev a adus niște modificari Regulamentului Organic care puneau sub control și supunere totală Principatele “curții protectoare” de la Petersburg.
In octombrie 1834, Rusia evacua în sfârșit Principatele.
Inainte de plecarea sa, Kiselev a încredințat toate posturile importante parte fanarioților, parte altor levantini ... și ca ofițeri subalterni ruși sau formați la școala rusească.
Aici ar trebui să ne oprim un moment și să comparăm ocupația rusă și schimbările impuse de ea din perioada 1829 - 1834 cu cea din 1944 - 1958, pentru că seamănă între ele ca două picături de apă.
“Vremea trece,vremea vine. / Toate-s vechi si noua toate”
Sau în 1829 “curtea protectoare” care chipurile vroia să ne scape de “semiluna” care ne amenința creștinismul nostru iar ei, “frații nostri pravoslavnici s-au jerfit pentru noi” .
In 1944 “ glorioasa armată roșie ne-a eliberat” de exploatatorii noștri. Altă farsă!!
”Întâi trebuie să trăim tragedia istorică ca abia apoi să ne dăm seama de farsele ei!! ”.
Se pare că oricum nu învățăm aproape nimic!
 Marx își notează în manuscrisul său pas cu pas momentele importante ale istoriei principatelor, și iată-l ajuns la alegerea de domn conform Regulamentului Organic, dar voinței rusești. Alegerea are loc la 1 ianuarie 1843. Bibescu este ales. ... Ca un veritabil parvenit, el începe prin jaf și promovarea celor propuși de ruși.
Bibescu devenea din ce în ce mai slugarnic față de Rusia.
Trandafirov venise în Tara Românească sub pretextul de a înființa o mare exploatare minieră.
A obținut concesii enorme ...
Opinia publică și Adunarea protestează dar fără rezultat pentru că Bibescu, printr-un fel de “ordonanță de urgență” a timpului său, ordona prorogarea Adunării ...(vezi pag.128).
Ideea politică fundamentală a revoluției din 1848 de la București a fost o mișcare împotriva protectoratului rus. (vezi pag.130)
Orice ofițer sau slujitor devotat Rusiei putea fi numit boier.
Urmeaza câteva pagini magistrale de analiză socială și economică a Principatelor din preajma revoluției de la 1848.
Marx scrie și despre românii din Transilvania: ”Românii sunt opriți să poarte haine și pantaloni de postav, cizme, pălărie mai scumpă de un florin și cămașă de pânză fină”.
Ei erau numiți “plebea vagabondă” deși ”formau 2/3 din populație, în timp ce ungurii, sașii, secuii, grecii, armenii formeaza numai cealalta treime”.
Principiul fundamental al legii maghiare: Nobilitas Hungarica est ...
In Dieta din 1847 s-a manifestat cel mai injurios dispreț față de slavi și de români.
Iar despre Kossuth Marx scria că nu era ungur ci slovac, fiul uni plugar sărac ... căsătorit cu fica unui magnat , datorită căreia a ajuns în Dietă.
În Martie 1848 a trimis o delegație de trei sute de reprezentanți,  îmbrăcați în tunica națională, la Viena, la împărat cu o constituție prin care cerea încorporarea Transilvaniei la Ungaria.
Si imparatul le-a dat semnătura ... și asa au început adunările de la Blaj ale românilor.
Marx scrie admirativ despre Iancu, Bărnuțiu, Laurian, Barițu. 
Marx își notează toate amănuntele evenimentelor din Transilvania anilor 1848 - 1849 chiar si evenimentul necinstei ungurești prin care întâlnirea de pace este folosită ca o cursă în care Iancu, Buteanu, Dobra sunt prinși de către maiorul Hatvany.
Iancu a reușit să scape.
Dobra a fost masacrat pe loc.
Buteanu a fost spânzurat a doua zi.
Trădare lașă, noteaza Marx (paginile 158 - 159).
In concluzia manuscrisului său despre revoluția din Transilvania, afirma importanța contribuției românilor comandați de Avram Iancu, care au învins oastea ungurilor.
Austria i-a oferit o decorație, pe care Avram Iancu, cu demnitate a refuzat-o: “Io m- am luptat pentru libertate nu pentru o cruce, de-astea avem destule”.
Imparatul s-a simțit profund jignit și l-a obligat să părăseasca Viena.
Zece mii de ruși au intrat în Transilvania, în februarie 1849.
La fel au intrat și în Moldova, în 1848.
La 29 septembrie 1948, rușii au intrat în Tara Româneasca, ca “liberatori”.

Manuscrisul autograf a lui Marx despre români înregistrat ca B 85 are în volumul Academiei Române șaizeci de pagini.
Istoricul A. Otetea crede că Marx ar fi adunat acest material documentar pentru tezele sale despre politica de expansiune și cotropire a marilor puteri, în special politica externă a țarismului.

Cele douasprezece “eliberări rusești” - din 1711 până in 1944 - sunt mai dezastroase decât toate invaziile care s-au abătut asupra noastră în două mii de ani!!

Karl Marx a citit ăi studiat cu asiduitate mii de volume pentru cele câteva sute de articole și cărti pe care le-a scris.
A citit si” Histoire politique et sociale des Principautes Danubiennes” a lui Elias Regnault și a fost contrariat de invaziile și oprimarea rusească în Principatele Române. A realizat marea tragedie a poporului român și a scris despre ea!!

WIINIPEG - CANADA
CORNELIU FLOREA


P.S. Mulțumesc domnului Dr. Stefan Constantin din Vișeul de Sus, pentru bunăvoința de a-mi dărui valorosul volum: K. Marx - ” Insemnări despre Români”.

Sursa: Melania Rusu