marți, 22 ianuarie 2019

Mere pădurețe 24 - (manuscris necorectat)


Mere pădurețe 24



-Tu tăt tu,
Ca Iisus îmi permiți
Să-ți zic An Nou ferricit
Cu pertu, ca tu tabu.
Unde eşti tu de poveşti
Nu mă mai întreb:
Dar tu cine eşti
Cu aură şi nimb?

     - La Multi Ani si numai bucurii, INTREGII ROMANII! 2019


     - Totu-i colosal dar pe frumoasa şi exotica Ming, cum ai cunoscut-o, că ai de ce te minuna, românule? Sănătate şi împliniri!  Viața faină să vă fie, ca să nu ne fie rău că ne-ajută Dumnezeu!  Loc de bună ziua trebuie să lăsăm țării şi neamului ce-l avem!  Tu eşti omul bun din totdeauna, de fapt voi: tu şi Ming sunteți îngerii mei păzitor, nu îngerii care s-o corcit, preacurvit, cu frumoasele oamenilor rezultând acei uriaşi, nămile despre care auzisem, că un prunc de-a lor a luat în poala cămaşei lungi (până la 7ani când am mers la şcoală peste vară cămaşa lungă a fost şi îmbrăcămintea mea, poet popular de care mi-aminesc cu melancolie şi drag, prin asta amintind, sugerând că-s pui de român de Cioran şi Ionesco, cum mă compară Horea Gabrea fără să a mă ruşina fiind din patrimoniul şi tezaurul național omenesc românesc filozofal şi moral, dragilor) cămeşă lungă până la glezne pe care copchilul de uriaş ne luase ca pe nişte jucării (pe plugar, țăran şi femeia lui cu plug şi boi cu tot, care erau la lucru pământului în hotar, la câmp, la arat şi acasă părinții acestuia, uriaşii l-o sfătuit pe copil să-i ducă înapoi de unde i-o luat, că aieştea, aceşti oameni agricultori harnici vor moşteni pământul iar pruncul lor, a pământenilor, a lui Veronica şi Dragomir, va fi doftor de marhe, doftor de animale şi scriitor şi Ben cu Ming a lui o să-l tot povățuiască, îmbărbătească:
-"Scrie, Pavel, scrie...!"
S-aveți sănătate şi belşug, ca să vizitați România pentru a vă cunoaşte îndeaproape şi eu prăpăditul de Pavel !
Dumnezeu să vă dea bine şi tot ce este necesar, ca să mă vizitați, prietenilor dragi!
Aud, Ben şi nu-mi place ce se zvoneşte, că aieştea, trădătorii de neam şi țară au început să distrugă şi legendara şi misterioasa pădure cu extratereşti şi farfurii zburătoare, obiecte neindentificate, ozeneuri, de la Baciu (dar ce ne mirăm, că ce nu fac distrugătorii, ce nu distrug nimicitorii, vânzătorii de neam şi țară, nu-i aşa?!) Compară citiți frumoşii mei: Ming şi Ben Todică, căutători de coajă de pâine în Australia, deşi nici aici nu umblă câinii cu covrigi în coadă, că nici aici nu plouă cu biscuiți, colăcei, mere, nuci... Cu bine oameni buni, români şi străini de pretutindeni! Ben, dragule, niciodată, nici într-un timp istoric oamenilor nu le-au fost uşor, tot rimpul nu într-un fel, înfruntau greutăți, că în tot timpul ne-am avut crucea scoasă la vraniță, la portiță, că orice-am zice şi Gheorghe Ghiorghiu era om, visa având un ideal, dorea o viață mai bună şi nu se lua după nimeni, că nu se potrivea cu ce făcea banditul de Stalin, că Ana Poker avea visele ei de mărire, îi căşunase-n cap prostii şi era mai înverşunată, dar inițial nu aiasta vruse nici ea, dar ieşise altceva, că-n acele timpuri era influiența bolşevică şi lipsa de instrucție şi de educație, dar azi câte lipsuri nu sunt? Pe Ghiorgiu în Dej îl ascunse o țigancă şi până să-l ascundă în stiva de scânduri încărcate pe vagonul de marfă, doi ceferişti tată şi fiu furişați printre cucuruzi, mălai, la turnul de apă, îi duceau de-ale gurii (în salonul 418, ude scriam pe telefon, cum ştii ortace, Ben, deşi eram mutat de forță majoră, ca să-l dezinfecteze salonul 418, deci aici Bondoi Trăian din Aiton, fost tractorist şi vice primar după spusele lui, un suferind, paralizat, răstignit la pat, îmi strgă: -"Vecine, nu-mi aduci din frigider un iaurt?" Puteam zice: -"Nu ți-aduc, că scriu?" Ascultător merg şi-i duc un Făgăraş, că de fapt asta-mi cerea râcăit la stomac. Dacă nici noi bolavii nu ne-am ajuta între noi, unde ne-ar fi omenia, unde ne-ar fi firescul de a fi, românescul, omenescul, nostru, că nu-n toate cazurile suntem pe nicăieri?) Ajuns în Bucureşti mărfarul cu vagonul în care se adăpostea Gheorghiu, scrie Bojan din Feleac, comunistu Gheorghe Gheorghiu-Dej este înhățat de jandarmi, de milițieni. Infermierilor Trăian din Aiton zice
:-"De două ori am făcut, m-am câcat pe mine" (Neputința rupe legea dacă Iisus n-a venit să-i zică lui Băndoi din Aiton:
-"Ia-ți patul şi te du acasă").
Asemenea basm nu ni se întâmplă. Suntem de comedie umană crudă (Onore Balzac ştia altceva, că-n spitalul cu paralizați, Recuperare Cluj şi fără să descriu cu amănunte, se petrec lucruri omeneşti şi angajatele spitalului cu mici excepții, neglijabile, au mai multă omenie, alte directive, principii de viață şi asta nu-mi displace, amice de peste mări şi țări, deşi nemulțumiții nedrepți ar zice, chiar zic din cămaşa nemulțumitului;
-"S-ar putea şi mai bine". Şi oricât ar fi de bine, aieştea nu încap în cămaşa fericitului, ci-n cămaşa de forță.
-"De ce nu-mi torni mintea cu toulcerul, pâlnia, că sticla nu încape la ghivetă, dar îmi pot pune-n ea apă cu cana?" -"Omul tot învață ca Păcală şi tot neânvățat moare, ca un fraier în plop şi plopul în aer?" În noi e o bucurie ainimii, luminii, că dragoste mare tebuie să o dăm lumii, tuturor, pentru un viitor mai bun, prosper. Dar din dar îmulțit cu har ca să facem Rai pe mioritic plai. E Zoaia nu trbuie să ne lăsăm răului, că viața mege înainte şi de ce să nu meargă cu bine chiar dacă unii mai foe verde-s viceversa. adică întorşi pe dos.
     - Stafiile te viziteaza ?
     - N-au rând de mine. Cum arată stafiile ?
     - Exact ca tipul din spatele tau, jumate invizibil.
     - Nu trăiesc degeaba ca să nu-mi fac un rost, că nu ştiu cum se face, dar om de nădejde nu sar pe propria-mi umbră? Am şi eu cunostinte de arta fotografierii, dar voit am pozat în plină lumină. Cu bine! Mie mi-o luat dreptul de a vă citi şi acuma că-s în spital la Recuperare în cartierul Zorilor, că n-au un moral, un spiritual național, fir-ar să fie! Voi ce scrieți sunteți mana cerească dată de Dumnezeu şi cer celor din pustie în drum către țara Cananului, dar nenorociții îmi distrug nervii, aieştea cu facebook-ul lor care mi-l blochează, viața, mă omoră cu zile şi vor să mă bage în mormânt, că nu le pasă, sunt indiferenți, că nu ei, ci Dumnezeu mi-o dat viața, face-i-ar a naibii praf, scrum, cățeii pământului, cățeii care păzesc satul fără câini, temeteul, țințirimul pe unde urca pe scurtătură către casă pa scurtătură pe la biserică către casă aiesta lui Terheş a lui Pupa fără să-i fie teamă de polojenia de drac, legat fiind cu pariu de care aiela, feciorul lui Pasvanti Chiorul muzicntul făcuse pariu cu tineretul satului, că nu se teme şi mere la miezul nopții în cimitir şi c-a dovadă c-o fost el cu ciocanul va bate în piatra crucii un piron făcut în căuăcie, la ferărie de maiestru fierar potcovar Heteş Vasile, ceva mai deosebit (ca cele bătute în mâinile şi prin picioarele lui Iisus Hristos după ce-l arestaseră vândut de Iuda în Grădina Ghețimani de sub Golgota, dealul Bobâlnii şi îndrăsnețul fecior schimbat în costumul național din hainele militare ca Şe-Şişe, un al prietendent la pana pețitorului din cornul cuptorului, după ce murise accudentat sub tractor Radu Chendrenii şi a lui Ionaş la Făgădauă, pretendent la Eva Pintescului, fata frumoasă ajunsă accidental în gura batozii şi tămăduită de domnul Doctor Timar în Hida, din neatenție flăcăul învoit în permisie câteva zile din cătane, îşi bate cuiul în suman şi speriat viteazul îi crapă inima-n el şi-l găsesc mort ca pe a Miloneanului care mere la Tutele să beie apă la fântână după ce s-o înfierbântat jucând fotbal pe terenul de fotbal din Sâmpetru-Almaşului. Şi toate-s cum sunt, dar să distrugă pădurea monumentală de la Baciu, chiar dacă prin ea s-ar afla doar ciuperci şi hribe e o pagubă, o mare pierdere ca în cea de pe dealul Clujului, dar corupții au pâinea şi cuțitu-n mână şi criminal aurul verde îl pun la pământ vânzând averea țării.
     - Nu te consuma Pavele ca asta isi doresc nenorocitii de care vorbesti ca sa te bage in pamant. Astia sunt noii activisti ai KGBului globalist. Sau ajuns mari si tari si cum nu mai au success la sex se razbuna pe nevinovati. Lasa-i sa-si faca damblaua, ignora-i, nu te enerva si lasa-i sa se descarce precum bacteria. Lasa-i sa se usuce in soare precum melcii dupa ploaie. De azi inainte va trebui sa te obisnuiesti cu felul asta de tortura si teroare care va genera bancuri ca pe vremuri cand le spuneam pe ascuns. Credeai ca a venit democratia? Ha,ha,ha! Ce am avut in comunism au fost mere padurete, ce ni se aplica azi sunt altoite! Cauta calm cai noi de comunicare, fii poet!!!, scrie fabule!!!!!, sa radem. 
     - Tu crezi, că ştiu să scriu fabule, deşi nu sunt ca Alexandru Grigorescu marele poet, care a mai scris şi Umbra lui Mircea la Cozia (îmi zici să fiu calm, dar nu vezi cât rău ne fac țării aceste lepădături de doi bani bune să facă doar rău; tu crezi că eu pot să tac în fața prăpăstiilor ce le fac, că vezi destul de bine clar, intuieşti cum excavează nu fundația, ci gaura neagră în inimile oamenilor pentru a ne nimici dar tocmai națiunea lui Avram Iancu, Emunescu şi Bălcescu nu o vor ruina, ca pe giganticele fabrici, hale ale CUG-ului punând muncitorimea pe drumul fără  întoarcere a străinătății şi tu vezi distrugerea, ireversitatea, tu vezi chiar şi menirea scriitorului să strige la huliganii, academicii luiIliescu, Băsescu, Constantinescu (o întreagă tagmă...):
-"V-ajunge uzurul pe spinarea românilor harnici alungați de acasă !"
Marina Aurel: -"Cu ruşinea mori de foame" (eu de ce ştiam, Ben: -"După ruşine nu bei apă şi tata tot că mă străduiam să scriu şi să trimit la reviste, ca Dragomir ajunse la concluzie, dar şi asta după ce la cei de la redacția, Făclia, veniți în Aghireş-Fabrici trebui să le zică, că-mi arată el cu cureaua scris, că ce am eu să scriu şi mă bătea de adevăratelea de nu se băgă domnul Voinescu funcționar în Castel la Rapid, că-n castel fabrica de ipsos, ghips, îşi avea birourile (şi mi ciudă pe mine, că nu mă înteresasem când copilărisem a cărui boer a fost castelul, dar să revin la vorbele tatii de pomină care-mi rămaseră în suflet cum am vrut să vă spun, însă m-am luat cu altele şi nu mi-am îngăduit să vi-le spun:)
-"După tine şi scrisul tău mulți au să beie apă"şi oare chiar aşa să fie?
     - Nu o sa stim niciodata.
     - Ştim ce ştim, dar nu le vom putea şti niciodată pe toate, că-i imposibil a le şti. Zici: -"Nu te enerva". Van Gog ce făcea, Ben, tot timpul doar scria cu lumina în linii care nu trebuiau retuşate, ca să fie doar el însuşi, unică şi fără egal personalitate, deşi apa pic, cu pic, găurea piatra, în stăruința răbdătoare a ei ? Tu-ți ai îngerul păzitor, eu îmi am singurătatea, că Ming a mea, Vica, nu mai există în carne şi oase, n-are sunet, formă, ca să mă suduie una bună național, c-a să-mi pară rău, că mama însuşi "fata pădurii" m-o născut în codrule, codruțule, desule, răruțule, stând pup, ca să mă screamă afară pe născătoare pentru a vedea soarele şi soarele şi cerul să mă vadă arătându-mă şi pământului ba lung, ba lat, ba rorund, ba pe la poli plat, mângâiat şi de vânt, spălat şi adăpat de ploi şi chiar de H2O formă solidă, fulguită, când vin oile zgribulite cu steluțe albe-n frunte de la drăguțul de deal- munte a lui Iancu, Horea, Cloşca, Crişan... pişându-se revoluționar pe un bolovan, dar cine să-i mai admire naturii brazii, fagii, stejarii, cărpinişul, tăiați, raşi din drujbe şi concasați, fără milă făcuți, fărină ca de carii, făcuți, măcinați în făină de lemn fără vre-o lege creştinească, hoții având pâinea şi cuțitul în mâna lor şi de cumva scriu, plagiază cărți şi primesc şi drepturi de autor, dar scapă şi de condamnare, de efectuarea închisorii ori de împuşcare cum au împuşcat nemilos în sfânta zi de Crăciun pe Ceauşescu şi pe Elena şi toate aiestea nu-s verzi şi uscate, poveşti de popă beat şi apropo de Elena îmi spune neaoş Aurel Marina din Băbuț: -Domnul Pavel, o ajuns Ceauşeasca, Petrescu, florăreasa la graniță, la frontiera României cum o fost la o sesiune ştiințifică de chimie şi grănicerii români un fel de mirabilă sămânță de Păcală, ei găsind-o fără acte, neavând acte nu vor s-o lase pe tovarăşa în țară şi atunci ea înfocată, cu fața mai îmbujorată, cum stă fain şi unei mutre mai brunete, atunci ea, Elena, navând încătro mai ciudat zice oarecum răspicat, pe înțeles şi fără translator:
-"Telefonaț-i la tovarăşu" şi aşa şi facură, se executară, grănicerii şi tovarăşu cunoscându-şi marfa cu ambalajul le zice fercheş, drăguț, grănicerilor:
-"Întrebați-o formula apei şi cum tovarăşa fain făinuț n-o ştia, tovarăşu Ceauşescu le zice prin telefon:
-"Daț-i drumu, că-i ea, tovarăşa, academiciana de la cabinetul doi". Am luat legătura telefonică cu Vladimir Cinezan prin unul preşedintele cooperației din Recea-Cristur de fapt, Vasile Moşuț, care mi-a dat numărul acestuia de telefon şi i-am spus, că-s la Clinica de Recuperare (stând în Cluj tot în cartierul Zorilor, mi-a promis acest sibian că avea să-mi facă o vizită, dar eu i-am zis să nu se oblige să-mi aducă ceva, având eu tot ce-mi pofteşte inima, decât pe draga de Vica n-o mai am, în rest am de toate). El n-o ştie pe Vica, n-avea cum, dar mă rog... ți-oi povesti despre întâlnire dacă va avea loc (la mine locul amorului, a luat loc regretul, merele pădurețe, că Vica e doar a fost odată c-a-n poveşti din rude mari "țărăneşti" o prea frumoasă femeie, scânteie: penele ca pe broască, că aiestea-s poveştile lui Cocoş-Roş, cum zice şi Bndoi Trăian din Aiton tractorist şi fost vice-primar, pacient a doctoriței Cordoş). Ceva mai frumos ca omu'ce fu? io şi tu?
Pădureț tot omu'devine datorată amarului şi prostiei ce-l prosteşte şi domnia ce-l domneşte, că domnia şi prostia zice bucolic îmbătat prostşte, fără măsură, doctoraşul, Domnişorul din Pâglişa, Virgil Tămaş, ca o replică a țăranului-grăjdar, Revnic Ioan "Burdeosu" , care ca un deştept pe departe a fi cuminte, aşezat la minte, cu capul tăt plin de "horincă de prune albuțe cum se fierbe la Ciubăncuțe," cum zice si "Şpanu": Beldean Alexandru-Românu, că şi astfel i se spune acestui povestitor minunat, de pomină, de la care eu am cules un sac de poveşti care le spunea înteresant ca un hâtru Ion Creangă din Humuleşti, Neamț, noi în satele româneşti având cu adevărat talente, pur şi simplu de neuitat, nativi din tată-n fiu, că folclorul cu o inteligență rară se transmitea oral, din gură-n gură, cum rar la alte popoare mitice-mioritice ca al nostru, cu rădăcini de stejar, care din stejar sub soare, stejar răsare şi cu explicație ştiințifică ne lămureşte obiectiv, argumentat, Ion Taloş, fiul lui Gavril şi al Ilincăi născută Taloş, ambii din Prodăneşti, Sălaj, (Ioan Taloş e născut în22 iunie 1934 în satul părinților Prodăneşti. E studios, harnic şi dacă trecem la dezambiguizare aflăm că desfăşoară ca etnolog activitate ştiințifice bogată, e doctorand în România şi chiar interzis, deşi o vreme este director la Arhiva de folclor Ioan Muşlea al Academiei din Cluj, str. Republicii nr 9 devenită Gheorghe Bilaşcu strada, unde-mi umblă mult paşii director devenind Ioan Cuceu, iar el fiind profesor la Koln Germania; nu pot să nu trec în revistă, că publică cărți: MEŞTERUL MANOLE şi e suflet şi cultură; mai scrie inteligent ituitiv, ca un Mircea Eliade scrie: GÂNDIREA MAGICO-RELIGIOASĂ LA ROMÂNI; Cununia fraților şi Nunta Soarelui sau incestul zădărnicit în folclorul românesc-studiu monografic şi corpus de texte; apoi Lupta voinicului cu leul -Mit şi inițiere în folcorul românesc etc., scrie colaborând cu Ioan Muşlea, Dumitru Pop şi Ioan Cuceu...) Taloş e o excelență, eu ca om care l-a cunoscut pe acest om, Ion Taloş, sălăjan ca mine mă mândresc. Sărind, omițând cuvânt involuntar. Rămân pe mâna corectorului, deşi poate să nu gândească exact ca mine, dar n-o fi foc şi marea grijă e să fie Ok, să se creadă că-i OK, c-aşa ne gândesc personajele, grija în exclusivitate e a ta, pe amândoi narațiunea, sprovăiala; ținându-ne în viață, fiindu-ne speranța care nu moare, că nici măgarul, calul, nu moare când vor câinii, că tu vrei să scrii, să corectezi, nu-i rău ùl în aiesta, aşa cum şi eu vreau, cum însuşi Moțoc vrea avar de prostia puterii grăind mucalit:
-"Nu mă vreți voi, vă vreau eu" şi până la urmă şi capul lui Moțoc, cade, sabia-l rostogoleşte de la locul lui, îl dă de pământ, că şi-n Ghețimanii României moare Eminescu şi dincolo e vândut fără discernământ de către Iuda care-l sărută pe Iisus (şi nu ştiu de ce, inexplicabil fiul lui Maria a trebuit să moară pe cruce neschimbându-se nimic în ordinea batăr a gândirii lui Emil Cioran, ca România la față s-arate altfel, să se schimbe în Cântarea cântărilor, în rostul lucrurilor. Da tu faci că şi tu eşti autor şi la Mere pădurețe, chiar dacă unele fragmente au mari lipsuri de exprimare, însă punându-le în cârca personajelor inculparea autorului nu mai există, dar cine mai şti modul de a gândi a operei omnia, o năzdrăvănie scrisă unic pe telefon de Pavel Rătundeanu-Ferghete, care în fața publicului nu trebuie să se scuze, peste tot existând filozofia şi logica unei gândiriri arhaice cu profunzimi mioritice dirijate sinfonic de la pupitrul său de Ben Todică un mare român a românilor (apropo, n-ai încă înregistrarea de la Radio Internațional: emisiunea UNDA românească? (VESELĂ? omenească; firească ?, că ceva-i fi zis şi tu mai unic în felul tău şi sunt curios unde-ți greşesc şi cu ce, omenesc, în firescul meu ? că zi tu modestule: cui nu-i place să se laude cu: cobori în jos Luceafăr blând alunecând pe o rază şi pătrunde-ne-n casă şi în gând şi viața ne luminează cu bine şi mai ştii ce paranteză din rezervă, omul după Alexandru Dumas fiind o dihanie ciudată alcătuită din contraste şi chiar mai rău de cum a fost, deşi nu se şti cu ce rost). Ce nu medităm gândim şi dacă nu o spunem direct dând undă verde; specificând, descriind cu lux de amănunte reflexe, gesturi şi scăpări din detalii avem, Ben, că suntem mai brezi, nişte oameni şi cine ne va putea corecta neobrăzarea, inpoliteța ştiindu-se şi purtându-se pe la noi: cine munceşte şi greşeşte, c-ar scrie aşa ceva şi la Biblie ca o cazanie ce o cântă țaranii pe la vatra lor.  Tu să nu zici, că-ți pun vreo piedică făcându-te să cazi în nas prăpădind acel şoricel călcat pe coadă anume ca să schioaie, tu faci ce crezi, deşi ți-am explicat ce şi cum, deşi treci, chiar întrebat serios: -"cum ai cunoscut-o, cum ți-ai pus mâna, laba, pe frumoasa de China, Ming?
     - Dumnezeu a hotarat totul. Eu habar n-am pe ce lume traiesc. Vorba lui Shakespeare: Cumva lucrurile se aseaza!
     - Tu eşti cel care nu doarme din cauza la MERE EMINESCIENE-PĂDUREȚE, tu faci din noapte ziuă, cum o fac şi eu fără să strig ori s-apăs pe sonerie dând alarmă personalului medical, care-ar mai dormi ca legănați, o țâră, că şi cel care cade din pom stă un pic dacă nu dă ortul popii, deşi nici o mamă duioasă nu le cântă:-"Nani, nani, puiul mamii !" Tot spiritual ca-ntotdeauna eşti, deşi Don Qyuiojote s-o luat pentru Dulcineea lui la luptă, la trântă dreaptă cu morile de vânt şi voinicul din colind se luptă cu leul, iar meşterul Simunic, Manole, îşi zideşte soția în zid de cărămudă cu măltar, după prof de istorie Tirus Furdui, deşi avea prunc la sân (vezi cum explică aiasta Ion Taloş din Prodăneşti etnolog de pomină ca Ioan Cuceu cercetător şi îndrumător de marcă şi el pentru mine, pentru Pavel Rătundeanu-Ferghete sâmpetrean care venea pe la Arhiva Ion Muşlea din Ciubăncuța. Tu zici plin de bună-voință şi bună-cuvință, că se reaşez lucrurile, se retrage potopul de peste limitele de inundare în albia fluviului, din calea năvălitorilor romani a lui Trăian, care disperat trecând Dunărea peste podul lui Apolodor din Damasc, ca să-l înfrunte disperat pe Decebal şi Zamolxis..., că asta trebuia să se întâmple şi să fie, armata romană imperială, fiind bine echipată şi disciplinată ordonată în mărşăluire (în cazul nostru cuvintele capătă orânduială, o regulă a disciplinei, ca apa în permanentă primenire, în albia râului şi mă duce gândul la sora lui Trăian, o îndrăgostită de acel voinic dintre cei trei voinici, Pipăruş viteazu pentru care nu mai dă doi bani pe civilizația Romei, trădându-o, ca să-şi salveze propriul amor, deşi aparținea altei împărății, altei limbi, altui grai). Cronică-recenzie la Mere padurete? Da, vizează Sâmpetru-Almaşului şi Cernuc, Hăşmaş, Zalha. N-o ajuns la dumneavoastră şi CĂUTÂND DUPĂ MERE-proza (un altfel de roman?
Stimate domn, E puțin probabil că voi găsi pe cineva din redacție să scrie despre cărțile Dvs. Stilul Dvs. este aparte. Culegerile de folclor sunt legate și de județul Sălaj?
     - Lasa ca o rezolv eu Pavele.
     - Mulțumiri pentru bună-cuvință. De ce greul să fie tot al tău. Nu-i destul, că m-ai promovat şi publicat? Îmi trebuiesc membrii al USR şi să publice recenziile de preferință în revistele uniunii. Prin unda românească Radio internațional nu mă puteți ajuta, Ben. Îmi trimiți şi mie interviul tău de Anul nou 2019?
     - Nu l-am primit inca. Nu bate toba prea tare ca ei il pot cancela, daca nu te plac. Asteapta ca evenimentele sa se implineasca mai intai.
     - Am fost la un consult oftalmic cum se obişnuieşte, ochii mi-s încețoşați din cauza acelor picuri, care şi pişcă, un fapt tecător, pentru mine această negură nu-i plăcută (oftamologa Bulbocă soția prof. Angelo Bolbocă de la 420, cabinetul medical a domniei sale, Neurologie 1, etaj 4, unde conlocuieşte cu cabinetul medical şi medicul primar Vasile Marius Rusu neurolog de primă mână, după cum citesc pe internet şi tot ce voi scrie de la mine piorativ laudativ, la adresa lui e de prisos, că mai bine ca pacienții lui cine să-l aprecieze mai bine?) Uneori un rău nu-l poți tupusti, ascunde, o viață, chiar dacă cel în fața căruia, Vica, nu mai există ca pâine de o ființă şi atunci: cum să mă prezint la Andreea Marin la SURPRIZE, SURPRIZE, făcându-mi socio-uman un deserviciu, cum nici cei de laTeleviziunea Română, nu-mi fac nici un bine, să mă sponzorizeze ca să-mi public prin preotul Alexandru Stănciulescu-Bârda: Personajele Nunții - NUNTA DIN TRANSILVANIA, Antologie, note monografice etnologice-ştințifice şi poezia nunții, deşi au trecut anii şi continuă să treacă fără ca cineva să se afle sponsor şi montumentalului acesta național de folclor cules cu râvnă de subsemnatul necisitând să se publice cu frumusețea şi bunătatea românească a petrecerii cruciale din viața românilor (dar ce pot face dacă şi eu ca înainte mergătorul, Ion Botezătorul strig în pustie: -"Oameni buni, publicați-mă", deşi nu cer ajutor pentru mine fiind averea spiriruală a neamului meu?) şi atuncea cum poți fi cu Raluca Moianu la IARTĂ-MĂ, dacă cineva suferă din cauza deşteptăciunii, înțelepciunii tale? Tu, Ben Todică, nu te mânii niciodată pe nimeni, pe prietenul tău Pavel chiar dacă nu stă în banca lui, banca tri de lageam, după cântecul lui Dan Spătaru? Destinul te loveşte, dar tu de ce să ridici mâna şi s-o liveşti pe frumoasa Ming, un răsărit din Țara Soarelui, China?
...Trăian Băsescu în ce scop a vândut, a distrus, flota noastră navală? O seamă în prostia lor l-au mai votat primar, preşedinte... (de ce se făleau, mândreau cu el?) Unii după ce se mai ascund după abuzuri (omul aiesta dacă-l mai poți socoti om, că mai degrabă-i aventurier, lup de mare...) Pe asemeni şerpi de dudău de ce nu-i condamnă, arestează nimeni? Cine să-mi explice ce nu înțeleg? De ce scrisori de intenție avem nevoie şi de pământ la Nana? O să plagieze şi el scriind vreo carte sau a şi scris-o şi pentru aiasta nu-l mai condamnă, arestează, nimeni, în veac? E iară vorba de ruşi şi tagma..., care ne trag de fapt în piept? Nimic nu-i amuzant, că întrece orice imaginație. O să fie condamnat post-mortem? Un ungur în al doilea război ne salvează flota pe Dunăre şi Ceauşescu aşa cum era îl recompesează, dar Băsescu ne-o vinde, distruge..., deşi nu scupi niciodată în apa care o vei bea ori o vor bea duşmanii tăi. De ce unii ne fac rău cu de a puterea, Ben, deşi viața ni un motiv de a trăi cinstit? Nu este bine decât incalificabil (decât crimă, decimarea economiei naționale şi acumulare de averi personale, ca şi cum n-am avea ceva mai bun de făcut, mai ales că viața nu-i cu repetiție şi nici un joc monoton?!) Interesul serios e binele pentru popor, pentru ceilalți, că fără aşa ceva cum vom mai fi în rând cu oamenii scriind istorie, o poveste  omenească, frumoasă? Mă întreb şi eu,cum mă întreba şi Vica,care nu-şi pierduse speranța,dreptul de a fi, crezând în vorbele oamenilor: -"Speranța moare ultima" şi credea, îmi credea chiar şi minciunile, vorbele mele nevoit, fortuit să i-le îndrug, spun (şi cum să-i zic:
-"Tu, Vică ai să mori". Puteam să-zic aşa ceva când mă întreba ?
-"Pavele, voi ajunge pe picioarele mele la Ciubăncuța? Voi mai umbla vreodată, Pavele?" Ce să-fi zis? Să n-o fi mințit? (Spre regretul, amărăciunea mea, am  mințit-o dezinteresat ascunzându-mi tremurarea din glas pe care imposibil să nu-o fi perceput şi chiar să nu mă fi auzit, ca o toacă ce se bătea la urechea surdului ori cu dopuri de voată în urchi anti-stres, că în unele cazuri nu-ți poți păstra masca insesibilității. Vă închipuiți cum îi ziceam eu, Sucă Om-Sucit, c-am venit la doctor să te faci bine Vică, dar atunci mă întreba ea pe mine, că proastă nu era:
-"Dar atunci de ce mă țin şi doctorii aieştea Hematologul Radu Zdrenghea doar internată de zi, doar până-mi face citostatice (perfuzii cu...)? Nu mai puteam, mă îneca plânsul oricât n-aş fi vrut o astfel de emoție, care mă fugărea în baie ori pe coridorul de la ieşire din apartamentul 35 de pe Peana nr.14, cartierul Mănăstur, Vluj-Napoca, 5 luni, aici am stat cu ea ca o dădacă-infermieră, uneori pe gura având leoclopast, lăcat, dar tot suspinam, icnea hohotele de plâns, din ochi şiruind, curgând Potopul lui Noe, ca după o rupere de nori, ploaie cu găleata, cum m-a prins şi pe mine în surâs de plină vară cu Papaiani şi cu: -"Ia gogoşa neamule!"
Aleargă să faci una, să faci alta, strânge lengeria de pe patul de spital, dar infermierea Mory din Gilău, le uită îngrămădite pe un alt pat şi patul meu rămâne neaşternut, neschimbat cum îmi promite fără să-i fi cerut, solicitat, însă nu-i de mirare nimic, că uitarea e lucru omenesc şi cine nu uită (schimbul care vine duce la bun sfârşit lucru neterminat (chiar şi greşala e lucru omenesc, însă nu când cu pardonul omori omul). Unde în ce spital un medic să-şi facă cruce pentru un pacient ca mine? Îi zic în cabinetul lui de la etajul 4:
-"Domnu'doctor, Doamne fereşti! numa'să nu repet accidentul vascular" Doctorul Rusu îşi face cruce şi-mi zice creştineşte:
-"Să te mai rogi şi tu". Totdeauna lucrurile o fost cumva, s-o aşezat şi viața o mers înainte tot datorită unor oameni cumsecade, Ben, cum eşti convins şi tu (caut telefonul directorului Doctorand Tiberiu Groza şi telefonez, că n-am ajutorul nimănui, dar el om dintr-o bucată la început pus de mine într-o încurcătură amintindu-i de de Ion Cristofor, însă nu plângându-mă de acesta, deşi-i spun directorului Groza, că-l rugasem la cultura primăriei şi-mi promise că-mi scrie cronici, dar n-a făcut-o, îmi zice Tiberiu Groza că-i bine văzut la uniunea scriitorilor şi acuma pensionar o s-o facă, dar eu nu mă puteam autolăuda, însă nici nu-i ştiam adresa, telefonul, însă directorul binevoitor:
-"Am să rezolv eu luni, că acuma-s la Sucevița". Pentru orice, degeaba zici, Ben, trebuie să te zbați, să cauți, să dai din coate (dau telefon şi-n Regatul Marii Britanii la Ana Podaru, deşi doi iepuri dintr-o puşcătură n-am cum puşca).
Dragule, îmi mai vine să mă gândesc la marea prietenie Panait Istrate şi Romaine Roland, când românul de 16 ani Istrate vrea să se sinucidă, dar salvat fiind literatura română câştigă un mare scriitor care va scrie Codin Ciulinii Bărăganului, Kira kiralina şi Panait o prietenie inedită (mi-a a revenit în minte descoperind pe pat de spital pe Liviu Petrule, frate cu Leontin coleg de clasă până ne-am mutat la Leghia şi apoi în blocul Rapid la Aghireş-Fabrici, cu bunicu-su schiop, Mitru lui Istrate, tata Dragomir trăgând clopotele de vreme grea, la mort, când se făcea slujbe duminica şi-n sărbători lucrându-şi pământul tata, făcând cărămidă şi pe paznicul de noapte prin sat cu vreo alți şase).
Tu cu istețime din mulțime
Ai iubire la înălțime cu profunzime
În băi de mulțime, că sunteți oarecine
Plină, divină lină cu lumină lină de grădină
Ca să umpli cu lapte şi miere prin albină
Stupină şi grădină.
Ben, nu-i bine să fii  ca tine însuți, original, cu dreptul la poezie, în felul meu național aparte monumental natural. Mai e nevoie să fii şi înțeles. Dar cineva e cu stres, nu-i dres mai ales din exces şi propriul prea mult succes, ca să se deştepte că scriu pe înțeles. În grădina lui Vica era o diversitate a florilo şi dacă mă veți întreba vreodată, că n-am cum să ştiu ce vă trece prin cap, ce curiozitate vă bântuie: dacă am adus lui Vica vredată flori vă pot zice cu mâna peinimă şi pe Biblie: -"Da i-am adus să le replanteze, să le răsădească în grădinuța noastră pe cei mai mulți minunând varietatea lor sinfonică, coloristică, şi hărnicia ei de gospodină era o referință pentru viitor, un legitim a lui a fi. Inițiativa ei reflecta iubirea ei pentru semeni (simțiai prospețimea iubirii ei şi o mulțumire zâmbitoare pe fețele celor ce ne trecea pragul simțindu-se la Vica şi Pavel o intimitate spirituală, că Vica era o privilegiată a lui Dumnezeu, chiar şi când se enerva, că nu-i ieşea pasența şi nu era o profetă, dar căuta şi ea să facă bine celor din jur, celor din anturajul ei. Dumnezeu intrase în intimitatea familiei ei, Dumnezeu invitându-ne pe fiecare aparte la intimitate, lucru pe care puțini îl intuiesc, dar era clar o invitație să urmezi pe Dumnezeu mai îndeaproape, un privilegiu incredibil către cunoaştere de sine. Tu cum crezi, c-arată un om bun? Clar: -"Fie-ți teamă de berbecul de dinaintea întors, repezit, cornosul către tine, deşi pe puntea de peste râu, hâlbon era cu capul către un confrate animal, soi şi asemănare furioasă de a lui, dar no ! ho, te temi şi de iapa sireapă înapoia căruia te nimereşti, chiar dacă nu ție pe copită ți-arată scris prețul mânzului şi te fereşti de împărat că orice-ai face, ca şeful tău de echipă tot nemulțumit este de munca pe care o prestezi şi ai grijă de proşti care vin buluc din toate părțile, îmi zice cuminte etnologul Ion Taloş din Prodăneşti întâlnit ca pe Ioan Cuceu la Arhiva de Folklor Ion Muşlea Cluj-Napoca, care mai de care sfătuindu-mă cum şi ce folclor trebuie să culeg, Prof. Univ. Ioan Cuceu dându-mi orientativ chestionarele lui Ioan Muşlea amintindu-mi c-ar exista valoroase şi chestionarele istorice a lui Haşdeu şi folclorice a lui Ovidiu Densuşeanu la care a dat curs, răspus, harnicul şi, cu sârg, documentat serios, cum scrie specialistul folclorist Prof. Univ. Adrian Fochi despre Pr. Grigore Crăciunaş descălecat în Parohia Ciubanca- Ciubăncuța, descălecat din Maramureş, un folclorist de pomină, distinct şi deosebit. E car, că un popor e cunoscut după folclorul pe care-l deține, conservă şi promovează după cum zice şi cercetătorul etnomuzicolog Dr. Mircea Cîmpeanu din Dezmir-Cojocna. Istoria Parmiologiei scrisă de prof. Constantin Negreanu este publicată şi salvată de la pierderea ei, în această operă fiind o valoare ştiințifică, munca unui om din Drobeta Turnu-Severin, Mehedinți,a fost promovată ca pe o delicatesă de Pr.Alexandru Stănculescu-Bârda, cu grijă şi mare pricepere de specialist, chiar descifrând tainele, înțelesul arhaic, autentic, la unele vorbe cu duh, ca adevărat şi mare om de cultură invidiat de ierharicii lui şefi, teologi, dar nu poți lua harul cuiva, că talanții îmulțiți cu sfințenie şi har să nu se confunde, că nu-i funcția, poziția socială, care o deții, ci darul din dar pe care Dumnezeu ți l-a dat ca om potrivit la locul potrivit ca să te sfințeşti şi să sfințeşti şi pe ceilalți cu fericirea ta, în timp dăinuind util propria-ți minte, aur cenuşiu şi propria inimă care prin vene şi artere irigă şi hrăneşte întreg organismul, ca om între oameni avându-ți misiunea şi menirea plină de calitate şi profesoinalism, un divin şi destin socio-uman şi proverbele şi zicătorile oglindesc cel mai just cel mai bine înțelepciunea unui popor(aşa ceva aflu de la prietenul de o viață Pr. emerit Alexandru Stănciulescu-Bârda aflat pe cordonata şi paralela geniului cultural ca părintele revistei Izvoraşul, un lămpaş a satelor, Gheorghe N.Dumitrescu-Bistrița, un om de cultură: preot şi învățator-tipograf, cu care de asemenea am corespondat având multe de învățat de la domnia sa un doldora de folclor şi ştiința vieții. Nu ştiu şi ce nu ştiu, nu pot zice:ştiu. Nu ştiu dacă în corpusul cu ghicitori sau în cel de proverbe, manuscrisele mele aflându-se la cordonatorul Cuceu, în Arhiva de Folklor Ioan Muşlea, la aprecierea lui, a celui ce avea să publice (şi Pavel Rătundeanu-Ferghete merita evidențiat).
Vorbele de duh a lui Pr. Alexandru Stănciulescu-Bârda aveau seriozitate religioasă, ca înțelepciunile, pildele lui Solomon, cu suculență şi un proteic omenesc, minunății, ca sabia paloş, sabie a lui Domocles, adevărate predici pe care trebuiau strict urmate pentru distinctul lor, că faci nu ce face popa, ci ceea ce zice preotul apropiind infinitul cu respect de obiect, că prietenul aiesta, oltean deştept, ca Ion Talos etnologul din Prodăneşti, Sălaj, ştie ce zice ca biblicul poet David, un psalmist unic, fără egal, trăgând fedeul, capacul, pe oala lui, doar capacul ştiind ce fierbe-n oală, deşi apa era la foc, iepurele era încă-n pădure, sarea la salină, ocnă la Dej, Turda, Sibiu... şi făina la Hida, Dragu, Sâmpetru, Recea, SuiaMaia..., evreii fiind ca precupețele la tarabă vânzând legume şi flori la grădinar, horticultor şi fructe la tehnicianul pomicol, că-i țăranul un împărat a muncii lui (şi iată, Ben, omule, că şi eu ştiu ce zic şi dacă nu sunt specialist, ci un om cumsecade, artist, cum o zici, chiar tu verde, intuitiv, nemaipomenit: verde ca un măr şi crud de adevăr; că evreul brav e comerciant şi ştie că atunci când o problemă se rezolvă cu bani, chiar Incă la Fridman din Sâmpetru zice:.
-"Scumpule, să ştii, că aiasta-i cheltuială, Pavele" şi evreii erau specialişti în afaceri cu mânuit banii, că se pricepeau şi ce dobândă să le iasă, că ei, evreii ştiau să cumpere şi să vândă cu plus valoare, comision, în timp ce pesimistul din două rele le alegea pe amândouă, că între două nu te plouă, Dumnezeu ți-a dat două urechi nu neapărat să auzi ce nu vrei şi gură ca să vorbeşti mai puțin şi ochi să nu vezi ce nu-i de văzut, Dumnezeu fiind în acelaşi timp şi la tine şi la mine, să fie pretutindeni cu pace şi pâini în mâini, că le-a creat şi pe mame s-alăpteze pe pruncul care plânge, deşi pruncul cu două moaşe poate rămânea cu buricul netăiat, că şi musafirul, oaspetele şi peştele după tri zile se împute şi mortul se îngroapă, chiar dacă după trei zile şi mortul învie, că surdul auzise cum povestise mutul, că şi orbul văzuse cum şchiopul fugise repede, ager, sprinten, ca o căprioară, când o hăituia lupul, că de n-ar costa caritatea nimic şi Liviu Dragnea şi Iohannis ar fi filantropi, dar şi vrăjmaşul tău băligos şi zgârcit, cum vine vorba din bătrâni, Pavele, ar fi din oameni buni.
Ben, tu mă iscodeşti, deşi iscoadă: coadă de topor nu sunt: -"De ce vreau să fiu nominalizat? şi să zic, că nu-i vorba de bani, de ochii deavolului, de cei 30 de arginți cu care Iuda fariseic, păcătos, a vândut pe cel mai învățat om, împărat a binelui, jertfit, sacrificat, martirizat,  pentru noi, Iisus Hristos-dreptul nostru la veşnicie, dreptul la poezie, la frumosul şi la bunătatea omenirii?! Nu-s egoist să-mi vreau doar pentru mine raiul pe pământ (tu-i zice şi ai dreptate: nu banii aduc fericirea, dar lipsa acelor câțiva bănuți a văduvei din cutia milei (pensii, salarii) ce bucurie ne aduce pământenilor prigoniți şi asupriți, oprimați de neajunsuri, lipsuri, de cei fără de lege, de bogații egoişti, neomenoşi şi avari, ce împliniri ne aduce ca să ne pricopsească şi prisosească fericirea pentru a o da şi celorlalți?)
Tu, nu de om rău, ci pentru'că ştii nedreptatea şi răul care domină şi prenomină neomenos mă faci atent: ce şi cum stau lucrurile cu academecii, care şi-au uitat mentorul Eminescu, Hristosul Limbii române -, rădăcina, proveniența, cea mai capabilă şi mare conştiință a neamului, care a trăit la noi vreodată Românie tainică şi profundă (şi ce rău e, că voiesc: să intru în Uniunea Scriitorilor, filiala Cluj, păstorită de prestigioasa preşedinte Irina Petraş ?). Sunt prea timid, prea omenos, ca să încap în turma aceasta regească a spiritului omenesc, românesc, de bun augur a Patriei Română Eminescu? Pentru acest demers îmi spune şi Ana Podaru, îmi trebuie trei cărți şi pentru fiecare carte îmi trebuie câte două cronici, eseuri, referințe, scrise de membri U.S.R. şi , care rapoarte-recomandări să fie publicate cum îmi recomandă şi excelența sa critic Irina Petraş, să fie publicate de preferință în reviste a uniunii scriitorilor (îşi au şi ei statutul: normele, regulile, principiile şi eu Ben, nu cunosc decât pe Dumnezeu, care cu droia de păcate şi un dram de inteligență, mi-L am prieten, deşi un şef de secție de la S.M.A. Ciubăncuța, Cj., localnic din Osoiu, Mureşan Ilie, cinstit şi sincer mi-a zis, c-aşa constant îi păşeau boii pe brazdă:
-"Pavele, până ajungi la Dumnezeu, să-ți rezolvi un lucru necesar, te omoară sfinții (aşa s-o fi întâmplat şi cu Vica mea, făcându-mă să sufăr în barcă aflată printre stuf, papură cu noduri, pe lacul abastru cu nuferi?)
     - Ştiu Ben, că tu eşti bine intenționat, ştiu de asemenea ce înseamnă ai răbdare şi dacă după noi e pitopul, că: Cu răul nu treci nici părăul, însă cu răbdarea treci şi marea (tu ai diplomație câştigată prin excelența vieții tale, dar eu aflat într-un fel de impas, dau nas în nas cu neprevăzutul, cu hazardul şi hazardul mă spânzură cu ciucurii brâului, brăcinarul, ața din ismene, gaci, indispensabile, de toarta inelului (care,că n-am purtat în veac, inel, verighetă, (de gazdă mare ce sunt şi am fost), deşi eram cununat la popă, biserică (cununat religios şi civil, la Sfatul popular Recea-Cristur cu Vica: Ferghete ludovica n. Mânzat). Mă, Ben, zici să stau blând, în banca mea, cum s-ar zice, însă omule, numai mielul blând suge la două oi, iar restul problemelor fără prieteni de nădejde nu ştiu dacă se rezolvă (fă să iau un premiu de la uniunea scriitorilor sau să public pe la Iaşi Opera omnia, dar care mi-o fi banca în care să stau?, nimic necăzând din cer, de a moaca, mură-n gură, pară mălăiață la nătăfleață, că dacă mişti se mişcă... însă fără muncă şi perseverență, că şi să scriu cum scriu aşa cum vezi, crezi că-i floare la ureche? fără caznă, osteneală, nimic nu se reuşeşte (îmi bat capul ce-i drept riscând să pierd, să nu câştig, deşi îmi fac dureri de cap, fac să îmi crească atențiunea, tu-i zici la tensiune, presiune şi e clar: vai şi tulai!, că e i presiune, un vas ermetic clocoteşte, că oala e sub presiune, sub aburi cupta, ca o locomotivă elimină vâjâind, forfotind, aburi..., deci e sub presiune mintea, roiul de albine-gânduri, frământarea e cu nervi, cu scântei, chiar şi copita potcovită când e trăsnit cu ea vrând să cumpere de la iapă mânzul care nu vede-n primele zile şi mere pe dibuite în trapul iepei sau bocănid, tropăind, pe un drum pietruit potcova scoate în noapte scântei care se văd din depărtare ca nişte fulgere, dar nu-i nici un prăpăd de lume dacă se dă bice calulului, ca s-ajungi nu la capătul lumii, ci unde vaca, scroafa, nu pate făta şi tu nu-ți îngădui s-arunci în vânt nici măcar o vorbă fie şi de clacă, nu -ți piermiți că nu-i de glumit cu situația, distocia, care te aşteaptă, ca doctor s-o rezolvi. Mulți îmi zic dumneata într-o viață de om ai mers mai mult pe jos, ce-i drept nici nu erau atâtea maşini, telefoane, dar nici atâțea oameni bătrâni, neputincioşi, însă nici pământuri puştii, cu mărăcini, buruieni şi nelucrate. 
Aha din depărtare toți oamenii-s buni şi țiganul un om admirat,dar şi eu până la contrar am talanții îmulțiți cu har în har,dar din dar să mă străduiesc pentru celalți dezinteresat să fac rai,vrednic să cobor binele din cer pentru a fi ca-n cer şi pe pământ,chiar dacă şi eu om bătrân văd rău dar mai mult,cum mi-a zis consăteanul Iancăla Fridman,fratele lui Hilu,prietenul din copilăria lui tata,lui Dragomir,cel cu care Daragomir scăpat din frâul cumințeniei pământese ca să fugă la joacă a durducat,durgălit,legănul în care plângea şi nu ştiu dacă plângea strigând ca din gură de şarpe,dar ce ştiu e că şi el şi evreul Hilu frățeşte împinse legănul cu pe Sabina pe treptele gârluciului piemniții pe treptele  ce coborau în beci,până se oprise-n uşă şi ei amândoi o luase ca glonțul din puşcă la joacă în sat(probabil tot cu paşi de căprioară fugi şi din lagăr Hilu,ca să nu fie printre cei gazați şi de-acole multe căi bătute până-n America,un fel de rai pentru europenii emigrsnți,la ei pe teritoriu USA nepurtându-se nici primul,nici al doilea război mondial (cumva nu l-am întrebat nici eu niciodată cum a scăpat Iancăla din lagăr într-un târziu întorcându-se în sat,în Sâmpetru-Almaşului cu mine rupând-o pe ungureşte,că ştiam şi eu cât să nu mă vândă sau cumpere ungurii şi eu învățând limba maghiară la Leghia după fuga tatii în carieră la Foidoş,eu fiind pe clasa patra după un an de la plecarea tatii către alt rost din țăran devenind muncitor(când cu toții ne mutasem în pădure în carieră şi sat mai apropiat era Leghia,deşi se preda în Limba maghiară).Era vreme de război când sătenii auziseră că şi Iancăla ar fi murit şi ei zăpăciți,amărăsiți,daseră buzna la casa jidanului de anume omorât de hitlerişti şi care de putere luaseră de la casa omului fără milă care ce apucaseră, ca pe vremea răscolei la conacele boierilor prin Flămânzi,Omida, dar Viorel Ferghete deabia venit cu Dragomir din drumul către concentare se duse şi el fără nici o pretenție,ci ca un Petre Petre ori Dumitru Dumitru să-i mai opăcească, domolească,dar răul nu putea fi oprit întru torul cărând mobilă,gata gata să smulgă şi uşile şi fereştile oricât a pus piept,însă când a văzut ce şi cum, a mai salvat ce s-a putut şi la întoarcere Iancăla n-a fost chiar pe drumuri.Chiar şi cât a făcut pentru iancăla,acel puțin,era mult,l-a pus pe picioare şi i-a purtat Fridman prietenie bunicului meu toată viața(mie spunându-mi cât de bun şi de cinstit e bunicul,Viorel şi tot timpul mai tânărul prieten îl ajuta pe mai bătrânul fiindu-i recunoscător. În Sâmpetru Viorel făcuse şi alte isprăvi fără se se bănuiască vreodată,că eu nepotul lui Pavel am să scri,nu suficient, dar am să scriu totuşi,el în sat şi frate-su ajuns preot,Ferghete Vasile,în Dâncu, unde prin primul război mondial secuii,ca la 600 porniseră să jefuiască,dar popa, frate-su un om aspru,cu inima în dinți le ieşi în cale şi-i opri,domoli(se voia şi atunci destabilizare,însă preotul Vasile aflase leacul şi ajunse la o înțelegere,prin inteligență,diplomație greu de explicat, greu de povestit,că doar nevoința, sărăcia,acele vremi tulburi îi stricase de cap pe secui şi datirită intuiției şi curajul salvase satul de la pârjol unchiul, Vasile Ferghete, şi salvase pe mulți de la pieire,de la moarte). Cineva într-un alt salon de bărbați vorbeşte răsunător,auzibil,de-aici vorba:zidul are urechi şi câmpul ochi şi printre altele zice:
-"O dat unul telefon la nevastă-sa să-i aducă meficamente de acasă..."Şi vorbeşte şi vorbeşte alo,alo,bla,bla...
Eu auzindu-l deşi în chef,bună dispoziție şi curaj să scriu,mă încurc,poticnesc şi nu mă pot concentra,ca atare las plaivasul din mână,că mă îngăimăcesc, încurc,într-ale scrisului.
-"Vili vili mă"
-"Ce-ți veni mă?"
-"Oțelul războiului nimicitor",
-"Să-l schimbăm pentru omenire-n viitor !"

Dem Rădulescu a zis vin studenții ca o privighetoare, dar noi trebuie să-i aranjezăm penele şi este o temperatură chiar şi în scris, e o bucătorie, dar aduni energie, de o viață, că şi sunt bolnav că e vorba de buletin zice o infermieră şi eu: e vorba şi de vaccin, o ştiu ca orice botezat, cum zice învățătoarea Ioana Mureşan după soțul din Osoiu şi Dascăl după Vinuc din deal, de vaccin depunzi cum ți l-a făcut însă şi de racția corpului care îş fabrică anti-corpi, dar mai ales pentru'că mergi mai departe şi pe lângă tine, în gândurile tale, că a coborât şi s-a aşezat ca un egal al tău, Dumnezeu ca să-ți inspire cum să plonjezi de pe trambulina vieții şi ceva e un fantastic, că-n regii blestați nu te potriveai cu personajul extrem de ferplay plin de şarm, extraordinar şi scrisul meu la acâta mână este, că preotul din Rogna, Jibou, Grigore Pugna, îmi zice sincer cu-n atuul său, cu o chimie credibilă pentru care mi drag, că ştii unde se duc lucrurile, că este osteneală în frecarea de a creea şi ție, Pavele, tu un lucru pentru a-l ruşi, trebuind să-l faci de două ori e şi meritul tău, structura ta constituția, e voința, că tu în frumusețea lucrului bine făcut ai răbdare, dragoste, stăruință, în ce scrii tot şi tot scrii, că existența e o Biblie, un argument prin care-ți afli locul, siguranța şi conştiința, un ritual pentru un drept de a fi, având o supărare când nu dai de capăt, că nu ascunzi gozul sub preş, eu având un stil, surpriza care frapează nişa unui minimalism care răstoarnă ceva în tine, schimbând chiar România lui Cioran şi Ionesco la față, că ceva-ți motivează trăirea, care te modifică, îți mută gândul, mintea, ca la un copilul care plânge (dar cum ajungi la o temperatură, că în însingurarea mea mai venea asistenta şi chiar doctorul: -"Te simți bine, Pavele ?" şi nu mă pot explica, că-n jurul tău e trăire, o binecuvântare de lume, de oameni în mişcare, ca o cântare după o partitură cu ansamblu şi intensitate, dar pentru mine nu existau pentru'că Vica lipseşte, e absentă, din viața mea şi eu simțeam starea care-mi era dată, ca să mă încarc sau descarc de energie turând cu motoarele la maxim luând o gură de oxigen-ozon de la sus, sus la Vidra sus, că Veta Biriş nu doar cântă cum tu ai impresia artistică, deşi tu lui Vica nu-i mai pipăi, ca lui Iisus, rănile, că ea pur şi simplu nu mai este, deşi tu îți ai propriul făgaş, ca apa curgând în albie, în primenire permanentă. Deci le rearănjăm penele privighetorii, că după o vorbă din bătrâni:
-"Dacă nu ne lovim cu capul de pragul de sus nu ne punem sufletul pe masă, deci nu vedem pragul de jos şi în popor era înțelepciune, o civilizație cu nivel ridicat de educație şi instructive (o dovadă clară e moartea lui Vica, dar răul ce-l am, suferința, câți mi-o pot înțelege dacă doar Stan-Pățitul e cel mai învățat pe lume, cel mai cu renume." Tu, Ben, ca să mă conoşti mioritic m-ai făcut rege pentru o zi, tu m-ai marcat cu pulsul ce l-ai cuprins în cuvinte cu drăgălăşenia sufletului tău ca ambasador a culturii omeneşti şi cred că în Cartea şoaptelor Varujan Vosganian atinge cu emoție viața armeni cu o sensibilitate şi prietenie aparte ca Horvat din Panticeu care mă uimea prin ce era om, om între oameni, că-n omenie avem nevoie să ne ținem pe toți şi toate şi pe Vosganian ca pe tine îl admir, că ne oferă o baie de cultură, ca tine Ben aşezat în Australia, ca să dărui celorlalți din fericirea ta, după cei 7 ani de acasă (Vă găsesc iubitori de oameni, cu iubirea la înălțime şi profunzime pentru bună convețuire, pentru un trai loial, bun, îmbelşugat) Tu todeauna ca Vosganian bogat în talent îmi sunteți o bucurie. 
Un sunt mic nu ştiu nimic:
Tata-n pod beleşte o oaie,
Mama la fântână spală o lână.
Un pacient din Gârbou, Sălaj, internat astăzi zice unui alt bolnav:
- "Ce faci lui lelea, tragi, suferi, cu pielea".

*
     - Pe unde-mi umbli omule ? Ce mai zici că faci ?
     - TrimitEM o listă cu toate cărţile publicate până acum (cărţi de autor sau culegeri de folclor). Vreau să le pun pe ultima pagină a cărţii. Asta ar fi ca o carte de vizită a TA, să te cunoască mai bine cititorii. Să te bucuri de o apreciere reală! 
     - Mere unul de etatea mea aprope de 70. Şi doctorul îl întreabă:
-"Şi mai târziu, ce-ai vrea să ai Az... sau Parchison ?
-"Domnu doctor decât să uit unde am ascuns sticla cu horincă mai bine să am Parchison, mai bine să-mi tremure mâna şi să vărs horinca de jumătate."
Ai un mirific, dar şi eu acuma am ieşit din spital şi sunt obosit, amețit, ieri noapte am avut în partea plină a păharului în iarna cu gerul bobotezei un coşmar... era un puls a vieții cu dreptul de a fi şi o fi ca de vis în România o țară frumoasă cu dragoste şi dor pe viață şi moarte, o dragoste cu național, cu conflictele ei interne, cu incoerența ei politică înebunită că acei nebuni frumoşi din vârful piramizii nu merg să doneze sânge pentru  suferinzi, deşi Vozganian Varujan nu le cere aşa ceva şi nici nu-i miruie pe aceşti parlamentari necititori a cărții  sale, CARTEA ŞOAPTELOR, o documentare a lui cu minnunății şi înțelepciuni a armenilor, evreilor şi a românilor surprinşi de geniul autorului, un nominalizat la premiului Nobel, dar de ce n-a fost premiat cum nici Mircea Cărtărescu un scriitor şi el cu talent n-a fost pentru'că-i român în belşug îmulțiți pe picioarele lui, că unde-i cap pe umeri conştiința unei națiuni este, că-şi are un profil şi îşi pune amprenta pe sufletul național cu un larg orizont de vedere, fericire, artă a succesului printr-un util social şi stil personal, fericire din propria fericire cu înteres dăruită celorlalți, ca şi ei să fie fericiți ca tine aflat la modul personal un creator (poet sau prozator, cu ce faci tu acolo pentru bine, iubire la înălțime saturat şi binecuvăntat, tu, omule având un brend, un atuu original inedit neconvențional, cu fermitate construind ideal ce eşti tu coerent prin ce crezi constant, tu având un respect pentru cititori, semeni, că tu eşti un natural punctual având o rutină un crez, obişnuința adua natură cu disciplină de a scrie cu demnitate din banca ta de imagini, amintiri, inspirații, tu având valoareata unică, autentică, o bijuterie, cu purul adevăr luptând cu viața nedreaptă, tu fiind stăpânul unei maghete magică, că tu eşti un valoros pentru'c-ai continuat să trăieşti şi să exişti în România cu argumente solide şi un drept de a fi om, ca fiu vrednic şi veşnic a României, deşi eşti sau nu la o cană de cafea cu Ben, el aflându-se nevinovat la mii de kilometri ca să-ți dea energie, încurajare, că-i un nobil şi sublim, ca un om cu cei 7 ani de-acasă, cum mai rar România spirituală să fie profundă şi mare plină de altruism şi optimism, fiind în tot şi toate Dumnezeu, un bine). Viața familiei era destul de distractivă, că parcă juca şah, dar nu cum ştiți dumneavoastră, că peste tot erau urmăriți de cei dim serviciu de pază, securitate, cum îşi dă libertate din frâul care constrngea cu zăbala şi ochelarii de cal diricționând ritmul şi galopul hărmăsarului, îşi zice verbal Dragomir parcă dus cu sircovă deşi i se putea întâmpla ceva: " părând că Ceauşeştilor li se permitea orice şi dacă clalcă în strachini, că până şi bucătarul Melinte şi cuafeza venea în fiecare zi, zi de zi şi tot personalul era dificil, purecat, verificat la sânge (cine-s dacă cei din familia lor nu avuse maladii ereditare transmisibile, că era tovarăşu suspicios, temător de îmbonăvire şi încă odată vroia Dragomir ambițios să ştiți: nu li se permitea tot ce vroiau în primăverii unde locuiau aceşti ştabi în casă naționalizată fiind sub severă pază şi angajații, servitorii lor, fiind cel mai bine plătiți, după nişte reguli ce li se impunea şi activiştilor care-l vizitau în alt local, chiar şi pentru ei,cei doi veneau maşina lor şi atunci se striga intruşilor: -"Intrați în clădire şi noi din anturajul lor se întrebau: -"Ce se întâmplă oare ?" şi cei de a lui nu plăteau utilități şi chiar tot consumul era gratuit, era un ritual greu de înțeles, că era important tot ce era alienant aici dominând o interdicție să-ți bagi nasul unde nu-ți fierbea oala şi fedeul ştia ce se fierbe oala, dar istoria se scria şi atunci cu imortanța ei, chiar pentru'că şi Adrian Cioroianu descifra şah-mat o poveste frumoasă, uneori totul părând fantastic, neverosimil, cum să nu fie cu părinți bolnavi cei care slugăreau la Ceauşescu (e ca un fenomen meteo ciudat aparte, multe rele întàmplându-se şi acuma când intermediarii devin funcționari care se desolidarizează de cei care au făcut abuzuri, nu mare lucruri, că nimic nu-i în anulare, dar şi dacă Dragnea e condamnat la doi ani, ce reparare se aduce statului şi socității rimâneşti, că el şi ei vinovații, tot tagmă de jefuitori bogați, cu propia viziune rămân, deşi continuă să ruineze Romània, fără a schimba nimic în educație fără nici un beneficiu refucându-se oarele de predare, eliminându-se chiar discipline, care strică ordinea şi ce trebuie respectat, ca elevii să promoveze ca oameni între oameni ca să nu fim călcați sub de tăvălugul înteresat a globalizării, neşcolați fiind mai uşor subjugate mai uşor posibil să ne pierdem indentitatea națională, că şcoala nu-i doar papa, ci învățătura care se câştigă cu învățătură, mergând la şcoală mereu având prezență la ore, la lecții şi un drept la învățare, disciplinare, ca veşnicia să nu se nască la apelul de seară şi e necesară şi de discuție tehnică şi nici de o reducere aprogramei de şcolare, o idioțenie propusă de un minnistru al hazardului, vândut ca Iuda întereselor străine  pentru 30 de arginți, uitându-se că văduva puse în cutia milei toți bănuți ce-i mai avea în prealabil constțional pe lângă sufletul ei fără ca să-i impună ce are de făcut vre-un advocat şmecher, corupt, fost sindicalist, comunist şi corupt, că şcoala după şcoală, e un chiul de la adevăr evident de la curicum național, de la seriozitate şi de la realitatea crudă, rebelă, bolnavă, că nimic nu-operațional pentru a fi benefic, pragmatic, dialectic, ca atare ce-i şcoală după şcoală după capacitățile elevului, experența emineților înaintaşi fiindu-ne pildă demnă, revoluționără paşoptistă cu o strategie exemplară cu excelență de urmat, că trecutul ne oferă o pildă, care s-au dovedit bună, cei formați în învățământul românesc dăruind cu prioritate  genii, oameni de caracter fără să le fi plâns cineva de milă, contând munca elevului care care au depus-o cu voință cu cinvergență elevii învățând extraordinar, magistral, monumental, urmaşii-urmaşilor lui Ştefan, Mihai, Cantemir, reflectând corect ce înseamnă munca, lectura, învățarea, şcoala, o academie a efortului de a te şcola cu calitate transparentă, că jocul pe telefon şi calculator atrofiază mintea, mentalul, exercițiul memoriei, execițiul posibilului de a fi cei maicdintâi şi luminați şi avansați inventatori în diversitatea de domenii pentu'că învățământul nostru omenesc nu avea bube, lipsuri în procesul de educație şi instrucție, excelență. De Crâciun e mersul cu colindatul, cuprins de bucuria celorlalți şi entuziasmul ca de muzică şi dans, de tot molipsiți festiv şi emoțional, că făceam foarte bine de tot ce ni se întâmpla, că se punea țara la cale cu un alt mod de a fi creindu-se o atmosferă cu ambiant general, plăcut, armonios drag nouă. Sunt din nou şi azi la Cluj cu verbe, proverbe superbe. Ceea ce ni mai drag pe lume: Mihai Eminescu, un renume, o culme-dreptul de a fi pâine de o ființă, corola minune, în culori -curcubeu şi Dumnezeu, în Patria limbii române. Pentru mine cu dare de mână, îndemână, a fost Pr. Al. Stănciulescu-Bârda, cel cu care mă întâlnesc la "SAMVS" (FESTIVALUL CULTURII POPULARE SOMEŞENE , desfăşurat ca ce mi mie mai drag pe lume sub conducerea şi sufletul etnomuzicologului Virgil Medan inițiatorul şi organizatorul cultural un om cu principii de culturalizare asemeni lui Pr. şi învățătorului Gheorghe N. Dumitrescu-Bistrița părintele revistei Izvoraşul, un lămpaş cultural a satelor- oglindă a înțelepciunii şi a geialității poporului roman (deci prin prietenul de o viață, preorul din Bârda-Mehedinți, folclorul transilvan vede lumina tiparului editându-mi-se la EDIRURA"CUGET ROMÂNESC" - BÂRDA, MH. Placcheta de Colindă, după revoluție, tot spunându-mi cât de frumos, bogat divers spiritual şi monumental e folclorul ardelean: poezie şi entnologic (şi eu îi ilustram printr-o muncă colosală de culegere personală extinsă peste 50 de ani cum a observat Ion Cuceu, Ion Taloş, Adrian Fochi, Maria Bocşe, Ion Cimpeanu, Tiberiu Groza, Virgil Floarea, Dumitru Pop, Ioan Şeuleanu (cumnatul lui Lucia-Stana Sevianu), cel care-mi spuse scurt pe doi, sincer, dezinvolt, ca mare om de caracter văzându-mi folclorul adunat dacă eu îi zisem, c-aş vrea să urmez facultatea de literatură şi folclor de pe Horea, din Cluj, el îmi ripostă, că la ce folos, munca mea argumentată cu-n mare volum de material folcloric şi cu o sinteză, notări etnografice, monografice şi ştiințifice, e mai mult decât cursurile universitare pe care aş intenționa să le urmez la fără frecvență după revoluție, munca mea prestată voluntar cu voință, răbdare, perseverență pentru a face ce alții n-o făcut e mai mult, mai distinct prin dragostea, pasiunea, ordinea, disciplina, investită, c-ar întrece orice aşteptare (aceste argumente m-au făcut să devin un autodidact prin infiniful apropiat de obiect, un proces instinctual de instrucție şi educație pe cont propriu). După acea broşură de 16 colinde la aceeaşi editură apreotului Stănciulescu văd lumina tiparului: 4 volume COLINDE DIN TRANSILVANIA ŞI UN VOLUM: BALADE DIN TRANSILVANIA, urmând Nunta din Transilvania, Vorbele de duh (comora înțelepciunii), cântece lirice (Din florile graiului românesc, însă fără o serioasă sponsorizare totul e nix, fix-pix, sunt în plop şi plopul în aer şi eu doar un amărât de Barbă-Cot călare pe un jumătate de iepure şchiop, pe nicăieri şi, ca la nimeni, eccetera, eccetera, că n-am la mine cetera... La Cluj sub girul lui Tiberiu Groza, Mircea Cimpeanu, Maria Bocşe, îmi apare: Înțelepciunile şi minunățiile copiilor (cântece şi jocuri de copii, repertoriu copiii) şi Ceremonialul îmormântării la Centru de conservare şi promovare a culturii populare tradițiinale a județului Cluj, urmând din 1913 la Editura contrafort-Sitech Craiova : -IISUS HRISTOS-DREPTUL LA VEŞNICIE, O ALTFEL DE CÂNTARE A CÂNTĂRILOR, NĂDEJDEA PHONEXULUI -VOL1 şi NĂDEJDEA PHONEXULUI VOL.2 - POEME ŞI PROZĂ : CĂUTÂND DUPĂ MERE şi MERE PĂDUREȚE.
Unii mor în sărăcie alții în bogăție, dar goi au venit şi goi pleacă, chiar spiritual, şi la ce e acel tam tam blam a niminiciei, unde are dreptate Veronica Micle, nimicul ne aduce, nimicul ne reea..., chiar dacă omul strânge tâlharind, strânge hărpăreț, ca furnica, dar când stai şi te socoteşti tot nu te alegi cu nimica, fala fiind o straiță goală, care te omoră de inimă rea rămând în urmă imfamia şi ruşinea grea, că din moarte din nu vei mai învia, că tot mai adânc te trage în noapte povara neomeniei, povară a ruşinii grea. Apropo am mai publicat în atologii cu alți autori: Versuri pentru Eminescu, Boema... şi mi-au făcut prezentări oameni cu statut autentic de oameni între oameni pentru oameni, ca: Lucian Gruia, George Anca, Mihai Duțescu, Dan Brudaşcu, Vasilica Grigoraş, Ioan Miclău, Aristotel Bunescu şi alte valori autentice a culturii româneşti autentice şi cu siguranță alții şi alții din spațiul mioritic şi din afara lui vor scrie, că am şi eu originalitatea mea şi ineditul meu, ca genialul neam din colțul de Rai omenesc şi cu dreptul de a fi punctual național raportat la unversal ca o cazanie a iubirii ce o cântă țăranii pe la vatra lor întru răsărit de soare şi de binecuvântare România profundă şi mare.
A vedea mai mult
prin voi am parte de un cult:
ştiu ceea ce sunt,
iubirea acestui sfânt,
omenesc pământ.

*
LA CURȚI DE DRAGOSTE ŞI DOR

Eu sunt mai puțin ordonat,
că tu vezi cât de zadarnic zburdalnic şi de zglobiu pe cont propiu orgoliu sunt
ca un miel mângâiat de Lucian Blaga aur cenuşiu strecurat
cum Dumnezeu alduitul în altar îmulțiți în har ne-a dat:
curcubeu,năframă vărgată peste mare aruncată cu multă măiastră albastra artă,
mai degrabă întru răsărit de soare în sărbătoare de binecuvântare
ca obiectiv al păcii şi duh de adevăr al muncii
şi duh de viață pe Arcă de sfântă ortodoxă biserică,
ca vaca în tăcere să pască culori de linişte  pe răzor
din izvor să se adape din apă sfințită de leac şi peste veac,
în dragoste şi dor cu bun-simț de veşnicie şi smetrie de popor
înviat sub tricolor
la curți de dragoste şi dor.

Pentru a discerne binele de rău şi pentru a fi tu însuți trebuie să punctez ca măsură a lucrurilor cărțile publicate şi împrejurări în ascensiunea mea pe everestul calității de a fi om, lucru bun, dar nu tocmai uşor, care în dragoste şi om mă distinge, îmi dă prețul pentru a evada în dreptu de înviere.
P.S. În nevoia de a vă da o explicație, că-s pe drumuri tot în Cluj, fudul şi nu deştept destul, o mare figură de stil îi telefonez părintelui Sănciulescu şi-l rog să-mi indice anii când mi-a editat domnia sa ani şi plin de bună-cuvință îmi zice că mă recheamă la telefon, iar eu ca să n-o deranjez pe Miha îi zic, c-am să-l resun în altă zi, că-mi scapă ideea ca să-l rog să-mi scrie un e-mail, aşa că mă gândesc s-o fac azi indicându-i pentru orice eventualirtate şi  să-i indic ce anume  vreau eu, că-n graba mea care strică treaba nu mai ştiu cât de clar an fost. -"Părințele, trebuia să zic şi eu ca Păcală: -ridicâ sacu, că se udă Evanghelia" şi să, să-i spun mai clar ce şi cum îmi cereți, Ben, că omul mai uită anul apariției cărțilir, că-n timp apar goluri de memorie, lapsusuri şi cel mai capanil dintre noi este editorul, nu-i aşa? -"Părinte Al.Stănciulescu-Bârda o valoare autentică, o pâine de o ființă, prieten de o viață, dacă cele zise le luați în considerare, liturghia domniei sale nu suferă de lipsuri, că acest minunat om cu virtuți distincte şi deosebite social-uman n-a trăit niciodată ca mare conştiință națională, zadarnic, cinstindu-şi istoria şi cultura, ca om potrivit la locul potrivit hirotinit, sfințit, ca om între oameni, pentru oameni, distinct, s-apropie infinitul de obiect, s- apropie cu elocență: speranță, credință, că va fi pe lume pace şi mult mai bine şi o excelența va triunfa fermă şi puternică cu dragoste şi dor, un rasfăț evident important prin ce facem la curți de dragoste şi dor, că-i om ca om Stănciulescu, popa din Bârda-Mehedinți, că e un om înteresant, patriot, moral, principial, cu stofă adecvată şi adevărată de om, cu ceea ce mi mie mai drag pe lume, cu eleganță, cu viitor, un om care ajunge transparent la un consens (c-are omul aiesta o divergență, o metocrație argumentată cu minte şi inimă, că a ajuns la inima mea şi la inima poporenilor din parohie şi la românii de pretutindeni, ca valoare socio-umană inedită-comoară rară, că e un lider de caracter, cu multe socoteli de sănătate spirituală rezolvată. Ben sunt încă tot în Cluj, de-acasă îți voi scrie mai detaşat, în culori gri de calm şi în linişte, mai concentrat tematic, mai la subiect, cu concluzii şi dacă punem gozul sub preş, îți voi scrie cum se cuvine, voi ține seama mai bine de lucruri, de măsura lucrurilor şi mai cu pasiune, mai cu temei.
Când ai şi altceva de făcut eşti lauat prin surprindere după opinia mea, că este o grabă, dar vrei să faci față şi uşor nu e, că e o problemă uriaşă şi croitoraş viteazul e frământat şi fiert ca-n oală, că are Pavel griji, îndoieli, iar oraşul e zgomotos, stresant şi tu nu te bucuri de linişte, că alergi după prea multele preocupări fără a te proteja din fericire. Părinte, scrieți şi ce credeți despre personalitatea mea, schițând trăsăturile morale a lui Pavel Rătundeanu-Ferghete cu perfect şi cu imperfect. Mulțumesc prieten drag, cu făinoşag moral şi principial, vital, evident, ca om eficient. -"Se intră greu în Uniunea scriitorilor, îmi spune Drad. Tiberiu Groza dir. Om dintr-o bucată şi asta-mi spunea şi Poetul Mircea Vaida-Voevod.
-"Am vorbit foarte serios cu cineva. Sorin Grecu are 8 cărți publicate (eu am aruncat pastila: "eu am publicate 14 cărți" şi eram mândru de mine într-un fel, altfel fără a fi în mai presus orgoliu şi mândrie, ca o cămaşă a fericirii, care o îmbrăcasem onorat de luminosul îmulțit cu har, că venea ca ofertă, propunere, oferta lui Irina Petraş preşedinta filialei Cluj, un om dintre oameni pentru oameni, în Patria Hristosului Eminescu, o excelență, cu o măsură şi duh al adevărului şi vieții şi eficienței, scriind exigent cu suflet şi inimă, care-i măsura şi îndemâna de a menține cu acuaretețe rostu acestui popor, măsură a lucrurilor în rostul acestui popor: limba română: cu îndemână şi peste mână, păstrându-i ritmul, rima şi ingeniozitatea literară, îmbrăcămintea arhaică de lumină şi autenticitate, ca valoare, întru fericire a celorlalți pentru a mai putea grăi cu aceeaşi gură şi câine şi jupâne, cu măiestria de cazanie care o cântă pe la vatra lor țăranii cu sânge verde de albastru, la noi grăind limpede până şi pietrele de la temelia templului cioplit de Constantin Brâncuşi, că şi Dumnezeu la noi a creat femeia şi bărbatul şi încercarea moarte n-are când e vorba de bine, de perfecțiune, dragostea şi dorul națiunii, pâine de o ființă din lumina zilei de început, că doamna preşedintă îmi zice clar:
-"La anul vorbim despre cerere domnu'Ferghete (şi eram tare din parcare, că de intrarea în uniunea scriitorilor îmi vorbea şi-i o ofertă, o trufanda, că pe gură i-a ieşit un porumbel, crin.")
Om serios, ca Făt-Frumos
de bună veste, de poveste
Scriu cu ce-i mai bun în mine antrenat în lupta... şi elimin răul socio-uman, ca să ne bucurăm de tot ce-i mai frumis, că viața trebuie să fie cum nu mai fu. Fiecare din nou atragem atenție prin ce suntem aparte, noi înşine, în cunoaştere, că e un înteresant prin noi în toate, ca o poveste de iubire, noi fiind ceea ce-i iubire, trăire, răsfățare. La micul dejun regal cu Daniela  şi Alex.Stănescu, care vorbeşte prin Arghezi, cum îl vede la 9 ani pe Emunescu şi Alex. e fermecat (Proect de viață, în care a scris Poem cu poem, despre Eminescu) Pe Eminescu îl durea capul crunt:-"Să-mi smulg capul", a zis Alex., c-a zis Eminescu şi află de călătoria la Cernica. Perpesicius a orbit pe manuscrisele lui Eminescu şi scrie cu sensuri, că codrul e bătut de gânduri, că Eminescu e genial național şi saluta:
-"Trăiască nația!"şi ceilalți erau fascinați când el zice: -"Sus cu ea" şi e o mare măsură.
-"Suntem în competiție cu Eminescu între noi, zice Daniela Buzura şi e fermecată fermecătoare şi evaluează emoțional.
Cine e înteresat de țara lor? N-au romanism?
-Noi parcă ne temem să ne iubim pe Eminescu şi țara.
Eminescu e persecutat, zice Alex. Ştefănescu. Şi Eminescu e grozav, pragmatic, național.
-"Călin file de poveste, e un poem de pomină, o valore autentică, inedită." În tot e har cu iubire la înălțime. Alex. scriind despre poemele eminesciene e un critic, un om delicat şi grozav. Nu uită să scrie nici legat de opera contemporanului Nichita Stănescu. Scrie cu-n socio-uman astral şi-i universal prin ceea ce e național. Totul e încărcat de poezie, mai zice.  Daniela Zeica Buzura ştie cu o greutate morală având o seriozitate zice şi asemeni lui Zeica, Alex. străluceşte că înțelege filozofia vieții, e un ambițios asemeni celui despre cel, care scrie: Eminescu. -"Nu-i prost cine mănâncă 7 pite, ci cine le dă, zice Marius, iar Mihaiela adresându-ni-se mie la Daria, că haz de necaz: n-ar avea noroc cine v-o adus aici gunoaie... şi de râs şi turcă sunt pe Arcă. "Doar Dumnezeu e cu noi Mare adevăr, paza bună care trece peste primejdia rea, când ciuful ciufuleşte lumea şi nu se vedea că-i minunea.
Domnule profesor, tu ca om spurirual cu sfânta învățătură a neamului ce ziceți, care ar fi inspirația dumnezăiească, că-i nuntă cu mirele Hristos pentru mireasă pământeană cu responsabilitate de viitoare mamă luminoasă, că prin noi să se vadă universul cu “euroapa”, care balcanic ne reprezintă, când toții cu graiul omenesc îmbrăcăm cămaşa de nuntă având potirul, biserica neamului, pivotul, cu noi, că prin noi se vedem de-ale noastre: realitatea noastră, verde de albastră laudă de zestre, că eu şi Ben ştim ce şi cum vorbim nobil şi sublim având ceva de zis fără a rupe sufletul semenului, vrăjmaşului, că noi amândoi nu dăunăm eco-sănătății, că prin noi se dă măsura vocației cu responsabilitate întru duh de adevăr şi duh de viață şi duh de viață-colană-Brâncuşi fără sfârşit-templu eliberării, că-n noi e Dumnezeu e un echilibru a lui pur şi simplu exemplu, lumina călăuzitoare obiectivul păcii şi muncii-dreptul de a fi cu iubire şi înviere pentru fericirea omenirii. Cu drag, dragilor, cu respect şi prețuire: viață bună şi pricepută cu artă, că prieteni se aseamănă să semene mirabila sămânții nemuririi, ca să se adună recolta bogată, că-n firesc natural talanții nu se risipesc, nu se îngroapă, ci se îmulțesc cu încredere şi har întru răsărit de soare cu binecuvântare de neam şi țară în dor de uşor şi de greu, de Dumnezeu în roadă culori-curcubeu de hotar şi livadă, pâine de toate zilele să se împovară pâinea de o ființă, în veşnica primăvară, aşa să ne ajute Dumnezeu!
Chiar dacă unii de acasă fac pe mai studenții crezând că întrec pe maiştri de mobilă, ei defăimătorii crezându-se a toate ştiutori, deşi tu gepianule, din Bihor eşti extraordinar, ca o dulceață de nuc şi trandafir, mobilier impecabil, fără nici un cusur în calitate şi valoare social-umană autentică şi prin felul tău original, cu grozăvia de a iniția şi pune pe picioarele ei bibleoteica "Mihai Eminescu" şi revista IOSIF VULCAN, revistă culturală cheie, o mână de ajutor pentru a nu ne uita rădăcinile, revistă a românilor de pretutindeni, revistă de prestigiu ca Familia Română băimăreană, presrigioasă, ca revistă de cultură de la Biblioteca "Petru Dulfu" al Astrei, unde grai şi suflet e Teo, dir. Bibleoteicii amintite (Teodor Ardeleanuunu suflet larg desschis către bine: laudator temporis acti, duh de adevăr şi duh de viață-simetriecă eşti un profesionist, promotor, stimulator în a rezolva adecvat omeneasca ecuație a culturii dând startul magna cum laude pragmatic, că ne responzalizezi, omule!).  Gândiți, Ionică Miclău, ca colțul nostru românesc de Rai.
 Dragă PAVEL, Mulțumesc cordial pentru frumoasele cuvinte, recunoscând că rar mi-a fost dat să primesc asemenea flori de-ale ființei noastre românești, așa cum Dumitale mi-ai trimis! Deci unde sunt fapte bune, nici Dumnezeu nu se îndură a le lăsa nerăsplătite! Trec și eu acum în al 79-lea an de viață, și iată cum acea răsplată dumnezeească vine prin iubirea ce o ai azi pentru cei care știu să tacă și să muncească cu gând spre ași ridica Neamul și identitatea lor de români, oriunde am trăi în lume! Avându-l și pe Ben alături, iată avem asigurarea lui Hristos cum, ”acolo unde vor fi trei voi fi și EU cu ei”. Doamne ajută! Cu draș și frăție, Ionica din Gepiu.
     - Frace BENULEEE! Mă bucur enorm că totuși am fost cu bună inimă la scrisul Cuvântului pt.romanul Mere pădurețe Vol.1, din moment ce Pavel scrie atât de entuziasmat, și apreciabil, după cum înțeleg eu. Doamne ajută! Mulțumesc stimate prietene Pavel Rătundeanu-Ferghete! Cu drag și frăție, în Sfânta Treime! Ioan.
     - Drumurile mă obosesc. Plecat de acasă, în Ciubăncuța găsesc casa rece, că şi Daria e cu mine (pentru ce om mai povesti; în bibleoteica Mihai Eminescu la Ion Miclău se găsesc cărțile mele fără ultima Nădejdea Ponexului vol.2; Mulțumesc pentru înțelegere. În articolul lui Aristotel Bunescu, vezi ce-am răspuns eu. Nu-i ceva inspirat, dar telefonu-mi suferă (deci cum să scriu cu surle şi trâmbițe, Ben?)
Uneori suntem ițiți în afirmări, decizii, hotărâri pripite, ca fluturi efemeri de lampă, crezând pentr-o clipă, că de sub a lui Dumnezeu aripă am cuprins întreg universul în vers ca El-dorado-Eminescu Iisus mai presus de moarte, ca la carte, deşi prin vene geto-traco-dace am cuprins în necuprins românismul universal fără a exagera şi nu că nu ne-am distinge lungul nasului, ci pentru'că-n toate îşi bagă nasul nereuşitele, uneori boala care poate fi pasiunea, un zbucim a unor suflete zbuciumate, zdrobite, dezrobite ori din contra împătimite scrisului, artei scrisului, chiar de însuşi lucru bine făcut, dar hai fraților să nu exagerăm, că şi Eminescu şi Mircea Cărtărescu sunt peste măsură, ca laptele care dă în foc în timp ce unul deştept strigă ca la mămăligă: -"Deschide uşa mă să iasă tot necazul ori să intre tăt, ca să scăpăm odată pentru totdeauna de răul care ne căşunează, pe ei, pe cei ce o duce rău ...! "., că şi Mihai Eminescu, dar şi Mircea Cărtarescu, îşi au locul lor potrivit, aparte, ca o muzică uşoară şi cartofii pai, de plai acaparat, câştigat ca oameni uneori ne- privelegiați de originea lor şi de responsabilitățile asumate susteinabil cu subiect şi predicat, pentru, c-ar fi români de omenie şi chiar români de-ai noştri de-adevăratelea exagerând pentru binele nostru şi a omenirii, ca Mesie a iubirii, c-ar fi în firea lucrurilor lupta în dragoste şi dor pentru bine-mană cerească, prin pustiul lui Ioan-Înainte mergătorul, mană a binelui, care hrăneşte foamea de spiritual şi de duh sfânt a lui Dumnezeu şi a nemului, mană cerească, dar din dar, care dă sustanță stejarului din care stejar răsare întru luminos agreabil dezinteresat, neegoist, de soare fără asemănare universal, fără de care în fond la urma-urmelor ne-ar defini ca pâini de-o ființă, conştiințe naționale prin urmaşii-urmaşilor, fir-ar să fie după legea neaoşă şi cinstită a pământului, definindu-ne: cine şi ce suntem bio în alchimia vieții pe Arca Salvatorului, dar chiar aşa quo vadis Domine? şi pentru ce? cât timp va mai domină răul cu război şi mizeria sărăciei pe care n-o scoatem din casa omenirii, că n-avem boii care nu trag, prinzându-se birocratic boii înapoia carului, în folos şi nu cu ponos pentru poporul altruist al nost şi a universalului pe altarul soarelui, deşi Mesia iubirii trebuie să revină ca un fur noaptea, după cum a spus fiul risipitor de pilde, deşi când anume doar Tatăl Ceresc, ştie clar ca bună ziua, restul lumii dezinteresată şi fudulă, în corola luminii neînțelegându-i mersul şi demersul, dialectic vorbind, în negația negației cu bonus de viață şi demers artist-alruist-optimist, indiferent de înteresul de taur Emil Cioran, un filozof ca Eugen Ionesco distant, absurd şi abisal-absolut şi de la Gingis Han-Zamilxis-Iisus, Mircea Eliade, cu mioara lui năzdrăvană împletind o istorie, chitesență a religiilor, ca însuşi Brâncuşi cioplind din bardă, daltă, din topor, în slujbă de popor, o mare şi nemaipomenită artă de conştiință specifică şi unică biserică, ca să ne descătuşeze, să ne elibereze, din frâul demențial a nepăcii, a neputinții, a neînțelegerii social-cosmico-umane, a cubului imperfect, ciobit de comedia umană balzaciană, Nichita, a regilor blestemați de-a lungul veacurilor fiind vorba, cum vorba vine: de foaie verde de albastru, de fapt de tot, de: înteres, minciună pre-electorală şi de fes, că primează încă nedreptatea, egoismul şi calvarul răului, războaielor, care nu se mai gată invadând globalizator expansionist să ne facă "harcea-parcea", un nimic, goz ascuns roz sub preş şi defăimător, nimicitor, a tot ce-i național tradițional şi benefic universal, că nu-şi încap în piele țapii aflați adversari politici pe puntea îngustă, ca firul părului, paiului, bârnei din ochii altuia, punte a raiului, punte aflată deasupra hâlbonului, hăului, că nu-şi încap de sine, dintr-o nefastă încăpățânare, orgoliu şi mândrie egoistă, neartistă, că cei de bani gata, milionari de carton, peste noapte feştiți ca ouăle cu beşini, în luptă pentru putere, care de care crezându-se mai mare şi mai tare, să se dea la trântă cu impisibilul, în pricaz egoist mai mare, porniți în nebunie de distrugere cu veselie, un altfel de anti-hrist poezie, un ciuli-buli contra binelui şi ordinii fireşti, în măsura omenescă firească a lucrurilor, oamenilor! (şi o mai fi ce-o fi hazardul cu indisciplună şi dezordine cu turul pantalinilor viceversa, după Hegel cu turul pantalonilor în sus, cum zice la Şimleul -Silvaniei la lecția de filozofie Postoş Leontin, după cum îşi aminteşte bine de tot Pavel de profesorul său de filozofie, care-l ruga, ca pe un Dumnezeu, deşi nu se preta, pretindea a fi scriitor:
-"Despre mine, Pavele, să nu scrii", zicea aşteptându-se la contrarul filozofiei, înțelepciunii şi încăpățânării unui copil căruia de ce-i spui să nu facă, chiar de aia face nefăcutele, năzbâtiile, năzdrăvăniile lui în corola de minuni, deşi nu se distruge lumina facerii binelui. Eliberarea criminalilor din puşcării o bucurie  a proştilor, că hoții-s bandiți "stalin" contra umanității un dezmăț, prăpăd, dezastru, dar cei înteresați aplaudă aiurea în tranvai, că din țara rai  se face  iad (şi tot vinovații cu gură mare amar strig cu ură pe mine, că de ce m-amestec unde nu-mi fierbe oala? Să tac, că de politică n-am habar, deşi ei sunt cei care au prins boii anapoda la car, dar în chiar întorsătură e mare harababură, încurcătură, nod la papură?!  Aşa sunt guvernanții viceversa, compensați, premiați special, că prad avutul național?) Am început o nouă horă a unirii, ca să descâlcesc nişte ițe îngurgate, încurcate, pe la Cluj (pentru Daria am avut umblete, alergături) şi nu ştim,  deşi n-am vrea să facem degeaba umbră pămàntului, în căderea personală liberă la poalele cubului ciobit de merele pădurețe, existând, o atracție, legea fizică al atracției pământului cu necunoscutele din calculul probalităților şi poezia Numai una de George Coşbuc cântată la ora de fizică, cântată cum s-a cântat şi pe Câmpia Libertății de la Blaj, profesorului exemplar Coldea Marin şi asta se întâmla dedinaintea transferului nostru de la Liceul Agricol Bistrița la Liceul Agricol Şimleul-Silvaniei lăsând în urmă amintiri, nostalgii şi chiar neştiință, călirea noastră continuând, cum s-a călit oțelul din ce am fost, cum am fost: fasole boabe de post, eu mai mototol, fasole de post ori mâncare de dulce, că mai bine ne place... (Ce au făcut capetele de peşte, împuțite, la vârful piramizii din fundu' unghiului, de unde baba cu colacii trece creasta dealui pierzându-se în depărtarea, orizontul unde pare-se că pământul atinge cerul, că dacă mi-am luat femeia asta, Vica, cu tri copiii, să mă spăl cu ea pe cap, după spusa unora negri în cerul gurii, după alții, c-aş fi făcut o faptă bună pentru care m-a răsplăti Dumnezeu, că după ei şi Vancea, m-am înhămat la un lucru greu (şi nu-i exclus, că tot din cauza asta şi Burdea, Revnic Ioan mă toacă la cap de câte ori mă vede, dar toaca toacă la urechea surdului:
-"Dacă eşti prost, stai acasă.")
Omu-i făcut neverosimil incredibil, dar impecabil adevărat: să răsucească cuțitu-n rană, că se loveşte impecabil tot unde-l doare (şi se mai zice că meditează, filozofează, cu filozofia vârstei: prețul evadării în nemurire, deşi până la urma-urmelor nu şti care-i cel din urmă, cel care râde greoi, mai bine, motorul putând să nu mai aibă turațiile necesare, că băncile-s un alt numitor comun a sărăcirii populației nevoiaşe, că practică taxe prea mari, cu camăta lor exagerată numită în fel şi chip, că dezechilibrează balanța vieții fireşti, normale, şi o ştiu dumnealor, ca împovaratori imperiali, zice un comisar financiar acuzator şi aista e un cod portocaliu de viscol, de vreme rea, un carambol social-uman, dar cine face o analiză pentru a se da în spectacol făcându-se un efort, un efort de binefacere, de îndreptare a crizei, a domniei şi prostiei, că lucrurile n-au un rost un firesc a lor, deşi tună şi fulgeră în plină iarnă, iarnă pe care lupii n-o mânâncă, după vorba vehiculată în popor ca proverb, ca zucală de frumusețe a înțelepciunii când se dă cu parul în popor dislocându-se din adâncul mării un fir din nisip, când iarna nu-i ca vara, vara trecând ca o pâine şi venind iarna năpustiror, ca un câine, cum se cunoaşte şi simte până şi-n rărunchi şi cei doi plămâni cu care respiri: inspiri şi expiri izul popular de trandafir, talanții nativ, înmulțindu-se întru sfințire cu har, chiar şi de Nicolae Grigorescu scriind cu lumină; prinzându-şi neaoş, artist, iosagul la car, vădeşte a fi om de caracter, om spiritual cu har sprințar, deşi gripa e în culori de nelunişte agresivă, că-n România e perspectivă negativă fără a se declara molimă, carantină excesivă, deşi bolnavii, pacienții, ca Nichita Stănescu sunt porumbei cu aripile frânte la perfect şi imperfect, infinit apropiat cu iubire şi respect apropiat de obiect.
Te rog scrie şi include, fă ce credeți de bună-cuvință, că nevasta mi moartă şi n-are cine-mi reproşa toindu-mă, cum o făcea draga de Vica:
-"Iară ai cheltuit bani din pensia mica (e sub 1000, deşi în decizie sunt 43 ani, dar m-au lovit sub centură la pensionare nedându-mi nici un punct la volumul de muncă prestat zi şi noapte fără de răgaz în "epoca de aur" prevenind şi tratând bolile la animale şi oameni ?!) Cu drag, fă lucru bun, de-ți Dumnezeu sănătate şi bine!
Am primit MERE PĂDUREŢE, vol I, mulţumesc! Doriţi să scriu despre el? Am scris despre NĂDEJDEA PHOENIXULUI, vol II, v-am întrebat dacă să includ materialul şi în cartea mea de repere critice FILOVERBA, vol V, aflată în pregătire, şi nu mi-aţi răspuns foarte clar! Includerea în volum comportă nişte costuri de editare, veţi primi un exemplar gratuit al lucrării. Deci, vă rog să-mi spuneţi dacă da sau dacă nu, să pot configura cuprinsul volumului!
Pentru MERE PĂDUREŢE, doriţi să scriu, o recenzie? Vă mulţumesc! FELICITĂRI ŞI SUCCES! Şi ieri în acel du-te vino printre Clujeni mă plesni o sete nepotolită, ca cea cuprinsă pe/şi simțită cu nesaț nestăvilit de Ioana Postelnicu mama vlaşinilor răscolitori de emoții, a oierilor jegmăniți, tâlhăriți, la vămile cucului pe unde trecea cu desagii plin-plinuți de cărți Badea Cârțan, că oierii sibieni nevoiți de prigoană se haiduceau, erau haiduciți şi vămuiți de ungurii vremelnici pe plaiurile cu vârfuri de dor ale noastre, româneşti-transilvane. Aceeaşi poznă cu setea pârjolitoare o simt şi azi revenit acasă în frigul care pare să fi prins rădăcini în Ciubăncuța-Clujului, ca o ciumă, o secetă a unui suflet urât, care face crăpături adânci în solul, în ogorul lucrat de mâinile cu bătături şi asprite de efort ducând până la moartea căprioarei şi a mistrețului cu colți de argint (am uitat ce a iscat la Doinaş hăituirea,goana şi vânătoarea, am uitat, că nu le poți reține-n minte pe toate neavând exercițiu memoriei, cum zice Vasile Tomoiagă, că ce epavă ar fi omul dacă buretele timpului nu i-ar mai şterge din trăiri indiferent de natura lor ?); Năpasta setei o simt şi în lift unde un organ sanitar de gen femenin mă atenționează apostrofându-mă, ca şi cum ar fi proprietate personală, particulară, că liftul e destinat doar personalului medical şi auzind cele zise mi se dezvăluie un suflet de om acru, că n-ar vrea să se blocheze cu mine-n lift, aud zicând acest doctor bulversat de viața-i bogată şi-n sănătate, dar nu de sănătate şi omenie a celei omeneşti şi mintale, c-a luat-o razna scoțându-mi ochii şi descrimânându-mă, la Centru de diagnostic şi tratament de pe Moților, nu departe de Primăria Emil Boc, un mocan din Răchițele cu principii morale, intologice şi prof. univ. de elită, de marcă şi stofă intelectuală a lui Servus. Unii prin comportamentul lor ne-etic, mai bat un cui, pironeşte un piron, ca-n mâinile şi picioarele lui Iisus Hristos, îl cicănesc, bocănesc, bat, în coşciugul vieții, c-aşa-s făcuți de mama dracului, acățăuşi, clințaşi, hinderi puşi pe rău ca neica nimeni.
     - Singurii care sunt liberi si feriti de gelozie si invidie pe pamant sunt nebunii si canibalii.
    - Recenzia la Mere pădurețe vol. 1 fie şi prefață la carte, că n-am cine se supăra ca să i se taie nasul. Fă o recenzie şi la Căutând după mere, că-n suflet Dane Salapa, îți scrie ciocârlia în culori sinfonice. Cu bine. Mai întâi scrie prefața la Mere pădurețe vol.1, pentru'că cartea va fi trimisă la tipar. Doamne ajută! -"Eu cu fața către tine, dar tu cu curu către mine. "Vica era sinceră şi dezinvoltă, rar îşi ieşea din țâțâni, ca vranița de la drum, când după datină, de Anul Nou se furau de la locul lor ca să se facă râs, glumă proastă mai rar ascunzându-se în căminul cultural ori inversându-se de la un sătean la altul fără a se supăra careva, deşi găsirea vraniții, portiții, uneori amăra pe unii scoțându-le pieri albi, cum pe unii-i încurca:
-"Vili, vili mă?
-"Ce te strigă mă?!"
Şi se înşira, ca la o gazetă, cu ce o greşit unul sau altul, cu cine s-o încurcat, călcând în strachini şi făcându-se de veste şi poveste, de basm? La tine acasă ieşi pe uşa principală, dar prădalnic, ca un fur furişat la vecina ieşeai pe uşa din dos cu miros, cu hir, că eşti ulicariț, că umbli cu alba-neagra, că te îndulceşti şi tu pe la muieri, vili, vili mă ! Aieştea mai ieşeau cu păruială, cu mneruială, vânățală,  pe lângă ochi şi mai rar cu spintecări, tăieturi de cuțit, zberete ca gură de şarpe, strigături de  moarte... Se mai spărgea nunți furându-se mnireasa de anume, se mai fugea de acasă şi peste voia părinților, cum au făcut Malica şi Vinuc de la fântână, Părăuanu, frate-su cu Veronica lui Câcăuț...  Zile trecute, nu reuşeam să-mi încarc telefonu pentru a-ți scrie. Ceva mi se întâmplase, ce? De unde mama focului să ştiu eu un nelectronist şi cu atât mai puțin, ce altceva, că m-a respins să-mi scrie cronică-recenzie până şi poetul şi scriitorul Mircea Vaida -voevod, la Iisus Hristos-Dreptul la veşnicie mă refuzase nepotul prim-ministrului Alexandru Vaida voevod. Asta e o găselniță, nu mai are nici o importanță şi dacă nu-ți explic de ce (de ce-aş da cu bățu-n baltă şi de ce m-aş pişa contra vântului având sau nu curajul spărgătorilor de bănci ori a urâților din comănduirea supremă, cârmuirea, țării, că nu fac unii din ei nici cât o ceapă degerată, doi bănuți a văduvii puşi în cutia milei (de ce? nu mă întrebați luându-mă la mişto: cal maro
fură kentul din biro,
dar el se jură,
că nu fură,
dar l-am prins cu kentu-n gură
şi cu pachetu-n buzunar,
hai la Sfatul Popular,
că dacă fac ambiție,
te dau şi la poliție/miliție.
Acest Mircea Vaida-Voevod în redacția Tribuna mă lăuda şi eu şi datorită lui îmi luasem nasul la purtare ca vrăjitoarea Samantha. Gândesc uneori ca un mare singuratic, lup de mare şi Martin Eden, cu care în multe privințe mă aseamăn atras de Călcâiul de fer, Colț alb..., că mi-a trebuit mulți ani să scriu cursiv, autentic, original, arhaic, autohton, până ce să public, mai trecând vreme şi apă pe apa Sâmbetei, în valea Plângerii lui Făt-Frumos, deşi chiar şi Dan Rebreanu îmi tot spunea, că are să mă debuteze, publice, însă publicându-mă  doar în Almanahul Cinema scriitorul publicist  Radu Cosaşu plin de vervă şi entuziast, artist şi optimist subliniind cu căldură ce a socotit de pomină despre Pavel Rătundeanu-Ferghete cum la Radio-Cluj are să mă elogieze şi redactorul şef de la Tribuna, iar poetul Adrian Popescu să-mi publice o epigramă în revista Steaua. Mircea Vaida-Voevod putea să scrie şi despre:
O altfel de cântare a cântărilor, în 2013/2014, dar nu s-a sinchisit, dar a scris sibianul în revista Scrisul românesc Mihai Duțescu "omul cu inimă de aur", preşedintele uniunii publuciştilor din România (un nota bene ?). Țăranul din mine, ca cel din Ion Creangă sănătos încăpățânat în bine avea mândria sa de Gheorghe Gheorghe, lumea fiind ca lumea, ca ea, cum era: Trup, minte şi suflet dăruit țării şi apărării graiului: Patria limba Româna, ca Eminescu Hristosul ei-patimă pentru bine, viața fiind o lupă cu dragoste şi dor, luptă la care ții având scopul, idealul şi dreptul de a fi laudă de zestre. Nu-i mare ceie, putând să nu fi fost în spiritul vremii mele înghițit de cenzură, deşi eu zic: n-am ştiut scrie, experență şi acuratețe câştigând-o în timp îndelugat, cu vremea şi tot exersând scrisul scriind, ca un sportiv, care zilnic se fortifică făcând perseverent, cu răbdare antrenament cu voință exercițiu, antrenament, ca Simona Halep. Eu eram un nimeni şi pe nicăieri nu că scriam, ci cum scriam şi despre cine scriam, având în mine ambiția de a scrie cărți, deşi incipient, inițial, mă gândisem să scriu măcar una carte pentru a rămânea de pomină, dar pentru asta nu era indiferent cum scriu şi mai ales nu era indiferent nici ce scriu (dar cine să mai ştie motivul de ce nu eram publicat, mai ales că eu puteam fi de bucluc, nu rău famat, nu rău intenționat, dar cu-n mod de a scrie mai aparte, că lovesc cu spada în corupți, glonțul patriei fiind dulce, tolerant, pentru ei (din multe privințe, motive, că n-aş fi scriitor fără noimă, dar nici misterios, ca Făt-Frumos din lacrimi, deşi nu-s unic, ci specific nației şi pragmatic pentru a dărui din fericirea mea, dacă am fericire, poporului meu chinuit şi muncit întru răsărit de soare pro România perofundă, tainucă, a păcii şi mare, că nu strivim nicicum corola de minuni a luminii, ca lumina să nască lumină din lumină pentru lumină: fotosinteză şi albină, în a lui Dumnezeu cu rost şi folos grădină. Cu ce am contribuit pentru o viață mai bună: cu obiectiv al păcii şi obiectiv al muncii pentru a ne raporta la artisticul şi ancestralul vieții, în tot existând reguli şi principii, drept de a candida la fericire cum zice nobil ŞTEFAN MIHUȚ jurist şi scriitor, cetățean de onoare în Dej la lemnul verde şi Astra someşană în spirit eminescian. Tot de Anul Nou de-a lungul drumului fără a se intra în curțile omului feciorii larmuind cu clopoțele, tipsii lovite deolaltă, în Sâmpetru-Almaşului câtâ-i satul se lărmuieşte şi strigă nu ce se strigă, ci cum se piuia:
-"An nou fericit
Cu fasole mâzgălit !
Şi ici pe colo din gospodăriile oamenilor se ieşea şi li s-arunca fițingăilor, țangăilor-flăcăi holtei: poame uscate, nuci, la bobotează fiind mai îmbelşugat c-atunci li se arunca sau li se da în mână fiecăruia după cum avea de ajuns gazda după ce se striga:
-"Chiralesa nomăino! 
Grâu până-n brâu,
Secară până subsuoară
Să iasă diecii afara."
Aşa se anunța după un obicei străvechi că vine popa cu crucea, cu botezul, iordanul.
(De Anul nou pe la Aghireş-Fabrici am mai mers cu pluguşorul:
-"Mâine plugul se porneşte
Şi începe a ara, ura, pe la casă a colinda..." şi am mers şi cu sorcova şi ce-a fost pentru mine n-a mai fi oricât mi-aş face cu urcuşuri şi coborâşuri inimă rea până-mi dau duhul ca Ion Creangă, (în în film rolul e  jucat cu excelență de maistru Dorel Vişan, directorul Teatrului Național Cluj-Napoca şi pe deasupra poet excepțional, un darnic în calități actoriceşti cu măsură a lucrurilor fără să-l doară capul de om între oameni cum mai rar, senzațional). În atenția prietenului meu de suflet, un nobil şi sublim a litererelor cu vers de aur, Ionel Marin redactor şef la revista Bogdania, redactor splicuit cu lucru bine făcut şi de lux, o frumoasă respirație cu tâlc în literatura română de omenesc prestigiu, că românii au talent demențial-natural-monumental punctual național şi magistral pe cont propriu-drept de a fi laudă de zestre între aceste sfinte zări albastre omeneşti şi de poveşti. Cu bine, Viață bună !
BUNĂ ZIUA ! Mulțumesc. Nu uita să scrii şi pentru Mere pădurețe vol.1 , scrie-i o prefață eseu şi-l publicați în proiectul dumneavoastră, domnule prof. Dan Şalapa (apoi gândiți-vă să scrieți şi la Căutând după mere). Fără supărare mai trimiteți-mi contul şi suma ce o datorez. Mulțumesc. Doamne ajută! Viață bună! Cu bine,… Viața-i lungă sau scurtă, dar ne zguduie, scurt circuitează, dacă nu ne-o trăim artistic viața, cu eferveşcență de conştiință, cumsecade, ilustru-miez de pâine fierbinte, Patrie Limba Română cu îndemână sau peste mână cu totuşi iubirea făcând față la viață. Ce am eu să scriu cum scriu tăindu-mi creanga de sub picioare, uneori părându-mi-se că pierd secretul, taina, tăierii salcâmului, acățului, de Ilie Moromete, lui Marin Preda, declanşându-i-se complicat, complex, narațiunea romanului rural, cu fresce țărăneşti surprinse, ca-n Desfăşuratea sau în Cronica de familie scrisă de Ioan Brad, dar Marin Preda e de acasă din Săliştea şi în fața ochilor ne descrie, ca-ntr-o regizare de film bună, bine calculată şi faimos ilustrată, cu artă, drumul lui Ilie cu Nicolae în căruță, drum, care-i ducea copilul lui Ilie Moromete, pe Nicolae, îl ducea țărăneşte cu căruța prin culori de nelinişte către şcoală pentru a evada parcă la oraş cu configurație a înfriguratului, că era un senzațional, care a suferit de friguri, dar culmea acest prunc în covaleşcență, încă palid a fost premiat instictiv de învățătorul care parcă citise viitorul lui perspectiv, parcă gicindu-i viitorul, ca oracolul de la Delfi, că  acestui om mare singuratic în delir, în drum  spre cunoaştere, i se rezervă ştiință de carte, fiind pe drum pentru a deveni om, scriitor pe care timpul îl va lăuda şi talentul îl devorează pentru a fi fără asemănare, cel mai iubit între pământeni, pornit către glorie, deşi unii îl sfidează, frustează, îi pun pedică, bețe în riate, el rămânând un  intrus, risiputor ori cu talanții înmulțiți cu har, că talanții nu se îngroapă , ca Iisus Hristos printre apostoli şi păcătoşi, ca un Solomon predicator, dar vrăşmaşii îl pizmuiau că-i cel mai tare printre prejudecăți, însă el, Marin Preda, cu piticii lui de mână şi la pas cu Albă ca zăpada, cu o Scufiță Roşie, era ac pentru cojocul lupului care mâncase pe cei trei iezi, motiv pentru rusoică ca să-l ucidă, că rusoica îi dase fantastică, îi dase vodcă în loc de apă, deşi avea mare nevoie de apă în ace vreme a nopții, cineva urzise, motroşise, țesuse smâcul, capcana, în care realist căzuse, deşi, se nega,  c-aveau ocazia de-aş pune planul de-al omorâ în aplucare, în practică , să puie capăt ascensiunii sale scriitoriceşti şi escaladare carpatice-mioritice către Everest, dar cum să fie un alt român de vâlvă la lume, genial la paralela 45, ca Eminescu, Iorga, Labiş... eccetera, eccetera, că n-am la mine cetera, că ei, bandiții contra umanității şi-au curățit, calculat expert jocul de a-l suprima cu zel calea fiind condusă, manipulată, către înteres, că le rămânea manevra, întreprinderea lor obscură, fără obstacole? pentru asta i-au ciuntat aripile acestui mare om împuşcându-i zborul de vultur către vârf, pentru asta îl invidiau, că era o glorie a neamului românesc şi nu se putea fără al îndepărta de viață, de artisticul şi ancestralul său, care-l promova pe Arca Salvatorului. "Dreptul de a candida la fericire"e piesa de teatru adramaturgului Ştefan Mihuț din Coldău,Beclean,un venerabil cetățean,veritabil prozator, cetețan de onoare a Dejului, aici funcționând şi ca jurist, aici descifrând starea precară politică ilustrată în proza romanele lui D'quila (Gheorghe Luchian) strămutat în Floreşti, Cluj, după moartea soției sale, de pe Dealul Florilor, un cartier din aşezatul şi înfloritorul oraş-municipiu Dej,oraş unde venea dejeanul scriitor şi critic de pe podul de pe lângă Tribunal, cum dai către Combinat să salute cu Servus Someşul, un salut tandru şi mândru, transilvano-ardelean, pe locuri pe unde a poposit şi Eminescu venind de la Blaj, după cum scrie, bine documentat, realist consemnând  în cartea sa "Someşeni în spiritul eminescian", profesorul de Limba şi literatura română şi directorul Muzeului de Istorie Municipal Dej, Emil Lazăr, om sobru şi harnic cercetător scriind şi despre haiducul maramureşan Pintea de la Mogoja, la muzeu aducând şi steaua cu care a colindat Pintea pe când era prunc acasă în sat. N-o fi ajuns la tine Pr. Costin Necola din Focşani (vorbăria lui mă fascinează cu vorbele înțelepte care-mi pătrunde cu înțelepciunea lor până rărunchi, plămâni şi inimă, în joaca noastră copilărească fiind câteva întrebări de cultură şi perspicacitate: -"Câte ouă mânci pe inima (stomacul) goală (şi de ce-i zici in inimă şi nu altcum? Apoi câte ouă ouă găina pe lună? Ce-a fost mai întâi la popa la poartă: oul sau găina (şi îngăimăceli, "râsuri", enigme erau cu carul dând peste cap inteligența şi învățându-se filozofic, cum pe băncile şcoli nu se învăța, nu se scria pe tăbliță, în biserică, corabia Màntuirii, cum zice cu bun simț popa din Focşani ştiind, ca Mircea Eliade sau Constantin Noica ce zice cu mustul dulce aromat de struguri presați în presă, ca să dea aromă şi nepăsare vieții, că nici lor nu se explica de ce în Bucegi cel ce ajunge pe unde a umblat Burebista, Deceneu, Zamolxis şi Decebal îți recapeți puterile, te reîmpospăstrezi reâncărcându-te  energic, ca şi cum ai fi omul gata pregătit să întoarcă brazda gliei, ogorului, că pruncul din iesle tot ce atinge în binecuvântare înverzeşte şi înfloreşte rodind ca toiagul din mâna lui Aron, care are magia să lovească stânca ca să țâşnească din ea izvor de apă îndestulătoare pentru însetați, flămânzii lui Moise fiind îndestulați, săturați, cu mană cerească în rătăcirea lor de calvar prin pustiu înaintânt 40 de ani către Canan, Țara Făgăduinței, c-astfel de puteri avea toiagul purtat de Aron, când tot cu el s-a despicat Maria Roşie, ca soarele să vadă întâia oară adâncul nisipos al mării (se povestea toate în joaca noastră a copiilor, o înțelepciune şi o minune în repertoriu nostru a obraznicilor la ieşirea noastră a pruncilor dincolo de curte şi vranița care da în drumul pe care trecuse ciurda: ici colo parfurmând oile, vitele,cu baligi la scoaterea în hotar la păşunat, scoase în zori, la cântatul cocoşilor, deşi n-au pre mers cum îi trăsnise unui paramentar prin minte, că ele baligă si urină de-a lungul şi de-a latul drumului şi nu-i igenic pentru finuții la care la nas n-ajungem nici cu prăjina, dar mai eco-sănătoasă decât iazurile poluante şi stresante a oraşului ce dă impresia de apocalipsă aici la oraş şi zgomotul, gălăgia, vacarmul, fiind stresant, schizofrenic, cum zice neurologul târnăvean Dr.Rusu Vasile-Marius, care nu se plafonau şi să coaste vieți, că el e un Dumnezeu pentru pacienții lui de la Recuperare: Neurologie nr.1, etajul 4 , unii pacienți motivat, chiar zicându-i maistrului, medic conştincios, cu inimă de aur, îi ziceau pentru calitățile lui umane, ca specist cu punct ochit, punct lovit: "Doctorul fără de arginți"). Părintele Constantin Necula e om realist, ieşit printr-un drept de a fi din canoanele religiei într-un respiro larg deschis către bine, prin stil şi model ortodox aparte, de dragoste şi dor că imoralitatea se află în aceeaşi măsură, ca moralitatea în religie, după cum zice Sigismund Freud austriacul neurolog, la care pare-se, că orice persoană e mai presus de moarte, după litera biblică nescrisă în normalitate de crudă realitate, cu un divin a înțelepciunii pământene: un trabuc fiind tot pipa lui Letu care avea pipa în gură aprinsă, dar el tot neatent cum era şi-o căuta în Sâmpetru-Almaşului, ca Dumitru cu pipa tot în gură, şi- o căuta prin Ciubăncuța: genial popular, ca Ipu şi cei de o teapă, ca noi strălucitori la paralela 45, cum ne stă bine nouă şi la neamul nost întru rost luminos şi folos, ca pildele pilduite de Iisus Hristos, ca să ne învețe no, ce-i demn de învățat şi de urmat cu cinste de când există pământul românesc, că acasă mi plata domnului, iubirea, ca să fim vulnerabili din cauza ei, c-atunci când ne pierdem obiectul iubirii suntem nefiericiți, cum sunt şi eu pierzând-o pe Vica, care-mi porunceşte parcă:
- "Scrie, Pavele, ca să-ți găseşti prin scris liniştea şi împăcarea, că doar lipsa de preocupare naşte monştri şi te departă pe pustii de fericire."  După Freud:
- "Când oamenii mă critică, ştiu cum să mă apăr, însă sunt lipsit de apărare în fața unei laude".
Vica cotcodăceşte hâşită şi speriată de pe cuibar:
-"De  ce am purta grija altora semn, că suntem mai răi, ca vrăjmaşii noştri, care ne numără vaietele, icniturile, smiorcăiturile de coadă de câine, cu care ne dăm mereu în spectacol, de parcă cine-am fi şi-n ce rol principal ori mai degrabă premiați pentru rolul secundar, singular şi unic, de tri pițule" (ştie ce zice, ce vrea şi ce încovrigă şi ceilalți hâzi, puşi mai pe rău la orice mişcare a ta, ca şi cum te-ar voi cu mâna întinsă, fără să ştie de ce, că nu le-ai făcut nici un rău, deşi Iisus era bun şi atârnând în cuie pe cruce între cei doi tâlhari, că şi plin de junghiuri, plin de durere sfâşietoare el a grăit sincer, dulce, iertător:
-"Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac! "Era şi el în piele de om, care îndoindu-se în grădina Ghețimani se rugă Tatălui ceresc:
-"Ia, Doamne, paharul aiesta de la mine!" Şi parcă ar fi zis:
-"Sunt om şi ca om, cu păcate, Doamne, cât frunza şi iarba de ce trebuie să sufăr peste puterile omeneşti, dumnezăieşti !?") Vica era convinsă după credința ei, că i s-a dat să sufere ca o Precestă şi atunci de ce ar da înapoi, de ce ar abandona lupta dată nouă oamenilor, nouă, pâinii de o ființă fiindu-ne dat să chinuim: femeile să nască cu durere şi să îngrijească crescându-şi cu canon pruncii, suferința fiind un neajuns, să asude, transpire, pe drumul binelui către picăință şi mântuire, o încercare la care omul e supus spre biruință, spre o cinvingere, după cum mărturisesc bătrânii, că este o cale cu dincolo, cu un drept la veşnicie..., se tot scoti şi resocoti Vica îngenunchetă să nască pe Daria-Loredana (însă până a ajunge la acest pas la câți doctori specialişti n-a umblat, că nu rămânea însărcinată cu mine, fiind mai bine de 8 ani de când venise de la Tudorel Celemen şi nu se mai culcase cu nimeni şi răbdase stoic, tot de teamă să nu rămână groasă, deşi preşedintele ceapeului purcelul Crăciunaş Lucian "Purcelul" puicărise pe lângă ea şi i se milogea ca un cerşetor să-i dea pizdă, polițaiul Chioreanu din Moigrad, care tot căuta ocazii şi-i făcea promisiuni, apoi Ciucaş din Blidăreşti... dar aviz amatorilor, penultimul milițianul şef de post la Recea-Crustur, Chioreanu lui Dumnezeu, i-a făcut o fată la Vica lui Gogu din Escu, iar ultimul Cornel fugise în cele din urmă cu profesora de română Pulbere Elena din Lona, Dăbâca, fugise în Fundu-Moldovei la mină, însă după ce pierduse pruncul Elena, ea-l părăseşte pe primarul Cornel Ciucaş pentru un şofer care şi el o înşelase pe profesoara la care Ciucaş nu-i mai făcea față, deşi rentors în Recea-Cristur, nevasta-sa, cea pe care o părăsise îi mai naşte două fete, că lor bărbaților în multe cazuri îşi fac rând în afara căsniciei să şi-o scuture şi apoi să plece ori înapoi la casa lui ori la dracu-n praznic şi descurcă-te muiere păcălită şi creşte-i progenitura, că în fond şi-a făcut plăcerea şi apoi pocnind cu bici pe lângă boi, e mai uşor decât să-şi asume răspunderea, i-i mai uşor să-şi pună coada pe spinare şi să rămână de vină întodeauna cățeaua care a dat din coadă..., c-asta-i povesta de pomină a Evei. Daria venită din sat, că n-are stare ca "Busuioc", Itu Adrian din Ciubanca, om fără astâmpăr în dorința să mai facă ceva:
-"Numa' Burdeosu să dau mâna cu el şi să mă pipăie ca pe "Cecana", el, ca Puții lui Teodoru Peticosu, a lui Teodoru Luchi, Criste Iulian, a cărui nevastă a ieşit din aşternutul lui cald, când dormea, ca să-i facă plăcere lui Gusti Geaca, Augustin Mânzat, tractorist ajuns însămânțător artificial, c-a lăsat pâinea de grâu pe cea de secară cum zice activistul de partid Cuasc Panticeu, Mureşan Vasile, ca să devină: taur pe bicicletă cu sula-n servetă şi ultimul răcnet a carpaților: preşedunte de ceape, colectuv, care nu cu prea multe discuții o convinse şi cu ştirea ei s-a urcat în podu'poeții la Puții acasă, că-i erau cornele uterine legate la Valentina, deci era în imposibilitatea de a mai avea prunci, dar cu călcâiele era aprinse, în călduri, ca orice nevastă normală, născătoare de Dumnezei, după cum îmi spuse, chiar ea, ca o chemare la nunta femeii care s-ar dezlănțuii ca mâțele în săptămâna brânzei, a nebuniei isterice femenine, însă el, Iulian, se trezise din beție şi pipăind aşternutul se dezmeticise dându-şi seama, că-i singur cuc în pat... şi sărise ca ars şi ieşi în şură să-şi vadă de bivoli şi acolo un sunet, ca de doi înciotricați, care s-ar durgăli... Căutând să urce pe scară şi Gusti îşi întrerupse plăcerea smulgându-se de pe ea, sărise ca un iepure din tufiş şi prin spatele şurii se pierdu ca un fur în noapte... Puții se certă cu Valentina lui Ion Mureşan, secretarul P.C.R. din Ciubanca, dar după câteva zile, ca şi cum ar fi pețit-o din nou, a readus-o acasă pe draga lui dragă, ca şi cum ce ştie un sat, el nu şti, totul a trecut cu noaptea şi a ieşit la spălat) numa' prostii aud de la Iulian după ce îi murise Valentina, care până a deveni poştăşiță la nunta lui Ion Beldean din branişte se refugiase la Heteş Vasile în şură cu poştaşul afemeiat înainte de a deveni ea poştaş. Crăciunaş Silviu îl avea frate cu Lucian, cel, care ar fi voit-o pe Vica la partide de sex, deşi cununat era cu Susica Cucului, dar Ileana spre ghinionul Valentinei şi lui Silviu venise până acasă de la nuntă şi băută cum era nevasta lui Heteş, a căuaciului-fierar strigase în plină masă de ospăț cum o dat peste ei pesteolaltă, Iulian îmi tot zicea, zice Daria, altfel decât boşorogul Burdea, el rezărvându-se doar la pipăit, eventual să făcă apropo prin semne ca un mut, apripo de Gică, Gheorghe Crăciun, că mi-ar fi făcut-o, însă Iulian"Puții:
-"Daria, trăieşte-ți viața, că-i scurtă" şi numa prostii de capul lor...", c-ar vroi un ospăț a plăcerilor, a instinctelor, ospăț al deavolului. Noi ne bucurăm unii pe ceilalți. Daria îşi face fel de fel de impresii gândind că ceilalți îi fac rău, deşi celailalți nu-s monştri, după informația ce o am, că în capul ei e un amalgam, un spectacol talmeş-balmeş însă doar al ei de care nu-o poți dezbara, mamă-sa sau inconştientul ei fiind un magistral în care ea crede, deşi totul ține a imaginației bolnave crescută fabulos născută şi din animația datorată din cauza fobiei fricii, din cauza unei istoriei meşterite de la Vica, care avea o slăbiciune a ei moştenită la rândul ei lade câte naivități, superstiții, credințe naive există în mediul satului, c-ar exista în realitate o magie, farmece, vrăji făcute de un alt țăran/țarăncă, cu pricepere, meşteşug, în acest sens, în care un intelectual instinctual nu crede c-ar exista, c-ar ține totul de basm, de fabulație, de un altfel mod de a fi fortificat forte, că-i doar o gogoşă, dar Daria crede în tot ce şti de la mamă-sa Vica, c-ar exista răul şi astfel, deşi faci dragoste, sex, că-i o chemare străbună, un natural animalic, o normalitate, un drept de a trăi artistic, ca orice femeie normală, aptă, cu apetitul iubirii, împreunării, care te face să străluceşti şi realmente te simți bine, fericită şi înebunită de adrenalina care bate neuronii, dă emoții, te îmbujorează, că-i ceva social, uman, pur şi simplu sănătate trupească fără a te mai simți întemnițată, nefericită că nu-ți  turează motorele în acea necesitate, c-aşa e viața cu ce a dat Dumnezeu, fără Dumnezeu neexistând o bucătărie cu living a existenței cu rezoluții de a trăi cu obiectivul normal în Arca prezentului, cu aduranță, că dragostea e frumoasă şi la zero grade, deşi Daria nu-i o artistă, dar e cu lucrurile făcute bine cu ce e să se întâmple prin firescul lor, că ea nu înterpretează nimic, ci trăieşte cu gură prea mare şi cu propria nedumerire peste care trece luptându-se cu sine să treacă peste prejudecățile satului plin de bârfă la marginea şanțului la grămadă (vezi "la mălini", dar ea nu se uită nici după prejudecățile fraților pocăiți făcând ce crede ea, nu ei, că nu-i de făcut, însă viața îți pune prin Ironiada capul lui Ioan- înainte mergătorul, pe tava, tipsia de aur, a vieții şi ea se pune pe ea însuşi, ca femeie exuberantă, se sacrifică cu propria expunere, cu propria bătaie de cap, pe Vica nemaiputând-o consulta impecabil, cu ce crede, că-i foarte corect, că nu ea inventează telenuvela vieții de care-ți place, curajul ei, e de ce îşi asumă plină de curaj cu tot incredibilul credinței: a ceea ce-i ea, ca femeie rămasă în singurătatea ei cu ea însăşi, cu greul care nu merge în contra sens, că nimic nu merge ca pe roate, totul tocându-te, zbuciumându-te-n goana după un mai bine întru drept de a fi zi de zi om cu picioarele pe pământ, obosită şi cu tot şi cu ce nu-i plăcut, că până şi bucuria e o povară, o citadelă sfărâmată, c-aşa-i viața o continuă luptă fermă cu tine însuți.

PR-F&BT.