luni, 21 iunie 2021

IOAN MICLĂU-GEPIANU - Calea Luminilor !

 



IOAN MICLĂU-GEPIANU: Calea  Luminilor !

 

 

        Privesc la norii tulburi, privesc la oameni tulburi, apoi la pomii din gradina mea.

Încerc filosofia omului simplu din popor, căci cu cei din cultură și educația de azi nu te prea poți prinde a filosofa. Totul e ceva de nedescris, pare o negură  ce se stratifică spre a atinge neapărat punctul de rupere a norilor. Aceasta rupere are sa fie, vorba lui Nemoianu, apropierea de adevăr, iar eu o numesc “Calea luminilor”.

      Unii pomi din gradina mea, sunt așa de bătrâni încât li se usucă crăngile, nu mai dau nici fructe. Primul semn care mă face sa sesizez uscarea este ipotența și lipsa de sevă din care să înmugurească  noi frunze/idei vorbind despre oameni!

Aceasta mă face să mă gândesc la noi și tinere  plante, care trebuiesc în gradină/Țara, căci despre această gradină vorbesc, așadar mă preocupă grija de creșterea acestor tinere mlădițe ce vor aduce în continuare rod și înfrumusețarea gradinii dădătoare de viață! Căci este grădina noastră cea dovedită cu actele Istoriei din veacuri imemorabile, ce alte dovezi se tot caută dacă avem noi dreptul la pășunile mioritice!? Auzi-ne Doamne Dumnezeule Sfinte din Ceruri!

     Se apropie ruperea, vânturile sunt și mai aprige, și înțelegem limpede ceea ce ne avertiza  Adrian Botez, despre acea agresiune contra tinerilor mlădițe, contra  acelor mlădițe cu misiunea naturală și sfântă  a asigura continuitatea vieții grădinei Maicii Sfinte,  a îngrijirii rădăcinilor/tradțiilor Neamului, căci tinerii sunt pomii acestei grădini romanești atât de necesară a fi îngrijită.

     Calea luminilor se întrezărește, iată, fulgerele ce spintecă norii tulburi/apogeul uscării politice la popoare! Fulgerele din lume, lunecarea apelor și pământurilor, din orbecăirea “de-a baba oarba” între țările Europei, uscarea financiara a băncilor năpădite de corupții și înșelăciuni. Dumnezeu vede, și știe că,  îndreptarea minților oamenilor lepădați de acea iubire, de acea cale a păcii din suflete, trebuiesc refăcute!  Dumnezeu este Gradinarul cel harnic și sârguincios care va îngriji grădina  Maici Domnului, curățind-o de uscături…, înșelătorii și îmbogățiri din furturi, precum si de profeții mincinoși cărora le sclipesc ochii la vederea averilor și luxului.

     Să nu ne alipim întunericului, ci să observăm luminile adevărului ce se apropie!”

Părinților, și numai părinților le revine sarcina creșterii sănătoare a copiilor lor!”

Cu revoluțiile s-au văzut impactele, întindeți-Vă mâinile frățește cu cei de aproape sau de-departe, păstrați-Vă sângele și sufletele, iubiți-Vă familiile, vatra, casa și masa, căci acestea merită marile sacrificii! Iar scaunele domniilor sunt în mâna lui Dumnezeu, care îi ridică sau îi coboară după faptele lor! Păcatele sunt ale tuturor, răsplata nu a lipsit însă niciodată, chiar dacă vine mai încet ori mai cu răbdare, și să nu uităm căci aceasta, spun Sfintele Scripruri, poate ajunge până-n a patra generație a unui făcător de multe rele poporului sau aproapelui!” Și raiul și iadul sunt realități pământene, omul pământean și le face,  căutând după bine dăm  răul altora!

”Conducătorul bun este acela care-și iubește sincer pe cei ce-i cârmuiește, iar pe vecinii săi cu ură nu-i vorbește, nici înșeală și nici asuprește”.

 ( articol revăzut).

 

 

 

*

 

SCARA MINȚII

(Versiune nouă)

 

 

~*~

 

Neștiută ar fi lumea,

De n-ar fi omul s-o știe,

Frumuseți, iubiri asemeni,

Negăsite-ar fi să fie!

 

Omu-i geniul naturii,

Rază-n infinit și mare,

Un Phoenix ce de-a pururi

Naște din sfințitul soare!

 

Secoli mari, cu minți și genii

Se tot trec spre infinit,

O plimbare de imperii

Închise-ntr-un circuit!

 

Calea-i însă cu victorii,

Sau cu-nfrângeri presărată,

Omenirea-i când în glorii,

Când în lacrimi aruncată!

 

Noi, sperând pe muchea gropii,

Visăm aripi îngerești,

Și-nălțându-ne ca plopii,

Dorim stelele cerești!

 

Fiul Sfânt acolo este:

”Să privim cerul sublim

Iar dumnezeeasca zestre,

Prin inimi să o primim!”

 

 

~*~

I.M.Gepianu

2/8/2019

 

 





Papa Ioan Paul al II-lea - În Grădina Maicii Domnului

 


În Grădina Maicii Domnului

10 Decembrie 2014

 



 

Afirmaţia că România este Grădina Maicii Domnului, făcută de Papa Ioan Paul al II-lea, în mai 1999, la Bucureşti, a rămas, pentru mine, fără o explicaţie concretă, până la un sfârşit de lună noiembrie.

 

Era în ziua de 27 noiembrie 2008 şi întâmplarea a făcut ca la Piatra-Neamţ să vină, cu probleme legate de nişte acte, un nemţean ajuns călugăr la Vatican, evident într-un ordin catolic.

 

Din vorbă în vorbă, Ioan Cobzaru, aşa îl cheamă, mi-a arătat medalionul Fecioarei Maria făcut în urma apariţie Maicii Domnului în bisericuţa mănăstirii din Rue du Bac din Paris, pe care este scrisă o rugăciune devenită foarte cunoscută: O, Marie, zămislită fără de păcat, roagă-te pentru noi care alergăm la tine! Cea căreia i se arătase Fecioara, în 1830, la Paris, Ecaterina Labouré, era ridicată la cinstea altarelor şi trecută în calendarul catolic chiar a doua zi, pe 28.

 



 

Ioan Cobzaru a povestit că a reuşit să ajungă în patru locuri de pe pământ în care s-a arătat Fecioara Maria, printre care mănăstirea de pe această stradă din Paris, dar şi la Medjugorie sau Lourdes. Nu venise la Piatra-Neamţ cu speranţa că va vedea încă un astfel de loc, dar îmi spunea că afirmaţia Papei Ioan Paul al II-lea despre Grădina Maicii Domnului avea ca suport, după părerea lui, o apariţie a Maicii Domnului la Bisericani, în apropiere. Nu a fost mare lucru să ajungem, după zece kilometri făcuţi pe asfalt, la locul acesta.

 



 

Povestea apariţiei Fecioarei Maria într-un stejar de la Bisericani este consemnată în tradiţia locală şi pe o frescă din paraclisul ridicat deasupra locului. Se spune că un sihastru din munţii Bisericaniului a hotărât ca, împreună cu ucenicii săi, să meargă la Muntele Athos, în Grădina Maicii Domnului, după ce tătarii le arseseră locaşul de cult. Numai că, la scurtă vreme după ce s-au pornit, călugării au fost opriţi de o apariţie miraculoasă: Fecioara Maria le ieşise în cale într-un stejar de pe marginea drumului.

 

Dialogul, consemnat în viaţa Cuviosului Iosif, cel care a fost proclamat sfânt în anul 2008, a fost următorul: Unde mergeţi? La această minunată vedere, ei au răspuns: Ne ducem la grădina ta! Întoarceţi-vă, le zise Maica Domnului, căci şi aici este grădina mea.

 



 

În amintirea acestei minuni, ei au aşezat în stejar o icoană cu chipul Maicii Domnului. Mai târziu, Schitul Cuviosului Iosif s-a numit Schitul Bisericani, adică al evlavioşilor, pentru că monahii se rugau aici cu lacrimi şi mulţi se vindecau de boli, cu rugăciunea şi binecuvântarea Cuviosului Iosif.

 

Ştiam de această tradiţie de ceva vreme, dar nu îi dădusem importanţă decât după ce l-am văzut pe călugărul de la Vatican cum îngenunchează şi se roagă în faţa cioatei şi a icoanei din paraclisul de la Bisericani. Mi-a spus după aceea cât de bucuros este că a reuşit să vadă încă un loc de pe pământ în care s-a arătat Fecioara Maria.

 

Am cunoscut Bisericaniul pe vremea în care era doar Sanatoriu TBC. Pe atunci, un misterios călugăr bătrân locuia singur, ceva mai la vale de sanatoriu, într-o casă peste drum de care ardea permanent o candelă. Era stejarul despre care atunci nu ştiam nimic. După revoluţie, a fost posibil ca obştea monahală, risipită în urmă cu mai bine de o sută de ani, să se întoarcă în locul pe care l-a păzit acel călugăr.

 



 

Acum, în paraclisul ridicat deasupra stejarului din care nu a rămas decât o cioată, trecând prin pardoseala construcţiei şi fiind păstrată într-un cub de sticlă, ne este gazdă un călugăr tânăr, care ne povesteşte despre stejarul în care a avut loc apariţia şi despre icoana miraculoasă amplasată apoi în locul apariţiei.

 

“Sunt vreo treizeci şi ceva de ani de când stejarul a fost tăiat, chiar de directoarea sanatoriului de atunci, care a dat ordin să fie tăiat stejarul şi care, la 40 de zile de la aceasta, a paralizat pentru ce a făcut. În cinstea acestei minuni, Sfântul Iosif, stareţul de atunci, a făcut această icoană, care este una deosebit de sfântă şi făcătoare de minuni. Icoana este foarte veche, are peste 400 de ani şi a stat în acest stejar foarte mult timp. A fost de foarte multe ori luată sau furată, dar, prin minune dumnezeiască, venea înapoi. Semn că aici Maica Domnului, cu gura ei Sfântă şi Dumnezeiască, a spus că este grădina Ei”, ne spune protosinghel Mihali Serafim, stareţul mănăstirii Bisericani.

 

 

 

Amplasarea Mănăstirii Bisericani

 

Aflată la mică distanţă de Mănăstirea Bistriţa, dar mai retrasă în munte, Mănăstirea Bisericani convieţuieşte acum cu Spitalul de Pneumoftiziologie Bisericani, fiind amplasată, după un drum cu serpentine, pe un versant cu expunere la miază-zi, o altitudine de circa 650 m şi pe care, se spune, ajunge aerul chiar de pe platoul superior al Ceahlăului, purtat de nişte curenţi atmosferici.

 

 

 

Mărturii

 



 

Apariţia miraculoasă a Fecioarei Maria în stejarul de la Bisericani a fost pictată, la începutul secolulului al XVI-lea sau în secolul al XVIII-lea, într-o icoană care se păstrează şi astăzi ca făcând parte din catapeteasma bisericii vechi a mănăstirii, cea din curtea actualului Spital de Pneumoftiziologie.

 

Fecioara este reprezentată aici cu Pruncul în braţe, ambele personaje sfinte având aură în jurul capului. În imagine apare şi unul dintre ctitorii bisericii, în ipostaza votivă clasică.

 

O altă reprezentare a apariţiei Fecioarei la Bisericani este contemporană şi aparţine pictorului Ciprian Istrate din Piatra Neamţ. Aceasta este pictată, în frescă, pe peretele din dreapta al paraclisului. În respectiva imagine, Fecioara nu mai are Pruncul în braţe. Conform mărturiei lui Ciprian Istrate, această scenă i-a apărut în vis, astfel, înainte de a se apuca să o picteze. (Text şi foto: Mihael Balint)

 

 

 

Istoricul oficial al Mănăstirii Bisericani

 

Mănăstirea Bisericani este ctitoria voievodului Bogdan al III-lea Vodă, la anul 1508-1512, fondată pe temelia unei biserici din lemn, cu hramul “Buna Vestire”, din a doua jumătate a secolului al XV-lea, care a fost construită de sihastrul Iosif şi ucenicii lui, veniţi din pustiul Iordanului.

 

Această biserică a fost incendiată şi jefuită în anul 1498 de către tătari. După arderea bisericii, Cuviosul Iosif şi ucenicii săi s-au hotărât să plece la Sf. Munte Athos (în Grădina Maicii Domnului), dar plecarea spre Athos a fost oprită de un eveniment miraculos prin arătarea Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu, într-un stejar, vorbindu-le:

 

– Unde plecaţi, părinţilor?

 

– Cuviosul Iosif răspunde: La Sf. Munte, în Grădina Maicii Domnului.

 

– Nu plecaţi, şi aceasta este Grădina Mea, le-a răspuns Maica Domnului.

 

 

 

Acest eveniment a fost pictat la iconostasul Maicii Domnului din biserica voievodală în anul 1517. Minunea a fost auzită şi de domnitorul Ştefan cel Mare şi Sfânt, care (după mărturia istoricului Nicolae Iorga) avea să pună piatra de temelie a noii biserici cu acelaşi hram, iar zidirea ei a avut loc în timpul domnitorului Bogdan al III-lea (1504-1517).

 

– În anul 1627 Miron Barnovschi şi mama sa Elisabeta construiesc primele 3 turnuri ce marcau tot atâtea colţuri ale incintei şi logofătul Dumitraşcu zideşte turnul cel mare din colţul sud-vestic, iar în următorii ani se construiesc şi zidurile de incintă;

 

– În anul 1637, în timpul domniei lui Vasile Lupu, s-a construit un corp de chilii, trapeza (sala de mese), clisiarniţa (camera pentru veşminte şi obiecte de cult).

 

La începutul secolului al XVIII-lea, Mănăstirea Bisericani continuă să rămână unul dintre cele mai importante aşezăminte monahale din această pate a ţării. Pe harta întocmită de Dimitrie Cantemir, printre puţinele obiective consemnate pe valea Bistriţei figurează totuşi Mănăstirea Bisericani. Dar biserica lui Bogdan al III-lea, cu adaosurile ei din 1637, începe să se ruineze şi în 1786 este refăcută din temelii, după cum aflăm din pisania de la intrare:

 

“Această sfântă biserică ce se prăznuieşte Buna Vestire, fiind zidită de Ştefan Vodă fiul lui Bogdan Vodă, din leat 7020 (1512) şi fiind învechită şi pornită spre răsipire s-au prefăcut din temelie de iznoavă cu ajutorul şi mila lui Dumnezeu, în zilele luminatului Domnului nostru Constantin Dimitrie Moruzu Voievod, prin silinţa şi osteneala ieromonahului Ioil, egumen de Bisericani, leat 1786, iunie 29”.

 

În legătură cu cele cuprinse în pisanie se impun două observaţii. În primul rând, data primei zidiri (1512) este eronată, deoarece Ştefăniţă Vodă a urcat pe tronul Moldovei abia în 1517 şi nu este exclus ca cel ce a realizat această inscripţie să fi copiat greşit data respectivă de pe cea originală. Pe de altă parte, s-a constatat că refacerea din 1786 nu a fost chiar totală, deoarece s-a mai păstrat pronaosul din 1637 cu camera clopotelor de deasupra sa.

 

Biserica nu are pictură decât pe bolta turlei şi pandantivii bolţilor, iar catapeteasma din 1786 este de o rară frumuseţe. Între secolele XVI-XIX, Mănăstirea Bisericani se enumeră printre marile mănăstiri din Moldova, deoarece numărul monahilor ajunge la peste 800, având rânduială de slujbă achimitică, cu călugări erudiţi, unde s-au tradus din limba greacă şi slavonă mai multe cărţi de cult şi învăţătură duhovnicească, existând o şcoală de grămătici. La începutul sec. al XIX-lea s-au ridicat toate chiliile din jurul bisericii din piatră şi cărămidă, precum şi stăreţia şi paraclisul cu hramul “Sf. Mare Mucenic Gheorghe” din partea de S-E.

 

După reforma agrară din 1864 a lui A.I. Cuza, Mănăstirea Bisericani intră într-un declin, micşorându-se numărul vieţuitorilor, regele Carol I o transformă abuziv în penitenciar, iar în anul 1911 a luat fiinţă un azil pentru oameni bolnavi de tuberculoză, care ulterior a devenit Sanatoriul TBC, care se află şi în prezent în fostul ansamblu al Mănăstirii Bisericani.

 

 

 

Cu binecuvântarea IPS Daniel, în 1998 s-a construit pe locul unde s-a arătat Maica Domnului Cuviosului Iosif un paraclis cu hramul “Acoperământul Maicii Domnului”, care include şi trunchiul stejarului, şi s-a sfinţit în 1999, octombrie 3, la împlinirea a 500 de ani de la evenimentul miraculos.

 

 

http://www.dozadebine.ro/in-gradina-maicii-domnului/

Sursa: PR-F