luni, 1 iunie 2020

Ioan Cojocariu - Regina unui vis împlinit




Regina unui vis împlinit


Despre Regele Ferdinand și Regina Maria am auzit târziu, și nu dintr-o carte de istorie dupã cum s-ar fi cuvenit, ci din paginile îngãlbenite ale unor ziare interbelice aflate în podul casei bunicilor. Eram atât de fascinat și încântat de portretele lui „Ferdinand Întregitorul” și a „Reginei care ne-a unit” încât le-am decupat din paginile ziarului și le-am atașat în albumul de activitãți desfãșurate peste varã.

Și cum nici un lucru bun nu rãmâne nepedepsit, povestea a avut un sfârșit nefericit, pentru cã odatã descoperite dupã începutul anului școlar, au condus la convocarea pãrinților la școalã, și la o vizitã inopinatã la casa bunicilor finalizatã prin confiscarea cãrților, revistelor și ziarelor din podul casei. O problemã cu autoritãțile pentru familia mea, și o mare pierdere pentru mine, care nu citisem decât o micã parte dintre ele.

Pentru noi cei care nu am avut acces la istoria adevãratã a poporului român, necunoașterea acesteia poate fi o scuzã, dar pentru tânãrul de astãzi care stã pe Facebook în loc de a citi o carte de istorie și viseazã a deveni polițist, necunoașterea istoriei este un handicap asumat, care poate duce la repetarea acesteia și la consecințe dramatice pentru generațiile viitoare și pentru destinul națiunii române.

Personalitatea marcantã a Reginei Maria am descoperit-o mult mai târziu, dupã Revoluția din 1989 citind „Maria, Regina României. Povestea vieții mele” publicatã de Editura Eminescu în 1991. Lucrarea autobiograficã a Reginei Maria „The Story of My Life” fusese publicatã inițial la Londra în limba englezã, în care a fost de altfel și scrisã, între 1934 și 1936.
Maria Alexandra Victoria s-a nãscut la 29 octombrie 1875, la Eastwell Park, Kent, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei fiind fiica Ducelui Alfred de Edinburgh, al doilea fiu al Reginei Victoria, și a Marii Ducese Maria Alexandrovna, unica fiicã a Țarului Alexandru al II-lea al Rusiei. Astfel Principesa Maria a fost nepoata Reginei Victoria a Marii Britanii și a Țarului Alexandru al II-lea al Rusiei. Ea a devenit soția Principelui Moștenitor Ferdinand al României în 1893 și Regina Maria în 1914 odatã cu moartea lui Carol I și cu încoronarea lui Ferdinand ca Rege al României.

Cum era Principesa Maria în tinerețe vedem din caracterizarea unui martor al adolescenței sale „Credea în regi și in misiunile lor, dar și in drepturile lor. Nu era trufașã, dar nici umilã, ci regalã din rãdãcina pãrului pânã la tãlpile picioarelor, imperioasã, aprinsã, activã, fetița plinã de bucuria vieții și de credințã în rasa ei”.

Cum era „Doamna noastrã Maria în mãrturisirile sufletului ei” ne spune Nicolae Iorga în articolul cu același nume din „Revista Fundațiilor Regale”, an V, nr.8 din august 1938. „O misticã sacrã se desfãcea pentru dânsa din dureroasele amintiri și din speranțele îndãrãtnice. Esența ei o adusese de acasã. Crescutã într-un protestantism oficial fãrã care nu poate fi cineva membru al dinastiei engleze, dar având înainte ortodoxia slavã a unei mame care nu-și închinase legea înaintea situației celei nouã, ea avea de la început o profundã religie proprie, în care-și cãuta îndemnurile cele mai puternice și mângâierile cele mai mari”.

Regina Maria a înțeles responsabilitatea monarhilor asumându-și acest rol încã de la început, a îmbrãțișat graiul românesc, cultura, obiceiurile, portul popular și s-a identificat cu aspirația de veacuri a poporul nostru cãtre unitate naționalã. Intrarea în Marele Rãzboi de partea Antantei, împotriva țãrii natale a Regelui Ferdinand, și legãturile de sânge ale Reginei Maria cu Anglia și Rusia (Regele George al V-lea și Țarul Nicolae al II-lea erau veri primari cu Regina Maria) au fãcut posibilã Marea Unire a românilor.

Regina Maria a fost comandant onorific al Regimentului 4 Roșiori a cãrui uniformã a purtat-o cu mândrie. În timpul rãzboiului a participat pe front la îngrijirea bolnavilor de tifos și holerã, ajungând sã fie cunoscutã drept „Mama rãniților” și „Regina soldat”. Iatã ce scria Nicolae Iorga în „Regina Maria. Cu prilejul încoronãrii”, „Numai din adâncul disperãrii era menit acest neam românesc sã se ridice la culmile spre care râvnise, și zilnica împãrtãșire a Regelui și Reginei cu imensa durere a unei națiuni zdrobite punea temelia moralã a Dinastiei, o prefãcea dintr-un respectat factor constituțional într-un element esențial al vieții naționale însãși.”

Dar cea mai mare contribuție pe care Regina Maria a avut-o la edificarea României Mari a fost vizita ei la Paris din 1919 pe durata lucrãrilor Conferinței de Pace. Întâlnirile acesteia cu Georges Clemenceau, prim ministrul Franței, cu președintele Franței Raymond Poincare, cu prim ministrul Marii Britanii Lloyd George și cu președintele american Woodrow Wilson au contribuit decisiv la semnarea la 4 iunie 1920 a Tratatului de la Trianon care a consfințit în mod oficial nașterea României Mari.

Întrebatã fiind „De ce a venit la Conferința de Pace de la Paris?”
Regina Maria a rãspuns: „Fiecare țarã are nevoie de o fațã. Deci când vã adunați cu toții pentru deliberãri, vreau ca România sã aibã o fațã. Sunt aici sã fiu acea fațã, sã fac România ceva mai personal decât statistici și hãrți.”
Iatã mesajul pe care ar trebui sã-l dãm întregii lumi despre cine suntem, nu doar niște statistici, un popor din care o pãtrime a emigrat de foame, ci suntem și oameni cãrora ne pasã, și care chiar dacã ne ducem viața printre strãini, vrem ca România sã aibã o fațã de care sã fim mândri.

Cum ar fi fost ca la 100 de ani de la Marea Unire sã ne fi dat Dumnezeu o nouã șansã de reîntregire a țãrii?
Dar nu a fost sã fie, ori nu am meritat-o, fie nu ne-am dorit-o îndeajuns, fie nu a venit încã timpul sau nu s-a nãscut iarãși acea personalitate care sã ne uneascã în realizarea din nou a visului de unitate a românilor, acel caracter care odatã ajuns la putere sã se identifice cu poporul român așa cum a fãcut-o Regina Maria.
Poate cã forma actualã de guvernare, sistemul de educație și promovare socialã și lipsa modelelor umane care sã inspire o viațã trãitã pentru semeni, nici nu permite apariția unui astfel de om.

Regina Maria a fost membru corespondent al Academiei de Arte Frumoase din Paris, prima femeie din lume cãreia i se acordase o asemenea onoare și a fost invitatã de Președintele Franței sã treacã în revistã garda de onoare la Palatul Elysee, cinste ce nu i se mai fãcuse unei Regine prin cãsãtorie.

La 15 octombrie 1922 Regele Ferdinand și Regina Maria au fost încoronați, în Catedrala Reîntregirii Neamului de la Alba-Iulia, ca Monarhi ai României Mari.

„Și ne privirãm fațã în fațã, poporul meu și eu. Acesta a fost ceasul meu, un ceas ce n-a fost dat multor ființe pe lume, cãci în acel ceas, scumpii mei români nu aclamau numai o idee, o tradiție sau un simbol, ci aclamau și o ființã pe care ajunseserã s-o înțeleagã. Strãina venitã de peste mãri nu mai era strãinã. Era a lor.” Maria, Regina României, Povestea vieții mele”.

În toamna anului 1926 Regina Maria efectueazã a vizitã în Statele Unite ale Americii unde a fost primitã cu brațele deschise, fiind în viziunea multora, momentul de glorie al reprezentãrii României în lume.
„Maria!, Maria! Îmi auzeam numele strigat de mii de voci și, dupã obiceiul american, de la geamuri se aruncau lungi ghirlande de hârtie și tot felul de alte bucãțele de hârtie, de la miile de geamuri ale fantasticelor clãdiri, pânã când tot aerul se umpluse de fâlfâiri albe, ca de milioane de pãsãri mari și mici“ scria Regina Maria în jurnalul american.
Indienii Sioux din Dakota de Nord au numit-o „Femeia pe care o chemi” iar indienii Blackfoot din Montana au denumit-o „Luceafãrul de ziuã”.
Când cineva întâlnea un român îl întreba admirativ: „Sunteți din țara Reginei Maria care a fost la noi?”

Regina Maria a pus România pe harta lumii cum nici unul dintre conducãtorii țãrii noastre nu a mai reușit nici înaintea ei și nici dupã aceea. Fie-ți țãrâna ușoarã „Împãrãteasa tuturor românilor” cum te numeau soldații rãniți la cãpãtâiul cãrora aduceai o floare, sã știi cã Dumnezeu a auzit „Rugãciunea unei Regine” și românii nu te-au uitat, drept mãrturie stând aceste rânduri ale unui român pribeag care te pãstreazã în amintire ca pe „Regina unui vis împlinit”.

Iatã ce scria Nicolae Iorga:
„În amintirea vremurilor, Regina Maria va rãmâne, mai presus de toate marile ei însușiri și strãlucitele ei talente, ca însãși voința neînfrântã care a smuls împrejurãrilor vitrege îndeplinirea unitãții naționale”.


............................
pt Observatorul
Ioan Cojocariu
iunie 2020

Toronto, Ontario, Canada








CATALIN AFRASINEI - matrix partea a patra (jurnal pandemic)




matrix
partea a patra

(jurnal pandemic)


~*~

și-această zi fusese dedicată memorialului din sf. elena

o vie

la S

vie

aici lucrurile stăteau la locul lor

înspre N

de la E la V aceeași vie din care se-nfruptau

cei care nu știau Cine este El

mi-era de viață & nu începuse

mi-era de perfectul destin

& acesta se mutase mai încolo

toate cântecele pentru care am fost născut

aveau în de sine nostalgia paradisului

pasărea paradisului cufurindu-se

și iată

acest vacarm tradus din cuneiforme

îmi fusese inundată viața de mii de cântece

și pentru toate acestea bob dylan se dădea mare

avea de apărat un trofeu dacă despre america se poate spune

unicul  trofeu care valorează exact cât am stabilit eu cu dl. dan ravaru

de la o distanță de 9 (nouă ) mii de km

1$   a se achita de către donald trump președintele usa subsemnatului

1$ exilat în propria-i țară mai sus subsemnatului

ca și cum timpul ar avea minuscule dimensiuni

pentru un șef de țară  proptindu-și  bombardierele în taiwan

suferind de o melancolie gravă

începusem jurnal de coronavirus

& de la crâșme

însuși macedon avea o cu totul altă dimensiune a modestiei

de  a fi om pedestru

nu

împărat

uneori ne secondam

eu istoria lui despre ai mei

el  viața femeiuștilor din viața lui

după aceea coboram de la etajul  ,,murire”

o femeie născuse nouă copii și eu trebuia să-l conving pe n. manolescu

să i se acorde un loc de muncă în tot cazul criticului de la românia literară

nu-i făcea plăcere să discute despre ce nu-l interesa fără bani

el

care

înțelegea

totul

din

prima

singurul  președinte pe care ar fi trebuit  să-l aibă românia

mariana avea nouă copii & știa cu cine-i făcuse

pe câmpuri nearate din vremea lui ceaușescu

poemul devine mitologic precum preeria cu iarba sticloasă

(când artiștii nu-și văd de artă)

vine un fel de cutremur

angoasa   o definim

moartea nu

potretul artistului  la tinerețe începe cu moartea&

curcubeul răsare & apune pentru mariana

la unsprezece mii de m în groapa din pacific

i s-a spus pacific

ca și cum nu s-ar fi știut că de-acolo pleacă taifunul

numai sfinții părinți îl pot abate din drum

când vine molima

vine molima

o auzi

o simți

moartea ne încearcă de departe în cearceafuri ude

de la strănut

vârful omu îngropat în nămeți de strănut

vine Îngerul

nimic nu poate să  piară


~*~

CATALIN AFRASINEI















Galina Martea - Scriitorul și profesorul Nicolae Mãtcaș la onorabila vârstã de 80 de ani





Scriitorul și profesorul Nicolae Mãtcaș la onorabila vârstã de 80 de ani



Nãscut la 27 aprilie 1940, comuna Crihana Veche, județul Cahul, Basarabia, Nicolae Mãtcaș (doctor în științe filologice, profesor universitar, doctor Honoris Causa, savant, scriitor – poet, publicist, eseist; Ministru al Învãțãmântului și Științei din Republica Moldova în anii 1990-1994, politician) este un mare luptãtor pentru ideea de unitate naționalã româneascã, pentru verticalitatea valorilor naționale românești, respectivele întruchipând în sine tot ceea ce militeazã pentru reunirea neamului românesc, pentru limbã și culturã, identitate și tradiții române. Cu un intelect și o cultura spiritualã aparte, Nicolae Mãtcaș este acea personalitate distinctã care în primii ani de independențã a reușit sã readucã în viața basarabenilor unitatea de conștiințã naționalã, veridicitatea despre istorie și valorile naționale ale neamului românesc – procese care au fost mutilate de-a lungul istoriei de pânã la 1990.

Fiind Ministru al Învãțãmântului și Științei în perioada anilor 1990-1994, Domnia Sa a produs modificãri radicale în procesul de învãțãmânt național, astfel contribuind enorm la punerea în practicã de studiere obligatorie în limba românã în toate instituțiile de stat – de la cel preșcolar pânã la cel universitar, cu revenire la alfabetul latin; a introdus în școli obiectul de studiu de limba și literatura românã, istoria românilor, cu utilizarea manualelor românești; în concordanțã cu oficializarea limbii de stat, aceasta fiind „Limba românã”, a pus în aplicare etnonimul de „limba românã” și „popor român” în întreg sistemul de învãțãmânt național; a introdus sistemul de 10 puncte de evaluare a cunoștințelor elevilor și, respectiv, de integrare în învãțãmântul românesc și cel european; a realizat înființarea ciclului de învãțãmânt liceal, cât și studierea aprofundatã a limbilor strãine în scoli, mai ales a limbii engleze unde elevii români din Basarabia nu aveau dreptul sã o învețe în perioada sovieticã; a creat modalitatea de trimitere la studii în România a elevilor si studentilor, contribuind enorm la punerea în aplicare a unor în acorduri interstatale, în rezultat statul român asumându-și toate cheltuielile pentru studii, cazare și trai ale studenților basarabeni; cât și multe alte realizãri frumoase obținute în folosul poporului român din Basarabia.

Nicolae Mãtcaș a luptat mereu pentru a crea condiții cât mai bune întru consolidarea tuturor proceselor democratice din sistemul de învãțãmânt național, cât și din întreaga țarã de dupã anii 1990, cât și pânã la aceastã perioadã. Prin capacitatea sa de a fi un Om integru al intelectualitãții, al culturii, dar și un mare patriot al poporului român din Basarabia, Domnia Sa a pledat numai pentru echitate istoricã și eliberare naționalã a românilor basarabeni (anii 1980-1989), pentru oficializarea limbii române și conținutul valoric al acesteia în cadrul țãrii, pentru soliditatea și stabilitatea proceselor de unitate naționalã româneascã în primii ani de independențã. Pentru a încuraja cât mai mult poporul român din Basarabia în învãțarea grafiei latine și a limbii române, Nicolae Mãtcaș, cu începere din octombrie 1989 și pânã la sfârșitul anului 1990, a realizat zilnic la televiziunea moldoneneascã, în colaborare cu Ion Dumeniuk (Directorul Departamentului pentru funcționarea limbilor din Moldova, doctor în științe filologice, profesor universitar, savant etc), o emisiune cu titlul „Învãțãm a citi și a scrie cu caractere latine”, iar în 1990 a pus în luminã un șir de lucrãri lingvistice cu privire la regulile și normele scrierii în grafie latinã precum: „Norme ortografice, ortoepice și de punctuație ale limbii române”; „Îndreptar de ortografie”; „Elemente de ortografie și ortoepie a limbii române”; „Ortografia și ortoepia limbii române în tabele și blocuri schematice”, altele. E de menționat cã domnul Nicolae Mãtcaș pe lângã activitatea politicã și administrativã în organele publice de stat a activat de-a lungul vieții și în calitate de profesor universitar în cadrul Universitãții de Stat din Moldova și a Universitãții Pedagogice „Ion Creangã” mai mult de peste 30 de ani. Așa fiind, Domnia sa a fost un profesor universitar cu o pregãtire excelentã în domeniul filologic, lãsând ca moștenire patrimoniului științific și cultural național o întreagã colecție de lucrãri științifice și metodice de o valoare aparte. Nicolae Mãtcaș este autorul și coautorul zecilor de monografii destinate învãțãmântului preuniversitar și universitar (acestea fiind: „Limba românã: manual pentru clasa a 7-a, 1990; „Elemente de morfologie în clasa a VI-a, 1983; „Introducere în lingvisticã”, ediția I, 1980, și ediția II, 1987; „Lingvisticã generalã”, 1985, „Limba românã literarã contemporanã. Sintaxa”, 1987; „Foneticã și fonologie. Triplul aspect al sunetelor vorbirii”, 1976; „Probleme dificile de analizã gramaticalã: Controverse și reconsiderãri”, 1978; „Școalã a gândului. Teoreme lingvistice”, 1982; „Dicționar explicativ al limbii moldovenești”, vol. II, redactor și coautor, 1985; „De la grotesc la sublim. Note de cultivarea limbii”, 1993; „Româna corectã. Îndreptar de cultivarea limbii” (în colaborare cu Elizabeta Șoșa și coordonator Flora Șuteu, București, 2000; „Calvarul limbii române din Basarabia: Studii. Articole. Comunicãri”, Chișinãu, „Limba Românã”, 2011; etc.); este unul din membrii coordonatori al volumului „Limba românã este patria mea: Studii. Comunicãri. Documente”: antologie de texte publlicate în revista „Limba Românã”, 1991-1996, Chișinãu, Editura Revistei „Limba Românã”, Fundația Culturalã „Grai și Suflet”, 1996; a publicat mai mult de 250 de studii științifice și metodice, articole de cercetare științificã. Dupã o asemenea carierã profesionalã (științificã, educațional-instructivã, politicã, administrativã) și dupã asemenea realizãri nespus de frumoase și utile în folosul poporului român din Basarabia și nu numai, Nicolae Mãtcaș în anul 1994 este demis din funcția de Ministru al Educației și Științei, odatã cu venirea la putere a unui partid de o altã orientare politicã, învinuirile fiind de românizarea sistemului de învãțãmânt național. În cele din urmã, domnul Mãtcaș este nevoit sã emigreze în România unde pânã la vârsta de pensionare activeazã în calitate de expert în Direcția Relații Internaționale din cadrul Ministerului Educației, Tineretului și Cercetãrii din București.

Pe lângã activitatea fructuoasã în domeniul științific, pedagogic, politic și administrativ Nicolae Mãtcaș își valorificã intelectul cu mult succes și în calitate de scriitor, realizând creații literare în domeniul poeziei, eseisticii, publicisticii. De-a lungul timpului a publicat volumele: „Surâsul Giocondei”, Editura Didacticã și Pedagogicã, București, 1997; „Trenul cu un singur pasager”, Editura Didacticã și Pedagogicã, București, 1998; „Azur”, Editura Augusta, Timișoara, 2002; „Câte-s visele, multele…. ”, Editura Pro Transilvania, București, 2003; „Coloana infinitului”, Editura „Pro Transilvania”, București, 2003; „De-a alba – neagra”, Editura Muzeul Literaturii Române, București, 2006; „Roatã de olar”, Editura Pro Transilvania”, București, 2008; „Vernale ploi”, Editura Pro Transilvania, București, 2008; „Un câmp minat, urcușul”, Editura Pro Transilvania, 2010; „101 poeme”, Editura Biodova, București, 2011; „Sonete”, Editura Biodova; „Altarul arderii de sine”, 2012; „Ca un Òcnus, damnat”, 2013; „Socluri statuare”, 2013; „Orfan de chipul meu”, 2014; „Frunzã prinsã-n gren”, 2014; „Bolnav de țarã”, Editura TipoMoldova, Iași, 2016; „Iar când cu miei va ninge prin ponoare…”, Editura TipoMoldova”, Iași, 2016; iar versurile ilustrului poet Nicolae Mãtcaș sunt publicate în antologiile „Eterna iubire”, „Iubirea de metaforã”, „Sonetul românesc”, „Enciclopedia scriitorilor români contemporani de pretutindeni (în propria lor viziune)”, cât și în multe altele. Lucrãrile literare (poeme, eseuri, articole de analizã, publicisticã) ale Domniei sale sunt prezente în numeroase și prestigioase reviste de culturã din România, Moldova, SUA, Canada, Ucraina; acestea reprezentând valoare și tot ceea ce include în sine aspectul de calitate și de frumos. Creația literarã a domnului Nicolae Mãtcaș este una despre istoria, viața și suferința românilor din Basarabia; este una despre calvarul limbii române din Basarabia; este una despre un trecut și un prezent destul de trist; este una ce se referã la unitatea națiunii române și, nu în ultimul timp, a dorului și a dragostei fațã de glia strãmoșeascã, de propria țarã, de limbã, de neam, de sentimente și stãri sufletești pentru întreg ținutul românesc. Nicolae Mãtcaș de-a lungul timpului a creat opere literare și științifice de mare valoare, acest lucru fiind menționat de cãtre numeroși oameni de științã și de culturã, unul dintre ei fiind doctorul în științe filologice Elena Ungureanu care menționeazã: „Opera poeticã a lui Nicolae Mãtcaș valorificã din plin motivul creației, unde se face uz de o bogãție de procedee stilistice și fuguri retorice, lexic captat din toate straturile, registrele și stilurile funcționale ale limbii române (neologisme, arhaisme, regionalisme, cuvinte inventate etc.) precum și elemente de sintaxã poeticã demne de analizã…”.

Personalitatea Nicolae Mãtcaș este prezentã în enciclopediile și calendarele naționale din Basarabia și România. Domnia sa este membru al Uniunii Jurnaliștilor din Republica Moldova, Uniunea Scriitorilor din România și din R.Moldova, Societatea de Științe Filologice din România, membru al Colegiului de redacție al revistei „Limba și literatura românã” din București și al Colegiului de redacție al revistei „Limba românã” din Chișinãu, etc. Nicolae Mãtcaș este deținãtorul numeroaselor premii și distincții de stat: Ordinul Republicii (2010) și Gloria Muncii (1996), Chișinãu; titlul onorific de doctor Honoris Causa al Universitãții din București (1994) și al Universitãții „Al. Ioan Cuza” din Iași (1993); titlul onorific de „Eminent al învãțãmântului public din RSSM” (1969) și „Eminent al învãțãmântului superior din URSS” (1980); cât și alte premii și diplome de onoare. Cât despre valoarea creației literare și științifice a distinsului domn Nicolae Mãtcaș și, respectiv, despre importanța acesteia în cultura românã și-au expus opinia: Tudor Opriș, Aurel Sasu, Mihai Cimpoi, Anatol Ciocanu, Ana Bantoș, Theodor Rãpan, Florin Grigoriu, Elena Ungureanu, Gheorghe Vodã, Mihai Dolgan, Veronica Bâtcã, Ionel Marin, Maria Diana Popescu, Iurie Cujbã, Ioan Mazilu-Crângaºu, precum și multi alți critici literari de o mare pondere în cultura și literatura românã.


Nota Observator;

Onoratii cã domnul Nicolae Mãtcaș colaboreazã si cu publicatia Observatorul din Canada, ii dorim distinsului cãrturar ani multi in sãnãtate si prosperitate in scrierile domniei sale .







Galina Martea    5/31/2020