joi, 18 octombrie 2018

Viorica Popescu - DE LA EXTREMUL ORIENT LA EXTREMUL OCCIDENT


ANOTIMPUL TRĂIRILOR ALBASTRE

DE LA EXTREMUL ORIENT LA EXTREMUL OCCIDENT

Viorica Popescu




















































MIHALCA - Călătoria continuă (poezii de iubire)




Călătoria continuă



~*~

Pentru o clipă, o stea ai devenit,
o mică stea,
coborâtă, aici, pe pământ.
Vezi, călătorule?! Eşti tu,
eşti liber, sclipire de lumină!

Între două tăceri aluneci,
ai traversat, rătăcitor,
milenii, tărâmuri, timpuri,
lung a fost drumul, mereu te-ai căutat.

În liniştea imperceptibilă,
mai subţire ca ploaia,
capabilă să-ţi vadă-n suflet,
îţi asculţi lacrimile.
Ceasurile s-au oprit,
viitorul e spart aici.
Priveşte totul!
Iată, te înalţi spre alte stele,
sus, tot mai sus,
departe, tot mai departe!
Le-mbrăţişezi,
îţi bucuri inima, unindu-ţi-o,
dansezi şi urci, tot urci.
Laşi semne în ceruri şi în astre.

Lumină, paletă de culori,
din ce în ce  mai multă strălucire,
te cufunzi în lumină, un tot de lumină.
Porţile Cerului sunt deschise.
Te-ai regăsit. Lumina te primeşte.
Ţi-e bine!
O, da, îţi aminteşti!
E ca atunci, cândva-demult,
copil fiind, te cuibăreai
în braţele calde ale mamei.
Simţi mângâierea, simţi bucuria,
liber te simţi
şi mulţumit deplin.
Iată, zâmbeşti! O, Doamne!
Acum îl vezi; acum, îl simţi.
E-aici, cu tine, în inimă,
cu tine-a fost, mereu va fi!
Doar gândurile împrăştiate-n nouri,
cuvintele şi temerile create îl acopereau.
Orbit ai fost. Ochii-ai deschis
şi L-ai recunoscut.

L-ai regăsit, fiind, dintotdeauna,
întâi în tine, apoi în mine,
în cântec de privighetoare,
în fluturi, în floare,
în munţi măreţi
şi-n lacurile
ascunse-n inima lor,
în lava pământului,
în ploi, în neguri,
în adâncuri,
în firul de iarbă,
în susur de apă,
în frunze, în pietre,
în miresme,
în umbre, în lumini,
în soare şi în stele,
în necuprins.

Priveşti şi înţelegi, acum.
Iertare-ţi ceri şi lacrimile,
de pe obraz, le ştergi.
Nu plânge! Priveşte, zâmbind,
la tot ce-a fost, la tot ce-ai încercat!
Hai, nu plânge,
ştii bine, nu-l vei pierde!
Alege următorul pas!
Visul este destinaţia.

În zori, prin ceaţa dimineţii,
pescarii îşi aruncă năvoadele în râu,
pe cer, o mică stea sclipeşte...


*




Călătoria


~*~

Simfonia cuvintelor destrămate
pe aripi divine te înalţă.
Scrisă sunt în tine,
am intrat brusc,
te întrebi unde ai intrat.
Da, singuri
în fiecare din aproapele nostru!

Cartea vieţii din noi.
Şi ei sunt o filă, iar cartea e viaţa!
Rupi din poveste, o carte citită frenetic,
pagină cu pagină
pătrunzi  în miezul clipei.
Dintr-o noapte târzie,
prin unduirile flăcării, captezi esenţa.

Tălmăcit şi răstălmăcit împarţi
ţesătura viselor, cotidianul zilelor,
simţurile devin nuduri, dezbracă fiinţa.
Ce merităm, totul sau nimic?
O iubire şi mai mare!

Cu fiecare picătură de culoare
îţi bate inima,
pare că totul se roteşte în jurul tău,
căutarea continuă,
nu se termină niciodată,
o călătorie spre necunoscut.
Vrem să ne cunoaştem,
am mai făcut câţiva paşi,
prin noi, în noi.
Aici e taina, unirea în noi înşine!

Mai aproape de adevăr
unde aflăm adevărul,
în oglindirea lumii, în afară?
E timpul tăcerii, e timpul liniştii!


*




Cale de lumină...


~*~

Cale de lumină vezi în întuneric,
în timp ce
imaginea mea
pluteşte
prin simţurile tale,
trezind
primăvara
din izvorul iubirii.

Şi astăzi, şi mâine,
ca-ntodeauna,
un milion de îngeri
ne veghează...


*




Când liniștea îți vorbește


~*~

Nu sunt cuvinte, încă, inventate,
nu sunt atribute, adjective,
metafore, hiperbole,
ce ar putea descrie,
ca o șoaptă
întrupată
printre gânduri,
plutirea în tărâmul iubirii.

Stelele îți cântă.
În gene, aripile zorilor se ivesc.
Prin matca de lumină, o floare se deschide.
Atingere a inimii, vibrantă și vie,
oarbe sunt cuvintele,
dar pline de imagini în culori
prin foșnetul lor.

Încă te întrebi e vis, e întâmplare, tot ce simți,
buzele tale înfiorate au fremătat
în timp ce dormeai,
cu isopul iubirii pe buze
te-ai trezit
beat de fericire.
Cum de exiști, Tu,
întâmplare
a visului de neîntâmplat?

2 noiembrie 2017


*





Cât durează misterul clipei?



~*~

Rătăcitor ca un duh noaptea, coborât în adâncul apelor,
până la sânge ţi-e dor de ea,
în toate visele o cauţi printre stânci,
ca un faun îţi vine să strigi,
s-o prinzi de mijloc,
să-i cuprinzi buzele tremurătoare...
Ai da toate gândurile, clipele, lumile,
pe o iubire ca în vechea Eladă,
între flori, pietre, copaci, cu Pan alături,
cu nimfe şi bacante - un dionisiac
dăruit total simţurilor -,
trecător prin vastele văi către Neant,
vrei să intri pe neştiute,
pentru totdeauna, în mintea ei,
chiar de ar fi să te alunge
pe uşa memoriei.

Sub mantia regală a unui fir invizibil,
împleteşti trecutul cu prezentul,
păstrezi aureola amintirilor
visate sau trăite care
te însoţesc
din ce în ce mai dureros
- un dans în tăcere ca sălciile
ce plâng, unduindu-se peste ape -.

Ridică-te, mergi şi caut-o! - auzi
din adânc, din tării, nici tu nu ştii.
O fărâmă de viaţă de culegi totul se schimbă,
asemeni florii desprinse de tijă
vei înţelege inefabilul ei!
Când oglinda realităţii
nu ne va mai reda magia,
mai trăim, oare, sau nu?!

Sub cerul albastru al nopţii, sub sclipirea astrelor,
înlănţuiţi pe marginea prapastiei,
respirăm nemărginitul,
ascultând cântecul lunii.
- De ce, oare, m-ai cucerit, auroră boreală?
Obsesie sau nu,  “hinnac iafa enaic ionim”*,
porţi mirosul nopţii şi-al viselor.
Ştiu ce m-a cucerit la tine,
zâmbetul tău copilăros.
Calmă ca o mare după furtună,
te port cu mine  mereu
ca pe un cercel de pirat.
Ai o puritate care mă-nfioară,
o linişte care mă nelinişteşte.
Noapte bună, iubito,
îţi aud respiraţia de copil!
- îmi spui, în felul tău grăbit să trăieşti.
_______________________
“Hinnac iafa enaic ionim”* - Uite ce frumoasă eşti iubito cu ochii tăi de porumbiţe.” (ebr.)
Cântarea Cântărilor (1:15)


*





Cea mai frumoasă carte
 

~*~

 Eliberat de tot şi de toate,
 gândul 
 străbate universul,
 auzit eşti, totul se imprimă.
 
 Pe litere, pe silabe,
 cu fiecare vers,
 din filă în filă 
 şi printre rânduri ai s-o citeşti.
 O carte mereu nouă, nesfârşită!
 Prin fiecare gând, prin fiecare trăire
 o cauţi şi-o regăseşti.
 
 Îi citeşti surâsul misterios, îi citeşti lacrima,
 îi citeşti emoţia adâncă,
 îi citeşti lumina jucăuşă, fericirea, 
 tăcerea i-o citeşti.
 
 Cu fiecare rând, cu fiecare detaliu, 
 parcurgi fascinat 
 noi stări, noi sentimente,
 atent îi citeşti fiecare mişcare,
 fuziunea de linii şi jocul de culori,
 lumina unică ce-o însoţeşte,
 libertatea, 
 mâinile, pielea, buzele,
 părul în vânt, 
 mersul şi unduirea şoldurilor, 
 cerceii cu perle, clinchetul brăţărilor,
 rochia, eşarfa 
 şi sunetul tocurilor ei înalte.  

 Dacă o stea norocoasă te urmează, 
 îi vei citi captivat zâmbetul, 
 soarele din priviri, respiraţia,
 timiditatea 
 fiecărui centimetru revelat, 
 ca, mai târziu,
 dacă te lasă,
 noi pagini vei descifra,
 încrederea, dezinvoltura gândurilor, 
 fricile, spaimele, blocajele,
 dorinţa, vibraţia, 
 reverberaţia fiecărei atingeri.
 Înduioşat, cititorule,
 ai să-i contempli,
 ochii de mamă, calzi, umezi.
  
 Prin toate vei creşte, 
 vei înţelege, vei deveni bărbat.

 5 august 2016



~*~


IRINA LUCIA MIHALCA








Alexandra Dogaru - GANDUL ZILEI - 18 octombrie 2018







Alexandra Dogaru