Scrisoare deschisă domnului Sorin Frunzăverde, Președintele Consiliului județean Caraș-Severin

 Stimate domnule președinte,

Mă adresez dumneavoastră din două motive: primul, întrucât ați „păstorit” Județul Caraș-Severin pe parcursul a două decenii, fie în calitate de președinte al Consiliului județean, de membru în Parlamentul României, de ministru în diverse guverne, calitate în care aveați datoria morală și de suflet să vă zbateți pentru ridicarea economică, culturală, turistică a Banatului de munte, zonă românească cu vechi și bogate tradiții etnofolclorice, industriale, cu o splendidă zestre naturală, cu frumuseți și creații ale naturii și omului unice în contextul României, dar și în Europa de Mijloc.

În realitate, în acești ultimi douăzeci de ani, asupra Banatului de munte, ca și asupra întregii țări, s-a abătut ciuma așa-zis capitalistă, devastând, demolând multe din creațiile bănățenilor care le-a dus numele până departe în lume. Să amintesc doar stațiunea Băile Herculane,

Uzinele de la Reșița,

Oțelul Roșu,

minele de la Anina,

Doman,

  

Moldova Nouă,

create în vremea imperiului austriac sau austro-ungar, constituind unicități în partea aceasta de lume și chiar în Europa.

Dar, stihiile distrugerii nu și-au oprit demonii, ci continuă să producă dezastre. Calea ferată Oravița –Anina,

așa-numitul Semering bănățean, prima de pe teritoriul României de azi, stă în gâtul cuiva și acel cineva, care a plănuit distrugerea României, ar dori s-o spulbere, s-o închidă. Dacă s-ar întâmpla această nenorocire, în mai puțin de un an, totul va fi furat, distrus, cu sălbăticia și neomenia ce a cuprins societatea românească. Apărați-o! Aveți această datorie!

Ați putut vedea ce efect a avut asupra lumii anunțul dat de către o revistă cunoscută despre frumusețea unică a Cascadei de la Bigăr.

Dar, dumneavoastră știți că nu este singura. Cheile Nerei,

ale Carașului, sunt o adevărată împărăție a frumuseții  dumnezeiești. Doar că le știe puțină lume, întrucât nu le facem cunoscute și dacă ar ști de ele întreaga Europă și nu doar ea, ar fi tot  degeaba, întrucât drumurile care duc spre Cheile Nerei și ale Carașului sunt adevărate ofense aduse secolului  XXI, civilizației europene. De la Bozovici spre Șopotul Nou, acolo unde încep aceste chei și unde se află un lac de rară frumusețe, Lacul Dracului,

poți răzbate doar cu tancul. Ajuns cu chiu-cu-vai acolo ar trebui create condiții de intrare pe chei, de cazare etc. Dar, pe această porțiune a Văii Almăjului

mai sunt și alte lucruri demne de interes: Valea morilor de la Rudăria,

casele memoriale Eftimie Murgu

 și dr. Ion Sârbu,

un muzeu etnografic

tot în această vrednică localitate, Muzeul de istorie, cultură și civilizație tradițională de la Șopotul Vechi,

villae rustica romana de la Dalboșeț, pe care arheologii reșițeni ar trebui s-o pună în valoare cum se cuvine,

Biserica Ortodoxă din Lăpușnicul Mare, monument istoric, creată de oberchinezul Vuc Goșa,

celebra fanfară centenară din această localitate și altele.

Vă solicit,

domnule președinte,

în calitatea mea de scriitor ridicat din această zonă, în opera și activitatea căruia s-au oglindit spiritul locului, genius locci, adică bătrânii țărani și oieri și păzitori ai graniței imperiale, participanți fără voie la  războaie europene din care n-au avut nici un câștig, în afara sângelui pe care l-au vărsat și a morților cu care au îngrășat pământ străin,

vă solicit deci să dați dracului politichia searbădă, neproductivă și să faceți politica acestui ținut, apărându-l de indiferența și abuzul celor care nu ne cunosc și nici nu ne iubesc. Transformați știința dumneavoastră, diplomația pentru care sunteți renumit, în arme care să vă ajute să reconstruiți, să modernizați, să faceți cunoscut românilor și europenilor Banatul de munte și începeți, vă rog, cu drumurile catastrofale din Almăj și de la Oravița la Moldova Nouă. De aici se va ivi, cred eu, o zare de lumină pentru această parte de Banat și de Românie.

Al dumneavoastră,

Ion Marin Almăjan

Scriitor român în viață

Timișoara, 25 august 2013

***

Am crezut că e a ta. Ai sancționat-o blogând-o.

George Anca (România)

Dacă o scriam eu, fii sigur că nu uitam de Oravița și Ciudanovița (două perle ale lumii încă nedezvăluite pentru relief, aer și apele de izvor). Am vizitat peste 18 țări și nu am băut apă atât de vitală, (îndestulătoare, vindecătoare, hrănitoare și fără efecte când faci abuz de cantitate) care să fie absorbită imediat de corp fără a se întoarce înapoi din tine, în unele țări chiar facând clâbuci de atâtea chimicale. Să ne amintim de Berea de Ciclova care a fost renumită în Europa odată.

Minele puteau fi amenajate pentru turiști până la 1000 de metri adâncime. Îmi amintesc că în ele au lucrat în total peste 15 mii de oameni de-a lungul celor 40 de ani de producție. Numărul celor care au murit din cauza radiațiilor este aproape 0. Expunerea la radiație pentru perioade scurte e binefacătoare organismului (cancerul și multe alte boli se tratează cu radiații). Eu am crescut și lucrat în zonă (și în mină) timp de peste 25 de ani. La fel și tata care m-a depășit cu 15 ani și a murit la vârsta de 74 dintr-un accident cerebral (nu de radiații, iar despre tata mama se plângea că e ca un armăsar și blestema uraniul pentru că nu se ține de promisiune, să-i încetinească potența). Pericolul mare e în cazul unei bombe atomice, un Cernobâl sau Fucushima unde uraniul e concentrat în forma pură, nu o expunere turistică într-o zonă de exploatare. Ceea ce se poate face, ce se poate amenaja în zona noastră poate lăsa cu multă ușurință în urmă Disneylandul. Însă înțeleg – oamenilor le e frică.

Și la urmă, ce nu știe multă lume, e că deasupra Ciudanoviței, în jurul gării Gărliște, se află un crater vechi de milioane de ani care poate fi explorat de turiști. Eu am aflat de la nenea Toduț care a fost pilot de aviație și un vânător pasionat.

E un crater făcut de un meteorit cu mult timp în urmă și e deasupra gării de la Gârliste. S-ar putea ca acesta să fie din pozele atașate - de pe satelit luate. Eu știu de la nenea Toduț de acest crater că el umbla la vanătoare pe toate văile și dealurile zonei. Cineva a spus că nu e adevărat însă cred că lumea nu știe multe lucruri despre zona noastră. Nu m-ar mira ca unele din dealurile din împrejurimi să fie vreo piramidă veche de zeci de mii de ani - că vezi ce dealuri ascutițe ca un triunghi avem. Dacă bosniecii au descoperit piramide la ei, atunci ele trebuie să existe și la noi. Și cred că din cele 6 bilione de dolari pe care le aduc anual piramidele din Egipt unul ne-ar prinde bine și nouă bănățenilor.

Ben Todică (Australia)

***

Dragostea mea pentru aceste locuri.

Ben Todică, Australia

***

Ce minunate sunt imaginile, mai frumoase decat in realitate, caci le cunosc,... si ce dreptate are dl Almajan.

Veronica Balaj

***

Frate Ben Todică eşti de admirat. De s-ar face şi aici (in Caraș–Severin) ca la Turda, ar fi o minune.

Gavril Crişan, de acum şi el BĂTRÂN. Cu respect. (Australia)

***

Buna Ben! Perfect adevarat! Multumesc mult pentru informare. Al tau prieten din Canada,

Josif Padureanu (Yotza)

***

Ioan Miclău despre „Cina lupilor” de Veronica Balaj

Argumentand aforismul lui Lucian Blaga despre “animalitate si spiritualitate” – aflam versiunea faptului ca:” Lupul este setos de sange ca o dogma”. Dar tocmai aceasta metaforica asociere a lupului cu dogma ne deschide o cale spre a intra in intelegerea cartii “Cina lupilor”, a experimentatei scriitoare Veronica Balaj. Fiindca tocmai implementarea fortata a acelei dogme staliniste se manifesta asemenea lupului setos de sange, afectand familii si distrugand gospodarii istoric intemeiate.

Cealalta latura a aforismului – spiritualitate - atinge universala daruire fiintei umane, fericirea tuturor fericirilor posibile – Iubirea. Fantastica aceasta intocmire de plan conceput de autor cartii prezente. De fapt insasi cartea este o realitate, o adevarata fresca istorica.

Cartea se publica la Editura “Cronica”, Iasi, 2012. Cuprinzand 226 pagini.

Topicul cartii il formeaza tocmai o asemenea dogma blagiana, cand stalinismul sovietic patrunde neiertator, aplicand toate formele posibile de influientare si dezbinare spre a aduce acea forma comunista de ocupare teritoriala.

Cartea nu analizeaza la modul general, ci dimpotriva dezvaluie nenorocirile aduse familiei primarului G. I. Filimon, din oraselul Ivanda, familie careia apartinea insasi autoarea. Pasionaria, nevasta lui Filimon, isi creste frumos cele doua fiice, Adela si Marta. Adela era plina de viata, visatoare, asa cum sunt fetele la varsta ei, mai ales cand observa ca sunt privite oarecum mai insistent, ceea ce de fapt place adolescentilor, crezandu-se cineva. Dar, cumpatul si inteligenta i-au fost intotdeauna buni sfatuitori! Marta fiind mezina, era ceva mai nastrusnica, dorind asi aduce visele tineresti cat mai aproape de realitate, se indragosteste de Sasu, un tanar care era si el un fel de “pui al mamei”, care nu prea se omora cu studiile vreunei profesii.

In schimb Adela fiind fiica mai mare, avea si ea visele ei tineresti, dar cu mai profunde simtiri ale traditiei familiei, era de neconceput ca o fata sa faptuiasca adulter, doar numai dupa casatorie sunt recunoasteri si admise ca drept la viata. Dar asta nu o impiedica, sa nu imbrace, impreuna cu prietenele ei, rochii de mirese de ele improvizate, si sa se priveasca in oglinda, ca niste “mirese fara miri”, sa izbucneasca in hohote de ras, tineresti.

Curand veni si vremea casatoriei. Adela terminase Scoala Pedagogica, un post de invatatoare avea asigurat. Veni si “petitorul”, viitorul ginere al primarului Filimon din Ivanda, si de care acesta era multumit, chiar il dorise. Tehnicianul silvic Victor avea sa devina ginerele primarului. Un tanar chipes, comunicativ,destul de istet, dar usor schimbator la fire, fapt ce avea sa-l coste mult insa in relatia lui cu familia sa nou creata si chiar cu lumea din jur. Mama lui, Safta, avea sa devina pentru Adela un fel de soacra cicalitoare, convinsa ca nimeni nu mai avea baiat ca al ei. Cu orice ocazie, ea venea cu o putina intarziere, aparea ca din senin si se infatosa in fata tuturor celor invitati in casa primarului Filimon. Uneori se avanta inaintea tuturor, avand o limba ascutita dar pe care o indulcea enorm cand se referea la fiul ei.

Felul in care se facura toate pregatirile si reusita nuntii intradevar traditionale romanesti, incepand de la cumpararea rochiei miresii, alegerea nasilor, cununia la primarie si la biserica, momentul bucuriei la sositul muzicantilor, inceperea de fapt a nuntii, dovedesc buna cunoastere de catre autoarea Veronica Balaj a intregului proces traditional si folcloric specific romanesc, si desigur banatenesc.

Intre timp, deci imediat dupa razboi, aparura vesti tot mai dese de venirea comunistilor, cei ce se anuntau a fi reprezentanti ai “puterii populare”. Primarul Filimon din Ivanda avea sa fie ridicat de oameni necunoscuti locului, arestat, batut, eliberat cateva zile, iar arestat, impreuna cu fratele sau Grigore directorul scolii din Ivanda, pentru invinuiri de care de fapt nu se face vinovat. Un frate a lui Filimon, Jorj reuseste sa se reintoarca la Paris, unde era student la medicina. Pasionaria cade bolnava la pat, Victor era deja aliat cu oamenii grupurilor de comunisti, care veneau cu arestari si batai, cu ridicari de noaptea a celor avuti. Avut era si socrul sau, insa Victor usuratic isi neglijeaza familia, o lasa in suferinta pe Adela care deja devenise insarcinata, si se deda la iubiri cu alte femei care se asociasera deja cu “oamenii lui Stalin”, faceau petreceri cu colegii la acel Ocol Silvic unde era tehnician silvic. Motivarile lui Victor fata de Adela erau intotdeauna mai mult false, ca are a implinii ordinele celor ce schimba lumea inspre bine, zicea el. Intre timp Pasionaria devine tot mai slabita, Adela  cheama pe doctorul Mares, un cunoscut de al primarului, si de-al lui Jorj, care spuse: “E de internat… boala de plamani…”. “Ar fi bine sa mergeti la Sanatoriu. La Barnova”. Filimon era sub arest, invinuit de fapte pe care nu le-a comis niciodata. Desi amenintat, desi frica ce-i intrase in suflet devenea tot mai stapanitoare, el nu putea sa recunoasca invinuiri de fapte pe care nu le facuse niciodata. Culmea taraseniilor si manipularilor, a fost atunci cand Filimon este adus a fi interogat de chiar ginerele sau Victor.

“Cum? Va sa zica mata erai…, exclama Victor uimit. E prima mea misiune… Cum sa spun, am zis…(se balbaia, apoi isi revine) Socrule, eu am intrat la comunisti. Nu credeam sa fie vorba de dumneata. Da’te invat ceva, dac-asa s-au potrivit lucrurile. Scrie aici, uite hartie, scrie, doar n-ai nimic de ascuns. Zi-i ce-ti spun eu si te scot”:

 “Nu am luptat pe frontul de rasarit, nu am rude sau prieteni tradatori de tara. Averea am mostenit-o de la parinti. Am fost primar independent si stau de partea puterii populare, daca se cere”. Ginerele lua hartia semnata o duse la Centru, unde primi ordin sa urmareasca

pe toti membrii familiei socrului sau, iar Filimon fu eliberat din arest. Dar nu pentru lunga durata. Intors acasa, este lovit de vestea trista despre Pasionaria care trebuia internata la spitalul T.B.C. Victor dadea tot mai rar pe acasa, umbla pe cai amoroase de parca nici n-ar fi fost insurat. Adela devenita acum stalpul casei, fiind si gravida, trebuia sa duca tot greul familiei. Prietenii de alta data ocoleau tot mai des familia lor. Safta soacra ei, doar intra pana pe pragul camerei unde zacea mama Adelei. Victor isi motiva absenta in continuare, ca fiind ocupat pana peste cap  cu ordinele partidului, acum, in plus, nu vroia sa se infecteze de boala mamei ei. In schimb Adela aflase de viata extrafamiliara a barbatului ei, despre dascalitele curtate de Victor. Ana il respingea categoric, nedorindu-si aliere cu comunistii, “cauta-ti de drum”, amintindu-i ca are nevasta si familie. Intre timp veni Geta, o noua dascalita, venita in locul Anei, de care Victor iar se lipi, dar de data asta cu succes, fiindca aceasta intuii ocazia de a se afirma si ea. Intre timp o pierdere mare pentru familie a fost moartea Pasionariei. In final, cand Adela veni pentru prima data la Ocolul Silvic, descoperi prin jur si prezenta Getei, intrebat de sotie Victor raspunde: “Este o colega de partid. Unde sa fie cazata? Face naveta in sat, la scoala, are treaba in zona asta….”. “Adela simti in cosul pieptului un fel de apasare, o durere difuza, asa ca nu se abtinu si replica suparata: “Pana una-alta, ea este aici, langa tine, iar eu acasa cu fetita” (pag.167) Se nascuse deja micuta Jana, un adevarat ingeras, cu parul ca aurul galben si stralucitor in bataia razelor de soare. Adela traia doar de fericirea ei. Bunicul ei, o rasfata cu atata caldura si iubire, incat peste ani si ani, aceasta fetita va scrie despre familia filimonestilor. Adela lovita acum de supararea unei vieti conjugale nefericite, simti apasarea unei slabiri trupesti, o moleseala care-i lua puterile. Ii lipsea dragostea la care visase atat. Ceva patrunse in fiinta ei, ceva mai dureros, boala mamei pare a se incropi in organismul ei, de la care nu era salvare. Penicilina era greu gasita. Cata exista in sanatoriu era sub lacat, si numai pentru cei de la partidul comunistilor era dezlegare la penicilina. Adela se intereneaza pentru tratament cu speranta sa primeasca penicilina de la unchiul ei Jorj din Paris. Doctorul Mares fuge din fata comunistilor si se stabileste in Franta. Adela este adusa acasa de la Sanatoriu, de tatal ei, fara nici o speranta, tusea mereu, suferea enorm pentru ca se simtea parasita de Victor. Dragostea lui i-ar fi prelungit cu multi ani viata, marturiseste autoarea cartii. Micuta Jana ramase in grija Martei. La randul ei Marta neavand alta alegere, se casatoreste cu Eugen, avand si consimtamantul Adelei si al parintelui ei. Eugen care nu aduse nicio zestre, muncea in schimb sarguincios, dar punand mana pe casa si pamanturile filimonestilor, se otari si-i ceru socrului sa se mute in casa lui Jorj, nevestei sale, sa o trimita pe micuta Jana, la tata-l ei, la Victor, la Ocolul Silvic, adica “sa o tina tatal ei”. Astfel se ajunge la o situatie grea, din care G.I.Filimon, ajunge intr-o complecta neputinta, ramanandu-i deznadejdea si suferinta de a nu-si mai putea ajuta fiicele. Era in pragul nebuniei, se simtea incarcat de rusine, desi in viata lui intreaga muncise si se comportase cinstit, terminase scoala de economie, reintors in localitate, nici nu gandea sa devina primar, dar capacitatea l-a adus la acest post de raspundere. Iata finalul unei vieti. Urla ca un lup, ba inca ajunsese sa se blesteme: “Prada lupilor sa fiu as vrea! Zilele mele pomana pentru cina lupilor sa fie!” (pag.210) “Parea c-a pornit spre apa intunericului atras de ochii fosforescenti ai jivinelor”. (pag.211)

Pana in cele din urma, Eugen isi realizeaza planurile, peste voia lui Filimon si al Martei. Fostul primar Filimon este mutat in casa fratelui sau Jorj, iar micuta Jana dusa la Ocolul Silvic sa o creasca tatal ei si Geta mama ei vitrega.

Momentul intalnirii Janei cu Victor, aminteste ceva de pre vremea scrierilor tragismului antic, cand fetita nu-si recunoaste tatal, fuge de el in bratele bunicului ei, caruia ii simtea iubirea cea mai curata si afectuoasa! Pana la urma, neavand incotro, Victor o ia pe Jana in familia sa. Intre timp Victor si Geta au si ei o fiica, pe Adriana.

Revenind la inceputul cartii, dar citind-o intai pana la sfarsit, am observat ideea exceptionala a autoarei in conceperea si desfasurarea naratiunilor, pornind tocmai din sfarsitul cartii sale. Aminteste ceva din tipologia scrisului sadovenean la romanul “Baltagul”, cand Vitoria Lipan porneste cu fiul sa-si gaseasca sotul ucis. La fel Jana insotita de sora ei de tata Adriana, pornesc sa caute urmele tratamentului mamei sale Adela, la Sanatoriul TBC de langa Barnova. Cautau fisele de observatie si tratament zilnic avut. Trecusera prea multi ani de la moartea Pasionariei si Adelei, greu de gasit evidente, doar cuprinsul cartii descrie adevarata soarta a Filimonestilor. Dar fericirea a fost ca nici Jana cea aurie, nici sora Adelei Marta, nu contactara virusul acesta, periculos la acea vreme cand medicamente de tratare nu se gasea. Iar daca la jocuri de carti Victor pierdu averi si sume imense de bani, Jana nu le deplange , fiindca, zice, tot avea sa le ia comunistii pe degeaba!

Ioan Miclau Gepianul

Edgar Allan Poe – Corbul / The Raven

Într-un negru miez de noapte, ponderând gândiri inapte,

Supra tomuri curioase, stranii de uitat folclor,

Când dădeam s-adorm, deodată careva-ncepu să bată

Blândă ciocănire iată, cioc la ușa-mi din pridvor.

'E vreun musafir', zic, 'bată, cioc la ușa din pridvor -

Doar atât și niciun zor.'

Ah, atât de clar remember, era în amar december,

Stinși tăciuni în jar cu febră, iscând duhuri pe covor.

Nerăbdare până-n ziuă; - în zadar cătam de zor

Întru cărți a opri dorul – dor de dusa mea Lenore -

Rara radiantă fată de-i spun îngerii Lenore -

Nemainume evermore.

Mătăsosul trist nesigur foșnet de perdele purpur

Mă înfiora fantastic cu terori fără prior;

Astfel să încetin bateri inimii repetam teafăr,

'E vreun musafir în zbateri vrând să intre din pridvor -

Vreun drumeț târziu în zbateri vrând să intre din pridvor; -

Asta e și niciun zor.'

Sufletu-mi crescu mai tare; fără, iarăși, ezitare,

'Domnule', am zis, 'ori Doamnă, drept iertare vă implor

Dar e fapt că mă luase somnul când la ușă stase,

Și-așa încet ciocănirăți, ciocănirăți din pridvor,

Greu să vă aud' aici am deschis ușa spre pridvor; -

Întuneric, niciun zor.

Adânc în întunecime stam între mirări și crime,

Bănuind, visând ce nimeni nu a mai visat prior;

Dar tăcerea sta nespartă, liniștea fără de ceartă,

Singurul cuvânt acolo spus șoptit era 'Lenore!'

Asta am șoptit, ecoul murmurând răspuns, 'Lenore!'

Doar atât și niciun zor.

Întorcându-mă-n odaie, cu tot sufletul văpaie,

Curând iar aud bătaie, mai sonoră ca prior.

'Sigur', spun, 'sigur că este ceva-n geam din grinzi celeste,

Ia să văd atunci ce lest e și misterul să-i explor -

Calmă inima o clipă și misterul să-l explor; -

Vântul e și niciun zor.'

Zvârl oblonul a deschide, când în falduri fâlfâinde,

A pășit un corb arminden din zilele aurori;

Plecăciune nici să facă; nu stă clipă, nici nu pleacă;

Ci în chip de domn ori doamnă se cocoață la ușor

pe un bust al zeei Pallas, sus de ușă la ușor -

Cocoțat stând, niciun zor.

Pasăre-abanos ce susuri trista-mi pasă în surâsuri,

Prin grav aspra-nfățișare cuviinței purtător.

'Chiar de creasta-ți rasă-i, tunsă, tu', i-am zis, 'nu ești străpunsă,

Antic corb, groază ascunsă, Nopții rătăcind ponor,

Ce nume regesc ai spune-mi în Plutonian ponor!'

Grăi Corbul, 'Ne.vre.mor'

Păsăroi diform minune de discurs aud cum spune,

Chiar cu tâlc mărunt răsune, mică relevanță-n zbor;

Că n-avem cum da dovadă c-alt om viu să fie nadă

Sorții pasăre să vadă pe al ușii lui ușor -

Pasăre sau fiară sus pe bust sculptat peste ușor,

C-un nume ca 'N.ev.er.mor'.

Însă corbul șezând singur pe placidul bust un gângur

Doar grăia, cuvânt făcându-i sufletul revărsător.

Nicio vorbă-apoi rostirii, nicio pană fâlfâirii,

Până glas dam murmuririi, 'au zburat amici prior -

Părăsi-mă-va la ziuă, cum speranțe-mi fură zbor'.

Pasărea zor, 'ne.verm.or'.

Mut stam la tăcerea spartă de răspuns cu-atâta artă

'Fără dubiu', zis-am, 'iartă, ce rostește-i stoc și stor,

Prins de vreun năimit stăpân ce un Dezastru să-l arunce

De pe stâncă, de pe munte, cântece i se-mpresor

Plânsete Speranței sale melancolii le-mpresor

Ale 'Never-nevermore'.

Reavăn Corbul iar cu susuri îmi da pasa pe surâsuri,

Brusc rotit-am scaun către pasăre, bust și ușor;

Din catifea scufundândă am purces să leg la pândă

pasă lângă pasă, gând dă pe ce cobe aprior,

Ce-a zis ăst strigoi de groază, cobe pasăre-aprior

Crăunindu-mi 'Ne.ve.r.mor'.

Asta preziceam cu gândul, niciun sunet pronunțându-l

Orătaniei ce-ochii-i mi-ardeau inima cuptor;

Asta și-alte stam să aflu înclinând de voie capul

Pe al pernei tabernacul, luminat desfătător,

Catifeaua mov sub lampa luminând desfătător,

Ea presând, ah, nevermore!

Aeru-i mai des, tămâie parfumându-l din cățuie

Legănată-n mers vioi de-un Serafim clopotitor.

'Liftă', am strigat, 'te dete Zeul tău la îngeri cete

Răgaz-răgaz și nepenthe, d'amintirea-ți de Lenore!

Sorbi, oh sorbi acest nepenthe, uită pierduta Lenore!'

Grăi Corbul, 'N.eve.r.mo.r.'

'Profet!', zic, 'atins de brâncă, pasăre sau diavol încă! -

De Ispititor trimis ori de furtună pe ponor

pustiit ci fără groază în deșert vrăjit de oază -

Casa-mi bântuită cază, spune-mi drept, eu te implor -

Este-n Galaad balsamul, spune-mi, spune-mi, te implor!'

Grăi Raven 'N.evermore'

'Profet', zic, 'atins de brâncă, pasăre și diavol încă!

Pe raiul deasupra noastră, pe Domn ce tu, eu ador -

Spune sufletului frânt de dor de-n Rai la o răspânte

Dau de urma fetei sfânte îngerii de-i spun Lenore.'

Zis-a Corbul 'N.ev.er.mo.r.e.'

'Fie-ți vorba semn de ducă', urlai, 'pasăre nălucă -

Îndărăt întru furtună, Nopții Plutonian ponor!

Nu lăsa semn neagră pană c-ai mințit sufletul prană!

Lasă-mi pustnicia vană! Lasă bustul pe ușor!

Ia-ți din inima mea ciocul, forma ia-ți din casă-n zbor!

Grăi Raven, 'N.e.v.e.r.m.o.r.e.'

Însă Corbul veșnic fad e, încă șade, încă șade

Pe pal bust al zeei Pallas, sus de-al camerei ușor;

Ochii-i seamănă cu-ai unui demon ce visează unu-i,

lampa-i varsă umbra flu nu-i decupată pe covor;

Sufletu-mi pe-afara umbrei zăcând plută pe covor

Se ridică – nevermore!

Versiune de George Anca

Edgar Allan Poe

The Raven

(First published in 1845)

Once upon a midnight dreary, while I pondered weak and weary,

Over many a quaint and curious volume of forgotten lore,

While I nodded, nearly napping, suddenly there came a tapping,

As of some one gently rapping, rapping at my chamber door.

`'Tis some visitor,' I muttered, `tapping at my chamber door -

Only this, and nothing more.'

Ah, distinctly I remember it was in the bleak December,

And each separate dying ember wrought its ghost upon the floor.

Eagerly I wished the morrow; - vainly I had sought to borrow

From my books surcease of sorrow - sorrow for the lost Lenore -

For the rare and radiant maiden whom the angels named Lenore -

Nameless here for evermore.

And the silken sad uncertain rustling of each purple curtain

Thrilled me - filled me with fantastic terrors never felt before;

So that now, to still the beating of my heart, I stood repeating

`'Tis some visitor entreating entrance at my chamber door -

Some late visitor entreating entrance at my chamber door; -

This it is, and nothing more,'

Presently my soul grew stronger; hesitating then no longer,

`Sir,' said I, `or Madam, truly your forgiveness I implore;

But the fact is I was napping, and so gently you came rapping,

And so faintly you came tapping, tapping at my chamber door,

That I scarce was sure I heard you' - here I opened wide the door; -

Darkness there, and nothing more.

Deep into that darkness peering, long I stood there wondering, fearing,

Doubting, dreaming dreams no mortal ever dared to dream before;

But the silence was unbroken, and the darkness gave no token,

And the only word there spoken was the whispered word, `Lenore!'

This I whispered, and an echo murmured back the word, `Lenore!'

Merely this and nothing more.

Back into the chamber turning, all my soul within me burning,

Soon again I heard a tapping somewhat louder than before.

`Surely,' said I, `surely that is something at my window lattice;

Let me see then, what thereat is, and this mystery explore -

Let my heart be still a moment and this mystery explore; -

'Tis the wind and nothing more!'

Open here I flung the shutter, when, with many a flirt and flutter,

In there stepped a stately raven of the saintly days of yore.

Not the least obeisance made he; not a minute stopped or stayed he;

But, with mien of lord or lady, perched above my chamber door -

Perched upon a bust of Pallas just above my chamber door -

Perched, and sat, and nothing more.

Then this ebony bird beguiling my sad fancy into smiling,

By the grave and stern decorum of the countenance it wore,

`Though thy crest be shorn and shaven, thou,' I said, `art sure no craven.

Ghastly grim and ancient raven wandering from the nightly shore -

Tell me what thy lordly name is on the Night's Plutonian shore!'

Quoth the raven, `Nevermore.'

Much I marvelled this ungainly fowl to hear discourse so plainly,

Though its answer little meaning - little relevancy bore;

For we cannot help agreeing that no living human being

Ever yet was blessed with seeing bird above his chamber door -

Bird or beast above the sculptured bust above his chamber door,

With such name as `Nevermore.'

But the raven, sitting lonely on the placid bust, spoke only,

That one word, as if his soul in that one word he did outpour.

Nothing further then he uttered - not a feather then he fluttered -

Till I scarcely more than muttered `Other friends have flown before -

On the morrow he will leave me, as my hopes have flown before.'

Then the bird said, `Nevermore.'

Startled at the stillness broken by reply so aptly spoken,

`Doubtless,' said I, `what it utters is its only stock and store,

Caught from some unhappy master whom unmerciful disaster

Followed fast and followed faster till his songs one burden bore -

Till the dirges of his hope that melancholy burden bore

Of "Never-nevermore."'

But the raven still beguiling all my sad soul into smiling,

Straight I wheeled a cushioned seat in front of bird and bust and door;

Then, upon the velvet sinking, I betook myself to linking

Fancy unto fancy, thinking what this ominous bird of yore -

What this grim, ungainly, ghastly, gaunt, and ominous bird of yore

Meant in croaking `Nevermore.'

This I sat engaged in guessing, but no syllable expressing

To the fowl whose fiery eyes now burned into my bosom's core;

This and more I sat divining, with my head at ease reclining

On the cushion's velvet lining that the lamp-light gloated o'er,

But whose velvet violet lining with the lamp-light gloating o'er,

She shall press, ah, nevermore!

Then, methought, the air grew denser, perfumed from an unseen censer

Swung by Seraphim whose foot-falls tinkled on the tufted floor.

`Wretch,' I cried, `thy God hath lent thee - by these angels he has sent thee

Respite - respite and nepenthe from thy memories of Lenore!

Quaff, oh quaff this kind nepenthe, and forget this lost Lenore!'

Quoth the raven, `Nevermore.'

`Prophet!' said I, `thing of evil! - prophet still, if bird or devil! -

Whether tempter sent, or whether tempest tossed thee here ashore,

Desolate yet all undaunted, on this desert land enchanted -

On this home by horror haunted - tell me truly, I implore -

Is there - is there balm in Gilead? - tell me - tell me, I implore!'

Quoth the raven, `Nevermore.'

`Prophet!' said I, `thing of evil! - prophet still, if bird or devil!

By that Heaven that bends above us - by that God we both adore -

Tell this soul with sorrow laden if, within the distant Aidenn,

It shall clasp a sainted maiden whom the angels named Lenore -

Clasp a rare and radiant maiden, whom the angels named Lenore?'

Quoth the raven, `Nevermore.'

`Be that word our sign of parting, bird or fiend!' I shrieked upstarting -

`Get thee back into the tempest and the Night's Plutonian shore!

Leave no black plume as a token of that lie thy soul hath spoken!

Leave my loneliness unbroken! - quit the bust above my door!

Take thy beak from out my heart, and take thy form from off my door!'

Quoth the raven, `Nevermore.'

And the raven, never flitting, still is sitting, still is sitting

On the pallid bust of Pallas just above my chamber door;

And his eyes have all the seeming of a demon's that is dreaming,

And the lamp-light o'er him streaming throws his shadow on the floor;

And my soul from out that shadow that lies floating on the floor

Shall be lifted - nevermore!  

Nocturnus - Ioan Miclău

Pe a zării pânză alba trasă-n orizont cortină,

Îşi întind umbrele munţii, ca ţesute în lumină,

Zugrăvind de-argint perdele, după care lumi palpită,

Legănate ca o flotă pe o mare infinită!

Când din bolţile astrale candele cereşti atârnă,

După deal şi-ardică luna jumătatea ei cea cârnă,

Cu argint poleind zarea, coame uriaşi desplete,

Pe la margini stâlpi de neguri mişc unduitoare pete.

Noaptea-i clară, lumea doarme prinsă-n vise ne-nţelese,

Unora li s-arat-armii, l-alţii tronuri, l-alţi mirese,

Numai eu vorbeam aiurea sufocat de dulce chin,

Inhămat la lanţul ritmic unui vers alexandrin.

Cercam valul şi-a lui urmă străvezie ca mărgeanul,

Ce pe Criş aleargă veşnic, cât e ziua, cât e anul,

Şi gândeam de-a fost acela socotit un om integru,

Ce îi dete dulcei ape numele de Crişul Negru.

Mai la şes văzu-i Crişanul tot zorind pe-o moină sură,

Iar Crişanca-n raza lunii îi tot da câte o gură,

Aşa-i rostul şi îndemnul toamna când în livezi coapte,

Ardeleanul leagă ziua harnică de miez de noapte.

La o stână baciul molcom căta mieii noi fătaţi,

Să-i aşeze-n siguranţă şi să fie alăptaţi,

In odaie filosoful dormitând pe perna moale,

Croia astei lumi bizare, haine noi din vorbe goale.

El cu gândul calcă lumea ca şi pielea tăbăcarul,

Albind tot, cum de făină la o moară e morarul,

Doar poetu-i fire largă, capu-n nori, gândirea-n vale,

Bate-n piuă versuri mândre aste vise nocturnale.

O privighetoare lasă lin a cerului cântare,

Deschizând a ei guriţă, ea prin ramuri vessel sare,

Căci e cântecul iubire, răcorind suflete-amare,

Iar ecoul mi-l adduce legănat din zare-n zare.

Doar când dimineaţa zorii desfac ziua cea senină,

În simţiri pătrunzând iarăşi acea rază de lumină,

Ce aievea e în Ceruri şi aievea pe Pământ,

Simţi cum Duhul ne aduce gândul Domnului cel Sfânt!

Nocturnus

by Ioan Miclau

On the white linenlike horizon drawn as curtain,

The mountains spread their shadows as if woven in the light,

Painting silvery curtains, beyond which world palpitate,

Cradled as a fleet on a infinite sea!

When from the heavenly vaults astral lamps hang,

After the hill the moon rises its snub half,

With silver polishing the horizon, huge manes dishevels,

On the edges poles of darnesses move undulating spots.

The night is clear, the world is sleeping got in dreams misunderstood,

Some see armies, others thrones, others brides,

Only I spoke nonsense suffocated by sweet torment,

Harnessed into a rhythmic chain of an Alexandrine verse.

I search of tide and its trace clear as rubies,

What on Cris run forever, all day, as long it is the year,

And I thought if that was a man of integrity,

Who gave to the sweet river the name of Black Cris.

Further lowland I saw Crisan man harrying on a gray thaw,

And Crişan woman in moon ray gave ever him one mouth,

That's the point and urge in autumn when in the ripen orchards

The Transylvanian links hardworking day with midnight.

At a fold the gently shepherd looked for new farrowed lambs,

To sit them safely and be suckled,

In room the philosopher dozing on the pillow soft

Cut to this bizarre world new clothing from empty words.

He walks the world with thought like the tanner walks the skin,

Whiting all, as of flour in a mill is thr miller,

Only the poet is large nature, head in clouds, thinking in the valley,

Beat in mill proud verses these nocturnal dreams.

A nightingale leaves smoothlythe singing of sky,

Opening her little mouth, she jumps joyfully through branches,

For the song is love, cooling bitter souls,

And the echo brings it to me swinging from horizon to horizon.

Only when in the morning the dawn unfolds the clear day,

In the feelings penetrating again that ray of light,

Which real is in heaven and real on earth,

One feels how the Holy Spirit brings to us the thought of the Lord!

Translation from Romanian by Horace Gange

In Memoriam Petru Ursache

Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Iași, anunță cu profundă tristețe încetarea din viață a scriitorului Petru Ursache.

Transmitem textul ferparului cu rugămintea de a-l face cunoscut prin postare pe site-ul propriu și/sau în paginile revistelor literare.

Vă mulțumim,

Președinte USR Filiala Iași,

Cassian Maria Spiridon

Miercuri, 7 august 2013, a încetat din viaţă Petru Ursache, etnolog, estetician si istoric literar, membru al Uniunii Scriitorilor din Romania Filiala Iasi. Petru Ursache s-a născut la 15 mai 1931, în comuna Popesti, judeţul Iasi. A absolvit Liceul National Iasi în 1951, apoi Facultatea de Filologie a Universitătii „Al. I. Cuza” (1952 – 1956), fiind licentiat în limba si literatura română. În 1971 obţine titlul de doctor în Filologie. A profesat ca bibliotecar la Biblioteca judeteană „Gh. Asachi” (1956 – 1958), preparator – asistent (1958 – 1960), lector (1960 – 1977), conferentiar (1977 – 1992), profesor (1992 – 2001) la Catedra de Literatură română si la Catedra de Literatură comparată.Petru Ursache a debutat în revista „Scrisul bănătean” (1958). Dintre volumele publicate amintim: „Sezătoarea” în contextul folcloristicii (1972), Poetică folclorică (1976), Prolegomene la o estetică a folclorului (1986), Eseuri etnologice (1986), Titu Maiorescu. Esteticianul (1987), Camera Sambô. Introducere în opera lui Mircea Eliade (1993), Etnoestetica (1998), Mic tratat de estetică teologică (1999), Cazul Mărie. Sau despre frumos în folclor (2001), Sadovenizînd, sadovenizînd. Studiu estetic si stilistic (2005), Înamorati întru moarte. ErosPoesis la Cezar Ivănescu (2006), Antropologia, o stiintă neocolonială (2006), Etnosofia (2006 ), Camera Sambô. Introducere în opera lui Mircea Eliade, editia a doua, revăzută si dezvoltată (2008), Mic tratat de estetică teologică, editia a doua (2009), Omul din Calidor (2012),  Mioriţa - dosar mitologic al unei Capodopere (2013). A publicat numeroase articole, studii si eseuri în periodicele principale din Iasi, Convorbiri Literare fiind una dintre revistele de suflet ale acestuia. Petru Urscahe s-a îngrijit de apariţia a peste douăzeci de antologii si editii critice, unele în colaborare cu Magda Ursache. Pentru activitatea sa, a fost recompensat cu Premiul Profesor Emeritus al Universitătii „Al. I. Cuza” (2001), Premiul de Excelentă al Uniunii Scriitorilor Fliala Iasi (2001, 2006), Premiul opera omnia acordat de Revista „Convorbiri literare”, Premiul opera omnia acordat de Biblioteca „Vasile Voiculescu”, Buzău, 2001. Prin dispariţia lui Petru Ursache, Uniunea Scriitorilor din România pierde un creator important, iar cultura română un specialist de marcă.

Un pictor american cu elemente de “inspiratie” romaneasca: Jerry W. McDaniel

Jerry-and-Ileana-Dialog-of-the-Arts-aintingswithflowers-DusseldorfDec2011

 

Viitorul Roman Society – Seria de Activitati Culturale

Creation Category:

ART

Societatea Viitorul Roman din California, infiintata in 1926, organizeaza activitati culturale: lansari de carte, prezentari pe diferite teme, evenimente de arta. In cadrul activitatilor culturale din 2012, duminica 23 Septembrie s-a tinut la Academia de Arta Klein din Beverly Hills expozitia "Vreau sa Joc" a artistului eterogen american Jerry W. Mc Daniel. Maestrul a prezentat 4 picturi din seria de 6 "Vreau sa Joc" inspirate de poezia cu acelasi nume de Lucian Blaga. Aceste picturi fac parte din lucrarile create cu ocazia unui turneu de recitaluri Blaga  in California de Sud in mai 2008 cu artista bucuresteana Lidia Laza a fost invitata in America de Ileana Costea. Intreaga serie de picturei "Vreau sa Joc" au fost prezentate si la Evenimentul "Dialogul Artelor" organizat de Fundatia Atheneum din Germania. Doua din seria celor 6 se afla acum intr-o colectie privata la Dusseldorf. In Octombrie 2010 artistul american a fost unul dintre cei doi invitati de onoare la Salon Artis 2010 la Bucuresti, organizat de Marina Nicolaev. Aici sunt prezentate doua articole despre expozitia/receptie a picturilor lui Jerry W. McDaniel: unul scris de Ileana Costea, urmat de un alt articol scris de Anca Adumitroaie. Apoi puteti vedea anuntul expozitiei.

Un pictor american cu elemente de “inspiratie” romaneasca: Jerry W. McDaniel

de Ileana Costea

Tin minte cat m-a impresionat o expozitie despre Maramures la Muzeul Omului de la Paris (Musée de l’Homme) cu multi ani in urma, in care am descoperit cele mai frumoase poze si texte neaose romanesti din acea minunata zona a Romaniei unde fotograful nu era roman ci japonezul Kosei Miya. In acelasi spirit de “intorsatura etnica”, pictorul american Jerry McDaniel, poposeste din cand in cand ‘con gusto” asupra unor subiecte romanesti:  desene si picturi cu elemente repetitive à la Tuculescu, ilustratii pe baza poemelor lui Blaga, si un poster de la un turneul cu jucatorul de tenis  Ilie Nastase.

Anca Madalina Adumitroaie (Director Cultural si Press Secretary, Viitorul Roman Society, castigatoarea tabloului "Vreau sa Joc" insiprat dupa poezia cu acelasi nume de Blaga), artistul american eterogen Jerry W. McDaniel; Diana Cosma (castigatoarea nocturnei europene “Champs Elysee”), si Ionela Kloes (Presedinta Viitorului Roman Society). (Fotografie: Ileana Costea)

Expozitia/Receptie de Arta din Beverly Hills de duminica dupa-masa, Septembrie 23, a fost unul din evenimentele din Seria de Activitati Culturale ale Societatii, inscrise in California, “Viitorul Roman.”

Infiintata in 1926, Societatea Viitorul Roman a organizat de-a lungul anilor evenimente care au adunat romani, in jurul unei mese de banchet, cu ocazia vizitei unei personalitati, ca cea a principesei Irina, a Regelui Mihai, serata data cu ocazia incheierii termenului Consulului General al Romaniei, Catalin Ghenea, si diverse evenimente culturale: Lansare de carte (Petru Popescu – O Fata Numita Maria, Aura Imbarus “Transilvania mea”), prezentare de Profesorul Istoric Ion Toderascu din Iasi despre Gheorge I. Bratianu, “Un Savant si Un Soldat” , si de data aceasta expozitia lui Jerry W. McDaniel.  Picturi in stiluri variate au fost prezentate la expozitia/receptie  care a avut loc la Klein Academy of Art in Beverly Hills. Expozitia a fost organizata de Ileana Costea (www.ic-art-gallery.com) in colaborare cu Societatea Viitorul Roman (http://viitorulroman.com/english/).

O larga parte din activitatea creativa maestrul McDaniel si-a petrecut-o ca ilustrator, pentru companii ca Pan Am, Phillip Morris, Malboro, etc. Cunoscuta Asociatie a Ilustratorilor din Statele Unite i-a publicat un poster (Formula 1, Grand Prix) in Albumul Annual in care selectia lucrarilor este foarte stricta.

Poster istoric de tenis, creat de Jerry W. McDaniel pentru APT (Asociatia Profesionala de Tenis) pentru campionatul Via Copa del Caribe - Malboro in care a participat jucatorul de tenis roman Ilie Nastase (Copyright Jerry W. McDaniel)

In anii 80, Jerry a fost invitat sa faca toata Campania de reclama a companiei Marlboro in America de Sud; de la turnee de tenis, la curse de masini, de cai. Si pentru unul din turnee a facut un poster, acum istoric, al campionatului in care a participat si Ilie Nastase al nostru. Pe atunci Nastase nu era cunoscut in Statele Unite. Iar imaginea de reclama cu cowboy a companiei Marlboro de mare success commercial in USA si alte parti ale lumii, nu a fost deloc bine primita de publicul din America Latina, unde “cowboy”-ul simboliza americanul-“gringo” dispretuit acolo, sau “gaucho”-ul sud American, si el lipsit de respect, cunoscut ca pirat de teren. Si iata-l deci pe Jerry creind un poster care include in tipografie numele tenismenului roman. Intalnire intamplatorare prin arta de afis a unui roman cu un American, cu multi ani inainte ca maestrul sa aiba ocazia sa rasfoiasca carti de arta si cultura romananeasca care au dus la crearea seriei de tablouri “Vreau sa Joc” inspirate din poezia cu acelasi nume de Lucian Blaga. Culoarea si compozitia sunt elementele pregnante ale operei lui McDaniel. Culoarea de la Van Gogh, ordinea de la Mondrian,  si combinarea lor de la Stuart Davis.

O dupa-masa foarte calduroasa de vara Los Angeleana in Septembrie, intr-o cladire cu caracter mediteranean, Academia de Arta Klein, cu o curte interioara cu multe plante tropicale si suprafete acoperite cu fete de masa provensale, placut, viu colorate. Adunata pe scanune pliante in mijlocul galeriei, lumea a inceput prin a asculta introducrea facuta cu prestanta  de Ionela Kloes, Presedinta Viitorului Roman: despre originea si misiunea societatii acesteia de traditie romaneasca, despre activitatile culturale ale societatii, prezentarea pictorul ui American eterogen Jerry McDaniel si a Ilenei Costea cu care maestrul  va face o prezentare in dialog animat al picturilor expuse. Expozitia reprezinta o mica selectie din foarte numeroasele lucrari ale maestrului. Inchegata, desi cu stiluri si medii variate, cu texte bine alese sa prezinte “povestea” reflectata in picturi. Un mic tablou suav ‘gen Klimt”, o guasa cu cantareti de Jazz, plina de culoare si miscare, un tablou mare patrat intitulat “Acesta este creierul meu”, un panou cu 6 elemente giclees imprimate pe canvas Italian reprezentand scene nocturne din plimbarile pictorului prin Europa: Champs Elyssée-ul decorat de Craciun, Amsterdam-ul  la 4 dimineata privind spre luminile misterioase ale canalului, Nori mov Magritte intr-un mic golf la Peguera in Mallorca, motociclete uriase parcate in mijlocul Parisului langa lumini de felinare, Turnul Eiffel Pretutindeni, cum se vede in diverse marimi in drumul cu autobuzul 80 traversand orasul in zig-zag din centru spre arrondismentul 15, si vedere de la fereastra atelierului pictorului din Montparnasse, unde, la etajul partu, pare ca plutesti printe sfere de lumini de sarbatoare, si apoi patru (din seria de 6) variante coloristice ale picturii “Vreau sa Joc” dupa poezia lui Blaga, doua dintre ele fiind acum intr-o colectie privata la Dusseldorf, vandute la evenimentul organizat de fundatia Atheneum in Decembrie 2011.

Au fost si americani in audienta. S-au servit sandwichuri cu sunca, si castraveti, saumon fume, si o salata de boef (fara carne de vita) decorata pentru eveniment ... Audienta aleasa, evident apreciind arta, citind atent povestile tablourilor pe micile panouri explicative, si facand comentarii interesante sau punand intrebari cu miez. Printre participanti Dna. Stefania Magdison, Presedinta Fundatiei Blue Heron pentru orfani din Brasov (ati mai intalnit-o si in numarul trecut caci ea a fost gazda seratei date in onoarea lui Ion Caramitru la Hollywood). Stefania era, ca doeobicei, imbracata special, de data asta cu o fusta bordata cu un volan bufant in ”aripi de fluturi verzi”, creatie a designer-ei de moda romanca din Los Angeles, Aura Cercel; Maria Zamfir Blyberg, cea care a inlesnit inchirierea salii prin profesoara ei de pictura Shirley Klein, si Ligia Toutant co-organizatoare cu Ileana Costea  a expozitiei Brancusi-Mateescu din 2004 la universitatea CSUN organizata tot cu sprijinul Viitorului Roman. Sampanie, vin rosu, discutii despre arta, voie buna si … o tragere la sorti pentru doua picturi donate Viitorului Roman de McDaniel: una din cele 4 “Vreau sa joc” la alegere si una din nocturnele europene, tot la alegere. Anca Madalina Adumitroaie, Director Cultural si Press Secretary, Viitorul Roman Society, s-a intimplat sa fie norocoasa castigatoarea tabloului dupa poezia lui Blaga, si Dianei Cosma i-a iesit numarul pentru o nocturna din care a ales “Champs Elysees”.

Iata inca o ocazie in care Viitorul Roman a excelat in promovarea artei si culturii romanesti.

Poems by Lucian Blaga and paintings Jerry McDaniel

Poems by Lucian Blaga (1895-1961)

Romania’s great modern poet, philosopher, and dramatist

Translated by Andrei Codrescu

Ileana Costea assembly

The Poets

Don’t be amazed, Poets, all poets, are

Just one, undivided, united into a vast community,

Speaking, they are mute. Across centuries they are born

And die,

Singing, they serve a tongue lost

In the past.

Sleep

In the mild breeze a soul wavers,

without today,

without yesterday.

With indistinct waves

Rise the hot centuries

From the trees.

In sleep my blood draws me back

Into my parents

Like a wave.

All Ways Cut

Green day. Spirit of the nut.

All ways cut

To the heaven of wind,

Of love, of word.

All ways cut

To the Thursday of fire,

To the noon of desire,

Where passion is burning

Where the tear is singing.

Pax Magna

It appears that God and the Devil

Knowing how much greater each could be,

Shook hands and made their peace in me.

Together they distilled into my soul

Faith, love, doubt, and lies.

The Light

The light I feel

Bursting into my chest when I see you,

Couldn’t be a drop of that light

Created on the first day,

From that light that thirsted so much for life?

Longing

Parched, I drink your scent –

I cup your face with my hands

To gather your miracle in my soul.

The closeness of our eyes burns,

And yet you say: „I yearn for you!”

With longing as if

I were a wanderer in another world.

Quatrain

Not even a song is easy. Day

or night – nothing is easy on earth:

and so the dew, for it’s the sweat of nightingales,

wearies from singing the whole night through.

I Will Not Crush the World’s Corolla of Wonders  

I will not crush the world’s corolla of wonders

And I will not kill

With reason

The mysteries I meet along my way

In flowers, eyes, lips, and graves.

The light of others

Drowns the deep magic hidden

In the profound darkness.

I increase the world’s enigma

With my light

Much as the moon with its white beams

Does not diminish but increases

The shimmering mystery of height –

I enrich the darkening horizon

With chills of the great secret.

All that is hard to know

Becomes a greater riddle

Under my very eyes

Because I love alike

Flowers, lips, eyes, and graves.

All paintings inspired by Blagas poems

© Jerry W. Mc Daniel 2008

I Wait for My Sunset

I wash my sight in the sky’s

Star-filled vault -

I know that I too in my soul

Carry many, many stars

And galaxies,

Miracles of darkness.

But I do not see them

Because I have

Too much sun in me.

I am waiting for my day to end                               

I wait for night and pain

I wait for my sky to darken

So that stars may rise in me

My own stars

I have not yet seen.

I Search

I search, for what I don’t know. I look

For a great hour left creature-less inside me

Like the stamp of a dead mouth on a carafe.

I search, for what I don’t know. Under spent stars,

Under vanished stars, I look

For the extinguished light I still praise.

Silence

Such silence all about me I seem to hear

the moon’s beams beat against the glass.

Oh, who knows – my soul, in whose breast you’ll sing

sometime after centuries

on sweet strings of silence,

on harps of darkness – that stifled longing

and broken      joy of life? Who knows?

Who knows?

I Want do Dance!

O, I want do dance as I have never danced!

Let God not feel himself a prisoner in me.

Earth, give me wings:

I want to be the arrow

tearing infinity,

to see only sky around me,

sky above

and sky below –

burning in waves of light

I want to dance

torn by the lightning of unborn desire

so God will breathe freely in me

and will not say:

„I am a prisoner in his dungeon!”

Lucian Blaga (1895-1961)

Romania’s great poet, philosopher, and dramatist

Biography

1895-Born (May 9th) as the ninth son of the parish priest (Romanian Orthodox Church) of the village of Lâncrâm, in Transylvania

1910 – 1914 publishes his first poems and his first philosophical article.

To avoid service in the Austro-Hungarian army, attends theological classes in Sibiu, Transylvania,         graduating in 1917

1918 - begins to study philosophy at the University of Vienna

1920 - is awarded his Ph. D. with the thesis Culture and Cognition

1926-38 press counselor - the Romanian legation in Warsaw,  Prague, Vienna, Bern, Switzerland, Lisbon

1936 elected, at 41 years, active member of the Romanian Academy

1938 returns to Romania as Professor of the Philosophy of Culture (a chair specially created for him) at the University of Cluj, Transylvania

1949 is dismissed from his chair by the Communist regime and appointed librarian. Out of favor, he publishes only translations until 1960

1956 - nominated for the Nobel Prize he was on the point of getting the award when the communist government in Bucharest sent emissaries to Sweden to protest against his nomination with false political allegations

1961 - dies of cancer. Buried at Lâncrâm

Due to the spiritual nature of his poetic and philosophic work communist leaders banned him.

***

 Vreau să joc de Lucian Blaga

vreau să joc cum niciodată n-am jucat!

Să nu se simtă Dumnezeu

în mine

un rob în temniţă - încătuşat.

Pământule, dă-mi aripi:

săgeată vreau să fiu să spintec

nemărginirea,

să nu mai văd în preajmă decât cer,

deasupra, cer,

şi cer sub mine -

ai-aprins în valuri de lumină

să joc

străfulgerat de-avânturi nemaipomenite

ca să răsufle liber Dumnezeu în mine,

să nu cârtească:

"Sunt rob în temniţă!"

Tablourile din seria “Vreau să joc” au fost facute cu ocazia celor patru recitaluri de poezie Blaga organizate în California de Sud de Ileana Costea cu actriţa bucureşteană Lidia Lazu în Mai 2008.

Resurse Recitaluri Blaga pe Internet:

http://www.consulateromania.net/show_events_en_s.php?id=209

http://www.consulateromania.net/show_events_ro_s.php?id=173

http://www.romanialibera.ro/cultura/aldine/lucian-blaga-sarbatorit-in-california-127645.html

www.ic-art-gallery.com

www.jerrywmcdanielstudios.com

Email: jerrywmcdaniel@yahoo.com

JERRY W. McDANIEL, artist heterogen din New York şi Los Angeles, a studiat cu maeştrii artei abstracte Angelo Savelli şi Henry Pearson la Noua Scoală de Cercetare în domeniul Social din New York. Cu această ocazie Jerry  a încetat să mai folosească verticalitatea şevaletului şi işi plasează pânza pe o suprafţă orizontală. Aceasta permite artistului sa  picteze înonjurandu-şi picturile. Stilurile diverse pe care le aplică artistul în picturile sale sunt dedicate conceptului că fiecare idee necesită propria-i expresie emotională.

JEJERRY W. McDANIEL New York & Los Angeles heterogeneous artist, studied with abstract artists Angelo Savelli and Henry Pearson at the New School for Social Research University in New York. Out of his experience, Jerry ceased to use the verticality of the easel and placed his canvas on a horizontal surface. This allowed him to walk around his paintings. The various styles applied to his paintings are dictated by the concept that each idea demands its own emotional expression.

The “Vreau Sa Joc” poem by Blaga as it appears in Romanian on the previous page in English translation:

I want to dance

O, I want do dance

as I have never danced!

Let God not feel himself

a prisoner in me.

Earth, give me wings:

I want to be the arrow tearing infinity,

to see only sky around me,

sky above

and sky below -

burning in waves of light

I want to dance

torn by the lightning of

unborn desire

so God will breathe freely in me

and will not say: "I am a prisoner in his dungeon!"

by Lucian Blaga

Translation by Andrei Codrescu

Lucian Blaga (1985-1961)

Lucian Blaga was a commanding personality of the Romanian culture of the inter-bellum period. He was a philosopher and writer highly acclaimed for his originality, a university professor and a diplomat.

In 1926, he became involved in Romanian diplomacy, occupying successive posts at Romania's legations in Warsaw, Prague, Lisbon, Bern and Vienna.

He was dismissed from his university professor chair in 1948 because he refused to express his support to the new Communist regime and he worked as librarian... He was forbidden to publish new books, and until 1960 he was allowed to publish only translations. He completed the translation of Faust, the masterpiece of Goethe, one of the German writers that influenced him most.

In 1956, Blaga was nominated to the Nobel Prize for Literature … Still, the Romanian Communist government sent two emissaries to Sweden to protest the nomination, because Blaga was considered an idealist philosopher, and his poems were forbidden until 1962

(Excerpts from http://en.wikipedia.org/wiki/Lucian_Blaga)

***

 “Vreau sa joc”: expozitie “Jerry W. McDaniel” la “Viitorul Roman”

de Anca Adumitroaie

Albastrul profund si sincer incadreaza ca passe-partout explozia de alb-violet in flori de lavanda care, la rindul ei, imbratiseaza languros conturul banuit al femeii dezgolite. Absenta culorii, ca o pata de vis, intr-o mare dezlantuita de nuante, e ceea ce defineste latura impresionista, de traire a clipei, a pinzei pe nume “Sleeper In Lavender”, care m-a intimpinat si captivat de la intrare la vernisajul cu titlul “I Want To Dance” (“Vreau sa joc”) al pictorului Jerry W. McDaniel. Inspirat, dupa cum marturiseste el insusi, de figuri degasiene drapate in falduri vaporoase, pictorul invaluie forma feminina , ca pe o Danae in ploaia de aur, intr-o contrastanta mantie a pletelor blonde-curgere de grine, intrepatrunse de rebelul mov-siniliu al lavandei.

Am avut placerea de a ma intilni cu arta pictorului american eterogen Jerry W. McDaniel pe 23 septembrie 2012, la vernisajul organizat de Societatea Culturala “Viitorul Roman” la Academia de Arta Klein din Beverly Hills. O duminica extrem de calduroasa si o cladire micuta si boema, varuita in alb si albastru mediteranean, coborita parca dintr-o insulita greaca sau italiana, pareau gazdele perfecte pentru un stil de pictura -arc peste timpuri si tendinte. Influente si emotii armonioase si conflictuale se imbina nesteptat in arta cu adevarat eterogena a lui McDaniel, de la Degas la Klimt, Mondrian si Magritte, Picasso si Warhol. Fiecare tablou, de dimensiuni si forme variate, era insotit de o poveste, fiecare nascindu-se dintr-o experienta sau traire imortalizate in culoare. “Jazz At The Bakery”, inspirat de ordinea si culoarea lui Mondrian, pare o sinestezie de muzica si miscare. M-a intrigat o pictura masiva, de forma patrata, intitulata “This Is Your Brain”.  In legenda insotitoare, autorul o prezinta ca pe un experiment academic, din perioada sa de profesorat. Culori vii, de o mare varietate senzoriala, marcheaza acel creier social, al conventiilor si automatismelor, iar varianta concentrata, “in a nutshell”, ar fi creierul adinc, Jungian, colectiv, cele doua fiind separate de cimpul alb, de umbre nedefinite, al constiintei umane.

Chiar daca nu as fi aflat despre interesul artistic si prietenia pe care Jerry le simte fata de arta si spiritualitatea romaneasca, versurile lui Lucian Blaga ar fi izbucnit nestavilite din brate de arbori, tentacule, meandre, albii de riuri, petale multicolore, care se alearga si se inlantuiesc in seria de sase tablouri incendiare “Vreau sa joc”:

“vreau sa joc cum niciodata n-am jucat!

Sa nu simta Dumnezeu

in mine

un rob in temnita-incatusat.

Pamintule, da-mi aripi:

Sageata vreau sa fiu sa spintec

nemarginirea.”

Motivul aripii eliberatoare si al curgerii navalnice domina in culori arzatoare sau tainice,  de vazduh, foc si pamint. La expozitie au fost prezentate doar patru dintre cele sase tablouri, doua picturi aflindu-se in prezent intr-o colectie privata din Dusseldorf.  Jerry W. McDaniel, prin arta sa eterogena, distileaza complex si emotional, cu flair si generozitate emotiva, fatete de cultura romaneasca, precum elemente expresioniste abstracte de la Tuculescu, ilustratii ale poemelor filozofice ale lui Blaga, sau afise promotionale moderniste, asemenea celui realizat pentru un turneu al jucatorului de tenis Ilie Nastase. Cele sase tablouri inspirate de poemul lui Blaga “Vreau sa joc” fusesera pictate de McDaniel cu ocazia unei serii de recitaluri lirice Lucian Blaga, organizate de Prof. Ileana Costea in California in 2008.

In acea dupa-amiaza de septembrie los angelina, in mijlocul unui public entuziast si avizat, doamna Ionela Kloes, Presedinta a Societatii “Viitorul Roman” si amfitrioana, alaturi de doamna Ileana Costea, a rostit un succint cuvint de intimpinare din partea societatii organizatoare, a carei misiune, de la infiintarea din 1926 si pina in zilele noastre,  a fost promovarea cu asiduitate a valorilor culturale romanesti. A urmat apoi un dialog de o debordanta onestitate si naturalete, in arta si in viata, dintre Ileana Costea si Jerry W. McDaniel. Artistul raspundea cu usoara stinjeneala si reala modestie la intrebarile Ilenei, dezvaluind secrete ale procesului de creatie, precum si crimpeie revelatoare de viata, care s-au materializat in culoare si emotie pe pinzele sale.   Am aflat astfel povestea din spatele unui mozaic de sase pinze dreptunghiulare de dimensiuni reduse si stiluri eterogene, alcatuind o harta in acrilic a periplurilor europene ale pictorului: nopti in feeria franceza a Craciunului pe Champs Elysées, zori reci si severe, filtrate in luminile Amsterdamului, nori mov de inspiratie Magritte, plutind in visare pe cerul din Mallorca, incredibile unghiuri din care Tour Eiffel domina marea de lumini pariziana, pe care Jerry W. McDaniel o reda cu entuziasm spontan, asa cum il invaluie de la fereastra atelierului sau din Montparnasse.

Pe linga privilegiul unui regal artistic de o mare prospetime si complexitate, publicul a fost intimpinat, in curtea interioara de influenta si coloristica mediteraneana, de o varietate de gustari usoare si bauturi racoritoare. Intilnirea s-a incheiat cu neasteptata surpriza a unei trageri la sorti a  doua tablouri, pe care Jerry, cu multa generozitate, le-a donat “Viitorului Roman”; in mod paradoxal, luind in considerare istoria mea de o viata, in care nu am cistigat niciodata nimic la tombole si loterii, tabloul de zbor albastru din seria “Vreau sa joc” mi-a revenit mie! Ii multumesc din nou lui Jerry pentru bucuria de a-l admira in fiecare zi, culoarea navalnica readucindu-mi in amintire poezia atit de draga a lui Blaga, care l-a inspirit pe artist.

Vincent Van Gogh ii scria fratelui sau Theo ca oricare dintre semenii sai e, de fapt, un pictor de suflete, si ca menirea  fiecaruia e sa picteze un tablou fericit pe pinza vietii sale. Jerry W. McDaniel, pictor eterogen de o invigoranta prospetime artistica, abordeaza arta in maniera emotionala, surprinzind clipele cu atitudinea impresionista a trairii plenare a momentelor de inspiratie. Iata ca ne-am bucurat din nou, prin initiativa “Viitorului Roman”, de un veritabil dialog al artelor si stilurilor atit de variate, de intrepatrundere etnica si istorica, omogene insa in celebrarea frumusetii.

Anca Adumitroaie, Director Cultural si Press Secretary, Viitorul Roman Society, California

VIITORUL ROMAN CULTURAL & AID SOCIETY

A California Not For Profit Corporation – Founded 1926

http://viitorulroman.com/

***

Diverse Referinte privitoare la pictorul eterogen american Jerry W. McDaniel:

www.jerrywmcdanielstudios.com - pagina oficiala a pictorului

http://en.wikipedia.org/wiki/Jerry_McDaniel - pagina Jerry W. McDaniel pe Wikipedia

http://www.strathmoreworldwide.com/profoftheyear_bio.asp?id=307257&industry=Fine+Arts

- pagina lui Jerry ca Artist al Anului pe Strathmore

http://www.omnigraphies.com/content/jerry-w-mcdaniel-american-heterogenous-artist

Interview by Ileana Costea, Professor at California State University, Northridge

http://www.omnigraphies.com/content/doua-poluri-geografice-opuse-unite-prin-cultura-si-arta-romania-si-california

Arte intrepatrunzandu-se: poezie, muzica, aritectura, pictura, sculptura si dans

Articol scris de Ion Lazu, 8 Octombrie 2010, Bucuresti, Romania

http://www.omnigraphies.com/content/dialog-%C3%AEntre-arhitec%C8%9Bi-%C8%99i-arti%C8%99ti-%C8%99i-%C3%AEntre-genera%C8%9Bia-t%C3%A2n%C4%83r%C4%83-%C8%99i-mae%C8%99tri-consacra%C8%9Bi

Dialog între arhitecți și artiști, și între generația tânără și maeștri consacrați

Expozitie la Bucuresti , Salon Artis 2010, Octombrie 2010, unde pictorul american Jerry W. McDaniel a fost unul dintre cei doi invitati de onoare.

***

Afise

Anuntul expozitiei/receptie a picturilor lui Jerry W. McDaniel, Sept. 23, 2012, Beverly Hills, California