miercuri, 14 august 2013

Edgar Allan Poe – Corbul / The Raven




Într-un negru miez de noapte, ponderând gândiri inapte,
Supra tomuri curioase, stranii de uitat folclor,
Când dădeam s-adorm, deodată careva-ncepu să bată
Blândă ciocănire iată, cioc la ușa-mi din pridvor.
'E vreun musafir', zic, 'bată, cioc la ușa din pridvor -
Doar atât și niciun zor.'

Ah, atât de clar remember, era în amar december,
Stinși tăciuni în jar cu febră, iscând duhuri pe covor.
Nerăbdare până-n ziuă; - în zadar cătam de zor
Întru cărți a opri dorul – dor de dusa mea Lenore -
Rara radiantă fată de-i spun îngerii Lenore -
Nemainume evermore.

Mătăsosul trist nesigur foșnet de perdele purpur
Mă înfiora fantastic cu terori fără prior;
Astfel să încetin bateri inimii repetam teafăr,
'E vreun musafir în zbateri vrând să intre din pridvor -
Vreun drumeț târziu în zbateri vrând să intre din pridvor; -
Asta e și niciun zor.'

Sufletu-mi crescu mai tare; fără, iarăși, ezitare,
'Domnule', am zis, 'ori Doamnă, drept iertare vă implor
Dar e fapt că mă luase somnul când la ușă stase,
Și-așa încet ciocănirăți, ciocănirăți din pridvor,
Greu să vă aud' aici am deschis ușa spre pridvor; -
Întuneric, niciun zor.

Adânc în întunecime stam între mirări și crime,
Bănuind, visând ce nimeni nu a mai visat prior;
Dar tăcerea sta nespartă, liniștea fără de ceartă,
Singurul cuvânt acolo spus șoptit era 'Lenore!'
Asta am șoptit, ecoul murmurând răspuns, 'Lenore!'
Doar atât și niciun zor.

Întorcându-mă-n odaie, cu tot sufletul văpaie,
Curând iar aud bătaie, mai sonoră ca prior.
'Sigur', spun, 'sigur că este ceva-n geam din grinzi celeste,
Ia să văd atunci ce lest e și misterul să-i explor -
Calmă inima o clipă și misterul să-l explor; -
Vântul e și niciun zor.'

Zvârl oblonul a deschide, când în falduri fâlfâinde,
A pășit un corb arminden din zilele aurori;
Plecăciune nici să facă; nu stă clipă, nici nu pleacă;
Ci în chip de domn ori doamnă se cocoață la ușor
pe un bust al zeei Pallas, sus de ușă la ușor -
Cocoțat stând, niciun zor.

Pasăre-abanos ce susuri trista-mi pasă în surâsuri,
Prin grav aspra-nfățișare cuviinței purtător.
'Chiar de creasta-ți rasă-i, tunsă, tu', i-am zis, 'nu ești străpunsă,
Antic corb, groază ascunsă, Nopții rătăcind ponor,
Ce nume regesc ai spune-mi în Plutonian ponor!'
Grăi Corbul, 'Ne.vre.mor'

Păsăroi diform minune de discurs aud cum spune,
Chiar cu tâlc mărunt răsune, mică relevanță-n zbor;
Că n-avem cum da dovadă c-alt om viu să fie nadă
Sorții pasăre să vadă pe al ușii lui ușor -
Pasăre sau fiară sus pe bust sculptat peste ușor,
C-un nume ca 'N.ev.er.mor'.

Însă corbul șezând singur pe placidul bust un gângur
Doar grăia, cuvânt făcându-i sufletul revărsător.
Nicio vorbă-apoi rostirii, nicio pană fâlfâirii,
Până glas dam murmuririi, 'au zburat amici prior -
Părăsi-mă-va la ziuă, cum speranțe-mi fură zbor'.
Pasărea zor, 'ne.verm.or'.

Mut stam la tăcerea spartă de răspuns cu-atâta artă
'Fără dubiu', zis-am, 'iartă, ce rostește-i stoc și stor,
Prins de vreun năimit stăpân ce un Dezastru să-l arunce
De pe stâncă, de pe munte, cântece i se-mpresor
Plânsete Speranței sale melancolii le-mpresor
Ale 'Never-nevermore'.

Reavăn Corbul iar cu susuri îmi da pasa pe surâsuri,
Brusc rotit-am scaun către pasăre, bust și ușor;
Din catifea scufundândă am purces să leg la pândă
pasă lângă pasă, gând dă pe ce cobe aprior,
Ce-a zis ăst strigoi de groază, cobe pasăre-aprior
Crăunindu-mi 'Ne.ve.r.mor'.

Asta preziceam cu gândul, niciun sunet pronunțându-l
Orătaniei ce-ochii-i mi-ardeau inima cuptor;
Asta și-alte stam să aflu înclinând de voie capul
Pe al pernei tabernacul, luminat desfătător,
Catifeaua mov sub lampa luminând desfătător,
Ea presând, ah, nevermore!

Aeru-i mai des, tămâie parfumându-l din cățuie
Legănată-n mers vioi de-un Serafim clopotitor.
'Liftă', am strigat, 'te dete Zeul tău la îngeri cete
Răgaz-răgaz și nepenthe, d'amintirea-ți de Lenore!
Sorbi, oh sorbi acest nepenthe, uită pierduta Lenore!'
Grăi Corbul, 'N.eve.r.mo.r.'

'Profet!', zic, 'atins de brâncă, pasăre sau diavol încă! -
De Ispititor trimis ori de furtună pe ponor
pustiit ci fără groază în deșert vrăjit de oază -
Casa-mi bântuită cază, spune-mi drept, eu te implor -
Este-n Galaad balsamul, spune-mi, spune-mi, te implor!'
Grăi Raven 'N.evermore'

'Profet', zic, 'atins de brâncă, pasăre și diavol încă!
Pe raiul deasupra noastră, pe Domn ce tu, eu ador -
Spune sufletului frânt de dor de-n Rai la o răspânte
Dau de urma fetei sfânte îngerii de-i spun Lenore.'
Zis-a Corbul 'N.ev.er.mo.r.e.'

'Fie-ți vorba semn de ducă', urlai, 'pasăre nălucă -
Îndărăt întru furtună, Nopții Plutonian ponor!
Nu lăsa semn neagră pană c-ai mințit sufletul prană!
Lasă-mi pustnicia vană! Lasă bustul pe ușor!
Ia-ți din inima mea ciocul, forma ia-ți din casă-n zbor!
Grăi Raven, 'N.e.v.e.r.m.o.r.e.'

Însă Corbul veșnic fad e, încă șade, încă șade
Pe pal bust al zeei Pallas, sus de-al camerei ușor;
Ochii-i seamănă cu-ai unui demon ce visează unu-i,
lampa-i varsă umbra flu nu-i decupată pe covor;
Sufletu-mi pe-afara umbrei zăcând plută pe covor
Se ridică – nevermore!

Versiune de George Anca









Edgar Allan Poe
The Raven

(First published in 1845)

Once upon a midnight dreary, while I pondered weak and weary,
Over many a quaint and curious volume of forgotten lore,
While I nodded, nearly napping, suddenly there came a tapping,
As of some one gently rapping, rapping at my chamber door.
`'Tis some visitor,' I muttered, `tapping at my chamber door -
Only this, and nothing more.'

Ah, distinctly I remember it was in the bleak December,
And each separate dying ember wrought its ghost upon the floor.
Eagerly I wished the morrow; - vainly I had sought to borrow
From my books surcease of sorrow - sorrow for the lost Lenore -
For the rare and radiant maiden whom the angels named Lenore -
Nameless here for evermore.

And the silken sad uncertain rustling of each purple curtain
Thrilled me - filled me with fantastic terrors never felt before;
So that now, to still the beating of my heart, I stood repeating
`'Tis some visitor entreating entrance at my chamber door -
Some late visitor entreating entrance at my chamber door; -
This it is, and nothing more,'

Presently my soul grew stronger; hesitating then no longer,
`Sir,' said I, `or Madam, truly your forgiveness I implore;
But the fact is I was napping, and so gently you came rapping,
And so faintly you came tapping, tapping at my chamber door,
That I scarce was sure I heard you' - here I opened wide the door; -
Darkness there, and nothing more.

Deep into that darkness peering, long I stood there wondering, fearing,
Doubting, dreaming dreams no mortal ever dared to dream before;
But the silence was unbroken, and the darkness gave no token,
And the only word there spoken was the whispered word, `Lenore!'
This I whispered, and an echo murmured back the word, `Lenore!'
Merely this and nothing more.

Back into the chamber turning, all my soul within me burning,
Soon again I heard a tapping somewhat louder than before.
`Surely,' said I, `surely that is something at my window lattice;
Let me see then, what thereat is, and this mystery explore -
Let my heart be still a moment and this mystery explore; -
'Tis the wind and nothing more!'

Open here I flung the shutter, when, with many a flirt and flutter,
In there stepped a stately raven of the saintly days of yore.
Not the least obeisance made he; not a minute stopped or stayed he;
But, with mien of lord or lady, perched above my chamber door -
Perched upon a bust of Pallas just above my chamber door -
Perched, and sat, and nothing more.

Then this ebony bird beguiling my sad fancy into smiling,
By the grave and stern decorum of the countenance it wore,
`Though thy crest be shorn and shaven, thou,' I said, `art sure no craven.
Ghastly grim and ancient raven wandering from the nightly shore -
Tell me what thy lordly name is on the Night's Plutonian shore!'
Quoth the raven, `Nevermore.'

Much I marvelled this ungainly fowl to hear discourse so plainly,
Though its answer little meaning - little relevancy bore;
For we cannot help agreeing that no living human being
Ever yet was blessed with seeing bird above his chamber door -
Bird or beast above the sculptured bust above his chamber door,
With such name as `Nevermore.'

But the raven, sitting lonely on the placid bust, spoke only,
That one word, as if his soul in that one word he did outpour.
Nothing further then he uttered - not a feather then he fluttered -
Till I scarcely more than muttered `Other friends have flown before -
On the morrow he will leave me, as my hopes have flown before.'
Then the bird said, `Nevermore.'

Startled at the stillness broken by reply so aptly spoken,
`Doubtless,' said I, `what it utters is its only stock and store,
Caught from some unhappy master whom unmerciful disaster
Followed fast and followed faster till his songs one burden bore -
Till the dirges of his hope that melancholy burden bore
Of "Never-nevermore."'

But the raven still beguiling all my sad soul into smiling,
Straight I wheeled a cushioned seat in front of bird and bust and door;
Then, upon the velvet sinking, I betook myself to linking
Fancy unto fancy, thinking what this ominous bird of yore -
What this grim, ungainly, ghastly, gaunt, and ominous bird of yore
Meant in croaking `Nevermore.'

This I sat engaged in guessing, but no syllable expressing
To the fowl whose fiery eyes now burned into my bosom's core;
This and more I sat divining, with my head at ease reclining
On the cushion's velvet lining that the lamp-light gloated o'er,
But whose velvet violet lining with the lamp-light gloating o'er,
She shall press, ah, nevermore!

Then, methought, the air grew denser, perfumed from an unseen censer
Swung by Seraphim whose foot-falls tinkled on the tufted floor.
`Wretch,' I cried, `thy God hath lent thee - by these angels he has sent thee
Respite - respite and nepenthe from thy memories of Lenore!
Quaff, oh quaff this kind nepenthe, and forget this lost Lenore!'
Quoth the raven, `Nevermore.'

`Prophet!' said I, `thing of evil! - prophet still, if bird or devil! -
Whether tempter sent, or whether tempest tossed thee here ashore,
Desolate yet all undaunted, on this desert land enchanted -
On this home by horror haunted - tell me truly, I implore -
Is there - is there balm in Gilead? - tell me - tell me, I implore!'
Quoth the raven, `Nevermore.'

`Prophet!' said I, `thing of evil! - prophet still, if bird or devil!
By that Heaven that bends above us - by that God we both adore -
Tell this soul with sorrow laden if, within the distant Aidenn,
It shall clasp a sainted maiden whom the angels named Lenore -
Clasp a rare and radiant maiden, whom the angels named Lenore?'
Quoth the raven, `Nevermore.'

`Be that word our sign of parting, bird or fiend!' I shrieked upstarting -
`Get thee back into the tempest and the Night's Plutonian shore!
Leave no black plume as a token of that lie thy soul hath spoken!
Leave my loneliness unbroken! - quit the bust above my door!
Take thy beak from out my heart, and take thy form from off my door!'
Quoth the raven, `Nevermore.'

And the raven, never flitting, still is sitting, still is sitting
On the pallid bust of Pallas just above my chamber door;
And his eyes have all the seeming of a demon's that is dreaming,
And the lamp-light o'er him streaming throws his shadow on the floor;
And my soul from out that shadow that lies floating on the floor
Shall be lifted - nevermore!  












Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu