Experienţă inedită a Pastorului Corin Izvernariu în Africa

Consemnare de Ben Todică

Melodia Paradisul African se dizolvă pe vocea crainicului,

Ben Todică: Visul african, dragi ascultători. Într-adevăr nu aţi greşit, nu suntem la alt program, ci la programul în limba română din Australia. Şi acum să-l prezint pe musafirul nostru special, aşa cum am promis: Pastorul Reverend Corin Ion Izvernariu, foarte cunoscut în comunitatea română şi australiană. Reverenţa Sa a studiat ştiinte teologice la Melbourne University, universitate din Melbourne. În cei de mai bine de 35 de ani de locuit la antipozi a ajutat sute şi sute de români şi australieni şi era de aşteptat ca darul său să se extindă şi peste hotare. Bine aţi venit la noi, în emisiune! Aţi fost în Africa pentru trei săptămâni, invitat la Congresul Mersy House, Casa Milei din Uganda, Kenya şi Congo..., Spuneţi-ne, cum aţi ajuns acolo?

Corin Izvernariu: Bine v-am găsit, domnule Benoni şi toate cele bune ascultătorilor 3zzz. Cum am ajuns acolo? Anul trecut am fost invitat de către pastorul asistent Jeff Lavenda într-o vizită în Kenya, Uganda şi Rwanda. şi, în timp ce am ajuns în Rwanda, i-am cunoscut pe dr. Gilbert şi dr. Cisy Birungi care m-au invitat la această conferinţă în anul acesta. Când au făcut invitaţii anul trecut, în luna mai, am crezut că este doar o invitaţie diplomatică, nicidecum nu m-am aşteptat că voi primi invitaţie oficială, pe care mi-au trimis-o anul trecut, în octombrie, prin e-mail şi m-au invitat ca să fiu ca şi guest speaker (vorbitor invitat) la această conferinţă.

B.T.: Noi suntem foarte mândri. Care este misiunea dumneavoastră în această parte a lumii? Această parte de unde a pornit civilizaţia, Africa?

C.I.: Prima dată când am fost invitat tot la o conferinţă în Kenya, şi apoi de acolo în Uganda şi Rwanda, a avut ca scop să-i învăţ teologie, creştinism şi pe parcurs am realizat şi am observat şi alte lucruri care mi-au atins inima. Mă refer, în mod special la sărăcia de acolo, oamenii care sunt bolnavi, nevoile lor, nu neaparat atât spirituale, cât mai mult fizice, lipsa de mâncare, de îmbrăcăminte... De data aceasta am fost mult mai pregătit sufleteşte, nu numai din punct de vedere teologic, spiritual, dar şi din punct de vedere material.

B.T.: Aţi fost numai dumneavoastră din Australia invitat sau au mai fost şi alţi străini?

C.I.: Numai eu am fost invitat. De fapt am fost singurul International speaker (invitat internaţional să le vorbească) la această conferinţă, dar a fost în Kenya şi de acolo a venit în Uganda asociatul meu Pastorul Jeff Lavenda, care de origine este din Kenya. Încă este acolo şi împreună am fost la această conferinţă.

B.T.: Care sunt obiectivele acestei organizaţii Mersy House?

C.I.: Obiectivul principal este de a ajuta copiii orfani, copii care au rămas fără părinţi datorită bolilor de Sida şi Ebola  din cauza cărora au murit şi altor boli care sunt în Africa şi au fost cunoscute. Chiar la familia la care am stat, dr. Gilbert şi dr Cissy Birungi, ştiam că au un băiat de nici un an şi când am intrat în casă, am văzut deodată o familie mare: opt sau nouă copii, băieţi şi fete. şi am întrebat: ce-s cu ei aici? Mi-a povestit istoria copiilor, ei sunt fără părinţi, fără mamă, fără tată şi atunci ei, fiind medici se ocupă şi de sănătatea lor, ei îi îngrijesc, sunt părinţii adoptivi ai acestor copii.

B.T.: Am înţeles că unul din obiective este de a-i trata medical pe aceşti copii bolnavi.

C.I.: Am avut în această conferinţă o experienţă bogată în misiunea mea. Conferinţa a ţinut şapte zile. A început duminică şi s-a terminat duminica următoare. Sâmbătă a fost o zi întreagă conferinţa medicilor, unde medicii de dimineaţă şi până seară au lucrat pe gratis şi 600 de persoane au fost asistate medical.

B.T.: Deci, organizaţia asta se ocupă de sănătatea celor nevoiaşi?

C.I.: Da,da

B.T.: Asigură partea medicală şi îi ajută pe cei orfani, iar dacă sunt pe drumuri să le dea locuinţă.

C.I.: Nu le dă locuinţă, ci îi ia la ei acasă.

B.T: Sunt fără părinţi.

C.I.: Am întâlnit copii rămaşi fără părinţi.

B.T.: Este extraodinar! ... Să mai ascultăm puţină muzică şi revenim.

C.I.: Mulţumesc!

Ritm african la tobe.

B.T.: Am pus melodia asta mai săltăreaţă ca să ne mai relaxăm pentru că suntem un pic crispaţi, emoţionaţi..., să ne revenim... Am înţeles că aţi botezat 6 bărbaţi şi 18 femei. Cum a fost? Pe lângă faptul că aţi fost la această conferinţă, aţi fost invitat să luaţi parte şi la anumite procesiuni religioase. Au multe biserici acolo?

C.I.: Au venit pastori din Congo, Kenya, Burundi, de unde am avut câteva sesiuni cu pastorii. Pe lângă faptul că am participat la ceea ce am spus înainte, să particip la întâlnirea medicilor şi să observ ceea ce se întâmplă acolo, am avut şi timp în care am ţinut studii biblice cu pastorii, am avut câteva servicii cu creştinii din Africa şi la sfârşitul acestei conferinţe am avut un botez foarte interesant. Interesant, de ce? În primul rând apa a fost aşa de murdară, mi-a fost frică să intru în apă să botez într-un râu. Mi-a fost teamă să nu capăt vreo boală de piele, ceva.

B.T.. Crocodili nu erau?

C.I.: Nici nu m-am mai gândit, am intrat în apă, nu m-am mai gândit dacă sunt crocodili sau nu, ci am intrat pur şi simplu. Mi-am zis, ce-o să se întâmple acum, se întâmplă, asta e. Erau în jur peste o sută de persoane, douăzeci şi patru aşteptau să fie botezate, nu mi-am mai pus întrebări, dar am avut puţină ezitare când am văzut apa atât de murdară. Şi al doilea lucru pentru care am fost puţin emoţionat a fost că au fost trei femei gravide şi mi-era teamă ca nu cumva băgându-le în apă să nu se întâmple ceva rău, dar înainte de asta era dr.Gilbert acolo şi l-am întrebat: E ok să botez femeile astea gravide? Să nu se întâmple ceva.

B.T.: Aici am o întrebare: Când botezi o femeie gravidă, botezi o persoană sau două? Se va naşte gata botezat?

C.I.: Nu vreau să intru în dezbateri teologice aici, pentru că eu consider că e o singură persoană botezată pentru că acea persoană crede că Iisus Hrisos este Domn şi Mântuitor. şi asta n-o face copilul.

B.T.: Eu sunt doar curios.

C.I.: Aş aminti aici despre Ioan Botezătorul. Biblia ne spune că din pântecele maicii sale a fost umplut cu duhul sfânt şi a săltat de bucurie atunci când Maica Domnului a venit şi a felicitat-o pe Elisabeta, pe mama lui Ioan Botezătorul. Deci, Dumnezeu face minuni, Ioan Botezătorul a fost şi rămâne, după spusele Mântuitorului, unul dintre cei născuţi, cel mai mare om născut din femeie. Deci, este caz când duhul lui Dumnezeu lucrează în mod tainic, dar în cazul botezului, persoana îl mărturiseşte pe Iisus Hristos ca domn şi Mântuitor.

B.T.: Copiii ăştia vor fi speciali.

C.I.: Probabil că da. Probabil că da. Vor avea o dublă binecuvântare.

B.T.: Povestiţi-ne ce aţi găsit nou şi interesant în viaţa africană.

C.I.: După zece zile de conferinţă în Uganda şi mai puţin de o săptămână de conferinţă în Kenya, au mai rămas câteva zile libere, timp în care am vizitat un Parc foarte mare, căruia îi spune Maasai Mara Safari, şi care se află pe o lungime de 1000 de kilometri pătraţi în sistemul ecologic Serengeti în partea de nord a ţării la graniţa cu Tanzania, unde am văzut animalele junglei.

B.T.: În fotografiile pe care le avem în faţă văd un leu, tolănit sub un copac. Eraţi aproape de el? Care-i situaţia, nu v-a fost teamă că vă mănâncă?

C.I.: Cei care ne-au dus, ghidul, sunt experţi în cunoaşterea animalelor. Ne-am apropiat de leu. Leul dormea şi pur şi simplu ne-a ignorat, nici nu ne-a băgat în seamă că ne-am apropiat de el la doi metri şi la un moment dat şi-a ridicat capul, s-a uitat la noi, am făcut nişte poze şi s-a culcat din nou.

B.T.: Era sătul...

C.I.: Da. L-am întrebat pe ghid despre leu. şi ne-a spus că, în general, leul doarme tot timpul, leoaica este cea care-i aduce hrana, lucru pe care nu l-am ştiut până acum, şi, deci el nu merge la vânat. El doarme şi femela lui merge şi-i aduce mâncare.

B.T.: Extraordinar!!

C.I.: Interesant, da.

B.T.: Păi ăştia sunt uşor de vânat atunci.

C.I.: Cine?

B.T.: Leii,

C.I.: Nu cred. Poate că singurii care-i vânează sunt cei din tribul Maasai.

B.T.: Cine sunt ăştia.

C.I.: Aceştia sunt un trib care trăiesc de-a lungul văii Great Rift de 3000 de ani şi sunt pe un coridor de pământ între Kenya şi Tanzania, în sudul Keniei şi-n nordul Tanzaniei, un trib care nu ştie ce este frica, unde animalele lor pasc împreună, turmele lor de oi şi capre le-am văzut cu căprioarele şi cu celelalte animale care erau acolo şi am întrebat: Nu vă e frică că vine leul? Ori, ca să fii un masai trebuie să omori leul. Ei nu ştiu ce este aia frică. Ei omoară leul, de mici copii învaţă cum să se lupte cu leul şi cum să-l omoare cu suliţa. Am rămas impresionat. Am avut chiar doi masai care mă păzeau, erau un fel de security care au stat la uşa cortului.

B.T.: Aa, dormeaţi în cort noaptea? Şi când aţi dormit acolo, eraţi păziţi?

C.I.: Da. şi ca să nu vină animale, doi inşi au stat toată noaptea la uşa cortului şi m-au păzit.

B.T.: Aţi avut bodyguard de la început când aţi ajuns cu avionul acolo?

C.I.: Cum am ajuns în Kenya mi-au asigurat protecţie, am avut tot timpul cât am fost în conferinţă, a fost un soldat la uşă, n-a intrat nimeni în sala de conferinţă să nu fie verificat, scanat. Deci, de la aeroport am avut un alt security care atunci când mergeam undeva, nu lăsa pe nimeni să se apropie la doi paşi de mine. El era civil. şi m-am simţit destul de protejat, n-am avut niciun fel de problemă şi atunci când am ajuns la Maasai Mara, acolo am avut alţi doi din tribul maasai, un trib care se consideră că este un trib pierdut, este interesant..., the lost tribe of Israel tribul pierdut a lui Israel.

B.T.:  Incredibil!

C.I.: Yes! Yes! Din partea de jos a Nilului din Egipt au migrat în Kenya şi în Tanzania.

B.T.: Chiar discutam înainte de a începe emisiunea, îmi spuneaţi că vă place de Iohannis pentru că el face lucruri bune şi nemţii au început să vorbească frumos despre români, că sunt extraordinar de muncitori. Mi-aţi spus ceva interesant că v-aţi întâlnit pe avion cu nişte români. Extraordinar!

C.I.: Da, când m-am dus, am zburat cu Qatar Airways şi de la Doha în Uganda, când am intrat în avion am văzut ecusonul unei doamne, pe care scria Ilinca. M-am gândit: Ilinca nu poate să fie decât nume de româncă.

B.T.: Stewardesa?

C.I.: Stewardesa, da. Am intrat cu dânsa în vorbă şi i-am spus că dacă vorbeşte româneşte, atunci să vorbim româneşte, să nu ne chinuim în engleză. „My good, my good, romanien” a vociferat ea. şi la întoarcere, când m-am întors din Kenya cu un alt avion, şefa stewardeselor era la uşă şi spune Welcome! Bine aţi venit! , iarăşi mă uit pe ecuson şi văd din nou nume românesc şi i-am zis direct: „Sărut mâna, doamnă!” ‚Vai, da de unde sunteţi? Cum de sunteţi aici? Mai avem încă un român, mai în spate.’ şi mergând să mă aşez, mă uitam la ecusoane să-l văd pe-al doilea român şi văd Ionuţ. şi când m-am apropiat, dânsul era foarte amabil să-mi ia geanta să mi-o pună sus şi i-am spus: „Bună ziua, Ionuţ! Ce faci”? S-a uitat aşa mirat la mine şi-a zis:’Doamne, veniţi din Kenya?’ ‚”Da, sunt român.” şi-am stat de vorbă... Foarte drăguţ, am rămas impresionat de bunătatea şi amabilitatea românului. Nu ştia ce să-mi facă. Imediat mi-a adus un cadou de la cei de la Businesse class...

B.T.: Deci, românii au reputaţie bună în lume.

C.I.: În Doha există un număr frumos de români care lucrează şi mi-a spus că sunt foarte, foarte bine văzuţi în Qatar şi de fapt am fost încântat să aud cât de frumos se vorbeşte acum despre românii din Germania. Frumos! Frumos, să mai auzim asemenea lucruri!

B.T.: Să mai ascultăm o melodie şi după aceea trecem la punctul următor.

C.I.: Desigur.

La Obreja într-o grădină se dizolvă.

B.T.: „Ia mai stai cu noi de vorbă”, frate Corin Izvernariu! Într-o grădină Achim Nica... Nu se compară nimic cu el, dorul de casă, dorul de a fi cu oamenii şi de a vorbi cu ei. Cum era în copilărie? V-aţi gândit vreodată acasă, în copilărie, când eraţi la şcoală, să ajungeţi la triburile astea, din Africa?

C.I.: Nuu, nu m-am gândit niciodată, dar este în providenţa lui Dumnezeu, Niciodată n-am visat. Cu toate că noi toţi am ştiut că în România s-a învăţat carte. Am învăţat despre Africa, dar niciodată n-am visat că voi ajunge acolo. Achim Nica. Da, Achim Nica mi-a plăcut de când eram în clasa a şaptea sau a opta şi a venit de la Moldova Nouă. Eu sunt de loc de la Scinăpari, Cărbunari, Caraş-Severin, de-acolo, aţi auzit?

B.T.: Da, asta vroiam să le spun ascultătorilor noştri, celor tineri, celor care nu vă cunosc, nu ştiu de unde sunteţi . Din România...

C.I.: Dacă n-ai auzit de satele astea, n-ai cultură generală, zice râzând Pastorul Reverend Corin John Izvernariu. Da, şi jucând fotbal pe arenă, aşa-i spuneam noi, vine un autobuz, se opreşte şi se dau jos din el artiştii: Achim Mica, Florentin Iosif... Eram în clasa a şaptea, a opta şi au jucat fotbal cu noi şi de atunci l-am îndrăgit pe Achim Nica. De fapt, nu ştiu dacă mai trăieşte, dar spusele lui nea Tudor, Tudor Gheorghe că este „unul dintre cei mai mari cântăreţi ai folclorului românesc”! Este foarte adevărat.

B.T.: Extraordinar! Să mai ascultăm o melodie cu Achim Nica.

Săracă Copilărie

B.T.: Cum are Dumnezeu grijă de copiii ăştia săraci! Are grijă să le dea cadouri şi ajung maturi. Uite, cum v-a dat şi dumneavoastră!

C.I.: Da, mi-a dat până acum. Când am auzit „Săracă copilărie” de Achim Nica, mi-au dat lacrimile.

B.T.: La ce v-aţi gândit?

C.I.: Cum v-am spus, totul este în mâna lui Dumnezeu. Am invitaţie să merg în Congo, anul viitor. Să fac misiune printre pigmei. Am primit invitaţia de la un pastor din Congo care se ocupă cu pigmeii, cu copiii săraci de acolo. M-a dus imediat gândul la profesorul pe care l-am avut, Popescu la geografie, când ne vorbea despre pigmei. şi acum Dumnezeu îmi deschide o poartă ca să ajung în Congo şi ceea ce am învăţat când eram în clasa a patra, a cincea şi-i vedeam doar prin poze şi mă minunam, acum am ajuns să fac misiune printre pigmei şi să-i văd în realitate. E de neimaginat! Dincolo de ce-a fost, pot să gândesc că sunt binecvântat.

B.T.: Ei acum dacă s-au creştinat, s-au botezat, cred în Iisus Hristos, sărbătoresc şi ei Paştele, nu? Mă refer la africani.

C.I.: Păi, toţi creştinii de pe faţa pământului sărbătoresc cele două mari sărbători.

B.T.: Aveţi idee cum? Vopsesc ouă şi ei?

C.I.: Probabil că da. N-am fost, n-am participat la nicio slujbă de Paşte sau de Crăciun, dar, sigur nu există creştinism fără Naşterea lui Hristos, fără Moartea lui Hristos şi fără Învierea lui Hristos. Astea sunt fondation, fundamentul.

B.T.: Bănuiesc faptul că şi ei cresc găini acolo şi au ouă.

C.I.: Şi încă sunt, nu aşa, cum spunem noi aici găinile care sunt închise şi altele care sunt libere, la ei sunt lăsate libere, la ei sunt numai organice.

B.T.: Aţi mâncat numai mâncare naturală, mâncare bună.

C.I.: Da. Am slăbit. Chiar azi dimineaţă m-am cântărit şi am slăbit foarte bine: de la 104 la 93 kg.

B.T.: Asta înseamnă să mănânci mămăligă în loc de păine.

C.I.: Numai mămăligă am mâncat, n-am mâncat pâine deloc trei săptămâni.

B.T.: Vă aduceţi aminte de Paştele pe care îl sărbătoreaţi în România? Cum era? Era ceva special?

C.I.: Exact, ca şi aicea. Nu am lăsat tradiţia, românii din Australia n-au lăsat tradiţia şi pentru lucrul ăsta tare mult mă bucur. Sărbătorim Paştele aşa cum ne-au învăţat sfinţii părinţi. şi o ducem aşa până va veni Hristos.

B.T.: Dacă doriţi să împărtăşiţi cu noi un cuvânt de Paşte? Vă rog!

C.I.: Doresc la toţi creştinii din Australia şi toţi care vor asculta această emisiune să rămână tari în credinţa pe care am primit-o odată pentru totdeauna şi să rămânem în Hristos. Cu toate că mai sunt încă vreo două trei săptămâni pănă la Paşte, pot să spun de pe acum: Sărbători fericite! Hristos a înviat! Este viu!

B.T.: Vă mulţumim că aţi venit în emisiune. Suntem mândri de dumneavoastră şi vă dorim să zburaţi cât mai înalt. Şi vreau să încheiem această emisiune cu o melodie frumoasă care ne plăcea în copilarie la amândoi foarte mult şi pe care o cânta Maria Lătăreţu: Lie, Ciocârlie.

C.I.: Mulţumesc! Mulţumesc! Ne-a plăcut şi ne place.

B.T.: De data asta va fi cântată de Vitas, un cântăreţ rus. E o versiune minunată! Dar în limba română.

C.I.: Să-l ascultăm.

B.T.: Doamne ajută! Şi până la o emisiune viitoare: S-auzim numai de bine!

Romanian in Africa

3RD ANNUAL MERCY CONFERENCE

REPORT MADE FOR PR. JOHN WHO WAS OUR GUEST SPEAKER FOR THE CONFERENCE

Mercy house is a registered ministry with the government of Uganda as a non-governmental organization with its registration NO.S.5914/11192.

Mercy house was started in 2012, and these are the objectives.

1. Reaching out the unreached remote areas in Africa with the gospel of Jesus Christ, planting churches, holding conferences and crusades.

2. Reaching out to the less privileged people of Africa with free medical services, by organizing monthly medical camps, establishing referral health units (hospital), and sensitizing the community about disease prevention.

3. Establishing schools for the orphans and needy children who cannot afford the cost of education, and growing them on Christian morals and character.

4. Caring and establishing homes for the needy children, street children, orphans, and elderly people who cannot afford to sustain themselves.

Among these four objectives holding conferences and crusades is among, we organize conferences throughout Uganda and majorly equipping the saints, most of these conferences are hosted by the churches we established, so far we have 16churches planted in Uganda and Congo.

Our churches are named Mercy house of God church, and Mercy house of God Kampala is the main church.

In Kampala annual conferences are held every year in the month of February, and 3rd annual mercy conference is the most recent one.

We are thankful to God that this conference was the first to have international preachers. Thank you Jesus.

How we came to know Rev. John and Jeff lavenda.

It was last year 2014 around may when Rev.John had his first trip to Africa around the same time we were organizing a campus youth meeting at church, And God brought PR.PAUL of Kenya And Jeff Lavenda one evening in this youth meeting, and I got to meet them and Jeff developed love for meet me again to know more about me and he immediately arranged a meeting with me the following day at a place near where they were staying.

I and my wife Dr.cissy Birungi we were to meet him and by God’s Grace we met Rev. John too. The plans of God are way bigger than human understanding God knows where he is taking us, he knows right people.

In this meeting I was able to share with Rev. John about our ministry, the church, and the annual conference, I requested him if he would be willing to come as the guest speaker of the conference. We didn’t know how possible it was going to be, but God is precious and faithful, He made it come to pass.

By October 2014 I sent Rev. John an official invitation to come as a guest speaker in our 3rd annual conference   taking place from 14th February to 22nd February 2015.

He requested me and the whole church to pray with him for almost a month and by mid- November He told me God has confirmed and he was to come. What a joy in my spirit, I shared with my wife, the all church and they were full of joy.

Remember this was our first time to host an international preacher in our annual conference, with much respect I appreciate Jeff Lavenda for loving us and sacrificially coming on board to help us achieve the coming of Rev. John, we are so appreciating that he even went beyond that and invited to us other guests from Kenya who became a blessing to us in the conference.

Preparations for the conference and Rev. John come begun.

Jeff LAVENDA visited us first and he came to make sure we prepare very well and also to guide us on what is needed, it was a good time with him at our home, everybody enjoyed him, majorly two Rasta girls who are in our church, liked him and wanted to be near him because he has a style of hair like theirs. He shared an exalting sermon and the church was blessed.

JEFF LAVENDA PREACHING IN OUR CHURCH IN A SUNDAY SERVICE.ON HIS FIRST VISIT TO PREPARE FOR THE COMING OF REV.JOHN.

HE PREACHED FROM ISAIAH 54

We also reviewed the budget for the conference and adjusted everything to 15millions Uganda shillings which is about 6000 US DOLLARS.

We prayed for Gods provision and we received money in Kenya shillings from him worth 400US DOLLARS  on behalf of the team he was coming with, by this time the church worked hard and covered half  the budget.

Preparation continues:

We made posters and flyers which had all the preachers who were invited to come and speak in this conference.

These posters were distributed in churches around and also taken to branches

After this meeting with pastors begun, we also had meetings with security groups, and different other groups to help us in planning and running this conference.

DAYS DREW CLOSE

Before Rev. John came Jeff Lavenda and the group from Kenya about five people had already come like two days before.

Crusade (open air preaching)

We had arranged an open air crusade which took about five days, and majorly we were targeting UN believers to receive Christ as the Lord and savior.

Jeff and the team from Kenya participated on the crusade in singing and praying. Every evening and morning Sharif one of their team members could take them through fitness excises’ also tried to participate but .lol.”{These guys can jump the rope.”

ARRIVAL OF REV.JOHN IZVENARIA.

It was his first time to come to Uganda by air and he arrived at the airport by 1:00pm unfortunately we reached their a bit late, he was welcomed by us and we took him to eat some Sambusa in a certain restaurant. While in the restaurant ReV. John kept on sharing with Jeff about Australia and the church in Australia, we took some picture in the restaurant, and I was much blessed when I saw him blessing the restaurant attendant for good hospitality. The girl became very happy she went and told her fellow how she was given money by the white man (muzungu).

REV.JOHN was already tired due to long journey; we drove to my home where he was going to stay with the all visiting team. I expected him to rest that day but  He was more than ready and willing to preach on the crusade (open air preaching).;late in the evening Rev. John  was taken by us to the open air crusade ,and everybody was excited for  his coming ,he preached and shared his testimony ,many people were blessed then I was invited to pray for people ,I also did and altar call that evening and seven got saved.

The conference begins

We had a wonderful time with him that Saturday evening, after coming from the crusade he took me in his bed room and blessed me with a Tablet; it was one of my greatest desires in life, thank you Rev. John for such a big offer to me. I AND MY WIFE SINCERELY APPRECIATE THAT GIFIT.On Sunday the 16th officially we started the conference and Rev. John as the main preacher he shared about the LORDS prayer and people were touched by the preaching many people came in front to repent and renew their salvation with God.

Glado, from Kenya performing in her special songs on Sunday as we open the conference. And down is the picture of the worship team and REV.JOHN preaching.

Sunday evening the worship team had a teaching from Rev. John about time management, focus, purpose and planning.

DAY TWO 17^th/2/2013

In this conference we had four sessions every day and on Monday REV. John preached the second session and preached from revelation chapter three. We were blessed later we went for lunch and he enjoyed African fresh foods, he was encouraged by Jeff to walk every day from church to where were staying but Rev. John didn’t agree with him, then in the evening we hard an argumental fellowship, of course for me I understood it’s because we come from different traditional and culture. But then we learnt a lot from them.

This day REV.John asked me about my home, my family, and my children, he found when I stay with about 12 people and 8 of them are children of different poor background and some are HIV/aids patients, others are orphans, others have other medical issues, we are raising them as God fearing children, provide food, school fees, medical needs and other necessities,.

Am proud to say that Rev. John is not just a pastor but a pastor who cares for people’s needs ,he is so much compassionate, immediately he gave me 100 AUSTARIAN DOLLARS TO BUY FOOD FOR THE  CHILDREN WHO STAY  AT OUR HOME.I WENT A HEAD AND SHARED MY TESITIMONY THE PASSION I HAVE FOR SUFFERING PEOPLE,I ALSO SHARED WITH HIM THE DREAM I HAVE OF BUILDING A CHILDRENS HOME.

DAY THREE TUESDAY /18^TH/2/1015

Every day the conference was becoming better ,in attendance people from far started coming in, Rev. John made a statement and said AFRICA you are the best in singing, worshiping, dancing but you need to grow in managing other areas of ministry, he emphasized the issue of respecting time and program which became a big lesion to most of the pastors who were present.

We enjoyed the day and that day we agreed to have lunch at church with every person who had come in the conference.

This was very glorious Mary Linette from USA, Bp. Paul from Kenya  they, did the preaching also, we had a grouped which performed their dancing in African way, and they called on Rev. John to dance with them.

DAY FOUR (WEDSDAY) 19^TH/2/2015

This was the resting day of Rev. John, in the morning he did the excises training with JEFF, and he was told it’s me who was preaching, I knew he will stay home the whole day but he came to listen to my preaching.

DAY FIVE THURSDAY 19/2/2015

This was one of the best days, many people came and   rev. john preached in the morning hours we had lunch again at church with people, rev. john gave  a number of gifts to church leaders, worship team, some pastors and also to the police men who were in charge of security.

We had the chairman of all the Pentecostal churches in Uganda coming that evening, he taught a number of things including the effect of following traditional cultures.

DAY SIX (FRIDAY) 20TH /2/2015

In all the conferences we do medical missions.so in this conference we had two days of medical mission and 650 patients were treated, during medical missions we treat free of charge all diseases, dental care, HIV testing and counseling, cancer screening awareness, all laboratory tests for the people who cannot afford the cost medical care in Uganda, people from villages, remote areas, slums and the most disadvantaged, We also do health education and prevention. 

Friday evening after the medical camp  we had the service and Jeff  Lavenda was the main preacher ,he preached about true fasting, after his preaching  I was led to ask people to give towards the needs of people who had come for the conference but were sick, during our triaging and medical checkup, we found a child with hernia, two ladies with cervical cancer, and one man with elephantiasis, another boy with hydrocephalus, and another woman with a tumor on the lower part of the abdomen, some of these medical conditions needed our further attention as they cannot afford the cost of medical care.

REV JOHN gave 100$ to help and people begun pledging and giving their property to be sold.

21^ST SATUDAY, DAY SEVEN.

We had a pastors and leaders seminar which was conducted by Rev. John, then in the afternoon we had a baptism class, and we baptized 25 people and most of them got saved during the conference.

SUNDAY 22ND /2/2015. LAST DAY OF THE CONFERENCE.

THIS was a wonderful day, it was a thanksgiving service, many people had turned up .people thought that Rev John and the team from Kenya will stay till evening, but they were surprised when I told them that by 11:30 am they were leaving,

He preached his last sermon in the morning; the church appreciated them and prayed for their journey back.

I was humbled by the faithfulness of God,, how everything happened, how Rev John came to UGANDA .

HE LEFT AN IMPACT IN OUR COUNTRY TO ALL PEOPLE WHO ATTENDED THE CONFERENCE AND ALSO TO OUR CHURCH

Finally on behalf of everybody I want to give God the glory, and also appreciate Rev.John, Jeff lavenda, and the whole team for the tremendous work they did in this conference.

On behalf of the church of Christ and the body of Christian in Uganda, I want to strongly say that Rev. John we REQUEST you to come back in Uganda the door is wide open.

We ask you to; Think about us, pray for us always. We pray the divine connection god has brought between you and us stay and bear more fruits in the name of Jesus Christ our lord.

Yours faithfully in JESUS CHRIST OUR LORD

DR. GILBERT AND DR.CISSY BIRUNGI.

Email: birungi.gilbert@yahoo.com.

Tel: +256 783312860, +256700541335

These are photos we took with you of me, cissy, and some of our church leaders

Buna Vestire a Basarabiei Sfinte

+ 27 Martie 1918-Buna Vestire a Basarabiei Sfinte

„Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,/ Tânără mireasă, mamă cu amor!/ Fiiităi trăiască numai în frăţie/ Ca a nopţii stele, ca a zilei zori,/ Viaţa în vecie, glorii, bucurie,/ Arme cu tărie, suflet românesc,/ Vis de vitejie, fală şi mândrie,/ Dulce Românie, asta ţi-o doresc!” (Mihail Eminescu)

   

„Limba noastră-i numai cântec,/ Doina dorurilor noastre,/ Roi de fulgere, ce spintec/ Nouri negri, zări albastre.// Limba noastră-i limbă sfântă,/ Limba vechilor cazanii,/ care o plâng şi care o cântă/ pe la vatra lo  ţăranii.” (Alecu Alexei Mateevici)

„Sub cerul ţării, cătrănit sinistru,/ s-a răstignit Hristos ca la-nceput,/ cu palma stângă sângerând pe Nistru,/ cu palma dreaptă înflorind pe Prut.” (Robert Cahuleanu alias Andrei Ciurunga)

Dorul sfânt al lui Eminescu prelins din Dulcea Bucovină s-a împletit cu fibrele Limbii Noastre, urzită în sufletul heraldic al iubirii Părintelui Alexie Mateevici, într-un Imn divin al Învierii Basarabiei, întru acel crez al re-întrupării pe veci la Patria Mumă-Dacia străbună.

Limba Noastră, această poezie divină, Prinţesă moştenitoare a Regalei: Ce-ţi doresc eu Ţie, Dulce Românie, înmugureşte emoţia pretutindeni, înflorind entuziasmul tuturor, fascinând inimile doldora de rodul frumos al unui patriotism pur şi sfânt.  

Fiinţa Basarabiei a fost zămislită de Bunul Dumnezeu în leagănul sfânt dintre Nistru şi Prut cu fruntea rezemată în rugăciune, în poala Carpaţilor şi cu picioarele în sacrul botez al Marii Neagre.

Întreg Darul de Sus cu origini, tradiţi, cetăţi moldave, cu ape de cer, cu codrii verzi şi semeţi, cu răzeşi făloşi sub Voievozi izbăvitori se permanentizează în sfânta noastră Dacie în visul şi legămintele Marilor dacoromâni: Burebista, Decebal, Ştefan, Mihai Viteazul, Eminescu, Coşbuc, Mateevici, Nistor, Halippa, Stroescu, Popovici, Grosu, Erhan, Baltaga, Pelivan, Madan, Murafa, Ghibu, Inculeţ, Ion Buzdugan, Ion I. C. Brătianu, generalul Prezan, generalul romaşcan Ernest Broşteanu, comandantul Diviziei a XI-a, regele Ferdinand I şi marea noastră Regină Maria.    

Atestată arheologic cu peste 300 000 de ani, în multele vestigii şi staţiuni paleolitice ce adastă încă pe cursul inferior al Prutului, Fiinţa Basarabiei descende din marele Trunchi trac, care se reface ca unitate politică într-un puternic Principat geto-dac situat între Nipru-Tisa, Carpaţii Nordici şi Dunăre cu toate cetăţile ei trace ale Bugului de la Apollonia la Olbia sub autoritatea marelui împărat Burebista.

Confruntat cu valurile succesive de triburi migratoare, Principatul Basarabiei lui Burebista-Întregitorul, Imperiului traco-geto-dac pierde din intensitate, din unitate, nu însă şi din fiinţa ei spirituală care începe a se reface, organic deşi nu integral sub ilustrul descălecător Bogdan I, intrând în componenţa noului Principat al Moldovei.

În vremea lungii domnii a înţeleptului Domn Alexandru cel Bun, Moldova se consolidează puternic sub forma a două ţări unite, contopite într-o singură fiinţă: Ţara de Sus şi Ţara de Jos cu Odorul lor scump Basarabia. Numai că faima Moldovei atrage ispitele turcilor, tătarilor, maghiarilor şi polonilor, care în urma ostilităţilor provocate de setea de cucerire încep disputele pentru marile şi înfloritoarele cetăţi moldave: Chilia, Cetatea Albă, Tighina.  

Cel mai puternic şi cel mai ilustru Domn al Moldovei, Ştefan cel Mare le retează avânturile năvălitorilor, restaurând în cea mai mare parte Principatul moldavo-basarabean al lui Burebista nemuritorul.

Incursiunile tătarilor şi cazacilor orienteză puternicul Principat al Moldovei spre o coaliţie cu ţările apuse creştine într-o cruciadă antiotomană, care se va dovedi în realitate mult mai dezastruoasă decât înţelegerile cu Poarta păgână.

Mihai Viteazul,cel mai mare Domn creştin al dacoromânilor, reface unitatea marelui Regat al lui Decebal sub sceptrul Daciei Mari, unind la 1600, cele trei Principate române: Muntenia, Ardealul şi Moldova.

Aşezarea geografică a Principatelor valahe între gurile flămânde şi însetate ale hapsânelor imperii: otoman, rusesc prin Alexei Romanov şi habsburgic, a determinat anumiţi Domni români „să se facă frate cu dracul”,adică cu „Iuda cel creştin”, orientându-se spre sprijinul rusesc. Aşa a fost Prinţul culturii, dar şerbul diplomaţiei, Principele Dimitrie Cantemir, care dorea actualizarea în practică a primului tratat de la 1656, încheiat între Moldova şi Rusia, ce stipula la art. 4, ajutorul rusesc pentru realipirea Buceagului şi a cetăţilor răpite Moldovei,pentru ca aşezarea ei: să fie iarăşi în hotarul ţării noastre şi în stăpânirea noastră (a Moldovei) precum au fost dintru început la domnii vechi, înainte de a le fi luat turcii.

Marea dramă pentru Moldova, începe odată cu marea ascesiune a ruşilor sub Petru cel Mare, după răsunătoarea victorie de la Poltava asupra Suediei. Intenţia marelui Cantemir a fost de bun augur orientându-se spre ruşi, numai că momentul n-a fost inspirat. Domnul Moldovei încheie la Luţk în Aprilie 1711, un tratat de alianţă pe picior de egalitate cu Petru cel Mare, ce garanta Moldovei deplina autonomie şi integritate teritorială, având graniţele pe: râul Nistru, Cameniţa, Bender(Tighina) cu tot teritoriul Buceagului, Dunărea, Ţara Românească, Ardealul şi la nord Polonia. (art. 9)

Aşadar, am vrut să scăpăm de Dracul, dar am dat peste Tatăl-Tartorul cel mare şi pofticios. De la 1711 până la 1944, Moldova a fost invadată de ruşii creştini, apoi de hoardele  bolşevice de 12 ori.

Primul rapt al Moldovei convenit între Casa de Austria şi Poarta Otomană, prin smulgerea Bucovinei (Cernăuţiul şi cea mai mare parte a Sucevei), alipită Austriei, s-a petrecut în 1775, la care s-a adăugat şi martiriul Domnului Grigore Ghica III.

După conflictul armat ruso-turc din 1787, Pacea de la Iaşi stabileşte la 1792, graniţa Rusiei pe Nistru.

Pe masa de joc a diplomaţiei franceze s-a disputat  în 1805 soarta Principatelor Române între prinţul Talleyrand, care voia să ofere Principatele Austriei şi Napoleon I, care dăruia Finlanda şi Principatele Române ţarului, în urma tratatului secret de la Erfurt (1808). După vitregirea înţelegerilor ruso-franceze, Rusia încheia Pacea de la Bucureşti din 1812, cu turcii, culminând prin şiretlicuri şi trădări diplomatice, turco-moldavo-ruseşti să anexeze din principatul moldav mai mult de o treime, respectiv jumătatea estică.

De la 1813 şi până astăzi 2015, vreme de două veacuri,  ruşii, respectiv bolşevicii, consideră soarta românilor ocupaţi ca pe o purtare de grijă asupra coloniei ruseşti.        

Destinul românilor, sfârtecaţi, smulşi, rupţi,  deznaţionalizaţi şi rusificaţi a fost şi este privat de sfânta unitate şi libertate geo-politică-spirituală, împlinind astfel temerarul testament al lui Petru cel Mare: Ori unde vă duceţi, vă duceţi ca prieteni şi rămâneţi ca stăpâni.

Trădarea turcească de la 1812, privind vânzarea, răpirea Basarabiei este continuată incredibil la 1877, de trădarea imperială rusească.

Lumea politică românească nutrea speranţa la 1877, când s-au înteţit ostilităţile ruso-turce, că prin ajutorul acordat Rusiei vom reface trupul ţării prin revenirea Basaraabiei la sânul Patriei. Din partea României Mici nu a fost doar un sprijin militar acordat Rusiei, ci însăşi victoria câştigată de noi asupra turcilor, pe care am oferit-o provoslavnicilor, iar drept recunoştiinţă, Ursul flămând de sânge românesc ne-a impus ca un merit al lor, retrocedarea Basarabiei.

Marele cunoscător al istoriei naţionale, Omul moral şi martor al acelei vremi, Mihail Eminescu, protestează: „Rusia nu poate lua Basarabia pentru că nu are nici un pretext binecuvântat de-a ne pedepsi atât de aspru; iar noi nu i-o putem da, pentru că, la urma urmelor, nu avem dreptul de a dispune după placul nostru de această parte din ţara noastră... Basarabia întreagă a fost a noastră pe când Rusia nici nu se megieşa cu noi. Basarabia întreagă ni se cuvine, căci e pământ drept, al nostru, şi cucerit cu plugul, apărat cu arma a fost de la începutul veacului al patrusprezecelea, încă şi până în veacul al nouăsprezecelea.”

(Victor Crăciun-Pierdem Basarabia? Liga culturală pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni-Fundaţia <<Hercules>> 1992, p. 62).

Toată suflarea şi simţirea românească trăieşte adevărul acelei Basarabii de Vatră milenară dacoromână, fiindcă: „Cestiunea retrocedării Basarabiei, strigă Eminul tuturor românilor la 10 şi 14 Februarie 1878, cu încetul ajunge a fi o cestiune de existenţă pentru poporul român... Mihai Viteazul a izbutit să împreune sub stăpânirea sa trei ţări şi să pregătească întemeierea unui stat român mai puternic... Rusia voieşte să ia Basarabia cu orice preţ: noi nu primim nici un preţ. Primind un preţ, am vinde; şi noi nu vindem nimic... Românul care ar cuteza să atingă acest principiu ar fi un vânzător...

Chestiunea Basarabiei, poate fi pentru Rusia o chestiune de onoare militară, dar este pentru noi nu numai o chestiune de onoare,ci una de existenţă. România, pierzând pământul ce dominează gurile Dunării, devine un stat indiferent, de-a cărui existenţă sau neexistenţă nu s-ar mai interesa absolut nimenea.” (Mihai Eminescu, Basarabia-1812. CTRL *Verba 1991, p. 7, 9)

Marele Fiu al Basarabiei sfinte şi marele ierarh al Ardealului, Mitropolitul Antonie Plămădeală, încerca să asocieze o împlinire de speranţă: „Anul 1918, ca şi anul 1600, ca şi anul 1859, a fost anul de împlinire al românilor. Ar fi fost bine dacă ar fi rămas aşa, dar iată că, nu după multă vreme aşa cum fusese împlinirea realizată de Mihai Viteazul la anul 1600, şi anul 1918 a trebuit să redevină şi el un simbol şi din nou o speranţă.” (Antonie Plămădeală-Basarabia. Sibiu, 2003, p. 118)

Visul acestei mari împliniri l-a înfăptuit deci, Basarabia, ridicând fruntea de la îngenuchiere la spiritul slavei de libertate. Refugiaţi în inimi, în suflete şi în simţire românească tot basarabenii mai nutresc speranţa ultimei împliniri. Toţi care au fugit din calea urgiei năvălirii muscalilor şi-au luat cu ei gândul de întoarcere Acasă:

„De te voi uita Basarabie, spune acelaşi mare Ierarh, uitată să fie dreapta mea. Aşa au cântat şi mai cântă basarabenii aflaţi în refugii. Aşa vor fi suspinat cei deportaţi în Siberia. Aşa trebuie să plângem şi noi peste amintirea celor deportaţi: <<De vă vom uita, uitată să fie dreapta noastră!>> Sute de mii au fost martirizaţi prin foame, prin frig şi muncă istovitoare. Au murit cu gândul întors spre livezile şi viile de acasă, spre casele cu pridvor şi cu muşcate în ferestre, spre bisericile în care au fost botezaţi, spre pământul mănos dintre Prut şi Nistru. Nu le-a slujit preot la înmormântare şi i-a înghiţit pământ străin...

Speranţa n-a murit... E în firea ei să nu moară. Şi atâta vreme cât speranţa rămâne vie, unitatea românească se va reface între hotarele ei care merg până acolo unde se vorbeşte limba română şi se simte româneşte. Acesta este pământul pe care ni l-a dat Dumnezeu nouă, românilor.

Basarabia, Bucovina şi Ţinutul Herţei nu s-au rupt niciodată din propreia lor voinţă de la trupul Ţării. Întotdeauna rupturile au fost silnice.” (ibid. p. 124,126)

„Sărut aceste lacrimi de martiri.../ Abuzuri ruşinoase au ciuntit/ pământul Herţei plin de amintiri/ şi cerul ei sub stele despletit../ Legi fără nici o lege au impus/ hotare noi şi vechi îndurerări,/ ţărânei lui Ştefan, ţării de sus,/ crucificându-i trupul în cărări../ Aşa cum codrii doar cu frunza scriu/ şi cântă doar cu foşnetul de vânt,/ tot astfel tu, tărâm al Herţei, viu/ eşti românesc în crez şi legământ../ E timpul de speranţe şi de vreri,/ ne mai desparte doar un singur pas./ Lupta-vom pentru trupul tău de ieri,/ căci clipa nu-i departe, ci îi azi../ Sărut aceste lacrimi care curg/ pe-al Herţei chinuit şi sfânt obraz!/ Sărut şi Timpul-Demiurg/ ce ne va scoate din necaz.” (Florica Dumitrescu-Lacrimile Herţei în Ţinutul Herţa, de prof. dr. docent Ion Gherman. Ed. „Universu”, Bucureşti, 1991, p. 3)

Aşadar, în acelaşi entuziasm de sfântă sărbătoare românească, sufletul întreg al Basarabiei s-a înălţat la Chişinău în 1918, la 27 Martie într-un singur glas:

În numele poporului Basarabiei, Sfatul Ţării declară:

„Republica Democratică Moldovenească (Basarabia), în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Marea Neagră şi vechile graniţe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută şi mai bine de ani din trupul vechii Moldove, în puterea dreptului istoric şi dreptului de neam, pe baza principiului că noroadele singure să-şi hotărască soarta lor, de azi înainte şi pentru totdeauna se uneşte cu mamă-sa România.” (Ion Constantin/ Ion Negrei, Pnatelimon Halippa-tribun al Basarabiei. Ed. Biblioteca Bucureştilor, p. 133)

„Unirea Basarabiei, scria prof. G. Raşcu într-o revistă a învăţătorilor din Judeţul Lăpuşna, a fost pentru sufletele româneşti ca un balsam pus pe o rană adâncă, ca o rază de mângâiere venită în vremea celei mai cumplite deznădejdi. Basarabia s-a unit cu ţara mamă atunci când n-avea nimic de câştigat, decât bucurie sufletească; de aceea, pentru noi, aceia care trăim la graniţa Nistrului şi ne hrănim din pământul ei binecuvântat, nu poate să existe o zi mai scumpă decât ziua de 27 Martie.” (Pr. Sergiu C. Roşca, Basarabia-Pământul misiunii noastre. Ed. Universitară, Bucureşti, 2006, p. 7)

BunaVestire este triumful Biruinţei ca principiu călăuzitor al vieţii.

Prin Întruparea Mântuitorului, respectiv prin naşterea Sa minunată din Fecioara Maria, omenirea are şansa renaşterii spirituale, conferită printr-o altă ordine şi dimensiune religioasă, aceea a creştinismului ortodox, încununat de diadema Frumosului, Binelui, Libertăţii şi Adevărului.

Sub acest deziderat după 19 veacuri, Bunul Dumnezeu aduce solia Bunei Vestiri a împlinirii Basarabiei sfinte.

Limba sfântă a dulcelui Emin s-a întrupat cu Limba Noastră a lui Mateevici în Luminătorul- Ieromonahului Gurie Grosu, al Părintelui Partenie şi al venerabilului Ic. Mitrofor Constantin Popovici- Farul cărturarilor moldoveni. De aceea când Limba sfântă e înlocuită cu cea rusă în şcoală, Rugul ei viu a ars în altarul Bisericii: „Pentru ca să fim drepţi, grăieşte Părintele Ţepordei, principalul naş al Unirii a fost Biserica basarabeană... Tot ceea ce s-a făcut pe terenul naţional în Basarabia a fost făcut de fiii Bisericii. Şi când vine şi se face Unirea, ea este făcută tot de seminarişti. Luaţi pe un Inculeţ, Pelivan, Halippa, Madan, ieromonahul Gurie, etc., etc., toţi sunt fiii Bisericii. Aproape toţi deputaţii Sfatului Ţării şi toţi miniştrii Basarabiei de după Unire sunt elevi ai Seminarului. Deci toţi sunt elevi ai celui mai bătrân şi mai mare naţionalist basarabean: ai părintelui Iconom Mitrofor Constantin Popovici.” (Vasile Ţepordei-Scrieri Alese. Ed. Flux, Chişinău, 2005, p. 92-94)

     

„Ţară cu pridvoare şi cu prune brune/ care dorm în ochii puşi pe rugăciune,/ cine-a frânt în tine ascuţiş de sabie/ să te plece altor steaguri, Basarabie?// Ruptu-te-au duşmanii, datu-te-au la câini,/ iezii din privire să ţi-i culci în mâini./ Pletele să-ţi fluturi noaptea pe sub stele/ când îşi umple Nistrul ochii cu mărgele.// Ţară cu domniţe-tremur între gene-/ albe ca lumina strânsă din poiene,/ unde-au fost arcaşii, unde-au fost plăieşii,/ când le-au scos în târguri trupul, megieşii?// Frunză, frunzişoară verde de sulfină,/ crucea se ridică, troiţase-nchină./ Plugul între brazde răscoleşte sânge,/ vântul dacă bate, plopul nu mai plânge.// Ţară, ţăruleană limpede ca Prutul,/ lasă-mă să-ţi mângâi rana cu sărutul...” (Andrei Ciurunga-Cântec pentru Basarabia în Lacrimi pentru Basarabia 1940-1995. Ed. Arvin Graphics 2002)

Meritele savantului, pedagogului, patriotului şi revoluţionarului ardelean Onisifor Ghibu  pentru înfăptuirea marii Uniri, privind cauza Basarabiei au fost monumentale. Statuia zelului său naţionalist este sculptată de mâna şi sufletul altui mare Român, mitropolitul Gurie Grosu: „ Ne-a adunat în jurul său, cum adună pasărea puii săi, sub aripile sale, a îndemnat pe cei molateci, a sprijinit pe cei ce se clătinau, a întărit pe cei slabi, a încurajat şi a insuflat îndrăzneală în cei timizi şi, punându-i la lucru, i-a făcut pe toţi să simtă bucuria copilului, care începe a umbla pe picioarele sale proprii, fără sprijinul tatei sau al mamei. A fost un mentor iscusit, care ştia să nu-şi pună propriul amor în luptă şi să-l vadă ştirbit în aprecieri şi drepturi, ci pentru marea idee a naţionalităţii, a redeşteptării neamului, îşi ascundea ambiţia, meritele proprii, << eul >> personal, ca să câştige pe mai mulţi pentru cauza înaltă şi măreaţă care îi sta înainte.” (Onisifor Ghibu-Unitatea Românească şi Chestiunea Basarabiei. Ed. „Fiat Lux”, Bucureşti, 1995, p. 98)

Toţi factorii responsabili s-au angajat în lupta pentru susţinerea cauzei divine a Unirii: Biserica, oştirea ţării, şcoala, intelectualitatea, elitele naţionaliste, binecuvântarea şi jertfa adusă de Neam lui Dumnezeu. „Dorul  de Unire este nespus de mare, spunea scriitorul Andrei Strâmbeanu. Din această cauză au devenit drapel de luptă  Eminescu şi Ştefan cel Mare.” (Georgeta Adam/ Ion Adam-Bat clopotele pentru Basarabia. Ed. Eminescu, 1995, p. 174)

„Generaţia Unirii şi Reîntregirii din anii amintiţi n-a mai fost urmată de o alta, ea a rămas o icoană a sufletului românesc peste ani.” (Gheorghe Radu-Basarabia Pământ Românesc 200 de ani de durere, umilinţă şi speranţă. Ed. Cetatea Doamnei Piatra Neamţ, 2012, p. 364)

Vara anului 1917, a abătut asupra României Mici, cea mai puternică ofensivă germană şi austro-ungară, cere tindea spre ocuparea Moldovei. Numai între August-Septembrie 1917, după retragerea trupelor ruseşti, armata română, singură a ţinut piept celor 25 de bătălii în zona Oituz-Mărăşeşti-Nămoloasa, respingând atacurile duşmanilor cu bravura ostaşilor români: „Pe aici nu se trece!

Vitejiei armatei noastre s-au alăturat răzeşii cărturari nemţeni de la poalele Ceahlăului, declanşând: „ asaltul final pentru Unirea Basarabiei, învăţători nemţeni ca Leon Mrejeriu, Simion T. Kirileanu, Petru Gheorgheasa etc., au plecat în Basarabia, unde împreună cu alţii s-au alăturat pedagogului ardelean Onisifor Ghibu.” (Traian Cicoare-Marea Unire şi judeţul Neamţ, în „Reformatorul”, Piatra Neamţ, din 20 Decembrie 1993)

Clubul Nobilimii Basarabene l-a întâmpinat pe marele român şi distins militar, Ernest Broşteanu distins cu Ordinul Militar „Mihai Viteazu”, cel al „Legiunii de Onoare”, cel al „Stavroforilor Ortodocşi al Sfântului Mormânt, „Crucea comemorativă a Războiului 1916-1918 cu baretele „Carpaţi şi Mărăşeşti”, cu un viu şi înflăcărat entuziasm:

-Domnule general,...în dorinţa de a ne exprima profundul nostru sentiment de recunoştiinţă către vitezele trupe ale Diviziei a XI-a, venite din depărtatele văi ale Olteniei, spre a pune ordine şi slava neamul românesc din Basarabia...”Gheorghe Radu-Basarabia Pământ Românesc. Ed. Cetatea Doamnei, 2008, p. 100)

„Cu adâncă emoţie, spunea Suveranul nostru Ferdinand acelui moment divin, şi cu inima plină de bucurie am primit ştirea despre importantul act ce s-a săvârşit la Chişinău. Sentimentul naţional ce se deşteptase atât de puternic în timpurile din urmă în inimile moldovenilor de dincolo de Prut a primit, prin votul înălţător al Sfatului Ţării, o solemnă afirmare. un vis frumos s-a înfăptuit. Din suflet mulţumesc Bunului Dumnezeu că mi-a dat, în zile de restrişte, ca o dulce mângâiere, să văd după o sută de ani pe fraţii basarabeni revenind iarăşi la Patria-Mumă.”(Mesajul Regelui Ferdinand către Sfatul Ţării din Basarabia.-28 Martie 1918, în Ioan Scurtu-Regele Ferdinand. Ed. Garamond, Bucureşti, p. 148)

Cât de diferit urma să fie acest mesaj de momentul în care Stalin decora pentru ilustra colaborare la predarea intereselor vitale ale României sovieticilor, pe cel care cu bună știință, se pare, fusese acceptat drept nepot legitim !

Poetul Canalului, mucenicul Andrei Ciurunga, avea să oprescă timpul în loc, stând la sfat cu Stefan cel Mare și Sfânt, în numele nostru, al tuturor celor ce simțim focul dorului de frații noștri de dincolo de Prut:

,,Când am simţit pe-al ţării trup nepace/m-am răsucit la Putna în mormânt/şi-am răsturnat cinci veacuri de pămînt/de pe pieptarul meu, să vin încoace.//Au mă sminteşte ochiul ce se bate/sau nu-mi ajută mintea să dezleg?/Hotarul drept vi l-am lăsat întreg/şi aflu-acum Moldova jumătate.//Vânduta-ţi oare hoardelor de-afară,/în târgul vremii, una din moşii?/Eu nu cunosc pe lume avuţii/să-mi poată preţui un colţ de ţară.//

.........

Ci nu păstra în inimă sminteală,/ că nu plăieşii şi-au ieşit din minţi/precupeţind Moldova pe arginţi,/ cum le-ai adus la cuget bănuială.//Ei zac în lanţuri, lângă hăul mării, /şi trag în juguri puse de călăi./Bicele însă nu le ţin ai tăi/şi mâna ce izbeşte nu-i a ţării//.

....

Măria Ta. Înseninează-ţi faţa,/puşcaşii n-au uitat să dea la semn,/ci doar aşteaptă chiot de îndemn/ să rupă lanţul şi să ia sâneaţa.//Atunci vor arde ţestele duşmane/

cu vâlvătăi de sânge şi de fum/ şi nu va fi zăgaz pe nici un drum/să ne oprească iureşul, Ştefane.//

Amin!

Gheorghe Constantin Nistoroiu

27 martie 2015