Limba română dintru vechi răstigniri

Pr. stavr. Radu Botiş

Limba română

Chivotul neamului meu,

Dintru începuturi, către mereu

Prin ocrotirea divină.

Drumul de veacuri cu sfinţi

Ori veri scăldate-n lumină,

Minuni împlinite care îmbină

Aduceri aminte cu dor de părinţi.

Limba română, crîmpei

Renăscut de sub ziduri de piatră,

Carpaţii, care's pre ceruri arată

Loc de şedere n-au cei mişei.

Lupte, victorii, morminte ades

Brăzdează cuprinsul, speranţa neânfrîntă,

Altarele sfinte-n biserici cuvântă

Lumina din suflet străluce intens.

Limba română dintru vechi răstigniri

Îşi cere obolul din cronici de taină,

-Popor de jertfă, prindeţi la haina

Iarăşi mîndria cu imne-n simţiri.

Frumoasa Românie – Stela Marta

Frați români plecați prin lume!

de Dorina Stoica

Limba noastră n-o să piară

Limba noastră românească,
Este limba din străbuni,
Limba-n care scriem vesuri,
Limba-n care suntem buni.

Limba noastră românescă
(Î)n- care plangem și doinim,
Este limba strămoșească,
Ce-o cântăm și o vorbim.

Nu e limbă mai frumoasă,
Nu e grai ca graiul meu,
Când în limba rămânescă
Îl slavesc pe Dumnezeu!

Limba mea e-așa de dulce
Parcă-i miere de albine!
Dor îmi este-n limba mea,
Când mă aflu-n țări străine.

De-ar fi să ne șteargă nemul,
Hotarele toate de-ar pieri,
Limba nu o să dispară,
Cât români în lume-or fi.

Frați români plecți prin lume,
În orice țară vă aflați
Pe copii și pe nepoți
Învățați-i să vorbească,
Și în limba rămânească!

Mesajul ministrului delegat pentru relaţia cu românii de peste hotare, Angel Tîlvăr, cu ocazia Zilelor Limbii Române în Spania, 27-31 august 2015, Coslada (Madrid, Spania)

In faţa profesorilor care predau cursuri de limbă, cultură şi civilizaţie în şcoli, în cadrul asociaţiilor sau al bisericilor din Spania care au participat la cursurile de formare „Metode moderne de predare a limbii române ca limbă straină” Zvetlana Preoteasa, director general al „Institutul Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni a transmis mesajul ministrului delegat pentru relaţia cu românii de peste hotare, Angel Tîlvăr, cu ocazia „Zilelor Limbii Române in Spania”. În perioada 27-31 august 2015, in Coslada (Madrid, Spania) au loc „Zilele Limbii Române”, un amplu program cultural dedicat românilor din regiune.

Departamentul de Comunicare, Institutul “Eudoxiu Hurmuzachi“ pentru Românii de Pretutindeni

Ministerul Afacerilor Externe

Telefon 004 021 310 26 98

Fax 004 021 310 15 36

Mobil 004 0743 078 396

Email comunicare@ieh.ro, office@tv-h.rowww.ieh.ro

Dragi români, dragi profesori,

Limba română este sâmburele identității noastre. În ea ne regăsim oriunde ne-am afla: La București, la Chișinău și Cernăuți, la Roma sau Madrid. Este gramatica sufletului românesc. Prin ea înțelegem lumea și viața. Ea este calea pe care cei care ne iubesc ajung să ne cunoască.

Limba română este o creație a spiritului care trebuie admirată prin tezaurul ce și-a găsit expresie în formele sale. Prin ea a fost redată în cuvinte înțelepciunea și gândirea românească: limba colindelor, a doinelor și cântecelor din bătrâni, limba cronicilor și letopisețelor.

Limba română este limba unei culturi importante a Europei. Este limba poeziei lui Eminescu, limba filosofiei lui Blaga, a istoriei lui Iorga și a multor altor creatori.

Aici, în Spania, trăiește o importantă comunitate românească. O comunitate bogată și diversă. Românii de aici fac ca limba noastră să fie auzită peste tot. Este limba unor oameni care studiază, care cercetează, care conduc afaceri mai mari sau mai mici, care muncesc. Pe toți acești oameni limba română îi face să se recunoască și să se apropie, să formeze o comunitate.

Chiar dacă unii dintre acești români și-au întemeiat pe pământ spaniol un cămin, inima lor a rămas românească: ei vor ca și copiii lor să învețe versurile Luceafărului, istoria lui Decebal și a lui Traian, să aibă în minte imaginea Mănăstirii Argeșului din baladă. Vor să știe tot despre limba, cultura și civilizația românească.

Primele cuvinte ale unei limbi se deprind de la părinți, rolul familiei în insuflarea iubirii pentru identitatea românească este esențial, dar învățarea limbii corecte și mai ales descoperirea literaturii născute în acea limbă sunt posibile doar cu ajutorul cadrelor didactice.

Profesorii și învățătorii construiesc temelia culturii. Lor le datorăm faptul că limba română, creația literară românească, valorile gândirii românești sunt cunoscute în mod durabil. Acest lucru se întâmplă și aici în Spania. Astfel de slujitori ai limbii române se regăsesc și la Madrid, la Zaragoza, Tomelloso, Valenda, Alcala de Henares, Castelllon de la Plana sau Asturia, și în multe alte locuri din regat. Lor aș dori să le mulțumesc pentru toată munca pe care, cu vocație, o depun. Ca profesor știu și eu că tot ce este frumos în această meserie este și foarte greu.

Îmi exprim regretul că nu mă aflu astăzi alături de Dumneavoastră decât cu inima, așa cum sunt alături de mulți alți români de pretutindeni, care în această zi sărbătoresc Ziua Limbii Române.

Vom fi întotdeauna alături de toți cei care iubesc limba română, de toți românii care doresc să o păstreze în sufletele lor ca limbă vie, limbă a inimii, limbă a simțirii umane și a legăturii lor cu neamul nostru de pretutindeni.

Toate acestea fac ca Ziua Limbii Române să fie o sărbătoare, deopotrivă, a României și a românilor de pretutindeni, a celor ce simt românește și a celor iremediabil îndrăgostiți de frumusețea poporului nostru. Bucuria împărtășită între frați și prieteni.

Să ne bucurăm în limba română toți cei care simțim românește!

Angel Tîlvăr, ministru delegat

Confruntarea directă fără precedent a avut loc în sediul I.C.R. – New York

Ma numesc Robert Horvath, sunt de profesie cineast, absolvent al Institutului de Arta Teatrala si Cinematografica Bucuresti (IATC) si am lucrat la multe studiouri din Romania, indeosebi la Televiziunea Romana. Actualmente, imi continui activitatea la studioul meu de film, “DEVARTES FILM INTERNATIONAL”, cu sedii in Manhattan (New York) si Tokio. Sunt cunoscut, de asemenea, in calitate de grafician, ilustrator si pictor.

La Institutul Cultural Roman din New York, un eveniment dedicat special Holocaustului din Romania din perioada celui de-al Doilea Razboi Mondial. La aceasta manifestare a participat si o delegatie din Romania, remarcandu-se prezenta istoricului Alexandru Florian .

Redau mai jos interventia mea de la acest eveniment. Cuvintele sunt traduse din limba engleza, deoarece la ICR din New York este inca interzisa folosirea limbii romane!

Doamnelor si Domnilor,

Deoarece v-ati referit in expunerea Dvs. la necesitatea ca generatiile viitoare sa afle adevarul despre tragedia Holocaustului si pentru ca astazi copiii invata la scoala ca romanii sunt vinovati de genocid, as vrea ca ei sa afle si faptul ca romanii au fost aceia care au salvat intreaga populaltie evreiasca de pe teritoriul actual al Romaniei. Asistam la un fapt poate unic in istoria celui de al Doilea Razboi Mondial, anume acela ca un om s-a opus presiunii germane, salvand mai mult de jumatate milion de oameni de la pieire. Acest miracol romanesc se datoreaza in primul rand pozitiei intransigente si plina de curaj a maresalului Ion Antonescu.

In al doilea rand, mai trebuie tinut cont si de caracterul specific al societatii romanesti din perioada respectiva. Ma refer aici la Ion Bratianu, Iuliu Maniu, la partidele istorice, la Regina Elena, la Dr. Lupu, la Patriarhul Nicodim, la Mitropolitul Balan, la intreaga Biserica Ortodoxa Romana si la multi altii care au pus umarul la salvarea evreilor. Cred insa ca factorul principal il reprezinta mentalitatea, psihologia si omenia romanilor.

Care sunt faptele istorice? Dupa inceperea razboiului, se desfasoara foarte rapid operatiunile militare in Basarabia si Bucovina de Nord, unde este masacrata populatia evreiasca si unde fortele romanesti coopereaza cu cele ale germanilor. In curand, in spatele frontului, apar comandourile germane specializate in operatii de “curatire” si, paralel, incep deportari de familii intregi din populatie evreiasca, dincolo de Nistru, in Transnistria. Pentru mine, moartea chiar si numai a unui singur om nevinovat reprezinta o tragedie, dar trebuie sa iau in consideratie si statistica.

Pentru ca subiectul este foarte controversat, las la aprecierea audientei sa deduca adevarul – din diferite surse. Una dintre ele ar fi “Enciclopedia Iudaica”,

o lucrare de referinta, in care se mentioneaza cifra de 40.000 de morti, plasand Romania pe locul 10, ca vinovatie, in timp ce raportul Dvs., al Comisiei, se refera la 420.000 de victime, Romania ajungand pe locul 2, imediat dupa Germania. Tinand seama de paritatea po***tiei, Romania devine, nici mai mult, nici mai putin, prima “Killing-machine” din istoria celui de al Doilea Razboi Mondial!

In aritmetica Comisiei se adauga si Ardealul de Nord, acolo unde populatia evreiasca a fost decimata, numai ca, atunci, Ardealul de Nord se afla sub controlul maghiar. Dumneavoastra mai treceti cu vederea si alte fapte: ca toti barbatii evrei in putere au fost incadrati in Armata Rosie, ca o mare parte din poppulatie a fugit in interiorul Rusiei si ca foarte multi evrei au murit de moarte naturala sau de boli contagioase (tifos), de care a suferit intreaga popopulatie, inclusiv Armata Romana.

Responsabilitatea Guvernului Romaniei in aceste evenimente este mare, dar este greu sa fie separata de responsabilitatea germanilor.

Ma voi ocupa in continuare de momentul crucial, anul 1942, care este sters cu buretele sau distorsionat ca semnificatie istorica. Mihai Antonescu, Ministrul de Externe, se intalneste cu Hitler,

in acea toamna, si ii comunica hotararea de a nu-i preda pe evreii din Regatul Romaniei. Vreau sa va mai amintesc, domnule Florian doua documente semnificative, pe care sper si cred ca le cunoasteti: la o saptamana de la aceasta intalnire istorica, Ion Antonescu declara, intr-o sedinta a Consiliului de Ministri: “Nu voi face jocul rasist al germanilor si ii voi slava pe toti evreii mei”; dupa alte doua saptamani, la o alta sedinta a Consiliului de Ministri, Ion Antonescu declara: “Eu mi-am dat cuvantul sa asigur viata si libertatea evreilor si ma voi tine de cuvant”. Toamna lui 1942 pecetluieste pentru totdeauna salvarea unei intregi populatii de la moarte, condamnata la “solutia finala” de catre Hitler.

Ma voi referi acum la Raportul Comisiei Holocaustului, lucrare unde o reala tragedie este folosita pentru anumite interese politice. In 2002, Guvernul Romaniei, bazandu-se pe documentele Arhivei Nationale si in conjunctie cu toate documentele primite de la Muzeul Holocaustului din Washington, DC,

decreteaza, fara echivoc, ca pe teritoriul Romaniei nu a avut loc Holocaustul. La mai putin de doi ani, insa, Guvernul Romaniei isi schimba pozitia, infiintand o Comisie care, bazandu-se pe exact aceleasi documente, decreteaza ca in Romania a avut loc un genocid de proportii inimaginabile. Comentariile sunt de prisos!

Vreau sa mai spun asistentei ca Raportul Wiesel

de cercetare a crimelor Holocaustului reprezinta un atac fara precedent la adresa demnitatii romanilor. In concluzia raportului se spune: “Romanii sunt vinovati de genocid, chiar daca in anumite regiuni au supravietuit evrei”. Inainte de a intra in fondul problemei, doresc sa mai remarc ca “anumite regiuni” reprezinta, de fapt, Romania de baza, Romania esentiala, adica in actualele ei granite. Raportul arunca o vina colectiva, acuzand de genocid intreaga populatie romaneasca. Aceasta idee de vina colectiva apartine ideologiei fasciste si/sau comuniste, aruncand vina – reala sau imaginara - catorva asupra unei intregi colectivitati nationale, rasiale sau sociale. Iar o vina colectiva nu are ce cauta in discursul unei democratii! Se merge atat de departe incat se spune ca majoritatea populatieii romanesti a sprijinit Holacaustul!

Ma intreb: oare cum a fost posibil asa ceva, cand faptele din Bucovina si Basarabia au fost foarte putin cunoscute de populatietie. Eu personal am plecat la 32 de ani din Romania si nu am auzit niciodata despre aceste evenimente. Romania este prezentata in acest material ca o tara fascizata si complet rasista. As vrea sa-i amintesc domnului general si cercetator istoric faptul ca fascismul a fost lichidat in Romania cu ocazia rebeliunii legionare. Fragmentul care m-a intrigat profund este urmatorul: “Holocausul isi are radacini adanci in istoria si cultura romana”! Aceasta constatare aduce un atac frontal Istoriei Romaniei si nu scapa de aceasta decapitare niciun om politic, niciun partid istoric, niciun moment al istoriei si nici al monarhiei. Deci, Istoria Romaniei este prezentata de Comisie in primul rand ca o istorie a antisemitismului. Acelasi tratament i se aplica insa si Culturii Romanesti.

Nu scapa de “atentia” noii inchizitii nicio personalitate culturala, de la Alecsandri, Eminescu, Kogalniceanu, Hajdeu, Slavici etc.,

iar in epoca moderna nu scapa nici Emil Cioran, Noica, Mircea Eliade.

Asadar, in opinia Comisiei, Cultura Romaneasca nu este importanta prin valentele sale universale, ci numai prin caracterul ei rasist si antisemit. Cu alte cuvinte, Mihai Eminescu si ceilalti piloni ai Culturii Romanesti sunt, nici mai mult, nici mai putin, vinovati pentru cauzarea Holocaustului. Cruciti-va, doamnelor si domnilor, Concluzia acestei Comisii a dat o unda verde unei adevarate “vanatori de vrajitoare”, avand ca victima cultura si limba nationala. Atentia este in primul rand indreptata asupra lui Mihai Eminescu si a lui Mircea Eliade, ICR New York, deoarece am cerut sa se vorbeasca si romaneste la manifestarile organizate de Institut (pentru participarea din aceasta seara, a trebuit sa mi se dea o derogare speciala de la Washington!).

Vreau sa mai adresez cateva cuvinte doamnelor si domnilor din spatele meu, care striga, cu inversunare, sa nu fiu lasat sa mai vorbesc si sa fiu dat afara! Daca Dvs. mai sunteti azi in viata, aceasta i se datoreaza maresalului Ion Antonescu si – in primul rand – omeniei romanilor. Este greu pentru mine sa inteleg cum multi romani accepta orice compromis, inclusiv acest raport degradant. La fel, nu pot sa inteleg cum multi evrei, in loc sa fie recunoscatori si sa le arate gratitudine celor care le-au salvat viata, stau si asteapta sa le mai dea inca o palma. Un adevar spus doar pe jumatate seamana cu o minciuna. Pe fundalul unei tragedii adevarate, asistam aici la un atac fara precedent la adresa Istoriei si Culturii Romanesti. Daca vrem sa ne recastigam demnitatea, trebuie sa spunem adevarul intreg.

Va multumesc pentru rabdarea si atentia Dumneavoastra.

ROBERT HORVAT DEVA

Cineast, PRESEDINTELE DEVARTES FILM INTERNATIONAL, New York - Tokyo

Câte ceva despre necesitatea moralității artistului în/prin artă (epistolă)

Adrian Botez

Stimate şi preaiubite Frate întru Românie şi domnule I. M. “G.”

Da, aveţi perfectă dreptate! Nenorociţii şi nemernicii lumii au acuzat-o pe Zâna Cea Bună a Cântecului, AMALIA RODRIGUES,

că ar fi fost fascistă ("Datorită aprecierii pe care i-a arătat-o Salazar - după răsturnarea regimului său, Amalia a fost acuzată de colaborare cu acesta şi de fascism. Acest lucru a dus la o eclipsare temporară a carierei interpretei") - ...aşa cum fac, de o vreme, cu toţi cei care nu permit veneticilor să le sugrume Patria şi Neamul!

Aşa cum m-au acuzat şi pe mine…şi mă acuză, tot mai violent, şi în prezent…!

Ca şi domnia voastră (...ca şi multe sute de alţi români cu inima fierbinte, de ADEVĂRAŢI ROMÂNI!...[şi, în măsură mult mai mică, atâta cât am putut, şi eu... - …ca şi mine!] - ...dar fireşte, la o cu totul altă "scară", mult mai lipsită de anvergură şi măreţie! - AMALIA RODRIGUES a fost (...şi va rămâne!) cea mai importantă şi activă patrioată portugheză - deci, apărătoare a valorilor de Duh ale Patriei şi Neamului ei!!!

Da, îmi place muzica ei, "fado" -urile ei (de imens, necuprins DOR!), cântate (cu fermecate împletiri de chitară!) din străfundul sufletului, şi cu o voce care nu va putea fi imitată, de nimeni, niciodată! - ...am strâns, de pe unde am putut, muzica ei, a AMALIEI RODRIGUES!

Din păcate, MARIA TĂNASE, cu o voce extraordinară (şi ea!), nu s-a înălţat la VALOAREA MORALĂ, cerută, imperios, unui Artist!

Nimeni nu trebuie să aibă/nu are dreptul (e vorba de bun-simţ, la urma urmei!) să se uite “sub patul” unui Artist (şi nici al unui alt om, dacă e să vorbim…”democratic şi constituţional”, nu-i aşa?!) – dar modul cum se raportează el, Artistul, la Patria şi la Neamul său, prin ceea ce face în artă şi cu arta sa…dacă el creează Artă spre binele ori spre răul (şi blasfemierea!) Patriei şi Neamului său… – …ei, acestea sunt lucruri deosebit de importante, ESENŢIALE! - şi vor fi judecate, şi de oameni, şi de Dumnezeu…mereu! 

Şi asta, ori că vrea, ori că nu-i convine Artistului! Ori că zbiară “cosmopoliţii” noştri, năuci şi  trădători, ori că gesticulează, furios, şi ameninţă cu “pârnaia” veneticii (năvăliţi “din patru zări”!), cei otrăviţi…şi oploşiţi, ca şerpii, pe la noi!

Dacă AMALIA RODRIGUES a cultivat CURATA MUZICĂ POPULARĂ PORTUGHEZĂ (exprimând “dorurile” unui vechi popor de NAVIGATORI, FABULOŞI, EPOPEICI DESCOPERITORI DE LUMI! - …şi “conchistadori”, e-adevărat…!) - în schimb, MARIA TĂNASE a promovat, în locul autenticei muzici populare româneşti... - muzica de petrecere şi de CRÂŞMĂ!!! Pur şi simplu, geniul ei vocal a stricat folclorul autentic valah...a fascinat valahii să nu mai privească spre inima de foc a Folclorului Valah...ci să se extazieze (…şi, da, prin vocea ei putea să fascineze, spre orice, pe oricine!) în faţa muzicii de mahala şi de birt, "muzica de pahar"...

Crescută în mahalalele Lisabonei ("Amália da Piedade Rebordão Rodrigues - născută într-o familie săracă, cu 10 copii, care locuia în cartierul Beira Baixa, din Lisabona"), AMALIA RODRIGUES a “detectat”, cu geniul ei infailibil (…cu instinctul, fără greş, al geniului, celui identificat, până la contopire! - cu Neamul său!) muzica autentic-populară portugheză..."FADO"-ul! Şi mai e ceva: AMALIA a cântat pentru sufletul portughez, iar nu pentru bani: A REFUZAT, TOATĂ VIAŢA EI, SĂ CÂNTE LA HOLLYWOOD!!!

"Ciuri, ciuri" este un cântec sicilian, aflat de mine, într-un album de folclor sicilian! Dar, iată, AMALIA RODRIGUES i-a ajutat pe sicilieni, cu vocea şi, mai ales, CU INIMA EI, să-şi identifice muzica lor cea mai frumoasă, autenticul folclor al SICILIEI! - de o eleganţă şi profunzime, egală, de multe ori, cu acelea ale mistuitorului folclor daco-valah...

MARIA TĂNASE n-a identificat prea multe, din autenticitatea folclorului autentic daco-valah...doar un "BLESTEM"...!

Din punct de vedere moral, din punctul de vedere al PAZNICILOR COMORII DACO-VALAHE, îi preţuiesc, mai curând, pe Grigore LEŞE, Gheorghe ZAMFIR, pe Dumitru FARCAŞ, pe Sava NEGREAN-BRUDAŞCU (...soţie a profesorului, la fel de înflăcărat patriot, DAN BRUDAŞCU...), pe Sofia VICOVEANCA, pe Veta BIRIŞ, pe Nicolae FURDUI-IANCU, pe Gheorghe TURDA...

Poate că sunt eu prea subiectiv şi prea pretenţios, cu percepţii stranii...dar LEŞE, ZAMFIR, FARCAŞ, VICOVEANCA, BIRIŞ, NEGREAN-BRUDAŞCU ...  - ...toţi aceştia/toate acestea, şi, probabil, încă vreo câţiva/câteva, dar tot mai puţini/puţine... - …cutreieră, şi azi, munţii şi coclaurii uitaţi de Dumnezeu, ai Daco-Valahiei - pentru a salva, în ultimul moment, încă şi încă o frântură/fărâmă din Sfântul Folclor Daco-Valah... – ADEVĂRATUL DUH AL DACO-VALAHIEI!!!

Aceştia sunt mai “fraţi şi surori” cu AMALIA…decât este (din păcate!) MARIA TĂNASE…!

Doamne,-ajută-ne, ocroteşte-ne şi ne călăuzeşte, înspre Sfântă Lumina Ta!

Vă îmbrăţişează cu, mereu, aceeaşi admirativă preţuire şi caldă prietenie, frăţie întru Duh de Românie, 

^[1] -Fado (cuvânt tradus în mod obişnuit ca DESTIN sau SOARTĂ, conform cuvântului din latină FATUM) este numele unui gen muzical interpretativ şi melodic care a originat în Lisabona începutului secolului al 19-lea, dar foarte probabil are origini mult mai timpurii. Unii admiratori ai genului pretind că originile FADO-ului reprezintă o combinare a ritmurilor sclavilor africani şi a muzicii tradiţionale portugheze, cu accente inflexionare minore, dar sesizabile, datorate muzicii arabe a maurilor, respectiv a genului muzical brazilian MODINHA.

FADo este caracterizat prin melodii melancolice şi versuri tânguitoare, care se referă foarte frecvent la mare, la trecutul maritim glorios al lusitanilor şi/sau la viaţa săracilor. Acest gen muzical este, de obicei, asociat cu cuvântul portughez SAUDADE, care descrie "tânjirea după ceva" sau "dorinţa puternică de ceva" (acest "ceva" fiind, de cele mai multe ori, intraductibil în cuvinte, dar probabil foarte aproape de semnificaţia cuvântului românesc DOR) – cf- wikipedia.

***

Comentariu de Marian Ilie

Cred, Maestre, ca gresiti, comparand-o pe Amalia Rodriguez cu Maria Tanase, cele doua mari artiste fiind exponente a doua genuri muzicale diferite. Genul Fado isi are la noi echivalentul in Romanta, ambele avandu-si radacinile in creatia populara, insailandu-se in jurul acelui sentiment aparte de saudade/dor, implicand de regula interventia compozitorilor si poetilor.

Prin urmare, termenul romanesc al comparatiei poate fi Ioana Radu, sa zicem, sau Mia Braia - amplitudinea afirmarii pe plan international tinand de factori colaterali valorii artistice.

Sunteti nedrept cu celelalte genuri ale muzicii populare. Taxand-o atat de dur pe Maria Tanase nedreptatiti bazinul folcloric al Olteniei, dupa cum il excludeti pe cel al Subcarpatilor Meridionali (Ileana Constantinescu, Irina Loghin, Benone Sinulescu si multi altii), ca si pe cel al Campiei Romane (Ion Luican, Liviu Vasilica etc.) sau pe cel al Banatului (Achim Nica si altii).

Folclorul orasenesc, muzica lautareasca sunt si ele ale noastre - nu Maria Tanase le-a inventat. Ne place sau nu, acesta ne este folclorul, oglinda sufletelor si mintilor noastre - cand veseli, cand tristi - la sat, ca si la oras, in Regat sau dincolo de munti, mereu sub vremuri. Din pacate, vremurile si-au pus amprenta si asupra modului si masurii in care s-au promovat peste hotare valorile noastre nationale, inclusiv folclorul.

Daca apreciem artistul prin prisma daruirii lui fata de Patrie, sa nu omitem spectacolele de mare succes ale Mariei Tanase din America sau din Franta, dar si rolul ei in sprijinul diplomatiei romanesti in R2M.

"There she met Frederico Valério, a classically trained composer who, recognizing the potential in such a voice, wrote expansive melodies custom-designed for Amália’s voice, breaking the rules of fado by adding orchestral accompaniment."

"In the early fifties, the patronage of acclaimed Portuguese poet David Mourão-Ferreira marked the beginning of a new phase: Amália sang with many of the country's greatest poets, and some wrote lyrics specifically for her"

Masaoka Shiki, Haiku, Editura Timpul, Iaşi, 2014, 100 p. Versiune în limba română: Neculai Amălinei

Cuvînt înainte: Marius Chelaru

„Astăzi lumea foloseşte termenul haiku, dar nu a fost totdeauna numit astfel. Sînt varii opinii despre istoria acestui poem. După unii, cel care a compus primul haikai a fost poetul budist Yamazaki Sokan, 1464?-1552, dar Matsuo Basho (1644-1694), poate cel mai important poet al Japoniei, i-a dat strălucire” spune Marius Chelaru, un bun cunoscător al fenomenului numit Haiku, în prefaţa la această carte transpusă în versiune românească de Neculai Amălinei.

Pentru pasionaţii de astfel de poezie, cred că studiul teoretic prezentat de Marius Chelaru drept prefaţă la această carte poate constitui un bun îndreptar, un adevărat ghid despre ce şi, mai ales, cum se poate scrie această pretenţioasă şi atît de gingaşă poezie poposită la noi de pe îndepărtatele meleaguri nipone, acolo unde este de fapt considerată mai întîi o religie şi apoi o desfătare. Secole de-a rîndul, enclava poetică niponă a funcţionat în acel cocon, bine păstrat, în lumea sa reală şi mai ales concretă. Cu timpul, acest poem a devenit o formă de exprimare culturală ataşabilă mai multor popoare, ca drept urmare că numărul limbilor în care se scrie astăzi haiku este foarte mare. Numele actual al acestui gen de poezie îi aparţine lui Masaoka Shiki (1867-1902) cel care a schimbat denumirea de hokku în aceea de haiku,

„În trecut puteam vorbi despre grupuri de oameni care creează haiku (asociaţii) numite haiku kessha – în Osaka existau aşa-numitele tsukinami hikai (întîlnire lunară). În Japonia sînt astăzi, după Matsuoka Hideaki, peste 800 haiku kessha (după Yamazaki, majoritatea nişte mici grupuri). În diverse ţări, inclusiv în România, sînt azi asociaţii de Haiku” – scrie Marius Chelaru. Aceasta se poate observa destul de uşor din mişcările poetice din întreaga ţară, din organizarea de Colocvii pe această temă şi de festivaluri, nu puţine la număr, în care poeţi de calitate se întrunesc spre a discuta despre soarta acestui mod de exprimare lirică. „Versiunea în limba română a poemelor din acest volum este semnată de Neculai Amălinei, care a optat pentru reproducerea originalului japonez, transliterat şi cu caractere latine. Poemele sînt însoţite şi de scurte explicaţii terminologice şi de vocabular” (M.C.).

Toate acestea fac din cartea Haiku, de Masaoka Shiki, adusă în limba română de Neculai Amălinei, pe lîngă o bucurie a reîntîlnirii cu lirica niponă şi un bun instrument de lucru întru cunoaşterea termenilor şi detaliilor în care se exprimă, în original, poetul.

Nomionation of Paul Goma for 2016 Kyoto Prize

sâmbătă, 29 august 2015

Nomination Form for the 2016 Kyoto Prize in Arts and Philosophy

Candidate, Paul GOMA

Romanian writer and and leading opponent of the communist regime before 1989

Political refugee in France

Residing in Paris

2. Reasons for nomination

His family's refugee; Political prisoner; Fight for human rights in Romania; Exile in France; Literary and spiritual contribution

3. Detailed description of reasons for nomination

Paul Goma would describe his family's refugee saga in the novels Arta refugii ("The Art of Refuge", a wordplay on the Romanian words for "refuge" and "taking flight"), Soldatul câinelui ("Dog's Soldier"), and Gardă inversă ("Reverse Guard").

In 1956, Goma was arrested on the charge of attempting to organize a strike at University of Bucharest and he was sentenced to two years in prison.] He served his sentence, and then put under house arrest until 1963. He wrote Gherla, a novel based on his experiences in the Gherla Prison.

In 1977, Paul Goma wrote public letters expressing solidarity with the Charter 77, another letter, addressed directly to Ceaușescu,following this, he wrote another letter (addressed to the 35 countries in the CSCE) in which he called for respect for human rights in Romania. Ceaușescu made a speech in which he attacked the "traitors of the country", referring to the two letters Goma wrote. Following his arrest, an international appeal for his release was launched, among the signatories being Eugène Ionesco, Jean-Paul Sartre, Arthur Miller and Edward Albee. On November 20, 1977, Paul Goma and his family left Romania and went into exile in

In France, in 1979, Paul Goma was active in the creation of the Free Workers' Syndicate. The Securitate planned to assassinate Goma. Although Goma's numerous works (both fiction and non-fiction) were translated worldwide, his books, except the first one, were published in Romania only after the 1989 Revolution. He now lives in Paris as a stateless political refugee, his Romanian citizenship having been revoked after 1978 by the communist government. He turned down an offer of citizenship from the French Republic, extended simultaneously to him and to the Czech writer Milan Kundera.

Goma's literary debut came in 1966. In 1968 he published his first volume of stories, Camera de alături("The Room Next Door"). After Ostinato and its West German publication in 1971 came Uşa ("Die Tür" or "The Door") in 1972, also in Germany. After his forced emigration in 1977 and until his books could again be published in Romania after the 1989 revolution, all his books appeared in France and in French. (His novel Gherla had in fact been published in 1976 first in French by Gallimard of Paris before he left Romania.) There followed such novels as Dans le cercle ("Within the Circle", 1977);Garde inverse ("Reverse Guard", 1979); Le Tremblement des Hommes ("The Trembling of People", 1979); Chassée-croisé ("Intersection", 1983); Les Chiens de la mort ("The Dogs of Death", 1981), which details his prison experiences in Piteşti in the 1950s; and Bonifacia (1986). The autobiographicalLe Calidor appeared in French in 1987 and was subsequently published in Romanian as Din Calidor: O copilărie basarabeană ("In Calidor: A Bessarabian Childhood", 1989, 1990; translated as My Childhood at the Gate of Unrest) in the Romanian émigré journal Dialog.

In its totality, Goma's literary work comprises a "persuasive and grimly fascinating exposure of totalitarian inhumanity from which, in his own case, even foreign exile was no guarantee of safe haven. In such later novels as Bonifacia and My Childhood at the Gate of Unrest, the biographical element dominates as he focuses on his childhood and adolescence in Bessarabia. Several sets of diaries, all published in Romania in 1997 and 1998, shed light on Goma's later life and career: Alte Jurnale ("Other Journals"), which covers his stay in the United States in autumn 1978 but concentrates primarily on 1994-96; Jurnal I: Jurnal pe sărite ("Journal I: By Leaps and Bounds", 1997); Jurnal II: Jurnal de căldură mare ("Journal II: Journal of Great Heat", 1997), covering June and July 1989; Jurnal III: Jurnal de noapte lungă ("Journal of the Long Night", 1997), covering September to December 1993; and Jurnalul unui jurnal 1997 ("The Journal of a Journal, 1997").

Published works

(Romanian) Camera de alǎturi, Bucharest, 1968.

(German) Ostinato, Suhrkamp, Frankfurt am Main, 1971. ISBN 3-518-06638-2

(French) La Cellule des libérables, Éditions Gallimard, Paris, 1971. ISBN 2-07-028096-9

(Dutch) Ostinato, Bruna & Zoon, Utrecht, 1974.

(Romanian) Ostinato, Editura Univers, 1992. ISBN 973-34-0215-X

(German) Die Tür, 1972.

(French) Elles étaient quatre, Éditions Gallimard, Paris, 1974.

(Romanian) Uşa noastrǎ cea de toate zilele, Editura Cartea Româneascǎ, Bucharest, 1992.

(French) Gherla, Éditions Gallimard, Paris, 1976.

(Swedish) Gherla, 1978.

(Romanian) Gherla, Humanitas, Bucharest, 1990. ISBN 973-28-0169-7

(French) Dossier Paul Goma. L'écrivain face au socialisme du silence., Paris, 1977

(French) Dans le cercle, Éditions Gallimard, Paris, 1977. ISBN 2-07-029709-8

(Romanian) In cerc, 1995.

(French) Garde inverse, Éditions Gallimard, Paris, 1979.

(Romanian) Gardă inversă, Univers, 1997. ISBN 973-34-0409-8

(French) Le Tremblement des Hommes: peut-on vivre en Roumanie aujourd'hui?, Éditions du Seuil, Paris, 1979. ISBN 2-02-005101-X.

(Dutch) 1980.

(Romanian) Culorile curcubeului '77, Humanitas, Bucharest, 1990. ISBN 973-28-0174-3

(Romanian) Culoarea curcubeului ’77. Cod „Bǎrbosul”, Polirom, 2005. ISBN 973-681-833-0

(French) Les chiens de mort, ou, La passion selon Piteşti, Hachette, Paris, 1981. ISBN 2-01-008309-1

(Dutch) Het vierkante ei, Elsevier Manteau, Antwerp, 1983.

(German) Die rote Messe, Thule, Köln, 1984.

(Romanian) Patimile dupǎ Piteşti, 1990.

(Romanian) Patimile dupǎ Piteşti, Dacia, 1999. ISBN 973-35-0845-4

(French) Chassé-croise, Hachette, Paris, 1983.

(Romanian) Soldatul câinelui, Humanitas, Bucharest, 1991. ISBN 973-28-0235-9

(French) Le calidor, Albin Michel, 1987.

(Romanian) Din calidor, 1989.

(English) My Childhood at the Gate of Unrest, Readers International, July 1990. ISBN 0-930523-74-1

(Romanian) Din calidor: O copilǎrie basarabeanǎ, Polirom, 2004. ISBN 973-681-732-6

(French) L'art de la fugue, Julliard, 1990. ISBN 2-260-00635-3

(Romanian) Arta refugii, Editura Dacia, Cluj, 1991. ISBN 973-35-0225-1

(Romanian) Arta refugii, Editura Basarabian, Chişinau, 1995.

(Romanian) Sabina, 1991.

(French) Sabina, 1993.

(Romanian) Sabina, Universal Dalsi, Bucharest, 2005. ISBN 973-691-031-8

(French) Astra, 1992.

(Romanian) Astra, Editura Dacia, 1992.

(Romanian) Bonifacia, 1993.

(French) Bonifacia, Albin Michel 1998. ISBN 2-226-02589-8

(Romanian) Bonifacia, Anamarol, 2006. ISBN 973-8931-18-5

(Romanian) Adameva, Loreley, Iaşi, 1995. (not distributed)

(Romanian) Amnezia la români, Litera, 1995.

(Romanian) Scrisori întredeschise - singur impotriva lor, Multiprint "Familia", Oradea, 1995.

(Romanian) Justa Editura Nemira, Bucharest, 1995.

(Romanian) Jurnal pe sărite, Editura Nemira, Bucharest, 1997

(Romanian) Jurnal de cǎldura mare, Edutura Nemira, Bucharest, 1997

(Romanian) Altina - grǎdina scufundata, Editura Cartier, Chişinau, 1998.

(Romanian) Scrisuri. 1972-1998, Editura Nemira, Bucharest, 1999. ISBN 973-569-377-1

(Romanian) Roman intim, Editura Allfa, 1999. ISBN 973-9477-06-2

(Romanian) Jurnal de Noapte Lungă, Dacia, Bucharest, 2000.

(Romanian) Jurnal unui jurnal, Dacia, Cluj, 2000.

(Romanian) Jurnal de Apocrif, Dacia, Cluj, 2000.

(French) Profil bas, Des Syrtes, 2001. ISBN 2845450389

(Romanian) Săptămîna Roşie. 28 Iunie–3 Iulie 1940 sau Basarabia şi evreii, Museum, Chişinău, 2003. ISBN 978-9975-906-77-7

(Romanian) Jurnal, Criterion, Bucharest, 2004. ISBN 978-973-86850-8-6

(Romanian) Alfabecedar, Editura Victor Frunză, 2005.

Honours

"Chevalier dans l'ordre des Arts et des Lettres" (France), 1986

Writers' Union of Moldova's Prize for Prose, March, 1992.

Writers' Union of Romania's Prize for Prose, May 25, 1992.

"Honorary Citizen" by the Municipal Council of Timişoara, January 30, 2007.

5. Nominator

ANCA George

b. 12. 04. 1944

Romanian Writers Union, member

Home address: phone: 4021 450 88 68; e-mail: george_anca&yahoo.com