Binecuvântare
Vreau
să versuiesc,
Cu
glas îngeresc,
Într‑o
zi de vară
Când
plouă cu flori,
Răsari
Maică‑n zori,
Când
se culcă luna
Pân‑a
doua zi.
Vino
şi pe seară,
Curată
Fecioară,
Oriunde
ai fi,
Roagă‑ţi
Fiul sfânt,
Să
dea binecuvântare,
Pentru
fiecare
Om
de pe pământ,
Ce
te poartă‑n gând.
Vino‑n
miez de noapte,
Când
mă rog în şoapte,
Cu
alai de îngeri
L‑ale
mele plângeri.
Maic‑ajutătoare,
Şi
izbăvitoare,
Maica
tânguirii,
Izvorul
iubirii
Frumuseţea
firii,
Gingăşie aleasă,
Veşnică
mireasă.
Maică
nenuntită,
Rugă
mult‑primită
Umple‑mă
de har
Maică,
dar din dar
Jertfă
şi altar,
Mieluşică
blândă,
Inimă
ce cântă,
Candela
aprinsă,
Flacără
nestinsă,
Floare‑mbobocită
Precistă
iubită!
Roua
dimineţii
Tu
eşti Maica vieţii
Albă
iasomie,
Maică
poezie!
Apă
ne‑ncepută,
Rugă
ne‑ntreruptă
Mireasma
crinilor,
Nădejdea
creştinilor.
Tu eşti liman
Scotocind prin gânduri
Tot de Tine dau.
Căutând un sprijin
Tu eşti primul Dar.
Îndrăznesc timid, cu teamă,
Să te aflu tot pe Tine
Şi privind în jur la semeni
Văd icoana Ta în ei.
Gândurile sunt epave
Ce din larg, la maluri trag,
Tu eşti Pâinea şi Vinul
Pentru noi, Iisuse drag.
Peste ochi cad pleoape grele,
Se închid. Tu eşti liman.
Obosită şi flămândă
Cu zdrenţele de vise
Fluturând, cer ajutor,
Iar şi iar mă‑ntorc la Tine
Ducând Crucea Ta să mor.
Drumuri
Sunt
drumuri de zi,
drumuri de
seară,
drumuri ce
urca,
altele
coboară,
drumuri înguste,
rătăcitoare,
sunt
drumuri ce duc
spre
nicăieri.
Mai stiu
alte drumuri,
dar nu sunt
din lume,
ele poartă
numele Căi,
acestea din
urmă
sunt
drumuri grele,
pe ele se
merge,
doar către
Sus.
Sunt Căi de
zi,
dar și Căi
de noapte
e bine s-ai
Îngeri
tovarăși de
drum.
Să nu spui
vreodată,
“Calea e
lunga,
vreau
înapoi
să mă
întorc.”
Se
lasă-nserarea
peste lume
ceața e
deasă,
nu văd prin
ea.
“Hai vino
cu mine
va fi iar
Lumină
și stelele
toate
vor
străluci.”
Aștept
Doamne Sfinte
să treacă
noaptea,
s-ajung la
capătul
Caii de
Sus.
Urc iarăși
și iarăși Golgota,
spinii
mă-nteapă,
merg
inainte,
scrâșnesc din dinți.
La capăt de
drum ostenită
cad ca si
Tine,
sub Crucea
grea.
Astept cu
răbdare,
să mă faci
viu Doamne
și iarași
să-Învie
vie
Împărăția
Sântă a Ta.
Viața ca un balansoar
plutim în luntri
pe apa tulbure a
vieții
spre destinații
necunoscute
cuvintele țin de
sete de foame
uneori le rostim în
versuri
ne balansăm
când înainte
când înapoi
uța uța
așa ființăm zi de
zi
aici pe Pamant
începem o mulțime
de lucruri
pe care nu le ducem
la capăt
ne balansăm
când înlăuntru
când în afara
noastră
uța uța
lăsăm uși deschise
spre suflet
nimeni nu intră pe
ele
de ce adunăm atîtea
lucruri
și atîta ură
nu vom lua nimic cu
noi
la marea trecere
tu cu tine
eu cu eul meu
fapta cea bună
și un pumn de
țărână în gură
Dimineață
Zorile s-au lățit dinspre răsărit.
Peste dimineți se aștern
lin rugăciunile
Noaptea s-a ascuns.
Stă de pândă.
Întristările vin și tot la
fel pleacă.
Ceva seamănă cu o sărbătoare.
Spânzurate de aripi,
niște păsări alunecă lin spre zarea albastră.
Nu se pleacă nicăieri.
Anotimpul e copt.
De prea multă lumină
trandafirii se-ntrec în
culori parfumate
Du-mă la fântâna cu ciutură
Ce risipă de verde pe dealuri!
De ce îmi tot spui să intru încălțată pe pajiștea cu flori?
Nu ți-e teamă că macii ar sângera
iar câmpia și-ar plânge cu lacrimi de rouă trecutul?
E prea dimineață pentru mâhniri,
caii zburători au obosit de atâta visare.
Mai bine hai să ne-ascundem
între anotimpuri,
să plămădim consecințe.
Cele mai multe drumuri nu
mai duc nicăieri .
Te rog înainte de a lua
urmele norilor
du-mă la fântâna cu ciutură
de la marginea timpului.
Nu vezi că am tălpile pline de cer?
Noapte de vară la munte
Din cer printre nori, niște raze de soare
scaldă și îmbraca-n lumina satul din vale.
Iarba e verde, munții desenați pe zare
Au vârfurile golașe văruite cu ninsoare.
Țăranii obosiți se întorc
încet către casă,
s-anunță o noapte de vară frumoasă.
Timpul curge lin într-un straniu balet,
Înserarea acoperă amurgurile roz violet.
Coboară și urcă-n fântână cumpăna veche,
un greier țiuie insistent, parc-ar fi în ureche.
În schitul de lemn de la marginea zării
Niște călugări deapănă rugăciunile serii.
Luna pe cer vine să-și facă tura de noapte,
începe un recital susținut de câteva broaște.
După fierbințeala zilei, acum e răcoare
în aer plutesc esențe tari, dulci amețitoare,
În nări simți aromă de brad,
miros de bucate,
E noapte de vară la munte. Ce noapte!
Ochiul curat
Curățește-mi ochii să văd cu ei,
Frumusețea verii, florile de tei,
Curcubeu boltit colorat pe zare,
Răsăritul lunii, asfințit de soare.
Ploaia mănoasă căzută-n zi de vară,
Florile de câmp din lanul de secară,
Grăul copt în holde să-l văd aurit,
Unduind ca marea când e de cosit.
Să văd pâinea bună în spicul de grâu
Și sămânța vieții în apa din râu
Pe Iisus să-l văd rastignit pe Cruce
In prescura care la altar s-aduce.
Curășește-mi gândul inima o spală,
Să nu am în gură vorbe se ocară.
Fă să piară Doamne răul tot din mine,
Să rămână doar ce-i frumos și bine.
Viersul meu să fie apă cristalină,
Zămbetul deschis, privirea senină,
Fapta înțeleaptă, trupul potolit
Și câțiva dusmani să-i am de iubit.
Unde ai dispărut?
Dragul meu nu te-ntreb despre iubire
O dragoste neîmpărtășită e preferabilă unui sicriu.
Și pentrucă veni vorba
Vreau să-ți spun că de-ar fi și din aur sicriul
Nu-i o condiție de-a ajunge în Rai.
Când te-am văzut ultima oară, mai ții minte?
Un soare imens cobora.
Se transforma
acolo la capătul zării într-o aureolă sângerie
prevestitoare de altă zi fierbinte de vară.
Unde ai dispărut?
Nu te-o fi înghițit
infinitul când ai pășit cu teamă
pe poarta acelei mănăsiri
ce strălucea întunecată
în seara de priveghere?
În noaptea aceea am visat că te jucai cu norii pufoși
Apoi te-ai urcat în caleașca Sfântului Ilie.
De atunci nu te-am mai văzut.
Îți scriu astăzi, vreau să te întorci
Să ne rugăm împreună pentru ploaie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu