FERGHETE - Căutând după mere 21

Căutând după mere 21

EMINESCU OMENESC DE DRAGOSTE ŞI DOR LA CURȚI DE DRAGOSTE ŞI DOR-DREPTUL NOSTRU LA VEŞNICIE

Prin Eminescu, un altul, ca Iisus-cântare a cântărilor ne curge viața, în drept de a fi iubire pentru înviere şir din şirul de voievozi-onştiință, înşiră-te mărgăritar cu bogăția de învățăturir omeneşti-spirituale învățăuri să ne-nalțe de pe orizontală pe vreticala vieții: păcii şi pâinii-dulcii minunii-luminii, ca fabulos cunoscător al istoriei întru rost şi folos întru răsărit de soare, de binecuvâtare. Eminescu e mai mult, ca multul, e destinul nostru, laudă de zestre, o sănătoasă încăpățânare în bine, o luptă cu dragoste şi dor pentru pace şi pâine, de doină şi lumină. Eminescu e Cuvânt-Dumnezeu, drept la iubire pentru a elimina din omenire tot ce-i oroare, rău, vicistitudine, pentru ceilalți, e mântuire a noastră-Cristosul limbii române, cum zice Ben Todică, un om plin de suflet, adevărat român.

Dragă Ben, Maria Călinescu scrie dezinteresat distinct, cu suplețe intelectuală despre: "Dialog între Pavel Rătundeanu-Ferghete şi Ben Todică", a scris adânc, cu sinceritate şi meritul e al tău, prietene, că tu ai priceperea, stilul etico-moral a ceea ce-n iubire sunt cela ce sunt, în modul original de a gândi aparte cu drept la înviere, candidând la fericire, într-un fel unic, aparte profesionist (dar să revin la vorbele rostite de doamna Maria Călinescu, un suflet de om deosebit:) -"Înteresant dialog cu puncte şi sub puncte bine alese, gândite şi rostite de oameni cunoscători, aş spune din afara jocului politic... Sincere felicitări, şi toată prețuirea mea!!!"

Tu, Ben Todică, ai un exotic fascinant în răspunsurile tale, un farmec, o vrere şi o plăcere, al specificului națiunii tale şi credința fără egal, speranța de mai bine în lume, o sănătate pentru omenire şi pentru pământ, cum se manifestă poetic, cinstitul şi demnul Adrian Păunescu, un adevărat înflăcărat şi aprig luptător "totuşi iubirea" pentru pace şi pâine de dragoste şi dor la curți de dragoste şi dor, ca Cel mai iubit dintre pământeni, om între oameni, pentru oameni, Eminescu, universalul-salvator al Patriei Limba Română, Hristos al graiului vorbit de geto-daci, vorbit neaoş şi maiestru, în albastru regesc, vorbit răspicat, clar, natural, punctual şi monumental, de poporul spațiului mioritic Someşano-Carpato-Moldavo-Danubiu-Pontic, o dragoste şi un dor-pâine de toate zilelele şi conştiință care se cunoaşte, ca ziua de dimineață în spor şi-n dreptul de a fi laudă de zestre a neamului şi Dumnezeu-lui nostru, cum nu fu altu de-alungul şi de-a latul pământului ce-L are pe Fiul, pe Tatăl şi Sfântul Duh (Sfânta Treime), ca să aibă milă şi buna rânduială de pe pământ, pururi, de-acuma şi până-n veac, făcându-se lucru bine făcut, măusură a lucrurilor şi lui Dumnezeu pe plac !

     - In 1979 am fugit din Romania si dupa sase luni de occident am realizat ca nu exista libertate. As fi dorit sa ma reintorc insa stiam ce ma asteapta la militia si inchisoarea comunista, am intrat intr-un fel de "Catch 22".  Aveam acasa mai multa libertate si mult mai reala insa nu mai aveam dreptul la ea. Si ca mine erau multi printre cei ~ 2000 de romani din lagarele italiene. Da, e adevarat ca esti liber in vest sa te misti in sistem insa mereu sclavul banului, acel lant invizibil pe care nu-l mai poti da jos decat numai daca fugi in jungla. Omul e mult mai liber intr-o economie simbolica decat in una reala care ii forteaza pe multi sa se arunce de la etaj. Libertatea difera de la interes la interes. Toate razboaiele lumii nu sunt nimic altceva decat niste scheme de facut bani si asa au fost in istorie decand lumea. Distrugi parjolesti si furi. Asa sau creat si mentinut toate imperiile. Tot ce exista azi ca ADEVAR sunt doar speculatii la fantasmele puse in joc de jucatori. Este incredibil cum intreaga omenire isi pierde vremea in gunoaie in loc sa aspire inspre stele unde ii este locul. Intreaga specie este chinuita de o mana de golani. Noi am venit in asta lume sa ascultam o simfonie si n-o putem face pentru ca o gasca de betivi afara tipa si sparg sticle. Ma intrebi unde e politia? E ascusa cu sticla de Whisky primita cadou.

     - Eu teleporat prin gânduri în anii copilăriei, în Sâmpetru-Almaşului merele se păstrau la popa Nicola Petru în pemniță, beci,ca în pemniță şi la bunica şi la fătu, la badea Viorel, unde şi vara era răcoros şi plăcut (putea fi un refugiu (mătuşa Elviră şi nu numai unchiul Toma după ce cazuse rănit şi soldații cu suflet prin suferințe, că ruşii atăcau, erau în ofensvă şi contra românilor şi nemților, grav rănit unchiu' Tom, cum am să-i zic după înteresanta carte-roman şi după înteresantul film, pe unchiul  l-au carat pe targă subordonații, soldații, peste 40 km până la spitalul de campanie, ca pe vreme de razboi, ascunzându-l prin păduri sub frunze şi rentorcându-se după el până în dragostea lor camaderească, frațească, l-au văzut în siguranță sub mâini de doctori şi minți luminate, deci l-au ştiut salvat, fapta lor fiind eroică, omenescă; pe acele vremuri grele, neamuri din Cluj s-au refugiat, adăpostit la țară, în casa bunicilor, în sat, sat până şi-n Academia Română de marele scriitor Liviu Rebreanu era lăudat, apreciat, aici la sat, în Iezer, Lancrăm, Ipoteşti, Humuleşti, Prislop, Sâmpetru-Almasului, după ineditul, modernul, poet şi scriitor, filozof, Lucian Blaga, cel care ne uluia prin cugetarea sa adâncă, cu profunzime şi petec de cer de Patrie Limba Română , în adânc de fântână, aici la sat, ba în lung, ba în lat, era începutul şi capătul de lume, mirabila şi socio-umana sămânță, cum zicea şi George Coşbuc , cel din Hordău, cum zice cu dragoste şi dor, aici la sat s-a născut veşnicia, zicea Blaga sfătos şi filozofic, zicea plin de înțelepciune, torcându-se cu ape repezi, limpezi, torcându-se firele de tort ale vieții artistice, pe Arca vieții cu rost, cu mâmcare de post, cu An nou fericit cu fasoale mâzgălit şi greutăți de tot felul, că toți ne-vem crucea scoasă la poartă, vraniță, ba chiar pusă pe casă, în vârful casei, necazul fiecăruia fiind pe nepusă masă, dar fără vai şi tulai, n-ai şti că trăieşti, că eşti, că te doare capul pentru' că-l ai pe umeri, deşi unii mai au damigeană în loc de cap, o au să nu-i sau să-i ploaie-n gât cu:

Hai lic şi iar lic,

câte-o țâră, câte-n pic,

că lasă beu, că io câştig

şi de nu cură,

picură..., că futu-i amaru,

nu-mi beau boii şi caru.

- Tot pe loc, pe loc, pe loc

sa rasara busuioc.

Istorie, poveste, minciuna, o intreaga omenire destabilizata. America a scuturat intreaga lume si a distrus in masa intregi populatii si tari pentru asi demonstra suprematia si existenta ca imperiu. O lume creata de cand a invadat continentul pe minciuna, tradare si hotie care azi isi floseste corporatiile pentru eliminarea competitiei si controlul resurselor naturale si umane. Tot ce se intampla in Romania si pe intreg pamantul trebuie privit prin prisma imperiului American. America dicteaza termenii de functionare ai omenirii. Este cel mai distructiv imperiu. Orice probleme apar in societate si nu numai trebuiesc vazute prin ochii sai. Ce se intampla in America incetul este urmat de statele colonizate. Lumea este impartita in colonii si colonizati. Toate resursele omenirii au intrat in posesia colonistilor. Se vorbeste mereu de un atac nuclear, de un al treilea razboi. Majoritatea planetei au uitat de ce sa intamplat in Nagasaki si Hirosima iar daca ii intrebi de ce toti justifica aducandu-ti aminte de atacul flotei americane in portul Harbor. Acum intelegi de ce ei promoveaza pacea cu atata usurinta bombardand state de-a randul si vor mai urma. Exceptionalismul imperiilor e ca o boala psihologica. Incontinu razboaie ca sa-si mentina si justifice industria militara, aruncari de bombe si distrugeri de interese in masa si o continua dorinta de a invada tari suverane si executare a conducatorilor alesi legal de popoarele lor in idea de a merge spre o lume mai buna. America nu respecta suveranitatea niciunei tari cu excceptionalismul lor. Fura avutii pe care nicimacar nu le imparte cu populatia care ii suporta prin taxele lor in aceste razboaie mincinoase. E singura tara din lume care nu are spitalizare gratuita pentru populatie si doamnefereste sa nu-ti tai un deget ca fara 20-30 de mii de dolari nu esti operat daca nu esti asigurat. Populatia Americana a fost complect deprivata de toate mecanismele de lupta impotriva nedreptatii lucru dupa cum am mentionat mai inainte incet se transfera in coloniile ei (ma refer la proteste). Armata Americana are peste noua sute de baze militare pe pamant prin care controleaza si dirijeaza miscarile oponentilor. Ei au bombardat si jefuit multe tari. Cine nu se pleaca americii plateste amarnic. Un bunic avea o vorba: Pe unde trec americanii nimic nu mai creste. Razboiul e cel mai puternic drog din istoria omenirii si cand gusti din el te taie, te separa de umanitatea din tine. Si cand actionezi in grup efectul se insuteste si umanitatea dispare, dispar identitatea, te transformi in fiara si atunci cand crezi ca ti-ai crucificat inamicul defapt te crucifici pe tine si ce urmeaza e o viata plina de suferinta, de regret, de munstrare a constiintei un simtamant al vinovatiei , al pacatuintei, al regretului si foarte greu mai poti duce o viata normala (sigur sunt exceptii). Mamele si sotiile soldatilor o pot marturisi cel mai bine.

     - Ana Podaru zice, ca Bună Ziua: "-Felicitari" ! Maria Călinescu revine gratulându-ne cu sufletul larg de om bun, sincer, om de suflet, care spune, că-i Capricon, ambițioasă, luptătoare, consecventă, spirit creator, lucrează la pensionar militar; a învățat la Liceul Pedagogic "Costache Negri" Galați; traieşte în satul lui Bucur, în Bucureşti, eccetera, eccetera, că n-am la mine cetera lui Enescu ori fluiera lui Avram Iancu, o mare conştiința în rostul românilor. Revine Maria Călinescu (Mary Dor): "Felicitări meritate pentru întreaga dumneavoastră activitate (care activitate, Ben Todică ?) Prețuire şi mult succes ! "Observi câtă omenie revarsă acest soare omenesc ? grozavă căldură omenească !

     - Este adevarul pe care il marturisim in dialogul nostru frate Pavele si cititorii se indentifica, se regasesc in dialogul cautarilor noastre. Cautarea fericirii!

     - Încă-s tot în Spitalul de Recuperare Cluj, unde m-am ameliorat, unde, dragule te-ai fi recuperat şi tu, ca la iarba de acasă, te-ai fi astâmpărat şi de dragoste şi de dor cu toate neajunsurile şi inerentele ineficacități a reformei în medicina de o ființă, de o ştiință şi o conştiință de suflet şi de frumuseță şi eficiență, că există şi silință, radament, chiar dacă blamăm, defăimăm, uneori doar în zori văzând flăcari pe comori. Tot un om necăjit alui Sadoveanu sunt, că deabia azi, zice-se aflu, sper, dacă nu se trăganează, amână, rezultatele pentru Vica, un om bolnav nealunecat cred în vergea.

Asistenta intrând cu BUNĂ DIMINEAȚA, în salon: -"Cum ați dormit?" -"Cu capul între urechi şi cu limba între dinți, "zice spiritual Voloc Florin din Mărişel, spune schimbând macazul. -"O zi bună," suntem salutați la ieşirea maseorului din salon.

După strălucitul învățător Groza Teodor (scrie în monografia satului Sâmpetru-Almaşului) este un cod de maniere elegante, un respect, o prețuire, pentru aproape. Fiecare ştim după experența noastră dându-se binețe: "Bună ziua" la care se răspunde: -"ziua buna", mai este: -"Bună dimineața"cu " -Dimineața bună" şi: "Bună seara", "-Nopte bună" (în  glumă mai ziceam alitând: 

-"Noapte bună, somn uşor,

zece pureci pe un picior,

zece şi pe celalalt,

să te tragă jos din pat"

(noi cu politețea nu ne opream aici fiind şi alte moduri de a saluta între tineri cu Servus, bătrânii: "Noroc,!"  "De Dumnezo bine ! " "De Dumnezo bun lucru !" "Doamne ajută !" ; pocăiții salută: "Pacea Domnului!" şi cu ocazia Crăciunului: -"Bună ziua lui Crăiun"; "Bună ziua lui Ajun" şi la Sfintele Paşti: "-Hristos a înviat!" cu răspuns: "-Adevărat,c-a înviat !" (eccetera, că lista nu-i epuizată: "Sănătate şi bucate şi banii să nu ți se gate !", "Noroc bun!" .

Cine nu-i politicos, nu răspunde la salut obştea satului îl sancționează: 

"-Bună ziua căciulă,

că stăpânul n-are gură !

 "(Îmi spunea Țicu, Prunean Vasile din Dorna: -"la noi îi ciufulesc: ni mutu cu limbă de lemn, "că să fii necivilizat, să n-ai obraz, nu se cade, nu-i cinstit.

S-aştept să ningă şi apoi s-aştept să se topească omătul, zăpada, chiar dacă viscoleşte muțenia de lebedăr lui Lucin Blaga în Lancrâm sau Cluj, mulți ani s-a lăsat cu prostie şi frig pentru poezie şi filozofie (n-am citit "inedit Blaga" de Bazil Gruia şi nici ce-a scris fiica lui Blaga, nişte amintiri ori mărturii amare, că a suferit mult, spunând adevarul despre noaptea socio-umană a înțelepciunii, din "epoca de aur" şi multora nu le plăcea că suntem români, oameni de aur. Luni merg din spital şi va reveni Vica în Cluj la Medicala-trei.

În spital întreabă: "-De ce religie aparțineți ?" O inventat aieştea s-avem ce scrie, zice asistenta ofticată. Sistemul trebuie să ştie cum să ne pieptene, deşi oile-s la stână (Ioan Popa-i miştocar: mulge oile-n luna noiembrie...) Unii au fel de fel, că apă la plămâni am văzut, dar horincă, pălincă, n-am văzut niciodată, zice doctorul.

     - Suntem din ce in ce mai indobitociti de sistem. Abia asteapta sa explodeze! Si ne inganam unii pe alti, academicii si oile.

     - În Aghireş-Fabrici în castelul unde erau birourile, într-o parte era clubul, bibloteica, în club după ce ne-am mutat în bloc, s-a instalat televizor, primul televizor (a cui era meritul, nu ştiu să vă spun, că era sau nu sarcină de partid, dispoziție ?) Mă duceam la filme şi urmăream serialul cu sfântul, dar fiind noaptea târziu, nu erau încă restricții la energia electrică, tata şi mama, mă opriseră, îmi interzise sa stau să mă uit pe sticlă şi nu ştiu ce mi se întâmplă în seara când nu mă lasă să merg la televizor sar din pat cu plapoma-n brațe, mama trezită fiind nevoită să mă întrebe: "-Ce faci, Pavele?" -"Mă duc la film". O fost suficient, ca să mă slobodă, să-mi îngăduie, să nu-mi mai interzică niciodată să merg să văd filme la telivizor (până a ne cumpăra şi noi unul, adunând fier vechi am cumpărat televizor şi pentru şcoală unde mergeam mai ceva, ca la ora de religie, vorba vine interzisă de comunişti, ca mersul la biserică, totul, asta, depinzând de oameni şi organizare) şi eu aveam să devin fan înrăit, să fiu cinefi mai ales, că Cinematografia de la Buftea avea actori, regizori şi scenarişti de excelență şi filme pe măsura aşteptărilor, gustate de mult public.

Dacă-n acea vreme m-ar fi întrebat vre-o somitate ce vreau să mă fac ? Chiar am întrebat la redacția revistei Luminița: ce trebuie să fac în acest sens să ajung actor şi ziarist ? Azi aş voi să ştiu cine semna, ce om-redactor, cu Luminița, că tare de omenie era ?

     - Se intampla si la mine. A trebuit sa plang mult pana parintii au cumparat televizor si spre uimirea mea mama a devenit ce-a mai avida dupa filme si seriale. Dar inainte de asta existau poate vre-o 5 case cu televizor rusesc Rubin, cu ecran mic si rotunjit la colturi. Asa fugeam si eu seara de acasa si bateam la usa omului, care era mai aproape si te lasa la ora zece sa urmaresti Sfantul sau Razbunatorii. Si nu rare ori era vre-un program special inainte care impinge serialul pana dupa miezul noptii. Primul nostru televizor a fost Miraj si din cauza ca in santierul nostru minier energia electrica de multe ori varia intre 170 si 240 de volti ca sa protejam televizorul nenea Carje care era maistru la complexul de sortare si care avea acces la tabla de ferosiliciu a taiat tole si a construit doua stabilizatoare de current, unul lui si unul noua. Eram vecini de scara si buni prieteni. Sotia lui lucre lla poste si fiind ocupati de multe ori duminica serveam masa la noi acasa, adica in apartament. Mama fiind casnica si cu doi copii gatea extraordinar de bune si gustoase bucate. Abia asteptam duminica pentru ca se serveau si dulciuri. Au fost timpuri cand curentul in casa scadea de ramaneau filamentele in becuri rosii si datorita stabilizatorului noi inca puteam viziona televizorul. Iar duminica eram inebuniti dupa serialul Samanta. Nu mai vorbesc de filmele cu Ciaplin si Stan si Bran la care radeam de cadeam jos. Au fost vremuri de neuitat. Imi amintesc ca aveam un vecin maistru miner care avea televizor Rubin, locuia la etajul doi si intr-o duminica dupa amiaza echipa lui de fotbal a pierdut si de ciuda a aruncat televizorul pe fereastra.

     - Televizorul e un nimic fără de care nu putem să existăm în corabia vieții unde personal netimpul îl folosim şi facem, transformăm, în timp de Olimp, elexir al existenții frumuseții responsabilității, un etern al dreptului de a fi laudă de zestre cu înviere în ceea ce e iubire-fericire pentru ceilalți nişte irositori de timp în Olimp, că oamenii cu nițică răbdare şi viceversa pur şi simplu prin părțile esențiale de cale, de adevăr şi de viață sunt cu timpul pierdut, deşi totul se câştigă pentru'că nimic nu se pierde.

Cineva ca musca-n ciorbă zice: mulți are Dumnezeu sub umbrela lui, zice cum rar plin de candoare. Ben, tu eşti om de nota 10 (atenție, că societatea are şi nota zero dată unor inşi fantastici cu o doagă lipsă, lipsă, ca-n sistemul de care am tot vorbit în ultimul timp datorită politicii hazardate de fes şi înteres). După ce mânci bine şi-n spital unul zice mulțumit, Popa Ioan şofer pe tranvai, un bărbat bine care-nfiecare zi din cauza cheliei, alo pe cine-i, îşi barbereşte puținul păr care-l mai are deasupra urechilor, se tunde cu maşina de barberit, o face crezând, că aşa arată bine în fața femeilor amante pentru care afemeiatul iese peste drum de spital, în blocul de viza-varză, de vizavi, deci aiest cocoş zice lăbățat, înfoiat în pene, satisfăcut, de curvă şi de libertatea care şi-o face fără să ştie ceva cei înteresant ți: -"Acuma pot sta de vorbă cu unul care n-o mâncat de două zile," a zis cocoşu-roşu, ca şampania agitată de revelion, c-aşa-i el de când o ieşit de la mamă-sa din pupăză fără a cădea ca boul în bot pe mălăină, pe brazdă, schimbându-şi parul, dar nu şi năravul, care nu iese din schema social-umanului.

-"Nu noi facem regulile, numai noi ne batem cu ele şi cădem în nas, zice asistenta Ana-Maria, c-o plecat din spital şi noi, asistentele, nu portarul, nu doctorul, suntem de vină de plecarea, fuga, pacientului", îi spune lui Popa la care vorbele îi intră pe o ureche şi pe alta-i iese, iar învățarea de minte e a lui Stan-Pățitul, că el e cel mai învățat, e ca Matei Basarab, care a lăsat învățături veacuri viitoare, dar ele, învățăturile şi pentru fiul său Teodosie. Degeaba i se spune, c-a fi dezexternat, că tot nu se învață minte. Ce fel de bolnavi sunt unii? N-au dat cu piatra de cap şi nici cu capul de bolovan făcându-se de fazan, legumă. Pleava societății ocupă locul nevestei mele Vica? La necaz fac haz, arunc şi eu cu noroi ?

Mă frământ şi eu, ca un câine în lanț, nemulțumit, că-i privat de libertate. Eu mă simt bine, dar Vica rabdă, dar până când ?

Nădejdea Phonexului e Dumnezeu, că societatea te pune sub călcâi, tu ca cetățean al ei cu "problemele personale" eşti cu asul scos din mânecă, dar"în cădere liberă", în "Conul de penumbră" (după Grigoare Zanc scriitor, învățător pe la Osoiu şi prefect, om care însă n-a putut rezolva problema spitalului comunal, Recea-Cristur, ca să nu se desfințeze şi necazul meu cu Vica bolnavă, pe care nişte iresponsabili n-o internează s-o trateze mai ales, că rezultatele, nu i-au venit nici până azi, dar tratament ar necesita pentru a fi salvată din calvarul suferinței, că suferă, ca un Iisus schingiuit, canonit, batjocorit şi răstignit pe cruce, deşi după martorii lui Ihova pe stâlpul imfamiei şi zic asta, ca să fie mai cu moț, mai buni ca noi ceilalți; de ce sunt atâtea orgolii, ambiții, deşi se zice, că mândria e păcat de moarte ?).

Vica e bolnavă, dar ce poți face, că bătrânețea nu vine cu flori? Popa întreabă pe cei din salon: -"Mie de ce nu-mi zice nimic, n-am nimic? Analizele mi-o fi ieşit bune?" -"Televizorul nu merge şi eu îmi cocoşesc ochii la telefon," mai zice aiest Popa şi are omul două telefone: pe unul i se telefonează des, deranjant, iar pe celalat se uită la filme şi pornografie (şi asta-i modul lui de a se distra, de a se scoate din sărite?. Când te doare capul gândeşti, c-ai avea coroana de spini a lui Iisus, coroana din jurul frunții şi apăsarea dureroasă îți ia cheful, apetitul, de a exista, ca şi cum şi între coaste soldatul roman ți-ar înfipt sulița cu o ciudă un rău cu care şi Pilat şi-a spălat mâinile, deşi nici să gândeşti, că faci rău şi aştepți bine. În monografia Sâmpetru-Almaşului învățătorul Groza Teodor a scris o poveste frumoasă, istorie, cum ar zice istoricul Adrian... istoric, cu emisiuni de cinci minute la TVR şi prea puțin a scris de familia Ferghete de-a lui Rătundeanu şi de-a lui Nichita (nu ştiu cine a fost Nichita, dar nişte bătrâne când a venit mătuşa Elvira, fata uchiului Petru şi Leontina, care s-a remaritat în Cluj cu advocatul Albu Ambrosie şi a mai avut-o pe mătuşa Zica, ca atare pe mătuşa Elvira revenită în sat la unchiu-su Viorel, au întrebat-o: "-Dar dumneata a cui eşti domnucă ?” şi s-au lămurit când le-au spus nu de Petru şi Leontina Ferghete, ci, că-i de-a lui Rătundeanu şi de-a Nichituții, lucru curios, nu-i aşa? Nu-i nici o mirare, unii săteni sunt cunoscuți mai bine după poreclă, ciufală, supra-nume şi asta fiind o regulă, că se uita numele de familie de cele mai multe ori, cum menționează şi Groza Teodor în monografia..., lucrare pentru gradul- |.-).

Vica dacă-i aproximativ de vârsta lui ioan Miclău, bihoreanul, care e deloc din Gepiu ajunse şi el pe căi de Dumnezeu ştiute, în Australia, deşi bun maistru, om muncitor în fabrica de mobilă, cu multe vorbe de duh şi multă poezie în cap ajunge în Australia unde, meristos înfințează bibleoteca "MIHAI EMINESCU" având un larg suflet omenesc, ca universalul nostru fiind şi el din elita românilor emiganți din țara lui Nicolae Ceauşescu, om cu vederi largi (În salonul spitalului de recuperare, Popa zice: -"Amu nici liliecii nu s-o sculat, zice lui Cenghreri Liviu care-ar fi mers la pipat, duhănit, deşi se gripase, luase ceva virus mergând, ieşind, din salon, ca să vadă luna cum răsare, "dar m-aş duce jos la parter la aparat, tonomat, la un ceai, "se justifică el, îşi justifică trezirea, hărnicia lui de deşteptare zorită, ne explică el celor din salonul 419);

Ioan Miclău un larg la suflet prin bibleoteica Mihai Eminescu şi revista Iosif Vulcan făcea, ca nici românul aflat la aşa depărtare de mii de kilometri, să nu se simntă, chiar înstrăinați de România, de graiul dumnezăiesc "Patria Limba Română", nici un român nefiind tchiri-michiri şi a nimănui (românii n-aveau cum fi pe nicăieri şi ca la nimeni, în creerul lor fiind un univers, un acasă, deşi acasă era corupție, egoism şi peşte împuțit la cap şi necurățit de la coadă de "bandiții contra umanității", cum zicea dulce un coleg de serviciu Asistent veterinar, Doda Gheorghe, Ghiță, bărbatu' lui Ani dirigita poştei din Recea-Cristur, fata lui Banetu, Mureşan şi a Elenei spălatoreasă la spitalul din Recea; (pe undeva pe acest tărâm al promisiunii, Australia, exista un alt om cu inimă română de aur, Ben Todică, cu emisiuni în limba română, o dulceață de Rai, ca un izvor de munte spre care contra curentului înaintau păstăvii, ca magii care după stea inimă fierbite se îndreptau catre ieslea dobitocească ignorând  pe împăratul Irod).

Vica dacă-i înaintata în vârstă nu mai are drept la viață? dacă da: de ce-i mânată  şi adunată de la un doctor la altul ? Nu există şi un univers al credinței, ca să nu ne risipim inutil talanții, că şi îngropându-ne talanții, e nefast, falimentar, e păcat, decimează din temelie populația.

Mă gândisem să-mi caracterizez pe Popa un bos taurus, ca pe un personaj din basme, dar dacă scrisem despre altceva, pierdusem firul narațiunii uitând, ca-n alte dăți pentru'că n-am exercițiul memoriei, uitarea zicese, că-i ceva omenesc, nu ştiu dacă-i un firesc şi pentru scriitori, unii lăudându-se, c-au scris mai întâi romanul lor în memorie şi nu pot să nu-i cred şi la mine existând o mană cerească, un dar pe care cerându-ți-l, Doamne, ni l-ai dat şi de ți-am bătut la uşă, Doamne, ne-ai deschis, că pe uşa staurului am intrat în viață pe cale de adevăr şi strălucire de luceafăr şi limpezime şi răcoare de izvor, cum ne-a fost menirea şi prorocirea, menirea, ursirea, la noi toate având un rost, folos, utilitate, ca lumina: pace şi pâine, să nască lumină pentru lumină, nelumina, neghina, pleava, fiind o goană după deşărtaciune şi vânt, fiind ilogic o stricare de orânduială şi disciplină, deşi-n lucru bine făcut nu există motroşală, fuşăreală, neorânduială (dar ce fac? De ce împletesc ițe, peteici, călcând în strachini, că pe lângă, că suntem săraci suntem şi gingaşi, zice Popa, care se plânge, că-i cură mucii şi simțindu-se prins de gripă zice: -"sunt mare pulă" de om !") -"La sanie nu se merge, că nu-i omăt, vacile nu se mulg, că sunt sterpe," zice Voloc Florin din Mărişel, ajuns paralizat, nimurug, beteag, din cauza unei maşini care l-a izbit în plină zi, deşi Diogene avea lumina aprinsă pentu'că căuta un om, aşa cum şi Benoni Todică m-a aflat pe mine în România lui dragă, deşi era de la 25 ani plecat în Australia să-şi caute norocul picat în baltă norocul pe care boii i l-o băut.

Întreb în salon pe taurul sătesc -"Nu cumva mergi la una starpă"?. El zice: -"E cu dițel, deci alăptează concluzionez eu, că'-i şi a făta şi la taur înc-ar sta. (De minune ni lumea şi de haz şi de necaz).

Aici n-avem de dat la bivoli, nici de rănit..

El răspunde la telefon: "-Da vă rog...”

"Da vă rog"sunt vorbele lui Popa, omul de o politeță exagerată ieşind şi din comun, noi ceilați apelând cu"Alo, Alo!" De parca am fi la emisiunea Radio-Tineret, Bucureşti:- "Alo! trecem pe recepție !" unde redactor de excepție era Doina Berchină, care afirma, că scrisoarea me trimisă la rdacție era una din cele mai frumoase scrisori primite la redacția radio de  pe strada Nuferilor (eram grozav nu, deşi înca in acelaşi timp cu mortea lui tata eram invitat la nunta colegului de clasă şi prieten, Platon Ioan, în Telciu, deşi era din Matei, Lechința. Coincidența era nepotrivită, bizară. La Radio-Cluj o cunoşteam, în piele şi oase pe Dora Pavel, care mă premiază cu cărți, ca şi redactorul Dan Moşoiu şi Dora îmi citeşte la Radio poemul: "Cuvântul", poem republicat în Astra dejeană de profesorul Emil Lazăr-Dejeanul, publicist şi directorul Muzeului Municipal de Istorie Dej, un prieten din pleiada amplă de prieteni, din dulcea amintire (un sommeşan, om cu Eminescu în suflet şi pe limbă, că Someşenii erau în spiritul eminescian, (în perelinajul lui, Eminescu din Blaj trecând prin Dej, aici având numeroşi prieteni ardeleni, vii conştiințe naționale de deşteptare pentru fericirea națiunii neamului, în aceşti corifei întrupându-se iubirea de istorie, de cunoaştere, de neam şi de țară, că doar cunoscându-ne valorile autentice se certifică cine suntem în ceea ce suntem.

Dora Pavel prin scrisul său îndrăsneț devine scriitoarea anului (scriitura sa surprinde, implicându-se în starea de lucri a personajului, se impune cu propia trăire artistica complexă artistică rară paradoxală intuind cu imaginația sa bogată: ce şi cum având stil şi propriul atuu deosebit şi distnct la un mare scriitor, ca domnia sa din răscrucea acestui timp de căutări şi frământări.

-"După ce o ieşit, dat, colțul ierbii, calul nu mai moare, zice Cengheri Ilie din Gilău, după ce-am adus vorba despre ale vieții. Celalalt, Popa Ioan: "-Acuma umblă, numa să nu rămână groasă, gravidă, "- Ai îmi bag picioru'! "(Viața e o poezie, un fascinant, un piitoresc). Dragostea face minuni şi de minune. Asistenta: -"Tulai, dietă, Margretă !"

(Nu-i vorba de Margareta nevasta lui unchiuTrăian Ferghete profesor la surdo-muți şi pictor şi sculptor oprit de unguroică să mearga la Paris şi să-şi împlinească visul de a expune într-o expoziție, dar ce m-oi mira, Vica, o țărancă, nu mă împedicase s-ajung la Academia Ştefan Ghiorghiu secția ziaristică, journalism, că-mi aranjase Aristo, stălucitul publicist şi ca poet apreciat de profesorul universitar şi poetul Ioan Alexandru, transilvanul, din Topa-Mică fiindu-i student studiosul şi talentatul Aristotel Bunescu la catedra Mihai Eminescu.) Aristotel a însărcinat pe nevastă-sa Silvia să-mi scrie, ca profesoră de limba şi literatura română, să-mi scrie de toate demersurile acestui om din vârful aiezbergului, a piramizii, social-umane, dar nevastă-mea Vica geloasă nu pricepuse ce bine putea să ne fie, ea ca țăranca rău îmbroboită credea că-n Bucureşti am să mă aciuez, încurc, cu vre-o doamnă în Bucureşti şi n-am să mă mai întorc la una ca ea, la o țărancă, care nod în papură mai avea după cap şi trei copiii, deşi ce se noadă, gura nu se mai deznodă, că după moda veche cununia-i făcuta până la moarte, pentru totdeauna.

Un om grozav Dora Pavel. Am cunoscut-o în carne şi oase, real, la Radio-Cluj şi ca prozator, Dora Pavel, surprinde prin spirit şi prin gândirea paradoxală aparte având intuiție şi imaginație bogată şi o trăire artistică rară, excepțională, scriu pe facebook la care Dora Pavel răspunde: -"Mulțumesc pentru apreciere".

     - Esti mare acum! Discuti numai cu goange mari pe facebook nene Pavele.

     - Discut cu cei pe care întâmplător viața m-a pus în contact şi unul, ca mine n-a cunoscut culmile literaturii, dar tu zici altceva, deşi nu sunt o vedetă şi puțini mă cunosc (de ce zic asta? Cărțile mele s-au publicat în câteva exemplare şi ce faci tu faci să fiu cunoscut, că tu eşti doar tu, Ben Todică, tu eşti pentru mine totul, chiar şi cela ce sunt, ca autor, mai nou şi de proză, că ți s-a făcut milă de mine, că te-ai gândit să nu mă laşi în mocirla uitării, aşa cum nici Pavel Chinezu  şi Ioan Breazu n-au lăsat pe Pavel Dan un prozator al câmpiei Transilvane ori cum Iosif Vulcan l-a făcut nemuritor, de pomină, l-a făcut pe Mihai Eminescu (şi s-a putut asta existând un destin, o chemare spre ce Dumnezeu ți-a rânduit să fii).

Unii doar în aparență sunt ceea ce sunt şi aparențele pot înşela, că şi acel Platon al peşterii pe pereții căruia era umbre, iluzii, jucăuşe ale focului care-i încălzeau oasele scârțâind din încheieturile anchiozate de mulții ani împuținători de viață, (aşa cum nelămurit le da impresia că-i mănâncă acel "nuştiu ce neştiut" venit ca raze de la lampă, aşa le părea fraților: Dragomir, tata şi surorilor lui, mătuşilor mele: Sabina şi Viiruța, toți trei ia lasat, lăsați în acea seară singuri pentr-0  vreme erau cuprinşi de o spaimă copilarosă şi li se părea o veşnicie, că nu mai vine din sat ocrotitoarea mamă a lor, deşi erau în casa parintească, acasă, nesupravegheați de bunica Nastasia, mama lor, nepricepuții fără nici un motiv, o amenințare ştiută sau neştiută, văzuta sau nevăzuă, dar nedându-şi seama de straniul gândirii lor precare, c-ar veni ceva prin razele luminii ce venea de la lampa aprinsă, cu toate, că nimic nu-i amenința din lumina lampii, ca erau raze, când îşi mijeaau ochii catre ea, dar copiii fiind nu realizau adevărul, calea cu aripile întinse către viață, că totul  putea fi doar nişte iluziii, aparețe, nimic nociv, la care ei în naivitatea lor îi dădeau propirții neverosiile, le da prea mare importanță fenomenului firesc, dar de unde să ştie?) dar asta era în mintea lor nu desluşeau, c-ar fi un nimeni, una cu nimic şi teama lor era din neştiița, din ignoranța lor, dar aşa i s-sculat, iluminat, cuiva, la careva dintre ei, că razele de lampă i-ar papa: "ni ne papă" şi răul era gata facut, c-aşa a fost să fie, să creadă şi să spună, ca acel cineva, Platon ori un geto-dac cu barbă şi spătos, ca Hercule ori mult încercatul David, urându-i-se cu viața a voit să se dea mare, ca poet la acel îceput a poeziei pasalmice, ca să vina zice se metaforic să spună poetic, unic, mai aparte, dar cine eşti tu să răstorni valorile socio-umane, deşi nu eşti Constatin Noica, acel mai filozof român cu şcoala de la Păltiniş cu toate interdicțiile, obstacolele, impuse de o societate bolnavă, mai precis plină de contradiții, dar nu erai nici Ioan-înainte mergătorul să strige în pustie, că eşti un orgolios şi un fiecine spălat în toate apele murdare, uns cu unsorile corupției, că oricum te-ai spăla pe mâiini buric al pământului, ca Pilat din Pont, un manevrat de înterese, de ce spune acuzator marii bisericii: Ana şi Caiafa, departe de fi, ca Eminescu şi un bun fiu mioritico-cristic şi al socio-cerului, nedând pasărea din mână pe cea din gard, ca miticul şi popularul Ieremia dând cu oiştea-n gard ori ca ardeleanul ciocloflender, flinder, a înțelepciunii cu artistic Florin Persic, localnic din inima Clujului.

Cele de mai sus le-am scris la Marius Celemen"Mistrețu" în apartamentul de pe Byron, din cartierul de pe lângă "Broasca verde": Iris, un cartier mărginaş al Clujului, unde din camere făcute dint-un cămin al CUG-ului s-au refacut modeste apartamente familiale, dintre ele reuşind şi el cu modestia lui financiară a putut să- şi achizoționeze, cumpere un aprtament, deşi pe lângă el şi Dorina, Victorița lui, mai eru 4, copiii  lor şi spațiul locativ insuficient pentr-o familie numeroasă unde mai încăpeam şi eu şi Vica atunci când nevoia ne mai aducea pe la doctori sau de te miri ce, nevoile fiind de multe feluri (eu ieşisem ieri din Spitalul de Recuperare şi până-n dimineața când mă rentorceam la cuib, în Ciubăncuța, trebuia să mă găzduiesc, chiar dacă nu era o iarnă ca-n amintirile lui Creangă, dar la el, ei oricând aflam omenie, bună-voință, o casă de om şi aiasta era lucrul cel mai minunat, important, dragostea filială, respectul de părinți, de cel ce te-o crescut, eu adicătelea, un intrus, dar nu şi nechemat pentru a le fi tutore ", tată vitreg", om cu suflet după socoteala lumii, că ochii lumii cântăreşte valoarea ta autentică, social-umanul tău (ochii stăpânului îngraşă vita, iosagul şi fundul tocului cu lături, hâlbe, hrană, îngraşă porcul).

Dintre materiale de pe blog doar acestea mi se înncarcă, deşi aş citi şi altceva din acest amalgam sfătos, intelectual. Cu bine, Pavel

http://bentodica.blogspot.ro/2018/02/ideea-unitatii-de-neam-si-tara-in.html?m=1

     - Trebuie sa mai insisti pentru ca internetul merge greoi acum decand cu spionarile si ascultarile, cenzurile si atunci daca am in pagina poze mai mari se descarca mai incet, adica dureaza , trebuie sa insisti si sa astepti. Si mie acasa mi se descarca greu chiar emailurile/scrisorile de la oameni. Traim intr-o lume a obsedatilor dupa razboaie. Securitatea sa intins peste tot pamantul precum mucegaiul pe paine. Ma refer la globalisti desigur, la cei care stapanesc internetul din umbra. Sa-ti mai spun un secret frate pavele : CRED CA AI REUSIT SA DESCHIZI CEL MAI BUN ARTICOL DIN ACEASTA EDITIE.

Mai insista frate Pavele. Uite miclau imi scrie ca el a citit multe dintre ele si inca citeste. Asteapta un pic.

     - Un sfat bun.Mulțumesc. Vocea lui Vica prin telefon e mai vioie, aşa mi se pare Dumnezeu e pentru noi păcătoşii iertându-ne de 7 0ri 7, o mană cereasca. Cum adică? în ce sens cel mai bun articol ? Tu, descoperitorul, eşti cel mai grozav om, tu promovatorul de valori autentice omeneşti, că ce-am put scrie eu cu pregătirea mea aşa grozav ? Sănătate, cum mi-o doresc şi mie de la bunul Dumnezeu !  Ce poate fi mai grozav, ca unitatea țării din perspectiva lui Eminescu? El e mirabila sămânță după spiritul lui Blaga. Uneri suntem nerăbdători cu ce ne dorim , că-i o nerăbdare a timpului ce ne goneşte, împinge, din spate, chiar dacă zilele nu-s încă bagate-n sac şi povestea noastră pare deabia să fi-nceput cu lumina ziei dintâi.

PAVEL RĂTUNDEANU-FERGHETE