LIDIA si ADINA - Corespondență cu Dedicație

 

Corespondență cu Dedicație

 

Draga Lidia

Bucuria de a impartasi dragostea noastra de poezie, nu va fi niciodată pierdută. Ea vine din interiorul nostru cel mai ascuns, acolo unde numai dragostea pură își poate gasi lacaș, pentru ca sa înflorească in spiritele celor care-și pleacă urechea la sunetul ei...

Noi am înțeles asta, este deja un pas inainte pe scara umanitatii...

Iti multumesc si eu pentru tot ceea ce ma faci sa descopăr in întâlnirile noastre săptămânale.

Bun sfârșit de week end toturor

Adina 

 

 

 

Le 7 mars 2021 à 12:02, Lidia Lazu <lazulidia@yahoo.co.uk> a écrit :

 



DRAGILOR,

 

când vin acasă, de la această emisiune de poezie românească, de câtva timp, mi se pare că nu mai trebuie să continuăm, pentru că numărul ”urmăritorilor” noștri este din ce în ce mai mic, dar, se întâmplă să primesc un semn de prețuire, ca acesta (Ben Todică, cel mai adesea, Melania Rusu, Lucia Negoiță, Liviu Ioan Stoiciu ș.a.) și prind curaj.

 

Să dea Domnul să ne trezim cât mai mulți și să începem să fim mai atenți cu... poezia! De nu, se va umple lumea de scriitori de poezie și nici măcar între ei nu se vor mai asculta.

 

Lidia

 

 

 

Salut, Lidia!

Îți mulțumesc din suflet pentru ne-mai-po-me-ni-ta surpriză de-a  alege și a recita din versurile mele!

Interpretarea ta dezvăluie întotdeauna cu subtilitate toate sensurile și nuanțele poeziilor citite, ceea ce le dă greutate. Așa s-a petrecut și cu ale mele. Este o onoare pentru mine că ți-au plăcut și ai vrut să le reciți.

 

Îți fac o dedicație (din versurile mele secret îndrăgite) prin care-mi exprim respectul și admirația față de ne-mai-po-me-ni-tul cuplu: Lidia și Ion Lazu, pentru care îmi pare emblematică imaginea din strofa finală a poeziei Bellei Ahmadulina:

 

„Într-un iad, o grădină, un zoo -

unde-s lebede și zooparc,

sub privirea mulțimii, cea nouă,

stau gheparzii cei doi ca un arc.

 

Trup în trup, blană-n blană de miere,

piept la piept - nesfârșit să exiști.

Doi gheparzi stau culcați. Ce durere

a gheparzilor singuri și triști!

 

Ochii lor scriu durute misive,

aurii, sub un cer pământesc.

Pentru hazul mulțimii naive

stau pe labe culcați și tânjesc.

 

Ori că vin, ori că plec - tot adâncă

și puternică-n timp nesfârșit

e ca jungla iubirea lor, încă

și ca piatra ce nu s-a clintit.

 

Se iubesc - restul poate să ardă,

ce contează-ngrădiri sau nevoi?

Eu cunosc un ghepard și-o ghepardă

doar așa, doar așa - amândoi.

 

 

~*~

(Bellla Ahmadulina, Doi gheparzi, în vol.

LUMINĂ ȘI CEAȚĂ, Ed. UNIVERS, 1983)

 

Să aveți o primăvară minunată, neatinsă de relele lumii!

Sânziana, din Brad 🤓