Scenariul, 'Decalogul dupa Comunism' de Ben Todică

Textul scris in “Bold” apare pe ecran de-a lungul filmului.

Apollo film

CIUDANOVIŢA - ORAVIŢA - MELBOURNE

BEN TODICĂ

Prezintă

Cinci Pasageri

„discreţi”

În trenul de Anina – Oraviţa, într-un compartiment de clasa a doua, doi se luptă cu o sticlă de vin.

-          Un pix, dacă ai? (propune Gheorghe)

Interpretează

NOSZEK IOAN                    MAGDAŞ GHEORGHE

-          Stai să-ţi dau creionul. (Ben din spatele aparatului de filmat)

-          Creion, dacă ai. (Ioanci)

-          Dă-i Nemeti, (Gheorghe)

-          Nu pot.

-          N-o intrat.

-          Ia vezi, poţi? Ţine-o!

-          Eu aş putea, dar mi-e frică.

00,27 - Ajută-ţi aproapele !

-          Ţine!

-          Desfă-l pe-al meu, că dacă nu, până venim diseară se strică.

BEN TODICĂ - O TÂNĂRĂ SOLO – O DOAMNĂ ÎN BATIC

-          Am mai băut şi de-al lui Achim.

-          A intrat.

-          Îl ştii pe maistrul Ghiţă? (către Ben)

Şi un MARTOR după uşă

-          Da! (Ben)

-          „Măi” zice, „organizează” zice „la noi”.

Cu cinci poveşti

şi două sticle de vin roşu

-          O excursie la…, la Valiug, aici sus la Anina

în

DECALOGUL

după communism

-          Şi ei au fost la Zeno Hentz, pe la Puşa. Ştii?

Muzica

BJORK

-          Da!

-          Ziua ei a fost. De naştere.

Montajul

CASABLANCA

Filmat în

SONY DIGITAL

Scenariul

BEN TODICĂ

Mă! Şi bea laptele. Şi el l-o luat şi pe-a lu Achim, porţia lui aproape..., nefiert. Aşa crud.

-          No, futui! Ah! Doamne iartă-mă!  (Gheorghe)

-           Şi nu vezi? Nu te uiţi?

-          Păi! Eu nu pot…,

-          Dă-o dracului!

-          Da, puneţi. Umpleţi paharele…, (Ben)

-          Da eu nu torn…, ca să mă uit, mă. (Gheorghe)

-          Acuma bea din sticlă!

-          Acuma Ioanci...,

-          Acuma Ioanci bea din sticlă s-o goleşti.

-          Acuma.

-          Măi şi a luat-o pe drum. Până la Marila o fost drumul bun (Ioanci)

-          Acuma…,

-          Pune-i dopul la aia şi pune-o dedesupt! (Ben)

-          Şi de la Marila a început cu hopurile. Ştii? (Ioanci)

-          Aha!

-          Şi cum a stat pe bănci, aşa pe…, o fost maşină de-aia cu…, bănci de lemn.

-          Pune-i dopu la asta şi o aruncăm. (Gheorghe)

-          Aşa! Cu..., aşa…, măi…, şi să vezi. Măi, îi vine o durere de burtă…, da vrea să iasă la veceu.

-          „Să trăiască tatăl meu, el câştigă şi eu beu, măi…” (Gheorghe cântă)

-          „Atunci” zice, „atunci am luat un costum de haine, culoarea mării negre. Cum e marea…, culoarea mării, verde-albăstrui, aşa…,”

-          „El câştigă miile”.

-          Măi, stai!

-          „Eu îi beau cu mândrele”.

-          Stai, mă! Zice „Eu mă duc să spun să mă dau jos, să se oprească maşina, să se dea jos, să se cace”.

-          „Hai diri diri di, hai diri diri da”.

-          Lasă-l să termine povestea. (Ben)

-           Nu! (continuă Ioanci) Lasă că mai rezist până se opreşte maşina. La un hop scapă. Ştii! Şi a plecat…, ca tine a păţit. Măi, când am văzut că nu mai pot opri zice: „Am început ca să mă cac normal, ca pe veceu”, zice.

-          Ha, ha, ha, ha! (toţi)

-          „Măi să vezi”, zice, ”Când ajungem la lacul Mărghitaş, repede toţi au sărit jos…, şi era jidanul acela din sector dacă îl ştii, cu barbă, măi. Arbitru de fotbal era. Cum îl chema? Lucra sus la sector, la atelierul mecanic?

-          Antrenor de fotbal? (Gheorghe)

-          Şi ăla s-a dezbrăcat de trening şi „Domnul inginer, vă rog frumos, dacă nu vă trebuie treningul să mi-l daţi mie căci am costumul asta…”

-          Bagiu,

-          Şi e prea păcat să-l…,

-          Da, Bagiu îl chema.

-          Că era prea păcat. Da, simţea că-i curgea în jos pe picioare.

-          Ha, ha, ha!

-          Ăştia au sărit repede din maşină, s-au dezbrăcat şi au intrat în apă şi „eu”, zice el „îmi caut un loc în pădure, şi mă duc tiptil,  pun treningul jos şi intru cu costum cu tot în apă şi uite aşa, mă răsucesc ca să se deslipească. Ştii, aşa ca la dans”.

-          Ha , ha, ha, ha, ha! (întreg compartimentul)

-          Am ieşit spălat şi nici în ziua de azi nu ştie nimeni că m-am căcat pe mine. I-am întins acolo la soare, undeva unde bătea mai bine.

-          Săracul! Uite aşa s-a căcat pe el.

-          A intrat în apă îmbrăcat, s-a clătit şi pe urmă a ieşit afară. Măi, atâta am râs. Aici, la puţul doi a povestit lângă Uzină. Matei de la uzină a fost acolo şi asculta. „Mă, când am văzut că nu mă pot opri…., zice, căcatul, am început să mă cac normal ca pe veceu”. Măi, ne-am tăvălit pe jos. Erau Nemeti, Arjoca, erau acolo în trupă: Rusmir, Zgribuş, Nea Purec, mulţi…, vai de capul meu!

-          Da cine a fost de s-a căcat pe el?

-          Ghiţă măi, maistrul.

-          Ei! Aha!!

-          Maistrul electromecanic..., cofetarul.

-          Acum e rândul tău să spui o poveste. (Ben către Gheorghe)

-          Da eu de unde dracu să ştiu poveşti, că eu habar n-am.

-          Da tu n-ai păţit-o niciodată? Nu te-ai căcat pe tine?

-          Ei, da!

-          Eu, fii atent ce am păţit odată! (Ioanci)

-          Ha, ha, ha…

-          Eram copil mic, eram cu mamica la cules de vie. Erau şi vecinii care ne ajutau, ştii? Şi era un copilandru de vreo 15 ani care căra struguri într-o putină în spinare. El trecea pe la fiecare şi colecta ce au cules, căra şi turna în cada mare din căruţă. Eu aveam vreo şase ani şi mă jucam cu o fată şi un băiat, făceam zeamă să bem. Ştii, cu frunze de varză. Luam cu frunza must şi beam. Şi sigur că, după o vreme se strică stomacul. Nu? Ei, amicul cel mare îmi spune să urc în putină, să mergem. Hai Ioancii nu vii, hai bagă-te aici, şi eu din căruţă am intrat în putină, în spatele lui.  El a luat-o la fugă. Ştii? Prin vie cu mine. Eu mic, mă prind cu mâinile de marginea putinei şi cum stăteam aşa ascuns în ea, la hopuri, el fiind înalt mă scutura şi am  început să fac pe mine. N-am mai putut şi când ajungem acolo unde era mămica, „Hai”, zice tânărul „coboară”! Eu nu vreau să cobor. Nu vreau să mă dau jos din putina aia. ‘Păi de ce?”. „Ştiu eu”. „Hai, ieşi afară,  că…”,

-          Ţi-era ruşine? (Gheorghe)

-          Mi-era ruşine. Păi simţeam cum se scurgea pe la picioare. Aveam pantalonii scurţi. Şi atunci m-au ridicat ei. Eram tot căcat pe picioare, ca vai de mine. Au! Na, Ioane, om te-ai făcut! Băiatul cu putina, mai târziu s-a spânzurat. A avut mamă vitregă. S-a spânzurat tot în vie, într-o căsuţă unde îşi ţineau sculele.

-          Fii atent! Mă duc eu cu Petrică la cules de măcriş. Fii atent aici! Şi înainte de a merge, ne-o anunţat că vine la noi în vizită o verişoară de la fabrică, Ninuca. Înţelegi! Da noi copiii, vezi, nu am băgat de samă vizita ei şi mergem noi, mergem şi culegem macriş şi mâncăm măcriş de ne îndoim, înţelegi? Ba, şi venim noi şi când ajungem la Fazecaş, femeile zdreveleau  cânepa. Noi, vezi tu, să ne dăm mari, facem exibiţii şi minuni. Ăsta se pune pe zdrăvălau şi se întoarce peste cap, facem tumbe. Şi noi cum am mâncat măcriş, am crezut că tragem o băşină, înţelegi?

-          Aha!

-          Bă frate! Şi eu îi dau drumu ca lumea, înţelegi, şi pac, mă! Şi eu cum aveam cămaşa lungă, de aia de cânepă albă, buuum, pă mine tăt…, înţelegi? Verde, numai verde, cu măcriş de sus până jos. „Petrică!”, strig eu „cum mergem acasă amu? Că-i Ninuca la noi”.  Fii atent! Mă bag în pârâu şi-i spun lui Petrică: „Fugi până acasă şi spunei mamei să-ţi de-a nişte haine de schimb”! Cum era să mă duc eu acasă aşa? Era verişoara noastră acasă deja. Mama făcuse mămăliga. Mămăligă cu brânză  şi jumări. Şi s-o dus Petrică, o schimbat hainele şi ne-am revenit.

-          Asta e a ta. Vrei să te filmez şi eu? (întreabă Ioanci pe Ben)

-          După ce bei tu. (ne schimbăm)

Aşa! şi acum, el îmi povesteşte mie cum s-a căcat pe el. (Ben)

-          Ha, ha, ha, ha!

-          Şi pe urmă eu îi povestesc cum m-am căcat eu, în Japonia, pe mine.

-          Ha ha, ha…

-          Ia zi, ia zi!

-          Şi mergem acasă. Masa era pregătită, tot. Venise verişoara de la fabrică. (continuă Gheorghe) Era lucru mare când îţi venea o verişoară musafir, înţelegi? (Gheorghe înmânează pixul lui Ben)

-          L-ai rupt?

-          Şi…,

-          M-ai merge.

-          Ne punem noi toţi la masă, înţelegi? Şi atunci, încep să-i povestesc la vară-mea ce am păţit acolo, cum ne-am dus la pârâu şi ne-am spălat şi o început un râs, măi frate, de am zis că nu ne mai oprim.

-          Vinul ăsta nu-i aşa bun. De ăsta te apucă sigur diareea că-i prea dulce.

-          Poate că ne apucă şi pe noi aicea în tren diareea.

-          Este veceu în tren.

-          Ăsta o să fie un film despre povestea căcaţilor. Aventurile diareii.

-          Povesteşte cum te-ai căcat tu în Japonia, în avion sau în tren? Ce era?

-          În tren. Mergeam cu trenul şi călătorii povesteau şi mâncau mâncăruri de-alea nemaiîntâlnite, nemaiauzite, ştii? Tot felul de sucuri; pun şi soia, pun şi dailaltă, ştii? Şi cum povesteam şi râdeam acolo, am zis că trag şi eu un fâsâit acolo şi când i-am dat drumul s-a fâsâit cu bulion în pantaloni. Fâs, s-a întins pe sub toate bucile. Stăteam pe scaun, îţi dai seama că a venit cu presiune şi mi-a ocupat tot curul, ştii? Şi stăteam…, mamă! Parcă era rulmentul pe vaselină. Ştii.

09,10 - Japonezu-ar fi chemat salvarea.

-          Cum stăteam pe scaun, începuse deja a mirosi, ştii? Da era mâncare la restaurant. Mirosuri. Tot felul de mirosuri. Ăsta, deja era un miros proaspăt.

-          S-o sfârtecat curul ca lumea. Era pe rulmenţi.

-          Se întâmplă şi asta. (o doamnă)

-          Numai eu îmi dădeam seama ce miroase, da.

-          Doamne feri! (doamna)

-          Ăla nu ştie carte.

-          Da. Şi mă ridic încet, le zic că mă duc până afară şi am plecat. M-am dus repede la veceu, dau drumul la apă. Mamăăă! Abia s-au dezlipit de pe fund pantalonii. Ştii? M-am dezbrăcat.

09,37 - Românul se curăţă.

-          Pune-i în chiuvetă, spală-i frumos. Înţelegi?

09,40 - Americanul i-ar fi împuşcat pe toţi ca să iasă din căcat.

-          Clăteşte-i, spală chiloţii. I-ai pe tine aşa uzi.

09,45 - Israelianul le-ar fi zis: „Mutaţi-vă la altă masă”!

-          Frumos! Da acuma şi pantalonii să fie pe tine uzi, răceşti. Ştii?

-          Da. Şi la uşă stătea altul la rând.

09,51 - Rusul ar fi strigat: „Balşoi, balşoi”.

-          Cine ştie? Sigur! Că-i spălam de jumătate de oră. Că nu se spăla uşor, că acolo se pişa apa aia câte-un pic.

09,55 - Iar europeanul: ”Hai să dăm mână cu mână”.

-          Acolo puţea de rupea. Să iei grosul prima dată. Se înfundă chiuveta. Desfundă chiuveta. Pantalonii plini de căcat într-o mână. Mâna ailaltă suflecată pân’ la cot  desfunda chiuveta de căcat, că era plină.

10,07 - Românul e mai aşezat.

-          Ai de mine!

-          Ha, ha, ha.

-          Teribil! Şi unu bătea la uşă disperat. Probabil, îl grăbea şi pe el, ştii?

-          Da. Că ai povestit.

-          Şi după ce i-am spălat, i-am clătit bine zic, repede trebuie să fac cumva să-i usuc. Că nu pot să-i iau aşa uzi, se lipesc de tine. Şi zic, cum mergea trenul la viteza aia de 300km/h, hai să-i scot pe fereastră un pic şi mi-i vântură, ştii? şi zic: se usucă ei un pic. Dacă îi ţiu zece minute, sunt uscaţi. Şi i-am scos şi la viteza aia de 300km/h era într-adevăr…, îi scutura puternic. Ştii? Şi cum îi ţineam acolo zic: băi, să ţin şi să nu mă prindă careva. Şi…, odată unu în uşa; BUM, BUM, BUM. M-am speriat şi i-am scăpat din mână. Vsjit! Eu cum m-am întors, ăla a bătut, ştii cum bate când eşti la furat undeva.

-          Aha.

-           M-am speriat. I-am scăpat din mână. Cine ştie pe nasul cui s-o fi oprit? Pe marginea căii ferate.

-            Aha, îi rupe nasul.

-          Cine ştie cine-o fi trecut pe-acolo şi…  zbang! Să-ţi tragă unul cu o pereche de blugi uzi, să-ţi vină în ochi: fleoşc! Şi-am rămas fără pantaloni. Ce să fac acuma? Cum dracu să ies afară?Ăla bătea la uşă, eu în chiloţi. Ieşi afară îmbrăcat şi vii înapoi în vagonul restaurant în chiloţi. Ce chestie e asta? Şi atunci am luat cămaşa de pe mine şi…,

-          Ioanci mai întoarce-te şi către geam să mai prinzi şi priveliştea de la geam.

-          Sigur!

-          Nu te uiţi numai la el cum vorbeşte că de auzit se aude cum vorbeşte, însă de văzut…, mai ia de pe geam, mai ia-o şi pe domnişoara. (Gheorghe)

Min. 11.25 -  Călătorim într-un vagon de clasa a 2-a, necompartimentat, cu bănci de lemn, construit în 1914 special pentru linia Oraviţa-Anina.

-          Sigur! Da.

-          Că pe urmă povesteşte domnişoara cum a păţit-o.

-          Nu! Eu nu am păţit-o domnu.

-          Niciodată?

-          Încă nu ai reuşit... (Gheorghe)

-          Nici când ai fost mică?

-          Ei! Când am fost în perină, probabil.

-          Trebuie să fi mâncat vreodată ceva şi să ţi se facă la stomac diaree.

-          Nu! Am stomac foarte bun.

-          Zau?

-          Da.

-          Înseamnă că ai trăit în condiţii igenice.

-          Nu.

-          Ei, nu! Da. (Gheorghe)

-          Nu. Vreau să spun că nu am avut probleme cu chestii din astea.

-          Ha, ha, ha.

-          Vezi, el a spus că ai trăit într-o igienă foarte bună şi tu ai spus că „Nu”! (Gheorghe)

-          N-am auzit.

-          Ha,ha, ha. (Gheorghe)

-          Sunteţi de la Oraviţa? (Ben)

-          Nu. Din Anina.

Şi mergeţi în excursie?

-          Nu. Merg la părinţi, la Ciudanoviţa.

-          Care-s părinţii tăi? (Gheorghe)

-          Păi, eşti de-a noastră. Şi eu sunt din Ciudanoviţa.

-          A cui eşti? (Gheorghe)

-          Părinţii mei stau numai  de doi ani şi jumătate în Ciudanoviţa.

12.23 - Linia are 14 tunele cu o lungime totală de 2.84 km.

-          Da. (Gheorghe)

-          Păi şi eu o să fiu la Ciudanoviţa şi o să stau vreo trei zile acolo. O să filmez pe dealuri şi...

12,32 - Ele au fost săpate cu dalta şi târnăcopul, dinamita nefiind inventată, încă.

-          El a venit din Australia.  Acum 20 de ani a plecat.(Ionci)

-          Am fugit acum 21 de ani.

12,38 – Construcţia a durat 16 ani.

-          Sunteţi de aici din Anina?

-          Nu. Din Ciudanoviţa.

-          Acolo am crescut toţi. (Gheorghe)

-          Da acum locuim la Oraviţa. (Ioanci)

-          Acuma părinţii s-au mutat la Oraviţa. Sigur. Dar am copilărit şi am fost la şcoală acolo. Deci, în Ciudanoviţa am crescut 20 de ani. (Ben)

-          Da, da, da. (Ioanci)

-          Da. (Gheorghe)

12.44 – Prin Ciudanoviţa au trecut peste 10.00 de oameni.

-          Tata a venit doar acum doi ani jumate ca să îşi ia pensia de la mină.

-          Pai el a lucrat acolo înainte?

-          Nu, n-a lucrat.

-          Înseamnă că a lucrat în altă parte, la altă mina. (Gheorghe)

-          Şi la ce bloc stai? (Ben)

-          La blocul 21.

-          Păi, acolo am stat şi  noi. (Ioanci)

-          Ei au stat acolo, eu am stat în al treilea bloc de jos în sus.

-          Acolo am un cumnat, Magdaş Petrică, stă la scara din mijloc, Petre.

-          Îi frate-miu Petrică.

-          Tata lui Lavi?

-          Da.

-          Ai văzut că suntem neamuri, cunoştinţe.

-          Îi din Ardeal?

-          El e fratele, eu mi-s cumnat.

-          Da? Am mers cu dânsu în Ardeal, că eu mi-s din Birău.

-          Eu o cunosc pe doamna. Am mai văzut-o undeva. Da nu ştiu de unde. Eu v-am văzut acum 21 de ani. Vă ştiu de undeva.

-          Cu nenea Petrică am mers în Ardeal. O venit cu bicicleta din Brimez la noi. Din Birău.

-          Şi dumneavoastră sunteţi din Birău?

-          Nu. Tata meu.

-          Ginerele meu este de acolo (doamna cu batic)

-          Cum îl cheamă?

-          Mircea.

-          Dumneavoastră mai locuiţi la Ciudanoviţa?

-          Nu. Eu sunt din Anina.

-          Că-mi păreţi cunoscută.

-          Aicea stau de douăzeci şi ceva de ani. Am ieşit în pensie acuma.

13.59 – După revoluţie a venit DEMOCRAŢIA.

-          De douăzeci şi ceva, în 1969 nu aţi fost aici? (Gheorghe)

-          Nu. Din 1974

14.15 – Am scăpat de securişti şi-au venit alţii.

-          Dacă eraţi din 1969, vă cunoşteam şi eu.

14,19 - Minele s-au închis.

-          Ce părere aveţi de viaţa asta?

14,21 - Am ajuns cu toţii şomeri.

-          Era mai bine înainte?

-          Păi, era. Da ce să facem?

-          Să-i spui lui Petrică că noi am fost cu naşul lui Alin,  fiul lui Gheorghe care acuma e în Australia. (Ioanci)

-          Am lucrat aici la mină 21 de ani (d-na cu batic)

-          În ’69 am plecat eu din Anina. (Gheorghe)

-          Am făcut un film la Anina. (Ioanci)

-          Şi dunmeavoastră sunteţi plecat? (domnişoara)

-          Şi am mai avut ceva ani de vechime şi am luat pensie. (d-na)

-          Eu îs la Oraviţa. Nu am plecat dincolo. Am fost rugat şi nu m-am dus. (Gheorghe)

-          Am luat pensia. (d-na)

14.47 – În 1997 noul regim a încercat ecologizarea zonei în colaborare cu canadienii, însă a avut probleme cu Serviciul Secret.

-          M-a rugat vecinul meu şi nu m-am dus. Nu am vrut să-mi las familia pentru străinătăţi.

-          Aşa-i.

-          Eu ştiu ce păţesc ei cât stau eu pe acolo! Sau ce păţesc eu, sau ce se poate întâmpla. Poţi să fii omorât, poţi să fii împuşcat.

15.07 – Acum s-au lămurit, ne ajută chiar, mai ales că au şi ei servicii de protecţia mediului (aşa cum au cei de la FBI şi CIA).

-          Da dumneavoastră de unde sunteţi? (d-şoara)

-          Tot din Sălaj. De lângă ei, de acolo. De la noi doar treci dealul. Sunt 3 km. (Gheorghe)

-          Da ştiţi că eu nu l-am crezut pe nea Petrică până când nu o venit la poartă cu bicicleta?

-          La Birău? Ei, da!

-          O venit s-o vadă pe Nastasia de peste vale c-o fost gagica lui.

-          Aaa, ooo. Ho,ho.

-          O ştiţi?

-          Da! Cum să nu.

-          Eu i-am povestit că are un baiat şi o fică, da nu ştiu dacă s-a căsătorit.

-          Şi Nastasia e-n Birău?

-          Da!

-          Zău!

-          Are birt peste vale.

-          Îhi.

-          Da. Anastasia.

-          E o chestie.

-          Fiul s-a căsătorit, fică-sa nu ştiu.

-          Ce mică-i lumea. Vedeţi? (Ben)

-          Unde ne-am gândit noi..., vezi ce inspirat am fost să ne oprim în vagonul ăsta. (Gheorghe)

-          Uite la el, acuma vine vara în Australia, stă în Melbourne. (Ioanci)

-          Dacă îmi permite-ţi să vă mai torn?

-          Hai, lasă.

-          Hai, că se uşurează paharul şi nu-i bun.

-          Şi...,

-          Mă, te dai înapoi că nu vrei să bei. Ia uite domnule!

-          12 ore diferenţă! Îţi dai seama?

-          Cât e de sensibil domnule. Nu vă supăraţi!

-          Lasă că mai am. Nu îmi pune aşa mult că se varsă.

-          Nu se varsă dacă-i plin.

-          Atât, ajunge! Nu mai pune!

-          Se varsă dacă-i gol că nu are stabilitate.

-          El o botezat pe fiu-su. Pe Alin.

-          Nuţa mea, la mulţi ani, că tu eşti la lucru deja.

-          Săraca!

-          Noi ne petrecem în tren şi tu eşti acuma la vânzări.

-          Nu-i nimic. Mergem pe la ea acum.

-          Şi-i dăm raportul.

-          Când vede că suntem cu sticla...,

-          Se gată până atunci.

-          Se gată până acolo? Se gată pentru că noi...,

-          Aveţi grijă!

-          Numai mirosul o să ne dea de gol.

-          Nu ne ducem noi cu sticla la ea.

-          Luăm usturoi.

-          Întodeauna să mâncaţi o coajă de ceapă, că-i bună.

-          Păi doar n-o să mă duc eu să-i suflu acuma.

-          Nu,nu. Trenul acesta a mers..., cu struguri s-a hrănit în loc de cărbuni. De aia miroase aşa.

-          Aşa de rău stă buzunarul ăsta al tău. Aici ca dracu. (Ioanci)

-          Păi, dacă dau din el în fiecare zi. Mie nu mi-e ruşine. Lasă-l aşa. (Ben)

-          Nu-l ia nimenea. (d-na)

-          Nu! Da îi buzunaru şi cum are acolo nişte casete şi stă în jos... ştii? (Ioanci)

-          Îhî. (d-şoara)

-          II   -

Muzica lui Bjork deschide scena

BANATUL

17.34 – Linia Gârlişte-Ciudanoviţa  este o zonă pitorească, aşezată în partea vestică a Masivului Muntos Anina.

-          Aici e începutul lui „iarnă”, acolo e începutul lui „vară”..., ce mai, e plină iarnă/vară.

-          Nu! E plină vară.

-          Ha, ha, ha... „Frumos cântă Cinteza, măi” (Gheorghe cântă)

-          Vezi! Numai pentru că am crescut pe aici. (oftează Ben)

18.10 – Caracteristica reliefului a influenţat vegetaţia naturală – păşuni şi fâneţe, păduri de foioase şi conifere, pajişti alpine şi pomi fructiferi.

-          Cine ascultă cucu vara, Năcăjât îi toată sara. Cucule, cucule tu-ţi cânţi numele (Gheorghe continuă cu cântecul). Că şi eu te-am auzit, măi... (bis)

18.53 – Clima este în general temperată, cu medie de 11*C, fără vânturi puternice şi ploi uniforme în timpul anului.

- Şi atunci am îmbătrânit măi, Cucule, cucule tu-ţi cânţi numele.

19.02 – Gradul de izolare a zonei e mediu, 21 km distanţă de oraşul Oraviţa şi 27 km faţă de municipiul Reşiţa.

19.18 -  Ce se întâmplă?

19.23 – E schimbul din gara Gârlişte. Ne-a făcut semn cu lanterna la gura tunelului să trecem prin el.

19.32 – Tunelul are o lungime de 660 de metri, cel mai lung de pe această linie şi ascunde o mare tragedie.

20.02 – Copiii se dau huţa până vine trenul.

-          Gara Gârlişte e pe partea asta. (Ioanci)

-          Asta-i Gârlişte, aicea?

-          Da! Aicea, pe stânga.

-          Aice-i gara.

20. 11 – Gara Gârlişte.

-          Las-o jos! (Impegatul)

-          Ia lui Maria! (Pasagera strigând şi aruncând jos din tren o traistă) A lui Maria! (repetă ea)

20.23 – În staţiile Gârlişte, Lişava şi Brădişor se execută încrucişări de trenuri, ceea ce permite circulaţia a 16 perechi de trenuri pe zi.

- Spune-i lui Maria,  să vină să-şi ia cucuruzul. (continuă pasagera)

20.43 – La 15 decembrie 1863 a fost inaugurată linia Oraviţa-Anina pentru a uşura transportul cărbunelul de la mina Anina spre Dunăre.

20.52 – Iar din 1956 să transportă uraniu de la Ciudanoviţa, Lişava, Natra şi Dobrei în Uniunea Sovietică.

Muzica lui Bjork intră (Sezualitate)

21.03 – Cum a fost descoperit uraniu – În perioada dintre cele două războaie mondiale apare o firmă germană care exploatează piatra pentru construcţii,

21.13 – pe care o duce în Germania. Din acest moment apar problemele. Piatra nu era nimic altceva decât minereu de uraniu.

21.17- După pierderea războiului se opreşte exploatarea. Oamenii din zonă au început să ducă acasă bolovani şi i-au folosit la construcţia caselor,

21.24 – dar imediat apar ruşii. Aflase de bombă, aveau documente de la nazişti, aveau nevoie de uraniu.

21.30 – Aveau la dispoziţie o ţară  cu multe datorii de război.

21.37. -  Muncitorii erau din România, iar când nu aveau suficienţi, aduceau deţinuţi politici.

21.46 – Pădurile erau bogate în animale:

21.50 – cerbi, urşi, porci mistreţi, lupi, viezuri, dihori, veveriţe, de păsări nu mai vorbesc.

21.59 – Aici, pentru prima dată am văzut o bufniţă.

-          No! La 22 de ani, fata mea o avut trii copii. (povesteşte d-na) Şi eu m-am ocupat numai de ea singură.

22.02 – Nea Toduţ avea puşcă de vânătoare şi mă lua întotdeauna cu el la vânat de iepuri.

-  La 37 de ani am fost bunică. S-o căsătorit şi aialaltă mică amu. (continuă d-na)

-          Să ajungeţi să fiţi şi sastră (străbunică) (răspunde Ioanci).

-          Nu mai ajung.

22.26 – Ce zonă de vis! Ce dealuri rotunde şi voluptoase precum sânii unei zeiţe frumoase.

-          Benoni! Nu rata pădurea asta că nu ştiu dacă ai prins-o. (exclamă Gheorghe)

-          Am prins-o.

-          Pe aici ai început (complectează Ioanci), pe aici ai filmat tu.

22.36 – Ce mare eşti Doamne!

-          Acum poţi să cânţi Gheorghe. (propune Ben)

-          Da?

22.40 - Cum să nu-ţi rămână veşnic în suflet copilăria de aici?

-          Da!

-          Păi, mai dă o sticlă! (adaugă Ioanci)

-          Păi, nu ştiu dacă se potriveşte melodia cu iarna..., e treabă cu Cucul! Înţelegi? (justifică Gheorghe)  Acuma, trebuie să cânţi „Sanie cu Zurgălăi”.

-          Şi cu Moş „Coastă”.

-          Cântă „Cucul îi îngheţat de frig”. (propune Ben)

-          Ha,ha,ha...

-          La Garlişte. (continuă Ben)

23.01 – Tanti Cârje ne spunea că, dacă nu suntem cuminţi ne mănâncă Gaia. Mai târziu am aflat că e numele pământului.

-          Să-i spui la Petrică că am venit cu nenea Gheorghe pe tren şi cu naşul său din Australia, de la Anina la vale. (îi zice Ioanci d-şoarei)

-          Aa! Pe Petrică nu-l interesează treburile astea. (adaugă Gheorghe). El trăieşte puţin paralel de treburile care se întâmplă.

-          Am fost în clasă cu el. (zice Ben)

-          O fost viaţă faină la Ciudanoviţa, de aceea nu am plecat. (continuă d-na)

-          În şantier? (întrebător Ioanci) Aici am copilărit şi eu destul, 15 ani până când m-am însurat.

23.31 – Linia situată într-o zonă de basm are o lungime de 33 km, cu 14 tuneluri, 9 viaducte şi 100 de poduri şi podeţe.

Bjork intră direct să consolideze.

23.42 – Astăzi, aceşti 33 km sunt parcurşi în mai bine de două ore, asta însemnând o medie de 15 km pe oră.

23.55 – Ciudanoviţa vine de la sârbescul „ciudesne”, care înseamnă „loc minunat”.

23.59 – Nefiind cunoscută ca zonă turistică, zona nu este dotată cu cabane şi moteluri, însă Ciudanoviţa e plină de apartamente libere.

24.30 – Construcţia liniei a fost începută din două direcţii, Oraviţa şi Anina, urmând să se întâlnească

24.44 – în mijlocul tunelului Gârlişte.

24.55 – Din cauza unei erori de calcul, cele două linii s-au întâlnit în tunel, la 3 metri deviere pe verticală.

24.53 – Din acest motiv arhitectul se consideră vinovat şi se sinucide.

Stop muzica

25.16 -  Copii fiind cutreieram toate pădurile cu Sava, Jarco, Deluţă, Feru, Tuţu, Tică şi Valer la cules ciuperci, afine şi măceşe.

-          Ben, hai să mai cântăm ceva. (propune Ioanci)

-          Da-ţii drumul că eu vă ascult.

-          Aparatul ascultă, el înregistrează totul (Gheorghe către Ioanci). Păi tot ce vorbeşti aici se aude la aparat.

25.31 – Uneori treceam pe lângă Sălaşul babei Anca. Aici veneam la furat cireşe şi struguri. Vai, ce mai fugea baba după noi!

-          Tot ce vorbim?

-          Daa!

-          (Şi atunci dintr-o dată)‚ „CEAUŞESCU PCR!” (strigă Ioanci)

-          Ha,ha,ha. (tot compartimentul)

-          (Gheorghe începe să doinească) „Săracă copilărie”,

25.54 – Pe aici puneam capcane din sârmă făcută ochi ca să prindem iepuri şi vulpi. A doua zi veneam să le verificăm.

- „O fost şi n-o să mai fie”.

26.01 – Odată am prins şi-o căprioară, însă i-am dat drumul. Mi-a fost milă.

„Săracă copilărie..., dar acum mi-s om bătrân, măi”.

26.18 – În această vale este Ciudanoviţa, raiul pe pământ pentru noi copiii, ca loc de joacă.

-          N-am mai fost de atâţia ani pe aici. (spune Gheorghe trist)

-          De treizeci de ani nu am mai fost cu trenul la Anina. (răspunde Ioanci)

-          Şi eu la fel. Din 1969.

-          Odată am venit şi pe jos de la Anina. Am pierdut trenul. Eram copilandru, aveam 13, 14 ani, şi-am plecat desculţ.

26.26 – Eram din toată ţara, de toate naţionalităţile – nu era rasism.

Vocile se împletesc cu scrâşnetul roţilor de tren.

26.53 – Aici erau dealuri întregi de uraniu acoperite cu un strat de ciment.

27.00 – Toate dispărute după moartea lui Ceauşescu. Oare unde-or fi?

27.07 – Oare prin ce ţări bombele cu „deplited uranium” pulverizează copii, mame şi bunici cu uraniu luat de la noi?

27.17 – Tata lucra la revizia puţurilor, când într-o noapte, aici au murit 11 mineri, printre care şi tata lui Mircea Cota.

27.33 – Nea Nicu Chişe, părintele din sat şi câţiva bătrâni le mai ţin câte un parastas, că guvernul a uitat de ei.

-          Am trecut de Ciudanoviţa! Gata. (anunţă Ben)

-          Da se mai vede şi de-aici. (Ioanci)

-          Acuma se vede! (exclamă d-şoara)

27.51- Vezi diferenţa de nivel?

-          Am trecut, am trecut.

-          Uite se vede şi alimentara!

27.54 – Pe-acolo vom trece.

Alimentara, puţul...,

Gheorghe începe a fluiera şi Bjork preia atmosfera de înălţare.

28.11 – Această cale ferată construită în timpul Imperiului Austriac este un monument unic în România.

28.18 – Orice pasionat de trenuri şi iubitor de excursii trebuie să parcurgă măcar odată acest drum.

28.25 – Supranumit „Summeringul bănăţean”.

28.33 – Câtă bogăţie Doamne!

- III -

-          Cu primarul am fost la staţiune, la Sinaia. (începe Gheorghe să povestească)

-          Da?! (răspund curioase damele)

-          Au fost şi gagici acolo? (întreabă Ioanci)

-          Ha,ha,ha. (d-şoara)

-          Aţi cântat acolo „Cei trei brazi de la Sinaia”? (d-na) Aţi cântat-o?

-          Din frunză (răspunde Gheorghe şi începe să cânte) „Cei trei brazi de la Sinaia....,”

29.02 – Cel mai înalt pod este viaductul Jitin, de 37 m, o adevărată capodoperă. Construit cu forţă locală şi specialişti friulani din Italia de nord.

Vocile se dizolvă în muzica lui Bjork ce se înalţă odată cu peisajul.

29.40 – Vagoanele din urmă sunt special făcute pentru transportul minereului de uraniu.

30,10 – Un total de 9,9 km de ziduri sprijină versanţii.

Stop muzica pe compartiment.

-          Deci, vă daţi jos la Ciudanoviţa? (întreabă Ben doamnele)

-          Da!

-          Şi?...,  Aţi avut o călătorie plăcută?

-          Vorbiţi, vorbiţi că tot se aude. (le asigură Ioanci pe dame)

-          Da,da. Foarte mult mi-o plăcut. (d-na)

-          Că v-aţi întâlnit...,

-          Şi cu oameni străini, adică plecaţi în străinătate şi cu cei de acasă. Mă bucur şi îmi pare bine că m-am întâlnit şi cu consăteni de-ai mei.

-          Şi domnişoara? (cu urgenţă, Ben)

-          Doamnă! (îl corectează d-şoara) Doar v-am arătat verigheta!

-          Da. Mie tot îmi vine să vă zic domnişoară pentru că arătaţi aşa de tânără încât am crezut că sunteţi un copil.

-          Nu! Poate din cauza căciulei.

-          Da. Şi sunteţi unguroaică?

-          Jumate.

-          După ochi...,

-          Jumătate unguroaică şi jumătate româncă. (răpunde d-şoara)

-          Cum se zice în engleză  „killer”?

-          Chiler, corcitură?

-          Da, „doamnă ucigaşă”!

31.05 – Aşa am învăţat şi eu engleză.

-          Ucigaşă = Killer

-          Ucigaşă de inimi!

Bjork taie în peisaj cu un motiv „Gheişa”

31.19 – Pe acest terasament erau parcate două garnituri de tren în aşteptare – vagoane negre, din metal, închise.

31.32 – Aici se încărcau vagoanele de uraniu pentru Rusia.

31.36 – Ce vedeţi, nu mai există.

-          La revedere! (Ben)

-          La revedere! (în grup, damele)

-          Să fiţi iubite! (Ben)

-          Numai bine! (Ioanci)

-          Numa nu-i în gara, mă! (zice Gheorghe trist) Bate vântul! Bate vântul, viscoleşte.

Un acordeon rupe câteva note supărate.

-          Săr’mâna doamnă! (urează Ioanci respectos)

-          La revedere!

-          Să nu uiţi să-i spui lui Petrică?

-          Nu! nu!

-          Bine, drago.

-          Mă băiete, mă, (Gheorghe fredoneaza a pagubă, uitându-se după dame cum dispar în depărtare) „Cucule, cucule...,”

32,00 - Ce bună-i aia mică!

32,00 - Şi-a bătrână la nevoie.

-          „Dragoste otravă dulce, toţi o ştim” (continuă Gheorghe) „Când ne întâlnim cu ea nu ne-ntimidăm”.

32.24- S-au dus toate!

32. 27 – Românii vor să fută tot...

-          I-a pleacă mă de-acia..., (Ioanci ironic)

32.29 – Nu-i aşa?

-          Târla, târla, miau, miau. Tu te lauzi...,

-          „Dai ţâra, ţâra-i, da, da, da. Hop şi-aşa”. (cântă Gheorghe împreună cu grupul zburdând ca nişte mânji)

„Mândruliţă din Banat,

Să nu crezi că te-am uitat.

Hai nană, nană şi-a mea mândră-i bănăţană,

Hai nană, nană mândra-i bănăţană”.

-          Gata, ajunge! (serios Ioanci)

-          „Nu, ce-am uitat din inimă

Şi-ai ra, ra, ra

Nu ce-am uitat din inimă,

Şi-ai ra, ra, ra

Hai Ană,  nană şi-a mea mândră-i bănăţană,

Hai Ană, nană şi-a mea mândră-i bănăţană,

Hai nană, nană mândra-i bănăţană,

Hai nană, nană mândruliţă bănăţană,

Hai nană, nană mândra-i bănăţană”.

-          „Eu cu ea şi ea cu mine (Ben singur)

Şi-amândoi om duce-o ghine.

Eu cu ea şi ea cu mine, (grupul se alătură)

Şi-amândoi om duce-o ghine.

Hai nană, nană şi-a mea mândră-i bănăţană,

Hai Ană, nană mândra-i bănăţană, mă, până moare, mă,

Hai Ană, nană şi-a mea mândră-i bănăţană,

Hai nană, nană mândra-i bănăţană, mă, până moare, mă,

Hai nană, nană mândra-i bănăţană”.

Muzica lui Bjork taie înăuntru filmului

33,57 – Unde sunteţi ai mei?

34,32 – Mi-amintesc că pe aici a trecut odată trenul cu peste 80 km/h.

34,12 – Lua curbele cu eleganţă.

34,19 – până când din viteză

34,25 – a deraiat, a explodat şi a lăsat doi carbonizaţi şi-un frânar decapitat.

-          Bobi ! (Ioanci)

-          Un căţel plin de poezie. (Ben)

-          Bobi! Ce faci tu, băi? Servus!

-          Servus draga mea!

-          De ce ai întârziat, măi şefule?

-          „Cioculom”! (Gheorghe în ungureşte)

-          Uite nici aici nu am scăpat de unguroaice. Ai văzut? (Ioanci)

-          Aştia o duc bine. (Ben)

-          Uite lemnul cum l-a tăiat! Aicea a rămas. Sub zăpadă. Uite!

-          Filmează şi pisicul (Gheorghe)

-          Ăsta-i un pisic filmat pentru nenea Gheorghe. (Ben)

-          Pitzi! ps, ps,  Ti, ti ,ti. Titi! (Ioanci)

-          Ha, ha, ha.

35.43 – Râdeţi păgânilor! Dar eu o duceam mai bine înainte.

-          Un pisic care duce viaţă de câine. (Ben)

Saliut! Tavarisci colonela!

-          Salutare taică şi noroc! (Gheorghe)

-          Lişava! (Ioanci)

-          Măi Petrică, măi, ce faci măi? (Gheorghe)

35.54 – Aici e de fapt gara ICCF-ului.

- Te chinuie? Aşa e iarna.

36,10 – Adevărata gară Lişava e mult mai jos.

-          Ceau puiu, ceau! (Ioanci)

-          Ăsta-i colegul vostru? (Ben)

35.59 – Au demolat şi gara Ciudanoviţa şi, uite aşa schimbăm locul precum curva mobila ca să-şi piardă victima.

-   Cine-s ăştia?

36,25 – Popor băgat în rătăcire.

-          Petrică Guţu mă, Petrică Guţu! (Gheorghe)

-  Când auzi de Guţu, e imposibil să nu-ţi aduci aminte.

36.30– De ce umblă omul după ruine?  Ca să-şi găsească rădăcinile.  Cine sunteţi voi ca să i le ascundeţi ?

-          Păi, Guţu mi-e cunoscut, dar...,

-          Da! Guţu Petrică! El a locuit cu tipa care a lucrat la magazin şi a murit din cauza dinţilor.

36,34 – Fără rădăcini omul se pierde.

-          Îţi-aduci aminte?

-          Nu!

-          Nu-ţi aduci aminte?

36,38 – Şi ăsta-i interesul.

36,45 – Unde sunt oile?

-          .........?????

36,59 – Avem o ţară aşa de frumoasă, iar noi trăim în mizerie.

Muzica stop. În compartiment.

-          O! O, o! Să trăiţi domnul Ben! „Allez passer l-enfant la zone"! (Ioanci)

-          Să trăiască finul şi naşul! (Ben)

-          Cumnate, La Mulţi Ani! Să-ţi de-a Dumnezeu sănătate! (Gheorghe)

-          Să trăiască Ben o sută de ani! (Ioanci) Să mai filmeze încă...,

-          Cincizeci de ani,

-          Cincizeci şi nouă, virgulă nouă, virgulă nouă!

-          (Gheorghe începe să cânte) „Trecui sara pră uliţă, tra, la, la la, la, la, la”.

37.23 – Datorită pantei mari şi a curbelor mici pentru remorcarea acestui tren a fost construită o locomotivă specială.

„Mă întâlnii cu a mea mândruţă, tra, la, la, la, la, la, la, la”.

37.40 – Proiectată şi construită la Viena, locomotiva, „Steyerdorf 500” a fost prima locomotivă specială din Europa.

„Dă-mi mândro să beau şi eu, tra, la, la, la,la, la, la, la,

Să-mi treacă de dorul tău, tra la, la, la, la, la, la, la, la.

Ba io bade nu ţi-oi da, tra, la, la, la, la, la, la, la,

Că-i scoasă de mâna mea, tra, la, la, la, la, la, la, la.

Ba io bade nu ţi-oi da, tra, la, la, la, la, la, la, la,

Că-i scoasă de mâna mea, tra, la, la, la, la, la, la, la”.

37,58 – Azi suntem remorcaţi de o locomotivă electrică Diesel, românească. Construită special de Uzinele 23 August, Bucureşti.

38,05 – Prima locomotivă nu mai e în ţară, dar nici Uzinele 23 August. Nici cărbune şi nici uraniu nu mai cărăm.

38,12 – Oare ce se va întâmpla cu această linie?

Bjork intră în concluzia episodului.

38.26 – Dacă vrei vreodată să-l înţelegi pe om,

De ce omul se comportă aşa,

Vei fi dezămăgit să afli

Că nu există nicio logică în comportamentul său.

Şi cu tot acest adevăr

Omul continuă să se repete,

Omul rămâne irezistibil în cursul său spre destin,

Spre bulgări de aur şi nu  te poţi opune.

39.20 – Intrăm în Lişava. (Se vad ruinele unui mare complex minier)

Mi-e dor de aceste locuri şi oameni.

Toate gândurile mele duc spre ei,

Spre toanele lor fericite sau triste-n dreptate,

Speranţe! Nu pot să le uit.

Nu poţi a nu fi parte

Din emoţiile generate de ei,

De ce-a fost şi ce este rugina-

Chenzina! Mă simt fiul lor în ciment.

Mă bucur să am şansa basmului,

Să mai apuc din ce-a rămas bătrâneţea

Că n-a fost iluzie-n vis - paradis,

Că viaţa îşi urmează tristeţea.

Nepăsarea omului faţă de el însuşi

Şi de munca sa, nu-i dup-asemănarea

cu DUMNEZEU. „Înainte tovarăşi!”,  lumina…

Aici s-a născut destrămarea.

În comportamentul omului nu există logică.

El trăieşte mereu în confuzie,

Fără direcţie sau ţintă-n drumul său.

41.57 – 10.000 de părinţi şomeri, 10.000 de copii fără hăinuţe şi şcoală

42,04 – UNDE ?

42,06 – Unde sunt hălţile de uraniu ? Unde sunt serviciile noastre ? Care mai e rostul ?

Cu siguranţă nu există logică-n drept.

42,22 – Distribuţia Filmului/Titlu de sfârşit

-c- 2013 – A BEN TODICĂ Production,  Melbourne, Australia.

SFARSIT

Email : inoneb@ gmail.com

Filmul se poate viziona la adresa :

http://www.youtube.com/watch?v=8vs4zEjsOeg&list=UURu2oA5aIUtG2cafZUJpDOQ&feature=c4-overview