Mărțișor

Amintiri de primăvară românească în fir alb de puritate și roșu drag!

Mărțișorul este un mic obiect de podoabă legat de un șnur împletit dintr-un fir alb și unul roșu, care apare în tradiția românilor și a unor populații învecinate. Femeile și fetele primesc mărțișoare și le poartă pe durata lunii martie, ca semn al sosirii primăverii.

Împreună cu mărțișorul se oferă adesea și flori timpurii de primăvară, cea mai reprezentativă fiind ghiocelul.

Voinicul care a eliberat Soarele

Un mit povestește cum Soarele a coborât pe Pământ în chip de fată preafrumoasă. Dar un zmeu a furat-o și a închis-o în palatul lui. Atunci păsările au încetat să cânte, copiii au uitat de joacă și veselie, și lumea întreagă a căzut în mâhnire. Văzând ce se întâmplă fără Soare, un tânăr curajos a pornit spre palatul zmeului să elibereze preafrumoasa fată. A căutat palatul un an încheiat, iar când l-a găsit, a chemat zmeul la luptă dreaptă. Tânărul a învins creatura și a eliberat fata. Aceasta s-a ridicat înapoi pe Cer și iarăși a luminat întregul pământ. A venit primăvara, oamenii și-au recăpătat veselia, dar tânărul luptător zăcea în palatul zmeului după luptele grele pe care le avuse. Sângele cald i s-a scurs pe zăpadă, până când l-a lăsat pe tânăr fără suflare. În locurile în care zăpada s-a topit, au răsărit ghiocei — vestitori ai primăverii. Se zice că de atunci lumea cinstește memoria tânărului curajos legând cu o ață două flori: una albă, alta roșie. Culoarea roșie simbolizează dragostea către frumos și amintește de curajul tânărului, iar cea albă este a ghiocelului, prima floare a primăverii.

Istoric

Originile sărbătorii mărțișorului nu sunt cunoscute exact, dar prezența sa atât Români cât și la Bulgari (sub numele de Martenița) este considerată ca fiind datorată substratului comun Daco-Tracic, anterior romanizării la primii și slavizării la ultimii, deși legendele populare îi dau alte origini, care, la Bulgari, sunt legate de întemeierea primului lor hanat la Dunăre, în anul 681. Se mai consideră deasemenea că sărbătoarea mărțișorului a apărut pe vremea Imperiului Roman, când Anul Nou era sărbătorit în prima zi a primăverii, în luna lui Marte. Acesta nu era numai zeul războiului, ci și al fertilității și vegetației. Această dualitate este remarcată în culorile mărțișorului, albul însemnând pace, iar roșu — război. Anul Nou a fost sărbătorit pe 1 martie până la începutul secolului al XVIII-lea.

Cercetări arheologice efectuate în România, la Schela Cladovei, au scos la iveală amulete asemănătoare cu mărțișorul datând de acum cca. 8 000 ani. Amuletele formate din pietricele vopsite în alb și roșu erau purtate la gât. Documentar, mărțișorul a fost atestat pentru prima oară într-o lucrare de-a lui Iordache Golescu. Folcloristul Simion Florea Marian presupune că în Moldova și Bucovina mărțișorul era compus dintr-o monedă de aur sau de argint, prinsă cu ață albă-roșie, și era purtat de copii în jurul gâtului[5]. Fetele adolescente purtau și ele mărțișor la gât în primele 12 zile ale lui martie, pentru ca mai apoi să îl prindă în păr și să-l păstreze până la sosirea primilor cocori și înflorirea arborilor. La acel moment, fetele își scoteau mărțișorul și-l atârnau de creanga unui copac, iar moneda o dădeau pe caș. Aceste „ritualuri” asigurau un an productiv.

În prezent

În prezent, mărțișorul este purtat întreaga lună martie, după care este prins de ramurile unui pom fructifer. Se crede că aceasta va aduce belșug în casele oamenilor. Se zice că dacă cineva își pune o dorință în timp ce atârnă mărțișorul de pom, aceasta se va împlini numaidecât. La începutul lui aprilie, într-o mare parte a satelor României și Moldovei, pomii sunt împodobiți de mărțișoare.

În unele județe ale României, mărțișorul este purtat doar primele două săptămâni. În localitățile transilvănene mărțișoarele sunt atârnate de uși, ferestre, de coarnele animalelor domestice, întrucât se consideră că astfel se pot speria duhurile rele. În județul Bihor se crede că dacă oamenii se spală cu apa de ploaie căzută pe 1 martie, vor deveni mai frumoși și mai sănătoși. În Banat fetele se spală cu zăpadă pentru ca să fie iubite. Tot aici, fetele sunt cele care oferă mărțișoare băieților (in mod tradițional mărțișoarele sunt făcute de ele însele). În Dobrogea mărțișoarele sunt purtate până la sosirea cocorilor, apoi aruncate în aer pentru ca fericirea să fie mare și înaripată.În zona Moldovei pe 1 martie se oferă mărțișoare băieților de către fete, aceștia oferind la rândul lor fetelor mărțișoare de 8 martie (o mică diferență față de restul țării).

Sărbătoarea mărțișorului se poate întâlni în zona Balcanilor la Aromâni și Megleno-Români, precum și la Bulgari care o numesc Martenița (Мартеница), și deasemenea în Macedonia și Albania.

***

Iubito, dragostea este ca pământul

Ștefan Dumitrescu

Iubito,

dragostea este ca Pământul

este atât de mare

încât ca să o vezi ar trebui să te îndepărtezi de ea

să te înalţi deasupra ta şi

deasupra ei

să ajungi pe Lună

Şi atunci o vei putea vedea învăluită într-o aură

galben verzuie

nespus de dulce

ca un suflet imens

Dar nu vei putea niciodată să te înalţi

deasupra ta şi deasupra ei

să ieşi din sfera ei

de gravitaţie

Dacă te culci pe pământ

Şi-ţi desfaci larg braţele

ca şi cum ai lua pământul în braţe

atunci eşti răstignit pe ea ca şi cum

ai fi Iisus Christos care s-a întors şi şi-a luat crucea în braţe

Mergând în iad  cântând în gura mare

cu crucea în braţe.

Dacă te culci pe faţa ei

cum te-ai culca pe

pământ

şi-ţi desfaci larg braţele

cu privirea pierdută în  înaltul cerului

Iisus se mai răstigneşte încă o dată prin tine

Atunci îl vezi pe Dumnezeu

Cum te priveşte blând cu o melancolie  nesfârşită

aşa cum este răstignit pe cer

şi cum vine

Fiind atât de aproape de ea

lipit de ea tot timpul

neputând s-o cuprinzi cu privirea

nu vei cunoaşte dragostea niciodată

Numai gravitaţie ei

ne pătrunde dulce

ca nişte raze aurii

Ţipătoare

Ea ne hrăneşte

făcând seminţele să încolţească

si spicele de grâu şi tulpinile porumbilor să pornească înalte înspre Dumnezeu

ne dăruieşte apa fragedă

rece şi înmiresmată

mirosind a fragi

a izvoarelor

care sunt mâinile ei întinse către noi să ne mângâie

Ea ne dăruieşte dimineţile

dulci şi fragede ca roua

cântecul ciocârliilor şi marea aurie de cântece a greierilor

care sunt fraţii noştri născuţi din ea şi hrăniţi de ea

Noi suntem ca ea

căci din ea ne-am născut

şi în ea ne vom întoarce

la început

Ea se întinde înlăuntrul nostru la nesfârşit

Şi dinăuntru nostru se înalţă

în afara noastră la nesfârşit

Noi nu putem să fim în afara ei

Şi nici gândi şi iubi în afara ei,

plini de ea fiind până în adâncul nostru.

Aşa cum Dumnezeu a făcut cerurile şi pământul

Ea a fost făcută de Dumnezeu

înainte de a face pământul şi cerurile

căci ce este Dumnezeu

decât Dragoste

 Şi dacă ea este Dumnezeu

atunci ea a făcut cerurile şi pământul

De aceea noi suntem fraţi cu pământul

pe care-l sărutăm toată viaţa cu tălpile noastre

când mergem desculţi

iar cerul ne mângâie tot timpul cu aerul lui luminos

şi înmiresmat

mirosind a cântece de privighetori

beat

Ne naştem din ea

Ne hrănim din ea

Trăim în ea

Apoi când obosim

Coborâm și ne
odihnim în ea.