I. Stop!

Ioan – Nicolae Cenda

Școala Gimnazială „Romul Ladea”, Oravița, Caraș Severin

Cel mai ,,obosit” verb din lexicul românesc este ,,a fura”. Ştiu să-l conjuge, la toate formele temporale toţi cei ,,aleşi” în fruntea localităţilor, judeţelor, întreprinderilor,… în fruntea fruntelor. Pentru unii este o ,,acţiune trecută şi terminată înaintea alteia trecute şi terminate”, alţii sunt în faza de ,,trecută, dar neterminată”, ori ,,terminată de curând”. După ce au fost prinşi (… ,,cu ou-n gură”. Ce ou!… milioane,… zeci, sute de milioane!… ) şi-au ,,zdrăngănit brăţările” (s-au pozat cu ele!) şi au petrecut o lună-două la ,,beciul domnesc”, apar pe ,,sticlă”, se plâng de boli, de condiţiile inumane, de iad (faţă de cele de rai de acasă!), de abuz, fără pic de ruşine. Vorba aceasta, pare-se, le este necunoscută (vreun arhaism!). Deh! Ei lucrează cu verbul, iar ruşinea nu aparţine acestei categorii gramaticale.

Cei chemaţi să aplice legea sunt corupţi (unii… au defilat şi ei pe la DNA) şi se prind în hora românească pe melodia ,,furăm, furăm,… furăm toţi!…  Aproape că nu trece zi, chiar şi-n prag de sărbători, în care posturile TV să nu anunţe: ,,A fost reţinut şi ministrul,… senatorul,… primarul, … şi chiar ,,marii marilor” (… ştie, mă,… crezi tu că nu ştie?!…). Aleşii ,,boborului” au depăşit caracterele personajelor lui I.L. Caragiale. Trahanache, Caţavencu, Gagamiţă Dandanache, Farfuridi, Brânzovenescu, Coana Zoiţica… sunt depăşiţi, mici copii pentru noi ,,turmentaţii” cu vorbe gen ,,măriri de salarii”,  ,,pensii decente”,  ,,ajutoare”,  ,,investiţii”, ,,locuri de muncă”,  ,,autostrăzi”. Minciuni, fiindcă puterea verbului este mare,… ,,ea închide şi deschide toate uşile”.

Unii şi-au schimbat ,,farba”, asemeni cameleonului, în funcţie de partid. Ieri au fost roşii, portocalii, galbeni, albaştrii şi chiar verzi (nu verdele interbelic dar dacă e cazul, de ce nu!…), azi sunt… ,,vice-versa”.

Fără pic de ruşine ceea ce ieri au scuipat cu foc (vocalize mari, cu trâmbiţe şi tobe” …), azi ling (critic, înjură …). Au memorie scurtă şi chiar ,,se jură că nu fură”.

Am văzut pe o necăjită care a făcut ,,pârnaie” pentru nişte bulbi de lalele (sigur nu e bine!), iar alta care ,,a şutit” milioane de euro în ipostază  de victimă. Circulă şi un banc: ,,Care este ca mai bogată ţară din lume?

România! 

De ce? Pentru că aici se fură de 25 de ani şi tot mai este ceva de luat!”

Umor negru, dar acelaşi ,,râsu-plânsu” te cuprinde atunci când auzi de ,,săli de sport în sate în care nu mai este tineret”, de ,,parcuri la ţară” (pe lângă păduri,  ,,săli cu aparatură pentru întreţinerea musculaturii ţăranilor şi bătrânilor”, de ,,şosele şi autostrăzi” care nu rezistă după tăierea panglicii de inaugurare de…, de…, de…

Mi-aş dori să se introducă un semn de circulaţie: ,,Stop! Nu mai fura!”.

Ne-au făcut de râs în lumea mare, ai noştri care ,,au mâncat lebedele Vienei”,… au furat tablouri,… au violat,… au criticat ţărişoara care le-a dat ,,bilet” să o reprezinte …

De câte sute de Brâncuşi, Enescu, de … Cioran, Ionescu, … Nadia Comăneci, Halep … avem nevoie pentru a ,,schimba faţa României”?!

Dascălul de-a lungul vremurilor - ,,Nu sunt vremurile sub cârma omului, ci bietul om sub vremuri”, glăsuia croincarul! – a fost cel furat. Lui i s-au ,,cosit” din ,,biata lecifă”, 25%, care tradus pe româneşte însemna vreo 45%. După ce ,,Cosaşi odihnindu-se!”, şi-au cerut drepturile.

Doar Sindicatul (sincer, meritaţi laude!), apelând la ,,instanţele judecătoreşti” ne-au pus ,,în posesie”. Procese şi iar procese (pentru…, pentru, pentru… a prim ce s-a luat!) au dat dreptate ,,apostolilor neamului”.

S-au primit bani, multişori pentru cei neînvăţaţi cu ,,lefuri nesimţite”.Ca ,,cetăţean turmentat” mă întreb de ce nimeni din cei care ,,s-au jucat cu legile şi nu le-au respectat” pentru oamenii şcolii (,,prioritate naţională” în campanile electorale!) nu au fost traşi la răspundere? Dacă ni s-a făcut dreptate,  ,,unde ni sunt”… vinovaţii?!.  Să fie numai ceva gen ,,vinovat fără de vină”.

După alegeri – Nu înainte, deoarece voturile dăscălimii sunt bune! – unii au afirmat că ,,învăţământul românesc scoate numai tâmpiţi”.

Uitaţi domnilor că românii sunt în topul multor olimpiade internaţionale, că sunt primiţi repede absolvenţii unor universităţi româneşti, iar acolo în ţări ,,de soare pline” fac performanţe, că avem talente în muzică, în sport, în domenii variate! Nu sunt popularizaţi aşa cum ar trebui, fiindcă ,,audienţa” o fac cei ce fură!

***

II. Niște hoți. Stop!

            Verbul ,,a fura”, aşezat la … ,,loc de cinste” prin frecvenţa sa la mai toate posturile TV, are un ,,câmp semantic” extreme de larg! Pare-se că după ,,Răzmeriţa”  din `89 s-a copiat,  ,,plagiat” doar ceea ce nu mergea dincolo (sisteme, … ba, sanitare, … ba, educaţionale, … ba, economice, … ba …, ba …), dar de unde se putea ,,ciupi” ceva.

            Îmi amintesc de bieţii ciobani nevoiţi  să ardă  lâna,  fiindcă cea din îndepărtata Australia era mai bună decât a ,,mioriţei” noastre. Incredibil, dar adevărat!

            Pe vremea cea roşie, aveam o flotă (aflată în topuri!) pe care a înghiţit-o mările şi oceanele lumii! Nu era furtună, ci … jonglerie, scamatorie. Nu mai e şi pace, dar … ,,ce vă pasă!”

            Pădurile, secularii codrii ai măritului Ştefan cel Mare … şi Sfânt, au fost ,,bărberite” şi, doar cioturile mai vorbesc de fala de altădată. Cu banii obţinuţi pe ,,aurul verde” – proprietarii, cică au avut ,,hrisoave” de la Soarele şi Leul Moldovei – s-au ridicat palate de-a lungul Lacului Snagov, vile în ţinuturi exotice peste mări şi ţări.

            Şmecherii, hoţi în toată puterea cuvântului (,,Fă-mă hoţ de lume nouă/ Să fur cloşca de pe ouă” – N. Filimon) se numesc acum ,,băieţi deştepţi” care au conturi serioase aici şi pe dincolo, iar ,,biet roman săracu/înapoi merge ca racul”, apelează la lumănare pentru a … ,,se lumina”; curentul e prea scump şi doar ,,cei deştepţi” pot profita de el.

            Sistemul sanitar s-a tot reformat şi … În vremea portocalie (azi farba aceasta a dispărut) s-au închis zeci de spitale. Sigur, nu tot românul are ,,valută” pentru a se trata la Viena, în Franţa, Germania, America chiar, ori la vecinii unguri. ,,Badea Ion” moare cu zile, dacă nu are în apropiere un spital, fie el ,,prăpădit”. Unde ne sunt cadrele medicale?!  Departe, în lumea ce mare, fiindcă odată,pe sticlă,  ,,ăl mare” le-a zis să zboare, pentru că statul nu-i poate plăti bine. Fondurile au fost ,,păpate” de alde … şi de … ,,că-i damă bine”. Unde şi când s-a mai pomenit ca bolnavii să vină cu medicamente de acasă. Nici pentru banalul pansament nu sunt bani. Condiţiile în unele spitale sunt ca-n vreme de război. Stop! Nu mai furaţi!

            În urmă cu câţiva ani, am trecut prin Năvodari. Cândva, acolo era o tabără mare, cât populaţia unui oraş, cca. 11.000 copii pe serie. O armată de profesori (vreo mie!) supravegheau copiii. Seriile erau făcute pe vârste: preşcolari, şcolari, liceeni. Niciodată, în istoria complexului, nu

s-au întâmplat evenimente cu pierderi de vieţi. În taberele din complex nu s-a înecat nici un copil. ,,Albatros”,  ,,Delfin”,  ,,Perla”,  ,,Cutezătorii” erau ,,perlele copiilor”. Teatrul de vară din Năvodari rivaliza cu cel de la Mamaia. Complexul dispunea de spital, oficiu poştal, cabinete medicale, chioşcuri, librării, cluburi. Un copil dintr-o familie modestă putea să-şi permită, măcar o dată-n viaţă, să petreacă două săptămâni la mare.

Nu sunt nostalgic al comunismului – am scris despre CORTINA DE FIER! – dar, de ce astăzi doar cei avuţi (,,beizadele”) merg, cu familia la mare, … la mările şi oceanele lumii!

La Năvodari ,,şezum şi plânsem”, pentru că am văzut hoteluri private, plaje private, restaurante private … şi bălării, adăposturi pentru copiii străzii (sigur, locurile se vor ,,priva”, … dacă nu s-a şi făcut recent!). Domnilor, aţi furat şi Năvodariul copiilor! Stop! …

            Niște ,,ciumpalaci” (aşa le-a zis un fost ministru, … un ,,neica mafiot”, celor care strigau pe gerul iernii când a căzut MRU) au fost furaţi de imobilele moştenite de la moşii şi strămoşii lor. Alde …, şi alde …, au răscumpărat clădiri de valoare pe ,,mai nimic” (ceva ,,euroni”, fără multe ziduri!), apoi cu ajutor de sus (… nu de la Dumnezeu!) au făcut averi colosale. Stop! Hoţii!

            Pe şcoală nu se dă doi bani. Poţi să-ţi cumperi facultăţi la kilogram, poţi avea doctorate şi fără să ştii ,,o leacă de carte”. Vorbele lui I. Creangă nu mai au valoare, sunt depăşite … ,,Din cărţi culegi multă înţelepciune şi la drept vorbind nu eşti numai aşa o vacă de muls pentru fiecare!”. Diploma contează, iar ,,faculta” de la Prăvale-Baba ţi-o dă (dacă ai … ,,daia” frate!). Ea ţine de ,,nobleţe”. Of! Săraca ţară, … biet popor …!

            Am îngroşat unele ,,caractere” şi nu am văzut decât partea întunecată. La ,,capătul tunelului” poate că s-au aprins luminiţe, dar, … cu ochiul liber sunt greu de zărit.

            M-am săturat să tot ,,trăiesc bine”, vreau finalul, rezultatul ,,trăim bine?!”. Poate că verbul de la conjunctiv (,,să trăiţi”) nu se refuză la toţi, ci doar aşa ,,eorum una pars”. Câţiva, care s-au învârtit prin parlament – au muncit acolo şi-n somn – au averi pentru câteva generaţii. Leafa lor

 s-a tot, tot, tot mărit, ajungând la sume ,,nesimţite”. Cât despre pensii, urmaşii vor spune că sunt ,,curat nesimţite”.

Iarăşi despre Munţii de Hârtie

Ioan – Nicolae Cenda

Școala Gimnazială „Romul Ladea”, Oravița, Caraș Severin

Dacă s-ar aduna toate hârtiile (preţioasele acte din mapa profesorului), ale direcţiunii, ale comisiilor metodice,… de pe la pompieri, ori sănătate,… oferte de la bănci… ş.m.a.) dintr-o şcoală s-ar ridica un munte şi, cu cât este şcoala mai mare, cu atât Muntele Hârtie, mai înalt. Trăim în zone muntoase, care vor umbri şi vor îngreuna escaladele. Bieţii dascăli vor deveni nişte alpinişti, având drept ,,şerpari” pe cei care înainte vreme se numeau… elevi. Totul pentru elev, calitate, fără stres, drepturile copilului… se află înscrise printre hârtiile adunate, îndosariate,… scoase de pe NET, fără eforturi.

Dulăpioarele dascălilor din cancelarie sunt doldora de ,,preţioase acte” şi, gata-gata să se prăbuşească… ,,O beţie de cuvinte”, abundentă de neologisme, ,,forme fără fond” şi-au găsit locul în psiho-pedagogie. Au apărut metode noi de învăţare, cu nume greu de pronunţat, proiecte, eseuri care toate cheamă dăscălimea să se sincronizeze cu noul. Lunar se organizează tot felul de ,,cursuri de formare” în urma cărora se obţine hârtia, ,,ţădula” cu nişte puncte pentru care se aleargă,… curriculum.

Este nevoie pentru orice să ai dosarul ,,beton”. Ce dosar, neică, forme de plural se cer. Ridicarea lor se va face cu ajutorul unor aparate special, fiindcă, în ritmul acesta, vom vorbi de piramide de hârtie.

Eu, un ecologist convins, înainte de înfiinţarea partidului cu acest nume, iubesc codrul, ,,frate cu românul”. Din codru şi-a luat românul lemnul din care şi-a ridicat casa, a cioplit masa, patul, covata, scaunul, fluierul şi… cele patru scânduri. Şi iată, tot codrul îi dă ,,falnicii copaci”, pentru hârtia ,,punctiadei”. Noroc că hârtia se obţine şi din altceva decât lemn,… iar îndepărtata China este gata să livreze tone de hârtie.

Internetul are totul pregătit: proiectul/eseul X e gata făcut, doar trebuie adăugat/ori şters un nume. Apoi se merge – acestea sunt căile procesului – la xerox şi se ,,trag” în cel puţin două-trei exemplare. Doar semnătura este originală, dar, din fericire au apărut ştampile care scutesc şeful de ,,scris de mână”.

Dacă ai ,,mapa” cum trebuie eşti bun, … altminteri dăm cu tine la ,,Prăvale-Baba”, iar în loc aducem pe cineva cu hârtie de la ,,S-H” (diplomă, masterat,… tot ce trebuie!).

Fii cuminte şi fă hârtii! Nu este nevoie să mai gândeşti, deoarece au apărut maşini gânditoare, iar şefii gândesc şi pentru binele tău!

Tara Fericirii – Bhutan

În timp ce lumea intreagă este măcinată de crize și războaie, în timp ce marea majoritate a pământenilor se zbate să suprviețuiască într-o lume, ce a deraiat complet de la normalitate, undeva,sus, pe coastele Munților ce ating Cerul, locuiesc fericiții supuși ai Regelui-Dragon, din Regatul Dragonului-Tunet. Nu, nu e un început de poveste!…

Regatul Bhutan este unul dintre cele mai misterioase locuri de pe Terra. Este un regat mic, situat între India și China, pe versantul sudic al marelui Masiv Himalayan. În funcție de altitudine, Bhutanul are mai multe zone climaterice – de la montană la subtropicală. Butanezii își denumesc regatul Druk Youl sau Druk Cenden (țara dragonului ce stăpânește tunetul). Multe milenii la rând țara a fost perfect izolată de lumea exterioară de către masivul Himalaya. ceea ce a permis păstrarea nealterată a unei culturi autentice, unice și fascinante. Religa oficială a Bhutanului este buddhismul tantric.

Ministerul Fericirii

Guvernul Bhutanului a considerat că este absurd să se bazeze în evaluarea bunăstării populației țării pe asemenea indicatori irelevanți ca PIB (produsul intern brut) Așa că a inventat un alt indicator – Gross National Happiness (Indicatorul Naționalal Fericirii) Acesta a fost legiferat prin Art.9 al Constituției Bhutanului, care sună așa: ”Scopul principal al activității Guvernului este atingerea fericirii de către fiecare cetățean al țării” Întreaga strategie de dezvoltare națională se bazează, dacă vă vine să credeți, pe acest Gross National Happiness! Așa că a apărut un nou minister – Ministerul Fericirii.

Ministerul Fericirii a organizat câteva conferințe internaționale, la care au fost invitați mai mulți specialiști de frunte din Occident (incluzând câțiva laureați Nobel în economie) în scopul dezvoltării unor strategii și metode de calcul performante a Indicatorului Național de Fericire, o rezultantă a situației economice din țară plus nivelul de satisfacție al populației. Unul dintre termenii principali în această formulă elaborată este….zâmbetul și frecvența lui!

”Sunteți fericiți?”

Înterbarea ”Sunteți fericiți?” este adresată oficial tuturor cetățenilor în timpul recensământului populației. La ultimul recensământ din 2005, 45,2% din bhutanezi au răspuns ”sunt foarte fericit”, 51,6% ”sunt fericit” și doar 3,2% ”nu sunt fericit”.

Ce alte ”stranietăți” mai există în Regatul Dragonului Tunet?

Tradițile sunt păstrate cu sfințenie.

Bhutanul își protejează cu strășnicie tradițiile milenare, moștenite de la strămoșii lor. În acest scop în țară este restricționat turismul și alpinismul. Până recent, pentru a obține viză, o persoană fizică trebuia să fie invitată personal de un membru al familiei regale.Deplasarea în afara capitalei se face numai în grupuri organizate și numai cu ghid oficial

Televiziunea a apărut abia în 1999, fiind unica țară de pe Terra în care încă nu exista la acea vreme nici un post TV .

Primul cotidian – 2012.

Bhutanul are un singur medic psihiatru.

Nu există foame sau criminalitate și practic, nu există corupție

Este interzisă uciderea animalelor. Majoritatea bhutanezilor sunt vegetarieni. Pentru cei ce mănâncă carne, aceasta este exportată din India vecină.

Cetățenilor Bhutanului li se impune prin lege să aibă costum național.

Avocatura este o meserie interzisă în Bhutan. Un Decret Regal special spune: ”Nu vor fi admise în sala de judecată persoane, care sunt în stare să transforme negrul în alb și albul în negru”

Regele Bhutanului este cel mai tânăr monarh din lume (e născut în 1980), fiind extrem de iubit și respectat printre supuși, dar și peste hotarele regatului. După căsătoria sa cu o frumoasă fiică de aviator (nu a contat sângele nobil,ci iubirea!), indicele de fericire la nivel național a crescut cu câteva procente.

Alteța Sa este foarte preocupat de sănătatea poporului său – Bhutan este prima țară din lume unde fumatul a fost interzis peste tot.

Industrie grea nu prea există, deoarece Guvernul are mai mare grijă de situația ecologică a regatului. Peste jumătate din teritoriu este declarată Parc Național, în care vânatul este interzis, la fel ca și tăierea pădurilor.

Este interzis importul de îngrășăminte chimice. Tot ce crește în Bhutan este ecologic pur.

Vă întrebați, (mai ales, dacă sunteți politician) pe ce se bazează bunăstarea țării? 80% din populație practică agricultura ecologică și productia de textile, majoritatea de manufactură. Exporturile de orez și fructe eco, dar și de energie electrică produsă de multiplele hidrocentrale susțin cu brio economia țării.

Oamenii locuiesc în case mari, spațioase de 2-3 nivele, împrăștiate prin defilee și pe versanți. Piscurile sunt rezervate celor peste 200 de mănăstiri, constuite prin sec.VII de însuși RegeleTibetului. Orașele sunt mici. Cel mai populat, capitala Timphu, are 40 mii de locuitori.

Puținii occidentali ,care au vizitat Regatul Dragonului povestesc uimiți, cum totul în jur inspiră armonie și pace: un țăran milos,care bandajează grijuliu aripa unui corb rănit, singurul polițist rutier din capitala țării, care se plictisește la locul de muncă, proprietarii de câini, care își piaptănă tacticos în fiecare dimineață patrupedele, în semn de recunoștință, că le-au păzit de duhurile Nopții, incantațiile nazale ale monahilor și expresiile binevoitoare de pe fețele trecătorilor.

Acesta e Regatul de sub nori al Dragonului Tunet, locul unde fericirea e la ea acasă.

Cuvinte potrivite

I. M. Gepianul

-Cei fugători după o glorie pe care nu o merită, o pot câștiga cu șiretlicuri, dar numai că va fi ca aburul pe care repede îl împrăștie vântul.

-Obraznicia dubios de grăbită a fi în rândul din față, nici nu observă calmul înțelepciunii ce-i zâmbește cu milă.

-Mă supără mai mult niște prostii scrise ortografic și ortoepic, decât bunăoară o scriere cu adevăr: ”io vă iubesc pă toți”, fiindcă în esență o iubire transmite.

-Bătrânii fac multă vorbărie, de aceea uneori prind numai căi paralele, adică, pe lângă minciună dar și pe lângă adevăr.

-Șmecheria îmbrăcată în haină culturală este o steluță a minciunii, infectează, obstrucționează psihicul oamenilor, de aceea trebuiesc înștiințați șmecherii să se lase de acest talent.

-Când un politician se desprinde de poporul ce-l susține, el devine o iască pe un copac frumos.

-Când bisericile se ceartă, e semn că sunt în căutare de Dumnezeu.

-Cultura și bunul simț sunt calitățile sănătoase care nu otrăvesc mediul și societatea.

-Cel ce asuprește un Neam, cu gândul la câștiguri numai pentru neamul său, drept în fața lui Dumnezeu, nu poate fi.

-Interesant, dorindu-ți acea intimitate proprie, unii au grijă să te taie pe bucăți și bucățele din care cu greu te mai poți reconstitui.

-E mai folositoare prietenia unui om simplu, decât, falsitatea unui învățat; primul zidește, al doilea distruge.

-Când te împresor necazurile, înțelept este să ai întotdeauna un pom la spate, acesta fiind păstrarea simplității tale; chiar dacă obraznicii o numesc prostie, ea reprezintă cea mai mare înțelepciune, căci se cuprinde în terenul lui Dumnezeu!

Cheia (sau Uşa - text cu autor necunoscut, atribuit greşit lui Adrian Păunescu)

Andrei Păunescu

În afară de faptul că însuşi Adrian Păunescu a afirmat de mai multe ori, public, că textul "Cheia" (sau "Uşa") nu îi aparţine, fac un comentariu - hai să-i spunem literar - şi câteva precizări despre versificaţie, la fiecare strofă, care arată de ce textul este în manieră păunesciană, dar conţine nişte erori fundamentale, defecte de prozodie, pe care AP nu le putea face, şi care demască falsul. Dar, indiferent cum ar fi scrisă lucrarea, bine sau prost, tata a clarificat problema şi asta închide cazul. Adevăratul autor ar trebui să iasă la iveală, să-şi revendice textul, ca să ii fie recunoscute meritele, printre care şi notorietatea de care se bucură lucrarea sa, care cam şchioapătă, ce-i drept, din punct de vedere al versificaţiei şi al eleganţei. Cei care vor să posteze a nu ştiu câta oară poezioara sau să păstreze postările cu acest text, crezând că dau dovadă de tărie de caracter, crezând că aşa se pot afirma, că se luptă cu mine sau cu aceia care ştiu adevărul, nu au decât să o facă. Nu mă deranjează, dimpotrivă. Să fie sănătoşi. Internetul ne lasă pe toţi să trăim şi să publicăm ce vrem, inclusiv prostii şi falsuri ieftine.

Mari poeti, de-alungul vremii, au asemanat femeia

Cu o floare, cu un soare, c-o zeita, cu-o scanteie, (AP nu folosea decât rar cratima pentru obţinerea de silabe convenabile)

Cu o apa, c-o papusa... (AP nu scria versuri incomplete, ci ţinea mult la numărul exact de silabe necesar)

Eu, cum nu-s poet prea mare, zic ca seamana c-o usa. (AP a spus mereu că se consideră un poet mare, că vrea să fie cel mai mare, că dispreţuieşte falsa modestie ipocrită. AP diviniza femeia, nu avea cum s-o asemene cu o uşă).

Usa catre fericire, usa catre mangaiere (« uşa către fericire » este o banalitate pe care AP nu ar fi scris-o nici în adolescenţă)

Usa ce spre taine duce galopand... luna de miere. (accent greşit la « lunA », puncte de suspensie ieftin folosite)

Usa catre inrobire, usa jugului etern

Usa care iti deschide perspectiva spre infern...

Deh, dar ca s-ajungi sa intri, e-o problema delicata (« Deh » este uncuvânt pe care AP nu l-ar fi folosit nici dacă s-ar fi terminat dicţionarul, la fel - termenul « delicat », care nu-i plăcea nici în mâncare)

Fiindca mai intai de toate, usa trebuie descuiata. (erori grave: Fiindcă, aici, ca să intre în vers, ar trebui citit «Fincă», iar AP avea mereu grijă să respecte numărul corect de silabe: Fi-ind-că, nu Fin-că. E o altă silabă în plus, la finalul versului)

Si treaba se face bine si devine fericita (accent greşit pe «treabA», formulă nepoetică «treaba fericită»)

Nu cu cheia la-ntimplare, ci cu cheia potrivita.

Cheia ei originala, orice usa-n lumea asta

Dupa nunta si traditie are cheia ei, si.... basta! (alt clişeu de retorică ieftină, de negăsit în poezia adevărată a lui AP: «şi basta!» Silabă în plus în vers, puncte de suspensie)

Dar de iei un gen de usa, simpla, dubla sau de tei (AP nu ar fi construit o înşiruire fără logică, în care uşa de tei să intre în enumerare cu uşa simplă sau uşa dublă. AP păstra criteriile şi când glumea)

Si-ai sa vezi ca merg la dinsa doua sau mai multe chei. (exprimare simplistă, nespecifică la AP. AP nu ar fi spus nici în glumă că la o "uşă" merg mai multe "chei". Avea o gelozie şi o naivitate atât de asumate în dragoste, încât se considera singura «cheie», pentru toate «uşile» lumii, nu stând la coadă lângă alte «chei», pentru aceeaşi«uşă»)

Stai, n-o sparge cu toporul, nu tipa, nu fa scandal, (AP nu ar fi ales varianta «Fă», nici ca apelativ feminin, darmite la verbul a face)

Ia-ti mai bine portofelul si te du la tribunal. (AP nu ar fi îndemnat nici în glumă pe nimeni să-şi rezolve problemele de cuplu sau de dragoste prin plată)

Ca sa-ti iei o alta usa, liber trebuie sa fii

Si-asta costa, dupa leafa, de la 3 la 7 mii!

Cand alegi o usa noua, trebuie s-o faci cu arta

Sa n-aiba, Doamne fereste, broasca defecta sau sparta ... (accente greşite la «n-aibĂ», «DoamnE», «dEfectĂ». AP îşi respecta până şi femeile care-l dezamăgiseră, avea cultul virginităţii, nu ar fi folosit cuvântul frivol, trivial «spartă»)

Ca broasca atat e buna, pana n-a scapat la chei, (accent greşit la« broascA »)

Ca pe urma n-o mai fereci, nici cu doua nici cu trei.

E asemeni cu ulciorul, care dus prea des la apa

Te trezesti ca-i sare smaltul, ori se sparge, ori se crapa...

Usa este ca gaina, ca abia cand e batrana (sonoritate cacofonică la «ca găina»)

Mai matura si mai coapta, face supa cea mai buna. (alt clişeu, cu găina bătrână şi supa bună, pe care AP l-ar fi dispreţuit şi în somn)

Da, dar care om in viata nu si-a spus in gandul lui:

"Da-o dracului de supa, vreau un piciorus de pui"? (vers slab de tot, AP nu folosea diminutive)

Usa este ca un loto, zice pustiului un tata

Nu e nici o diferenta -- dai un ban, mai tragi odata (AP nu concepea dragostea pe bani, mai ales că aici e sfatul unui tată către fiu. Varianta vulgară «mai tragi» e nespecifică la AP)

Insa, dragultatii, afla, nu tine cat vesnicia, (accent greşit la «ţinE»)

Ca exagerand cu joaca, ti se strica jucaria. (termen nepăunescian 100% în context: "jucăria". Mai degrabă ar fi folosit termenul popular arhicunoscut, decât acest cuvânt-şablon, fără expresivitate)

Am vazut o usa care a trait in viata toata

Ca o sfanta cuvioasa, si-a murit nedescuiata. (AP nu ar fi luat la mişto virginitatea până la moarte, dimpotrivă. Şi, mai ales, nu ar fi folosit sintagma pleonastică «Sfântă cuvioasă»)

A urlat la dansa cerul, cu o voce ca de crai: (formulă strâmbă: ca de crai)

"Hei, stafie ingalbenita, poate vrei sa intri-n rai?

Mars la iad, acolo-i locul pentru-o scandura uscata (eventual, AP ar fi scris corect «Marş ÎN iad», nu LA iad)

Ai trait degeaba-n lume si-ai ramas tot incuiata."

Ce te temi mereu de usa ? o sa-mi spuneti cu temei,

Habar n-am. Aveti dreptate, sa vorbim atunci de chei.

Fiindca principalu-n lume, nu e gandul, nici ideea

Nu e focul si nici roata, principalul este cheia..

Si exista chei... o groaza, cati barbati, atatea chei, (termenul «o groază» nu e păunescian, la fel cum AP, un tradiţionalist al dragostei, nu ar fi cutezat vreodată să scrie despre «dotarea» altor bărbaţi. Măcar ca să nu-i facă să se simtă în inferioritate. Poate de aceea indivizi ca Banciu au spus cu voce tare la TV, pe 5 noiembrie 2010, că se bucură că a murit Adrian Păunescu. Frustrările şi complexele nasc monştri)

Ca de cind e lumea lume, cheile le tin la ei..

Unele sint lungi si groase, sau subtiri ca un siret

Altele mici,delicate, ce deschid si un fiset. (acelaşi comentariu ca în strofa anterioară merge şi aici)

Principalul nu-i marimea, important - la orice usa -

E sa se loveasca cheia si sa fie....... jucausa. (AP nu ar fi folosit cacofonia «ca cheia» şi clişeul ieftin-trivial «jucăuşă»)

Sa nu se indoaie-n broasca si sa tina la-nvartit. (vulgaritate ieftină, nespecifică lui AP)

Chei de lacate, valize, de casete, frigidere,

De camari, de manastire, pivnite sau sifoniere, (accent greşit la «piviniţE»)

Ar mai fi cheia franceza, cheia la casa de bani, (accent greşit la «cheiA franceză», formulă cretinoidă «cheia la casa de bani», în loc de «Cheia DE la casa de bani»)

Cheia de la Turnul Londrei sau facuta de tigani. (hodoronc-tronc, o strofă din 5 versuri?!)

Dara, ce te faci amice, ca din sute de modele (AP nu foloseşte formulele epigramistice «dară» şi «amice»)

Tu te chinui toata viata cu o cheie de... sardele? (AP nu foloseşte punctele de suspensie, ci caută expresivitatea în idee, în cuvânt, nu în punctuaţie. Nu sună păunescian aceste versuri prăpădite, pe care şi un epigramist mediocru le-ar fi aruncat la coş)

Merge ea cat merge bine, dar apoi prinde rugina (accent greşit la «prindE»)

Si-atunci nici Gerovitalul n-o mai scoate la lumina! (Doamne fereşte! AP să folosească un nume de produs, o formulă de banc prost, ca să marcheze o idee? Măcar din cauza acestui vers, cunoscătorii ar fi trebuit să ştie că e o făcătură)

Poti sa-i dai cu glaspapirul, smirghel, pile, ciocolata, (AP nu ar fi folosit două sinonime: «glaspapirul, smirghel», mai ales că unul este articulat, altul nu)

Tot ce-ncerci este zadarnic, ti-a iesit din uz si gata! (accent greşit la «estE»)

'Geaba-ncerci, 'geaba te zbuciumi si degeaba-ti iesi din fire. (AP nu folosea termeni de tip fabulă «Geaba», doar ca să-i intre în vers. Accent greşit la a doua utilizare a lui «geabA»)

Nu te mai vaita la lume, nu e vina nimanui, («văita» corect nu are 2, ci 3 silabe)

Leaga-o cu-n siret sau funda, fa-i un nod si pune-o-n cui!

Sunt atitea chei pe lume, cheia "sol" si cheia "fa",

Dar asta nu te-ncalzeste daca n-ai tu cheia ta. (accent greşit la «astA»)

Si... zicind cum zic batranii.... la o tinerete noua, (AP nu folosea puncte de suspensie pentru a da expresivitate, dimpotrivă, le elimina pe cele în exces şi în textele altora, când îi publica în revistele sale)

Zici... privindu-ti amintirea... "AH, DE-AS FI AVUT EU DOUA!" (AP nu ar fi spus niciodată că-şi doreşte să fi avut două "chei" sau altă "cheie". Sincer vorbind, nu ar fi spus asta nici dacă ar fi rămas fără "cheie". Mai ales în anii '80, când era în plină efervescenţă, dar nici în ultimele clipe, când tot nu avea nevoie.)

Noi cei din diaspora schimbăm regulile! Vreți votul nostru? Acestea sunt condițiile!

Candidatule! Asculta ce vreau eu, inainte de a-mi face tu o oferta!

1. Respectarea rezultatului referendumului din 2009 pentru reducerea numarului de parlamentari la cel mult 300.

2. Imprescriptibilitatea infractiunilor de furt din bani publici, comise de demnitari.

3. Demnitarii si familiile lor (copii, parinti), sa isi asume obligatia de a folosi doar sistemul public de sanatate. In caz contrar isi pierd calitatea de demnitar. Doar asa s-ar putea schimba ceva in sistemul public de sanatate.

4. Copiii/nepotii demnitarilor vor invata doar in sistemul public de invatamant de stat. In caz contrar isi pierd calitatea de demnitar. Poate asa se va schimba ceva in invatamant.

5. Orice pedeapsa primeste un demnitar pentru infractiuni comise in timpul mandatului, sa fie dublata.

6. Averea demnitarilor care nu poate fi justificata, sa fie confiscata, la fel si a rudelor care nu o pot justifica.

7. Parlamentarii care nu au initiat nicio lege pe toata perioada mandatului, sa restituie 50% din sumele primite ca indemnizatie. Nu sunt acolo doar pentru a incasa un salariu pe care multi dintre noi, nu il au.

8. Interzicerea totala a traseismului politic. Pleci din partid, renunti si la functia obtinuta .

9. Parlamentarii care prin vot s-au opus solicitarii Parchetului pentru cercetarea altor demnitari, sa nu mai aiba dreptul de a candida pentru functii publice timp de 10 ani.

10. Interzicerea prin lege a dreptului parlamentarilor de a se pronunta in privinta cercetarii unui demnitar.

11. Redeschiderea tuturor dosarelor care s-au inchis prin prescriere, ale fostilor si actualilor demnitari.

12. Cheltuielile parlamentului sa fie reduse cu 50% fata de nivelul actual. Un stat sarac nu poate suporta costurile unui parlament bogat.

13. Produsele/serviciile din institutiile de stat sa fie in proportie de 70% produse in Romania.

14. Reintroducerea pedepsei cu moartea pentru infractiuni deosebit de grave.

15. Inasprirea pedepselor din codul rutier. Despre cat de aspre sa fie, sa-i intrebam pe cei care si-au pierdut copiii sau parintii in accidente rutiere.

16. Puscariasii sa munceasca pt. cazare, mancare, ingrijire medicala. Ei ne fura, ne talharesc, ne violeaza copiii sau parintii si noi ii tinem pe banii nostri! In puscarie, munca sa fie obligatorie, mai putin cauzele medicale certe.

17. Castrarea pedofililor si a violatorilor.

18. Pentru traficantii de droguri, inchisoare pe viata.

19. Marirea alocatiei pentru copii la cel putin 150 lei.

20. Parintii care nu-si trimit copiii la scoala, sa fie decazuti din drepturi.

21. Interzicerea exploatarii zacamintelor de orice fel, prin metode care duc la distrugerea pe termen lung a mediului inconjurator.

22. Reimpadurirea terenurilor defrisate, costurile urmand sa fie suportate sau imputate tuturor celor care le-au defrisat sau trebuiau sa apere padurile, nu sa le distruga!

23. Interzicerea vanzarii pamantului agricol romanesc catre straini. Copiii si nepotii nostri, vor trebui sa-si creasca copiii. Noi daca avem astazi pamant romanesc, avem datorita strabunilor nostri care nu l-au vandut, ci s-au jertfit sa-l pastreze.

24. In procesele castigate la CEDO, daunele sa fie platite de catre judecatorii care au dat sentintele. Nu trebuie sa platim noi pentru ca si-au bagat ei bani in buzunare.

25. Executarea silita a datornicilor Bancorex, pentru recuperarea sumelor nerestituite.

26. Tranzactiile in cash intre persoane fizice, sa nu fie limitate de suma. In actul de vanzare-cumparare sunt parti: notarul, vanzatorul, cumparatorul. De ce trebuie sa primeasca banca un comision?

27. Inlocuirea prin lege a denumirii de rrom, cu denumirea de tigan.

28. Deschiderea unui proces impotriva tuturor guvernantilor, a celor care se fac vinovati de distrugerea industriei.

29. Depolitizarea autoritatilor de reglementare si control (fisc, media, protectia consumatorului, etc).

30. Desecretizarea tuturor contractelor civile facute cu statul roman. Contractele de achizitie din bani publici sa fie transparente si sa nu fie acceptata nicio forma de secretizare

31. "Catedrala Neamului" sa devina in totalitate scoala pentru copiii defavorizati, camin pt. batranii fara ajutor si spital social - administrarea si costurile sa fie in sarcina Bisericii Romane.

32. Anularea subventiilor de la buget catre cultele religioase.

Voi vota cu cel care stie sa raspunda asteptarilor mele. Daca cineva considera ca ceea ce am scris mai sus, contravine Constitutiei, legislatiei (multe legi fiind facute special pentru a servi intereselor clientelei politice), normelor europene, precizez ca asta va trebui sa faca cel care imi cere votul si care astfel se obliga: sa initieze legi, sa le corecteze pe cele gresite, sa gaseasca solutii, asa incat lucrurile sa functioneze in favoarea cetateanului.

https://www.facebook.com/groups/diasporarounita/

O istorie tranșantă și șocantă

Scris de Corneliu Vlad

Incitantă, contrariantă, pasionantă – publicistica istoricului (de fapt) Viorel Roman, consilier academic pe viaţă al Universităţii din Bremen, dar şi unul dintre gazetarii cei mai activi din presa scrisă românească, atât cât a mai rămas ea şi în ţară, şi peste hotare. Viorel Roman are bunul obicei de a-şi strânge în volum, în fiecare an, tot ce a publicat şi iată că în 2015 apare al 25-lea volum din ciclul “România, anul…”.De data aceasta însă, cartea se cheamă “România 2015. Papa Francisc”, pentru că Suveranul Pontif este omul anului acesta, poate şi al anului care vine, când va avea loc în sfârşit mult pregătitul şi mult amânatul Conciliu ecumenic (catolico-ortodox). În 2016, Suveranul Pontif este aşteptat şi pentru o vizită în România. Partizan înfocat al reconcilierii istorice a Bisericilor catolică şi ortodoxă, dar şi al apropierii (nu se ştie prea precis până unde) românilor de Roma, Viorel Roman îşi pune mari speranţe în apropiata vizită a şefului Bisericii catolice în România. Oricum, un motiv de satisfacţie reală are: ultimii ani i-au confirmat tot mai mult şi mai des (din fericire? din nefericire?) ideea, de-a dreptul obsedantă (pentru unii), aflată în tot ce scrie: că omul secolului 21 nu se poate face că nu vede faptul religios.  Nici în ce priveşte globalizarea, multiculturalitatea, “ciocnirea civilizaţiilor” s.a., nici în ce priveşte  convulsiile din spaţiul iugoslav, Africa, Ucraina, Orientul Mijlociu. Iar cu impact direct pentru România, valurile de populaţii musulmane care se prăvălesc peste Europa.

Religia, după cum se vede, “mişcă” tot mai multe în lumea de azi (“şi soarele, şi celalalte stele”, ar fi zis Dante). Religia este omniprezentă în scrierile lui Viorel Roman, reprezintă de fapt armatura discursului său încă din vremea războiului rece, când înfruntarea ideologică eclipsa (cel puţin aparent)  pentru foarte mulţi componenta religioasă a lumii, cât ar fi ea de “raţionalistă” şi de modernă. Căci şi marxism-leninismul, ne învaţă Viorel Roman, “era o religie prometeică, anticreştină, ce urmărea realizarea Raiului pe pământ, şi capitalismul, care satisface “aceleaşi necesităţi umane, că religia”.

Într-un asemenea cadru geopolitic de-a dreptul sacerdotal, istoricul nu e însă deloc inhibat în demersul său istoriografic şi politologic, ba chiar, am zice, mai înarmat ideatic şi metodologic decât feluriţii analişti  dezinvolţi ai evoluţiilor din lume. Cucernicia exegetului, însă, nu-l opreşte să scrie o istorie tranşantă. Câteva exemple, luate cam la întâmplare, din cartea aici prezentată: administraţia turco-fanariota a fost “cea mai incompetentă, stupidă administraţie din lume… moldo-valahii sunt în continuare provinciali turco-pravoslavnici… ei nu au o religie, ci popi… statul (lui Băsescu – n.n.) o ficţiune dependentă de FMI, e în UE… dihonia dintre Ceauşescu/Securitate şi Gorbaciov/KGB era să degenereze într-un război civil, dacă nu era generalul Iulian Vlad să-l dezamorseze, cu consecinţe dramatice pentru el personal”. Etc. etc. etc.

Retorica autorului are un arsenal de laitmotive cu care-l mitraliază încontinuu pe cititor, iar cui nu-i e clar de ce e aşa, i se explică pe înţeles: “Mă prevalez de obiceiul, dreptul poeţilor şi muzicanţilor de a relua mereu ceea ce consideră a fi important şi necesar a fi readus în actualitrate, în memoria colectivă”.

Contrar aparenţelor, istoricul şi publicistul Viorel Roman nu este un cinic. După ce deplânge că “România şi Moldova o să ajungă la nivelul celor mai sărace tari din UE în generaţiile viitoare”, pune o întrebare de-a dreptul torturanta, pornind de la exemplul bun al românilor harnici din Occident: “Individual, românii sunt competitori, de ce nu sunt şi colectiv?”. Răspunsul său: pentru că, din 1989 încoace, totul s-a destrămat, distrus, dezindustrializat, dezurbanizat, degradat etc. Şi oricât de tranşantă, de apodictica, dar şi de şocantă şi provocatoare ar fi istoria pe care ne-o propune, Viorel Roman îşi ţine antenele orientate şi spre cei care gândesc altfel sau cu totul altfel decât el, dovada fiind şi scrisorile, incluse în volum, ale unor cititori ai săi, unii dintre ei vehement contestatari ai ideilor autorului cărţii.

I se mai reproşează lui Viorel Roman şi că n-ar fi patriot. Dar iată cum îşi defineşte el naţiunea: “România este singura ţară în al cărei nume se regăseşte Roma. Ei îşi declară astfel atât punctul de plecare cât şi aspiraţia naţională”. Nu e chiar pe modulul Cântarea României , dar e frumos şi adevărat.

O chestiune de respect de sine

articol scris de Diana-Florina Cosmin, Forbes staff

Ce putem învăța de la veteranii altor popoare și de ce toată inteligența din lume nu poate compensa lipsa respectului de sine

Am regăsit de multe ori, în cărți, în discursuri motivaționale sau în filozofia colectivă, că modul în care ne privim și ne tratăm noi pe noi înșine devine, inevitabil, modul în care ne vor privi și ne vor trata ceilalți. Ba chiar am dat din cap a acceptare, convinsă de acest adevăr perfect logic. Dar, pentru că multe dintre înțelepciunile vieții ne intră pe o ureche și fac imediat stânga-mprejur pe cealaltă, nu m-am priceput niciodată prea bine să parcurg drumul de la înțelegere la implementare, în existența mea zilnică.

Apoi am citit, într-o carte scrisă de o franțuzoaică care și-a petrecut o bună parte a vieții în Japonia, un lucru ce ține de filozofia niponă care mi-a scurtcircuitat aceleași sinapse bătătorite deja de adevărul de mai sus. ,,O persoană cu adevărat liberă este cea care-și permite să refuze o invitație la cină fără să ofere niciun pretext”. Cât de elocvent, cât de eliberator, cât de greu de pus în practică.

Ambele revelații au ajuns să ocupe câte o filă în caietul cu citate pe care-l țin de la 16 ani, atent înregimentate în categoria lucrurilor deștepte, de recitit din când în când și de uitat invariabil în dimineața zilei următoare. Până când, la începutul acestui an, în timp ce încercam să-mi ordonez ,,to do”-urile pentru următoarea perioadă, mi-am dat seama că ultima persoană pe lista mea de priorități ajunsesem chiar eu. Și, pentru prima dată, am înțeles ce înseamnă libertatea despre care vorbeau japonezii și respectul pe care trebuie să-l soliciți, nu să-l lași la discreția altora. Un respect înțeles ca timp cerut pentru tine, ca egoism sănătos, ca așteptări pozitive și ca refuz al tuturor lucrurilor care nu te reprezintă.

Realist vorbind, ultimii cinci ani au fost mai mult despre alții decât despre mine și, contrar logicii, mi-a plăcut acest lucru fiindcă, de cele mai multe ori, m-a făcut să mă simt utilă și să simt că am un scop și o menire. Dacă aveam vreo programare la medic, vreo rezervare la restaurant, vreo întâlnire la film sau vreo petrecere privată de bifat, iar programul meu pe ziua respectivă se aglomera în mod neașteptat cu vreo întâlnire, un eveniment sau o solicitare din partea unui prieten, acelea erau primele liniuțe tăiate cu cerneală albastră. ,,Lasă că fac altădată”, ,,Săptămâna viitoare”, ,,Luna viitoare”, ,,Nu e momentul”. Până când, trăgând linia sub mine, am constatat că toate micile mele răsfățuri sau nevoi personale stăteau sub semnul lui ,,Când o să am timp”. Adică, având în vedere antecedentele, niciodată.

Săptămâna aceasta, în timpul unei călătorii – în scop profesional – la Munchen, am ales să iau prânzul într-unul dintre localurile cochete din Marienplatz, în centrul orașului. La sosirea mea, totul era gol. ,,Aș vrea o masă pe terasă, vă rog”, i-am glăsuit politicos chelnerului, care – la fel de reverențios – a dat din cap a negație. ,,Totul este rezervat, ne pare rău, vă mai putem găsi o masă doar înăuntru, cu puțin noroc”. M-am uitat în jur, la cele aproape 40 de mese gol-goluțe, și m-am simțit ca la ,,Camera Ascunsă”. ,,Dar nu e nimeni”, am exclamat eu, mirată. ,,Nu e acum, dar să vedeți în zece minute”, a zâmbit băiatul.

Uitându-mă la ceas, mi-am dat seama că avea dreptate. Cum putusem să uit?Era ora 12 fără cinci minute, iar în toate țările civilizate intervalul 12-14 este dedicat mesei, fără excepție. N-o să vezi vreodată un elvețian, un neamț sau un francez care să-și ia masa de prânz la ora patru, fiindcă a avut rapoarte de făcut și n-a putut să plece, nici vreun englez care mănâncă peste tastatatura computerului un Snickers cumpărat de la automat, fiindcă are prea multe de făcut și nu-și permite să plece o jumătate de oră din birou. E o regulă nescrisă, pe care toată lumea o respectă și care a devenit o realitate ce dictează inclusiv programele restaurantelor și ale cafenelelor.

În nici zece minute, localul pustiu la venirea mea s-a umplut de râsete, chicoteli, discuții gălăgioase și solicitări făcute cu mâna ridicată în aer. Familii cu copii, cupluri ieșite în pauza de prânz, pensionari veniți la o șuetă și chiar oameni singuri, precum domnul de la masa de lângă mine – care avea ușor 80 de ani, dar ieșise la masă îmbrăcat elegant, în pantaloni cu dungă, sacou și cămașă, cu o pălărie extrem de șic și lavalieră la gât.

A cerut o salată de creveți, pe care a mâncat-o cu înghițituri mici și gesturi elegante, fără să privească în telefon, fără să vorbească cu nimeni, fără să se concentreze pe nimic altceva în afară de mâncare. Și-a savurat apoi, în tihnă, un espresso lung, privind amuzat la vacarmul din jur, după care s-a ridicat, îndreptându-se cu pași mici către zona pietonală de promenadă. Iar eu, privindu-l pe el, mi-am reamintit ce înseamnă acel respect despre care citim în cărți. Să știi să-ți faci bucurii zilnice, să ai grijă să-ți fie bine, să te bucuri de viață, chiar dacă nimeni nu te privește. Să te respecți înseamnă să-ți faci timp pentru tine și să alegi să petreci frumos acel timp, chiar dacă ai 20, 50 sau 80 de ani. Să privești oamenii, să te uiți la vitrine, să citești un ziar, să-ți mai dorești lucruri, chiar dacă ești doar ,,tu cu tine”.

Dincolo de considerentul financiar, care încetinește sau anulează multe vise, ceea ce mă întristează la mentalitatea românească este lipsa acestui respect de sine, care să ne permită să ne ridicăm deasupra circumstanțelor zilnice, deasupra regimurilor politice și chiar deasupra trecerii timpului. Am auzit de prea multe ori ,,Ce să-mi mai doresc, la vârsta mea?”, ,,Ce pot eu să mai fac, după 50/60/70 de ani?”, ,,Ce rost mai are să fac asta sau asta, acum?”, toate izvorâte din obișnuința de a fi mereu utili, de a avea un scop pus în slujba altora, de a ajuta, de a face și de a ne pune mereu pe ultimul loc. Când nu mai lucrăm, nu mai avem copii de crescut sau nepoți de îngrijit, brusc ne simțim fără niciun țel, fiindcă ideea de a petrece timpul doar fiind fericiți cu și pentru noi înșine este un concept total străin și de neimaginat.

Mai mult, spre nefericirea noastră, suntem și un popor care glorifică sacrificiul. Pentru job, pentru familie, pentru copii, pentru soț. Am auzit multe mame tinere care se laudă în gura mare că s-au abandonat pe sine pentru copil și că nu le mai interesează nimic legat de ele însele, uitând că acel copil va replica și el, cândva, modelul pe care l-a văzut acasă. Mulți angajați care consideră că petrecutul weekend-urilor la serviciu e un act de noblețe, care le va asigura gloria eternă și o plăcuță bătută în litere de aur pe clădirea firmei la care lucrează, uitând că nimeni nu e de neînlocuit și că timpul trece ireversibil, în defavoarea lor. Am cunoscut proaspete soții care, odată văzute cu verigheta pe deget, au găsit că aspectul fizic, micile bucurii individuale sau timpul petrecut cu prietenele sunt chestiuni neglijabile, pe principiul ,,Doar sunt femeie măritată, ce-mi mai trebuie?”.

Ați auzit vreodată teoria ,,punerii ouălor în același coș”, pe care o folosesc uneori brokerii pentru a explica de ce nu e bine să-ți investești toți banii într-un singur loc?  Prea mulți dintre noi facem exact asta cu timpul și energia noastră: ne raportăm la alții înainte de a ne raporta  la noi înșine și ștergem totul din viața noastră de dragul unui singur om, a unei singure activități, a unui singur scop. Nici măcar nu încercăm să atingem un echilibru, fiindcă găsim o plăcere inexplicabilă în a fi ,,mamă eroină”, ,,erou al muncii”, ,,nevastă-model” și alte principii de pe vremuri, declinate în varianta capitalistă și de secol XXI.

Deschideți televizorul la ora știrilor, indiferent de canal, și veți auzi aceleași exprimări abrazive pentru ureche. ,,O bătrână de 55 de ani…”, ,,Doi bătrâni de 60 de ani…”. ,,Unui bătrân de 58 de ani i s-a făcut rău în prima zi de caniculă”. Apoi deschideți un jurnal similar al unei televiziuni  franceze, germane, spaniole sau italiene și căutați – în zadar, vă asigur – o exprimare similară. În Occident, oamenii ajunși la vârsta pensionării sunt numiți ,,veterani”, ,,seniori” sau ,,domni/doamne venerabili/e”, cu respect și diplomație.

La noi sunt ,,bătrâni”, ,,bătrâne”, ,,moși”, ,,tatae” și ,,mamae”. O mostră de ignoranță sau doar simptomul unei societăți în care nu mai reprezinți nimic, în momentul în care nu mai poți SERVI cuiva, nu mai poți plăti rate la bancă, școli particulare, abonamente la fitness și nu mai poți semna  condica în fiecare dimineață la 9? După o anumită vârstă, românii ajung să se considere inutili și fără țel, iar societatea nu face decât să le confirme acest lucru, umilindu-i în fel și chip. Și nu, nu e vorba doar de bani, e vorba în primul rând de atitudinea față de propria persoană și de ceea ce ești dispus să accepți sau nu. Deloc întâmplător, imaginea oricărei doamne trecute de 70-80 de ani, care se încăpățânează să-și păstreze bunul-gust și cochetăria, trezește la noi exclamații pe care le-am auzit de nenumărate ori: ,,O babă nebună”. Adică, ce-i mai trebuie, la vârsta ei, să-și pună o rochie elegantă, o pereche de pantofi frumoși și să-și aranjeze părul? Ce-i mai trebuie respect de sine și cochetărie, dacă nu mai are 18 de ani și ,,90-60-90”?

Privindu-l pe bătrânelul german, mi-am adus aminte și de doamnele cochete din cafenelele pariziene, pe care le admirasem de atâtea ori, de bătrânica simpatică dintr-un boutique londonez, care proba cercei vintage, de bunica unui fost coleg american de la masterat, care își petrecea după-amiezele citind reviste de modă și colindând magazine de antichități. Și, în ultimă instanță, de propriul meu bunic, care la 91 de ani nu rata nicio știre, niciun ziar și nicio revistă de economie și politică, care comenta cu entuziasm fiecare meci de la campionatul european, ba chiar își făcea planuri și croșeta pronosticuri pentru Cupa Mondială, care urma peste patru ani. Și, punând laolaltă toate adevărurile ignorate, pe care le-am citit de-a lungul vremii, mi-am dat seama că așa vreau să fiu și eu peste 40 de ani. Doar că, pentru ca asta să se întâmple, trebuie să încep de acum. Fiindcă ceea ce tolerezi la 20 sau la 30 de ani ajunge să fie destinul tău la 50, 60 sau 70.

Și nu, nimic din cele de mai sus nu ține de alții. Nu trebuie să te războiești cu nimeni, nu trebuie să închizi uși în nas, nu trebuie să bați cu pumnul în masă. Trebuie doar să faci alegeri mai deștepte, să faci loc, delicat, pentru mici bucurii semnificative, să spui un ,,nu” elegant, atunci când cineva vrea să profite de timpul, energia și bunăvoința ta, să nu te arunci cu capul înainte în orice proiecțel, doar ca să-ți arăți disponibilitatea și să speri că vei contabiliza niște bile albe pe o tabelă imaginară și inexistentă, să nu zici niciodată ,,O să am timp de mine mâine, săptămâna viitoare, luna viitoare, după ce copiii intră la școală, după ce, după ce, după ce”. Dacă nu îl smulgi tu, cu bună-știință, din ghiarele vieții, e posibil ca acel timp să nu vină niciodată.

„Convergențe culturale”, Tabără de istorie, cultură și civilizație românească la final, 19 – 23 octombrie 2015

Miss Univers 2015