Adevărata pandemie:
incertitudinea, frica şi lipsa speranţei
Teo Palade
05 August 2020
„Nimeni nu a
murit din cauza coronavirusului!” (Dr. Stoian Alexov)
„Această
epidemie nu este una de virus, ci este o epidemie de teamă imensă și stres
[…] Ceea ce au spus toți legiștii este
că nu există cineva care să fi murit din cauza coronavirusului. Și voi repeta
asta: nimeni nu a murit din cauza coronavirusului” (Dr. Stoian Alexov,
președintele Asociației Bulgare de Anatomopatologie).
Nu cred că
există locuitor al planetei care în ultimele luni să nu fi simţit, sau măcar să
nu fi descoperit în jurul său, frica dezlănţuită care bântuie Pământul. Şi nu
cred că există pământean care să nu fi fost marcat de dispariţia ultimului său
refugiu – speranţa. Consecinţele acestei situaţii stranii, devastatoare pentru
generaţia actuală şi întunecate pentru
generaţia ce vine, sunt abia bănuite. Surprinzător, deşi ne-am declarat cu
toţii preocupaţi de sănătatea fizică şi mentală a cetăţeanului îngrozit, urmările
reale ale pandemiei, în toată complexitatea lor, n-au fost studiate niciodată
cu adevărat. Plutim, încă, în oceanul incertitudinii. Ne putem aştepta la
orice.
Există un
înţeles ascuns al acronimului Covid? Alchimia modernă şi sclavul ideal.
Printr-un
proces rapid şi de neoprit, acronimul Covid a ajuns un simbol fatidic pentru
întreaga omenire. Şi nu pentru că lucrurile ar fi mers de la sine în acest
sens. Efortul considerabil depus pentru a se ajunge la această performanţă ar
părea o enormă prostie dacă nu ar exista un scop. Un scop a cărui realizare să
merite, prin rezultatul final, strădania. Un „Scop Final”! Ca oameni raţionali,
trebuie să ne întrebăm: Care este acesta? S-au încercat diferite răspunsuri.
Între ele, unele care nu fac decât să alimenteze starea de incertitudine
instalată deja. Altele care amintesc de dorinţa apărută încă din vechime,
niciodată părăsită cu adevărat, de schimbare a omului. Un alt fel de alchimie.
Conform
conceptelor actualizate ale vechilor alchimişti, ţelul alchimiei moderne nu mai
este transformarea unor substanţe în aur. Acum obiectivul este transformarea
omului în sclavul ideal prin manevrarea unor simboluri sădite adânc în mintea
lui. Simboluri care, folosite
inteligent, sunt capabile să subordoneze voinţa colectivă şi astfel
masele să accepte şi să urmeze direcţiile stabilite de iniţiaţi. Una dintre
metodele predilecte este instaurarea fricii, psihodrama colectivă. Primii care
au vorbit despre „Transformarea alchimică a umanității prin psihodrama publică”
au fost scriitorii americani Michael Hoffman și mentorul său James Shelby
Downard[1].
Ce se
întâmplă - ritualic - într-o serie de
locuri semnificative poate modifica realitatea.
Scriitorul, astrologul şi misticul M.P. Hall,
fondatorul „Pshilosophical Research Society”, afirma că ţinta predilectă a
activităţii alchimiştilor este la nivel social. Simboluri care se adresează
direct subconștientului nostru sunt folosite pentru a ne procesa mințile fără
ca noi să fim conștienți de acest proces. Acesta este motivul pentru care
Hoffman afirmă explicit: „Prelucrarea alchimică a oamenilor se realizează cu
recuzită de timp și spațiu: ce se întâmplă ritualic într-o serie de locuri
semnificative poate modifica realitatea”.
Pentru a nu
intra prea adânc în problematica discutabilă a transmutanţei alchimiei de la
aur la supunerea omului, în încercarea de a ne clarifica îndoielile, să-l cităm
pe Bogdan Hertzog, autorul articolului „Despre înţelesul ascuns al termenului
Covid” [2]. Modul în care dl Hertzog pune problema este incitant: „Cum pot fi
schimbate omul și umanitatea? Etapele procesului alchimic sunt întotdeauna
aceleași: se identifică un agent dizolvant capabil să rupă ordinea naturală a lucrurilor,
dizolvarea (solve) materiei existente în materie primordială (prima materia) și
odată atins acest punct, re-formarea sau re-organizarea (coagularea) într-un
nou tip de ordine după dorința alchimistului. Rolul dizolvant jucat de mercur
în transmutarea metalelor a fost preluat de simboluri și embleme în
transformarea umanității. Potrivit lui Hoffman, simbolurile se adresează direct
subconștientului prin ceea ce el a denumit ca limbaj crepuscular sau twilight
language definit ca „un sistem de comunicare subliminal cândva universal
folosit în Egipt, Babilon, sub-continentul indian și printre azteci, format din
numere, cuvinte arhetipale și simboluri care, în vremea noastră, sunt
încorporate uneori în publicitate modernă, în anumite filme și muzică”.
De aici şi
până la apariţia unor ipoteze fataliste nu a mai rămas un drum prea lung de
parcurs. Prin atitudinea lor ambiguă, de multe ori inexplicabilă în dorinţa de
a folosi pandemia în scopuri pur politice, cei care ne conduc au lăsat larg
deschisă poarta speculaţiilor. Iar acestea nu au ezitat să apară. Efectul poate
fi cel puţin la fel de devastator ca acela al bolii însăşi. Ba chiar, uneori,
având repercursiuni la scară mult mai largă şi pentru un timp mult mai
îndelungat. „Operațiunea Coronavirus este
un ritual la scară globală, multe dintre elementele acestuia fiind deosebit de
simbolice. Oamenii sunt conduși ca niște participanți neștiutori, fără a
înțelege că ei înșiși susțin o agenda mai profundă (de exemplu, cooperând la
propria lor înrobire, acceptând restricțiile ridicole și chiar pledând pentru
asta în fața concetățenilor)” se afirma de curând într-un articol amplu,
nesemnat, apărut într-o publicaţie online (nomen odiosum).
Deşi pare că
am păşi pe terenul nesigur şi uneori speculativ al teoriilor oculte, oameni
raţionali fiind, poate ar fi util şi instructiv pentru noi ca după luni de
suferinţă să ne preocupe şi motivele reale pentru care COVID, ca termen, ca
simbol, ne-a modificat definitiv viaţa. Descoperirile ar fi, probabil, de-a
dreptul surprinzătoare.
Teama este
mai rea decât boala. Trăim sub imperativul măştii chirurgicale şi ne simţim ca
şi cum o operaţie complicată ar fi efectuată pe creierul şi mai ales pe
psihicul nostru.
Frica şi
anxietatea sunt la fel de contagioase ca virusul
„Frica şi
anxietatea sunt la fel de contagioase ca şi virusul” afirmă psihiatrul american
Dr. Anna Yusim. Un sondaj efectuat la sfârşitul lunii martie 2020 de „Kaiser
Family Foundation” a scos în evidenţă că 45% dintre cei intervievaţi simt că
„neliniştea şi stresul în legătură cu coronavirus are un efect negativ asupra
sănătăţii lor mentale”, iar 19% au declarat că „acest impact este unul major”.
Se întâmpla acum patru luni! Acum, comparate cu realitatea de azi, cifrele
acestea ar părea insignifiante. „Noi, ca naţiune, suntem într-o situaţie
complet diferită de oricare alta cu care ne-am confruntat anterior. […] Moartea
a devenit o realitate mai prezentă ca
niciodată înainte şi există atât de multă incertitudine încât o simte toată
lumea” a mai adăugat Dr. Yusim. Dr. Yusim[3].
Privind la
realitatea din România, după experienţa a cinci luni de vieţuit cu sabia
denumită Covid atârnând clipă de clipă deasupra capului, trebuie să recunoaştem
că s-a instituit, prin voinţă politică, un sistem oficial, elaborat, de inducere
a fricii la nivel naţional. Elementele programului, uşor de identificat dacă nu
te-a acaparat valul înfricoşării colective, sunt vizibile, sunt ostentative,
sunt afişate fără vreo încercare de acoperire.
Metodelor de
inducere a fricii la noi în ţară depăşesc cu mult aparenţa democratică.
Ferindu-ne
de o catalogare şcolastică a metodelor de inducere a fricii la noi în ţară,
unele dintre ele similare celor aplicate în alte ţări, altele neaoşe, absolut
originale şi depăşind cu mult aparenţa democratică ce pare a ne caracteriza
societatea, am putea enumera:
-
publicitatea exacerbată făcută unor factori cu substrat macabru, cum ar fi rata
îmbolnăvirilor, cazurile mortale, chinurile prin care trec înainte de moarte
nefericiţii atinşi de virus;
- inventarea
ad-hoc, cu scop de intimidare, a unor categorii sociale vulnerabile;
-
mediatizarea masivă a unor cazuri tragice izolate şi extragerea unor concluzii
aplicabile întregii populaţii pe baza acestora;
- aplicarea
unor amenzi exagerate pentru motive absolut puerile cum ar fi completarea cu
greşeli a unor hârtii obligatorii şi ele tot pentru a induce seantimentul de
teamă;
- scoaterea
armatei din cazărmi şi afişarea ostentativă, în stradă, a armamentului şi
tehnicii de luptă;
- defilarea
zi şi noapte a maşinilor de poliţie cu sirenele la volum maxim, cu îndemnuri la
supunere transmise prin megafoane, cu imnul naţional cântat în difuzoare;
- manevrarea
în scop de intimidare a cifrelor despre boală date publicităţii;
- măsurarea
temperaturii corporale la intrarea în magazine, pieţe şi localuri publice, deşi
modificarea temperaturii corpului poate avea zeci de alte motive, independente
de virusul Sars-Cov2;
-
interzicerea autopsiilor pentru a nu se descoperi adevărata cauză a morţii;
- ignorarea
completă a specialiştilor care puneau la îndoială mortalitatea în masă a celor
infectaţi şi chiar pedepsirea acelora care nu erau de acord cu versiunile
oficiale ale efectelor bolii;
- adoptarea
unor denumiri intimidante ale instituţiilor care monitorizau sau propuneau
măsuri restrictive pentru populaţie (Grupul de Comunicare Strategică,
Comandantul Acţiunii, Ordonanţe militare etc);
- blamarea
celor care se informau din alte surse decât cele guvernamentale şi chiar
interzicerea unor publicaţii online care puneau la îndoială măsurile şi cifrele oficiale privitoare la
Covid.
Efectele
reale ale măsurilor impuse au fost analizate şi au fost elaborate altele menite
să amplifice consecinţele.
Interesant
este că, de fiecare dată, efectele reale ale fiecărei măsuri au fost analizate
şi, în funcţie de rezultat, au fost elaborate altele menite să amplifice
consecinţele. Întregul proces
desfăşurându-se din dorinţa de a se atinge un anumit prag al fricii, stabilit
probabil anterior. Luate individual sau analizate în totalitatea lor, măsurile
politice denumite generic „preventive”, destinate „protecţiei populaţiei”
împotriva unui virus neiertător, se dovedesc a fi, toate, menite să înducă sentimentul
de teamă în rândul marii mase a cetăţenilor.
Suntem martorii unei adevărate pandemii a fricii, cu consecinţe pe care
încă nici măcar nu le bănuim. „Frica, spre deosebire de orice tragedie medicală
şi sanitară, se întreţine din propria ei substanţă şi poate supravieţui pe
termen nelimitat, alimentată de cei care văd în ea un mijloc de control social
redutabil. Frica devine o creatură autonomă, care se desparte de pretextul
pandemic, spre a fi o mutaţie în sine- odată eliberată în comunitate, frica se poate
reinventa şi se poate metamorfoza , adaptată fiind unui climat al nesiguranţei
şi al neliniştii”. Răspunsul la întrebarea „De ce?” nu-i greu de găsit. O
populaţie înfricoşată este mai uşor de manevrat.
Care să fie
cauzele „noului val de îmbolnăviri”?
Asupra
motivaţiei noului val de îmbolnăviri discuţiile sunt fără sfârşit. Şi tot fără
de sfârşit este şi politizarea acestora. Fiecare parte încearcă să ne convingă
despre vinovăţia celeilalte. Guvernul acuză populaţia indisciplinată,
refractară la măsurile „salvatoare” emise prin Ordonanţele Militare, prin
Decizii Prezidenţiale, prin Ordonanţe de Urgenţă, inclusiv prin legi, precum şi
maşinaţiunile criminale de sabotare a deciziilor guvernamentale instrumentate
de Opoziţie. La rândul său, Opoziţia reclamă amatorismul guvernanţilor,
manipularea cifrelor date publicităţii în scopul obţinerii unor profituri
politice şi înlesnirii furtului din banul public. La mijloc se află cetăţeanul
înspăimântat, dopat cu mii de ore de pastile televizate destinate inducerii
fricii, dezorientat, minţit din toate părţile şi ameninţat de peste tot. Şi,
adevărat sau numai închipuit, totul este subordonat aceloraşi trei elemente:
incertitudine, frică, lipsa speranţei.
Măsurile
absurde de izolare în masă au dus/duc la scăderea imunităţii populaţiei.
Următorul vârf al epidemiei poate fi mai
Revenirea în forţă a virusului - dacă este
reală -, poate avea şi o altă explicaţie, una ne luată în seamă de niciun
„specialist” român. O cauză previzibilă. Un fenomen ignorat cu bună ştiinţă,
prevăzut încă de la începutul pandemiei de somităţi din lumea medicală. Şi
anume, recrudescenţa bolii ca urmarea firească a măsurilor absurde ale izolării
în masă practicate în perioada de început a epidemiei. Măsuri care, la rândul
lor, au dus la scăderea imunităţii populaţiei. Închiderea în casă, limitarea
contactelor dintre persoane, impunerea purtării permanente a măştii
chirurgicale, folosirea în exces pentru igiena personală a substanţelor
dezinfectante au slăbit serios gradul de imunitate al fiecărui individ. Faptul
că ne-am născut şi am crescut într-un mediu populat cu bacterii şi cu viruşi nu
reprezintă vreo mare descoperire a medicinei moderne. Ştim deja, imunitatea
noastră este condiţionată de existenţa acestor agenţi patogeni care nu întotdeauna
ne sunt inamici. În lipsa lor, devenim vulnerabili.
Chiar dacă
acum, probabil din motive politice, nu vrem să observăm acest aspect, se pare
că exact aşa se şi întâmplă. Ne-am pierdut din imunitate. Numai că, într-un
avânt ilogic, la îndemnul „specialiştilor” săi, guvernul apasă şi mai mult
pedala izolării. Ceea ce amplifică fenomenul şi, ca urmare, am găsit motiv să
ne plângem că „epidemia a scăpat de sub control” Un studiu al Şcolii de Sănătate Publică „T.H.
Chan” din cadrul Universităţii Harvard evidenţiază consecinţele izolării
excesive: „O perioadă de blocaj social şi economic de 20 de săptămâni ar reduce
atât de eficient propagarea virusului încât nu s-ar crea practic nicio
imunizare a populaţiei, iar astfel următorul vârf al epidemiei ar fi mai
accentuat”[4].
Opriți
carantina! Suntem prizonierii unui demers sinucigaş, lipsiţi de speranţa
revenirii la normalitate.
Încă din
luna aprilie, înspăimântată de consecinţele pe care le întrevedea din cauza
izolării forţate a întregii populaţii, prof. dr. Karin Molling, fost director
al Institutului de Virologie Medicală de la Universitatea din Zurich, făcea un
apel disperat la raţiune: „Opriți carantina! Trebuie cumva să ne construim o
imunitate. Cum se poate întâmpla acest lucru dacă nu avem contacte unii cu
alții?” Apelul a rămas fără urmări, iar ceea ce se va întâmpla după pierderea
în mare măsură a imunităţii populaţiei globului nu pare să fi preocupat
vreodată pe cineva. Urmarea? Asistăm cum, fără a fi învăţat ceva în urma
eşecurilor consecutive, politicienii, sfătuiţi de specialiştii politicieni şi
ei, încearcă cu aceeaşi inutilă înverşunare să stăpânească o maladie care s-a
dovedit de nestăpânit. Motiv pentru care, prizonieri ai acestui demers
sinucigaş, lipsiţi până şi de speranţa revenirii la normalitate, avem cu toţii
de suferit[5].
Notă -
Subtitlurile aparţin redacţiei şi au fost extrase din text.
[1] Bogdan Herzog -
https://bogdanherzog.ro/despre-intelesul-ascuns-al-termenului-covid/?fbclid=IwAR3zG12olTWc99SnWYwY71DPqeTFE2hO2gv7Y3blLJsuqPLluNLOU7asc5I
- mai 2020
[2] Ibidem, Op. cit.
[3] Fox News -
https://www.foxnews.com/health/coronavirus-fear-anxiety-contagious-nyc-psychiatrist
- 22 aprilie m2020
[4] Puterea -
https://www.puterea.ro/sanatate/izolarea-excesiva-scade-imunizarea-studiu-harvard-monitorizare-ar-putea-fi-pana-in-2024-193008.html
- 15 aprilie 2020
[5] articol apărut şi în QMagazine -
https://www.qmagazine.ro/adevarata-pandemie-incertitudinea-frica-si-lipsa-sperantei/
- 2 august 2020
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu