POEME DE ZIUA
NAȚIONALA A TUTUROR ROMANILOR
M-am gândit mult, cu adâncă tristețe la ziua naționala
din anul acesta. Ce sărbătorim noi astăzi, dragi români? Sărbătorim 30 de ani
de distrugere a Statului roman autentic, (înlocuit cu un Stat mafiot căruia îi
spunem de drept!) de distrugere a unei Economii care era capabilă să fabrice
absolut tot ce aveam nevoie de la ace la avioane! Sărbătorim
distrugerea învățământului românesc, a culturii naționale, a agriculturii, a
faptului că hoții au jefuit tot ce se putea jefui din această Țară. Sărbătorim
sărăcia și umilința, frustrarea de 30 de ani a acestui neam sinucigaș!
Sărbătorim lipsa de orizont și de viitor a neamului daco-românilor!
Domnilor politicieni, criminală clasă politică, poporul
român te roagă să pleci! Noi, românii adevărați, nu mai vrem să te
subvenționăm, să te legiferăm prin vot. Fie-ți milă de acest neam jefuit și
distrus, călcat în picioare și pleacă! În locul tău, hidoasă clasă politică
știm ce trebuie să punem ca să ne meargă bine în istorie! ȘTEFAN
Dumitrescu
POPORUL ROMÂN
*
Noi vom muri
asasinaţi
Într-un apus
adânc de soare
Pe ţărmurile
unui veac
Gesticulând a
disperare !
1970
---
STĂ PATRIA
*
Stă patria
ca pâine în câmpie
Deasupra ei
se-nalță bolta albastră
Și veșnicia este
veșnicie
Și țara noastră
este tot a noastră
Stă Patria ca
stâlpul pe un deal
Vieții eterne
susținându-i rostu
Că încă mai avem
un ideal
Și neamul nostru
este tot al nostru
Stă patria ca
vulturul pe munte
Ochiu-i
străluce-n lume ca un soare
Mai suntem iată
dacă tot mai suntem
Dacă iubirea
aceea ne mai doare !
Anii 1970
---
POETUL
*
Eram poet si
plângeam
Mergeam pe
străzi frumos luminate
Se mira lumea şi
se-ntreba
Cine e domnul cu
marea în spate !
----
CU DEZNĂDEJDE TE
IUBESC, POPORUL MEU !
*
Cu deznădejde te
iubesc, poporul meu !
Sălbatic,
dureros, nebun, sfâşietor
Mi-e dor de
tine, neamul meu, cumplit mi-e dor,
Te-aş lua în
braţe ca pe Dumnezeu !
Ce se întâmplă
neamul meu cu noi ?
De am ajuns
ruşinea astei lumi ?
Să fim noi
blestemaţi, proscrişi, nebuni ?
Să ne târâm ca
viermii prin noroi !
Poporul meu,
durerea mea adâncă !
Revoltă-te,
ridică-te de la pământ,
Zdrobeşte-ţi
trădătorii, blestemând,
Viermii demult
adânc în noi mănâncă !
Sălbatic,
dureros, scrâşnind, sfâşietor,
Cu deznădejde te
iubesc, poporul meu,
Nu ţi-e ruşine
oare, nu ţi-e greu ?
Să-şi bată joc
de tine toţi cum vor ?
---
CĂCI CE EŞTI
DUMNEATA,
BIETULE NEAM
ROMÂNESC ?
*
Căci ce eşti
dumneata bietule neam românesc
Decât lacrima
căzând a lui Dumnezeu
Care se plânge
pe sine din veşnicie
Lumea
născându-se astfel mereu
---
ŢARĂ MICĂ ŞI
SINUCIGAŞĂ
*
Ţară mică şi
sinucigaşă!
Vai de capul
tău, sărmană ţară,
Toţi te jefuiră
şi scuipară,
Iar la urmă o
făcuşi şi tu!
O istorie
întreagă căutară,
Să te ardă şi să
te sfâşie,
Nici ţărâna să
nu-ţi mai rămâie,
Numai
amintirea-ţi de ocară!
Şi ce n-au putut
să-ţi facă-n veac,
Liftele păgâne
şi străine
O făcuşi tu,
ţara mea, mai bine,
Cu o sete fără
de egal!
Vai de capul
tău, nenorocito!
Din tot ce-am
fost nimic n-o să rămână,
Nici măcar o
mână de ţărână,
Care să spună că
am fost aici!
---
DOAMNE, IISUSE
CRISTOASE, STRIG !
*
Doamne,
Iisuse
Christoase
Turlă de izvoare
Şi chiparoase !
Mi-ai spus că
stai
La uşa mea
Cum tremură pe
zare
O stea
Şi baţi în lemn
Cu mâna Ta de
catifea
Numai să aud eu
Şi să zic,
intră, Doamne !
Vorbeşte cu mine
Ceaţă de miere
Murmur de
izvoare
Intră, Doamne,
Turn de lumine !
Isuse, Iisuse.
Te strig,
Iisuse!
Nu mai pot!
Doar eu stau
De treizeci de
ani
Ca un schilod şi
netot
Şi nu spun
Intră Hristoase,
Ci urlu ca un
nebun,
În gura mare.
Intrăăăăă,
Hristoaseeeeee !
Ca un văzduh, ca
o mare
De mătase
Ca o pădure
Ca un munte de
sare.
Clocotesc
Ca un Ocean în
picioare !
Numai vino o
dată !
Mângâiere dulce
Catifelată.
Miluieşte-Te de
mine,
Blândule Tată,
Turn Împărătesc
Nu mai pot
Hohotesc !
De durere
Se rupe carnea
pe mine
Mă prăbuşesc
De ani de zile
Te chem !
Urlând în gura
mare
Ca un nebun.
Ca o turlă pe
zare
Din toţi
rărunchi
Urlu şi ţip
Ca un Munte
Ca un deşert de
nisip.
Intră Iisuse
Numai intră o
dată,
De-atâta
suferinţă
Nu mai pot.
Sunt ca o baltă.
De mocirlă, de
viermi,
De borhot.
O, Doamne,
Iisuse Christoase,
Deal de petale
Şi de mătase.
Mal înalt de
oase.
Vino, intră
În carnea mea.
Ca licoarea de
stea.
În sufletul meu
Ca puroiul de
zeu.
Ca o mireasmă de
tei.
Nesfârşită şi
alizeu !
Ca-ntr-un lac.
Iisuse
Christoase fie-ţi milă,
Fii bun.
Ajută-mă acum !
Floare albă de
prun !
Aripă pe zare
De fum.
Acum ! Acum !
Am eu nevoie de
ajutor.
De iertarea şi
de
Bunătatea Ta !
Acum ţip eu
Şi urlu
După ea !
Acum când urlu
şi
Când gem.
Când îmi este
sufletul
De iască şi de
lemn.
Doamne Iisuse,
fii bun !
Catapeteasmă şi
azimă
De bunătate.
Iartă-mi Tu
păcatele.
Toate !
Şi salvează-mă
De această suferinţă
cumplită.
De parcă mi-ar
fi inima
Pusă pe plită
Încinsă
Şi de ruşinea
Care mă omoară
Mă chinuie ca
Mălura amară !
Doamne Iisuse
Întinde-mi mâna
Şi salvează-l pe
robul Tău !
Mă târâi pe
pământ.
Aş urla, aş
plânge.
Mi-e rău !
Te mai strig iar
Şi iar
Mireasmă de
cleştar
Clipocit
De mărgăritar.
Urlu către tine.
Iisuse, Iisuse !
Vină
Aşternut de
miere
Crâng de lumină.
Salvează-mă o
dată,
Nu mai pot,
Tatăăăăăăăă!
O rană sunt
Care Te strig,
Te cheamă !
Îţi urlă Numele.
Ţi-L şopteşte,
Ţi-L pipăie cu limba
Împărăteşte !
Ţi-l descântă,
Ca pe peşte!
Ţi-l mângâie
Cu dragoste.
Doamne fereşte !
Iisuse
Christoase, mi-ai promis
Că Tatăl ceresc
este Iubire
Şi bunătate !
Te mai strig
încă o dată.
Şi încă o dată,
În noapte !
Parcă eu aş fi o
jumătate
Şi Tu cealaltă
jumătate.
Din muntele de
petale,
Ameţitoare,
înmiresmate.
Te strig şi iar
te strig,
Vino Hristoase
Mi s-a depus
suferinţa,
Ca rugina pe
oase !
Doamne, ajută-mă.
Nu mă mai lăsa
mult,
Să strig.
Sunt secătuit.
Îmi e urât.
Îmi e frig.
Îmi este ruşine,
Fie-Ţi Iisuse
Milă de mine!
De tot,
Ajută-mă, că nu
mai pot!
---
DOAMNE , CE SE
ÎNTÂMPLĂ CU NOI ? !
*
Doamne, ce e cu
noi, ce se întâmplă cu noi ?
Ce se petrece,
Ţara mea, cu dumneata ?
Istoria a
devenit demult o hazna,
Ne târâm gemând
până la gât în noroi !
Îmi vine să
plâng, să urlu, să blestem,
M-aş sinucide,
îmi este ruşine, vomit,
Politicienii te
cred un popor tâmpit,
Scârbit Dumnezeu
nu ne mai dă nici un semn !
Cum de am ajuns
în halul acesta, neamul meu ?
Nu te doare,
nu-ţi e milă de tine, nu ţi-e ruşine ?
Că ţi-ai pune
ştreangul de gât mai bine,
Nu ţi-e silă de
tine, nu ţi-e frică de Dumnezeu ?
Neamul meu
asasinat, ce ne facem acum ?
Îţi pleacă
oamenii din ţară ca şobolanii,
Îşi freacă
mâinile de bucurie duşmanii,
Doamne, ce frig
e în istorie, ce urât! Şi ce fum !
---
O ŢARA MEA, O
ŢARA MEA INFIRMĂ !
*
O, ţara mea, o,
ţara mea infirmă,
Frumoasă ca un
ţipăt orbitor
Mi-e groază,
ţara mea, în tine şi mi-e dor,
Pe noi doar
deznădejdea ne animă !
O, ţara mea,
jelanie adâncă !
Mai strălucind o
clipă în neant
Răsună vast
tărâmul celălalt,
Viermii în noi
tăcuţi şi grav mănâncă !
Doar hoţii şi
lichelele la noi prosperă
E-o tragedie să
te naşti valoare
Totul în tine,
ţara mea, mă doare,
Mai bine-aş fi
trăit în altă eră !
Mă-nchid în
cochilia mea şi plâng!
Ferice fie hoţii
astei naţii,
Se-ntreacă în
urale şi ovaţii,
Poet nefericit,
popor nătâng !
O, ţara mea, o,
ţara mea infirmă,
Frumoasă ca
un ţipăt orbitor
Mi-e groază,
ţara mea, în tine şi mi-e dor,
Pe noi doar
deznădejdea ne animă !
---
INTELECTUALITATEA
ROMÂNEASCĂ
*
Intelectualitate
de lichele, de criminali,
De parveniţi, de
curve morale,
E-n ţara aceasta
atâta jale,
Că-ţi vine să
urli o mie de ani !
Clasă nenorocită
tu i-ai dat
Pe aceşti
politicieni blestemaţi,
Se cutremură de
silă munţii Carpaţi
Ţara aceasta a
devenit un iad blestemat !
Cum ai putut să
dai asemenea orori,
Asemenea scârbe,
jigodii, hoţi şi borfaşi,
Popor inconştient,
sinucigaş şi laşi,
Să nu urli de
durere, neamul meu, să nu mori ?
Ce Ţară e aceea
ce-şi bate joc de ea,
De oamenii ei
cinstiţi şi de valori ?
Care-şi pupă în
fund jigodiile de mii de ori,
Intelectualitate
asasină, scursori de mucava !
---
GOLUL MI-E TATĂ,
TOTUL MI-E MUMĂ
*
Din ce adâncuri
mă m-am ivit
Curgere-adâncă
mereu postumă
Tată mi-e
muntele şi marea mumă,
Apus pe lume şi
răsărit.
Din ce înalturi
am fost căzut
Izvor e marea ce
se adună,
Tatăl mi-e
neamul şi ţara mumă,
Cerului tată eu
îi sunt fruct.
Cosmos în sine
tot mai căzând
Din vastitatea
ce se însumă,
Golul mi-a
tatăl, totul mi-a mumă,
Din
vecii-vecilor şi rând pe rând.
---
TOŢI ŞI-AU
BÃTUT JOC DE TINE, ŢARA MEA!
*
Toţi şi-au bătut
joc de tine, ţara mea!
Parcă-ai fi fost
o cârpă nu o stea,
Nu e vecin să nu
fi rupt din tine
Câte-o
îmbucătură, când i-a fost lui mai bine,
N-a fost anotimp
să nu te trăsnească
Trădarea şi
iubirea de iască
Nici n-apucaseşi
bine să te fi născut
Şi-i erai
Europei scut,
Iar ea, drept
răsplată şi mulţumire,
Te-a înjunghiat
pe la spate, să-ţi vii în fire,
Şi când îţi era
lumea mai dragă, şi mai bine,
Te-a vândut ca o
curvă, fără ruşine!
Vai de capul tău
a fost din început,
Mai bine nu
te-ai fi născut!
Asia şi-a trimis
scursorile sale
Să se odihnească
în tine, ca-ntr-o vale
Pe de o parte te
lăudau toţi,
Pe de alta, te
jefuiau, ca nişte hoţi,
Trăsni-i-ar
Dumnezeu să-i trăsnească,
Pe limba ta, a
românească,
Şi când le-o fi
lumea mai dragă
Să le dea otravă
şi podagră!
Şi ca şi cum nu
ţi-ar fi fost de-ajuns,
Te-ai răstignit
tu singură, Iisus!
De fiecare dată
când îţi dă Dumnezeu câte-o minte bună,
Ai pizmuit-o,
şi-ai înjunghiat-o pe lună,
Nici un neam nu
şi-a asasinat geniile sale,
Cum ai făcut-o,
neamul meu, Dumitale!
Poate şi de
aceea Domnul te-a blestemat,
Să mergi ca
racul, prin timp, împiedicat!
Toţi şi-au bătut
joc de tine, ţara mea!
Parcă-ai fi fost
o cârpă, nu o stea,
Ci măcar acum,
în ceasul din urmă,
Să nu rămâi de
turmă,
Să te pierzi, să
dispari din Istorie, fără rost,
Ca şi cum n-ai
fi fost!
Fă-ţi din trudă
şi din geniu, căpătâi,
Să ajungi naţia
Dintâi!
Doamne, Tată
Ceresc, Bunule Dumnezeu,
Ai, Doamne,
milă, de neamul meu!
~*~
STEFAN DUMITRESCU
VA MULTUMESC NESPUS IUBITE FRATE BENI PENTRU PUBLICAREA ACESTOR POEME. SA NE RUGAM DOMNULUI SA MEARGA LA INIMILE ROMANILOR SA-I FACA SA-SI RIDICE FRUNTEA DIN PAMANT. DOAMNE AJUTA-NE, DOAMNE, NEAMUL NOSTRA ATAT DE VITREGIT !
RăspundețiȘtergere