Cea mai nemiloasă femeie din lume !
Cititorul
român se va întreba mirat de unde provine acest interes pentru Ana Pauker din
partea unui scriitor american şi, mai ales, publicarea acestei cărţi de către o
editură de prestigiu ca aceea a Universităţii statului California. Răspunsul
este dezarmant de simplu: Ana Pauker a fost prima femeie ministru din istoria
lumii. La decenii distanţă, au apărut pe rând şi alte femei celebre cu rang de
ministru şi chiar de prim-ministru (Indira Gandhi, Golda Meir, HillaryClinton,
Margaret Lady Thatcher).
Autorul
cărţii de faţă, Robert Levy, este doctor în istorie al Universităţii Statului
California – Los Angeles. Iar cele 17 pagini cu bibliografia cărţii denotă un
studiu aprofundat al carierei Anei Pauker. Pentru eventualii cititori sceptici
sau ostili acestui subiect de studiu, este edificator aforismul tipărit de
autor ca motto pe prima pagină a cărţii sale: „În sfârşit, dar nu şi în ultimul
rând, era Ana Pauker... Totdeauna când mă aflam în prezenţa ei, ea era ca un
boa constrictor care tocmai fusese hrănit şi care, de aceea, nu urma să te
mănânce - pentru moment! Grasă şi înceată aşa cum părea, ea avea tot ce este
respingător şi totuşi oribil de fascinant la un şarpe. Mi-am putut uşor
imagina, numai din observarea ei, cum şi-a denunţat ea propriul soţ, care drept
urmare a fost împuşcat; iar întâlnirile mele ulterioare cu ea mi-au arătat
strălucirea rece şi inumană prin care ea a dobândit puternica funcţie pe care
oocupa” (Ileana, Prinţesă a României, Arhiducesă de Austria, în lucrarea I
live,again).
Editura americană
a acestei biografii a Anei Pauker subliniază că faptul cel mai uluitor al
carierei sale este acela că a progresat într-o ţară care dispreţuia profund
femeile şi evreii. Ea apare în această carte ca o femeie de o remarcabilă
putere, dominată de conflict şi contradicţii mai mult decât de dogmatism.
Prestigioasa revistă americană „Time” a pus fotografia Anei Pauker pe întreaga
copertă a numărului din septembrie 1948 sub titlul „Cea mai puternică femeie în
viaţă”. Cartea enumeră cu exemple cum a sfidat în mod repetat Ana Pauker
directivele liniei staliniste privind colectivizarea agriculturii în România,
spre disperarea consilierilor sovietici trimişi de Stalin la Bucureşti. Ca
prima femeie ministru din toate timpurile (1947-1952) şi de oriunde pe glob, ea
a permis emigrarea nelimitată a evreilor din România spre Israel, dar a făcut
asta rămânând angajată ferm în mişcarea
comunistă internaţională.
De la Hannah Rabinsohn la Ana Pauker
Autorul
prezintă cariera ei, metodic şi fără menajamente. Ana Pauker, la naştere Hannah
Rabinsohn, s-a născut la 13 februarie 1893 în comuna Codăeşti, judeţul Vaslui,
într-o familie de evrei sărmani, în care nu se vorbea româneşte, ci idiş. Tatăl
ei, Hersh Kaufman Rabinsohn, era shohet, adică măcelar în practica rituală kosher
şi mic funcţionar la sinagogă. Mama sa era vânzătoare de alimente. În anul
1911, Hannah Rabinsohn primeşte prima ei angajare ca învăţătoare la clasa I a
şcolii primare evreieşti. În anul 1915, ea se înscrie în Partidul Social
Democrat al Muncitorilor din România, iar în 1917, aderă la aripa pro-bolşevică
a aceluiaşi partid. Din 1921, Hannah Rabinsohn devine AnaPauker prin căsătoria
ei cu inginerul Marcel Pauker, un socialist evreu de elită, cu studii
universitare absolvite în Elveţia. A nu se confunda cu Karl Pauker, bărbier din
Budapesta, căzut prizonier la ruşi în Primul Război Mondial şi devenit, din
1924, unul dintre bodyguarzii lui Stalin. Karl va fi promovat de Stalin şef al
Gărzii Kremlinului, funcţie pe care o ocupă până în anul 1937, când va fi
arestat şi împuşcat fără judecată, fără a fi reabilitat postum.
În realitate, nu şi-a denunţat soţul,
pe Marcel
În anul
1921, soţii Pauker aderă la Partidul Comunist din România. Primul lor copil, o
fetiţă, Tania, moare de dizenterie la 7 luni de la naştere. În anul 1926, la
Viena, se naşte fiul lor Vlad, iar în 1928, la Moscova, se naşte fiica lor
Tatiana. În anul 1932, Ana a mai făcut la Moscova o fetiţă, Maria, cu Eugen
Fried (1900-1943), un evreu din Cehoslovacia, care era instructor al
Cominternului. La ordinul liderilor sovietici, primii doi copii, Vlad şi
Tatiana, sunt plasaţi în case de copii din URSS, iar Maria va fi crescută în
Franţa de familia şefului Partidului Comunist Francez, Maurice Thorez. Ana
Pauker a lucrat ani de zile la Paris împreună cu Eugen Fried ca instructori
bolşevici pe lângă conducătorii comuniştilor francezi.
Arestată şi
brutal maltratată de mai multe ori, Ana şi Marcel Pauker au trăit un număr de
ani în exil la Praga, Berlin şi Paris. În anul 1928, Ana este admisă la Şcoala de
Partid „Lenin” din Moscova, care pregătea pe viitorii conducători ai
Internaţionalei Comuniste (Comintern). Este promovată rapid în conducerea
acestuia, unde ajunge mâna dreaptă a lui Dmitri Manuilsky - adevăratul şef al
Cominternului. În anul 1934, Ana se
reîntoarce în România, unde, un an mai târziu, este arestată, judecată public
şi condamnată la 10 ani de închisoare. Pe când era închisă la Doftana, Ana află
despre arestarea în URSS a soţului ei Marcel de către NKVD, dar abia în anul
1959 va afla că Marcel a fost împuşcat
încă din 1936.
Temuta „Tovarăşă Ana”
Autorul
demontează cu detalii concrete legenda falsă potrivit căreia Ana l-ar fi
denunţat bolşevicilor pe soţul ei ca fiind troţkist. În luna mai a anului1941,
aceasta este eliberată din închisoare şi predată catre sovietici, în schimbul
parlamentarului Ion Codreanu, aflat în închisoare în URSS.
După invazia
URSS de către nazişti, Ana Pauker lucrează la postul de radio moscovit România
Liberă şi organizează primele divizii ale Armatei Roşii formate din voluntari
români căzuţi prizonieri în URSS. Interesant de menţionat că printre
iscăliturile liderilor bolşevici care au decis dizolvarea în 1943 a
Cominternului se poate vedea şi semnătura Anei Pauker. De fapt, şi în memoriile
lui Gheorghi Dimitrov, recent publicate în SUA, se confirmă că Ana Pauker era
în fruntea grupului de comunişti români aflaţi la conducerea Cominternului dela
Moscova.
În
septembrie 1944, Ana Pauker revine în România cu grad de general în
cadrele active ale Armatei Roşii şi cu mandatul de preluare a conducerii Partidului Comunist
Român. Aici, Ana va activa ca lider
neoficial al CC al PCR până în octombrie 1945, când este ales secretar general
Gh. Gheorghiu-Dej. În realitate, Ana Pauker va rămâne pentru anii următori
liderul de facto al României, cu funcţii în secretariatul CC al PCR şi membră a
Biroului Politic. Martori oculari au consemnat în amintirile lor că Ana Pauker
impunea celor din jurul ei, cu prezenţa sa energică, hotărâtă şi curajoasă la
dezbateric omplicate pe care alţii le tratau cu prudenţă. Bună oratoare, Anei
Pauker îi plăcea să-şi înceapă cuvântările din România cu declaraţia tăioasă:
„Stalin mi-a spus următoarele:...”.
Şi se făcea
linişte în sală pentru că se ştia că ea nu exagera deloc. Rămân nedesluşite
metodele prin care Ana Pauker şi-a câştigat accesul la Kremlin, unde era
cunoscută şi temută de toţi ca Tovarăşa Ana”. Acest lucru îl spune şi Gh.
Dimitrov, care era şeful ei la Moscova. Se cunoaşte acum din stenogramele
şedinţelor Biroului Politic sovietic că Molotov insista ca Ana Pauker să fie
secretarul general al PCR şi nu Gheorghiu-Dej, dar s-a opus Stalin. Acesta este
înregistrat spunând că „Gheorghiu-Dej este muncitor de profesie, pe când
tovarăşa Ana nu este nici măcar de etnie română”. Tot Molotov este cel care a
intervenit personal la Bucureşti pentru eliberarea din închisoare a Anei Pauker
imediat după decesul subit al lui Stalin de la 5 martie 1953. Practic, Molotov
i-a salvat viaţa pentru că Gheorghiu-Dej pregătise suprimarea Anei Pauker odată
cu cea a lui Lucreţiu Pătrăşcanu, rămas celebru în epocă pentru fraza lui
dispreţuitor de hilară: „...construirea socialismului în România poate să mai
aştepte până îşi dă Ghiţă (Dej) bacalaureatul” (pag.151).
Autorul
acestei biografii aduce detalii inedite despre unele aspecte ale activităţii
Anei Pauker ca ministru de Externe, detalii care au fost ascunse publicului
până acum. Sunt oferite exemple edificatoare în acest sens din masivul dosar de
documente ale Anei Pauker de la Cancelaria CC al PMR, devenite accesibile
istoricilor români şi străini. Robert Levy a avut acces la aceste documente şi
le menţionează în cele 17 pagini ale bibliografiei, aflate la sfârşitul cărţii.
Ana Pauker, oponent al colectivizării
Ana Pauker a
avut curajul să se opună colectivizării forţate a agriculturii României. În
anul 1950, ea s-a internat într-un spital din Moscova pentru tratament contra
unui cancer depistat la sân. În absenţa ei din ţară, comuniştii de la Bucureşti
au declanşat o campanie accelerată de colectivizare forţată a agriculturii
româneşti. După întoarcerea de la Moscova a Anei Pauker, nu s-a mai putut
constitui, din cauza opoziţiei ei, nicio gospodărie agricolă colectivă în tot
cursul anului următor. Ea începuse să fie văzută drept o apărătoare a micii
gospodării ţărăneşti, spre furia consilierilor sovietici aflaţi pe atunci în
România.
Lista
acestor acte temerare este lungă şi merită menţionate câteva dintre ele.
Astfel, ca ministru, Ana Pauker:
1. a blocat
campania de exterminare a„chiaburilor”;
2. a oprit
procesele anti-Tito iniţiate de sovietici şi sateliţii lor din Ungaria,
Bulgaria, Cehoslovacia şi Albania;
3. s-a opus
începerii procesului contra lui Lucreţiu Pătrăşcanu;
4. a oprit
reprimarea veteranilor români din războiul civil din Spania;
5. a stopat
urmărirea judiciară a sioniştilor din România care începuseră din 1950 să fie
persecutaţi la instigarea Moscovei. Niciun sionist n-a putut fi adus în faţa
justiţiei până la căderea de la putere a Anei Pauker.
Cartea se
citeşte uşor şi cu mare interes pentru că autorul abordează cu egală detaşare
toate identităţile Anei Pauker, adică cea de stalinistă, de cetăţeană a
României, de evreică şi de femeie-mamă. La acest ultim capitol de femeie şi
mamă, aflăm faptul că, în anul 1945, Ana Pauker a luat-o de la Paris cu forţa
pe fiica ei cea mai mică, Marie, de la Aurore Thorez, singura mamă pe care
copila o cunoscuse până atunci. După ce a asigurat-o pe Marie că va putea
reveni la Paris s-o revadă pe Aurore în fiecare vară, Ana Pauker îşi va călca
promisiunea chiar din anul următor. Fata Anei Pauker a povestit autorului
cărţii că mama ei naturală a rupt toate legăturile cu familia ei din Franţa sub
pretextul dubios că, refuzând să-i dea lui Maurice Thorez divorţul cerut de
acesta, Aurore ar fi vătămat politic Partidul Comunist Francez, sau alt
pretext, că Aurore devenise „prea burgheză”, prin faptul că era proprietara
unui hotel.
Ana Pauker a fost arestată la
domiciliu până la moarte, în 1960
Tot Marie
spune că atunci când Aurore se pregătea să vină ea însăşi în România să-şi vadă
fata pe care o crescuse în Franţa, Ana Pauker a rupt orice comunicare şi
legături cu Aurore. Ana Pauker s-a purtat la fel cu fratele ei, Zalman
Rabinsohn, pe care, după ce l-a convins să vină în România, nu l-a mai lăsat să
se întoarcă în Israel nici chiar atunci când bătrânul lor tată, Hersh Kaufman
Rabinsohn, se stingea din viaţă acolo, în Israel. Aşa se face că, la 18
februarie 1953, când Ana Pauker este arestată, o dată cu ea este închis şi
fratele ei, Zalman Rabinsohn, aflat în România.
Urmează zile
grele în viaţa lor, ca urmare a interogatoriilor neîntrerupte. În cea mai
fidelă tradiţie sovietică, specifică acelor vremuri întunecate, se urmărea
smulgerea de la Ana Pauker, prin orice mijloace, a unor depoziţii
incriminatorii contra altor demnitari ai regimului, a căror înlăturare din
guvern era dorită de Gheorghiu-Dej (Teohari Georgescu, Vasile Luca etc.). Din
vara anului 1952 începuse aplicarea torturii la anchetarea membrilor de partid,
fapt care l-a determinat pe autorul cărţii să se îndoiască de veridicitatea
informaţiilor obţinute la interogatoriile organizate după iulie 1952. La două
săptămâni de la arestarea Anei Pauker, moare subit Stalin, fapt care o salvează
în multe privinţe pe Ana Pauker din ghearele lui Gheorghiu-Dej care-i dorea
moartea, aşa cum reuşise să facă anterior cu Ştefan Foriş şi, ulterior, cu
Lucreţiu Pătrăşcanu.
La
intervenţia lui Molotov, Ana Pauker este scoasă din închisoare şi va rămâne cu
arest la domiciliu până la decesul ei din 3 iunie 1960. Urna cu cenuşa ei va fi
depusă la Mausoleul din Parcul Carol, iar după dezafectarea acestuia, urna va
fi luată de familie şi dusă în Israel. În încheiere, autorul cărţii
concluzionează lapidar că Ana Pauker poartă răspunderea pentru condamnarea
concetăţenilor și pentru duplicitate în forţarea comunismului asupra
societăţii.
Cea mai nemiloasă femeie din
lume". Ana Pauker - Stalin cu fustă
În România
anilor 50 i se spunea ,„Stalin cu fustă”, dar notorietatea internațională și-a
câștigat-o când a apărut pe coperta revistei „Time", în septembrie 1948,
cu titlul „cea mai nemiloasă femeie din lume”. A fost prima femeie ministru de
externe din istoria lumii. Temuta tovarășă Ana Pauker, născută Hanna Rabinsohn,
nepoata rabinului din Codăești, județul Vaslui, a intrat în Partidul Comunist
încă de la înființarea lui, în 1921, și a fost racolată de Moscova ca agent
sovietic.
După un
trecut ilegalist plin de adrenalină, după câteva arestări, este eliberată de
sovietici, în 1940, în schimbul unui patriot român, arestat de ruşi după
ocuparea Basarabiei. La Moscova a fost consiliera lui Stalin pe„probleme
românești", a fost numită în conducerea Cominternului, iar în iunie1943
devine președinta Comitetulul Național Român de la Moscova, cu grad de colonel.
Din
acest moment, în PCR se formează două
facțiuni, pe de-o parte comuniștii aflați în închisorile din România, în frunte
cu Gheorghiu Dej, iar pe de altă parte comisarii de la Moscova, Ana Pauker, Vasile Luca și Teohari Georgescu.
După 23 august 1944 se întoarce în România cu mandatul de a prelua conducerea
PCR, participă din plin la sovietizarea țării și devine numărul 1 în nomenklatură
până în octombrie 1945, când a fost ales Gheorghiu Dej.
Deși îi
plăcea să înceapă cuvântările cu declarația tăioasă „Stalin mi-a spus
următoarele...” în 1953, cu voie de la Moscova, stalinista Ana Pauker a fost
epurată în mod stalinist și acuzată de „cosmopolitism". Arestată la
domiciliu, în locuința ei din Cotroceni, a trăit din traduceri pentru Editura
Politică și a murit în 1960 de cancer la sân. „Tovarășa de fier”, temuta
tovarășă Ana, care poartă răspunderea stalinizării României, a fost reabilitată
discret de regimul Ceaușescu.
Sursa:
IT&IL
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu