joi, 4 martie 2021

Magda Ianoş - Dumnezeu

 



Dumnezeu

 

 

~*~

 

Oamenii bogaţi au făcut icoane,

catapitezme-aurite şi strane,

însa Dumnezeu n-a venit

în locul astfel îngrădit.

 

Bogaţii stateau groşi, împovaraţi

şi se uitau la sfinţii frumos îmbracati.

 

În vremea asta, Dumnezeu zbura-n copaci,

făcându-i să-nflorească. Fugea la săraci,

cerându-le mămăliga şi ceapa.

Era când câmpie verde, când apa.

Alteori se făcea mic

şi s-ascundea în floarea de finic,

ori s-apuca sa crească-n păpuşoaie,

s-ajute furnicile la muşuroaie,

sa dea pământului mană şi ploaie.

 

Avea atâtea de făcut Dumnezeu,

şi oamenii îl plictiseau mereu,

cerând unul pentru altul rău.

Îi auzea strigând: „Pământul meu…”

Îi vedea punând semn de hotar,

ciopârţind, împărţind minunatul dar.

 

Atunci se supăra. Pornea furtuna.

Cu secetă şi ploaie-ngheţată lovind într-una,

se făcea mare şi-nfricosat,

ca muntele cu păduri îmbrăcat.

Pâna venea o pasare la el.

Codobatură sau un porumbel,

şi spunea: „Doamne, mi-a căzut puiul jos.

Zi să se facă iară frumos,

să răsară soarele şi să-l găsesc…”

 

„Facă-se voia ta, sol păsăresc…”

Şi Dumnezeu punea fulgeru-n teacă

şi s-apuca alte lucruri să facă.

 

 

 

Doamne, n-am isprãvit!

 

Doamne, n-am isprãvit

cântecul pe care mi l-ai şoptit.

Nu-mi trimite îngeri de gheatã şi parã

în orice sarã.

 

Nu pot pleca. Arborii îmi soptesc;

florile calea-mi aţin si mã opresc.

Despre toate-am început o cântare

de laudã şi naivã mirare.

 

Oamenilor voiam sã le las

sufletul meu, drept pâine la popas,

drept pãşune, livadã şi cer.

Tuturor acelora care nu mã cer

şi nu mã cunosc, am vrut sã le fiu

o candelã pentru mai târziu.

 

Cãutam în iarbã şi-n mohor

tainele ascunse tuturor.

Mã uitam în fântânã şi-n iaz,

şi-ascultam - îndelung - sub brazi...

 

Atunci au venit îngerii şi m-au chemat.

Doamne, nu pot pleca, n-am terminat!

Deschide colivia, fã sã zboare

cântecele mele nerãbdãtoare.

 

~*~

Magda Ianoş

 

Din volumul postum, "Ţara luminii", 1946

http://www.romanianvoice.com/poezii/poeti/isanos.php







Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu