Ioan Miclău-Gepianu: ION SIMIONESCU (1873-1944/45)

 

RESTITUIRI:

 

Ioan Miclău-Gepianu: ION SIMIONESCU  (1873-1944/45)

 

 

”...Savantul Ion Siminonescu, s-a născut la 1873, în satul Fântânele, din județul Bacău, și s-a stins din viață la 1944/45.

    Dialectul lui Simionescu este pur moldovenesc, dar fiind savantul de o formație științifică și culturală atât de unitară pe plan național, pare a fi copilărit și crescut de-a dreptul în toate ținuturile României.

Explicația stă în neobositele sale călătorii, de tânăr naturalist, dornic a descoperi frumusețile patriei, fapt ce i-a dat posibilitatea să observe și să rețină noianul de datini și obiceiuri la români.

    Fiind un bun observator al Naturii, el mai fu înzestrat de Dumnezeu și cu o remarcabilă calitate scriitoricească de tip sadovenian, venind, desigur, de la aceleași izvoare culturale ale vetrei. Astfel naturalistul, geologul, paleontologul, profesor universitar la Iași și București, apoi academician, fost și director al Academiei Române, Ion Simionescu ne va lăsa minunate scrieri și studii științifice din vaste domenii de cunoaștere. Scrierile sale sunt existente în nenumărate publicații, broșuri, gazete, constituind o monumentală operă.

      Răspândirea științei în rândurile mulțimii românești era dorința sa, îmbogățirea minții acesteea era strădania sa. El a intuit și observat declinul nesăbuit ce se abate asupra patrimoniului natural al țării, din cauza negiijenței de organizare a exploatărilor forestiere, dar după moartea savantului apologeții comunismului înștiințară că lucrurile au fost ordonate prin ”hotărârile organelor superioare”, așa că Ion Siminonescu, poate dormi liniștit în glie, căci pădurile sunt salvate, apele limpezite, dealurile erodate dispărute prin împăduriri, tunse și frezate, așa cum n-au mai fost niciodată.

     Ca atare, nu s-a mai străduit nimeni nici să adune opera savantului într-o lucrare unică, ci mai degrabă au folosit tone de hârtii și cerneală să-l imortalizeze pe Karl Marx și alte multe lumini obscure, în litere aurite.

     Savantul Ion Simionescu ne-a lăsat studii paleontologice despre trecutul  nostru, studii de stratigrafie a diferitelor regiuni ale României, care sunt extrem de necesare în studiile geologice și în planificarea corectă a extracțiilor din bogățiile subsolului. Are lucrări de popularizarea științelor naturii, din Flora și Fauna României. A fost extrem de atras, aproape magnetizat, de zona Dobrogei, știind că un miracol geologic vremea a acoperit acolo, un miracol geologic de pe vremea când Dobrogea era încă o junglă tropicală, unde leii și cerbii, lupii și păsările se simțeau în împărăția lor.

   Și iată că numai după 42 de ani de la moartea lui Simionescu, la peștera dobrogeană  numită ”La Movile”, adică în 1986, speologul român Vasile Dencu, descoperă mai multe biocenoze fosile, complet izolate de atmosferă, căptușite și izolate ermetic de exterior de câteva milioane de ani. Acolo era viață fără oxigen. Oamenii de știință francezi și americani au venit ca năuciți de o asemenea veste. Peștii, viermii inelari, vegetația găsită în aceste biocenoze duceau o viață simbiotică și respirau sulf, nu oxigen. Astfel, momentan, știința își revede unele certitudini anterioare, pregătind secolului XXI o fază nouă în fundamentarea unor legi naturale. Iată că viața e posibilă și fără oxigen și fără atmosferă, referindu-se la planetele galaxiilor cosmice,  care, dacă sunt de ordinul zecilor de milioane, ar fi o copilărie să credem că numai Pământul poartă viață. Și, eventual fiecare în biocenezele sale stelare.

     Fiecare secol își are contribuția sa la acumularea cunoașterii, adică, omenirea înaintând în viitorul ei, să-și confirme sau infirme din noianul ideologiilor și cercetărilor cu care se confruntă.

     Despre Charles Darvin, Ion Simionescu spunea: ”Darvin n-a fost o inteligență sclipitoare, dintr-aceea care să scânteeze prin istețimea vorbelor, cum ne place nouă și cum socotim, greșit, pe omul superior. El a fost un muncitor neobosit, un scormonitor de fapte migăloase, din observarea cărora, și mai ales dintr-o înceată, dar granitică judecată, a dedus legi care și-au găsit aplicare universală. E tocmai contrastul tipului de om de seamă, de cum suntem deprinși noi să-l prețuim. Inteligența cât de fulgerătoare, dă idei fără urmări, dacă nu este sprijinită, întărită și documentată de observare, de muncă neogoită, prin care se capătă trăinicia judecății”.

(I.Simionescu. Din Fauna și Flora României, 1981 – Ediție îngrijită de Sergiu Ballif – Ed. ”Ion Creangă”, București.)

 -c- Ioan Miclău-Gepianu