Demnitatea
valorează mai mult decât toată prosperitatea și pacea din lume
Anca
Radu, Jurnalistă
09
Martie 2022
Civilizația
și nevoia de neutralitate a României
Neutralitatea României în ecuația
războiului pornit este importantă în primul rând din motive de morală, nu din
motive de politică externă - orice poziționare polarizată echivalează cu
validarea morților și daunelor produse de partea favorizată. Nu mă interesează
poziția niciuneia dintre părțile implicate, pentru că între acuzațiile
reciproce sunt și bucăți de adevăr, și nici 0.1% dintre acțiunile/intențiile
acuzate nu sunt din registrul pozitiv, ca atare, vinovăție există de ambele
părți. Morții nu se produc singuri, este singura certitudine din toată afacerea
războiului.
Nu pot accepta nici măcar morții aflați în
serviciul militar - a purta uniformă nu te transformă în carne de tun lipsită
de valoare la nivel uman. Așadar, „Am tras doar asupra bazelor militare” pe
mine nu mă încălzește cu nimic. Din partea cealaltă, mizeria este până în
tavan, în spate fiind o mașinărie globalistă infernală, care, da, se ocupă de
multă vreme, pe foarte mulți bani, cu producția de arme biologice și cu
genocidul (am văzut ce le poate mintea și ce le permite inima în ultimii doi
ani) - că peste toate acestea se mai suprapune și o politică a N.A.T.O. complet
dezaxată și provocatoare, cu atât mai rău.
Nu se pot regla problemele de politică
externă decât prin războaie (orice formă ar lua ele)? Atunci despre ce evoluție
a civilizației vorbim? Altfel, suntem tot o digitalizare și o biotehnologie și
un 5G, unde este corespondentul moral al performanțelor ăstora, dacă
echilibrele largi se manipulează tot prin genocid? Am mai explicat, s-ar prea
putea ca mintea mea să fie nepotrivită pentru lumea asta, de fapt sunt aproape
convinsă că așa este, dar altă perspectivă asupra lucrurilor nu sunt în stare
să produc, e limita mea asumată.
Nu înțeleg de ce întreaga populație a
globului trebuie antrenată fie în mașinăria morții, fie în cea a sancțiunilor
cu efecte crunte. Un copil născut în Rusia, spre exemplu, cu ce este mai
vinovat decât unul născut în Ucraina? Dacă aveți o cuantificare a inegalității,
vă rog din suflet să mă ocoliți, pentru că eu nu văd decât doi copii la fel de
inocenți în exemplul acesta, și merge la fel și în cazul adulților.
Putem discuta perspective geopolitice pe
măsură ce ne lămurim despre ce este vorba, putem discuta, și trebuie să
discutăm, despre grade de vinovăție, dar asta nu schimbă nevoia de neutralitate
a României în afacerea războiului.
Nu
suterm însărcinați, dar naștem prematur!
După ce Vasile Dîncu a declarat că
oribilitatea aceea sinistră de proiect de lege vizând „starea de criză” „nu
este de actualitate”, Cîțu vine astăzi și ne spune că se fac praf să adopte
săptămâna următoare în regim de urgență proiectul de securitate națională,
dându-ne alt rând de asigurări, cum că proiectul „nu modifică Constituția”. Așa
este, nu o modifică - Doamne, ce
exprimare „potrivită”! -, doar o încalcă grav. Este vina noastră pentru tot ce
permitem să ni se întâmple, deci avem obligația să le provocăm un avort
spontan! (pentru a se alege praful de proiectul lor - s.r.).
Scoateți
în evidență urâțenia și prostia
Starea de dictatură, rebotezată „stare de
alertă”, va înceta. Din prima secundă, faceți absolut tot ce vă stă în putință
să vă bucurați de libertate în cel mai ostentativ mod, accentuând contrastul cu
paranoicii scăpați pe ei de spaima Covizilor, care vor rămâne cu cârpa pe mutră
și cu privirea aceea paralizată de groază încă o bună bucată de vreme (ideal,
pentru totdeauna, dacă mă întrebați pe mine).
Lăsați-i să se vadă izolați în propria
prostie, în propria urâțenie interioară, care vrând-nevrând dau și pe-afară! Lăsați-i
să simtă acut diferența dintre noi, după ce au crezut timp de doi ani că și-au
văzut visul cu ochii și că ne vor face să fim ca ei, egalii lor în mizerie
morală și în neputința de a ne bucura de viață! Lăsați-i să se urască încercând
să ne urască pe noi! Dați-le voie să-și îndure propria condiție, pentru că
merită din plin!
Doi ani cât două secole de înapoiere,
culturală și mentală - asta nu se poate ierta, mai ales că tot așa o vor ține
și în episoadele următoare, halucinând la comandă despre „salvarea planetei” și
despre războaiele pe care le confundă cu statul pe canapea și cu ramele de
profil de pe rețelele de „socializare”. Dați-le voie să fie ceea ce sunt, cu
mirosul specific, să-și trăiască viața de mizerie pe care și-au construit-o
după chipul și asemănarea lor!
Nu ca o formă de răzbunare din partea
noastră merită să simtă dureros lucrurile acestea, ci ca o privire în oglindă,
ca o confruntare directă cu adevărul pe care au crezut că îl pot anihila prin
lozinci stridente și cenzură brutală, prin turnătorie și agresivitate, în
numele „postadevărului”, o inepție pe măsura prostiei lor, inventată de niște
scelerați scăpați la întrerupătoare.
Nimic nu e prea mult, pentru că nici pe
noi nu ne-au ascultat timp de doi ani, când la fiecare pas cu care ne adânceam
în dictatură le spuneam cu disperare „E prea mult!”. A fost prea mult, de la
primul pas a fost prea mult și de aceea orice ar îndura acum e prea puțin.
Doi
ani cât două secole de înapoiere culturală și mentală
Evoluția de la turbarea certificatelor
naziste la abandonul total al hârtiei (și a aplicației pe telefon) cu pricina
v-a arătat tuturor celor care v-ați comportat ca niște oi că nimic absurd nu
„trebuie” respectat. Veți învăța ceva din asta? Niciodată. Libertatea e precum
culoarea ochilor, vine din naștere, nu se studiază la cursul on-line.
Credeți ce doriți, dar nici războiul nu mă
îngrozește mai mult decât au făcut-o ultimii doi ani, cât a funcționat
obligativitatea chilotului adaptat pentru față - accept mult mai ușor violența,
chiar cu perspectiva sfârșitului, decât umilința, cu atât mai mult cu cât nu e
doar la nivel de percepție, ci e livrată sub formă de bătaie de joc asumată la
vedere. Demnitatea valorează mai mult decât toată prosperitatea și pacea din
lume, cel puțin așa a fost mereu în familia noastră.
„Totuși,
de câte ori?”
O lume întreagă a fost făcută praf pentru
că suficient de mulți dintre voi ați crezut în versul că virusul trebuie oprit
cu orice preț, iar prețul a fost înfiorător, și mai este mult până la bilanțul
final. Se caută masa critică de cretini care să întrețină ideea că Putin
trebuie oprit cu orice preț, chiar și cu prețul unui nou război mondial. Oare
cei cu astfel de apucături n-ați putea să vă abțineți măcar de data aceasta
înainte de a fi părtași la declanșarea unui dezastru pe care mintea voastră
înrămată tematic în poza de Feisbuc nu îl poate cuprinde?
Nu îmi fac mari speranțe, m-am cam lămurit
cât îi duce mintea pe unii, dar măcar să marcăm originea și sensul de
înaintare, poate copiii voștri vor vrea să vă pună niște întrebări dacă veți
supraviețui și dacă vor supraviețui, cum ar fi : „Totuși, de câte ori?”.
Nu
am glumit. Nu glumesc nici acum
Profitând de această pauză de publicitate
interbelică, dintre războiul Covid și războiul pentru o dictatură (i)luminată
(până ajunge și la noi), simt nevoia să revin puțin la filmulețele acelea din
2020, cu chinezi căzând lați pe străzi - le-am mai pomenit pe parcursul acestor
doi ani, poate a părut că glumesc atunci când spuneam „Ne vrem filmulețele
înapoi!”, referindu-mă la dispariția lor misterioasă de pe internet, dar nu e
nimic de râs, amintiți-vă că decretarea „stării de urgență” rând pe rând în
toate țările a pornit de la isteria justificată doar de acele făcături și de
imaginile scoase de prin arhive cu „spitalele din Italia”, alături de secvențe
de film cu sicrie.
Nimeni nu a declarat chinezăriile acelea
cinematografice ca fiind dezinformări, totuși, ele au dispărut de pe internet -
la doi ani distanță de la folosirea lor pentru confiscarea drepturilor și
libertăților noastre, cu afundarea în cea mai mizerabilă dictatură văzută
vreodată, avem dreptul să știm care este sursa acelor imagini și de ce au fost
retrase din circulație. Cu atât mai mult cu cât acum, în etapa a doua a
impunerii dictaturii globaliste, se întâmplă fenomene similare, cu imagini
utilizate pentru a prezenta situația din Ucraina, mergând până la analiza pe
secvențe din jocuri video în cele mai performante dintre cuiburile de prostie
propagandistică.
Așadar, poporul chinez este rugat să redea
omenirii acele frumoase „capodopere cinematografice”, care, dacă mă întrebați
pe mine, sunt chiar mai utile decât investigațiile din laboratoarele care se
bănuiește că au asamblat entitatea virală spinoasă.
Tot
nu v-ați lecuit de „Nu se poate!”?
În martie 2020 prieteni dintre cei mai
citiți și mai bine echipați natural îmi dădeau garanții că „nu se poate” ca
aproape toți medicii din lumea asta să tacă în fața unei făcături, aproape
sugerând că am luat-o eu prin mărăcini - iată că s-a putut. Acum noul „nu se
poate”, venind, culmea, cam de la aceiași oameni, se referă la o eventuală
înțelegere între Putin și Occident, deși toate lucrurile indică exact această
variantă. Trebuie să nu ai nici cea mai vagă percepție a Rusiei ca să afirmi că
Putin ar fi într-o armonie a obiectivelor cu arhitecții „Marii Resetări”, este
ușor de intuit că Rusia are o agendă proprie, dar asta nu exclude în absolut
niciun fel existența unei convergențe prestabilite între acțiunile celor două
părți, ca urmare a unor negocieri și nu ca aliniere voluntară și dezinteresată
a Rusiei la psihiatria globalistă. Firește că nici despre această convergență
nu putem vorbi în termeni de certitudine, dar când toate semnele conduc în
această direcție, a unui război dorit de toată lumea și aranjat cu participarea
tuturor, nu e în regulă să excludem această variantă, ba chiar e un semn de
prostie cultă.
Dacă oamenii cei mai citiți și mai bine
echipați natural nu au învățat lecția încă fierbinte a piesei de teatru ieftin
„Războiul Covid”, atunci ce așteptări să avem de la masele ușor de încolonat în
mod tradițional? Oare ce ar trebui să ni se mai întâmple ca să scăpăm definitiv
de acest păgubos „Nu se poate!”, alăturat în mod inexplicabil realității
verificate că peste tot în lume avem lideri cu evidente probleme la mecanismele
fine? Vă recomand să vizitați o secție specializată pe astfel de salturi în
abstract și să purtați pe-acolo niște conversații despre ce se poate și ce nu
se poate. Surpriza nu va fi concluzia că orice se poate atunci când
diagnosticul creează decorul adecvat, ci similitudinea dintre „argumentația”
pacienților și ceea ce vedem chiar pus în practică de la nivel de administrații
centrale peste tot în lume, nu doar la nivel de discurs, și asta nu doar de doi
ani încoace.
Se poate, dragii mei, dar citiți prea mult
și citiți ce nu trebuie - lăsați tratatele de istorie și apucați-vă de cele de
psihiatrie, și veți vedea cum toată geopolitica devine „Dumbrava minunată” de
la primele paragrafe.
I-a
uitat Dumnezeu cu vuvuzela-n gură
Sârguința prietenilor noștri covizi de a
umple internetul cu măreția Ucrainei „aproape învingătoare” este din aceeași
culegere de exerciții pentru vopsirea realității ca și în cazul prezentării
unei viroze cu mortalitate de 0.013% drept apocalipsa secrețiilor nazale.
Prietenii noștri nu se întreabă nici de data aceasta la ce le folosește, așa
i-a găsit istoria, rămași în aceleași tribune în care i-a uitat Dumnezeu cu
vuvuzela-n gură de la meciul contra libertății și normalității - acum, că
libertatea și normalitatea au ieșit de pe teren, a rămas doar susținerea
necondiționată acordată prostiei și inconștienței, chiar dacă asistă la un meci
în care ambele părți joacă neregulamentar, înlocuind mingea cu bolovanii.
Important e să câștige „ai noștri” - Doamne ferește să afle vreodată din
experiența directă pe cine au susținut!
P.S. - Pentru cei care au înțeles din cele
scrise că „îl susțin pe Putin”: vreți, ve rog, să trageți ușa după voi la
plecare? E chinuitor să rămâneți prin bătătură.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu