LA MULȚI ANI FRUMOȘI, PLINI DE SĂNĂTATE, DE
PROIECTE ȘI DE VISE FRUMOASE, DE DRAGOSTE, IUBITE DOMNULE BENI!
Și pentru că sunteți mai mic decât mine cu doi
ani vă iau în brațe , vă sărut, vă ridic în sus, și vă mai urez încă o dată LA
MULȚI ANI FERICIȚI ÎMPREUNĂ CU CEI DRAGI.
Și pentru că vă iubesc vin și cu un dar, cu un
braț de poezii. Vi le dăruiesc cu dragoste.
Al dumneavoastră cu prietenie frățească,
Ștefan Dumitrescu
ANTOLOGIA DE POEZIE PENTRU INDIA
MIHAI VITEAZUL
Atâtea steaguri pe coline
În vântul lumii bubuind
Pe culmea dealului cum vine
Domnul Mihai cel fără Chip
Iată-l cum intră-n bătălie
Asemeni unei togi pe-o poartă
Lumea miroase a veşnicie
Parc-ar începe înc-odată
Când ceţurile se lumină
Şi-n vecii lumii am învins
El o apucă trist pe dealuri
Împovărat şi parcă nins!
SÃ CÃDEM ÎN GENUNCHI TOŢI ROMÂNII
Să cădem în genunchi toţi românii
Să ne rugăm pentru Basarabia şi Bucovina
Pentru pământurile româneşti înstrăinate
Sfinte prelungiri ale inimilor noastre!
Să stăm în genunchi toţi românii
Să ne rugăm pentru fraţii noştri
Plecaţi în bejenie pe faţa pământului
Să stăm în genunchi toţi românii
Să stăm în genunchi toţi românii
Să ne rugăm pentru defectele şi speranţele
noastre
Pentru neamul întreg ce o FIINŢĂ fie-şi
Să stăm în genunchi toţi românii!
TOŢI ŞI-AU BÃTUT JOC DE TINE, ŢARA MEA!
Toţi şi-au bătut joc de tine, ţara mea!
Parcă-ai fi fost o cârpă nu o stea,
Nu e vecin să nu fi rupt din tine
Câte-o îmbucătură, când i-a fost lui mai bine,
N-a fost anotimp să nu te trăsnească
Trădarea şi iubirea de iască
Nici n-apucaseşi bine să te fi născut
Şi-i erai Europei scut,
Iar ea, drept răsplată şi mulţumire,
Te-a înjunghiat pe la spate, să-ţi vii în fire,
Şi când îţi era lumea mai dragă, şi mai bine,
Te-a vândut ca o curvă, fără ruşine!
Vai de capul tău a fost din început,
Mai bine nu te-ai fi născut!
Asia şi-a trimis scursorile sale
Să se odihnească în tine, ca-ntr-o vale
Pe de o parte te lăudau toţi,
Pe de alta, te jefuiau, ca nişte hoţi,
Trăsni-i-ar Dumnezeu să-i trăsnească,
Pe limba ta, a românească,
Şi când le-o fi lumea mai dragă
Să le dea otravă şi podagră!
Şi ca şi cum nu ţi-ar fi fost de- ajuns,
Te-ai răstignit tu singură, Iisus!
De fiecare dată când îţi dă Dumnezeu câte-o
minte bună,
Ai pizmuit-o, şi-ai înjunghiat-o pe
lună,
Nici un neam nu şi-a asasinat geniile sale,
Cum ai făcut-o, neamul meu, Dumitale!
Poate şi de aceea Domnul te-a blestemat,
Să mergi ca racul, prin timp, împiedicat!
Toţi şi-au bătut joc de tine, ţara mea!
Parcă-ai fi fost o cârpă, nu o stea,
Ci măcar acum, în ceasul din urmă,
Să nu rămâi de turmă,
Să te pierzi, să dispari din Istorie, fără
rost,
Ca şi cum n-ai fi fost!
Fă-ţi din trudă şi din geniu, căpătâi,
Să ajungi naţia Dintâi!
Doamne, Tată Ceresc, Bunule Dumnezeu,
Ai, Doamne, milă de neamul meu!
IMNUL TINERILOR CARE S-AU
JERTFIT PENTRU ŢARĂ!
La baza veacului acesta,
Asemeni unui Dom urcând,
Nu vedeţi oasele acelor tineri,
Ca nişte furci pe dealul ţării sfânt!
Şi cum se duc asemeni unor coruri,
Printr-o ninsoare mare aiurând,
Şi cum lumină ei ninsoarea aceea,
Ca o amiază a lumii mai curând!
Şi cum cântarea lor cuprinde lumea,
Şi munţii ei înalţi ca un veşmânt,
Şi nu mai ştim de nu-i o nebunie,
Ori sărbătoarea lumii pe pământ !
Şi patriile cum se-nseninează,
De acele oase galbene pe rând,
Ale părinţilor care se duc spre moarte,
Într-o cântare veşnic delirând!
VINO BASARABIE ACASĂ!
Vino Basarabie acasă
Stau Munţii Carpaţi în rugăciune
Cu plămânii arşi de-atâta dor
Murmurându-te-nlăuntrul lor pe Tine
Vino Basarabie acasă
N-auzi codrii cum adânc vuiesc
Tot chemându-Te pe Tine jalnic
Înspre înlăuntrul românesc
Vino Basarabie acasă
Nu mai pot colinele de aşteptare
Stând de mii de ani ca nişte berze
Cu privirea aţintită-n zare
Vino Basarabie acasă
Tot pământul românesc Te cheamă
Toate pietrele din vaduri hohotesc
Basarabie, spunându-ţi mamă!
ŞI NE IA PREABUNULE LA SÂN!
Doamne, care ne-ai făcut pe lume, Doamne
Ştim că suntem neamul păcătos
Tu ridică-ne în palma Ta, Iubite,
Ca pe fiul Tău cel sfânt, Hristos
Şi-n oceanul lacrimilor noastre
Adunate de la început
Tu ne spală Doamne plin de grijă
Ca pe pruncul Tău acum născut
Şi ne fă Preabunule curaţi
Cum este paharul pe colină
Parc-ar fi un munte de cristal
Numai încântare şi lumină
Şi ne ia Preabunule la sân
Cum ai lua un pui de ciocârlie
Şi ne fă din Neamul Tău Pierdut
Neamul Tău Ales pentru vecie!
ISTORIA NOASTRĂ
Ţară frumoasă, fără asemănare,
Pe cât de naltă-ţi este strălucirea,
Pe-atât de urgisită ţi-a fost soarta,
Cum steaua strălucind cheamă orbirea!
Potop după potop izbiră-n tine,
Că trebuia în scrum să te prefaci,
Albite-n soare dealurile să lucească,
De oasele ţăranilor săraci !
Şi-n loc nenorocirile să te doboare,
Tu te hrăneşti cu ele, senină şi-mpăcată,
Unii se aşteaptă să dispari din lume,
Însă tu creşti adâncă şi înaltă!
Ţară frumoasă, fără asemănare,
Pe cât de-naltă-ţi este strălucirea,
Pe atât de urgisită-ţi este soarta,
Cum steaua strălucind cheamă orbirea!
VERONICA MICLE ŞI MIHAI EMINESCU!
(elogiul 13)
ochiul Ei avea o aripă
şi ochiul Lui avea o aripă
oh, şi s-au unit ochii cei doi
ca să zboare
sufletul Lui avea un ţărm
şi sufletul Ei avea un ţărm
ah, atunci s-au unit sufletele lor
născându-se Marea
moartea Ei era jumătatea din univers
şi moartea Lui cealaltă jumătate a universului
oh, şi atunci s-au unit morţile Lor
oh, şi atunci s-au unit morţile Lor!
ŢARA ROMÂNEASCĂ
Parcă ar fi un trup în temelie
Pe piept ţinând Moldova şi Ardealul
Stejar fiind pe culme le e dealul
Ce le susţine-n cer ca pe-o făclie
Şi trupul ce se pune scut în faţă
Purtând pe cap cununa unor munţi
Talpa crăpată adânc a celor mulţi
Mergând pe mări în timp ce lumea-ngheaţă
Matcă-a Ardealului şi a Moldovei
Unindu-le sub boltă într-un Tot
De-atâta univers eu nu mai pot
Cât eu fii-voi veşnic Tu cânta-vei !
MOLDOVA!
Mai mult mireasmă şi mai mult cântare
Zăvoaie antice şi răcoroase
Pe lume a Moldovă cum miroase
Rămâi o clipă ca trăsnit pe zare
Cum este sufletul adânc în trup
Atâta pace şi atâta milă
Ca barza în apus pe o colină
Parcă din bolta neamului mă rup
Plutirii noastre ea îi este mare
Şi stâlp crescând din Ţara Românească
Ea steag în vânturi este să plutească
Ideea bucuriei când te doare !
ARDEALUL
Cum este temelia la o casă
Cum e substanţa pietrei într-un munte
Cum este osul frunţii pentru frunte
Când jalea şi durerea te apasă
Priviţi Ardealul mândru pe coline
O flacără olimpică el pare
Tulpina unui arbore pe zare
El care e sub cer o rădăcină
Înfipt adânc în vânturi ca tăria
Într-o istorie ce ne consumă
El e aracul bine-nfipt în humă
Iar Ţara Românească-i este via !
NU MAI SUNT FIINŢĂ!
E o lumină aici pe munte,
Curge ca fluviile anume,
Nu mai sunt fiinţă, sunt un fel,
De a fi patrie în lume !
De-a fi lumină într-un veac,
Asemeni erei pe pământ,
Materie ce clipoceşte,
Suflet în vânturi fluturând !
Un fel de vis, de imn ţipând,
De muzică sfâşietoare,
Aer şi cosmos înflorind,
În nebunia de-a fi floare !
E o lumină aici pe munte,
Curge ca fluviile anume,
Nu mai sunt fiinţă sunt un fel,
De a fi patrie în lume!
MIHAI EMINESCU
Mioarei
Vine poetul cu inima în palmă
Iată-l la marginile lumii păgâne
Cum îşi întinde braţul peste haos
Şi cum cu el în veci aşa rămâne
Coloane de lumină tac în Univers
Câtă solemnitate pe pământ
Aud pustiul cum creează Lumea
De mii de ani de când eu nu mai sânt !
MIHAI EMINESCU
(elogiul 10)
Oh, căci ce este fluviul
decât mâna întinsă a Muntelui
mângâind blana mărilor
mângâind blana mărilor
Oh, căci ce este pasărea
decât mâna întinsă
a cui mână întinsă este pasărea
a cui mână întinsă
Oh, căci ce este Omul
decât mâna întinsă a ţărânei
înspre ce se întinde mâna ţărânei
înspre ce se întinde
Oh, căci ce este cântecul Lui
decât mâna întinsă decât mâna întinsă
...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu