De sfârșit și început de An!
(Câteva cuvinte de Duh!)
”...Iată, mă
iau pe mine drept exemplu, fiindcă la ai mei 80 de ani, mi-ași putea perminte
”o pauză” de odihnă, de refacere, adică a-mi îngădui o usurare a
efortului acum la sfârșit de an, și mai ales pentru un
început de nou drum, într-un nou an!
Dar
cine nu-și dorește o ”pauză” din aceasta? Totuși, această vocabulă cuprinde,
adică ne dezvăluie foarte multe înțelesuri! Făcându-se în acelaș timp
și dovada înțelepciunilor ce emană și pot emana dintr-un cuvânt al Tezaurului
Limbii noastre românești!
Deci
întrebarea ar fi, ”ce este Pauza?”
Cred
că cea mai bună definiție, poate mai mult ca oricine, ne-o dă compozitorul ARVO
PART, și asta într-o formă metaforică extrem de inteligibilă: ”Pauza
este pâinea spre ființă care ne este de trebuință, pentru a ne opri, pentru a
cugeta, pentru a cântări cuvântul pe care l-am spus. Sau cuvântul pe care îl
vom spune...,pe care poate că nu trebuie să-l spunem.
Și aceasta
este pauza. Pauza este concentrarea tuturor puterilor; în înțelesul său
desăvârșit, este miezul înțelepciunii”. Da, pentru că aceeași vorbă
de duh și înțelepciune ne-o spune în măreția sa folclorul românesc:
”Oprește-te, fă o pauză și gândește bine înainte de a zice o
vorbă, fiindcă aceasta zboară iute ca pasărea, și nu o mai poți nici opri nici
aduce înapoi pe limbă!”
Deci
în acest fel, întradevăr ”Pauza” devine un miez al înțelepciunii! Pentru cine are
urechi de auzit, și bineînțeles drag de o asemenea”pauză” de analiză!
Și,
mai ales pentru cei obișnuiți a tot promite ”marea cu sarea”...,
pentru a se feri a nu se face de râs în fața ascultătorilor!
Vă
dorim tuturor un An Nou 2021 fericit, încărcat de Iubire
și Succese!
Ioan
Miclău-Gepianu
Decembrie,
2020
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu