Adrian
Botez – ipostază a neamului urgisit de istorie
Bunul și statornicul meu
prieten Adrian Botez mi-a mai făcut o surpriză - tot harică, tot plăcută, cu
verbul spălat în roua florilor de pe Valea Izei și în apa sfințită din
aghiazmatarul etnogenezei românești. Căci ultima sa carte, consacrată poetului
Oct.Goga , nu mai vorbește doar despre otava unui poet bine înțelenit în
conștiința publică românească, evidentă și ea, ci reconstituie însăși durerea neamului
românesc, bântuit de o istorie toxică și
de vrăjmășiile hrăpărețe ale megieșilor - niciodată mulțumiți de ceea ce au de
la Dumnezeu și li se cuvine de drept. Și n-o face printr-o alunecare nestăpânită a gândului, ci pentru că însuși
poetul evocat este imaginea prototipală a acestei dureri neostoite.
Cu ceva ani în urmă, Academia maghiară,
sau poate sub coordonarea ei - a publicat masivul tratat de Istorie a Transilvaniei (cca o mie de
pagini), elaborat tendențios, cu dovezi prefabricate și cu aceleași intenții de
siluire a istoriei și a hotarelor trasate de Dumnezeu și omologate de oameni prin Tratate și Convenții.
Bugetul maghiar și-a permis atunci o cheltuială imensă, căci lucrarea despre
care vorbesc a fost tradusă în limba engleză și înmânată tuturor bibliotecilor mari din lume și
ambasadelor europene, creditate la Budapesta. Ani de zile am așteptat o replică
pe măsură din partea istoricilor români, o poziționare punctuală și n-a venit.
Rămas fără o replică fermă și documentată din partea noastră, probabil că
artificiul maghiar a avut ceva circulație prin Europa, chiar dacă n-a produs
efectele așteptate.
Am deschis această acoladă mai generoasă,
pentru că lucrarea lui Adrian Botez se
înscrie în această linie și rezolvă, atât cât poate rezolva un om, o problemă
care reclamă angajarea unei echipe de cercetători și participarea logistică a instituțiilor
abilitate. Sub pretextul monografierii
poetului Oct. Goga, autorul face o laborioasă descindere în Istoria Ardealului
și reconstituie, cu o acribie decomplexată, câteva din momentele dramatice ale evoluției
ardelenești, fără de care poetul și nota de tragism indusă versurilor sale nu poate fi înțeleasă Viața și
opera lui Oct.Goga se împletesc, dureros, cu lupta ardelenilor pentru afirmarea
ființei naționale și cu dorința lor de a fi recunoscuți parte a națiunii
române. Goga a făcut servicii de cap limpede la toate durerile românilor din Transilvania
și-a fost cel mai de temut mesager al dârzeniei și voinței naționale. Am putea spune că Octavian Goga putea să nu
scrie decât strania cantilenă NOI, spre a fi considerat, cu toată pioșenia extaziată de care mai e în
stare omenirea...GENIU (p.287).
Are dreptate. A fost
tribunul românilor din Ardeal și unul dintre cei mai mari oratori ai etniei
românești. Vocea lui s-a făcut simțită peste tot pe unde se discuta cauza
românească: în Acadenie, în Parlament sau în guvernul României.
Nu mai insistăm. O cronică nu trebuie să
cuprindă toate detaliile, ci doar esențialul dintr-o carte. Așa este, dar observația
nu se potrivește și cărții lui Adrian Botez. Ce să reții dintr-o carte în care
totul este esențial? O cronică mai detaliată asupra cărții în discuție riscă,
din capul locului, ratarea. De asta zic, în locul unor comentarii mai desfășurate,
prefer să recomand lectura propriu-zisă. Un lucru e sigur, că lectura ei, din
doască-n doască, înseamnă un spor de cunoaștere și că nimeni nu va regreta timpul și efortul lecturii. Îl
felicit pe autor pentru această minunată ispravă livrescă și-i promitem că-l
vom urmări, în continuare, cu același interes nescăzut.
Ionel Necula
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu