SCRISOAREA
A 21a
~*~
Iată-l
pe Vasile Dâîncu c-o năframă-n vârf de băț.
Vladimir,
privind la dânsul, îl întreabă cu dispreț:
–
Ce vrei tu? – No, bună pace! Și, de n-o fi cu bănat,
sunt
c-un tip. Zice că are o șapcă de arătat.
La
un semn deschisă-i calea și se-apropie de cort
un
malac cu mersul țeapăn și privirea ca de mort.
–
Tu ești, Werner? – Da-mpărate, zise Dâncu c-un suspin.
E
Iohannis în persoană, dar vorbește mai puțin.
Of,
cum să-ți explic, mărite? E tăcut ca un dulap.
E
înalt și joacă tenis, da-n rest e bătut în cap.
M-a
însărcinat partidul să vorbesc în locul său,
că
el fără prompter, Doamne, tace ca un mutalău.
Deci,
am reținut: se pare că redevenim vecini.
Chiar
și faza cu coroana și cu ramura de spini.
Orice
gând ai Vladimire, cu Ucraina și cu noi,
nouă
ne rămâne fuga, nu-i nevoie de război.
Despre
partea înarmării, însă, Doamne, să ne ierți!
S-au
luat comisioane, s-au dus banii pe la terți.
Ne-apărăm
cu râul, ramul, cu aceiași Munți Carpați.
N-avem
nici o strategie, n-ai cu cine să te bați!
De-aia
zic: de faci întoarsă de pe acuma a ta cale
și
doar ne triplezi factura de la gaze naturale,
noi
vom tremura de frică și de frig când poruncești,
fără
să ne mai prefacem c-avem planuri vitejești.
–
Cum, când am atâta oaste la doi pași, tu crezi că pot
să
ratez așa o șansă, să v-o dau și vouă-n bot?
O,
tu nici gândești, Vasile, câți în cale mi s-au pus!
Toți
dușmanii din Rusia: pân’ la unul i-am răpus.
Toți
rebelii, democrații, ziariști în păr se-adună
să
dea piept cu FSB-ul și cu faima lui nebună.
Strigătele
adunat-au contra strigătului care
a
dat ordin să se tragă doar în plin, nu la picioare.
Oligarhii,
politrucii sar toți să mi se predea,
căci
nu poți prăda Rusia decât sub comanda mea.
S-au-mbrăcat
în vorbe lucii diplomații la Bruxell.
Biden
cu a lui minți pierdute, umblând toate după el.
Olaf,
Scholtz și Boris Johnson și bătrâna lui Macron,
oțeliți
în încleștarea cu dușmanul Omicron,
n-au
avut decât cu ochiul ori cu mâna semn a face
și
Apusul își trimise iar conductele încoace.
Zguduind
din pace adâncă tot al gazului preaplin,
sugând
cu fățărnicie – cum să-ți zic? – pân’ la leșin.
Se
mișcau îngrozitoare multe armate de dolari,
străbăteau
stepa rusească în bancnote noi și mari.
Franci,
coroane suedeze, euro nu mai vorbesc,
năvălit-au
ca o ploaie-n contul gazului rusesc.
Când
văzui a lor mulțime, câtă frunză, câtă iarbă,
c-o
plăcere neștirbită i-am lăsat pe toți să fiarbă.
Am
jurat la prețuri duble să trec falnic, fără păs.
Iar
de nu-mi plătesc factura, peste voi să mă apăs.
Nu
mă pun cu americanii, fiindcă am ca voi destui:
azi
aveți un teritoriu, mâine ia-l de unde nu-i.
Ce-i
Ucraina? O câmpie. Polonezii? Niște pani.
Balticii?
O utopie. Voi? O țară de doi bani.
Am
armate pretutindeni. Îngheți doar când le privești.
În
opt ore sunt la Kiev, într-un ceas – la București.
Și
în contra vijeliei voi veniți c-o șapcă-n cap?
Și,
purtat de biruințe, să mă-mpiedic de un dulap?
–
Un dulap, da, împărate, căci dulapul ce-l privești
e
din defrișări. E, practic, vârful mobilei săsești.
Ne-am
împiedicat de dânsul șapte ani la rând și noi.
Dacă
vrei o confidență, l-am votat ca niște boi.
Ni
s-au arătat dosare, ni s-au arestat baroni.
Ce
era să facem, Doamne, cu o mână de bufoni?
Eu
nu ți-aș dori vreodată să ajungi să ne cunoști,
să
te lămurești pe pielea-ți cât suntem de hoți și proști!
Suntem
lacomi, Preamărite, noi ne ducem după bani.
Nu
ne stă-n deprinderi lupta, e prea scump să fim spartani.
Nu
ești primul care vine și se vrea stăpânitor.
I-am
avut pe omul roșu, omul chel, omul schior.
Și
nu voi ca să mă laud, nici că voi să te-nspăimînt:
noi
ne-am combinat cu dânșii și am pus țara la pământ.
Să
și vrei, n-ai ce ne cere: am dat marfa mai de soi.
Bine,
ar mai fi bugetul, dar de acolo sugem noi.
Băncile
le-au luat francezii, nemții, Țările de Jos,
și
am ținut morțiș să fie la preț dezavantajos.
Vrei
petrol? Mergi la Viena. Apă? Du-te la Paris.
Mai
avem doar corporații. Restul toate s-au închis.
Vrei
pământ agrar? La unguri. Poate-ți vine să te miri,
dară
Insula Brăilei au luat-o doi emiri.
N-ai
ce stoarce dintr-o țară stoarsă. N-ai ce mai spera.
Ar
mai fi comisioane, dar le-am încasat deja.
Deci,
la ce ar fi bun războiul? Pentru ce să năvălești?
Țara-i
gata jefuită cu metode românești.
Dacă,
totuși, Preamărite, jindui să ne invadezi,
te
previn, cu umilință, mai adânc să reflectezi.
Vrei
prin granițele noastre oastea cruntă să-ți petreci?
Păi,
n-avem infrastructură. Să vedem pe unde treci.
E
o tactică și asta, noi credeam că doar furăm.
Dar
ne distrugeam asfaltul – iată, să ne apărăm!
Așadar,
de o fi să fie, poți conta pe ajutor,
după
cum se vede treaba cam din partea tuturor.
Lângă
mine e Iohannis. Sau era, nici nu mai știu.
L-am
scăpat din ochi. E week-end și a tăiat-o la Sibiu.
Omul
ăsta are o șapcă. Știu că-ți place lucrul scump.
Uită-te
la etichetă, nu la fața lui de tâmp.
E
tot armamentul NATO adunat în cozoroc.
Îți
explică premierul: n-o să tragem nici un foc.
Ciucă
al nostru a vrut să vină în costum de general,
dar
e doctor și mai trece când și când pe la spital.
La
armată, îți transmite, suntem tot zero barat.
Ne-am
mai inspirat din NATO, dar mai mult am plagiat.
Oștile-s
împrăștiate, generalii beau la braț
și,
la patru ani o dată, convocăm urgent un CSAȚ.
Chiar
de am vrea să ne ascundem, codrii noștri seculari
au
ajuns ca telegraful, dacă nu cumva mai rari.
Uite
aicea o scrisoare de la cel ce-mi este șef.
Vrea
să-ți faci prima intrare pe la noi, prin Kiseleff.
Și
la liberali, Mărite, vei găsi același sluj.
Mă
gândesc la măscăricii de la Vâlcea, de la Cluj.
Am
sondaje, toți miniștrii au de-ndeplinit un vis:
ori
să facă bani cu tine, ori să fugă la Paris.
Te
fălești că înainte-ți tremură atâtea țări?
Noi
nu tremurăm, Volodea, noi organizăm serbări.
Eu?
Îmi apăr bogăția. Ei? Nevoile și neamul.
Las
săracilor tot versul care cheamă râul, ramul.
N-avem
oști, dară iubirea de avere e un zid.
Ne
urcăm pe el și tragem prada toată la partid.
Ai
vreo manglă? Combinații? Sari și tu c-un chilipir?
Că-n
rest, ni se rupe… de a ta faimă, Vladimir!
-
via Doru Bușcu (Cațavencii)
~*~
POT
LOGARU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu