Ștefan Dumitrescu - ÎN SFÂNTA ZI DE 8 MARTIE !

 

ÎN SFÂNTA ZI DE 8 MARTIE !

FELICITĂRI INFINITE ȘI RUGI ÎNALTE PENTRU FEMEILE LUMII !

DOAMNE, APLECĂ-ȚI FAȚA ȘI VEZI  ÎN CE SITUAȚIE GREA ESTE TOATĂ CREAȚIA TA ȘI SALVEAZĂ-NE !

 

   Astăzi este ziua de 8 Martie, Ziua sfântă a Mamei,  a Izvorului Lumii, ziua frumoasă a celei făcută de Dumnezeu din lumină, care  reînoiește specia umană de  sute de mii de ani. Astăzi, în această perioadă neagră, când Civilizația umană se găsește în cel mai periculos punct al el, când toată planeta ar putea să devină un  nor cosmic, să ne plecăm în fața mamelor, a soțiilor, a fiicelor noastre, să le sărutăm mâna și să le dăruim toate grădinile acestei planete !

    Puțini dintre dumneavoastră știu că noi, bietele ființe umane, popoarele, Omenirea, ne găsim în cel mai Mare și Distructiv Război mondial de când există Omul pe pământ, declanșat de Stăpânii lumii. Tot ce se întâmplă pe suprafața planetei, plandemia, războiul din Ucraina,  criza economică, sărăcia globală, mizeria în care trăim, mediul toxic, războaiele economice, informaționale, cu care ne bombardează televiziunile criminale, războaiele culturale, educaționale, sanitare, prăbușirea întregii Omeniri, este opera lor.

Nimic nu este întâmplător.  E un război foarte complex format din sute de războaie văzute și nevăzute, un Război care a atacat și distruge întreaga Specie și Civilizație umană, la toate nivelele fenomenului uman. Care a cuprins în ghearele lui toată planeta. E un război atât de mare, de complex, de perfid, de toxic, de nesfârșit că noi nici nu ni-l putem imagina.

 Mă gândesc, în această Zi sfântă, din mijlocul Războiul mondial, ce ar fi ca noi, bărbații acestei lumi, să  desființăm imediat acest Război, și să le dăruim  tovarășelor noastre de viață o Lume și o Planetă fără războaie, fără ură, fără răutate ! O Planetă numai a iubirii  a adevărului, a fericirii, a copiilor noștri !

ASCULTĂ DOAMNE,  ADÂNC TE ROG ACEASTĂ UMILĂ  RUGĂ A MEA !

Dumneavoastră, tuturor femeilor lumii vă dăruiesc din toată inima aceste poeme de dragoste ! Să nu uităm că numai Dragostea mai poate salva această Lume ! Amin !

     Ștefan Dumitrescu

 

 

VOM MERGE, IUBITO !

 

~*~

Vom merge iubito de mână

Prin ploi prin ninsori maiestuoase

Arborii vor lumina ca niște torțe

Văzduhul se va face de mătase

Vom trece apoi ținându-ne de mâini

Prin mari canioane și trecători

Ne vom pierde apoi prin cețuri înalte

Prin atavice și grandioase ninsori

Vom ajunge la marginea lumii

Eu voi fi o stâncă și tu vei fi o piatră

Ținându-ne de mâini vom asculta

Mii de ani universul cum jelește și latră

EU SĂ FIU CUVÂNTUL TE IUBESC

Eu să fiu cuvântul Te iubesc

Tu să fii un crin

Înalt ca un plop pe un deal

Să te mângâi cu toate

Sunetele mele

Senin

Hohotitor înalt transcendental !

Să te ating cu sunetul T

Care îl naşte pe Tatăl ceresc

Să se audă până-n adâncul universului

Plângând în hohote cum te iubesc

Să te mângâi apoi cu sunetul E

Care face ca toate lucrurile să fie

Să existe cuvântul Este

Cuvântul iubire şi moarte şi veşnicie

Cu sunetul I m-aş pune

Pe petalele tale

Ca un fluture,

Un ţipăt înalt, orbitor, dureros

Să mă pătrundă frumuseţea ta

Până-n adâncul lumii,

Până la os

Cu sunetul U m-aş mira

Cât de frumoasă şi de gingaşă

Poţi să fii

Sfinţii ar muri de dragoste-n biserici

Marginile lumii s-ar topi

Cu sunetul B te-aş săruta

Ca o sămânţă care pocneşte încolţind

Din care s-ar naşte lumea toată

Că s-ar auzi izvoarele

Clipocind înalt până la Ind

Cu toate sunetele lumii te-aş iubi

Ca un roi de albine care se aşează pe un ou

Şi care ar creşte la nesfârşit

Astfel materia şi universul

S-ar naşte din nou !

IUBIREA DE LIMBA ROMÂNĂ

Ca sâmburele arzând

în fructul dulce, nesfârşit şi înmiresmat

al Cireşei înroşită la soare

stau în mijlocul limbii române

ca un turn,

beat

pe un deal

tăcând în gura mare !

Văzduhul mă mângâie

Lumina mă scrijeleşte

Materia mă doare

Ca plopul înflorit pe un deal

Cu un crin în mână

Cântând nebun în gura mare

Stau în limba română

Ucigător de dulce

Ameţitoare

Ca o câmpie smălţuită ce nu se mai termină

Strălucind în răsăritul soarelui

Învăluită în gogoaşa de lumină

A irealului

Şi a Marelui

Limbă de foc sunt, iar tu îmi eşti cerul gurii de miere

Pe care-l gust

Care mă bei şi mă mănânci

În care mă topesc prin ere,

Târându-mă pe brânci

Dureros de dulce,

Închis în sine şi în tăcere.

Răsăritul soarelui,

Marea strălucind în lumină,

Privighetorile cântând în crângurile înmiresmate,

Grele de brocate

şi de vină,

Ochii iubitei,

Adierea vântului venind de departe

Razele lunii

Mângâind turlele argintate,

Toate

Sunt silabele tale,

Cu care scrii

Nesfârşita carte !

Iubirea mea

Care mă-nvălui dinspre adânc înspre afară,

Dinspre esenţă

Şi dinspre moarte înspre vară

Şi care mă cuprinzi

Dinspre cer

Înspre adânc

Materie şi trup

Care veşnic pe mine mă nasc

Şi mă mănânc

Ochi îmi eşti

Iar eu îţi sunt vedere

De piatră de mâl

Şi de miere

Moarte amestecată cu-nviere

Ţipăt orbitor

Învăluit în ere !

MEREU AM VRUT SĂ ŞTIU

Mereu am vrut să ştiu ce este dincolo de tine, iubito

Ce este dincolo de tine iubito

Ce este dincolo de tine ?

Tu cea care eşti ca o câmpie nesfârşită înflorită

Ca o mare de coline argintii strălucind în soare

Ca nişte ţărmi înalţi de miere înmiresmaţi

Ca nişte munţi imnuind

Cu crini în mâini

Țipător orbitoare

Mereu am vrut să ştiu ce este în adâncul tău iubito

Ce este în adâncul tău iubito

Ce este în adâncul tău ?

Ca şi cum aş merge pe fundul unui ocean

Încărcat de grădini de mirt înflorite

Boltă înaltă și hău

Câmpie ucigător orbitoare

Ca şi cum m-aş pierde prin păduri nesfârşite de crini

În adâncurile abisale ale mitului

Cântând nebun în gura mare !

TU O PASĂRE SĂ FII

O, iubito, o, iubito

Tu o pasăre să fii

Eu să-ți fiu lumina care

Te-nconjor și te mângâi

O, iubito, o, iubito

Tu ești vale eu sunt deal

Între noi e râul vieții

Și un munte de cristal

O, iubito, o, iubito

Eu sunt dulcea ta colină

Tu ești plopul ce te-nalți

Dinspre mine spre lumină

O, iubito, o, iubito

Tu ești A și eu sunt I

Aș ploua cu flori pe tine

Te-aș cânta te-aș nemuri !

TE CĂUTAM PE TINE, IUBITO

Eu eram o pasăre fără o aripă

Tu erai o pasăre fără o aripă

Şi atunci ne-am lipit

Unul de altul

Şi-am început să zburăm

Mie mi-au scos zeii un ochi

Tu te-ai născut fără un ochi

Oh, şi când ne-am întâlnit

Ne-am lipit unul de altul

Şi am văzut deodată

Cu amândoi ochii

până în străfundul lumii

Am văzut iubito Adevărul

Care era o cutie de conserve ruginită

În care creştea un crin înalt până la nori

Care cânta ca o privighetoare

La umbra lui ne-am întins

Melancolici

Ca o mare

Să ascultăm toată eternitatea

Trilurile dulci

Care ne vor adormi

În picioare

ATÂTA IUBIRE AVEAM PENTRU TINE

Atâta iubire aveam pentru tine

C-ar fi umplut şi cerul şi pământul

Acum sunt singur în mijlocul istoriei, iubito

Şi-ascult cum urlă-n lumea ailaltă vântul

Egoistă şi crudă nu ţi-a păsat

De voi fi eu ori de va fi un altul

Iubirea mea va străluci pe cer

Unind adâncul lumii cu înaltul

Deşi mai fericită ai fi fost

De mii de ori dacă erai cu mine

Departe suntem azi unul de altul

Înconjuraţi de nouri de albine

Şi chiar de ne vom trece pe pământ

Iubirea mea va străluci pe cer

În miile de ani ce vor veni

În timp ce-n lume va fi trist şi ger !

 

~*~

Poeme din volumul  „Iubirea ca un canion și ca un țipăt pe vârful muntelui”, de Ștefan Dumitrescu

Apărut la Editura Armonii culturale