POEZII PENTRU
SÂMBĂTA SEARA
8.Mai
,,.Ziua Națională a Poetului Tradițional din Romania,,
~*~
COMORI DE
SUFLET
V-am
lăsat în ladă, straie de-mpărat,
Albi IȚARI
ca spuma, CLICHINĂ de lână,
O CĂMEȚĂ
nouă, bună de-mbumbat,
De la
mine încă, asta vă rămână.
COMĂNAC
de paie şi OPINCĂ groasă,
Un COJOC
de oaie şi de miel CĂCIULĂ,
Cald vă
ţie iarna de o fi geroasă
Că la noi
c-am trage, vântul sus, pe hulă.
ABĂ, coţi
vreo zece, bună de croială,
Moi OBIELE
încă şi CHEPTAR de lunea,
Vă-mbrăcaţi
cu ele ca să-mi fiţi în fală
Când cel
port purtave-ţi, să vă vadă lumea.
Un RĂBOJ
de stână, FLUIER să-nvioaie
Inimi în durere când vi dor de ţară,
BRICIUL
de la moşu ce-a trecut războaie,
BRIȘCA
încă nouă, şi-o PARAUĂchioară.
***
Ţineţi
dar la ele că-s comori de suflet
Din
străbuni lăsate, sfântă moştenire,
De le
porţi, fiinţa toată-i numai râset
De le
uiţi vei pierde, drep la nepieire.
Mircea
Dorin Istrate
FRUMOASĂ
CA O ZÂNĂ
Motto: ,,Ia, poalele, cătrința înfloresc mereu
o fată
Fiind
averi neprețuite când ai mâini cu-ndemâneală,
Cu un ac și-un fir de ață, într-o
iarnă-nviforată
Ea cusutu-și-a averea, s-o ridice-n mare fală.
Pe IE și CĂTRINȚĂ curg râuri înflorate
În galben și-n albastru, în roșu ca de mac,
E sufletul femeii în toate desfătate,
Ca nufărul în floare, pe ochiul unui lac.
Din LINII și STELUȚE din PUNCTE îndesate,
Din CRUCI și câte alte însemne meșterite,
În mintea ei și-n suflet se rânduiesc mai
toate,
Apoi, în ochi și-n mână, mi se preling grăbite.
Pe câmpul alb al iei cu acul ea îmi ară
Și-mi seamănă frumosul cuprins în vii culori,
Tristețea-o pune-n NEGRU, iubirea-n ROȘU-pară,
Speranța și visarea-n ALBASTRUL unor zori.
Lumină-a pus din soare pe firul din cătrință
Și-nvioratul verde din iarba din poeni,
Parfumul unor toamne din arămita viță,
Iar galbenul din lanul ce mi se coace-n veri.
*
În straiul ei codana-i Ileană Cosânzeană
Atuci când iasă-n lume duminica la joc.
Se-nciudă alte fete și sigur vre-o vădană
Că mândra ce-a fătucă, e plină de noroc.
Iar când se-nvârte-n horă cu pletele-i în vânt
Și POALA-i se ridică lăsând picior să-i vadă,
Să-mi spuneți voi atunce fecior de-i pe pământ
Fătuca cea frumoasă să nu îi fie dragă.
**
Purtați-mi dară straiul ce din vechime vine,
Cu tot ce el aduce din vremea cea bătrănă,
Vă-nobilează trupul și sufletul în sine
Făcându-vă pe toate, frumoase ca o zână.
Mircea Dorin Istrate
COMORI
DIN LĂZILE DE ZESTRE
În lăzile
de zestre zac comori
Înnobilate-n
timpuri, de vecie,
La ele
ne-am întors de-atâtea ori
Când
ne-am adus aminte de pruncie.
Îmi stau
cuminţi acolo miruite
Păstrând
în ele vremuri şi vecia,
Podoabe
dragi ce fost-au rânduite
De bunii
mei, să-şi poarte măreţia.
În ele
s-au simţit nemuritori
Când au
ştiut că dacă mi-s purtate,
Al
neamului trecut îl duc, şi mi-s datori
Să-l lase
la urmaşi, pe mai departe.
Acolo-i
dor şi multă suferinţă
Şi vise şi speranţe înşelate,
Cel drum
scoborâtor din Mioriţă,
Fior şi
umilinţe îndurate.
Şi
bucurii cusute într-o floare
Cu gând
curat şi fală măsurată,
Tristeţea
înnegrită în culoare,
Şi viaţa
cu-ale sale încă toată.
***
Aceste
ale noastre începuturi
Se vor
topi încet în grea uitare,
S-or
risipi în cele patru vânturi
De n-or
găsi în suflet, căutare.
Mircea
Dorin Istrate
PORTUL POPULAR
Văzut-ați voi cu câtă
voioșie
Frumosul port venit din
veșnicie
Românu-l poartă-n zi de
sărbătoare
Să-i umple ziua de
frumos și soare?
Cu el femeia încă se
mândrește,
În el ființa toată-i
înflorește
Și este-ntr-una floare
între flori,
Iar de-o privești te
trec ades fiori.
Cu IA învrăjitu-mi-a
bărbații,
În POALĂ -a legănat
copii și frații,
CĂTRINȚELE îi dat-au
strulucire
Mereu să-mi aibă parte
de iubire.
În LAIBĂR pus-a un
buchet de floare,
Iar în NĂFRAMĂ loc de
lăcrimare,
Când fi-va dânsa încă în nevoi
La mort, necaz, ori de
boli-veți voi.
Când și-a țesut
veșmântul iarna toată,
A pus în el iubire
laolaltă
Cu tot frumosul lumii
ce-o-nconjoară,
Sperând să-i fie viața
mai ușoară.
Cu-n PUNCT, c-o CRUCE,
toate le-a cusut,
Acolo-mi stând istorii
de-nceput,
Tristeți, speranțe,
încă bucurie
Și-a locului poveste-n
ele-mi fie.
De știi să le citești,
dintr-o privire
Îmi știi de unde-i fata
cu-a ei ie,
În care deal îmi este
măritată,
În care vale fosta ea
ca fată.
*
În cinste-mi țineți
portu-adevărat
Pe care-n timpuri
neamul la purtat,
El încă-nnobilează
și-nfințește
Pe cela care, astfel
îmi gândește.
Mircea Dorin Istrate
DOVEZI DE
VIEȚUIRE
Istoria străveche, aceea adevărată,
Stă-n limba cea vorbită
de bunii mei moșneni,
În semne încifrate în
lut sau pe vre-o piatră,
La sfânta Tărtăria, Dârjov, ori Cucuteni.
Pe-atunci, în vechea lume, cuvântul era lege
Și în puține semne puneai un legâmănt,
Vre-o vrajă, îmn de slavă, ori fapta unui rege,
Blesteme ce dușmanii să-i bage în mormânt.
În datini și-obiceiuri
stau zile însemnate
Anume dară puse să ținem bine minte,
Ne fie de-o schimbare, de-un hram, de sănătate,
Să știm ce-a fost în urmă și cum o fi ‘nainte.
Așa era viața
pe-atunci, în cele timpuri,
Un semn, erau
cuvinte spunând ceva anume,
Porecla ta
și locul erau însemn de neamuri,
Iar fapte
mari făcute, te încinsteau cu-n nume.
Ascunse în
legende, în mituri, în povești,
În vechile balade se tăiniuesc
adânc,
Eroi din cele timpuri
din spițele domnești,
Ce în a lor pomelnic, bucăți de vremuri strâng.
Citește-le cu grijă, că
ele îți vor spune
Cum
fost-a a lor viață, în timpul cela scurs,
Eroii și-a lor fapte din vremile bătrâne
Ce-n fila de poveste, e adevăr ascuns.
Învață și păstreazî în
țandără de minte
Minunile acestea, istorii curgătore,
Ele-s dovadă vie, de ce
a fost ‘nainte,
De cum prin astă lume,
trecut-am în urcare.
Mircea Dorin Istrate
IE
DE BĂCIŢĂ
De fi-veţi vreodată pe-un umăr de deal
Cu nalbă în flore şi-n iarbă crăiţă,
Să ştiţi că aicea, în vechiul Ardeal
Născutu-sa Doina, din cânt de băciţă.
Pe-aicea şi vântul atunci când adie
Poveşti îţi aduce de-acol’ din trecut,
Cu fir de mătase ea scris-a pe ie
Râmână însemne
din vremi de demult.
La fel ca răbojul ţinută-i socoată
La câtă durere e-n neam şi pe lume,
Cât râuri de lacrimi sunt puse în soartă,
Cât zile cu soare putut-a s-adune.
De ştii le citeşte şi ele ţi-or spune
Cât doruri, cât jale e-n suflet la neam,
Cât soare-i în galben, în negru-s furtune,
În roşu şi-albastru-s dorinţi câte am.
Cusută cu suflet, cu drag, cum se cere,
Purtat-a ea ia la nunţi şi la mort,
În fală şi-n cinste, că-i mândră muiere
Atunci când se-mbracă în dragul ei port
Iar când de pe lume s-o duce-n uitare
În ladă lăsa-va o taină-nstelată,
Să ştie urmaşii, că neamul mai are
Comoară de suflet cu stele-nflorată.
~*~
Mircea Dorin Istrate
&&&
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu