Gică Manole - 21-23 ianuarie 1941 - Statul Român „pe marginea prăpastiei” (1)

 

21-23 ianuarie 1941 - Statul Român „pe marginea prăpastiei” (1)

Prof. dr. Gică Manole

28 Septembrie 2022

 

Spre sfârșitul anului 1940 și începutul anului 1941, Europa era dominată de Germania și U.R.S.S.. Pactul Hitler-Stalin, semnat în biroul lui Stalin, în primele ore ale zilei de 24 august 1939[1], prin care au hotărât să-și împartă Europa de Est în sferele de influență teritoriul cuprins între Marea Baltică și Marea Neagră, puteri care au declanșat Al Doilea Război Mondial. Șase state, vecinii europeni ai U.R.S.S. (Finlanda, Țările Baltice, Polonia și România), ca urmare a acestui pact, vor deveni victimele agresiunii Imperiului sovietic în anii 1939-1940. Polonia va fi atacată atât de Germania (1 septembrie 1939), cât și de U.R.S.S. (17 septembrie 1939), fiindu-i distruse forțele armate, iar teritoriul statului polonez a fost împărțit, în părți aproape egale, între cele două imperii totalitare.

 

Conform articolului 2 al Protocolului Secret al pactului sovieto-nazist, frontiera dintre Germania și U.R.S.S., pe teritoriul Poloniei înfrânte, urma linia râurilor Narew, Vistula și San[2].

La 28 septembrie 1939, Hitler îl trimite iarăși, pe Joachim von Ribbentrop la Moscova, care semnează un nou tratat cu U.R.S.S., numit de astă dată de „prietenie și colaborare”.

Negocierile sovieto-germane au continuat în toamna anului 1940, după ce Hitler și Wehrmachtul au lichidat rezistența militară a Franței și a Marii Britanii (mai-iunie 1940).

În Sud-Estul Europei, în iarna anului 1940-1941, Wehrmachtul se pregătea să vină în ajutorul Italiei, care atacase Grecia în octombrie 1941, dar suferise mari înfrângeri.

În vara lui 1940, Germania și U.R.S.S., în urma unor ultimatumuri și dictate, distrug statul român unitar (iunie – august 1940). Regele Carol II cedează fără luptă patru provincii istorice românești U.R.S.S.-ului (Basarabia, Nordul Bucovinei, Herța, Insula Șerpilor), Ungariei (Nord-Vestul Transilvaniei) și Bulgariei (Sudul Dobrogei).

 

În noiembrie 1940 (12-14), ministrul de Externe al U.R.S.S., V. M. Molotov, este trimis de Stalin la Berlin pentru a negocia cu Hitler o nouă împărțire a Europei Estice și de Sud-Est. U.R.S.S. dorea să adere la Axa Berlin-Tokyo-Roma, cu condiția ca Germania să accepte intrarea Finlandei, Bulgariei, Strâmtorilor și României în sfera sa de interese[3]. Hitler refuză categoric să accepte pretențiile lui Stalin, iar din acel moment Germania a înțeles că U.R.S.S. dorește să ocupe cât mai mult teritoriu în Europa. Aceste pretenții ale Moscovei asupra Sud-Estului Europei l-au determinat pe Hitler să ia în calcul pentru anul 1941 declanșarea unui război preventiv contra Imperiului Sovietic, înțelegând că Stalin intenționa să atace Germania și România la prima ocazie ivită.

 

În toamna anului 1940, așa cum am subliniat de mai multe ori până acum, deși Germania și Italia au garantat granițele mutilate ale României, la 30 august 1940, la Viena, după ce Carol II s-a supus dictatului Axei și a cedat jumătatea de Nord-Vest a Transilvaniei Ungariei, U.R.S.S. a continuat să amenințe Statul Român exercitând asupra liniei de demarcație comune o puternică presiune militară.

 

Ion Antonescu a angajat România alături de Axă (23 noiembrie 1940), deoarece aceasta era singura soluție de supraviețuire a statului român la acel timp. Așa cum am văzut din cele ce am scris în această carte până aici, Ion Antonescu, în septembrie 1940, nu a reușit să formeze un guvern de Uniune Națională, așa cum convenise cu Iuliu Maniu și liderii liberali înainte de detronarea lui Carol II. Iuliu Maniu, C. I. C. Brătianu, Gh. Brătianu au refuzat să intre într-un guvern de Uniune Națională punând condiția abdicării regelui Carol II. După ce Carol II abdică, aceeași lideri, la care adăugăm pe A. C. Cuza, Al. Vaida Voevod, au refuzat, din nou, să intre într-un guvern de Uniune Națională condus de Ion Antonescu[4].

 

În absența sprijinului oricărei grupări politice, partid politic, între 7 septembrie și 14 septembrie 1940, Ion Antonescu negociază cu Horia Sima aducerea la guvernare a Mișcării Legionare. Așadar, forțat de un context politic intern ostil, Ion Antonescu a acceptat ca și partener de guvernare Mișcarea Legionară. Am subliniat mai sus dificultățile pe care Ion Antonescu le-a avut, în procesul de guvernare comună, cu Mișcarea Legionară. A acceptat, de nevoie, seria de abuzuri, ilegalități, crime înfăptuite de administrația legionară (poliția legionară, prefecții legionari) pe parcursul toamnei anului 1940, deoarece cunoștea bine faptul că Mișcarea Legionară condusă de Horia Sima era puternic sprijinită de Germania nazistă, de unii lideri naziști (Rudolf Hess, Heinrich Himmler, H. Göring ș.a.). Însuși Hitler în primele luni ale toamnei lui 1940 sprijinea puternic Mișcarea Legionară.

 

Uciderea celor 65 de demnitari și funcționari carliști, în noaptea de 26/27 noiembrie 1940, la Jilava, a tensionat dramatic relația dintre Ion Antonescu și Mișcarea Legionară. Și asasinarea lui Nicolae Iorga și Virgil Madgearu (27 noiembrie 1940) a adâncit neînțelegerile dintre cei doi parteneri de guvernare a Țării. Ion Antonescu nu a îndepărtat legionarii de la guvernare încă din 28 noiembrie 1940 pentru că știa că aceștia încă se bucurau de sprijinul Germaniei.

.................................

 

- Va urma –

 

Notă - Fragment din volumul „Ion Antonescu”, autor Gică Manole, Botoșani, Ed. Quadrat, 2022