vineri, 31 ianuarie 2025
Alexandru Stanciulescu-Barda - MINILECTURĂ cu GÂND DE SEARĂ..., DOAR O VORBĂ.....!
JUDECAREA
UNUI VINOVAT
-
Sfantul Tihon din Zadonsk -
Vezi ca se savârseste o judecata, iar în fata ei sta cel vinovat, care, fiind
vadit, se cutremura de frica si se umple de rusine; aude osânda pentru
încalcarea legii, este lipsit de cinste si de avutie, este scos din rândurile
oamenilor celor buni si cinstiti, fiind socotit raufacator si netrebnic; apoi
este dus în temnita cu rusine si îsi primeste pedeapsa dupa lege.
De la aceasta judecata, sa se întoarne prin credinta duhul tau spre Înfricosata
Judecata a întregii lumi, unde Însusi Dumnezeu este Judecatorul Care cerceteaza
inimile noastre. Înfatiseaza-ti în mintea ca la acea Judecata pacatosii stau
despartiti de ceata celor drepti; stau într-o negraita rusine si frica, într-un
cutremur de nespus; sunt vaditi de calcarea Legii lui Dumnezeu, sunt vaditi în
fata lumii întregi, înaintea Îngerilor si a oamenilor; îsi vad pacatele, pe
care le-au savârsit cu cuvântul, cu fapta sau cu gândul cel ascuns si care sunt
descoperite spre a fi cunoscute de toata lumea; îsi vad pedeapsa ce li s-a
gatit dupa ale lor fapte. Iar pe cei care aici au fost defaimati, certati,
batjocoriti, prigoniti, napastuiti si calcati în picioare ca niste gunoaie,
acolo se vor afla stând întru slava si întru bucurie mare. Vor vedea cei
nedrepti mânia Dreptului Judecator, vor auzi mustrarea si rânduirea Lui
înspaimântatoare: „Duceti-va de la Mine, blestematilor, în focul vesnic, care
este gatit diavolului si îngerilor lui. Ca am flamânzit si nu Mi-ati dat sa
manânc” si asa mai departe (Matei 25, 41-42). În cele din urma, cu o
nemaipomenita rusine, frica si mâhnire, cu plânsete, tânguiri si urlete de
deznadejde, cei nedrepti vor fi târâti de îngerii cei rai si zavorâti în
temnite, „unde viermele lor nu moare si focul nu se stinge” (Marcu 9, 48).
Aceasta întâmplare si cugetarea asupra ei sa te învete a-ti plânge pacatele si
a cauta de pe acum milostivirea Judecatorului, pentru ca sa nu fii rusinat
atunci în vazul întregii lumi, sa nu te umpli de ocara si sa nu auzi acea
mustrare si porunca înfricosatoare.
Sfantul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu in
imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia,
Bucuresti, 2011, p. 66
TERMOMETRUL
-
Sfantul Ioan din Kronstadt -
Domnul Dumnezeu poate fi în raport cu sufletul nostru precum aerul fata de
mercurul termometrului, cu singura deosebire ca dilatarea sau contractia,
urcarea sau coborârea mercurului se produc în urma schimbarilor din atmosfera,
iar în cazul nostru Dumnezeu ramâne neschimbat, etern, mereu bun si drept. Dar
sufletul se schimba în raporturile cu Dumnezeu, suporta mutatii în sine însusi,
în sensul ca atunci când se apropie de Dumnezeu cu credinta si cu fapte bune
capata îndata amploare, dobândeste pacea inimii, dupa cum atunci când se
îndeparteaza de Dumnezeu, prin putina credinta, neîncredere în adevarul
dumnezeiesc si prin faradelege, se chirceste îndata, sufera de neliniste si
apasare.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in
Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 13
OGLINDA
PRAFUITA
-
Sfantul Tihon din Zadonsk -
Vezi ca oglinda prafuita sau afumata nu-ti arata nimic, oricât ai privi
într-însa; însa de vrei sa-ti vezi chipul si murdariile de pe el, atunci
trebuie sa o stergi. Asemenea este si constiinta omeneasca: daca e pângarita cu
multe naravuri pacatoase si cu o viata nelegiuita, omul nu zareste în ea
patimile ce s-au lipit de sufletul lui si umbla asa, pângarit din cap pâna-n
picioare, ca un arap, si cade dintr-un pacat în altul fara teama. Pustiitoare
si jalnica este aceasta stare! Un asemenea om nu-si vede spurcaciunea si
mârsavia, însa o va vedea atunci când se vor deschide cartile spre rusinare
înaintea întregii lumi, a Îngerilor si a oamenilor, si i se vor pune dinainte
pacatele lui, dupa cum graieste Dumnezeu: „Mustra-te-voi si voi pune înaintea
fetei tale pacatele tale” (Psalmul 49, 22). Atunci el se va vedea pe sine ca un
arap negru si ca o dihanie înfioratoare, caci mârsavia sufletului, ce se
ascunde acum înlauntru, se va da atunci pe fata. La fel se va vadi si
frumusetea sufletelor celor drepte si ele „vor straluci ca soarele în Împaratia
Tatalui lor” (Matei 13, 43). Atunci sarmanul pacatos va începe sa se scârbeasca
de sine însusi, sa se urasca pe sine, sa fuga de sine si va dori sa se prefaca
în nimic, dar nu va putea, caci în veci nesfârsita va sta asupra lui aceasta
slutenie, spre a-l vadi ca si-a petrecut viata pe pamânt într-o asemenea
mârsavie. O, de-ar vedea omul urâciunea aceasta, zarind-o de pe acum, neîncetat
ar plânge si ar cauta sa se izbaveasca de ea prin harul lui Hristos; însa, spre
nenorocirea sa, orb fiind, nu o vede.
Dar când oglinda este curata, atunci le arata deslusit pe toate care se gasesc
înaintea ei; vedem în ea atât murdariile cele mari de pe chipul nostru, cât si
pe cele marunte. Asemenea este si constiinta cea curata: zareste pâna si cele
mai „mici” patimi si omul le spala pe acelea prin pocainta, prin lacrimi si
prin credinta.
Aceasta cugetare te învata sa-ti vii întru simtire, sa te adâncesti în Legea
Domnului, care arata si da în vileag pacatele noastre si sa te pocaiesti si
sa-ti curatesti constiinta printr-o staruitoare cercetare de sine, prin
pocainta si prin credinta si în acest chip sa începi o viata noua, asa încât la
Înfricosata Judecata sa nu fie vadite spre aflarea lumii întregi acele pacate
ale tale pe care acum, ramânând singur cu tine însuti, nu vrei sa le cercetezi,
sa le cunosti si astfel sa le curatesti.
Sfantul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu in imprejurarile
vietii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011,
p. 100.
BUNATATEA
LUI DUMNEZEU
-
Sfantul Nicolae Cabasila -
În fata unui lucru împlinit, numai aceia care l-au dorit fierbinte se si
pot desfata deajuns. Cei care n-au dorit asa ceva nici nu pot gusta astfel de
bucurii, caci cum te-ai putea bucura si desfata de un lucru împlinit, daca nu-i
simteai lipsa atunci când nu-l aveai? Întocmai asa e si în viata duhovniceasca:
nu poti dori si nici nu poti cauta sa-L urmezi daca n-ai fost în stare sa-i
vezi frumusetea, dupa cum spune si Scriptura despre Duhul Adevarului ca lumea
nu poate sa-L primeasca pentru ca nu-L vede si nici nu-L cunoaste. Si daca am
plecat din aceasta viata lipsiti de simtirea si de puterea care singure ne pot
face sa cunoastem si sa iubim pe Mântuitorul, care singure ne ajuta sa-L dorim
si sa ne putem uni cu El, atunci nu trebuie sa ne miram de ce, chiar daca toti
vor fi nemuritori, nu toti vor trai în fericire. Caci toti se împartasesc
deopotriva din darurile pe care Dumnezeu le face firii omenesti, dar de
rasplata ce împodobeste sfortarea fiecarui suflet nu se vor învrednici decât cei
ce au urmat lui Dumnezeu cu evlavie.
Sfantul Nicolae Cabasila, Talcuirea
Dumnezeiestii Liturghii si despre viata in Hristos, traducere de Pr. Ene
Braniste si Pr. Teodor Bodogae, Ed. Arhiepiscopiei Bucurestilor, Bucuresti,
1992, p. 165
--
Pr. Alexandru Stanciulescu - Barda ,
Parohia Malovat , jud. Mehedinti, Romania
tel. 0724 998086
DOI
SI CU DOI
-
Compozitorul Arvo Part -
Am înteles ca a venit vremea sa ma scutur de poveri zadarnice, sa nu ma mai
zbat în propriile-mi minciuni, care erau ca o boala, ca o crampa. O adevarata
revelatie. Pricepeam deodata ca doi si cu doi fac patru.
Compozitorul Arvo Part, Cantul inimii –
puterea cuvantului si a muzicii (AP), traducere de Laura Marcean & Olga
Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2012, p. 64
joi, 30 ianuarie 2025
miercuri, 29 ianuarie 2025
ALIANTA FAMILIILOR - TRUMP DEMOLEAZA PROGRESISMUL
TRUMP
DEMOLEAZA PROGRESISMUL
Ianuarie
30, 2025
Prima săptămână a Administrației Trump a fost un atac
frontal, puternic și fără ezitări împotriva progresismului. Punct ochit, punct
lovit. Trump a folosit fiecare eveniment public la care a participat pentru a
afirma, clar și puternic, opoziția lui și a Administrației lui față de
progresism. A făcut-o în discursul de inaugurare, apoi joi, în discursul către
participanții de la Davos, și vineri, în epicentrul progresismului american (și
mondial), California. A fost o săptămână încărcată, dar una în care Trump a
reafirmat ceea ce de multe ori a spus-o, „sfârșitul progresismului este
aproape”.
Redam
câteva dintre ordonanțele executive deja emise care au zgâlțâit progresismul
din temelii.
1. O ordonanță prezidențială care declară că sub
incidența legilor țării intră doar două sexe / genuri (a) feminin și (b)
masculin. [Link: https://www.catholicnewsagency.com/.../republicans...
2. Congresul a inițiat un proiect de lege care va
interzice participarea bărbaților / băieților în sporturile desemnate pentru
fete / femei. [Link: https://www.thecollegefix.com/new-gop-led-house.../...]
3. Departamentul de Stat SUA a emis o ordonanță care
permite emiterea de pașapoarte doar persoanelor care se identifica a fi (a)
femei; sau (b) bărbați. Desemnarea de „alte” sexe sau identități sexuale va fi
interzisă. Persoanelor care se vor identifica în cererea de pașaport ca fiind
altceva decât bărbați sau femei li se vor respinge solicitările. [Link:
https://www.toddstarnes.com/.../rubio-ends.../...]
4. Departamentul de Stat SUA a impus ambasadelor și
clădirilor publice americane din străinătate să nu mai arboreze steagul LGBTQ /
elgibitist. [Link:
https://thepostmillennial.com/pride-flags-removed-from-us...]
5. Administrația Trump a anunțat că SUA a sistat
contribuțiile financiare pentru organizația pro-avort și pro-control al
populației, International Planned Parenthood. [Link:
https://www.lifenews.com/.../trump-defunds.../...]
6. Pe 24 ianuarie, Vice-Președintele SUA, JD Vance, a
ținut un discurs la marșul pro-viață din Washington DC, în care a solicitat
cetățenilor țării să nu își mai avorteze copiii, iar familiile americane să
stimuleze natalitatea. [Link: https://thefederalist.com/.../more-babies-in-the-united.../]
7. Președintele Trump a grațiat 23 de activiști
pro-viață deținuți în închisorile federale pentru proteste făcute în fața
clinicilor de avort. [Link:
https://www.lifenews.com/.../president-donald-trump.../]
8. Congresul SUA a demarat un proiect de lege care va
dubla creditul de taxe acordat părinților de la $1000 la $2000 de copil.
[Exemplu, dacă o familie cu doi copii are venit de $80.000 pe an, impozitele se
vor aplica doar pentru $76.000]
9. În statul Idaho, legislatura a inițiat un proiect
de lege pentru interzicerea căsătoriilor între persoane de același sex. [Link:
https://www.msn.com/.../resolution-asking.../ar-AA1xGAt5...]
10. Noul Congres american, inaugurat pe 3 ianuarie,
conține un procent mai ridicat de creștini practicanți decât cel anterior.
Veștile acestea sunt foarte bune. Administrația Trump
înțelege că familia și valorile sunt indispensabile bunăstării naționale. Că
familiile și căsătoriile puternice constituie cea mai testată și puternică
garanție a viitorului demografic al țării. Acest principiu e valabil și pentru
România creștină. O carte recent publicată argumentează exact acest adevăr:
dacă ne dorim o Românie puternică din punct de vedere demografic, trebuie să-i
întărim bazele valorice, căsătoriile și familiile. Vă oferim o recenzie:
https://www.catholicnewsagency.com/.../researchers...
Trump
a început si demolarea globalismului
Imediat după investirea lui în funcția de președinte,
Trump a demarat ceea ce a promis – reconfigurarea sistemului global prin
reafirmarea suveranității naționale. Iată câteva dintre lucrurile pe care le-a
întreprins prin ordonanțe prezidențiale.
1. A solicitat autorităților americane să retragă SUA
din Organizația Mondială a Sănătății.
[Link:https://www.whitehouse.gov/.../withdrawing-the-united.../] Presa
consideră a fi greșită această politică pentru că (foarte probabil) ea va
afecta negativ îngrijirea medicală în țările sărace. [Link:
https://www.nytimes.com/.../who-trump-us-global-health.html]
2. Trump a solicitat Centrului pentru Controlul
Bolilor să înceteze orice cooperare cu Organizația Mondială a Sănătății. [Link:
https://news.yahoo.com/.../cdc-ordered-stop-working...]
3. Noua conducere a CIA a emis un raport care acordă
credibilitate teoriei că pandemia coronavuirus s-a produs ca urmare a scurgerii
virusului din laboratoarele din Wuhan. OMS și China au sufocat această teorie,
numind-o una conspiraționistă. Cetățeanul de rând, însă, a avut dreptate.
[Link: https://www.nbcnews.com/.../cia-shifts-assessment-covid...]
4. Administrația Trump a închis paginile electronice
(websites) oficiale deschise de Administrația Biden care informau publicul
național și internațional privind disponibilitatea serviciilor de avort și a
medicamentelor care pot întrerupe sarcina. [Link:
https://washingtonstand.com/.../trump-immediately-shuts...]
5. Trump a dispus retragerea imediată a SUA din
Acordurile privind clima de la Paris / The Paris Climate Accords. [Link:
https://www.nytimes.com/.../trumps-paris-climate...] Vești bune deci pentru
americani: americanii nu mai sunt în pericol de a deveni ierbivori ori să
mănânce gândaci în loc de mâncarea lor favorită – steaks / grătare și burgers.
6. Marile corporații globale care activează în SUA au
anunțat că vor înceta să mai promoveze ideologia de gen și elgibitismul în SUA.
[Link: https://news.yahoo.com/.../big-u-companies-taper-abandon...]
7. Trump restrânge extinderea statului secret /
secretive state. A dispus declasificarea imediată a dosarelor FBI privind (a)
asasinarea Președintelui JF Kennedy; și (b) asasinarea Pastorului ML King care
a condus mișcarea pentru drepturi a populației de culoare. [Link:
https://washingtonstand.com/.../trump-to-declassify-files...]
8. Trump dezinstituționalizează sexualizarea armatei
americane prin concedierea imediată a persoanelor transgender, Administrația
Biden fiind aceea care a deschis accesul persoanelor transgender în armata
americană. [Link: https://news.yahoo.com/.../trump-expected-sign-executive...]
9. Marile firme financiare americane au anunțat că vor
abandona finanțarea proiectelor privind clima. Printre ele este și cea mai mare
firmă de investiții din lume, BlackRock, cu un portofoliu de investiții de
peste 15 trilioane de dolari. 15 trilioane de dolari sunt echivalentul
economiei Germaniei de trei ori și jumătate! [Link:
https://www.eurotopics.net/.../blackrock-exits-climate...]
Credem ca ar fi folositor ca Europa să facă la fel. La
fel si Romania. Este recomandabil ca următorul președinte al Romaniei să facă
ceva similar. Avem nevoie de un președinte conservator – autentic conservator.
ARTICOLUL
16 DIN DECLARATIA UNIVERSALA A DREPTURILOR OMULUI
Articolul 16 din Declaratia Universala a Drepturilor
Omului afirma: "Cu incepere de la implinirea virstei legale, barbatul si
femeia, fara nici o restrictie in ce priveste rasa, nationalitatea sau religia,
au dreptul de a se casatori si de a intemeia o familie. ... Familia constituie
elementul natural si fundamental al societatii si are dreptul la ocrotire din
partea societatii si a statului". Familia romana isi cere drepturile.
Aceste drepturi le pledam, le-am pledat din 2006 incoace, si vom continua sa le
pledam. Sunt cele mai pretioase dintre drepturi dar si cele mai abuzate azi.
Pretuiti-le!
ALIANTA FAMILIILOR DIN ROMANIA
Str. Zmeica nr. 12, sector 4, Bucuresti
Fax 0318.153.082
www.alianta-familiilor.ro
Ioan Miclău-Gepianu - UN FRAGMENT DIN CARTEA ”O NOUĂ LUME”, a autorului BEN TODICĂ: ”FLORENȚA BANATULUI”.
UN
FRAGMENT DIN CARTEA ”O NOUĂ LUME”,
a
autorului BEN TODICĂ: ”FLORENȚA BANATULUI”.
”...Câtă măreție și explozie de entuziam în înălțarea
camerei de filmat deaupra unui superb oraș în filmul marelui, generos și smerit
regizor Vasile Bogdan în colaborare cu partenerul său, tânărul Grațian Gâldău.
Să nu uităm că Vasile Bogdan e și un renumit scriitor,
lucru foarte important pentru un bun cineast pentru a reuși să dezvolte o
măsură esențială și chibzuită în a nu da mai mult decât strictul necesar
spectatorului. Doar astfel, vizionarea filmului devine o plăcută călătorie
narativă. Pe parcursul derulării firului documentar, spectatorul este luat de
mână, purtat cu îndemânare, introdus într-o poveste admirabilă și ridicat în
slăvi prin imagini surprinzătoare, montate inteligent și cu abilitate divină,
Îl provoacă pe spectator să-și întindă aripile și cu ardoare să se lase purtat
într-un zbor înălțător.
Nu am văzut Lugojul, deși în tinerețe multe din
colegele mele de școală generală au studiat la Liceul Pedagogic de fete și
chiar am avut acolo o prietenă, fermecătoare adolescentă. Tema filmului mi-a
trezit interesul de a cunoaște orașul. Îl credeam un mic centru cultural, însă
acum din primele imagini m-am trezit într-un oraș medieval cu o arhitectură
deosebită care îmbină trecutul cu prezentul modern.
Realizatorii au pornit la drum cu un scenariu bine pus
la punct, conturat cu profesionalism. Au ales cele mai impresionante unghiuri
de filmare, folosind cu dexteritate drona, scenele au curs precum paginile unui
roman DOX bine scris. Țintele arhitecturale, adevărate metafore, conturează
autentic povestea. Arhitectura unui film documentar necesită ani buni de
practică și un simțământ pe care îl câștigi doar prin experiență îndelungată.
Vasile Bogdan le are, le împletește în mod firesc cu un fler aparte. Am vizionat
multe filme realizate de domnia sa la Radio Televiziunea Română din Timișoara.
Unghiurile camerei sale înalte sau joase devin
sugestive, ”așa se face un film ar fi zis John Ford” iar o mișcare lină a
camerei asemenea unui nor în plutire te poartă în jurul Bisericilor (zece la
număr), a unor edificii și sedii de instituții și a vieții multiculturale a
orașului care îți încântă privirea cu minunatele geometrii ale străzilor și
arhitectura clădirilor și a orașului în toată plenitudinea sa. O îmbinare de
vechi și nou. Oameni, eroi și fapte toate legate și înmănuncheate, truncate
ingenios în film. Pelicula curge alunecând precum cosițele bălaie ale unei
fetișcane, împletite cu panglici colorate – imagini, muzică, narație,
dialoguri, secvențe reunite cu date istorice culese din documentele de arhivă
dau o mireasmă aparte filmului. Aproape legendară, prezența acestora incită
privirea, auzul și sufletul.
Întâlnim numeroase nume de oameni de vază ai locului,
pe care naratorul îi intervievează și astfel simțim cum ne crește mândria de
român, mândria de neam. Conștiința. Și sentimentul de iubire pentru acest
popor, locuitor al Banatului.
Documentarul în lume, până nu demult a fost tratat ca
verișorul sărac al filmului artistic de lung metraj, însă pe zi ce trece devine
un format tot mai popular al audiovizualului. Tot mai mulți regizori renumiți
ai Hollywood-ului, în ultima vreme au curtat documentarul ca formă mai
apropiată de real. Și mă refer la Werner Herzog, Martin Scorsese, Agnes Varda,
Ava Du Vernay, Todd Haynes, Noah Baumbach, John Ford, Krzysztof Kieslowski,
Spike Lee, Ken Loach, William Oliver Stone… menționând doar câteva nume celebre.
Globalizarea realului a dus la creșterea pieței de
difuzare a documentarelor în contextul postmodernismului și a postgândirii
structurale de azi. Documentarele promovează comportamentul etic și reflexele
practice ale societății, legitimarea adevărului prin prezența reală în viața de
zi cu zi a potențialului discurs istoric al filmului. Au menirea de a ne învăța
să gândim psihologic (și cu sufletul) și să înțelegem curgerea timpului pe plan
social. Atfel se depășește statusul de până acum, cel arogant și plin de
sloganuri (lozinci).
Autorul îmbină stilul vechi documentar cu cel de
ficțiune, vezi Ana Lugojana (operetă) și elevă cântând la pian etc. sau cum
spuneam în exemplul de mai sus a codiței împletite cu pănglicuțe (pănglicuțele
fiind ficțiunea în film). Îmbină foarte elegant în narație vocea divinului cu a
pământeanului, a temerarului în aflarea adevărului, alege elementul cu valoare
istorică, culturală și tradițională justificându-l și împunându-l ca factor
potențial democratic în viața de azi, necesar în întărirea și certificarea
modernismului civil.
Autorii nu plictisesc și nu fac abuz de informații
culese de la amatori locali. Ei sunt conștienți de nivelul spectatorului. Nu-l
judecă, nu-l supune, nu insistă și nu-l manipulează. Ei știu din experiență că
filmul documentar este un instrument transmodern de învățătură, mișcându-se
spre confort și libertate. Documentarul are un mare viitor în păstrarea
identității vieții, în general, a orașului Lugoj, în cazul de față. Avem ce
învăța urmându-i pe realizatorii și colaboratorii acestui film documentar în acțiune.
Lugoj, ”Florența Banatului”, Episodul 1: Europa este
aici! (subtitlu). Frumos, echilibrat, persuasiv, autorii aproape doi
compozitori simfonici în ale vizualului brodează poveștile cu cadre luminoase
de stropi de muzică și cuvinte potrivite, ridicând sufletele spectatorilor
precum un Aladin pe covorul fermecat din văzduh. Îi învăluie în dansul și
interacțiunea panoramelor circulare ale orașului cu arhitectura clădirilor post
medievale, construite în stilul Baroc imperial al Bisericilor Ortodoxe, cu
turnuri și interioare somtuoase.
Tabloul filmului este completat cu imagini ale
construcțiilor catolice, evangelice, evreiești, ale instituțiilor vechi și
moderne, ale caselor românilor, germanilor, maghiarilor, sârbilor și din
peisajul mirific lugojan etc. Apoi introduce cu grijă vocea preotului în
strană, a scriitorilor și poeților locului, folcloriști, artiști de operă,
dansatori, actori, soliști, recitatori pentru a informa spectatorul curios și
interesat în a afla și cunoaște mai multe amănunte despre subiectul propus spre
ecranizare..
Un film bine documentat cu fotografii, manuscrise,
informații audio și mărturii ale locului, personalități și muzică. O largă
dinamică din spectrul muzical acoperă întreaga durată de 43 de minute și 16
secunde ale primului episod. Filmul impresionează prin claritate artistică,
corectitudine și măsură a timpului, a intensității emoțiilor și a dragostei. Nu
în ultimul rând, se simte cum palpită energia dăruirii participanților la
realizarea acestei mici, dar sănătoase capodopere.
Filmul ”Florența Banatului” este un proiect finanțat
de Primăria Municipiului Lugoj, un receptor minunat al frumosului și un mare
dăruitor. Admirație și sincere felicitări realizatorilor și finanțatorilor!
(Fragment din cartea ”O Nouă Lume – Nu te
grăbi! Nu te îngrijora” - autor Ben Todică – Australia.- Pag. 102 -107.
Trimite: Ioan Miclău-Gepianu - Australia
Mihai Batog Bujenita - Comoara furată
Comoara
furată
Mihai
Batog Bujenita
29
Ianuarie 2025
Domnul profesor Stamate, pensionar de la catedra de
matematică a liceului din oraș se opri din mers și-i spuse prietenului său,
profesorul Calistrat, cu care fusese coleg și prieten pe timpul activității
acesta fiind profesor de istorie
- Domnule! Sunt profund indignat!
- Cum la tine asta pare să fie starea normală nu mă
mir, însă dacă tot ne plimbăm prin parc ai putea să-mi spui și de ce?
- Păi, fii atent! Țara noastră cea care se află cu
economia într-un deficit bugetar disperant, iar cu perspectivele într-o zonă
foarte sumbră, a organizat, extrem de discret, o expoziție itinerantă a unor
obiecte de patrimoniu de o valoare inestimabilă prin felurite muzee ale
occidentului. Nimeni, vorbesc desigur de presă, nu a știut absolut nimic despre
această inițiativă care părea chiar lăudabilă dacă nu am ști că occidentul are
acum propriile sale probleme și oricum ne-a disprețuit dintotdeauna, iar interesul
pentru minunta noastră istorie străveche este doar o iluzie care bântuie doar
mințile înfierbântate ale unor martiri ai cauzei. Oricum, au fost plătite
asigurările, care sunt convins că au valori consistente, dar nu cred că s-a
făcut vreun studiu prospectiv ca să se vadă dacă o asemenea acțiune își atinge
scopurile propuse. Respectivele obiecte, repet, originalele, deși ar fi putut
fi trimise și copii, au călătorit pe ici pe colo însoțite de aceeași tăcere de
la început, însă au provocat uimire abia când au fost furate dintr-un muzeu
olandez, unul aflat într-o localitate pe care cred că nici olandezii nu o
găsesc foarte ușor pe harta lor. Nu mai spun că furtul a părut foarte
profesionist, fiind făcut de oameni care știau exact cum și unde trebuie să
acționeze, prin urmare, în trei minute și-au terminat treaba și au dispărut. E
drept că, destul de repede, poliția din acea localitate ai cărei locuitori cred
că nici nu au auzit de țara noastră ne-au asigurat că au imagini de pe timpul
jafului și că, putem fi liniștiți, hoții vor fi prinși!
Numai că hoții, absolut indiferenți cu privire la
consecințe, au dispărut și, deocamdată, nimeni nu are nici o ipoteză, însă și
acest fapt este ocultat de nevoia secretului pe timpul cercetărilor. Deci! În
concluzie, am pierdut un tezaur care nu mai poate fi înlocuit fiind format din
piese cu o vechime milenară, am mai pierdut și banii dați pe asigurări, fiindcă
așa cum știm firmele de asigurări sunt prompte numai când îți iau banii nu și
când trebuie să plătească, însă ne-a reușit lovitura de imagine: toată lumea
știe acum de acest inestimabil tezaur pe care tocmai l-am pierdut. Cum să nu
fiu indignat?
- Dragul meu, toată această poveste pare un simplu
furt doar pentru acei care cred că istoria este un instrument de tortură cu
care niște călăi sadici, respectiv profesorii de istorie, îi chinuie pe bieții
copilași pe tot timpul școlarizării. Spun asta deoarece cunoașterea istoriei
ne-ar feri de simplitatea abordărilor chiar și în cazul unor aparente furturi.
Exemple vom găsi de-a lungul timpurilor și poate cel mai elocvent ar fi
așa-zisul furt al Giocondei din muzeul Louvre în anul 1911. Unul aparent de o stupiditate
incredibilă dacă ar fi să ne luăm doar după aparențe. Însă în cazul despre care
vorbești, eu îți voi prezenta o altă varinată, desigur teoretică, dar a cărei
logică ne va duce cred mai aproape de tot ce s-a întâmplat de fapt.
Să presupunem că niște oameni cu mari posibilități
doresc să facă o afacere și pentru asta pun la punct un plan. Intră în legătură
cu oameni de la noi, deși eu cred că este vorba de unele servicii, și avansează
ideea unei cunoașteri mai bune la nivelul continentului a civilizației vechi de
pe teritoriul actual al țării noastre. Trebuie să recunoaștem că este o idee
seducătoare având în vedere deficitul uriaș de imagine cu care ne confruntăm în
relația cu occidentul. Prin urmare, sunt sensibilizate nivelurile de decizie,
iar acestea, având în vedere mai ales lipsa lor de cultură, aprobă o expoziție
itinerantă a unor obiecte de patrimoniu fără să se gândească prea mult mai ales
că le fuseseră fluturate prin fața minții lor puține și posibilitatea unor
câștiguri uriașe. Prin urmare, pleacă la drum cu asigurările plătite de noi, o
adevărată comoară, nu pentru cantitatea de aur care este totuși destul de mică,
ci pentru unicitatea istorică a obiectelor, aceea dată de aurarii din mileniile
anterioare, plus poveștile care o însoțesc și așa cum știm povestea care
însoțește o bijuterie este mult mai valoroasă decât bijuteria în sine. Nu am
aflat nimic despre succesul sau insuccesul expoziției și asta trebuie să ne dea
indiciul că adevăratul plan ascundea de fapt cu totul altceva decât cunoașterea
trecutului nostru glorios, iar jaful din Olanda confirmă această prezumție
deoarece toți rămânem cu gurile căscate de uimire când aflăm ce s-a întâmplat,
primii fiind ziariștii care văd astfel că lumea există și fără ei.
Noi rămânem cu întrebările și ipotezele, însă hoții
dispar cu tot cu pradă și nimeni nu pare a avea vreo inițiativă menită să
descurce ițele. Aflăm însă că spărgătorii intraseră în muzeu folosind un
exploziv cu care spărseseră peretele din spate al muzeului, cel care oferea cea
mai scurtă cale de acces către tezaur. Pare un mic amănunt, dar dacă gândim
bine este de fapt o informație fără de care lucrurile ar fi mers mult mai greu.
Oare de unde aveau informația?
Una peste alta, eu unul cred că așa zisul furt este o
operație perfect gândită având ca scop disparariția pentru un timp a obiectelor
vizate, suficient cât să fie copiate, așa că ele vor apărea în curând și chiar
ne vom mira cât de aproape de noi au fost. Hoții nu vor fi prinși niciodată,
tezaurul ne va fi returnat, polițiștii se vor umple de laude și recompense, iar
copiile vor fi vândute ca fiind originale marilor colecționari pe sume
astronomice. Se vor câștiga averi cu acestă afacere însă noi vom rămâne cu
pierderile anterioare, dar și cu eticheta că acum deținem falsuri, deci o altă
pierdere, cea cu adevărat importantă.
- Ne, nee, neeee, nu se poate! Aurul din care sunt
făcute obiectele nu poate fi falsificat deoarece el este unul specific zonei
Roșia Montană, deci cu anumite caracteristici imposibil de falsificat!
- Dragul meu, noi despre aur știm, în cel mai bun caz,
că are anumite caracteristici de puritate și, având în vedere experiențele prin
care am trecut când ne-am cumpărat verighete, că este și foarte scump. Te
asigur însă că acei care au pus la cale lovitura sunt experți în materie de aur
și obiectele vor fi reproduse exact cu aur de la Roșia Montană, deoarece acesta
se găsește cam prin toate băncile occidentale, prin urmare, presupunând că
vreun colecționar va face analiza spectrografică a aurului din care au fost
confecționate falsurile va constata că ele sunt exact ce se pretinde, adică
originalele.
- Încredibil!
- Doar pentru fraieri!
Grid Modorcea - Isihasmul enescian
Isihasmul
enescian
Grid
Modorcea, Dr. în arte
29
Ianuarie 2025
Nu credeam s-o trăiesc și pe asta, să ajung cel mai în
vârstă critic, martor nemijlocit, care am participat la Festivalul „George
Enescu” de la origini până în prezent, așa cum am spus în cuvântul meu de la
Conferința de presă care a anunțat ediția a XXVII-a a Festivalului, conferință
necesară ce a avut loc la Salonul „Le Diplomate” al Ateneului Român.
A fost o frumoasă sărbătoare, bine organizată, cu
invitați de marcă la pupitru, precum dirijorul Cristian Măcelaru, directorul
artistic al Festivalului, Natalia Intotero, noul ministru al culturii, Cristina
Uruc, manager „ARTEXIM”, organizatorul Festivalului, Nicușor Dan, primarul
general al Capitalei, Răzvan Dincă,
președintele Radiodifuziunii, Carla
Tompea, director TVR, partenerii care susțin financiar Festivalul, precum Rompetrol,
B.R.D., Toyota, și o mare de fotografi, ziariști, critici muzicali și melomani.
Aproape că nu mai cunoșteam pe nimeni, cei din generația mea s-au dus, ultimul
fiind dragul meu concurent în ale cercetării muzicologice, Viorel Cosma.
Am primit zeci de informații despre cum se va
desfășura Festivalul în perioada 24 august - 21 septembrie a.c. Am aflat dete
despre programul Festivalului, multe cifre, câte orchestre sunt invitate, câți
soliști, câți muzicieni, peste 4.000 din întreaga lume, ample forțe naționale
și internaționale care vor face să nu uităm această ediție a Festivalului, de care vor să fie mândri oamenii noi care îl
sprijină, de la Natalia Intotero la Nicușor Dan, cam îmbătrânit, marcat de
luptele politice imposibil de controlat, mai ales acum când el bate toba că va
candida la alegerile prezidențiale din mai. Fiecare dintre cei de la tribună a
evocat cum sprijină firma pe care o reprezintă desfășurarea în condiții optime
a Festivalului. Să nu uităm că este o ediție jubiliară, fiindcă pe 4 mai
celebrăm 70 de ani de la moartea marelui compozitor.
Toate bune și frumoase, le-am spus organizatorilor,
i-am felicitat din inimă pentru efortul lor și pentru entuziasm, dar ce facem
cu Enescu, l-ați cam uitat pe marele artist George Enescu, nu prea l-ați
evocat, fiindcă de aceea se face acest festival, pentru Enescu, nu e un pretext
pentru noi, pentru dvs, cei de la cârma lui, care sunteți vremelnici. Peste
patru ani, alții vor sta pe aceste scaune și vor bate pasul pe loc, privind
cunoașterea muzicii lui George Enescu. Fiindcă, de când particip eu la Festival,
de când era comunist, dedicat muzicii sovietice, de când concertul pentru două
viori de Bach era interzis, adică de la înființare, nu s-a înaintat de fel în
cunoașterea muzicii lui Enescu. De ce? Fiindcă participanții nu o înțeleg.
Soliști ca Murray Perahia nici nu s-au apropiat de ea. Am dedicat Festivalului
singura lui istorie, care a devenit un document prețios. La una dintre edițiile
trecute, când președintele Festivalului era Ioan Holender, acesta a spus că
festivalul ar trebui să aibă loc fără muzica lui Enescu, și ar avea mare
succes, fiindcă e un compozitor neînțeles și nul la capitolul muzică vocală,
declarație mitomană, în stilul să moară capra vecinului, cu care cam semăna. Să
spui așa ceva despre Enescu, care a compus cea mai valoroasă operă din secolul
al XX-lea, „Oedipe”! Și Holender era solist la opera din Viena, fiind contrazis
de marii soliști vocali din Franța și Germania, care au interpretat „Oedipe” și
alte roluri. Sumele enorme care se investeau în Festival, intrau în buzunarul
lui, prin intermediul fiului său, care avea o firmă ce se ocupa de transportul
orchestrelor străine. Holender a făcut din Festival o remorcă a găștii lui de
muzicieni trecuți din Austria și Germania.
Nu merg mai departe cu dezvăluirile, deși din
greșelile trecutului trebuie să învățăm, dar acum am încredere deplină în
maestrul Cristian Măcelaru, pe care l-am audiat de la New York, în concertele
date cu Chicago Symphony și Philadelphia Orchestra, cea mai rafinată orchestră
americană, care a lansat un nou sunet, s-a apropiat de sunetul primordial,
precum Gheorghe Zamfir. Cristian Măcelaru a fost un copil precoce, un
copil-minune, ca și Enescu, i-a mers pe urme, fiindcă s-a impus de mic ca
violonist, iar soarta l-a dus de tânăr în America, iar la 19 ani dirija la
„Carnegie Hall”, celebra sală newyorkeză unde a concertat și George Enescu.
Tânărul Enescu s-a impus ca violonist la Viena și Paris, dar Măcelaru a
cunoscut gloria în America, precum Brâncuși. Și nu e departe cred să auzim că e
și un virtuos compozitor, fiindcă are toate datele enesciene.
El știe că George Enescu a fost un mistic, care spunea
în Amintirile sale: „Sunt un mistic. Cred cu ardoare în Dumnezeu”. Când a copilărit la Zvoriștea, la bunicul
său, care era preotul bisericii, Jorjac a trăit într-o atmosferă isihastă,
fiindcă bunicul său era athonit. Toată zona de nord a Moldovei era athonită,
fiindcă domnitorii moldavi au fost sponsorii principali ai mănăstirilor de la
Athos. Am studiat viața și muzica lui Enescu chiar în locurile lui natale, făcând
la TVR, unde am lucrat o vreme ca realizator, filmul „George Enescu - Alesul
lui Dumnezeu” (1996), singurul film cu actori dedicat lui Enescu, o docudrama,
mult elogiat de Ion Voicu și Iosif Sava, de care actuala directoare a TVR,
Tompea, nici nu a auzit. Șansa a fost că
am putut ajunge și la Sfântul Munte, grație patriarhului Teoctist, unde am stat
mai mult timp și am putut scrie cartea „Un păcătos la Athos” (2005). Dar însuși
Enescu mărturisește că Sonata a doua pentru vioară și pian în Fa Minor a
auzit-o prima oară în biserica din Zvoriștea, când era copil, notele i-au rămas
intacte în geniala sa memorie muzicală, iar mai târziu a compus această sonată
isihastă născută atunci, în copilăria sa. Străinii nu știu asta. Ei caută
asocieri cu folclorul românesc și cu impresioniștii, Debussy și Ravel, cu care
Enescu a fost coleg la Paris, asta vânează ei în simfonii. Iar pentru mulți
muzica lui Enescu se reduce la cele două Rapsodii. Am rugat să ridice mâna cine a ascultat, din
onoratul juriu, și alte lucrări, în afară de cele două Rapsodii. Nothing. E
foarte frumos că Nicușor Dan, Natalia Intotero sau doamna Cristina Uruc, nume
care îmi amintește de Legenda lui Gilgamesh, fac eforturi organizatorice să se
desfășoare în bune condiții Festivalul, dar e prea puțin, ei trebuie să-i
sprijine și pe cei care ajută la înțelegerea muzicii enesciente. Dacă Enescu nu
e aprofundat, se va ajunge la vorba obraznică a lui Holender, să se facă
Festivalul Enescu fără Enescu!!
Festivalul are o secțiune de conferințe cu muzicieni
străini, dedicate înțelegerii muzicii lui Enescu. Dar i-am propus de mult
organizatorului acestor conferințe, compozitorul Dan Dediu, că se bate apa-n
piuă, se fac cele mai savante speculații, dacă nu se caută la rădăcină, dacă nu
se știe ce este isihasmul, dacă nu se spune că muzica lui Enescu este mistică,
de natură isihastă, fiindcă el a fost un fundamentalist ortodox. De ce se
ocolește acest mare adevăr? De ce ne ferim, când se știe că Enescu respecta
toate religiile și era întruchiparea Modestiei, cum este și Cristian Măcelaru.
Cum ajungea Enescu la magnifica lui viziune din finalul operei Oedipe, dacă nu
gândea ca un muzician ishast? Ascultați finalul acestei opere, să aflați care
este Utopia lui Enescu!
M-am oferit să fac o prelegere despre Isihasmul
enescian, mai ales acum, când festivalul are un director potrivit, maestrul
Cristian Măcelaru (n. 1980, Timișoara și, de la 17 ani stabilit în S.U.A.),
care înțelege isihasmul enescian. Și am constatat că dirijorii americani, care
au fost prezenți la Festival, precum John Axelrod, îl înțeleg mai bine pe
Enescu decât cei români. Fiindcă mulți dintre ei nici nu-l iubesc. L-am auzit
pe maestrul Cristian Măcelaru cum a interpretat Simfonia a III-a cu cor a lui
George Enescu și cunoaște perfect partea ei isihastă. E un remarcabil muzician,
el nu e afacerist ca Holender, am totală încredere în bagheta lui, sunt convins
că această ediție va deschide calea către Ediția isihastă a Festivalului
„George Enescu”, o ediție a viitorului, care trebuie să aibă loc nu la Sala
Palatului, nepotrivită pentru orchestrele mari, ci în Templul Muzicii, o mare
promisiune a primarilor Capitalei și a primilor miniștri, idee de care actualii culturnici par să nu aibă habar, dar
ideea acestui Templu, pe care îl merită poporul român, a fost propusă de Zubin
Mehta, marele prieten al Festivalului enescian.
Cristian Măcelaru să fie convins că Enescu este Marele
Necunoscut al muzicii mondiale, fiindcă el a compus o muzică mistică, isihastă,
greu de înțeles fără o vocație metafizică, dovadă că este considerat al doilea
Mozart al lumii, cum îl numea Pablo Casals, fiindcă nu există piesă de-a lui în
care să nu întâlnim părți sau elemente de neliniște sau mistuire isihastă.
Numai așa muzicienii lumii îl vor respecta pe măsura esenței lui sonore
(„sunetul primordial”), când Festivalul le va impune să includă în programele
lor și muzică enesciană isihastă, unică în lume. Enescu a ocolit populismul. De
originalitatea muzicii sale era convins foarte tare Zubin Mehta, pe care l-am
cunoscut bine. I-am luat și un interviu.
Visul meu a fost și este să se audă Oratoriul „George Enescu” în Templul
Muzicii. Ce ecou! Ce victorie a glasului românesc! Mehta a fost o vreme
președintele Festivalului și în acest spirit mistic a propus să se construiască
Templul Muzicii, care a fost bine plănuit, s-a realizat și proiectul
arhitectonic, după marile temple muzicale ale Japoniei, idee abandonată însă pe
criterii politice, s-au înfruptat patrihoții de la putere de fondurile alocate
culturii, uitând că Festivalul Enescu, implicit acest Templu al viitorului,
înseamnă identitatea României. Nu ei, profitorii vremelnici de la putere,
asigură identitatea României, ci muzica lui Enescu, Festivalul închinat ei.
Aranjament
grafic - I.M.
Ovidiu M. Curea - Cât o să mai râdem?
Cât
o să mai râdem?
Ing.
Ovidiu M. Curea
29
Ianuarie 2025
„Il vient une heure où protester ne suffit plus…” (Victor Hugo, „Les Misérables”)
Un articol din Revista „Flacăra” lui Adrian Păunescu
semnat de către Doina Dabija, strălucită urmașă a marelui patriot și scriitor
Nicolae Dabija, soră geamănă cu Ana Maria Păunescu în ale scrisului, în ale
iubirii de neam și dedicației necondiționate de susținere și continuare a
ideilor înălțătoare cu care iluștrii lor părinți au lăsat moștenire nemului
romînesc, m-a dus cu gândul la o întâmplare petrecută cu mai mulți ani în urmă,
mai precis în anul 1994.
Articolul Doinei Dabija se chema „Moldovenii și
românii”, articol în care autoarea evoca mai multe situații ridicole despre
percepția formată și îndesată în capul unor oameni de dincolo de Prut privind
pe moldoveni separat de români. Astfel, scriitoarea relata despre un tânăr care
afirma cu convingere pe un site de socializare că „În timp ce copiii sunt
învățați la școală că ei sunt români, eu l-oi învăța pe-al meu că noi suntem
moldoveni și vorbim limba moldovenească”. Mai departe, ne relatează despre intervenția
unui bătrân care a întrerut o cuvântare a scriitorului Nicolae Dabija în care
acesta afirma faptul că moldovenii sunt români, strigându-i cu revoltă:
„Domnule Dabija, n-aveți dreptate! Eu sunt moldovean, dar fratele meu care
trăiește la București e român.” Peste aceste opinii venite din partea unor
oameni simpli, persoane particulare, se adaugă cea venită din partea unor
reprezentanți ai autorităților din Republica Moldova. Întoarsă la Chișinău după
ce dăduse naștere unei fetițe în timp ce se afla la București, scriitoarea s-a
prezentat la Biroul Stării Civile din Chișinău cu certificatul de naștere
eliberat de autoritățile române, pentru a fi
preschimbat în cel al locului de reședință. Deși în dreptul rubricii
„naționalitate”, pe certificatul de naștere românesc se menționa, în mod
firesc, „română”, pe actul de naștere moldovenesc, funcționarii din Chișinău au
preferat să tragă o linie...
Și cum spuneam, întâmplările descrise de Doina Dabija
în articolul „Moldovenii și românii” din Revista Flacăra lui Adrian Păunescu
mi-au adus aminte de întâmplarea din anul 1994.
Mă aflam atunci la Ambasada României din Buenos Aires.
Era anul în care președintele argentinian Carlos Saúl Menem, în urma câștigării
alegerilor prezidențiale, își reînnoia mandatul pentru o nouă perioadă de cinci
ani. Cum se obișnuiește peste tot în lume, la festivitățile de preluare a
prerogativelor puterii, iau parte delegații din diferite state, unele aceste
delegații find conduse chiar de către președinții sau premierii acestora. Din
partea Republicii Moldova urma să participe consilierul personal al președintelui
Mircea Snegur. Ajuns cu câteva zile înainte de festivitățile preconizate, dl.
consilier, cum era și normal, a tras la frații săi de la Ambasada României.
Aici oaspetele a fost primit cu bucurie și cu toate onorurile cuvenite unui
reprezentant al Republicii Moldova. În cinstea lui a fost organizată o masă
festivă cu participarea tuturor diplomaților din ambasadă. Atmosfera a fost
plăcută, destinsă și prietenească. Cu toate acestea, discuțiile despre
problemele care ne stăteau la toți pe limbă (alipirea Basarabiei la patria
mumă) au fost cu diplomație ocolite. La un moment dat însă, dl. consilier scapă
și zice în mijlocul unei fraze „limba moldovenească, cum îi zicem noi, sau
limba română, cum îi ziceți dumneavoastră”... Brusc, în încăpere a venit
dinspre ferestre un aer rece ca de iuanuarie de la noi, deși ferestrele erau
închise și afară era primăvară. Diplomații români tăceau stânjeniți și priveau
în farfurii. Dl. consilier tăcea și el încurcat. Îi părea rău că stricase
atmosfera cu o afirmație prostească în care nici el nu credea. Aștepta din
partea nostră ceva, o replică, o aprobare, o scuză... Cumva trebuia trecut
peste acest moment. Dar cum? Puteai să strci și mai rău lucrurile. Cum tăcerea
continua să apese peste masă și nimeni nu zicea nimic, îmi iau inima în dinți
și îndrăznesc să îl întreb, chipurile în glumă, pe oaspete:
Domnule consilier care este poetul dumneavoastră
național?
- Eminescu, de bună seamă, a venit prompt răspunsul
consilierului, ușurat că, în fine, conversația fusese, într-un fel, reluată.
- Dar prozatorul dumneavoastră național?
Sadoveanu! Cine altul?
- Ca să vedeți brodeala dracului, domnule consilier!
Și poetul nostru național este tot Eminescu și prozatorul nostru național tot
Sadoveanu și amândoi au scris în limba
Colegii mei au înghețat. În schimb, dl. Consilier a
izbucnit într-un râs sănătos și zgomotos de se zguduia scaunul de sub el și
privindu-mă cu simpatie printre ochii înlăcrimați parcă voia să-mi spună: Măi,
prietene, și noi și voi știm care este adevărul, dar eu sunt aici în misiune
oficială și trebuie să vorbesc după cum îmi este mandatul.
Toată lumea a înțeles și râsul și lacrimile dlui.
Consilier. Întreaga asistență s-a pornit și ea pe râs, ca în trecut la
bancurile politice care se spuneau la noi pe la colțuri.
Și acum ce facem? Râdem mai departe? Cât o să mai
râdem?
Marin Neacsu - Dacii, aurul si „țurcanii”
Dacii,
aurul si „țurcanii”
Col.
(r) Marin Neacsu
29
Ianuarie 2025
O veste neagră face prima pagină a ziarelor din
România și ridică sprâncenele multor români,
dar mai ales televiziuni și politicieni
în care acuma, brusc se aprinde
„patriotismul” și încep să rostească cu oarece teamă, dar îngăduință cuvântul
„Dacia,” dar nu legat de fabrica de
automobile, ci de acea Dacie despre care nu prea se înghesuia nimeni să
vorbească, pentru a nu fi considerat „suveranist,” adept al lui Roxin,
Georgescu, sau mai știu eu cărui „dacopat”. Acuma, pentru trei zile probabil,
sau trei săptămâni, cât subiectul va ține „brekiniuzul” presei, e voie să
vorbești despre Dacia în România. Pentru toți, vestea furtului coifului
dacic și brățărilor dacice dintr-un
muzeu din Olanda, expuse cu „mărinimie” prin toate colțurile lumii de mai marii culturii române, pentru
„promovarea Daciei” și a bogăției bietei Românii, este o surpriză, o veste
neașteptată, o tragedie.
Să fiu sincer, pentru mine această „întâmplare” nu
este o surpriză, nu vreau să par cinic, dar am anticipat un astfel de
eveniment. De ce? Pentru că acum 14 ani am atenționat asupra unui obicei eu
i-aș spune iresponsabil al autorităților române, plecând de la prim miniștri,
miniștri ai culturii, directori ai Muzeelor dar în special al Muzeului Național
de Istorie a României, de a trimite sau a „se lăuda” cu piese unice de
patrimoniu național, pe toate străduțele Europei. Nu știu dacă în ultimii 10-15
ani românii care au cu adevărat interes și dorința de a vedea istoria proprie
în muzeele din țară au avut ocazia să vadă sutele de piese multe unicate,
comori inestimabile ale culturii universale nu doar autohtone, la ei în țară,
acestea fiind plimbate pe oriunde, pasămite pentru a „promova cultura dacilor”.
Dar acești diriguitori ai culturii române nu au mișcat un deget pentru a
cerceta și a scoate la lumină de exemplu
arhivele Vaticanului care conțin cărți și documente necunoscute publicului
despre cultura, războaiele și importanța Daciei în cadrul civilizației antice
sau pentru a aduce în România spre a fi expuse documente, artefacte,
obiecte, sau mărturii ale unor fapte
istorice care vorbesc despre România. Poate sabia lui Ștefan Cel Mare adusă
măcar spre vizionare la Muzeul Național de Istorie a României, ar suscita
interesul a milioane de români și ar aduce mai mulți bani Ministerului Culturii
decât banii de asigurare „negociați” cu muzeele unde au stat degeaba argintul
și aurul României.
Apoi, să fim serioși, când lansezi o expoziție cu
titlul „Dacia, un regat al Aurului și Argintului”, este mai mult decât o invitație pentru multimiliardarii
deținători de „colecții private” de a tocmi „profesioniști îndrăgostiți de
cultură” pentru a intra în posesia unor unicate. Sunt convins că cine le-a
furat nu a făcut-o pentru că a crescut prețul aurului, pentru că dacă ar fi
fost așa, ar fi luat tot aurul expus, sau mult mai mult decât un coif și 3
brățări care nu cântăresc nici cât aurul expus într-o vitrină la un magazin de
bijuterii. Este LMC că cel/cei care au acționat au făcut-o la comandă pentru
valoarea istorică a acestor piese, nu pentru valoarea aurului. Sub acest
aspect, putem spera că nu vor fi topite în lingouri.
Mai trebuie amintit că tot cu Olanda, România mai are
o experiență similară, cu niște tablouri furate tot din Olanda și găsite prin România, unele se spunea că au
fost arse, dar apoi un tablou din cele presupus arse a fost găsit în urma unui
pont tot în România. Autorii au primit ceva ani de închisoare dar sunt deja
liberi de mai bine de 7 ani, toți, iar
tablourile aparținând lui Matisse, Picasso, Monet, nu au mai fost găsite, fiind
considerate „pierdute”. Eu sunt convins că tablourile au ajuns în colecția
cuiva care a plătit suficient pentru a convinge pe cineva să facă 6 ani, dacă
nu chiar mai puțini, eventual 4, de închisoare. În cazul aurului, dacă se va da
de urma hoților, că sigur nu a fost unul singur, acesta va prezenta un butoiaș cu ceva
aur topit, cum s-a prezentat de exemplu lănțișorul din butoiul de la
Caracal ca să dovedească că acolo a fost arsă Luiza. Făptuitorii, dacă vor fi
prinși vor spune că au topit aurul și l-au vândut, sau aruncat, „statul român”
va primi - probabil - banii de asigurare,
cam când vom primi și avioanele F16, sau sistemele „Patriot”, dacă firma
respectivă va binevoi să accepte „concluzia organelor de anchetă” și cu asta
basta.
Și acuma să spun de ce nu m-a surprins furtul.
Prin 21 mai 2011, atrăgeam atenția într-un
articol că, același Muzeu Național de
Istorie, aflat sub cârmuirea aceluiași președinte de astăzi, trimisese prin
decembrie 2010 aceleași brățări dacice și probabil în mare parte aceleași
exponate în total 140 de piese, prin
Italia sub numele „Aurul antic din România. înainte şi după Traian”. Expoziția,
plecată și anunțată cu surle și trâmbițe sub patronatul ”împăratului Traian
Băsescu”, trebuia să se termine în aprilie, dar pe data de 21 mai încă nu se
întorseseră în muzeele de origine. Am sesizat câțiva parlamentari, am inițiat o
interpelare ministrului culturii de atunci, actualul lider U.D.M.R. Kelemen Hunor, care a răspuns că toate
piesele s-au întors în țară și urmează a face parte dintr-o nouă expoziție.
Interesant este că domnul Hunor spunea atunci în răspunsul său că „Interesul
deosebit al vizitatorilor a făcut ca această expoziţie să fie prelungită.
Italienii sunt fascinaţi în special de brăţările dacice şi de „Cloşca cu pui de
aur”. Iată că și olandezii au fost fascinați de brățările dacice, nu numai
italienii.
Nu știu dacă de atunci și până acuma piesele plecate
au mai avut timp să fie văzute și prin muzeele noastre, dar era o chestiune de
timp până să se întâmple ce s-a întâmplat, căci știți cum se spune pe la noi
prin popor, „cine sare multe garduri...”.
Deci autoritățile române, domnul director al Muzeului
Național de Istorie a României era la curent cu faptul că anumite obiecte de
patrimonoiu fac interesul special al „publicului larg”, era sigur la curent cu
furturile din Țara Lalelelor, căci chiar
doamna Țurcan ministru al culturii la momentul inițierii expoziției, spunea că „au existat furturi și la alte
muzee internaționale, nu este o situație fără precedent și nu ar trebui să
blocheze o inițiativă corectă și sănătoasă a României de a realiza expoziții...”
Și dacă e așa, ce măsuri de securitate suplimentare a luat? Așadar în concepția doamne Țurcan, faptul că au mai
avut loc furturi din expoziții nu trebuie să ne îngrijoreze, nu suntem singurii
păgubiți dimpotrivă, să facem
expozițiile cât mai ”atractive” cu piese cât mai rare și cât mai valoroase, de
care noi ne putem dispensa. Și nu e așa că oricum vom primi banii pe asigurări
care, uite în actualul climat de criză financiară, ne prind foarte bine, guvernul are nevoie de
ei. Tot doamna Țurcan justifică expoziția ca fiind necesară pentru „românii din
«diaspora»”. Câtă grijă față de bieții români de peste hotare, dar și față de
„autorități și oameni de cultură internaționali”. Păi dacă erau așa de
interesați oamenii de cultură și marile personalități din Țările de Jos, nu puteau să vină să le vadă la noi, mai
câștigam și noi un ban din turism nu ? Am auzit că și votul din turul doi la
prezidențiale a fost oprit ca să poată
vizita românii din diaspora expoziția.
Doamna Țurcan se arată mirată că românii sunt așa de supărați și că „au apărut
tot felul de experți în calitatea și valoarea muzeelor” care pun întrebări
legate de oportunitatea organizării acestor expoziții. Pentru ea asta e
problema, faptul că oamenii pun întrebări. Îmi amintesc că și eu, acum 14 ani
îl întrebam pe domnul Kelemen Hunor ca ministru al culturii următoarele:
- data şi locul intrării pieselor în ţară;
- cine a asigurat paza transportului şi cum a fost
asigurată securitatea pieselor pe timpul expoziţiei şi pe timpul întoarcerii:
- documentele de vamă întocmite cu ocazia sosirii în
ţară;
- procesul verbal de predare - primire a pieselor
către Muzeul Naţional de Istorie:
- dacă s-a făcut expertiza de autentificare a pieselor
reîntoarse şi care este rezultatul.
- dacă nu s-a făcut, de ce nu s-a făcut , având în
vedere cazurile cu sculpurile lui Brâncuşi şi cu timbrele.
Întrebările erau legitime atunci pentru că mai
trecusem prin evenimente similare.
Cunoscând alte cazuri de furturi, eu ca stat român aș
fi acordat o mai mare grijă față de obiectele de patrimoniu care nu pot fi
măcar evaluate ca valoare istorică, fie că nu le-aș fi înstrăinat, fie că aș fi
solicitat măsuri complete și complexe de securitate, inclusiv cu pază
militarizată și securizată precum „vila de la Cotroceni” cînd e „mobilierul”
prin zonă, nu le-aș fi lăsat într-o clădire fără pază. Aud că poliția ar fi
fost anunțată că „a avut loc o explozie pe o stradă”. Dar stați liniștiți tovarăși,
„Muzeul Național de Istorie a României se află în permanent contact cu Muzeul
Drents, precum și cu autoritățile olandeze și române și depune toate eforturile
pentru a sprijini ancheta aflată în desfășurare, pentru recuperarea urgentă a
artefactelor!” Ce poate să facă Muzeul Național de Istorie pentru recuperarea
urgentă a artefactelor nu o să pricep
nici picat cu ceară dar înțeleg că noi trebuie să stăm liniștiți să nu punem
întrebări.
Cu asemenea oameni la conducerea țării la ce ne putem
aștepta? Ce ar mai fi de spus? Aș mai putea spune că din România dispar, fără ca autoritățile ”competente”să se
sesizeze, cam multe. A dispărut o flotă,
au dispărut focoase dintr-un transport militar în Giurgiu, au dispărut timbre cap de bour în valoare de
milioane de euro de la Muzeul Filatelic al Poștei Române, cu ocazia unui
inventar de rutină conducerea Regiei Autome pentru Activităţi Nucleare -
Sucursala Cercetări Nucleare Piteşti a constatat lipsa a 75 de documente
cuprinzând informaţii clasificate din domeniul cercetării nucleare, și câte și mai câte știute sau nu, declarate
sau nu. Vinovații „nu au fost găsiți”
deși în multe cazuri se știu, dar avem multe batiste și din ce în ce mai puține
țambaluri. Iar doamna Țurcanu ne spune că nu trebuie să ne îngrijorăm, pe
„câmpie la Mohacs au fost pierderi și mai grele”.
Eu nu cred în coincidențe, la atâtea pierderi, parcă
văd că o să ne trezim că nu mai avem nici țară și se va trezi cineva să spună:
nu-i nimic, nici palestinienii nu mai au.
Bibliografie
web:
-
https://www.ziuaveche.ro/cultura-religie/cultura/inainte-si-dupa-traian-34980.html/
-
https://neacsum.blogspot.com/2012/01/expozitii-cu-vanzare.html
-
https://ibani.stirileprotv.ro/credite-si-economii/patru-lazi-cu-focoase-pentru-rachete-au-disparut-dintr-un-tren-ce-transporta-armament.html
https://ziare.com/stiri/furt/timbre-de-milioane-de-euro-au-disparut-de-la-muzeul-filatelic-1014044
-
https://www.dcnews.ro/75-de-documente-din-domeniul-cercetarii-nucleare-clasificate-au-disparut_85121.html
Abonați-vă la:
Postări (Atom)