REVELAȚIE CU
DRAGHICESCO
scenometrie în 3 acte
de George Anca
Personae
DUMITRU, revelat
GEORGIOS, traducătorul lui Dumitru
VIRGINIA/CORINA, soția lui Dumitru
DIMI, chirurg
SPIRITE din cărțile lui Draghicesco
ANCHETAȚI sociologic
POEȚI și SFINȚI versionați
Personajele principale sunt,
simbolic, volumele Noua Cetate a lui
Dumnezeu și Adevăr și revalație, de D.Draghicesco, 1928, 1934, din care sunt
transcrise, în traducerea noastră din limba franceză, 2014, citate, aici
replici revelatoare in spe, din - sub
numele mic: Antonin-Dalmace
(Sertillanges), Albert (Tomas), Maurice (Blondel), Herbert (George Wells),
Henri-Louis (Bergson), Jules Henri (Poincaré), Benedetto (Croce), Feodor
(Dostoievski), Georges (Clemanceau), Onomademe,
Maxime (Leroy), Jules (Michelet), Giovanni (Gentile), Léon (Brunschvicg) Jean
Marie (Guyau), Emile (Durkheim), René (Berthelot), Ernest (Seillière)...
Celelalte personaje – interfață
temporală, lingvistică, social-etnică etc.: John, Vezovie, elevi, Samina,
Virginica, Bătrâna, Bătrânul (din tablou), Corina, Mila(repa), Simion
(Dascălu)...
Versiunile din poeți și sfinți vor
putea fi puse în spectacol de personaje (auto)distribuite, ca subliniere a
temei centrale: problema lui Dumnezeu.
Ubicuitate și simultaneitate
franco-română
Decoruri de renaștere, muzică barocă
ACTUL I
(În loc de prolog)
William Shakespeare
Toată
lumea-i o scenă
*
(REUNIUNE franco-română – proiecție:)
Titre : La Revue hebdomadaire (Paris.
1892)
Titre : La Revue hebdomadaire :
romans, histoire, voyages
Éditeur : E. Plon, Nourrit et Cie (Paris)
Éditeur : Librairie Plon (Paris)
Date d'édition : 1892-1939
…...
MARGUERITE HENRY ROSIER.
UNE REUNION
FRANGO-ROUMAINE
Le Comité « France-Roumanie » a
offert le 31 juillet à
M. Takejonesco, ancien ministre, un
déjeuner où se trouvaient
réunies aux Champs-Elysées un grand
nombre de
personnalités franco-roumaines.
Autour de M. G. Lacour-Gayet, de
l'Institut, président du
Comité, avaient pris place : M.
Takejonesco; Mlle Hélène
Vacaresco; MM. Emile Boutroux, Jean
Richepin, de
l'Académie Française ; MM. Maurice
Croiset, RaphaëlGeorges
Lévy,. Edmond Perrier, Charles
Richet, André
Weiss, de l'Institut; M.
'Franklin-Bouillon, député, président
de la Commission des Affaires
étrangères; M. Steeg,
ministre plénipotentiaire ; M.
Georges Lecomte, ' président
de la "Société des Gens de
Lettres ; M. Chesneau, directeur
de l'Ecole des Mines ; M. Fernand
Laudet, directeur
de la Revue Hebdomadaire, M. Pierre
Perroy, secrétaire
général du Comité franco-roumain.
MM. Alexandridi, D. Apostol,
Atanasiu, A. Bagdad,
Prince Brancovan, Bratashane, Max
Buteau, Cireshano,
D. Comsha, Corpechot, Dimitriu,
Draghicesco, Driault,
Aurel Eliesco, Fagure, Louis Foisil,
Haffner, Honigmann,
Paul Hoppenot, Joanidu, Jordachesco,
Carlos Larronde,
Lebrun, Loiseau, Loyson, Many,
Marghiloman, Mavrodin,
Mille Mironescô, Murnu, J. Pangal, Petrovici,
de Pierrefeu,
Pleshoianu, Popesco Pion, St Popini,
G. Raut, Rusanescu,
Scarlat Orasco, Serbesco, Sipsom,
Soulat,, Theodoresco,
Theoharide, Vasseur, Vrinat,
Zahariad.
(AFIȘ – proiecție:)
Quomodo possit homo Deum videre.
8. 15. Nunc accipe, quantum praesens
tempus exposcit, ex illa similitudine sensibilium etiam de Deo aliquid nunc me
docente. Intellegibilis nempe Deus est, intellegibilia etiam illa disciplinarum
spectamina; tamen plurimum differunt. Nam et terra visibilis, et lux; sed
terra, nisi luce illustrata, videri non potest. Ergo et illa quae in
disciplinis traduntur, quae quisquis intellegit, verissima esse nulla
dubitatione concedit, credendum est ea non posse intellegi, nisi ab alio quasi
suo sole illustrentur. Ergo quomodo in hoc sole tria quaedam licet
animadvertere; quod est, quod fulget, quod illuminat: ita in illo secretissimo
Deo quem vis intellegere, tria quaedam sunt; quod est, quod intellegitur, et
quod caetera facit intellegi. Haec duo, id est, teipsum et Deum, ut intellegas,
docere te audeo. Sed responde quomodo haec acceperis; ut probabilia, an ut
vera?
A. - Plane ut probabilia; et in spem,
quod fatendum est maiorem surrexi: nam praeter illa duo de linea et pila, nihil
abs te dictum est quod me scire audeam dicere
R. - Non est mirandum: non enim
quidquam est adhuc ita expositum, ut abs te sit flagitanda perceptio.
Quo Augustinus progressus sit (9,
16-13, 23)
*
Scena 1
( ETER, suicizi-Conștiințe.
Profesorul Dumitru Drăghicescu, reputat sociolog şi politolog liberal, a
preferat sinuciderea, aruncându-se, potrivit lui C. Rădulescu-Motru, „de la
etajul de sus al casei pe trotuar”.)
VIRGINIA: Uite ce e, Vita – dă-l
naibii pe bărbatul tău şi hai să mergem
să luăm cina pe malul râului împreună, ne vom plimba prin grădină în
lumina lunii, venim acasă, bem o sticlă de vin, ne ameţim bine şi o să-ţi spun
toate lucrurile care-mi mişună în minte, milioanele, miliardele de lucruri –
ele nu vin pe lumină, ci doar pe întunericul de pe malul râului. Gândeşte-te la
asta. Dă-l dracului pe bărbatul tău, îţi spun, şi vino.
GEORGIAS: Mareșalului i se oferă o
alegere: fie să apară în fața Curții Poporului, fie să se sinucidă în tăcere.
În primul caz, ar fi arestați și executați și staff-ul și familia lui, în al
doilea, i s-ar asigura funeralii de stat, pentru că ar fi murit ca erou.
CHRISTINE: En me suicidant, le moment venu.
ALLYN: Nu mă mai întorc la Broadway.
GILLES: La Grandeur de Marx.
ALEM:
Milonga del 900.
ADAM: Nu mai suport să-mi ucid
copiii.
VINCE: The WSJ editors lie without consequence.
ROH: Povară pentru alții.
LISANDRO: Década Infame.
GETULIO: Carta Testamento, armă contra dușmanilor.
DUMITRU: Las sotiei Virginia casa
din strada Jules Michelet.
VIRGINIA: Nu mai risc altă cădere,
te-am iubit.
DIMI: Il admir pe Jean-Paul Sartre
care l-a citit pe Martin doar in 6 zile la o masa de la „Les Deux Magots” (asta
dupa spusele chelnerului).
Dupa lectura aceea extraordinar de
intensa, Jean-Paul imi spune ca menirea mortii se intelege prin:
„The for-itself is changed forever
into an in-itself that has slipped entirely into the past”.
Poate ca a fost surmenat dupa alea 6
zile, saracul Jean-Paul si a scris asa ceva…..
Eu cred, ca el, totusi, a avut
sensibilitatea sa-i plateasca un tribut de admiratie lui Martin, prefacandu-se
ca intelege. And slipped entirely into the past!
Sau poate ca Jean- Paul are dreptate
si atunci „Realitatea este doar o halucinatie produsa de lipsa de alcool”,
adevar scris cu litere mari intr-un „in-itself” bar.
JOHN: Draghicesco a murit de propria
lui mână. În Vérité et Révélation (
Paris, 1934), țintește să formuleze o „nouă religie și o nouă idee a lui
Dumnezeu pentru raționaliști ,
necredincioși deranjați, și chiar atei.”
Întocmai cum creștinismul, susține Draghicesco, nu a fost un
neo-iudaism, ci o nouă religie, astfel și noua, universala religie pentru
timpul nostru nu poate fi un neo-creștinism. Prima parte a filmului, arătând drama nevie și vie a
creației, ne-a trecut deja pe dinaintea
ochilor, prin ochi. Dar epopeea evoluției umane este încă în derulare, cu omul
însuși actor principal în dramă.
GIORGIOS:
cum te cheamă zmeule diavol
dumnezeule
și pe tine diavole dansul de pe
tavole
doamne nu mă mai chema pe numele
dumneata
Scena 2
(REVELAȚIE. Teatrul FENOMEN)
Mare ești Tu, o Doamne (Sfântul
Augustin)
DUMITRU: Există o problemă capitală care nu trebuie
neglijată, căci este poate cheia situației actuale. Această problemă este
Problema lui Dumnezeu.
ANTONIN-DALMACE: Nu există borne pentru gândire: spaţiul este liber,
spaţiul este infinit. ea poate alerga… Dincolo de orice număr, există un număr,
spun matematicienii… Fie bogăţia, fie onoarea, fie cunoaşterea… fie un obiect
oarecare, omul îl vede prin gândirea abstractă, nu restrâns la un grad de
realizare care l-ar claustra într-un cerc, imens dacă se vrea, dar închis; el
îl vede infinit, în sensul că poate mereu să presupună o realizare mai înaltă.
DUMITRU: Această aptitudine
esențială, cât de naturală ar fi, a omului, de a dori infinitul, și a gândirii
omului de a depăși totate limitele și de a nu se satisface decât în infinit, pe
ce se fondează, la rândul său? Care îi este rațiunea justificativă? Dacă ea
este construită și justificată pe ideea de Dumnezeu, de unde își ia ea propria
legitimitate? Are omul dreptul de a recula totdeauna limitele noțiunilor sale,
să se depășească? Nu este himeric? Justifică experiența această experiență,
această caracteristică, această proprietate a spiritului și a sufletului uman?
ANTONIN: Tendinţa spre dominaţie,
spre atotputernicie este înnăscută în om şi se manifestă de la leagăn: nimic
mai tiranic decât voinţele copilului.
FAUST: Lumea nu exista înainte de o
crea eu. eu am tras soarele din adâncurile mării; cu mine și-a început luna
cursul fazelor; ziua, pe calea mea, și-a îmbrăcat podoaba, pâmântul în onoarea
mea s-a acoperit de verdeață și flori. La un semn al meu, s-a desfășurat, în
prima noapte, splendoarea nenumăratelor stele… Dar eu, în plină libertate,
nesupunându-mă decât impulsiunii spiritului meu, eu îmi sunt cu veselie lumina
interioară, și îmi zoresc cursa, plin de extaz cu totul personal, claritatea,
în fața mea, întorcând spatele tenebrelor.
ANTONIN: Singura epocă a vieţii care poate fi
într-adevăr bună uu este cea în care nu se trăieşte, ci în care viaţa vi se
arată ca un spectacol: este prima tinereţe.
DUMITRU: Natural, o fericire atinsă
nu ne mai satisface pentru că aspirațiile noastre sunt infinite. Ne regretăm
trecutul pentru că ne regretăm speranțele dezamăgite și suspinăm după viitor în
speranța că el ne va copleși. Nu probează aceasta îndeajuns că există infinitul
în profunzimile naturii noastre umane?
Scena 3
(MĂCIUCA. Tabara de sculptura, 2014.
Un fiu al comunei, stabilit la Paris, a lucrat
statuia din fata primariei. La final a aparut Maciuca de 5 metri, usor
inclinata, care a starnit inevitabil imaginatia trecatorilor.)
UNUL: Seamana mai mult cu maciuca aia
de care rade toata lumea, nu maciuca arma.
ALTUL: E de fala pentru comuna? E
gata sa pice pe primarie, nu vazusi ca e aplecata asa?
ALTUL: Pai e cam stramba. Ati vazut
dumneavoastra maciuca dreapta?
ALTUL: Ce reprezinta? O prostie,
pentru ca nu era momentul sa puna cand erau atatea sculpturi.
ALTUL: Seamana ca o cioaca.
ALTUL: Si, ne uitam la ea sa ne
treaca de foame.
ALTUL: Pai asta e maciuca? Vai de capul
lor.
O BĂTRȚNĂ: Parcă are gură, uite
nasul. Eu cred că e neterminată.
ALTCINEVA:Păi e ceva de-a lu’. ..
Brâncuși, de la Târgu Jiu. Cum îi zice?
Da. Cu coloana infinitului, e ceva frumos.”.
IMN:
Avem echipă, avem valoare,
Avem măciuva a mai tare.
REPORTER: Maciuca este din granit si
marmura. Pe soclu vor fi gravate numele celor 160 de eroi ai localitatii cazuti
la datorie.
VICEPRIMAR: Pentru a ne aduce aminte
de luptele depuse si de catre cei decedati, strabuni de-ai nostri. Arta
contemporana, sau arta in general, poate aprinde multe controverse. Fiecare de
viziunea lui si de nivelul lui de cultura.
Scena 4
(FENOMEN / MEMORIAL – în descoperire
pe fugă-Dumnezeu)
ALBERT: Prietenul meu Draghicesco
reaminteşte cum, în 1918, la Roma, noi am acţionat împreună pentru libertatea
românilor, a sârbilor, a cehilor şi a polonezilor şi pentru antanta lor
solidară.
TARAS: Spulberați sângele
Cotropitorilor.
CATO: Cu cât situaţia devine fericită
şi înfloritoare, cu atât mă înspăimânt.
DUMITRU: Epoca noastră marchează un
echilibru indecis între neant și ființă.
HAMLET: Sunt Hamlet. Sunt destul de
cinstit şi, totuşi, aş putea să m-acuz de asemenea lucruri că mai bine mama nu
m-ar fi născut. Sunt foarte mândru, vindicativ, ambiţios, cu mai multe crime la
mână încât n-am gânduri să-le încapă, nu imaginaţie să le dea formă, nu timp să
le realizez. Ce au de făcut oameni ca mine ca să se târască între cer şi
pământ: suntem bandiţii bandiţilor…
GEORGIOS: Dumnezeu își este absența
cum seceta își este apa.
DUMITRU: Gândirea umană este
condiționată de gândirea divină.
MAURICE: La ce bun atâta fason pentru
a îndepărta o problemă himerică?
DUMITRU: Primii creștini afirmă a fi
văzut, cunoscut, un Om-Dumnezeu, fiul lui Dumnezeu, și în același timp fiul
Omului.
MAURICE: Inteligența este Dumnezeu în noi…
HERBERT: Adevăratul Dumnezeu
traversează lumea, precum goarnele, tamburele și drapelele, recurgând lăutari
de-a lungul străzilor.
Scena 5
( ŞCOALĂ, Boian, lecţie
deschisă,1994).
FLORIN: Viaţa este vis.
VEZOVIE Aşa, Schopenhauer zice că
viaţa e luptă şi lupta e durere. Cei mai buni dascăli ai mei sunt albinele din
Sărmanul Dionis. Le predam elevilor că Junimea e o societate reacţionară, acum
le predau că e progresistă, numaidecât. Numai trei cacofonii: tactica
cavaleriei, biserica catolică, Ion Luca Caragiale. Eminescu l-a făcut scriitor
pe Creangă. Cine?
FLORIN
Dumnezeu.
VEZOVIE
Şi Eminescu şi Creangă au fost
nefericiţi, marii nefericiţi, zice Sadoveanu. Ei au fost nefericiţi, dar cine e
fericit?
ELEVI
Noi suntem.
VEZOVIE
Erau neînţeleşi. Amândoi au fost
bolnavi. Alienaţi (nu nebuni), epilepsie.
Creangă plângea după Eminescu. A avut duşmani, sau n-a avut?
ELEVĂ
Da’ el credea într-adevăr în
Dumnezeu?
VEZOVIE
Soarta i-a întâmplat, sau de la
Dumnezeu a fost ora să se întâlnească. Creangă a fost împotriva altor popoare?
Şi Eminescu. Creangă, împotriva evreilor, dar nu ca antisemit. Iisus Cristos a
fost primul comunist, a apărut o carte în Franţa. Ştiţi că unii oameni au
devenit cuvinte. Ghilotina este medicul francez Guillotin.
Scena 6
(Teatrul FENOMEN)
DUMITRU: Revelația este, pentru
spiritele libere, o metodă de mult timp compromisă și rejectată.
HENRI-LOUIS: Instinctul percepe
calităţile, inteligenţa corpurile.
JULES HENRI: Eul subliminal, joacă un rol capital în
invenția matematică.
HENRI-LOUIS: Poate resurecția bruscă
a amintirii utile să fi fost efectul hazardului.
DUMITRU: Eul subliminal
găsește ce se căuta.
BENEDETTO: Filosofii care au
identificat natura cu voinţa nu au greşit cu totul, căci astfel ei au
descoperit cel puţin un aspect al verităţii.
DUMITRU: Existenţa transcendentă a
lumii fizice este deci faptul acţiunii umane.
PIERRE:Timp de ani întregi, religia
şi ştiinţa s-au bătut.
SFÂNTUL IGNAT: Eu sunt grâna lui
Dumnezeu, vreau să fiu măcinat de dinţii fiarelor pentru a deveni pura pâine a
lui Hristos. Mângâiaţi deci fiarele, ca ele să-mi fie mormânt.
GUIDO: Pentru Antichitate, realitatea era o carte
care este de citit. În timp ce pentru moderni ea este o carte de scris; știința
noastră nu este ca o imagine în oglindă, nu este simplu reproductivă, ci
creatoare.
Scena 7
(Cafeneaua teatrului FENOMEN.)
DIMI: Cred ca banuiesti ca nu sunt de
acord cu peregrinarile in basm si misticism ale lui Draghicesco si ale
filozofilor la care face el referinta. Social-istoric-national, oricum
scrierile lui Draghicesco au mare valoare.
GEORGIAS: Am dat, cu bucurie de o
referință Corbin-Drăghicesco. Când colo, recenzia mi s-a părut un mișto.
DIMI: Acest Corbin pare sa fie un
filozof adevarat, get-beget, adica un tampit falos, cu pretentii. El nu a
inteles ca Draghicesco vorbeste despre posibilitatea oricarui individ sa se
transforme in dumnezeire. Este vorba de constiinta adevarata si imaginatie
astro-spiritual-biologica.
Draghicesco a avut si a simtit acest
potential fantastic, care nu are decat tangente cu filozofia clasica sau de
orisice fel.
Cioran avea dreptate cand spunea ca
mai curand ai o revelatie filozofica vorbind cu un cioban din Carpati, decat cu
toti filozofii Frantei.
GEORGIAS: Zice că un țăran costumat
ca atare s-a strecurat într-o sală de curs unde un profesor tocmai preda
filosofia lui Heidegger. După audierea prelegerii, țăranul a obiectat oarecum
la oarece sofistică și profesorul l-a beștelit că n-are ce căuta acolo, nu e de
el. Era Heidegger în persoană țăranul incognito. Nu știu ca profesorul să fi
fost Corbin.
DIMI: ADEVAR SI REVELATIE”, de
DUMITRU DRAGHICESCU! …Este, oarecum („avant la lettre”!), in linia viitoarei
lucrari a lui NIKOLAI BERDIAEV, „ADEVAR SI REVELATIE” – cea din 1954!!!
BERDIAEV are, insa, un continut mistic mai accentuat – DRAGHICESCU – unul savant,
mai accentuat…!
GEORGIAS: În Revista de Filosofie numarul 2 din anul
1938, valceanul Dumitru Draghicescu (4 mai 1875 – 25 august 1945) a publicat
articolul “Reflexions sur l’origine et la destinée de l’homme”. El admite ca
originea omului este legata de vizita unor extraterestrii care au aterizat in
Asia sau in Atlantida.
Scena 8
(CAMERA Saminei, Stockcholm,
SUFRAGERIA familiei Rana, Bucureşti, video-audio, Samina confesându-se
Virginicăi. Rămânem în exil.)
SAMINA: M-am îmbolnăvit de nervi la
întoarcerea acasă şi nu puteam lucra în servicii şi-mi dădeam demisia şi multe
alte abateri şi nebunii Mano-Depresive. Am fost foarte nefericită. Nu mă
simţeam bine acolo ca şi acum fiindcă sunt foarte impresionabilă şi simt toate
durerile lumii în inima mea şi nu pot apoi dormi noaptea şi le sar în ajutor şi
complic familia mea şi fac acte necugetate şi dau banii toţi deşi nu avem decât
pensii modeste etc. etc.
VIRGINICA
De nivel suedez…
SAMINA
Ia gândeşte-te un pic la cei din
România. Ia du-te să vezi ce prăpăd este de mi-am dat haina de pe mine când am
văzut în plină iarnă o ţigancă în picioarele goale şi dezbrăcată cu un copil în
braţe. I-am simţit frigul ei şi m-am impresionat foarte tare şi m-am dezbrăcat
şi am îmbrăcat-o pe ea făcând o reală pomană pentru cei dragi! Aşa am rămas eu
acum fără paltonul meu îmblănit şi fără pulover.
VIRGINICA
Îmbrăcaţi-i pe cei goi…
SAMINA
Ca să zic aşa în România sunt toţi
drogaţi fiindcă foarte mulţi iau benzodiazepine. Dacă ai cunoştinţe la farmacie
(dar şi fără cunoştinţe), le poţi cumpăra fără reţete de la doctori psihiatrici
(ca şi în America, de altfel, unde mi le cumpăram fără probleme).
VIRGINICA
Din ce în ce mai bine.
SAMINA
Mă simt rău de mică şi de foarte
tânără. Eu pe mine nu m-am înţeles. Cum să mă înţeleagă alţii? Deci, Timi este
un erou care a supravieţuit tuturor intemperiilor de i-a mirat pe suedezi.
VIRGINICA
Doar e diplomat
SAMINA
Iată nişte versuri ale unui poet din
Bucureşti: Eu sunt nebun, Ei sunt cuminţi, Mie nu-mi plac nevestele lor, Lor nu
le place iubita mea…etc.etc.
VIRGINICA
Trist!
SAMINA
Am fost foarte nefericită şi mereu
singură, măritată cu mine însămi.
VIRGINICA
Cum dă Dumnezeu.
SAMINA
Aşa e viaţa mea de mano-depresivă
nediagnosticată o jumătate de secol.
Sunt sinucideri în lanţ. Serotoninul lipseşte, aşa de rău te simţi
încât îţi poţi pune capăt zilelor, eşti mort de viu. Să n-avem vorbe!
ACTUL II
Scena 1
(FENOMEN)
DUMITRU: Patriotismul este religia
națiunii, cultul națiunii devenit absolut, după cum catolicismul este religia
universalismului, care depășește națiunile. Robespierre introduse cultul zeiței
Raison. Patria ținea natural locul lui Dumnezeu Tatăl. Rațiunea era
echivalentul Sfântului-Spirit. Nu lipsea decât Iiisus, revelatorul, al cărui rol
era umplut fără îndoială de Robespierre însuși.
ALFRED: Biserica pentru noi este scumpa și bătrâna
noastră națiune.
DUMITRU: În aparență, englezii fac
impresia unui popor rămas fidel Bibliei.
HERBERT: Naționalismul din care noi
facem un dumnezeu trebuie să meargă să se alăture în limburi celorlalți
dumnezei ai tribului. Am devenit naționalii umanității.
DUMITRU: Dar aceasta, se înțelege, a
returnat cultul cosmopolis-ului socialist, acest monoteism al viitorului.
ALFRED: Din toţi beligeranții, germanii sunt cei care
se reclamă cel mai mult de la Dumnezeu… Asur din Ninive, Marduk din Babilon,
Amon din Teba, Jupiter Capitolinul revin în dumnezeul germanilor.
FEODOR: La fiecare popor, în fiecare perioadă a
existenței sale, scopul oricărei mișcări naționale este doar căutatrea lui
Dumnezeu, al unui Dumnezeu în el, în cel în care crede ca e singurul veritabil.
Când cultele încep să se generalizeze, destrucția
naționalităților este aproape.
DUMITRU: Oare nu acesta a fost cazul
epocii în care cetățile antichității s-au cufundat în prăpastia imperiului
roman și în care adorația Dumnezeului universal a marcat la un moment dat
crepusculul Dumnezeilor națiunilor?
FEODOR: Când zeii pierd caracterul lor indigen, ei mor, și
cu ei popoarele. Cu cât o națiune este mai puternică, cu atât dumnezeul ei este
mai distinct de alții.
Minimalizez pe Dumnezeu
considerându-l un atribut al naționalității? Dimpotrivă, ridic poporul până la
Dumnezeu. Și când a fost altfel? Poporul este corpul lui Dumnezeu. O națiune nu
merită acest nume decât atâta timp cât are Dumnezeul ei particular și cât ea le
respinge obstinat pe toate celelalte. Așa a fost de la începutul secolelor
credința tuturor marilor popoare, a tuturor care, cel puțin, au fost în capul
umanității… Roma a divinizat poporul în Stat, și ea a legat statul de națiunile
moderne. (Posedații)
DUMITRU: Tot ce ne frapează ca
anormal și paradoxal în impietatea naționaliștilor excesivi germani și englezi
este deci, după Dostoievski,în ordinea normală a lucrurilor.
În Italia, a fost, ca în Franța,
triumful Statului laic și al religiei patriotice în jurul lui Garibaldi, Cavour
și Victor-Emanuel II. Vedeți mai curând piețele publice ale tuturor orașelor
italiene. În ultimul timp, religia lui
Karl Marx a fost izgonită de Mussolini. Cine știe ce rezervă viitorul religiei
Patriei italiene, acestui nou zeu vivant al credinței italiene, și cine se
încarnează atât de bine sub trăsăturile acestui vechi fanatic al socialismului?
Singură, Spania pare să facă
excepție.
HERBERT: Trebie recunoscut că această tendinţă spre unitate este
contrariată de alte forţe: frica şi ura faţă de
popoarele şi lucrurile străine, iubirea de tradiţii, patriotismul,
prejudecăţile de rasă, instinctele joase, egoismul.
DUMITRU:Noi credem deci, cu Wells –
care de altfel nu este singurul a gândi astfel -, că problema Societății
Națiunilor, la fel de bine ca și cea a luptei claselor și cea a ameliorării
moravurilor, este o chestiune de credință, de religie.
LUDOVIC: Dacă este o utopie de a vrea să suprimi războiul, a crede că
civilizația europeană ar putea suporta un nou război fără a pieri este o utopie
încă și mai mare.
BRAN:
Progresele științei, douăzeci și cinci la treizeci de ani de aici
încolo, vor face viitorul război o ucidere analogă celei pe care tocmai am
văzut-o și suferit-o, și incomparabil mai rapid și mai masiv; în loc de 8 la 10
milioane de oameni, el va doborî 100 milioane, adică va aneantiza în parte rasa
umană și o va ruina complet.
GEORGES: Dacă aveam de ales, poate aș
fi avut slăbiciunea de a înclina spre apoteoză. Toată chestiunea este de a ști
dacă eu am sau nu de ales.
PARTENER IMAGINAR: Ei bine, această
alegere, permiteți-mi, în ce mă privește, să mi-o atribui. Ce-mi propuneți, pe
de altă parte, să mă efortez pentru neant? Conveniți că eu nu mă găsesc în
dispozițiile necesare.
GEORGES: Spuneți că vă displace să vă
acomodați cu asta. Acomodarea la eu, asemeni celei a celorlalți companioni de
existență, este o respingere ireductibilă a spusei dumneavoastră fiindcă
probează că este posibilă acomodarea.
*
Scena 2
(CABINET / FENOMEN intră o bătrână
(Samina?) în baston, cu basmaua trasă pe faţă, ochelari, dă să mă alerge ridicând bastonul)
BĂTRÂNA
Te bag în p. mă-tii!
(mă doare discul, mă feresc greu)
GEORGIAS
Nu sunt eu ministrul.
(mă aşez lângă o haină, de disc, se
plimbă înspre singurul fotoliu gol.)
BĂTRÂNA
Am avut trei, primul a fost Schiller…
GEORGIAS
Friedrich Schiller…
(am completat, s-o abat. M-am trezit
cu gândul la cine o fi fost al doilea, convins că al treilea eram eu. A, era
moartea, ceva mai bătrână.)
BĂTRÂNA
Al doilea ar fi Schopenhauer, o
moarte
pentru fiecare.
(Apoi e vorba, totuşi, de tata, i-o
fi vizualizat diazepamul idila, pe echivalarea zacerii cu zboruri onirice.)
Daţi-mi telefonul – sun ministrul
chimiei – îl găsesc eu,
nici eu nu aveam carte de vizită.
(Tusea Platei e automat o ploaie, un
vuiet de pădure sau un fluviu. Feresc motanul, dau să strivesc căţelul, rămân
în patru labe deasupra, el se trezeşte speriat de moarte, eu cu discul)
BĂTRÂNA
Ce, era să cad pe câine, nimic, aşa o
fi căzut
şi tata, da’ uite că eu mă ridic şi
nu mi s-o urca
discul la creier.
(Apoi, la lucru, uitând de doctorul
Schiller şi a lui. Discul lui Vishnu, banii dăruiţilor de Lakshmi.)
*
GEORGIAS
Scena, cum vezi, e foarte largă.
Masele corale şi figuraţia pot, prin urmare, circula în culise cu înlesnire.
Această imensă lărgime a scenei se motivează prin faptul că podeala ei
(platoul) e, în realitate, compusă din cinci podele identice, culisând una după
alta, pe şine îngropate în parchetul de sub ele pot fi înlocuite una prin alta,
rulând pe bile. Pe toate podelele (afară de una, al cărei loc gol va fi
totdeauna la dreapta podelei pe care joacă actorii) se montează decorurile
cerute de piesa care se prezintă. Pe când, pe o podea, joacă actorii în decorul
actului în curs de reprezentare, maşinişti, în culise, demontează decorul
utilizat şi montează alt decor, dacă mai e nevoie. Cu modul acesta se pot face
iute schimbările de decoruri şi se pot reprezenta capodopere nejucate pentru că
spectacolul ar fi prea lung. Astfel scăpăm şi de exigenţele scenei turnante
(maşinării complicate, decoruri greu de montat etc.), o vechitură nepractică.
DIMI
Ai văzut soldaţii? Nu mă mai
impresionează nimic. Măreţi faţă de civili. De la ONU. Does man progress in
discarnate life? Nu poţi despărţi masa Ierusalimului de energie. Când eşti
numai spirit, eşti toţi la un loc. Unde este Iisus acum? E acolo unde este
Dumnezeu, peste tot şi nicăieri. Haiducii făceau o faptă rea şi una bună. Piaza
rea nu văzuse soldaţii, eu da, i-am auzit vorbind nemţeşte, câte-o vorbă în
engleză, ce mai, the Impending New Age of interplanetary exploration.
GEORGIAS
Recită tirada, rogu-te, cum ţi-am
rostit-o eu, uşor curgător; ci dacă o răcneşti, aşa cum fac mulţi dintre
actorii ăştia, mai bine îl pun pe crainicul oraşului să-mi recite versurile… Nu
fi nici prea moale, ci lasă-te călăuzit de bunul simţ pe care-l ai:
potriveşte-ţi gestul după cuvânt, cuvântul după gest… Iar cei ce fac pe
paiaţele, să nu spună un cuvânt mai mult peste ce este scris; căci sunt unii
care se apucă să râdă, ca să facă o liotă de spectatori nerozi să râdă şi ei,
deşi tocmai atunci se joacă o scenă importantă la care lumea ar trebui să ia
aminte: asta-i o ticăloşie şi dovedeşte o ambiţie vrednică de milă la
neisprăvitul care se dedă ei…
Scena 3
(Teatrul FENOMEN. Y1(ying), Y2(yang).
Songuri în dodii.)
Y1
aici ar fi de Wallace
cântând Maria Callas
cu Noica în mandala-s
traduşii de la Dallas
Y2
că şi tu reciti-vei
din Hegel Paraschivei
potrivei nepotrivei
a treia împotivei
Y1
azi se joacă Noica
sala plină noi ca
Noica perestroika
toaca acioica
Y2
despre om despre venire
devenire în trăire
în fiinţă patrafire
peste fire ne deşire
Y1
ce arest ce accident
ne citeşte occident
ne pune corespondent
pe o scenă continent
Y2
şut în ţeastă gol mormânt
dezgropatului nesfânt
pe troiţă bate vânt
comunismul pe pământ
Y1
tanant chiriei pe tanin
mai chiromant şi mai ronin
parâma Parma haramin
nu cogniac în Dunedin
Y2
am un teatru stau în cuşcă
de ani n-am mai dat o duşcă
nici câinele nu mă muşcă
musca dacă mă împuşcă
Scena 4
(FENOMEN. Spectacol / lectură)
AUGUSTIN: Iartă pe cei învinși și îmbânzește pe cei
superbi.
DUMITRU: Meseria de profet este periculoasă până la
ridicol; ridicolul a ucis profetismul. ONOMADEME: Eu cred că e bine să dăm lecții dușmanilor
noștri în oraș; căci, dacă-i vânăm pe toți, între prieteni vor izbucni ura și
războiul civil.
VICTOR: Iată că încep să sosească
marile animale sălbatice din Africa, lei, pantere, se aruncă unul contra
altuia, şi curând vor ataca oamenii. Acest spectacol de cărnuri sfâşiate de
vii, membre măcinate în dinţi, măruntaie încă palpitând, târâte pe arenă, vor
face să alerge pe sub băncile amfiteatrului asemenea fremătări de bucurie
încât, pentru a se delecta mai des ochii poporului, se va edicta un gen nou de
supliciu, condamnatul aruncat la fiare.
DUMITRU: Au fost votate: legea
Orchia, care limita numărul de convivi și al cheltuielilor la festinuri; legea
Villia, care reprima intriga; legea Voconia, pentru a împiedica, precum la
Sparta, acumularea de bunuri în mâinile femeilor; legea Fannia, contra luxului
mesei, și, în fine, în 159, o lege a consulilor, care pronunța pedeapsa
capitală pentru candidații convinși de a fi cumpărat la prețul argintului
voturile.
GASTON: Fidelii se asociază totdeauna
la durerea divină; doar fasonul lor de a compătimi se schimbă cu țările.
ISIS: Frigienii mă numesc Marea Mamă
a Idei, atenienii Minerva, ciprioţii Venus, cretanii Diana. Sicilienii
Proserpina, locuitorii din Eleusis Ceres, alţii Iunona, Belona, Hecate… eu sunt
regina Isis.
DUMITRU: Ultimii Merovingieni s-au
stins. Charles Martel a strivit în toată Franța tiranii care revendicau
dominația. Cei mai redutabili dintre acești tirani sunt ecleziaștii.
JULES: Gândirea umană era mai puțin
revoltată decât descurajată, abatută și stinsă. Se spera sfârșitul lumii: unii
îl fixaseră în anul 1356. Ce rămăsese în fapt, de nu a muri ?
DUMITRU: Ca după războaiele civile
ale Romei, când se aștepta sfârșitul acestei lumi și începutul unei lumi noi,
la sfârșitul evului mediu de asemenea omul a avut sentimentul a ceea ce trebuia
să se întâmple. La fel în zilele noastre, profeții mai mult sau mai puțin
filosofi ne anunță o mare catastrofă sau returul la un ev mediu.
HERBERT: Marea idee a unui Stat
mondial şi a unei vaste comunităţi economice nu şi-a făcut încă drum decât
foarte lent; ea nu se impune decât unei minorităţi de spirite de o calitate cu
totul excepţională. Dar din tragedia actuală va ieşi poate o renaştere morală
şi intelectuală, o renaştere religioasă.
ÉMILE-AUGUSTE: Pentru sau contra războiului? Este vorba de a
judeca; înţeleg să decid în loc să aştept probele. Situaţie singulară; dacă tu
decizi pentru război, probele abundă, şi propria ta decizie se adaugă ca încă
una; până la efectul care te va face în fine glorios ca un doctor în politică:
‘Eu l-am prevăzut bine.’ – ‘Eh, da, sunteţi mii care l-aţi prevăzut bine; şi
asta pentru că l-aţi prevăzut când a sosit.’ Şi adaugă: ‘Trebuie considerat,
prin invincibilă prejudecată, războiul ca evitabil dacă nu se vrea a contribui
la a-l face inevitabil.
DUMITRU: Modificaţi foarte puţin
termenii şi raţionamentul se aplică exact la Societatea Naţiunilor. Pentru ca
să fie, trebuie mai întâi a crede în ea; ca Dumnezeul lui Dostoievski, ea nu va
fi decât în măsura în care s-a crezut în ea.
MAXIME: Nu putem spera o schimbare în
raporturile internaționale decât pentru că concepția despre suveranitate tinde să se substituie unui drept politic în
care Statul nu mai apare decât un serviciu public responsabil, fără
imperium.Pacea internațională nu mai apare decât ca o prelungire a păcii
civile… în regimul egalității democratice.
Scena 5
FIRMA INTERNAŢIONALĂ. Corina,
stresată de traducerea statistică la care tot lucrează, pare a-l auzi,
confesându-se, pe bărbosul fabulos pictat de Cumpăna, peste care se suprapune
capul lui V.G.Paleolog, dacă nu al lui D. Draghicesco.
BĂTRÂNUL (DIN TABLOU)
Am istovit studiile. Am fost eliminat
din toate şcolile din ţară. Am plecat atunci în lume şi mi-am schimbat
destinul.
CORINA: mai ştim şi pe alţii.
BĂTRÂNUL (continuare)
Singur Brâncuşi poate să angajeze
arta în cel de-al treilea ev. Picasso e mort, s-a isprăvit cu el.
CORINA o sună pe VIRGINICA, aşa cum
fac amândouă, mai des fata, de mai multe ori pe zi.
CORINA
Mamă, ţie-ţi mai place Picasso?
VIRGINICA
Nu mă omor după el.
CORINA
Da’ Brâncuşi?
VIRGINICA
Brâncuşi citea din Milarepa.
Scena 6
TEATRUL FENOMEN. Iată cam ce citea
Brâncuşi:
MILA
Cu trupul de acum nu voi dobândi
doctrina, mă duc să mă omor.
GNOPA
Dacă mori înainte de vreme, comiţi
crima de a ucide un zeu. De aceea sinuciderea e o atât de grea crimă.
MARPA
Cu toate că acel ce-a minţit odată
este bănuit de minciună şi mai apoi, trec peste această regulă comună. Te
numesc Mila-Trofeu-de-Diamant. Fiul meu, ai fost din primul ceas un discipol
capabil de instrucţie. În noaptea venirii tale aici, un vis mi-a arătat că tu
erai destinat servirii doctrinei lui Buddha. Soţia, într-un vis asemănător şi
încă mai grăitor, zări o fată tânără, păzitoare într-un templu, şi zeii pontifi
ai religiei”.
Milarepa intră în meditaţie, în
prezenţa maestrului – zi şi noapte, cu o lampă deasupra capului. Marpa trece
sufletul fiului său – Dharma-dode – mort, în cadavrul unei porumbiţe care
zboară în India. Visează un stâlp cu un vultur zburându-i deasupra.
Îşi face un pat peste oasele mamei
şi, netulburat de corp, de cuvânt şi de gândire, cade în contemplaţie.
MILAREPA
Nu ştiu decât să meditez şi nu voi
face nimic altceva. Acolo unde nu găseşti nimic în plină zi, încearcă să
găseşti ceva în toiul nopţii. Acest corp greu de obţinut, uşor de distrus.
Oamenii mă văd zburând în aer.
Scena 7
FIRMA.
BĂTRÂNUL (continuare)
Himera, Eva, Regele Regilor. Adam e
mai bătrân, Eva e mai bătrână. decât
Adam. Adam-ul a vrut să devină stăpân,
că el îl avea scos în afară. Ea s-a redus, săraca. Dar îşi ia revanşa. Ai
văzut-o pe Eva, ce frumoasă e, cum calcă înainte?
CORINA (către Virginica, la telefon)
Eva e mai bătrână ca Adam?
VIRGINICA
Tot pe-acolo.
CORINA
Ca tine cu tata.
BĂTRÂNUL (continuare)
Nevastă-mea credea că vom pierde
războiul din 1914, că nemţii vor câştiga. S-a întâmplat numai un singur lucru –
generalul, şef de armată, a pierdut noţiunea timpului dedându-se, 36 de ore, la
vânat de cerbi într-un parc naţional. Iar Galiani (corsican), observând că s-a
creat un fel de hău între armate, a aruncat 300.000 de oameni în acest gol care
desfăcea armata. Armatele germane n-au avansat, iar la Marna s-a schimbat
soarta războiului.
CORINA (către Virginica, la telefon)
Am pierdut noţiunea timpului. Tataia
în ce război a fost?
VIRGINICA
În al doilea.
BĂTRÂNUL (continuare)
Aşa s-a schimbat şi soarta mea,
septembrie 1914. M-am dus voluntar în armata franceză. Bine că nu m-am
prezentat să-mi iau haine – pentru că unii mi-au lăsat impresia că pot ajunge la
un potou de trădător. Mulţi voluntari isprăveau la potou. Aşa că am înţeles
istoria lumii. Războiul care trebuia să fie blitz a devenit război de poziţii,
să ne batem în noroiul tranşeelor.
Scena 8
FIRMA. N-ar strica un CEAI. La fapte,
în compania Bătrânului POVESTITOR hermeneut. Se pot preumbla oricând şeful
secund, american, care s-a întâlnit cu Madelaine Albright, aici în oraş, şeful
nr. 1, olandez, homosexual, neamţul român cu istoria din portretele de pe
bancnote, afişată la el în birou, dar şi itinerată prin firmă. Care trece, e
întrebat: Tea?
BĂTRÂNUL (continuare)
Revoluţia din ‘917 a fost făcută cu
material de război românesc. Au jefuit depozitele noastre de arme. Noi am fost
înarmaţi de franţuji, au venit să ne reorganizeze, am făcut parte din misiunea
militară română. Ruşii umblau cu balalaica. N-am pus piciorul în Rusia. Numai
în Murmansk. N-am făcut decât să beau ceai. Stam în bordeie îngheţate. Dacă
trecea câinele cu coada în sus, băţ, nu ne ridicam de la ceai, dacă era lăsată
coada, atunci ne aventuram. Ruşii doar au venit cu balalaici şi se plimbau,
mâine-i batem.
FIRMA. Pe uşă intră un bărbat
elegant, semănând cu ION ŢIRIAC. Corina se ridică şi-l salută, DA, sună la şef,
americanul îşi face apariţia şi-l preia.
BĂTRÂNUL (continuare)
Altceva e a trăi şi altceva e a crea.
Acum nu facem decât să creăm. Fiecare moment al vieţii ne e o creaţie. Se
petrec minuni în fiecare zi, pentru orişice om sensibil la neprevăzut
(l’imprevu). A mai mare minune e aia a lui Joyce. Minune a fost cu vipera cornută,
Brâncuşi trebuia să-i fie victimă dacă nu i-ar fi determinat atenţia câinele,
se deştepta meduzat, lăsa să-i scape pietroiul din mână.
FIRMA. CORINA se duce după apă, udă
florile, începând cu cele de sub tablou. Chiar, unde vrea să ajungă?
BĂTRÂNUL (continuare)
La ce vreau eu să ajung? Să
conştientizez dodia.Ce mă obsedează cel mai mult, ce i-a apărut lui Daniel pe
zid la ospăţul lui Sardanapal. Când oi putea să înţelegi rolul Dodonei, atunci
o să-ţi dai seama cum noi putem să facem saltul ăsta nemaipomenit în
inconştient. În fond, ce este, mă, ce se cade să cauţi este sinea. Tâmpitu’ de
neamţ, ein siech, sinea, restul e fenomenul, dă-l dracu’. Îmi închipui că voi
reuşi, uite atâta, cât e într-o unghie, din conştient în inconştient. Adică
să-l validez, mă, dă-l dracu’. A valida inconştientul este extraordinar. N-a
făcut-o Joyce.
CORINA (la telefon, către Vizante)
Tată, dodia e sinea?
VIZANTE
Depinde.
BĂTRÂNUL (continuare)
Dodia mumă e bătrână. Poţi să te duci
cu ea
la sciţi. Cea mai nouă dodie, aceste
cuvinte
magice, care au apărut pe zid.
Nabucodonosor.
Şi ce i-a apărut şi lui bietu’ Kant
când a văzut
sinea, ein siech. Ce e mai mare decât
sinea noastră?
Scena 9
(FENOMEN)
JULES: Abailard trata politicos religia, o mânuia cu grijă, dar ea
i se topea în mână.
DUMITRU: Abailard a ruinat
creștinismul negând păcatul originar.
JULES: Aceasta făcea mântuirea
inutilă… astfel omul nu mai era culpabil, carnea era justificată, reabilitată .
DUMITRU: Raționalismul sceptic al lui
Abailard, care coincide cu marele conflict între catolicism și mahomedanism nu
este oare decât simptomul în fapt al zguduirii profunde ce rezultă de aici
pentru dogmele creștine?
Umanismul raționalist și păgân al lui
d’Abailard corespunde pe alt plan acestei idolatrii a imperiului: ea
inaugurează păgânismul Renașterii.
Dar Abailard a fost învins, și
raționalismul său sufocat de contemporanul și rivalul său, sfântul Bernard.
Credința acestuia triumfă asupra logicii adversarului său, ceea ce probează că
dogma creștină a învins, în momentul în care Ierusalimul era eliberat și
mahomedanii învinși. Dar, scepticismul raționalist, sufocat în Franța fu purtat
în Italia prin Arnoldo di Brescia, discipolul lui d’Abailard. Acolo, el a găsit
mari cetăți italiene, unde burghezia prospera, un teren cu totul preparat
pentru ecloziunea Renașterii, și pentru libertatea politică și intelectuală. A
fost sămânța bună care a rodit cu Dante, Giotto, în timp ce lupta sfântului
Bernard va fi reluată de sfântul Francisc din Assisi.
JULES: Regele, noul dumnezeu, se substituie papilor în capul Bisericii
naționalizate și îl expropriază pe Dumnezeu și pe vicarul său de cea mai mare
parte a impozitelor care i se plăteau înainte. – Astfel sunt consecințele
cruciadelor și ale prăbușirii feudalității.
Scena 10
(FENOMEN)
SIMION: Ce împăratul Râmului alt
ajutoriu nu i-au făgăduit, ce i-au dat răspunsu într-acesta chip, de i-au zis:
„Eu suntu jurat, cândŭ am stătut la împărăție, om de sabiia mea și de județul
mieu să nu moară. Pentru acéia oameni răi s-au făcut în țara mea și câte
temnițe am, toate suntu pline de dânșii și nu mai am ce le face, ci ți-i voi da
ție, să faci izbândă cu dânșii și eu să-mi curățescu țara de dânșii. Iară în
țara mea să nu-i mai aduci, că ți-iu dăruiescu ție.”
DUMITRU: Neamul românesc, fruct al îmbinării şi
căsniciei daco-romane, lângă Carpaţi şi Dunăre, este un copil rămas orfan de la
naştere, căci părinţii lui muriră în ziua chiar când el văzu lumina zilei.
Poporul român, aşa născut, fu un orfan fără familie, fără rude, părăsit pe
drumurile pe cari se năpusteau năvălirile barbare din Asia spre Europa.
„Dacă slavii, bulgarii, ungurii,
turcii, tătarii, grecii, rușii, francezii, germanii stăpâniră, rând pe rând,
țările române, pentru a altera, slăbi și sărăci elementele voinței noastre,
toți aceștia îmbogățiră mintalitatea românească”.
Sub raportul inteligenţii, românii au
fost dăruiţi de creatorul lor, Istoria, cu o sumă de bune însuşiri luminoase,
drept recompensă pentru lipsurile şi umbrele ce a aşternut pe suprafaţa
caracterului nostru. De unde vine inferioritatea caracterului românilor, de
acolo vine superioritatea inteligenţei lor.
SIMION: Și daca s-au așezat acolo, la
vréme de mas, Tomșa și cu alți împotrivitori ai săi au sfătuit în ce chip vor
putea pleca némții, ca să fie întru una cu dânșii asupra lui Dispot. Ce știind
că némții unde slujăscu, cu direptate slujăsc domnu-său și nu pre lesne îi vor
pleca, ci aflară să trimiță iscoade pre ascunsu, să nu știe némții, să facă a să duce împotriva tătarilor, mai
apoi întorcându-să, să aducă véste bună, cum tătarii s-au întorsu înapoi. Și
cându fu a doao zi, făcură véste că s-au întorsu tătarii și pentru bucurie
ziseră boierii să să veselească toți și cinstiră pre némți, pănă îi îmbătară și
priste noapte îi uciseră pre toți.
GEORGIAS: Ieri am venit cu Charles în
Mauritius.
Paul și Virginie trepidează generații
în paradisul sinuciderii.
Hanuman în Curepipe. Cel mai
nepotrivit ar fi să fiu împușcat.
Leul mănâncă un boa și nu-i mai
trebuie trei zile.
Ești Hanuman, mă întrbase bătrâna, să
mi se roage.
Scena 1
(FENOMEN)
DUMITRU: Pădurea este în fapt ca o
abstracție materializată, concretă, căzând direct sub simțuri. Dacă se
consideră arborii mai de aproape, ea dispare: nu există decât arbori. Dar dacă
se privește de un pic mai departe, arborii sunt cei care dispar și nu se vede
decât pădurea. Dar, privind bine arborii în pădure, se observă repede și net
existența acesteia, căci ea dă arborilor o menținere, o factură, un fason pe
care ei nu-l au atunci când trăiesc izolat. Viața colectivă a arborilor în
pădure le disciplinează creșterea, le mărește talia, îi fac drepți, înalți și
netezi. Pădurea împiedică puseul crengilor; ea nu permite arborelui decât pe
cele din vârf, cele care privesc cerul și soarele; ea le dirijează creșterea
spre înaltele sfere ale aerului și ale luminii. Din contră, arborii care
trăiesc izolați cresc stufoși, îndesați, cu trunchi și crengi noduroase.
Societatea este pentru indivizi ceea
ce este pădurea pentru arbori; societate, națiune, Stat sunt, ca și pădurea,
abstracții concrete.
ABATELE HUGER: Corpul mistic al lui
Iisus este societatea care formează
Cristul şi Biserica, unul fiind capul, celălalt corpul, dar pe de altă parte,
corpurile noastre sunt numite membrele lui Hristos. După Epistola către
Corinteni, toţi convertiţii sunt un singur corp… Sociologia creştină este
fondată pe unirea fidelilor într-un singur corp, corpul mistic al lui Hristos…
ANTONIN: Rarele popoare care par să nu adore nicio
divinitate creatoare… au totuşi fetişuri… adică proiectează în afara lor… acest
surplus de activitate interioară pe care orice om îl poartă în sine.
DUMITRU: Se imaginează dificil emoţia şi înalta
satisfacţie a bulei umane de a replonja şi a se pierde în oceanul morţii. Cum
se face, atunci, că nimic nu este mai oribil pentru om decât această emoţie în
momentul de a se replonja prin moarte în Brahma?
GIOVANNI: Dumnezeul pe care îl puteți
găsi este cel căruia trebuie să vă dați ființa.
ERNEST RENÉ:
Proba absolută a existenței lui Dumnezeu nu poate fi dată; ea nu este
susceptibilă decât de o probabilitate numită a crede cu succesul însuși al
moralității.
CHARLES BERNARD:
Puterea creatorului… nu este decât expresia perfectă și extrema rază a
puterilor pe care le posedă conștiințele incomplete, exterior mărginite, ca ale
noastre.
DUMITRU: Renouvier înlocuiește deci
infinitul și absolutul atributelor divinității prin perfecțiune. Ca și cum
perfecțiunea n-ar fi fost pur și simplu o abstracțiune de același sort ca
infinitul și absolutul.
CHARLES BERNARD: Fiinţa creată nu a putut fi
constituită decât cu atributele însele ale autorului, dar atunci multiplicate,
individual, şi neposedând aceste atribute decât în stare imperfectă, la un grad
sau altul de dezvoltare… Starea fiinţei superioare nu este dată exclusiv
în tipul uman pentru că în acesta este
doar unul din atribute de care ne putem face, idealizându-le, idee de
persoanele moral şi intelectual cele mai perfecte, ideea persoanei supreme.
RUDOLF CRISTOPF: Cu noua manieră de a gândi care
consistă în a apropia unul de altul divinul şi umanul, nu este decât un pas de
făcut pentru a absorbi în uman tot ceea ce s-a petrecut înainte pentru un efect
divin, pentru a face din religie o simplă porţiune a culturii generale şi a-i
înlătura orice superioritate în schimbul evoluţiilor şi transformărilor sale.
Rezultă mai întâi o presantă ameninţare pentru caracterul de veritate absolută
la care religia n-ar putea să renunţe; mereu mai mult eternul este afiliat
timpului şi finalmente absorbit de acesta.
Dacă forța lui Dumnezeu nu era deloc
în noi, cum ar fi putut divinul să ne răpească?
LÉON:
Vom iubi pe Dumnezeu mai mult decât o facem… Omul evoluției este
într-adevăr omul Dumnezeu al Creștinismului.
Ne-ar plăcea Dumnezeu în om, viitor în prezent, ideal în real.
AUGUSTIN: irrequitus est cor nostrum,
domine, usque requiescat in te.
TOMA: Dorinţa naturii nu poate fi
vană şi înşelătoare.Desiderium naturae non potest ese inane.
DUMITRU: Amintirea celor care sunt
morți, chiar atunci când erau diferenți, cel puțin să nu fi fost inamici sau
ticăloși, șterge persoana lor de orice defecte, tot ce avea în ea strâmt,
dezagreabil sau imoral, și pun în relief calitățile, înfrumusețându-le toate
trăsăturile.
ANTONIN: Dacă un locuitor din marte
ar cădea de pe planeta sa şi ar arăta aripi, orice naturalist ar fi spus că
există în Marte o atmosferă. şi dacă există aripi în sufletul nostru, nu
trebuie să concludem divinului această atmosferă a divinului?
DUMITRU: Pentru ca progresul să fi
putut să realizeze divinul în uman, el trebuia să fie mijlocul de a elimina
răul şi durerea, dar în acelaşi timp sursa unui rău şi a unor dureri mai
sensibile. Şi este precis ceea ce este progresul în realitate.
HERBERT: Noua religie nu pretinde decât ca Dumnezeul
vieţii sale să fie această fiinţă…
DUMITRU: Dar ştiinţele naturale au
îndeplinit deja o parte din misiunea pe care Dl. Wells o aşteaptă de la
Căpitanul Umanităţii şi au traversat mai mult de unul din voalurile opace ale
Fiinţei voalate.
HENRI LOUIS: Misticii sunt unanimi a mărturisi că Dumnezeu
are nevoie de noi, așa cum noi avem nevoie de Dumnezeu… Creația va apărea ca o
antrepriză a lui Dumnezeu pentru a crea creatori.
DUMITRU: Dar negând existența efectivă a lui Dumnezeu
și afirmând că el există virtual în umanitate, vom fi noi pasibili de acuzația
de a propune umanitatea adorației omului? Nu, pentru că pentru noi umanitatea
actuală nu este Dumnezeu, departe de aceasta; la fel de bine n-o propunem ca
obiect de cult sau de admirație, ci cel mult ca obiect demn de simpatie și de
iubire. Dacă totuși noi părem a merita mai mult sau mai puțin o asemenea
acuzație, vom fi în bună companie cu Parinții Bisericii, cu toți cei pentru
care Iisus Hristos este în întregime Dumnezeu și în întregime om, toți cei
care, de la Irineu, concep religia și cultul ca un mijloc pentru a deifica
omul. Ei au identificat mai întâi omul-Iisus cu Dumnezeu și au vrut apoi să
identifice, prin mijlocirea cultului, toți oamenii cu Iisus, omul divin și,
prin urmare, indirect cu Dumnezeu. Dacă noi umanizăm pe Dumnezeu, nu facem
decât să-i continuăm.
JEAN-MARIE: Asigurarea, iată încă o
concepţie cu totul modernă care va substitui acţiunea directă a omului,
intervenţiei lui Dumnezeu în evenimentele particulare şi care vor permite de a
compensa o nenorocire înainte chiar ca ea să se fi produs. Este probabil că
asigurarea, care nu datează decât de câţiva ani şi merge extinzându-se rapid,
se va aplica într-o zi aproape la toate accidentele care pot frapa omul, se va
plia pe toate circumstanţele vieţii, ne va acompania peste tot, ne va acoperi
cu o reţea protectoare.
DUMITRU: Într-adevăr, dacă Dumnezeu
n-a fost imaginat decât pentru ca omul să poată stăpâni universul, pe sine
însuși și pe ceilalți cu concursul atot-puterniciei sale, existența exterioară
a lui Dumnezeu dispare sau se diminuează cu dispariția sau diminuarea rațiunii
sale de a fi.
EMIL:
Atunci când se întreprinde a se explica un fenomen social, trebuie
căutat separat cauza eficientă care-l produce și funcțiunea pe care el o
îndeplinește.
ERNEST: Geniul s-a antrenat. Talentul
merge în pasul lui… Geniul creează urmând legile creaţiei. Talentul fabrică
urmând legile industriei. Talentul
calculează, geniul priveşte şi vede.
DUMITRU: Geniul creează ceva
despre ceea ce este Dumnezeu, pentru că el este efectul înfloririi în om a
germenului divin pe care el îl conţine. Şi mai bucuroşi subscriem la ce
urmează.
ERNEST: Prima preparaţie pentru cel
ce vrea să primească creştinismul este sentimentul profund de neputinţă a
omului (a omului luat individual) pe care se fondează…
EMIL:
Crima este legătura dintre
condiţiile fundamentale ale întregii vieţi sociale şi prin chiar aceasta este
utilă, este un factor de sănătate publică.
ANTONIN: Păcatul mortal este cel ce
se opune formal unei voințe a lui Dumnezeu, care prin aceasta vă alienează
amiciția sa, de-așa sort că păcătosul, deturnându-se de la Dumnezeu, întoarce
dosul destinului său.
DUMITRU: Ateii nu vor fi de acum
decât cei ce nu cred în nimic concret, existând actualmente ca o realitate
desăvârșită, așa cum primii creștini încetară să creadă în zeii de marmoră, în
care mitologia întâlnea istoria. Neo-creștinismul va crede într-un Dumnezeu
care se realizează în oameni și care nu poate să se realizeze decât prin
credința și activitatea umane.
III
1
Trăia Haralambe la casa lui, cu
părinţii, nevasta şi copiii săi, tare mulţumit pentru toate, când iaca se
pomeneşte cu Ciuma pe lume. Oamenii începură să moară cu droaia şi aşa, în
puţină vreme, se văzu singur, singurel.
Pe toţi i-am putut scăpa de la
moarte, – îşi zise Haralambe, – şi numai pe ai mei, nu. La ce să mai trăiesc!
Şi aşa, îşi făcu socoteala să se ucidă singur, dar tocmai când voia să-şi
îndeplinească gândul lui, i se arătă Dumnezeu înainte şi-i zise: Haralambe, hai
cu mine! Şi l-a luat în cer.
Acolo l-a întrebat: peste ce să-l
pună mai mare?
Iar Sf. Haralambe i-a răspuns: să-i
deie Ciumile pe samă.
După voia ta fie! – a întărit
Dumnezeu.
De atunci Sf. Haralambe veşnic ţine
Ciumile de păr, ca să nu-şi mai facă de cap cum şi-au făcut cu ai lui.
Câteodată le scapă, şi atunci Ciumile se răpăd în lume ca lupii între oi.
Deosebirea este numai că lupul omoară cât omoară şi se duce, în vreme ce Ciuma
ia de-a rândul, şi pe bun şi pe rău, până bagă Sf. Haralambe de samă, şi o
strânge din nou din lume, înhăţând-o de păr.
2
Cine ascultă ursirea, moare de moarte
năpraznică.
Ia să vezi! – suspină dascălul;
pentru mine tot una-i. Ce să mai trăiesc! Sapa şi lopata, şi-o mână de ţărână
în ochi! Feciorul să-mi trăiască şi să mă urmeze în lume, că eu mi-am trăit
traiul, mi-am mâncat mălaiul, şi, de-acuma, aleluia!
Şi mai mult pe gânduri nu stătu. A
pus urechea pe prag şi a ascultat, şi-a auzit cum grăia prima din Ursitoare:
Petrea, feciorul dascălului, nu se va naşte până când tată-său nu i-a făgădui
de nevastă pe Zâna făr-de tată. La urma urmii, pruncul o să se facă Sfânt.
Grăi apoi a doua ursitoare: Cartea
vieţii lui stă deschisă pe o masă, în chilia de piatră de la Izvorul
Iordanului.
Iar a treia Ursitoare, care
întotdeauna rosteşte aceleaşi cuvinte, sfârşi: Cine ne-a ascultat întru furiş,
de mâna pruncului să moară.
3
Dumnezeu a plecat odată singur pe
drum, şi s-a întâlnit cu un om nevoiaş, sărac luci.
Unde te duci tu, omule? – l-a
întrebat Dumnezeu.
Unde să mă duc! Merg să aflu pe
Dumnezeu şi să-l omor, căci el m-a lăsat pe lume sărac, de n-am de pe ce să
beau oleacă de apă!
Iar Dumnezeu îi zise: Aici ai o
greşală, prietene. Nu Dumnezeu este vinovat că eşti sărac, ci Ursoaica ta. Ea a
hotîrât să fii aşa cum eşti. Şi pe urmă l-a îndemnat: Haide cu mine. Avem să
intrăm într-o casă. Acolo tu să te pituli sub o masă, că nu peste mult vor veni
ursoaicele şi vor pune pe masă o mulţime de bani. Când vei putea, să te scoli
să iei din grămadă cât vei voi şi să fugi. Ele te vor alunga, te vor prinde şi
te vor întreba de ce ai furat. Tu să le răspunzi aşa, că ele te-au ursat să
furi, – că-ţi vor da pace.
4
La un om odată vin cele trei
Ursitoare ca să-i ursească pruncului de curând născut. În casa lui se aflau
atunci Sf. Gheorghe şi Sf. Dumitru, care au auzit ursirea prin gura celei mai
mici dintre Ursitoare: Copilul va creşte mare şi când se va însura, va trece cu
mireasa lui peste un râu, va cădea de pe cal şi va muri înecat!
Cei doi Sfinţi, auzind aceasta, spun
omului că atunci când va fi să-şi însoare feciorul, să-i poftească şi pe dânşii
la nuntă. Ceea ce omul nu uită să şi facă.
Nunta trebuia să treacă peste apa
hotărâtă. Atunci Sf. Dumitru, ca să împiedice îndeplinirea sorţii, îşi schimbă
calul său cu al mirelui, dar nu se ştie cum se întîmplă, căci calul lui Sf.
Dumitru poticni, iar cu coada stropi pe mire, aşa că acesta s-a înecat numaidecât.
Văzând aceasta, Sfinţii merseră la
Dumnezeu şi se rugară ca să-l învieze. Dumnezeu însă le răspunse că una ca
aceasta s-ar putea face numai dacă părinţii mortului şi-ar da din zilele lor.
Dar aceştia nici nu voiră să audă şi astfel mirele rămase bun mort.
5
Feciorului de-mpărat i se speriase
somnul din nou: sta şi se gândea, şi aşa îl apucă vremea cântătorilor, când
auzi la fereastră:
Doamne, Doamne!
Ce-i, Zodiilor?
Astăzi, atâţia s-au născut şi atâţia
au murit, ce facem?
Pe cei ce-au murit, Dumnezeu să-i
ierte; cei ce s-au născut aibă partea noastră din astă seară!
Tocmai acuma pricepu feciorul cel
împărătesc minunea cea mare. Unchiaşul cu care petrecea de două zile nu era
altcineva decât prea sfinţitul Dumnezeu. El se născuse în ziua celor ce au să
trăiască trai de bordei, şi sănătate bună! De asta n-avea noroc, şi vorba ceea:
Dacă nu-i noroc şi parte, Geaba te mai scoli din noapte! A sărutat dreapta lui
Dumnezeu şi a plecat.
6
Strigoaicele se adună câte 12 la
hotar se bat cu meliţele, fac exerciţiu
ca soldaţii, ţin război, joacă, şi toate-s goale.
Strigoii au două inimi. Ei nu mănâncă nici ceapă, nici usturoi şi au
coadă.
Cât trăiesc, merg noaptea, pe lună
nouă, la hotar; ies pe cahlă la miezul nopţei şi se duc calare pe cociorvă de
se bat cu meliţele, în loc de săbii, iar din gură tot zic: Tai ni tai, tai ni
tai, că altfel s-ar omorî.
*
DUMITRU: Revelație și anamneză. Crescând în om, divinul omniscient se deschide în reminiscențe care se
actualizează dând știința.În artă, omul creează precum Dumnezeu, refăcând după
placul său realitatea dată. Astfel se revelă ceea ce este în el divin, dâră sau
virtualitate a lui Dumnezeu.
http://georgeanca.blogspot.com.au/2017/06/revelatie-cu-draghicesco.html
