Creştinii
suferă în continuare în Siria – 19 tinere ucise
July 20,
2016
Deşi
conflictul s-a mutat oficial în Irak, acolo unde Statul Islamic a cucerit
Mosulul – oraşul creştinilor, nici în Siria situaţia nu a fost stabilizată.
Chiar dacă bisericile creştine şi-au mutat reședințele în Liban sau într-una
dintre ţările europene, mai sunt destui creştini în ţara Sfântului Ioan Gură de
Aur şi a Sfântului Efrem Sirul.
Peste
jumătate de milion de creştini aparţinând Patriarhiei Ortodoxe a Antiohiei şi a
Întregului Orient, Bisericii Siriene Iacobite şi celei Chaldeene suferă în
tăcere, iar dramele lor sunt trecute cu vedere de marile agenţii de presă
occidentale.
Frânturi de
veşti ajung şi la noi. Al Jazeera raporta în luna iunie a anului 2016 uciderea
de către rebeli a 19 tinere creştine. Din puţinele informaţii, fetele creştine
făceau parte dintre copiii răpiţi şi ţinuţi în lagărele de concentrare. Conform
unei mărturii a unei tinere salvate, situaţia din lagăre este cruntă pentru
tinerii creştini: „Eram trezite înainte de răsăritul soarelui în fiecare
dimineață și forțate să recităm rugăciuni islamice. Ne hrăneau cu resturile de
la masa soldaţilor, iar apa cu care ne spălam era contaminată. Băieţii erau
obligaţi să care armament, iar noi eram pozate şi expuse ca să fim vândute pe
internet. Dacă nu ne cumpăra nimeni, eram dăruite soldaţilor jihadişti.
Lagărele de formare implică activităţi zi și noapte, iar când nu era de muncă
eram forțați să memorăm versete din Coran. Probabil fetele au fost ucise pentru
că au refuzat învăţătura islamică. Ei nu stau la discuţii, au putere de moarte
şi de viaţă!”, a povestit o tânără creştină siriană salvată, pentru publicaţia
Christian Post.
sursa:
doxologia.ro
Ascultă-mă!
(II)
July 20,
2016
Și a sosit
în sfârșit ziua când aveam să mergem acasă. M-am gândit că poate acum lucrurile
se vor schimba. Când am intrat în casă, ochii mei au privit de jur împrejur.
Mmm, avem o casă frumoasă! Ia să văd și camera mea! Cum o fi oare? Dar nu aveam
camera mea! M-a dus în camera ei, în care era și pătuțul meu; m-a întins, m-a
învelit și a plecat.
Eu nu
plângeam deloc; voiam să cunosc locul. După ce l-am examinat destul, am obosit
și am adormit. Când m-am trezit, am plâns, ca să mă audă mămica mea. Dar niciun
răspuns… Eu am continuat să țip și să plâng.
La un moment
dat a venit enervată. M-a luat cu nervi în brațe și mi-a băgat sânul în gură.
Eu mâncam și o priveam în ochi. Așteptam un zâmbet de-al ei. Dar în zadar…După
ce am mâncat, m-a ținut puțin în brațe în picioare, ca să râgâi și apoi m-a
așezat din nou în pat și a plecat. Nu mi-a plăcut deloc, dar nu m-am plâns. Pur
și simplu am simțit în inima mea o durere ascuțită pentru lipsa dragostei ei.
Aceasta se
petrecea în fiecare zi. De multe ori îmi mirosea a țigară și mă înecam. În
fiecare zi deveneam tot mai străini. Mă străduiam cu ochii mei să-i arăt că nu
mă iubește, că simt din ce în ce mai multă răceală, singurătate, nesiguranță,
dar nu putea să mă înțeleagă. Oare toți oamenii sunt la fel? Am început să mă
tem. Cât despre tatăl meu, eu nu-l vedeam, fiindcă atunci când venea, eu
dormeam. Dar femeia care m-a născut a continuat să nu mă înțeleagă. Oare de ce
m-a născut, de vreme ce nu mă vrea? De ce m-a născut, dacă sunt piedică în
viața ei?
Când o
căutam și începeam să plâng, ca să mă țină cu gingășie în brațele ei, o auzeam
zicându-i tatălui meu: „Las-o să plângă și până la urmă o să tacă”. Nu aveau
chef să se preocupe de mine și să vadă cât de mult rău îmi făceau că mă lăsau
să caut dragostea lor.
Cât de mult
greșești, dulcea mea mămică! Când plâng, am motivele mele. Nu plâng ca să-ți
provoc mânia. Plâng fiindcă fie mă doare, fie mi-e foame, fie caut să văd
chipul tău, cu nădejdea că mă vei lua în brațe să-mi zâmbești, să lipești
fețișoara mea de obrazul tău, să simt răsuflarea ta. Atunci cu siguranță, plin
de dragostea ta, voi înceta să plâng.
Când mă lași
să plâng sub pretextul să nu mă învăț rău în brațele tale, ceea ce reușești să
faci este ca la sfârșit să mă retrag, după ce obosesc să te mai caut. Tu, mămica
mea, știi ce înseamnă să mă retrag? Dacă nu, îți voi explica eu. Mă retrag
înseamnă că încetez să mai caut dragostea ta, încetez să mai caut îmbrățișarea
ta, mângâierea ta, privirea ta cea caldă. Și aceasta pentru că nu vrei să mă
iubești! Fiindcă mă vezi ca pe o piedică în viața ta, în cariera ta. Pur și
simplu m-ai născut, deoarece te temi că atunci când vei îmbătrâni, vei fi
singură și părăsită de toți. Ai înțeles, mămico? De frică m-ai născut, dar nu
te gândești că așa cum m-ai născut, fără dragostea ta, nu voi fi lângă tine la
bătrânețile tale, ci te voi trimite la vreun azil de bătrâni, adică îți voi da
ceea ce meriți. Ai înțeles, mămico?
Pentru că și
mămica ta nu te-a iubit, nu te-a luat în brațele ei, nu te-a încălzit cu
răsuflarea ei. De aceea nici nu ai iubit-o. Cu adevărat, ți-a lipsit
îmbrățișarea ei? Ți-a lipsit mângâierea ei cea gingașă? Ți-a lipsit „te iubesc,
copilul meu”? Dacă ți-au lipsit toate acestea, de mă lipsești și pe mine de
ele? De ce-mi dai aceeași durere pe care suferit-o și tu? De ce, mămica mea?
Mămica mea,
tot ce-mi dai, la fel vei primi înapoi. De aceea dă-mi dragostea ta, ca să fii
sigură că niciodată nu te voi răni, niciodată nu te voi trăda, niciodată nu-ți
va fi rușine cu copilul tău. Dimpotrivă, te voi face să mă lauzi. Însă ce
păcat, mămica mea! Ceea ce ai reușit este că am devenit două străine. Dacă
vreodată vei fi gata să ne cunoaștem și să ne iubim, eu sunt gata să te iert”.
Sursa: Pr. Alexandru Stanciulescu
Barda
