Timișoara
de pe Yarkon
May 25, 2023By George Uri Schimmerling 10
comments Posted in: Arhiva editii, Articolul de JoiAceasta postare a fost
vizualizata de 910 de ori
În ziua de vineri, 19 mai, timp de mai
bine de trei ore, sala de festivități a muzeului ANU[1] din Tel Aviv a fost gazda întâlnirii
organizate de Institutul Cultural Român în colaborare cu Uniunea Evreilor
Originari din România (AMIR) sub genericul Timișoara Evreiască. Au fost domni
și doamne, unii trecuți demult de prima tinerețe, ba chiar și de a doua, pentru
care Zsidlic[2] este un cuvânt emblematic, chiar dacă el nu figurează în
dicţionare. Au fost persoane de toate profesiile, oameni care făcuseră o
școală, căci așa era regula acolo, trebuia să ai carte ca să ai parte, prin
Timișoara nu prea funcționau scurtăturile. Ei vorbesc cel puțin trei limbi.
Sală
plină la Timişoara Evreiască
De fapt cam toate au funcționat sub semnul
cifrei trei – Timișoara este orașul celor trei teatre și a celor trei sinagogi,
iar vedeta incontestabilă a întâlnirii, László Roth, fostul dirijor al Operei
Naționale din oraș, are și el trei ani, dacă nu i-am socoti pe cei 100 de
dinainte. Tot trei este numărul de Campionate Mondiale la care a arbitrat un
alt timișorean celebru, Abraham Klein, prezent și el la întâlnire.
În
faţa publicului: Getta Neumann
În faţa publicului: Luciana Friedmann,
preşedinta Comunităţii Evreilor Timişoara
Liantul care a stat în spatele acestei
reuniuni a fost Getta Neumann, fiica fostului Prim Rabin al Timișoarei, Ernest
Neumann, un punct de referință pentru toți membrii comunității. Getta Neumann a
prezentat istoria Timișoarei Iudaice, istorie începută demult, în 1636, cu un
evreu sefard pe nume Azriel Asael, sosit de la Salonic. De atunci până acum,
Timișoara a fost în general blândă față de evrei, dar nici ea nu a rămas imună
la demența prin care a trecut Europa în secolul trecut, culminând cu atentatul
cu bombă din clădirea teatrului local, atentat în care și-a pierdut viața și
unchiul fostului ministru al Industriei și Comerțului din Israel, Micha Harish,
un alt timișorean, prezent la întâlnirea de săptămâna trecută.
Luciana Friedmann, actuala președintă a
Comunității, a adus o boare proaspătă din oraș în ebraică, engleză și română,
iar domnul Dominic Fritz, primarul orașului, singurul primar din România care
nu e și cetățean, fiind născut și crescut în Germania, a transmis un mesaj
comunității de care știm că este foarte apropiat. Raluca Doroftei de la
Asociația Pantograf ne-a arătat că o fi Banatul „fruncea”, dar el nu e complet
fără a aminti și comunitățile din Lugoj, Caransebeș și vecinul de rivalitate
fotbalistică, Aradul. Excelența Sa Radu Ioanid, ambasadorul României în Israel
și Martin Salomon, președintele ICR Tel Aviv, au rostit cuvântul de deschidere
iar Dita Gera de la AMIR l-a spus pe cel de închidere.
Christian
Rudik, alături de maestrul László Roth
Solista
Gabriela Varvari
Fără îndoială că întâlnirea s-a desfășurat
sub semnul Muzicii de Operă, asta pentru că atunci, în anii patruzeci, când
elevului László Roth i s-a propus să aleagă intre muzica simfonică și cea de
operă, el a ales opera. Au venit să-l onoreze cu această ocazie doi cunoscuți
artiști ai Operei din Timișoara: soprana Gabriela Varvari și baritonul
Christian Rudik, pe care László Roth i-a acompaniat la pian. Am vrut să-l
întreb care este secretul tinereții sale, dar nu a fost nevoie, căci i-am citit
în ochii înțelepți răspunsul. Așa cum l-am citit și în privirile lui Abraham
Klein și Micha Harish care, la fel ca László Roth, au știut să transforme
cenușa în flacără. Toți trei și împreună cu ei participanții din sală ne-au dat
o lecție extraordinară de vitalitate care se vede și se măsoară în sufletele
lor și nu în fișele de sănătate de la Policlinică.
De
la stânga la dreapta: Micha Harish, Abraham Klein, subsemnatul în calitate de
moderator şi László Roth
La ieșire o doamnă îl apostrofează pe
fotograf. “De ce ne-a pozat doar din spate, voiam să ni se vadă fețele”. E un
fel de a spune: da suntem mândri de noi înșine, de ce am realizat, de copiii
noștri, de nepoți și strănepoți și suntem mândri și de ridurile noastre, căci
și ele ne definesc. Iar un alt domn de lângă ea îmi strânge mâna și îmi spune:
«A fost frumos. Timișoara întotdeauna a fost un oraș…» și nu mai e nevoie să
continue căci eu știu la ce se referă.
Tinerii sabri de pe coridoarele muzeului
se dau respectuos la o parte din fața lor, ca din preajma unor generali în
retragere pe care îi saluți cu onor. Iar ei, participanții la colocviu, se
îndepărtează, care mai sprinten, care mai șontâc, grăbiți să prindă ultimul
tren ori ultimul autobuz dinainte de intrarea în liniștea Şabatului. Îi
urmăresc cu privirea și mă simt din nou student și cursant la Talmud Tora când
mâncam de 3 lei și cântam de cincizeci de bani, dar cel mai important este că
înțeleg de ce Timișoara este un oraș mai… altfel și de ce este Capitala
Culturală a Europei în 2023.
(Fotografii
preluate de pe pagina de Facebook a Lucianei Friedmann, căreia îi adresăm
mulţumirile redacţiei)
George Schimmerling
[1] Muzeul Poporului Evreu, fostul Muzeu
al Diasporei Evreieşti
[2] Zsidlic – cuvânt obţinut prin
juxtapunerea primelor silabe ale sintagmei maghiare Zsidó Liceum (Liceu
Evreiesc) folosit de elevii din liceele evreieşti din Transilvania (TImişoara,
Oradea, Cluj).
Opiniile exprimate în textele
publicate nu reprezintă punctele de
vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional.
Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.
Comentariile cititorilor sunt moderate de
către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista
Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de
idei.
Sursa:
MRC
https://baabel.ro/2023/05/timisoara-de-pe-yarkon/
