Autori: Violeta Fotache, Petrişor Cană
Acum 72 de ani, o viitură uriaşă
a măturat o localitatea întreagă de pe Valea Argeşului. Pe ruinele rămase,
Mareşalul Antonescu a ridicat cel mai modern sat din România acelor vremuri.
Una dintre cele mai frumoase
construcţii de pe Valea Argeşului, mergând în sus, spre Cetatea Poienari şi spre
Barajul Vidraru, este Mânăstirea Antoneşti. Sfântul lăcaş a fost numit aşa după
întemeietorul ei, Mareşalul Ion Antonescu, dar a fost „rebotezată”, în 2004,
„Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul”.
Puţini ştiu, însă, că biserica şi
corpul de clădire destinat măicuţelor sunt ridicate în mijlocul unui sat
construit, în urmă cu 71 de ani, la ordinul Mareşalului Antonescu. Prizonierii
ruşi, aduşi în timpul Celui de Al Doilea Război Mondial tocmai de pe frontul de
Est, de la Odessa, au ridicat, acolo, cel mai modern sat al României, neegalat
de niciun regim care a urmat la conducerea ţării. Avea în proiect case cu etaj,
electricitate, spital, han turistic şi baie comunală.
Minunea de după potop
Am întâlnit minunea arhitecturală
de la Poienarii- Noi, aşa cum este denumit satul, pe malul stâng al râului, în
Zona de Nord a Văii Argeşului. „Toţi oamenii îl ştiu aşa, Antoneşti ori Satul
Nou. A fost făcut în timpul războiului. În 1941, o viitură a distrus o mare
parte din comună. A fost prăpăd atunci. Mareşalul Antonescu, piteştean fiind, a
hotărât să facă un sat nou. Odată cu ridicarea acestuia s-a început şi
construirea unei biserici, pe locul unde este, acum, mânăstirea”, povesteşte
primarul comunei Corbeni, Virgil- Remo Mateescu.
Arcul de Triumf
Ca să ne arate locul cu care se
mândreau toţi argeşenii înainte de comunism, primarul s-a urcat în maşină şi
ne-a condus spre mânăstire. Am trecut podul care desparte cele două maluri ale
Argeşului, am urcat un drum în pantă şi, în scurt timp, aveam în faţă nişte clădiri
impunătoare. Case, asemeni conacelor boiereşti, construite în stil românesc.
„Acolo erau clădirile adminstraţiei de atunci”, ne lămureşte un localnic.
În dreapta, se vede un turn cu o
boltă sub care a ţinut o cuvântare însuşi Mareşalul Antonescu, vorbind
locuitorilor despre patriotism. Oamenii locului îi zic „Arcul de Triumf”. La
capătul drumului pietruit, la ieşirea din sat, se ridică, semeaţă, o biserică
nouă. „A fost reconstruită de Prea Sfinţitul Calinic, episcopul Argeşului şi
Muscelului. A fost gata în 2004. Atunci s-a inaugurat şi mânăstirea”, spune
primarul, arătându-ne clădirea înaltă, albă, cu trei nivele, care se ridică
lângă biserică.
Mânăstirea, ridicată pe terenul
familiei Erbaşu
În lăcaşul de cult, refăcut după
un abandon de peste jumătate de secol, este pictată familia lui Gheorghe
Erbaşu, cel care a donat terenul în acest scop. „E rudă cu omul de afaceri
Erbaşu, cel din Bucureşti”, susţine edilul Mateescu. Pe un alt perete al bisericii
mânăstirii este zugrăvit PS Calinic stând înclinat la picioarele Mântuitorului
Isus Hristos. Am aflat, ulterior, că părintele Caliopie şi măicuţele care
locuiesc acolo - Filofteia, Xenia şi Olimpiada - au trudit la refacerea vechii
biserici şi la înălţarea mânăstirii, începută în anul 1995. În 2006, la doi ani
după inaugurare, au fost terminate toate lucrările.
Acum, în mânăstire sunt doar cele
trei maici. Se feresc de ochii curioşi ai jurnaliştilor. Au, în spatele
clădirii monahale, şi un ATV care le e de folos pe coastele abrupte ale
munţilor. „Maica stareţă e plecată la cumpărături”, spune una dintre
călugăriţe. De acolo, de sus, se vede, în toată splendoarea ei, Valea
Argeşului. Sus, pe vârf de munte, Cetatea Poienari străjuieşte, falnic, intrarea
din strâmtoarea munţilor, pe calea care duce spre Barajul Vidraru, pe
Transfăgărăşan.
Potopul din 1941
Aşa cum reiese din Arhivele
Naţionale ale Statului şi din istoria locului, descrisă de Centrul Cultural
Piteşti, în luna iulie a anului 1941 un adevărat potop s-a abătut asupra
locuitorilor din Valea Superioară a Argeşului. Lemnele exploatării CAPS de pe
apa Argeşului au format un zăgaz natural în apropiere de comuna Aref.
Puhoaiele au măturat totul în
cale: vatra satului Căpăţâneni, aparţinând de comuna Corbeni, a fost distrusă
aproape în întregime. Podurile, liniile de telefon, 22 de kilometri de cale
ferată şi şoseaua au fost spulberate de furia apelor şi de stâncile desprinse
din munte. Numai comuna Corbeni număra 3.716 de suflete şi 861 de case. Toate
au fost ruinate, iar oamenii au rămas pe drumuri.
Reacţia autorităţilor de atunci
Auzind despre urgia care s-a
abătut asupra locuitorilor, conducătorul statului din acel moment, Mareşalul
Ion Antonescu, a trimis la locul dezastrului mai multe oficialităţi, în frunte
cu vicepreşedintele Consiliului de Miniştri, Mihai Antonescu. Acesta a făcut
demersurile necesare pentru aprobarea şi obţinerea creditelor şi a materialelor
pentru construcţia unui sat model. Localitatea urma să aibă un palat administrativ,
care să adăpostească o percepţie, o bancă şi o cooperativă sătească, o casă
pentru Consiliul de Patronaj al Operelor Sociale, un dispensar dar şi o
maternitate.
În proiect, mai era o cantină de
copii şi o secţie pentru băile populare, precum şi un alt local pentru un cămin
cultural, prevăzut cu o sală de spectacole, sală pentru bibliotecă şi o
grădiniţă de copii, o piaţă de legume. Urmau să mai fie construite o piaţă
publică centrală cu acces la gara de cale ferată, o şcoală primară şi o şcoală
horticolă a satului. Şi un han pentru călători figura în proiectul ambiţios al
Mareşalului, care cuprindea şi un parc de agrement cu stadion sportiv.
Accesul era prevăzut a se face pe
un drum nou, care să ducă din şoseaua principală spre noua aşezare, iar cartierele
trebuiau delimitate cu străzi pavate cu piatră şi prevăzute cu trotuare cu
borduri de granit, ca în zonele rezidenţiale din zilele noastre. Trebuia să se
construiască chiar şi o staţie de pompieri, situată aproape atât de noul sat
model, cât şi de vechiul sat Corbeni.
În plus, planul mai prevedea un
dig de beton pentru apărarea malului râului Argeş în dreptul podului nou şi al
staţiei de cale ferată. Satul a fost prevăzut cu 39 de loturi, de 2.000 de
metri pătraţi, fiecare cuprinzând câte o casă tip, o curte de acareturi cu
grajdurile şi coteţele respective, o fântână, o grădină de pomi fructiferi şi o
grădină de zarzavat. În privinţa bisericilor, s-a prevăzut ca ambele lăcaşe
existente în comuna Corbeni, declarate monumente istorice, să fie restaurate şi
renovate.
S-au găsit şi fonduri
Au fost aprobate, apoi, şi
fondurile necesare, în regim de urgenţă. Ministerul de Interne a dat 2,5
milioane de lei, o sumă imensă pentru acele vremuri, când războiul bătea la uşă
şi era nevoie de bani pentru Armată. În plus, Ministerul Apărării a aprobat 15
vagoane cu ciment, trei vagoane cu fier, un vagon cu cuie, 1.000 de cazmale,
sape şi cuţitoaie, două betoniere şi mai multe roabe şi forje de companie, ce
au fost trimise de la depozitul de materiale Găeşti. Prefectura Argeş s-a
ocupat de realizarea şantierului şi de organizarea acestuia, din bani proprii.
Intrarea în satul Antonești
Prizonierii, plătiţi pentru muncă
Pentru a pune în mişcare
ambiţiosul proiect, s-a decis înfiinţarea la Corbeni a unui lagăr de prizonieri.
Astfel, 800 de sovietici capturaţi în bătălia de la Odessa au fost mutaţi acolo
şi, pe baza unui contract semnat de conducătorii lagărului cu primăria comunei,
aceştia au fost scoşi la munca de reconstrucţie a satului. Marele Stat Major
arăta, într-un document, şi condiţiile în care se va face angajarea
prizonierilor: 150 lei/zi salahorul şi 200 lei/zi meseriaşul, inclusiv hrana,
cazarea şi asistenţa sanitară. Vesela pentru prizonieri şi preparatul hranei
cădeau tot în sarcina Prefecturii, care trebuia să asigure cazarea şi lucrul
separat de populaţia civilă.
Prizonierii sovietici primeau între 150 și 200 de lei pe zi pentru munca depusă
Case personalizate
Arhitectul Richard Bordenache a
fost însărcinat cu executarea planurilor de sistematizare şi de construcţie a
satului model. El a propus trei-patru tipuri de case, în stil românesc, din
care viitorii proprietari puteau să aleagă. Fiecare locuinţă, pe lângă număr,
era identificată după o pictură sau un basorelief: „Casa cu păun”, „Casa cu floarea-soarelui”,
„Casa cu cloşcă”, „Casa cu cerb”, „Casa cu cocoş”.
Lucrările de construcţie au
început în forţă pe 15 mai 1942, când Mareşalul Ion Antonescu a făcut o
inspecţie amănunţită pe şantier. Pe 4 august, după o nouă vizită la Curtea de
Argeş a lui Antonescu, s-a decis şi electrificarea regiunii Curtea de Argeş –
Corbeni şi au fost aprobate fondurile necesare pentru construcţia unei uzine
hidroelectrice pe râul Argeş.
Casa cu păun
Istoria nescrisă a unei aşezări
Pe 17 octombrie 1943 au fost
inaugurate, oficial, primele construcţii, printre participanţii la eveniment
numărându-se miniştri şi personalităţi din Bucureşti, alături de preşedinta
Consiliului de Patronaj, Maria Antonescu, soţia Mareşalului Ion Antonescu.
Prizonierii ruşi au ridicat o aşezare model, o minune a acelor vremuri: 11
vile, reţea electrică în toată aşezarea, un spital cum puteai găsi doar în
Germania.
În vile s-au mutat cei ale căror
case fuseseră distruse de ape, măsura considerată drept despăgubire dată de
guvernul acelui timp. După numele ctitorului şi în cinstea acestuia,
satului-model i s-a spus Antoneşti, deşi numele oficial este de Poenari. În
1944 s-a încercat construcţia hanului turistic şi a căminului cultural, dar
lucrările au fost oprite fiindcă frontul se apropia de ţară şi era nevoie de
bani şi oameni în alte scopuri. Gândindu- se că acest lucru ar putea strica
planurile construirii satului, Prefectul de Argeş a decis ca tot ce se ridicase
deja să treacă în patrimoniul Prefecturii.
Pe 23 august, însă, Mareşalul a
fost arestat şi trimis în URSS. Doi ani mai târziu, el a fost executat în
fortul Jilava, iar proiectul satului model pe care îl imaginase pentru
Antoneşti a devenit o amintire. În Corbeni, însă, mai dăinuie şi astăzi câteva
din clădirile ridicate în anii ‘40. Casele au fost cumpărate de foştii
chiriaşi, medici, profesori, funcţionari. Unii au început să facă demersuri
pentru a scrie şi a populariza fascinanta istorie a satului, încercând să
transforme zona într-o rezervaţie de arhitectură rurală românească.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu