luni, 24 martie 2014

Primaverile in semantica fiintei!

Versuri de Adrian Botez

Orgolii menajate

e atât de trist să îmbătrâneşti şi să
mori - când grădina
mereu - furios
înfloreşte potopul de
flori şi ninsori;






















e atât de trist să nu laşi nimic
scris pe - smerite - aceste flori - când
ele singure-n
viaţa ta - n-au fost
erori;

n-ai să ştii niciodată dacă,
tocmai şi numai tunetul tău a fost
elocvent de puternic - încât să
convingă petalele (pe care toată vremea le
scuturi) către
jertfa deschiderii spre
soare - spre lună şi
fluturi;






















ai fost probabil doar o
soapta - visând că e
coaptă şi că poate mişca fusuri de
aştri în ceruri;

ştiu - stiu eşti din cale afară de
orgolios - şi de aceea le-am spus
munţilor să nu ţină vreun
moment de reculegere - ci păsărilor precum
pădurilor - să le
fulgere glasul - într-una
iar stelele să nu-şi încetinească
pasul - nici luna;






















e doar un popas de melancolie pe la
izvoarele de colilie: te vei întoarce cu
norii - şi ploaia va fi iar mai vioaie - şi
va face - iarăşi - pe placul luminii şi
florii;

















atâtea picături străfulgerând
constellate - nu se poate să
nu te îmbie - iar - la uşurătate - la
născări visuri şi zboruri - în
sfânta singurătate



























Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu