marți, 10 iunie 2014

Revista literara o necesitate vesnic vie!

Metafizica inspiratiei literare, bineinteles a acelei laturi calitative a metafizicii, tine vesnic vie si invietoare sursa inspiratiei si gandirii noastre inspre un univers al frumosului vietii in general. Chiar daca uneori metapsihic, adica nedemonstrat stiintific, se stie ca tot ceea ce omul poate concepe si gandi, viata si experienta a demonstrat ca poate fi si realizabil, intrandu-se in lumea realitatilor.
Marii titani ai gandirii si creatiilor literare sau tehnice au dovedit asta intotdeauna dealungul intregii istorii omenesti. Asta insemnand ca Duhul creatiei divine din care am fost adusi in viata supravietuieste, inspirandu-ne continuu ideea libertatii, civilizatiei, si a individualitatii fiintei noastre! Eticul si esteticul tin de legitatile creatiei din inceputuri, in aceste legitati omul a fost asezat si facut responsabil a le implini si respecta!
Omul insa a pacatuit, si pacatuieste, dar se si straduieste continuu sperand sa-si recastige acel omenesc, natural si sfant drept la o viata libera, egala si civilizata. Vedem insa ca aceste
straduinte, uneori, capata forme de lupta, razboaie, crime, salbaticie! Deci este aici o necesitate continuu vie,  gasind exprimare prin vointa noastra, arte, rostire sau scris pentru a infrange imperfectiunile, nesabuitele interese in care noi oamenii ne aventuram! De multe ori neglijand pe cei de langa noi, care, la fel traiesc speranta unei vieti fericite!
Revista literara este si trebuie sa fie asemenea unei “scripturi biblice”, o facere a istoriei cu cele mai luminate si daruite personalitati, fie politicieni, constructori, profesori, scriitori si poeti!
Dar, sa iesim din acest teren introductiv, si sa ne alegem cateva repere care se dovedesc benefice spre exemplificare si folosinta, cu adevarate puncte de referinta!
Revista “Suflet Nou” - Comlosu Mare, are valente ce leaga o intreaga gandire si demnitate umana; aduce conectii la cele mai prodigioase subiecte si personalitati ale gandirii si creatiei literare care  promoveaza si au promovat cultura si educatia, frumosul, familia si echitatea in societate!


Mai direct, dl. Prof. Traian Galetaru secretar de Redactie al Revistei “Suflet Nou”  aduce in prim plan, cu orice ocazie, stradaniile fauritorilor de opinii incepand cu Mihai Eminescu, Iulian Grozescu, Miron Pompiliu, cei care la anii 1865 stalpuiau ridicarea Revistei “Familia” fondata de Iosif Vulcan la Pesta, precum si personalitati ale zilelor de azi, care duc mai departe stindarul nazuintelor strabunilor nostrii!
Comlosenii erau mandri, dupa cum mandri sunt si azi, de Fiul localitatii lor, Iulian Grozescu cel care avea sa devina primul redactor la revista lui Vulcan. Iulian Grozescu are intradevar o semnalare a activitatii sale literare inca dinaintea fondarii revistei vulcaniene, asa dupa cum vom vedea mai la vale! Vedem cu satisfactie ca revista “Suflet Nou” - Comlosu mare acorda intinse spatii pe filele ei, prezentarii operei si personalitatii geniale a lui Mihai Eminescu, fapt foarte apreciabil aici in Banatul pe care bucovineanul Eminescu l-a iubit si de care se simtea atras.Sarbatorim anul acesta 164 ani de la nasterea lui Eminescu. Se afla caci tocmai Iulian Grozescu, redactorul de la Familia lui Vulcan sa fie cel ce schimbase numele Eminovici in Eminescu. Asadar Eminescu devine o adevarata si luminoasa personalitate pe care toti o iubim, toti o dorim a ne fi aproape!
Revista “Familia” avea sa creasca cu anii, devenind o adevarata revista enciclopedica. Apoi treptat, aproape dupa cronologia generatiilor viitoare aveau sa i se alipeasca Revistei cei mai valorosi poeti si scriitori, patrioti ai emanciparii Neamului si Limbii Romane, floarea culturii si literaturii romane, astfel ca in zilele de azi, Familia ajunge a fi o adevarata institutie de arta si cultura!
Inceputurile insa desigur ca nu au fost usoare, evenimentele vremilor tot mai potrivnice cereau oameni de scacrificiu, care sa puna mai presus emanciparea Neamului si al Limbii , a unirii Principatelor Romane, inlaturarea sclaviilor imperiale!  De multe ori se scria cu sange ideile emanciparii si dreptatii, nu numai cu inkuri!

Iulian Grozescu


Iulian Grozescu – s-a nascut la 20 ianuarie, 1839, in satul banatean Comlosu Mare, in familia preotului Ioan Grozescu. Tanarul Iulian a urmat studiile liceala la Timisoara, Arad si Oradea. A urmat Dreptul la Pesta. In perioada studiilor universitare a publicat poezii la reviste precum Concordia, revista umoristica Strigoiu, iar in 1863 apare tot la Pesta, revista satirica Umoristu, condusa de George Ardelean, la care Iulian se alatura ca redactor. Aici are ocazia sa lege o trainica prietenie cu primul Redactor al revistei, tanarul Iosif Vulcan, nascut la Holod-Bihor, la data de 31 Martie,1841, intr-o familie de preoti, avea sa  studieze avocatura, dar literatura la castigat de partea ei pentru intreaga lui viata.

Iosif Vulcan


La 5 iunie 1865 merituoasa revista Familia fondata de Iosif Vulcan, isi incepe aparitia, iar Iulian Grozescu de la bun inceput devine redactor al acesteea, publicand la randul sau poezii, nuvele, traduceri, recenzii, s.a.m.d. In Nr.1 al revistei redactorul comlosan declama: “Sculati-va umbre marete ale trecutului glorios!”(Caderea Timianei – nuvela istorica). Va publica aici cele mai frumoase scrieri ale sale. Dupa 15 ani de aparitie la Budapesta, in primavara anului 1880, Iosif Vulcan decide sa mute redactia Familiei la Oradea, continuand aparitia acesteea fara intrerupere pana la sfarsitul anilor 1906.  Lucian Drimba observa ca aceasta mutare ar fi avand si unele considerente de natura familiala, dar si politic, mai ales ca in perioada anilor 1879, framantarile in interiorul imperiului austro-ungar  luasera amploare.
Iulian Grozescu inspirator scria versurile: “Mult dorita primavara,/ Cu ce bine ni-ai venit; Inceta-va viata-amara,/ S-avem trai mai fericit?!”
La 25 februarie/9martie, 1866, apare steaua Bucovinei tanarul Mihai Eminescu, cu poezia sa De-as avea!,  “impresionand placut” pe cei de la redactia Familiei. O era noua se va naste in viata si activitatea Revistei lui Vulcan.  Se stie ca la Ipotesti, tanarul Mihai Eminovici se indragosteste de Casandra Elena, o fetita gingasa, dar care insa moare timpuriu. Viitorul Luceafar al poeziei romanesti, o deplange cu toata fervoarea tineretii lui, astfel o evoca pe aceasta in poezia De-as avea! Despre viata si evolutia talentului eminescian s-au scris tomuri de carti, si se vor scrie inca, criticii tuturor vremurilor de la nasterea poetului si incoace spre zilele noastre nu au contenit sa-i analizeze opera si personalitatea sa unica, neaflandu-i-se vreo pereche. Perpessicius recunoaste ca si-a pierdut si vederea din ochi cercetand si cautand patrundere in adancimile  imaginatiei poetice a lui Eminescu. George Calinescu i-a daruit carti intregi cuprinzand analize a Operei eminesciene! La fel Nicolae Iorga, Tudor Arghezii, Ovidiu Drimba, fara sa insiram pleiada infinita a iubitorilor poetului si ziaristului venit din Ipotestii Bucovinei romanesti! Ion Luca Caragiale avea sa-I faca cea mai potrivita apreciere: “Era o frumusete.O figura clasica incadrata de niste plete negre; o frunte inalta si senina, niste ochi mari – la aceste ferestre ale sufletului se vedea ca cineva este inauntru; un zambet bland si adanc, melancolic. Avea aerul unui sfant tanar coborat dintr-o icoana, un copil predestinat durerii, pe chipul caruia se vedea scrisul unor chinuri viitoare… Asa l-am cunoscut atuncea, asa a ramas pana in cele din urma momente bune: vesel si trist, comunicativ si ursuz; bland si aspru; multumindu-se cu nimic si nemultumit de toate(…).



Intre colaboratorii revistei Familia il gasim pe Miron Pompiliu, poet si folclorist bihorean nascut la 1848 in localitate Stei de langa Beius, fiu al preotului din localitate. Miron Pompiliu devine bun prieten cu Mihai Eminescu la Iasi. Ca si ceilalti tineri ai vremii sale, dupa terminarea studiilor liceale din Oradea, se inscrie la facultatea de Drept din  Pesta. Reintors, va trece Carpatii, stabilindu-se la Iasi ca invatator. Publica in nr.35 al Familiei anului 1866, “Din oras”, iar in nr.30 al aceluiasi an, “Ramas bun de la Crisana”.  Incepand din 1867-68, va fi foarte activ publicand poeziile: Romanca, La Clara, Iarna, La Transilvania, Umbra lui Vlad Tepes, s.a.m.d. Publica si la Convorbiri literare, incepand cu poezia “Casa din Vale”, semnaland dorurile locurilor natale  care incep sa-l copleseasca. Se stinge din viata la anii 1897. O editie ingrijita si prefatata de Mircea Popa, se va publica in Oradea, la Ed. “Mihai Eminescu”,1998.
Am dorit sa readuc in aceasta prezentare, personalitatile imediate prezente in jurul lui Iosif Vulcan in momentul fondarii Revistei sale “Familia”, care si azi supravietuieste ca un stindard luminos in cuprinsul Istoriografiei Literaturii Romane, acolo la Oradea anilor 2014, Director IOAN MOLDOVAN.

Ioan Miclau “Gepianul”
Cetatean de Onoare al comunei Gepiu – Bihor - Romania








Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu