Și Dacă Eminescu (poem)

Pavel Rătundeanu-Ferghete

Motto:"Unde Românie Mare, întregită, firescă, omenească, e liniște, pace și iubire e."

A murit profesorul,

și-a dat duhul Aron Pumnul,

Și Eminescu și-a întețit Cuvântul,

și-a luat în mână cu îndemână cântul,

c-a venit Eminescu acasă simnțindu-se de-casei ca gândul, ca vântul,

ca verdea iarbă și a fost printre cetățenii-pământeni cel mai iubit,

cel hulit, batjocorit

și pentru marea lui iubire omorât, răstignit,

pe crucea vieții pironit, amărât,

cu pașii înaintând iute ca săgeata, tare ca piatra,

precum magii după stea,

c-a venit de la Viena,

a venit acasă odată cu iarna ,aducând iarna cu el

și o vioară cânta la Stupca "Etena situație,Rezoluție,

unica cu singura soluție, Revoluție,

ecuație care doar așa se rezolvă,

slavă și bucovă,

cu Revoluție,

cu sfințenie

a bucuriei înmulțită cu har deșteptând cu Andrei Mureșanu Balada Porumbescu

(se bate șaua să priceapă iapa,

toaca la urechea surdului

pe altarul soarelui

imensă tablă de șah-mat

grădina Maicii Domnului întru curat luminat arat

și răsărit pentru secerat)

la rând trezind pe nenăscutul Nichita Stănescu

nominalizat luminat și curat pe cont propriu universal pentru marele premiu mondial

al Pâinii și păcii nominaplizat

ca să nemurească nemurind la cătăramă

de bună seamă

scoțând din rimă și ritm

de algoritm pe cel arând timid,

pe cel care politic umblă mințind,

pe nenăscutul sântat cătană,

lumina de lumină

din nelumină să devină soldat

cu ranița la apel de seară pentru neam și țară,

cum prevestește cucul pe fântână

nemâncat de o săptămână

și peste mână

Patrie Limba Română,

artă rară, adevărată comoră,

să dăm peste cap Molotov-libentrop

(pe cel care striga-n gura mare spartă: hop, hop!

hop românilor, că eu rusește vă joc,

eu vă pup ca Iuda să n-aveți noroc,

că eu vă și-ngrop!)

să dăm, deci mână cu mână

Patrie Limba Română,

c-așa ni se arată și se poartă

în luptă dreaptă Vasile, Gherghe, Ioan,...ca să nu trăiți în van

pari împlântați, mule încălțați

cu neresponsabilități măritați

făcând degeaba umbră pămantului,

cum face câinele blocului sătul de școala unsă cu slănină

de desculțul care calcă în pod fără lumină

ca să schimbe numele la grăunțe

întru tandrețe cu frumusețe dând deoparte moarte și tristețe

înțoliți uiu-iu pe dealu gol cu mireasa fără țol

de horă Vasile Alecsandri inimă română în spectacol și odihnă cu traista plină, că-i o dialectică de cugetare și muncă, de adâncă,

continuă primenire de înviere

întru fericire

că lumea rea a întrerupt în cânt Ciocârlia din Romãnia,

din cânt primăvară pe strună,

cântare a cântărilor în rostul acestui popor destoinic, harnic și bun praznic,

că ciuma și lepra ne-a luat peste picior și ne-a tras

(ne-a tras-o de fapt),

în piept,

ne-a închis

cu calea și cărarea George Coșbuc

cu miez de pâine-luptă,

ne-a proscris

(pe mine revoltat la masa de scris

m-a proscris

pentru a nu vedea vreodată Românie Mare,

propriu-mi și a țării măreț vis împlinit,

până-n propriu-mi apus,

deși o să răsar pentru înviere

cum v-am spus

la venirea lui Iisus:

cale, adevăr și viață,

cu Tatăl de Sus,

cu strugurii copți și aromați, cu responsabilități conștiință națională pe viță) că este un dat,

pentru vierul care pune Meșter Manole

cărămidă pe cărămidă

cu maltar

într-o mare veselie

talantul înmulțindu-l cu har

urcând pe Nicolae Grigorescu feciorelnic pe ciorlău în car

Patrie Limbă Română

îndămână să mâie vitele

din bici cu valea mai la vale,

cu dealul mai la deal,

cu dealul someșan hinit

cu Transilvania

dând cu muntele mai în munte

pâine fierbinte-n Basarsbia,

să-și scrie opera omnia nemul, țara,marea epopee-baladă,

"laudă" de zestre cu zări albastre

cu primăvara aurora

în folosul tuturora

celor care-n unire-s miere

în ciudă că-i lumea rea

și ciuful ciufulește lumea, că-i buruiana-holbura,

ciuful și batjocura,

că lumea-i hâdă, rea,

că doina e de dragoste

și de dor,

"madrigal" Mihalea Luchian care s-ar părea normal

și punctual național

cu tradițional rost de popor,

dar parcă n-ar fi trăit șuhan pe pânză de paiangen cu un elefant, doi elefanți...

făcându-mi inimă rea,

că inima-i în mol la fantână cu-n adânc de cer,

cu-n tainic și profund caracter,

ascuțind fierul cu fier

stând în echilibru, acrobatic, tremurând pragmatic

biata de ea,ghici farfurie într-n picior, cipercă, ce-i,

Romania mea,

într-un vârf de nuia

atârnând c-un stimulator,

c-un artificial, conectat,

de ea, de inimă,

care ca și un ulcior

neputând mere de multe ori singură la izvor

fără să se spargă

în turație maximă de pompă - motor,

facând și nu de pomană,

cu candoare treabă,

ca roua splendoare

sub lucire de soare pe iarbă, că și pe cal îl duci la apă,

dar nu-l poți forța să bea

și de-i râtul de mătasă,

căci calul fără țară,

cu atâta amar și jale Octavian Goga

tot nu-l paște

în culori de neliniște,

îl lasă,

și dacă Eminescu și glota plânsu-mi-sa

cu lacrimi de sânge de la Nistru pân'la Tisa,

plânsu-mi-sa,

că stăpânul nu-i acasă

și șoarecii pro-ruși

la Chișinău fără Iisus,

pro-rus joacă pe masă.