'
Teologia
Crucii (II)
Continuarea
întregului subiect o constituie cele pe care vi le-am spus despre Dumnezeiasca
Euharistie. Desigur nu facem o analiză a tainei, deoarece mai demult am vorbit
despre ea în multe cuvinte și am analizat-o.
Acum
Evanghelistul Ioan își continuă subiectul pentru că vrea să-l întregească. Și
ne vorbește despre picioarele nezdrobite ale lui Iisus, așa cum au fost
zdrobite picioarele celor doi tâlhari răstigniți împreună cu El. Și ne spune că
„spune adevărul, ca și voi să credeți”; că toate acestea pe care ni le spune,
ni le spune ca fiind adevărate și să le credem.
Adică cele
care l-au sprijinit pe însuși Ioan în credință, vine acum și ni le spune și
nouă, ca să ne sprijinim și noi, ca și cititori ai evangheliei sale, în
credință. Dar care credință? Că cele pe care ni le spune sunt adevărate? Nu, ci
ceva mai mult. Că, devreme ce acestea pe care ni le spune sunt adevărate,
adevărat este și Iisus Hristos, căci este Fiul lui Dumnezeu. Tocmai pentru
acesta își va aduce aminte de cuvântul profetic când vede că nu I se zdrobesc
picioarele lui Iisus. Când vede că este însulițat în coastă, atunci își aduce
aminte de Vechiul Testament. Și Ioan era unul dintre aceia care cerceta
cuvântul lui Dumnezeu. Aduceți-vă aminte și de alți doi Ucenici, Filip și
Natanail. Filip spune: „L-am aflat pe Mesia”. Și aceasta deoarece căuta în
Scriptură să-L afle pe Mesia. Mesia nu se află în afară, ci în Scripturi, și
după ce-L vom afla în Scripturi, Îl vom afla și în afară. La acesta Natanail îi
răspunde: Cum este cu putință să fie din Nazaret? Pe ce te bazezi, o Filipe?”.
Și aceasta pentru că cercetau Scriptura.
Ioan
Evanghelistul a fost ucenicul Sfântului Ioan Botezătorul. Tot timpul se
îndeletniceau cu cercetarea Scripturilor. În felul acesta vine mai multă luminare
a Sfântului Duh, vine cuvântul profetic în fiecare clipă la Sfântul Ioan,
pentru a da răspunsul corect la toate evenimentele care se desfășoară înaintea
sa. Adică adevărat este acela în persoana căruia toate evenimentele ce se
desfășoară, cuvântul profetic le-a prevestit.
Și ce ne va
spune? „Și s-au făcut acestea ca să se împlinească Scriptura: Nu I se va zdrobi
nici un os. Și iarăși altă Scriptură zice: Vor privi la Acela pe care L-au
împuns”. Adică, toate acestea s-au făcut ca să se împlinească Scriptura. Vă
aduceți aminte, iubiții mei, că atunci când Hristos a văzut că a rămas încă un
amănunt, adică „în setea Mea M-au adăpat cu oțet”, ce a spus? „Mi-e sete”. Îl
vedem pe Iisus că provoacă proorocia, că provoacă împlinirea prorociei. Și v-am
spus că provocarea proorociei este cu putință să se facă numai de cel care a
așezat proorocia. Iar aceasta arată că Iisus este Acela, ca Dumnezeu-Cuvântul,
Care a pus proorocia în gurile proorocilor. Și acum vine să provoace împlinirea
proorociei. În timp ce, dimpotrivă, oamenii care nu sunt izvorul proorociei,
împlinesc proorocia fără voie, împotriva voinței lor. Iisus însă nu a
împlinit-o împotriva voinței Sale.
Acum Iisus
este mort pe Cruce. Și de vreme ce Iisus este mort pe Cruce, se va întreba
cineva: Cum se va face acum împlinirea proorociei? Ce spune aici evanghelistul?
„S-au făcut acestea ca să se împlinească Scriptura”. Altfel spus, vine o
provocare a evenimentelor ca să se împlinească proorocia.
Iisus este
mort pe Cruce. Însă datorită unirii Sale ipostatice… Ce înseamnă unire
ipostatică? Vă voi spune aceasta de mai multe ori și astăzi și în continuare ca
să o înțelegeți. Unire ipostatică înseamnă unire personală. Vă rog să luați
aminte, căci mult ne va trebui această expresie. Unire ipostatică, ipostatic. Ipostas
înseamnă persoană. Unire ipostatică înseamnă unire personală. Aceasta înseamnă
că Dumnezeu-Cuvântul se unește cu firea omenească. Este cunoscut faptul că
firea omenească este și ea persoană. Eu sunt om, adică persoană. Ce presupune
persoana? Conștiință de sine. Eu presupune persoană. Când spun „eu sunt”, acest
pronume atât de important, înseamnă existență. Prin urmare am conștiință de
existența mea, conștiință de sine, și aceasta exprimă persoană. Este cunoscut
că nici un animal nu spune „eu sunt”, ci numai omul. Așadar sunt persoană.
Hristos este Dumnezeu-Cuvântul, suflet omenesc și trup omenesc. Și devreme ce
este suflet omenesc și trup omenesc, veți spune că este persoană umană și
persoană dumnezeiască. Dar aici este taina, căci nu avem două persoane. Avem
suflet și trup, adică persoana umană care este cuprinsă de persoana
dumnezeiască. Avem deci o singură persoană, iar nu două. Aceasta este taina.
După ce
firea omenească s-a unit cu firea dumnezeiască si au devenit o persoană, atunci
când firea omenească moare pe Cruce, firea dumnezeiască este liberă să provoace
proorocia. Pentru că această persoană este aceea care a provocat proorocia,
este izvorul proorociei. Când prorocul de demult spune: „Aceasta spune Domnul”,
Domnul acesta Se răstignește acum pe Cruce ca un Dumnezeu, liber și de bună
voie; nu are nici o legătură cu creația. Și chiar dacă ia asupra Sa firea
omenească, o ia în chip neamestecat și neschimbat, fără să se schimbe firea
dumnezeiască datorită asumării firii omenești.
Teologia
Crucii (III)
Arhim.
Atanasie Mitilineos
Vă rog ca
acest loc, oricât de greu ar fi, să-l înțelegeți, să-l simțiți, căci ne va
trebui foarte mult ca să înțelegem și moartea lui Hristos, și îngroparea Sa.
Este un subiect mare. Cum S-a pogorât Hristos în iad. Vom vedea aceasta atunci
când vom ajunge la îngropare.
Așadar,
Scriptura spune: „Ca să se împlinească Scriptura: Nu I se va zdrobi nici un os.
Și iarăși altă Scriptură zice: Vor privi la Acela pe care L-au împuns”. Ia să
vedem, iubiții mei, aceste două proorocii, în care cuvântul proorocesc vine să
sprijine cu adevărat evenimentele, să le lege și să ne dea rezultatul dorit.
Vedeți cât de moale este apa? Foarte moale și fluidă. Vedeți cât de moale este
cimentul când este praf? Sufli și se împrăștie. Ia uniți apa cu cimentul și
vedeți ce se va întâmpla. Și încercați după aceea să-l spargeți și veți vedea
cât de tare este. Evenimentele se poate să ne înșele, să fie învechite. Și
proorocia se poate să ne înșele și să fie învechită. Dar pune proorocia
împreună cu evenimentele, legați-le împreună și veți dacă într-adevăr vom avea
după aceea rezistența lucrului. De aceea cuvântul lui Dumnezeu folosește evenimentele
și proorocia în fiecare clipă, ca să lege adevărul și să ni-l prezinte. Pentru
aceasta și noi insistăm în analiza cuvântului dumnezeiesc și al elementului
profetic. La fel și în evenimente.
Prima
proorocie este luată din Cartea Ieșirii. Nu este proorocia unui prooroc, ci o
împrejurare. Am putea spune o faptă a evreilor. Era mielul pascal. În Cartea
Ieșirii citim la capitolul 12, versetul 46: „Să se mănânce în aceeaşi casă; să
nu lăsaţi pe a doua zi; carnea să nu o scoateţi afară din casă şi oasele să nu
le zdrobiţi”. Să se mănânce în aceeași casă, în fiecare casă. Fiecare familie
să aibă mielul ei. Să nu se facă mutare a mielului dintr-o casă în alta. Și
nici să nu mâncați carnea în afară de casă, ci înlăuntrul casei voastre. Nici
să nu zdrobiți vreun os de la mielul pe care îl veți junghia ca să-l mâncați.
Nu veți lua satâr ca să le zdrobiți, ci cu cuțitul îi veți tăia gâtul, îl veți
frige – îl veți mânca fript, iar nu fiert – și sub nici un motiv nu-i veți
zdrobi vreun os.
Și în Cartea
Numeri, capitolul 9, stihul 12, se spune: „Să nu lase din ele pe a doua zi,
nici oasele să nu le zdrobească”. Nu va rămâne nimic pe a doua zi, ci veți
mânca tot mielul seara, și nu veți zdrobi nici un os.
Iată deci,
iubiților, că evanghelistul Ioan aceasta ne spune, ca să ne arate că este scris
în Scriptură. Căci Iisus a fost prototipul acelei preînchipuiri, adică a
mielului pascal, pe care evreii, înainte de a pleca din Egipt în acea noapte,
l-au mâncat cu ierburi amare, după porunca lui Dumnezeu. Și Dumnezeu le-a spus
ca de atunci să prăznuiască în felul acesta Paștile. Așadar Iisus a fost
prototipul acelui tip și acum trebuie să se facă în prototip ceea ce s-a făcut
până atunci în tip/închipuire. Ce trebuia să se facă prototipului, lui Iisus
Hristos pe Cruce? Să nu I se zdrobească oasele. Pentru această pricină ostașii
nu I-au zdrobit fluierele picioarelor lui Iisus, lucru pe care l-au făcut la
ceilalți doi tâlhari.
Dar să nu
credeți că mielul pascal a fost ca la noi, care mâncăm la fiecare Paște mielul.
Noi îl pregătim așa cum vrem la proțap, la tigaie, pe grătar. Îl junghiem așa
cum vrem, îl tăiem așa cum vrem, mergem la casap și luăm o jumătate sau întreg,
cum vrem, chemăm și alți oameni, îl împachetăm și mergem la iarbă verde să-l
mâncăm. De ce? Foarte simplu. Pentru noi acest miel nu are nici caracter
ceremonial, pentru că Mielul care are caracter ceremonial este Trupul și
Sângele lui Hristos din Dumnezeiasca Euharistie. Celălalt a devenit un simplu
tip/ închipuire. S-a sfârșit. Menirea lui s-a sfârșit. Până să se plinească,
până să vină prototipul, tipul/închipuirea trebuia să aibă deplinătate,
acrivie. Și ce altceva mai vedem? Vedem că nu se mânca ca și o carne obișnuită,
așa cum v-am arătat mai înainte, căci acel miel avea caracter ceremonial. Nici
un străin nu mânca din mielul pascal. Celui netăiat împrejur i se interzicea să
mănânce din acest miel. De asemenea trebuia să fie mâncat în aceeași casă, fără
să fie dus în altă casă.
Dar să vă
spun un amănunt. Când avem Mielul deplin, la Liturghia mai înainte sfințită, se
interzice mutarea lui la altă biserică, fără numai dacă există mare nevoie. Iar
aceasta să se facă cu procesiune.
Și dacă
prisosea ceva, după ce se mânca mielul în timpul nopții, acel ceva se ardea și
trebuia aruncat la gunoi. Și în sfârșit, frigându-l și mâncându-l, nu trebuia
să i se zdrobească nici un os. Așa cum ați observat, din cele pe care vi le-am
explicat, toată această ceremonie se referă la Iisus pe Cruce.
Evanghelistul
Ioan a văzut împlinindu-se și o altă profeție. Când L-a văzut pe Iisus
însulițat pe Cruce, și-a adus aminte că ea este la prorocul Zaharia 12, 10.
„Vor căuta înspre Mine, pe Care ei L-au străpuns”. Traducerea celor 70 nu spune
„L-au străpuns”, ci spune: „Au stat înaintea Mea să mă batjocorească”. Se vede
că celor 70, atunci când au tradus, li s-a părut foarte ciudat cum poate fi
însulițat Dumnezeu. Ați văzut? Li s-a părut ciudat. Precum și atunci când
francezii traduc operele Sfântului Simeon Noul Teolog spun: „înspăimântător,
înspăimântător”, deoarece Sfântul Simeon scrie așa-numitele poezii de dragoste.
Ați luat aminte? Poezii de dragoste. Vă veți înfricoșa și voi auzindu-le. Este
acea întreagă revărsare a sufletului Sfântului spre Iisus Hristos. Așadar, când
francezii au citit poeziile lui și au vrut cândva să le traducă, s-au
înfricoșat, și le-au părăsit. La fel au pătimit, se vede, și cei 70, cugetând:
Cum este cu putință să fie însulițat Dumnezeu? Însă textul ebraic se păstrează
sensul: „Atunci voi vărsa peste casa lui David şi peste locuitorii
Ierusalimului duh de milostivire şi de rugăciune, şi îşi vor aţinti privirile
înspre Mine, pe Care ei L-au străpuns şi vor face plângere asupra Lui”. Ați
luat aminte aici care este duhul prorociei? Dumnezeu spune că peste casa lui
David, adică neamul lui David, și peste toți locuitorii Ierusalimului voi
vărsa, adică voi arunca foarte mult, ca și cum ar inunda și s-ar revărsa, duh
de milostivire și de rugăciune, astfel încât își vor întoarce privirile spre
Cel pe Care L-au împuns; și vor plânge, îi va durea și se vor pocăi.
Sursa:
Pr. Alexandru Stanciulescu Barda
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu