Radu F. Alexandru a transmis că
Ileana Vulpescu a murit.
Herjeu: S-a mai stins un reper al
adolescenței mele
Scutaru Cristina
12 mai 2021
Scriitorul Radu F. Alexandru a
transmis că Ileana Vulpescu a murit. Ulterior, Radu Herjeu a transmis un mesaj.
”S-a mai
stins un reper al adolescenței mele. Fiecare întâlnire cu cărțile ei, încă din
liceu, de la Arta Conversației (care făcea parte din treimea volumelor care
circulau din mână-n mână, ca lecturi obligatorii neoficiale, alături de Cel mai
iubit dintre pământeni și Viața pe un peron), era un prilej de bucurie și
rezonanță cu personajele sale atât de vii și, paradoxal, atât de triste și
nostalgice. Modul în care acestea își depănau amintirile din epoca de început
de secol 20 a suplinit un pic absența poveștilor de acest gen din propria-mi
familie. Așa că nu am ratat niciun volum. Rămâne, alături de Octavian Paler și
Adrian Păunescu, legată emoțional de perioada formării mele ca om, prin urmare
face parte din mine cel de acum. Dar nimic nu s-a comparat cu întâlnirile
reale, față în față, la emisiunile tv pe care le-am făcut cu domnia sa. Aici
eram la lansarea volumului meu Printre rânduri, la care mi-a făcut onoarea să
participe. Drum lin, Ileana Vulpescu!”, a fost mesajul transmis de Radu Herjeu.
Iată și mesajul scriitorului Radu F.
Alexandru:
”LA
DESPĂRȚIREA DE O MARE SCRIITOARE... A plecat dintre noi ilustra romancieră
(”persoană care scrie romane”) care a fost ILEANA VULPESCU. Niciun rând, niciun
cuvânt în media. Dacă cel care s-a sfârșit ar fi fost un vestit manelist,
steagurile ar fi fost atârnate în bernă și s-ar fi cerut decretarea doliului
național. România!...”
Ileana Vulpescu era filologă,
lexicografă, prozatoare, romancieră și traducătoare
După o
licență în Litere (limba și literatura franceză), la Facultatea de Filologie a
Universității din București (1953-1958), a lucrat ca lexicograf la Institutul
de Lingvistică al Academiei și a colaborat la redactarea lucrărilor Dicționarul
limbii române și Dicționarul explicativ al limbii române(1959-1975).
A fost soția poetului și
traducătorului Romulus Vulpescu.
Ileana
Vulpescu a scris proză și teatru, traducea din literaturile engleză, franceză
și spaniolă, și semna versiuni în limba franceză din literatura modernă și
contemporană românească.
Debutul
Ilenei Vulpescu a avut loc în revista „Familia” din iulie 1966, cu povestirea
Scrisoare către un cunoscut. În 1976, romanul său Rămas-bun (Editura Cartea
Românească - 2100 de exemplare) a fost distins cu premiul Asociației
Scriitorilor din București. Cinci ani mai târziu, Ileana Vulpescu a primit
Premiul „Ion Creangă” al Academiei Române și Premiul „Cântarea României” pentru
romanul Arta conversației (Editura Cartea Românească - 50.000 de exemplare). În
1987 a primit premiul „Flacăra”, pentru "Sărută pământul acesta"
(50.000 de exemplare).
Din anul
1972, Ileana Vulpescu era membră a Uniunii Scriitorilor din România. Cel mai
cunoscut roman al său este Arta conversației, care a reușit să ajungă
best-seller înainte de 1989. Romanele sale au fost traduse în slovacă
("Rămas-bun casei părintești"), maghiară ("Arta
conversației"), italiană ("Sărută pământul acesta") și franceză
("Arta conversației").
În 1991,
întreaga sa activitate literară a fost încununată cu premiul „România Mare”. La
23 octombrie 2015, Ileana Vulpescu a primit un premiu din partea Fundației
Dignitas, precum și Trofeul Fundației Dignitas pentru Excelență - 2015,
conceput de artistul plastic Mircea Nechita.
În același
an, în iunie 2015, scriitoarei i-a fost conferit titlul de Cetățean de onoare
al Craiovei, în semn de recunoștință pentru întreaga activitate culturală,
pentru participarea sa la redactarea lucrărilor Dicționarul limbii române și
Dicționarul explicativ al limbii române, pentru toate proiectele sale care au
promovat și promovează imaginea pozitivă a României și pentru susținerea
mediului academic.
A fost distinsă cu medalia Ordinului
Național „Steaua României”.
https://www.dcnews.ro/radu-herjeu-a-murit-ileana-vulpescu-s-a-mai-stins-un-reper-al-adolescentei-mele_819614.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu